97 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara Mamă

La 2 iulie 1504, Măria Sa Ştefan cel Mare (Ştefan al VI-lea, denumit cel Mare, fostul domnitor al Moldovei şi ctitorul mănăstirii Putna) [1] lăsa urmaşilor o Moldovă de-o parte şi de alta a Prutului, de la Nistru până la Carpaţii Orientali, de la graniţa cu Pocuţia până la Marea Neagră. În urma războiului ruso-turc (1806 - 1812), prin Tratatul de la București, Imperiul Otoman cedează Imperiului Rus teritoriul Voievodatului Moldovei, între Prut și Nistru, raiaua Hotinului și Bugeacul ( județele Cahul, Ismail și Bolgrad). Faptul că a fost cedat Rusiei și o parte din teritoriul voievodatului, în ciuda tratatului româno-otoman care garanta integritatea Moldovei, se datorează dibăciei negociatorului francez Gaspard Louis de Langeron care slujea interesele țarului. [2]. Consecutiv războiului din Crimeea, pierdut de Imperiul Rus, între 1856 și 1878 județele Cahul, Bolgrad și Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componența Moldovei, respectiv din 1859 a României.[3] 

Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. 

Peste numai 22 de ani, la 28 iunie 1940, Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov. 

Azi, 27 martie 2015 se împlinesc 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Nu este un motiv de sărbătoare, dimpotrivă, un motiv de tristă aducere aminte dar şi de reflecţie asupra a ceea ce s-a făcut, mai ales asupra aceea ce nu s-a făcut dar şi asupra a ceea ce trebuie făcut. Un motiv de analiză asupra celor întâmplate, asupra legitimităţii națiunilor care au jucat "alba - neagra" cu teritoriile româneşti. 

Sunt de-a dreptul trist. Pentru ce să mă bucur? Ce să sărbătoresc? Ruşinea şi neputinţa jafului din exterior sincronizat cu neputința, indiferența și reaua - voință (credință) din interior?

Ce să-i știu spune piciului din vecini care m-a întrebat cum se poate ca-s două Moldove? Să-i spun că... ce? Și precis o să mă întrebe - Dar voi, ăștia bătrâni, ce-ați făcut? Așa că, la rândul meu, întreb și eu: Este o nație, într-o sută de ani, să facă încă odată, ce-au făcut strămoșii noștri în 1918?

Vom trăi și... vom vedea...

Simion Suciu

Ardelean Alexiu

ARDELEAN, Alexiu**:  (1920 - 2001). Profesor, om de cultură. A trecut la cele veşnice unul dintre remarcabilii profesori ai Beiuşului, Alexiu Ardelean. Este de fapt şi ultimul reprezentant al unei ilustre generaţii de dascăli ai “ştiinţelor exacte”, care au făcut din Liceul “Samuil Vulcan” un reper spiritual naţional. Generaţiile de elevi care s-au perindat prin această şcoală au dus cu ele în ţară şi în lume mesajul cultural al locului plăsmuit din devoţiunea slujitorilor învăţământului românesc de acolo, competenţi, eficienţi şi dârzi în lupta, cu o istorie dură, adesea ostilă. S-a născut în Beiuş, la 14 martie 1920. Liceul l-a făcut în urbea natală iar Facultatea de matematică şi fizică a absolvit-o la două Universităţi: Cluj-Napoca şi Bucureşti. Şi-a început cariera la Liceul Pedagogic Beiuş, apoi la Liceul “Samuil Vulcan”, de unde s-a şi pensionat. Beiuşul a mai pierdut încă o personalitate de marcă, prin trecerea la cele veşnice a distinsului profesor de matematică Alexiu Ardelean, pe 23 decembrie 2001. “Şcoalele din Beiuş”, ca să folosesc titlul unei cărţi scrise de Constantin Pavel, figură emblematică a liceului, au însemnat şansa afirmării minţilor agere ale tinerilor dintr-un spaţiu geografic în care, după expresia aceluiaşi profesor cărturar, oamenii şi-au păstrat, ca într-un muzeu, fiinţa lor istorică şi naţională, într-o remarcabilă culoare locală! Mulţi, foarte mulţi dintre ei s-au dovedit excelenţi matematicieni. “Vocaţia le-a fost stimulată şi cultivată de profesori înzestraţi deopotrivă cu experienţe şi har didactic”. Cine nu-şi aminteşte de faimosul matematician Musta? Se spune că absolvenţii liceului beiuşan aveau deschise porţile tuturor facultăţilor de profil din ţară pronunţând numele profesorului lor. Alexiu Ardelean a fost un demn continuator al acestuia. Născut pe chiar vatra oraşului, cu bogate şi îndelungi tradiţii, el şi-a făcut din şcoală o a doua casă. N-avea nimic din imaginea acreditată în mentalul colectiv a dascălului care predă cea mai severă disciplină, spaima dintotdeauna a elevului. Dimpotrivă, era bonom şi jovial, iar pe deasupra, tobă de carte. N-a făcut însă niciodată caz de cunoştinţele lui. Le-a oferit cu mărinimie celor ce îndrăgeau cu adevărat disciplina ce-o preda. Părea convins că matematica este o chestiune de vocaţie şi nu teroriza elevii care aveau alte înclinaţii. Dădea tuturor şansa unor opţiuni libere, bucurându-se sincer de izbânzile şcolii, chiar dacă nu aparţineau domeniului său. Era el însuşi un participant la viaţa cultural-artistică a oraşului, în formaţiile corale, fiind posesorul unei voci baritonale, timbrate şi melodioase. Se adresa şi celor ştiutori şi celor neştiutori în tainele matematicii cu formula familiară “Puiule”, atât de mobilizatoare în ambele cazuri. Elevii care dovedeau chemare pentru disciplina lui erau virtuali studenţi, apoi profesori, ingineri, oameni de ştiinţă. Plecarea lui Alexiu Ardelean dintre noi lasă un gol în viaţa didactică a Beiuşului. Să-l umplem, cultivându-i mereu amintirea. (Degău, Ioan. Pro memoria - Ultimul Mohican.  În:  Luna cinstirii. Foaie editată de Primăria Oraşului Beiuş. An. 9, aprilie 2002, p. 6);

Prin Decretul nr. 5/1969 al Republicii Socialiste România i se conferă medalia Meritul Cultural clasa I.  (I.I.)

REFERIRI:- Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia.  Oradea, Editura Logos’94, 2003, p. 23.

Ioan Bușiția - 140 de ani de la naștere

BUŞIŢIA, Ioan *** (Bușița, Ioan): - Profesor, artist plastic, dirijor, om politic. S-a născut la 10 martie 1875 în Sighetul Marmației. A încetat din viață în anul 1953 la Beiuş. Școala primară și studiile secundare le urmează pe plaiurile natale iar studiile superioare la Academia de Belle Arte din Budapesta. În anul 1899 este numit profesor suplinitor, iar în 1909 profesor titular definitiv la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş. A fost un profesor bun, apreciat de colegi şi mult iubit de elevi. A desfășurat o bogată activitate extraşcolară, ceea ce face din el una dintre personalităţile cele mai populare ale Beiuşului, Ţării Beiuşului şi nu numai. Organizează şi desfăşoară viaţa muzicală şi artistică din şcoală şi din oraş. Iubitor al naturii, sportului şi turismului, cunoscător al munţilor Bihor, Vlădeasa şi Codru – Moma, organizator de excursii şi drumeţii. Împreună cu elevii şi membrii Turing Clubului Român, filiala Beiuş, al cărei preşedinte a fost, realizează marcajele pe numeroase trasee din Munţii Bihorului şi Vlădeasa, deschizându-i astfel  turismului şi drumeţiilor. În anul 1921 s-au pus bazele primului club de fotbal in Beius. Numit Aurora, clubul a fost condus de profesorul Ioan Busitia - presedinte, si Emil Pop - secretar (Bihor online - http://www.bihon.ro).  

În cadrul şcolii organizează o sală şi un cabinet de desen foarte bine dotate cu materialul didactic necesar, material  realizat în cea mai mare parte de el. Alături de dr. Ioan Ciordaş  ia parte la reorganizarea vieţii muzicale din Beiuş prin constituirea în septembrie 1905 a Reuniunii de cântări “Lyra” al cărei dirijor va fi. 

Participă la întreaga viaţă culturală şi politică a oraşului, făcând parte din structurile de conducere a societăţilor şi asociaţiunilor culturale din oraş. Sub bagheta sa, corul “Lyra” participă la marele spectacol ce a avut loc în 1906 la Bucureşti pe Arenele Romane, fiind apreciat cu superlative în presa vremii. Pentru repertoriul ce l-au prezentat acolo şi mai ales pentru faptul că au cântat “Deşteaptă-te Române”, întorşi acasă, dirijorul, coriştii, însoţitorii oficiali ai corului au fost aspru sancţionaţi de către autorităţi cu amenzi substanţiale, închisoare şi disciplinar. Profesorului Ioan Buşiţia i s-a interzis să mai dirijeze corul. Cu formaţiile muzicale şi artistice pe care le pregătea şi conducea, participă la activităţile cultural-educative desfăşurate de societăţile din oraş în întreaga Ţară a Beiuşului. Pentru implicarea lui în viaţa politică a oraşului Ioan Buşiţia a fost arestat şi  închis multă vreme de către autorităţile guvernării socialiste. “Într-o altă noapte două maşini “de teren” năvălesc zgomotos pe strada noastră, oprindu-se în faţa casei unde locuia prof. Ioan Buşiţia. Bătrânul profesor, buşit şi înghiontit este aruncat într-o maşină. În cealaltă au început să fie cărate o mulţime de cărţi, caiete, tablouri. 

Niculiță Papp - Natură statică cu portret Bușiția

După ce a stat câtva timp la închisoare l-au eliberat, dar i s-a sistat pensia, pe motiv de duşman al poporului”. Printre alte pagube pricinuite de această primă arestare, se numără şi aceea că, îi fuseseră “ridicate”  (şi r(n)eînapoiate) câteva lucruri preţioase, printre care jurnalul care cuprindea consemnările cu privire la întâlnirile sale cu Bela Bartok compozitorul ungur care venise în Bihor să culeagă folclor muzical românesc pe care-l îndrăgise din tot sufletul. Profesorul Buşiţia îl însoţea prin sate la cules de folclor şi printre altele l-a învăţat limba română. Jurnalele au dispărut fără urmă. La un interval oarecare de timp, după prima eliberare, Ioan Buşiţia, a fost din nou arestat, şi din nou eliberat şi binenţeles fără drept de pensie, muritor de foame, bătrân, singur şi fără apărare. Ca să nu moară de foame, minte inventivă, cu vaste cunoştinţe şi în alte domenii a început să construiască, spre vindere, “barometre artistice” pe bază de fire de păr lung. Din câte o casă ţărănească ieşea la fântână o fată cu o cofă pe umăr, când se arăta de “vreme bună” şi se retrăgea în casă, la “vreme rea”...(Bruchental-Ţuţuianu,   Mihaela. Legionarii (IV).  In:  Crişana plus (Oradea). An.11, Nr. 34 (534), 25 aug. 2002, p.3). Este demn de amintit faptul că Ioan Buşiţia l-a sprijinit pe compozitorul maghiar Bartok Bela în culegerea folclorului muzical bihorean, însoţindu-l în toate deplasările sale care s-au desfăşurat cu precădere în zona Vaşcăului. Iată ce scrie muzicologul  Zeno Vancea în această privinţă în prefaţa la volumul Bela Bartok. Scrisori. Vol. 1. Bucureşti, Editura Kriterion, 1976, “Bartok şi-a început munca de culegere a melodiilor populare româneşti în fostul judeţ Bihor, unde călăuzit în deplasările sale de Ioan Buşiţia, profesor de muzică şi de desen la liceul din Beiuş…” (p.6). Din aceeaşi lucrare (p.17) reproducem un alt text semnificativ: O bună parte din aceste scrisori, menite să reprezinte în faţa cititorului român, pars pro toto, ansamblul scrisorilor semnate de Bartok,sînt adresate unor români: Ioan Bianu, Octavian Beu, Ioan Buşiţia (profesor de muzică şi desen din Beiuş, prieten apropiat al lui Bela Bartok) Constantin Brăiloiu, D. G. Kiriac. (I.I., S.S.)

La mulți ani, Horea Ungur!!!

Horică Ungur este un beiușean onest, de o modestie rară în zilele noastre, un artist care a activat mult în viața culturală a cetății. Pe plan cultural este cunoscut mai ales prin activitatea Ex Libris într-o perioadă când, de multe ori, în acest gen de artă, ora exactă se dădea de la Beiuș. 

Într-o formulă extraordinară: Nicu Papp, Adalbert Marossy, Miklos Ioan, Anton Naghiu, în 1980 au pus bazele mișcării Ex libris în Beiuș, artă care era puţin cunoscută de puţini beiuşeni, cunoscătorii fiind dintre iniţiaţii în istoria artelor şi bibliofiliei. Acum 35 de ani, această minunată şi nobilă artă şi-a luat zborul spre toate orizonturile ţării noastre, ale Europei, ale lumii largi.

          

UNGUR, Horea-Dumitru**/***; Magistrat, grafician amator. S-a născut în Ţara Beiuşului în localitatea Lunca la 6 martie 1943. Familia mutându-se la Beiuş, a urmat Şcoala elementară în Beiuş iar studiile secundare la Liceul "Samuil Vulcan". După ce o vreme funcţionează la Grupul şcolar "Ioan Ciordaş", pe un post auxiliar personalului didactic, susține examenul de admitere şi reuşeşte la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj, luându-şi licenţa în anul 1974. A fost repartizat la judecătoria din Oradea, de unde după doi ani se transferă la judecătoria din Beiuş, unde funcţionează şi în prezent Beiuş. Răspunde solicitărilor conducerii Universităţii Populare din Beiuş şi încă de la înfiinţare gestionează mulţi ani la rând unul dintre cursurile care îşi propunea educaţia civică a  cursanţilor. 

A făcut parte din numeroasele colective care au străbătut în lung şi în lat Ţara Beiuşului pentru a face cunoscută legislaţia în vigoare. Pasiunea lui mai mult sau mai puţin  declarată şi cunoscută până în 1981 a fost arta plastică şi în special grafica mica - ex libris şi numismatică. Alături de Niculiţă Papp şi Miklos Janos contribuie la înscrierea Beiuşului printre cele mai importante centre ale mişcării de ex libris din România. Lucrările sale au fost prezente într-un mare număr de expoziţii din ţară şi străinătate obţinând numeroase premii. Revista centrală de specialitate şi cea bihoreană "Ex libris  românesc" se referă în mai multe rânduri la Horea Ungur şi lucrările sale. În ţară a participat cu lucrări la expoziţii organizate în Beiuş, Oradea, Caracal, Vulcan etc.  iar în străinătate în Germania, Polonia, Slovenia, Belgia, Franţa, Olanda, Italia, China etc. în majoritatea acestor  ţări lucrările lui fiind prezente de 3-4 şi mai multe ori. A fost distins cu mai multe premii şi diplome naţionale şi străine.

LA MULȚI ANI, DOMNULE PROFESOR VIOREL FAUR!

Îmi amintesc frumoasa toamnă a anului 1980. Aveam 23 de ani. Eram locotenent tânăr, neastâmpărat, flămând de informație. O excursie de o zi în împrejurimile Oradiei. Ghid: un profesor de istorie renumit - domnul Viorel Faur. Încă netrecut de 40, cu o voce caldă, prietenoasă, ce te îmbia să-l asculți. 

Ne-a condus la monumentul Colonelului Buzoianu, eliberatorul Oradiei în cel de-al doilea război mondial (pus pe post de planton la un tobogan, de vreo câțiva ani, de către mai marii Oradiei de acum câțiva ani, drept recunoștință pentru sacrificiul său), la Cetatea Biharia și, negreșit, la Muzeul Țării Crișurilor (izgonit și acesta din clădirea cu 365 de camere de către aceiași mai mari). 

Explicațiile ghidului, spuse din suflet și pătrunse de un adânc sentiment patriotic dar și de corectitudinea adevărului istoric m-au uluit - pur și simplu nu-mi venea să cred că se poate și așa. Omul acesta nu dorea să epateze, nu dorea să impresioneze (deși a făcut-o cu brio) - pur și simplu ne "povestea" istoria (deși o știam), completând-o cu noi puncte de vedere, cu noi descoperiri. 

Îmi răsună și acum în gând vorbele sale. Și nu le voi uita, pentru că au prins rod. Și,daca pînă în 1989 ne întâlneam destul de des și era o bucurie, acum, chiar dacă sunt mai rare, nu mai mult decât degetele de la o mână în 25 de ani, bucuria este nemăsurată. 

L-am văzut pe domnul profesor, ultima oară, de Ziua Armatei, la Beiuș. De fapt, întâi l-am auzit și am mers după sunet.  Astăzi Viorel Faur împlinește 74 de ani și cu această ocazie, după 35 de ani de la prima întâlnire, vreau să-i spun din suflet:

Mulțumesc! La Mulți Ani, domnule Profesor!!!

27 martie 2013 - Cu ocazia lansării cărțiiGenerația Marii Uniri”
(evenimentele din Bihor 1 decembrie 1918
 – aprilie 1919) – documenteFoto: http://www.ovidan.ro/

FAUR, Viorel: Profesor universitar dr., istoric, om de cultură, publicist. Născut la 3 martie 1941 în Dumbrăvani (cam la jumătate distanţă între vidicul Beiuşului şi vidicul Coului), comuna Bunteşti, judeţul Bihor. A făcut şcoala primară în Săud, Poieni de Jos şi Seghişte iar gimnaziul la Câmpani. Studiile secundare le face în perioada 1954 - 1957 la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş. Datorită “dosarului” său nu poate urma studii superioare , astfel că  este nevoit să lucreze timp de trei ani ca profesor suplinitor la Şcoala elementară Bunteşti şi contabil la ICRA Vaşcău. În anul 1960 susține examenul de admitere şi reuşeşte la Facultatea de Istorie-Filozofie a Universităţii din Cluj, luându-şi licenţa în anul 1965. De la absolvirea facultăţii şi până la finele anului şcolar 1967-1968 este profesor la Şcoala generală din Ghighişeni (Ţara Beiuşului), perioadă în care se integrează în viaţa culturală a oraşului Ştei (pe atunci Dr. Petru Groza), contribuind în mare măsură la organizarea şi activitatea cenaclului literar ”Miron Pompiliu” şi în general a Casei orăşeneşti de cultură. Între 1968 şi 1990 lucrează în cadrul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, străbătând ierarhia de la muzeograf până la cea de şef al secţiei de istorie a muzeului, desfăşurând o bogată activitate ştiinţifică de cercetare a  istoriei  Bihorului şi în special a istoriei culturale a acestuia cu mai multă aplicare spre istoria culturală   a Ţării Beiuşului fără a neglija însă şi istoria politică  şi socială a zonei din perioada dintre revoluţia de la 1848, Marea  Unire şi cea de a doua mare conflagraţie mondială a secolului trecut.  În anul 1980 îşi ia doctoratul susţinând teza “Cultura Românilor din Bihor (1848-1918)”. În 1990 intră în viaţa politică, drept urmare  fi ales  senator în prima legislatură parlamentară postdecembristă. Din 1990 devine cadru didactic universitar, urcând toate treptele didactice, fiind, din 1996, profesor universitar. Întemeiază Fundaţia şi editura Cele Trei Crişuri prin care tipăreşte peste 30 de cărţi. Cercetările prof. univ. dr. Viorel Faur se materializează într-un foarte mare număr de comunicări ştiinţifice şi referate, în la fel de numeroasele studii publicate în diverse periodice de specialitate şi în volume din care prezentăm o parte în rândurile de mai jos. De la stabilirea sa în Oradea a fost unul dintre cei  care au contribuit  într-o foarte mare măsură la instrucţia şi educaţia populaţiei şcolare şi a adulţilor bihoreni prin prezenţa domniei sale cu comunicări, referate, expuneri, conferinţe, dezbateri, evocări, prezentări la numeroase manifestări cultural-educative   desfăşurate în satele şi oraşele judeţului Bihor. Beiuşul, Ţara Beiuşului s-au bucurat din plin de prezenţa domniei sale la asemenea manifestări. I s-au dedicat trei volume omagiale - unul la împlinirea vârstei de 60 de ani (Istoria - ca experiență intelectuală, Universitatea din Oradea, 2001), unul la 65 de ani (In honorem Viorel Faur, Universitatea din Oradea, 2006), respectiv la 70 de ani (Istoriografie, cultură şi politică în nord-vestul României, Universitatea din Oradea, 2011), ultimul purtând următoarea dedicație: „Profesorului şi istoricului Viorel Faur, omagiu din partea profesorilor, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, colegilor şi colaboratorilor din Bihor şi alte oraşe ale ţării, la împlinirea vârstei de 70 de ani”.