S-a născut în 7 octombrie 1937 în Bunteşti, Ţara Beiuşului, ”la poale de munte şi codru, în sărăcia şi
mândria unor ţărani extrem de harnici”. Este urmașul unei familii de
gospodari ”făuriți parcă în grădinile lui
Dumnezeu”. Mama, Ana, ”era într-o
continuă alergătură, era o țărancă brici, ducând pe umeri gospodăria, găsind
timp şi pentru a pune războiul şi a face diferite cusături, moșind aproape
toate femeile din sat, spunând, adesea, că ar putea lucra cât o mie de oameni
la un loc”. Tata, Gheorghe, a urmat calea multor semeni ai săi, ”a plecat pe lume” mânat de nevoi, să
trudească la străini ”pentru un pumn de galbeni” cu care, la împlinirea
sorocului, să-şi ,,cumpere pământ, cocie
şi cai. Timp de şapte ani a tras din
greu la fabrica de avioane şi armament ,,Metrom” din Braşov, iar din banii trimiși
acasă, mama a reuşit să cumpere 6 hectare de pământ spre a-i putea ,,căpătui”,
atunci când va veni vremea, pe cei trei prunci”. În anii 1945-1948 a fost
ales primar al comunei Bunteşti, dar după numai trei ani a renunţat, dezgustat
fiind de noua cale politică pe care s-a angajat ţara. În Bunteşti, ”în satul acela fabulos, am învăţat şi mi-am
umplut traista sufletului cu tot ceea ce înseamnă om, muncă, familie, iubire de
aproape”. Tot aici ”am deprins să
descopăr lumina cărţii, printre ceilalţi copii de ţărani care nu-şi permiteau,
din cauza sărăciei, să ia drumul Beiuşului sau Oradiei”.
A urmat clasele
primare la Bunteşti, iar cele gimnaziale la Pietroasa şi Sudrigiu. La îndemnul
profesorului de matematică Ioan Cureş, mama tânărului şcolar a acceptat ideea
trimiterii pruncului ”mic şi slab” la
o ”şcoală de scribălăi”, de
contabili, la Oradea, fiind convinsă că ”nu-i
bun de altceva decât de munca de birou”. Aşa se face că în toamna anului
1951, printre elevii Şcolii Medii Tehnice Financiare figura şi bunteşteanul
Ioan Degău. La încheierea cursurilor a fost repartizat la sucursala B.N.R.
Suceava, fără a se prezenta însă la post, motivând astfel: ”Cum să-mi las eu locul de baştină, părinţii
şi fraţii, prietenii?” Cu sprijinul fostului său profesor Petru Petrescu, a
fost angajat în funcţia de contabil de materiale la fosta Întreprindere Mineră
din oraşul Petru Groza (18 august 1955), ”pe
vremea rușilor” unde ”salariile erau
mai mari”, iar la ”magazinele rușilor”
preturile erau doar pe jumătate pentru cei ce posedau ”permis de intrare şi cartele”. Aici, la Întreprinderea Mineră, ”era o adunătură din toată ţara, o lume pestriță,
provenită din diferite medii, oameni diverși care s-au adaptat colectivității muncitorești
în formare”. În acest mediu ,,muncitoresc”,
tânărul contabil şi-a consolidat filosofia lucrului bine făcut dobândită în
familie şi şcoală, învățând temeinic meseria, la modul ei concret, şi gândind
la proiecte noi.
În data de 1
aprilie 1959 s-a transferat la B.N.R. Beiuş, funcţionând mai întâi pe post de
contabil, apoi de inspector, inspector principal şi inspector şef adjunct, până
la 1 martie 1968, când a fost numit director al Agenţiei Băncii Agricole din
Beiuş (la cei 31 de ani, era unul dintre cei mai tineri directori de bancă din
ţară). Urmare a desființării Băncii Agricole, în anul 1973, s-a reîntors la
Filiala din Beiuş a Băncii Naţionale, ca
şef serviciu creditarea agriculturii, continuând perfecționarea în plan
profesional și împărțind judicios timpul între serviciu și familie. S-a căsătorit
în anul 1963, şi-a sporit zestrea cu
patru băieţi şi a construit casa de pe strada Aurel Vlaicu din Beiuș. În
perioada anilor 1972-1977 a urmat, la fără frecvenţă, cursurile Academiei de
Studii Economice din Bucureşti, obţinând licenţa în contabilitate şi economie
agrară.
Şi-a complicat,
în mod deliberat, viaţa, dându-i un sens, supunându-se unui travaliu cu
adevărat sisific: ”Nu mi-am angajat nici
cobzari, nici bocitoare, ci înarmat cu o voință şi o putere de muncă de care mă
mir şi eu uneori, m-am împărțit în dreapta şi-n stânga şi mi-am dus la bun
sfârşit toate acțiunile începute… Poate că am mai scrâșnit din dinți, poate că
am mai strâns şi cureaua, poate că am făcut, adeseori, din noapte zi, poate că
a trebuit să tai numeroase bălării şi buruieni, dar, ceea ce-i esenţial, eu
n-am jucat în viaţă niciodată cu zaruri măsluite şi, cât am muncit, atâta mi-a fost
norocul!...”
În anul 1977,
după mai bine de două decenii în slujba băncilor şi finanțelor în Ţara
Beiuşului, a fost numit director al filialei din Beiuş a Băncii Naţionale: ”Nu știu dacă a fost un moment de bucurie,
sigur, însă, am simţit satisfacția aprecierii muncii, a seriozității şi, îmi
place să cred, a competenței” – avea să aprecieze Ioan Degău câteva decenii
mai târziu. În aceeaşi perioada a început şi amenajarea noului sediu al băncii,
având grijă ca acesta ”să fie cât mai funcțional
şi, în acelaşi timp, şi familiar, prietenos, deschis, cât de cât modern” (e
vorba de actualul sediu al filialei BCR Beiuş). Perioada 1977-1988 a fost una
de solicitare intensă, dar şi de dăruire totală, astfel încât ”nu mai aveam, câteodată, nici casă, nici
familie, dar, cu toată tevatura, eu nu mi-am neglijat, decât în nişte limite
rezonabile, familia şi gospodăria”. Presat mereu de timp, n-avea răgaz
niciodată pentru viaţa mondenă a Beiuşului, unii (cei ce nu-l cunoșteau
îndeaproape) considerându-l un om ursuz. Într-o perioadă în care ședințele erau
practicate ca o modalitate eficientă de ,,analiză”, ”impulsionare” şi ”participare
activă şi tovărășească” la treburile unităţii sau colectivității locale,
i-au repugnant pe motivul pierderii de timp. Știind de acasă, de la părinţi, ,,că vorba multă e sărăcia omului, le-am
redus la câteva minute, în care ne salutam şi schimbam un cuvânt de bine, având
totuşi grijă ca hârțogăria să fie bine pusă la punct, mințind ce era de mințit,
dar fără raportări false şi fumuri de tămâie”.
Aceeaşi
valorizare a timpului, prin activitate, reiese şi din următorul fapt: ”în acest interval am urmat cursuri
postuniversitare la universităţile din Cluj-Napoca şi Craiova, iar gândurile şi
tot felul de proiecte se cereau împlinite, ceea ce, pentru mine, era literă de
lege. De aceea – şi din alte motive – n-am reuşit să-mi iau vreodată concediu
sau, altfel spus, concediile mi le-am petrecut la bancă, neieșind niciodată în
vreo stațiune sau la mare… Propriu-zis, nici nu știu cum arată un concediu!
După cum nici n-am conceput, vreodată, sfârşitul de săptămână fără muncă!”
Cu numirea, de la data de 1 martie 1988, în funcţia de director al Sucursalei BNR din Oradea – efect al muncii şi rezultatelor deosebite de la filiala din Beiuş – a început o nouă perioadă strălucită din viaţa bancherului Ioan Degău. Şi-a lăsat familia şi casa la Beiuş, urmându-si împlinirea vocației pentru care s-a pregătit timp de o jumătate de veac. Ajuns în fruntea a peste 250 de salariați, ,,provincialul” venit din urbea Binşului – privit la început cu rezervă, cu neîncredere – a reuşit în scurt timp să pună bazele unui nou stil de lucru, bazat pe corectitudine, conviețuire onorabilă şi bună înțelegere. În mai puţin de doi ani a reuşit să acorde tuturor salariaților sucursalei gradația maximă şi salariul maxim, lucru nemaiîntâlnit în ultimele trei decenii la sucursalele din ţară. De remarcat că nu s-a zbătut numai pentru anumiți oameni, că n-a lucrat preferențial, favorzându-i pe unii în detrimentul altora, ci a avut credinţa ”că toţi oamenii sunt buni, depinde însă cum știi să-i pui în valoare, cum ştii să-i stimulezi şi să-i răsplătești”. Aşa se explică şi faptul că în vâltoarea evenimentelor din anul 1990, când salariații altor instituţii şi întreprinderi îşi alungau directorii, angajaţii sucursalei l-au reconfirmat, în unanimitate, pe acelaşi şef: economistul Ioan Degău.
În noua perioadă
de ”descătușări”, când a scăpat de ”sarcinile de partid” ce-i stăteau ”ca o piatră de gât”, şi-a putut dedica
mai mult timp activităţii şi acţiunilor profesionale şi gospodărești necesitate
de sucursală (amintim doar reamenajarea clădirii băncii, redându-i acestui
palat splendoarea de altădată şi aducându-i importante elemente de
modernitate), ”dar evitând să mă mai
angajez politic, chiar dacă au fost tatonări sau «mi s-a făcut curte de un partid sau altul»”.
Datorită acestei neimplicări politice, ”unde
se consumă multă energie şi timp, în special în discuții sterile”,
sucursala BNR Oradea a reuşit să se primenească – şi la propriu, şi la figurat
– adaptându-şi lucrarea la noile timpuri istorice. S-a pensionat în 15 iulie
2002.
După pensionare,
din 15 octombrie 2002, este director la Creditcoop Casa Centrală Bucureşti,
Agenţia Oradea. Este
şi un prosper om de afaceri, dar să nu uităm că este şi un mare iubitor de
cultură, în special de cultură scrisă, ceea ce l-a determinat să se aplece şi
asupra scrisului, de aici rezultând mai multe volume reprezentative pentru
domeniu abordat. Ca urmare, în 11 octombrie 2020 a fost premiat de
Institutul de Istorie al Academiei Române: „Se acordă
domnului ec. Ioan Degău pentru inițierea și coordonarea unor generoase proiecte
editoriale, pentru susținerea financiară și contribuția la apariția unor
valoroase lucrări privind Istoria Transilvaniei, mai cu seamă a istoriei,
etnografiei și folclorului Țării Beiușului. În anul Centenarului, Institutul de
Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca onorează personalitățile care promovează
prin activitatea și faptele lor aceleași valori care au jalonat și destinul
Institutului în acest prim secol din existența sa”. Trebuie subliniat
faptul că a sprijinit şi sprijină comunitățile religioase ortodoxe din Beiuş în
rezolvarea multora dintre probleme cu care se confruntă multe dintre ele de
ordin material. A subvenționat organizarea şi desfăşurarea mai multor
activităţi culturale atât la nivel judeţean cât şi local. A reabilitat
monumentul funerar al Martirilor dr. Ioan
Ciordaș și dr. Nicolae Bolcaș din Cimitirul din Deal. ”...fiecare om îşi are propria “poveste”, dar ceea ce a realizat în viaţă
Ioan Degău nu-i poveste, ci sunt lucruri de admirat”... În interviul luat d-lui Teodor Curpaș,
absolvent al promoției 1957 a liceului ”Samuil Vulcan”, acesta îmi mărturisea:
”…domnul director de bancă, Ioan
Degău, are marele merit că, prin cărţile sale face ca istoria Beiuşului să fie așezată
în pagini de aur, aşa cum le merită făuritorii ei. Dacă primăria şi consiliul
local al Beiuşului n-au reuşit să îi mulțumească, o facem noi, promoţia 57 şi
îi dorim sănătate şi împliniri. Aceste urări şi pentru crezul său „Nimic
pentru sine, totul pentru noi cei mulţi şi nevolnici”, crezul unui om
neobişnuit, valoros, tot mai rar întâlnit azi printre noi. Şi pentru a-l mai
avea încă mulţi ani ca îndrumător şi veghetor al nostru pe înșelătoarea cărare
a vieţii, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl ţină în grija Lui pentru mulţi şi fericiți
ani, să simtă alături de toţi un licăr de speranță, acel semn că ceva bun se va
fi făcut şi pentru noi!”
Cărțile domnului Ioan Degău au fost primite bine și în afara granițelor
țării. Iată ce scrie Ioan Miclău în revista ”Iosif Vulcan”, anul 6, nr. 24,
care apare în Cringila, o suburbie,
populată cu români, din sudul orașului Wollongong , New South
Wales, Australia despre apariția volumului Antologie din
cântecele care au însoțit istoria, ființa și conștiința neamului: ”Aceasta ANTOLOGIE, are un echivalent în aur
măsurat, așa cum pe bună dreptate este convins însăși autorul. Cartea aduna din
cântecele care au însoțit istoria, noastră și conștiința neamului”.
Scrieri:
Ca unic autor:
1. Pagini din istoria BNR vol. I 323
pagini (07.09.1999);
2. Pagini din istoria BNR vol. II 218
pagini (29.10. 1999);
3. Pagini din istoria BNR vol. III 234
pagini (24.03. 2000);
4. Antologie din cântecele care au însoțit
istoria, ființa și conștiința neamului, 180 pagini (06.02. 2001);
5. Cântece de voie bună, 169 pagini
(19.06.2001);
6. O Bancă și Bancherii ei, 153 pagini
(02.10.2002);
7. Un mugur de zbor, 99 pagini (
20.03. 2003);
8. Monografia comunei Buntești vol. I,
236 pagini (18.04.2004);
9. Monografia comunei Buntești vol. II,
356 pagini (18.04. 2004);
10. Când muguri de zbor dau în floare,
95 pagini (08.10.2012);
11. Omul de lângă mine Silvia Degău,
189 pagini (06.10.2016);
12. Drumul meu așa cum a fost, (07.10.
2017);
13. Aspecte economice din Țara Beiușului,
293 pagini (07.01.2019).
Cărți scrise de Degău Ioan și alți
colaboratori:
1. Peștiș o vatră de istorie și
civilizație românească din Bihor, 226 pagini, (05.10.2007);
2. Beiușul și lumea lui vol. I, 808
pagini (18.04.2008);
3. Beiușul și lumea lui vol. II, 985
pagini (23.05.2008);
4. Beiușul și lumea lui vol. III, 957
pagini (10.10. 2008);
5. Beiușul și lumea lui vol. IV, 1030
pagini (24.04.2009);
6. Cântecul de după cântec vol. I, 554
pagini (25.03.2010);
7. Cântecul de după cântec vol. II,
631 pagini (06.01.2011);
8. Cântecul de după cântec, vol III, 367
pagini (07.10. 2013);
9. Crișana tradițională vol. I, 263
pagini (07.10.2013);
10. Crișana tradițională vol. II, 235
pagini (07.01.2014);
11. Crișana tradițională vol. III, 230
pagini (07.10.2014);
12. Crișana tradițională vol. IV, 319
pagini (07.01.2015);
13. Crișana tradițională vol. V, 238
pagini (07.10.2015);
14. Crișana tradițională vol. VI, 230
pagini (07.01.2016);
15. Crișana tradițională vol. VII, 240
pagini (06.10.2016);
16. Crișana tradițională vol. VIII,
242 pagini ( 05.01.2017);
17. Crișana tradițională vol. IX, 360
pagini (17.10.2017);
18. Crișana tradițională vol. X, 359
pagini (09.01.2018);
19.Țara Beiușului. O incursiune
etnografică, 383 pagini (09.01 2018);
20. Beiușul și lumea lui vol. V, 1000
pagini (07.10.2018);
21. Crișana tradițională vol. XI, 313
pagini (07.10. 2018;)
22. Martiri Bihoreni ai Marii Uniri,
326 pagini (05.04.2019);
23. Primul deceniu de administrație
românească în Beiuș (1921-1929), 643 pagini (04.10. 2019);
24. Vizita MS Regele Mihai I al României
la Beiuș 11 aprilie 2007, 87 pagini (04.10.2019);
25. Al doilea deceniu de administrație
românească în Beiuș (1930-1939), 848 pagini (19.12. 2019);
La cele 25 de cărți a fost coordonator, autor
și finanțator, ideea titlurilor îi aparține.
Cărți scrise despre Ioan Degău:
1. Viața unui Bancher de Viorel Horj, Miron
Blaga și Paşcu Balaci, 108 pagini (1.02. 2001);
2. Ioan Degău la 70 ani de viață,
”Biblioteca Beiușului”, Serie nouă, nr. 25, Gavril Hădăreanu, 57 pagini
(07.10.2008);
3. In Honorem Ioan Degău, Coordonator
Antonio Faur - Omagiu din partea cercetătorilor, colaboratorilor și
conducătorilor unor instituții și societăți culturale, 421 pagini, Ioan Degău
la 77 ani (07.10.2014);
4. Un om între oameni, un om pentru oameni
de Miron Blaga și Ioan Laza, 548 pagini (07.10 2015);
5. Ioan Degău la 80 ani de Ioan Laza
și Miron Blaga, 356 pagini (07.10.2017).
Referințe: - Blaga, Miron; Viorel Horj şi Paşcu Balaci, Viaţa
unui bancher. Ioan Degău, Oradea, 2001; - Vasilescu, Stelian, Oameni din
Bihor… p. 555; - Gavril Hădăreanu, Nasc,
și azi, oameni în Țara Beiușului – Ioan Degău, Biblioteca Beiușului, Serie
nouă, Nr. 25, Beiuș, 2007; - Beiușul
și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV. Editura Primus. Oradea, 2009. p.
869-871; - Ichim,
Vasilică, Scriitorul Ioan Degău - Premiat de Institutul de Istorie al
Academiei Române, în: Crișana, 11 octombrie 2020; - Curpaș, Teodor, Opinie de gazetar. ”Drumul meu așa cum a
fost” de Ioan Degău, în: Gazeta de Nord-Vest, Satu Mare, 24
septembrie 2018, p.2. (S. S.)