S-a născut pe 27 martie
1889 în Bucecea, în
familia harnicilor agricultori Gheorghe şi Elena Mociulschi, însă a fost înregistrat la primăria din comuna
Siminicea, care se afla atunci în plasa Burdujeni, judeţul Botoşani. A încetat
din viață la 15 aprilie 1979, în vârstă de 90 de ani. A fost cel mai mare
dintre cei zece copii ai lui Gheorghe şi ai Elenei Mociulschi.
După absolvirea liceului, la îndemnul
dirigintelui şi al profesorului de istorie a îmbrăţişat cariera militară. În 1908, la 19 ani, a devenit
recrut în Regimentul 13 „Ştefan cel Mare“. Peste un an a ieșit din regiment cu
gradul de caporal. În
anul 1909 a reuşit printre primii candidaţi la examenele de admitere în Şcoala
Militară Ofiţeri de Infanterie, pe care a absolvit-o cu rezultate bune, la data
de 1 iulie 1911, fiind avansat la gradul de sublocotenent şi numit în funcţia
de comandant de pluton în Regimentul de Infanterie „Dragoş” nr. 29, din oraşul
Fălticeni. În anii 1914-1915 ofiţerul a căpătat încredere în
posibilităţile sale pentru instruirea ostaşilor din subordine, afirmându-se ca
un bun trăgător cu pistoletul, în exerciţiile de scrimă, în folosirea calului
pe câmpul de instrucţie şi grija atentă pentru cunoaşterea necazurilor şi
bucuriilor subordonaţilor, prelungind mult timpul de lucru peste cel stabilit
prin programul unităţii. Pentru perseverenţa şi dăruirea în muncă Leonard
Mociulschi a fost avansat la gradul de locotenent, la data de 1 august 1915. Mobilizat
la data de 15 august 1916, locotenentul Leonard Mociulschi a participat la
războiul pentru întregirea statului românesc, comandând, succesiv, o companie
şi un batalion. A fost avansat, înainte de termen, la gradul de căpitan, la 1
aprilie 1917, afirmându-se în luptele din Transilvania şi de la Oituz, în
campania din toamna anului 1916 şi în vara anului 1917. După demobilizarea
armatei, căpitanul Leonard Mociulschi a fost mutat, la data de 21 mai 1918, la
Regimentul 35 Infanterie Constanţa. Remobilizarea armatei la data de 28
octombrie 1918 îl găseşte pe căpitanul Leonard Mociulschi în funcţia de
comandant de companie puşcaşi, în aceeaşi unitate. La data de 1 martie 1920
ofiţerul a revenit în Regimentul 29 Infanterie din Fălticeni, fiind avansat la gradul
de maior, la 1 aprilie 1920, şi numit comandant de Batalion Instrucţie. La 13
decembrie 1921 maiorul Leonard Mociulschi a solicitat mutarea în arma
vânătorilor de munte, fiind numit comandant secund în Batalionul 6 Vânători de
Munte iar de la data de 1 noiembrie 1924, într-o funcţie similară în Batalionul
12 Vânători de Munte. În această perioadă a absolvit cursurile de schi şi
alpinism de vară, în Centrul de Instrucţie Zărneşti. După cinci ani de
activitate în această unitate, ofiţerul a fost mutat pentru cinci luni de zile
(1 noiembrie 1929 – 1 aprilie 1930) în Regimentul 69 Infanterie Dorohoi
(dublura Regimentului 29 Infanterie Fălticeni). A fost rechemat în arma
vânătorilor de minte iar la data de 1 aprilie 1932 a fost avansat la gradul de
locotenent-colonel şi numit comandant secund în Batalionul 8 Vânători de Munte,
din Bistrița-Năsăud. După un an şi şase luni, la 1 octombrie 1933, Leonard
Mociulschi, apreciat pentru eforturile depuse în instruirea efectivelor, a fost
numit comandant al Batalionului 9 Vânători de Munte din oraşul Sighetul
Marmaţiei, judeţul Maramureş. Timp de patru luni (1 octombrie 1933–1 februarie
1934), Leonard Mociulschi a condus, cu fermitate şi mult tact, unitatea de
vânători de munte din Sighetul Marmaţiei, îngrijindu-se de asigurarea
mijloacelor materiale necesare traiului şi de instruirea efectivelor, obţinând
în Foile de Apreciere calificative bune şi foarte bune. Fiind un ofiţer de
nădejde, Leonard Mociulschi a fost numit, la data de 1 februarie 1934, la
comanda Batalionului 4 Vânători de Munte din oraşul Predeal, dovedind aceeaşi
pasiune pentru instruirea complexă a efectivelor unităţii. La 1 aprilie 1937 a
fost avansat la gradul de colonel şi apoi numit la comanda Grupului 5 Vânători
de Munte din Sighetul Marmaţiei (1 noiembrie 1937), având în subordine
Batalioanele 9 şi 10 Vânători de Munte şi Divizionul 5 Vânători de Munte. Până
în august 1940 colonelul Mociulschi, s-a ocupat de instruirea efectivelor
pentru apărarea graniţei de nord împotriva unei invazii străine. La 7 august
1940 colonelul Mociulschi a fost numit la comanda Grupului 4 Vânători de Munte
din Bistriţa-Năsăud. La 10 februarie 1940 a fost numit comandant secund al
Brigăzii 1 Mixte Munte Brașov, al cărei comandant era generalul Mihail Lascăr.
Împreună au întreprins măsuri pentru instruirea pentru luptă a unităţilor din
subordine: Grupurile 1 şi 2 Vânători de Munte, Grupul 1 Artilerie Munte, cu
Divizioanele 1 Obuziere Munte şi 2 Tunuri Munte, şi Batalionul 2 Pionieri
Munte. În preajma intrării României în război efectivul brigăzii s-a ridicat la
11.628 de militari, pregătiţi în aplicaţii şi exerciţii metodice efectuate pe
crestele Munţilor Bucegi. În fruntea acestei unităţi a participat la eliberarea
părţii de Nord a Bucovinei - Brigada 1 Mixtă Munte a trecut la ofensivă, în
zorii zilei de 3 iulie 1941, eliberând, în aceeaşi zi, oraşul Ştorojineţ şi, la
5 iulie, oraşul Cernăuţi (capitala Bucovinei), după care a trecut Prutul,
respingând inamicul spre Nistru, râu pe care l-au forţat, în ziua de 17 iulie,
în zona localităţilor Voloscova - Korzlov. Brigăzile de vânători de munte au
fost dirijate către Bug şi Nipru. Brigada 1 Mixtă Munte a desfăşurat lupte
crâncene între Nistru şi Bug, reuşind să traverseze Bugul la 20 august. După
trecerea Niprului, în septembrie, cu mari pierderi în oameni şi tehnică de
luptă, colonelul Leonard Mociulschi, din ordinul comandantului Brigăzii 1 Mixtă
Munte, a editat Ordinul de zi din 11 octombrie 1941: „Ostaşi ai Brigăzii 1 Mixtă Munte! După trecerea Niprului, aţi înlocuit
trupele Diviziei 1 Munte germană pe poziţia din faţa satului Timoşevka,
îndurând cele mai înverşunate atacuri date de sovietici pe care le-aţi zdrobit
prin bravura şi eroismul vostru legendar. Sub focul ucigător al aviaţiei
inamice, atacaţi necontenit de forţe
superioare şi de care de luptă, aţi rezistat cu îndârjire sub bombardamentul
violent al artileriei sovietice. Atacurile repetate ale inamicului din zilele
de 25-28 septembrie 1941 au fost oprite cu vigoarea şi sângele vostru… În faţa
mormintelor proaspăt deschise, în care zac bravii ostaşi din Brigada 1 Mixtă
Munte, căzuţi în lupta eroică şi dârză susţinută timp de 11 zile şi nopţi
contra celor mai vijelioase atacuri moscovite, mă înclin cu smerenie”. La
24 ianuarie 1942 a fost avansat la gradul de general de brigadă. La 29
octombrie 1941 Brigada 1 Mixtă Munte a pătruns pe frontul din Crimeea pe la
Ciongar, împreună cu Brigada 8 Cavalerie română. La 7 noiembrie efectivele
brigăzii au ajuns pe aliniamentul jalonat de localităţile tătăreşti: Uskut,
Sudak, Kuciuk, Otusi şi Uzek. Colonelul Mociulschi a introdus Grupul 1 Vânători
de Munte pe frontul de la Sevastopol, luptând alături de Divizia 72 Infanterie
germană până la 20 decembrie, reuşind să cucerească Dealul Carela de la
periferia Sevastopolului. Avansat general de brigadă, la data de 24 ianuarie
1942, Leonard Mociulschi a fost comandant secund al Diviziei 1 Munte şi după
plecarea în altă funcţie a generalului Mihail Lascăr. La 10 martie 1942,
generalul Mociulschi a fost numit comandant secund la Brigada 3 Mixtă Munte (la
15 martie 1942 brigăzile de munte şi cavalerie s-au transformat în divizii) şi
apoi, la 25 aprilie 1942, comandant secund la Divizia 4 Munte, comandată de
generalul de divizie Gheorghe Manoliu, divizie care se afla în apărarea
litoralului Mării Negre, între localităţile Sudak şi Aluşta. Ajutat de ofiţerii
din statul major, generalul Leonard Mociulschi a îmbunătăţit sistemul de
apărare şi minare a direcţiilor probabile de debarcare a inamicului. În luna
iunie 1942, Divizia 4 Munte a fost introdusă pe frontul de la Sevastopol,
remarcându-se în luptele de la Wald Kruze, Wald Nohe şi Kegel. În septembrie
1942 generalul Mociulschi a organizat apărarea litoralului Mării Negre, între
Feodosia şi Kerci, cu efectivele diviziei. Experienţa acumulată în conducerea
trupelor de vânători de munte şi capacitatea sa organizatorică i-au îndreptăţit
pe şefii direcţi să-l promoveze pe generalul Leonard Mociulschi la comanda
Diviziei 3 Munte, la 6 octombrie 1942, după numirea generalului Radu Korne în
funcţia de comandant al Diviziei 8 Cavalerie. Divizia 3 Munte se găsea în
Kuban, în apropiere de Krasnodar Abinskaia, având în compunere Grupurile 3 şi 6
Vânători de Munte, cu Batalioanele 5, 6, 11, 12, 21 şi 22 Vânători de Munte,
precum şi Grupul 23 Artilerie Munte, cu Divizioanele 1 Tunuri Munte şi 3
Obuziere Munte. Divizia a primit misiunea să interzică pătrunderea inamicului
în Bazinul Kuban şi a apărat cu străşnicie comunicaţia Krimskaia - Krasnodar.
Împreună cu unităţile Diviziei 9 Infanterie germană, Divizia 3 Munte a
constituit Grupul „Abin”. Sub conducerea generalului Mociulschi, Divizia 3
Munte a apărat eroic sectorul încredinţat, respingând toate contraatacurile
inamicului. În nopţile de 21/22 şi 22/23 februarie 1943, Divizia 3 Munte s-a
repliat la vest de Abinskaia, în capul de pod Kuban. În perioada septembrie
1942-februarie 1943, militarii diviziei au primit 7 ordine „Mihai Viteazul” şi
384 ordine „Crucea de Fier” germană, clasa a II-a. Divizia a pierdut în acea
perioadă 4.506 bravi militari. De la data de 16 iulie 1943 Divizia 3 Munte a
fost trecută în Crimeea, ocupând dispozitiv de luptă pe coasta de nord a
Peninsulei Kerci. După retragerea de la Kerci, Divizia 3 Munte a luptat, de la
15 aprilie 1944, pentru apărarea Sevastopolului, luând în subordine, de la 25 aprilie,
şi resturile Diviziei 19 Infanterie. La 10 mai, efectivele rămase în viaţă au
fost evacuate în ţară, stabilindu-se în garnizoanele de pace. Avansat la gradul
de general de divizie (11 mai 1944), Leonard Mociulschi a condus, după 23
august 1944, efectivele Diviziei 3 Munte (subordonate Corpului 7 Armată,
comandat de generalul Nicolae Şova) la apărarea văilor Crişului Negru,
repliindu-se, la 13 septembrie, la circa 15 km sud-est de Beiuş, pe care l-a
pierdut în 17 septembrie. În 22 septembrie, prin lupte avântate, marea
unitate a eliberat Beiuşul şi a continuat înaintarea spre Oradea, pe
direcţia Uileacul de Beiuş - Mocraz - Tinca - Cheresig, ajungând la 27
septembrie pe aliniamentul Iclod - Sântandrei - Traian - Toboliu - Roit, unde a
trecut în defensivă. La 2 octombrie efectivele diviziei au ajuns pe
aliniamentul Cefa - Berechiu. La 11 octombrie Divizia 3 Munte a început luptele
pentru eliberarea oraşului Oradea, acţionând între calea ferată şi Crişul
Repede. În 13 octombrie a depăşit frontiera româno-maghiară, contribuind la
eliberarea Ungariei, fiind oprită, la 16 octombrie, de o puternică rezistenţă
inamică la Konyar, pe care l-a eliberat, prin mari sacrificii, în noaptea de
16/17 octombrie. În seara zilei de 19 octombrie 1944 a intrat în Debreţin,
împreună cu Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi 337 Infanterie sovietică. Prin
atacuri succesive Divizia 3 Munte a ajuns, până la 31 octombrie 1944, pe malul
drept al Tisei, la sud de Tiszadada. Forțând Tisa, Divizia 3 Munte a ajuns, la
21 noiembrie, în apropiere de Miskolc. De la 23 noiembrie a acţionat ofensiv
pentru cucerirea munţilor Bukk, eliberând localităţile Homor, Nagyvisnyo,
înăţimea Balvany, şi ajungând, la 16 decembrie, în valea râului Szilvas.
Înaintând şi eliberând alte localităţi ungare a ajuns, la 1 ianuarie 1945, la
râul Ipel, realizând capete de pod în localităţile Ipolitarnok şi Kalonda. În
pofida rezistenţei inamicului, pe teritoriul Slovaciei Divizia 3 Munte a
eliberat, în 4 ianuarie 1945, localitatea Velika. Împreună cu trupele sovietice
a eliberat, în 12 ianuarie 1945, oraşul Lucenec. Ajunsă pe pantele munţilor
Javorina în 29 ianuarie, a desfăşurat lupte extrem de grele pe direcţia Abelova
- Homy - Tisovuk - Neresnice (18 februarie 1945), Divizia 3 de Munte, condusă
de el, a înfipt tricolorul românesc pe cel mai înalt vârf al Javorinei,
îndreptându-se spre Hron, pe care l-a forţat în 28 martie 1945. După 4 aprilie
1945, efectivele diviziei au ajuns în munţii Nitra, grupându-se în apărare.
Înaintând prin lupte foarte grele a traversat Râul Vah, în 6 aprilie. În 8
aprilie 1945, generalul de divizie Leonard Mociulschi a fost chemat în ţară,
lăsând comanda Diviziei 3 Munte generalului Pompeiu Demetrescu, care comandase
Divizia 2 Infanterie. Generalul de corp de armată Ion Boteanu, comandantul Corpului
4 Armată, sub ordinele căruia a acţionat Divizia 3 Munte în nord-vestul
Ungariei şi pe teritoriul Cehoslovaciei, l-a notat pe generalul Leonard
Mociulschi, în primăvara anului 1945: „Comandant
de război prin excelență, care şi-a condus cu competentă marea unitate în toate
operațiile din munţii Ungariei şi din munţii Slovaciei”. Pentru meritele
sale a fost decorat cu ordine şi medalii: Ordinele „Mihai Viteazul” clasa a III-a (1941); „23 August” clasa a III-a; „Apărarea
Patriei” clasa a II-a; „Tudor Vladimirescu”
clasa a III-a şi „Steagul Roșu”,
acordat de guvernul maghiar. Sosit în ţară, generalul de divizie
Leonard Mociulschi a fost numit, la 8 aprilie 1945, la comanda Corpului de
Munte, funcţie îndeplinită până la 12 mai 1945. Apoi a îndeplinit alte funcţii
în Marele Stat Major, până la 9 mai 1946, când a fost trecut în rezervă. Dar
conform principiului ”Orice faptă bună va
fi pedepsită”, în 1946, pentru acest Erou în două războaie mondiale
începe calvarul, bătaia de joc a noii orânduiri, răzbunarea puterii sovietice
umilită de vânătorii de munte, trupele de elită ale României, fiind citat
pentru a fi judecat de Tribunalul Poporului pentru crime de război. După multe
cercetări a fost achitat „în unanimitate”, apoi eliberat. Eliberarea s-a
datorat faptului că Iuliu Maniu şi Regele Mihai au intervenit la Lucrețiu
Pătrăşcanu în favoarea sa. După trecerea în rezervă s-a stabilit la Codlea,
ocupându-se de cultivarea celor 5 ha de pământ ce-i fuseseră atribuite la
acordarea ordinului „Mihai Viteazul”. Nu s-a bucurat prea mult de libertate
deoarece a fost din nou acuzat că, în perioada 1945-1946, „a lucrat
împotriva regimului democratic atât în domeniul politic cât şi în domeniul
militar”. A fost închis la penitenciarul Jilava, apoi trimis, la 7 august
1951, la canalul Dunăre-Marea Neagră şi în diferite colonii de muncă forţată
(Oneşti, raionul Târgu-Ocna). Cercetările au continuat până în toamna anului
1955, când în urma Decretului 421, a fost eliberat (10 oct. 1955), după şapte
ani şi două luni de detenţie. După ieşirea din închisoare s-a stabilit la Blaj.
Din august 1960, a locuit în comuna Purcăreni, judeţul Braşov. Începând din 1
august 1957, i s-a acordat o pensie foarte mică, fiind nevoit să mai practice
diferite munci sezoniere. În decembrie 1964, s-a stabilit la Braşov, unde a
trăit până la sfârşitul vieţii în 15 aprilie 1979.
Inima sa a încetat să mai bată la 15 aprilie 1979,
într-o căsuţă modestă din Braşov, fiind incinerat la Crematoriul Uman din
Bucureşti. Cenuşa corpului său a fost presărată pe cele mai înalte piscuri
montane din România, pentru gloria şi nemurirea trupelor de vânători de munte
pe care le-a iubit.
A fost decorat cu ordine militare şi civile:
„Coroana României”, „Steaua României”, „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „Tudor
Vladimirescu”, clasa a III-a, „Crucea de fier”, ”Crucea Germană de Aur”,
”Crucea Cavaler al Crucii de Fier” (ordine germane), „Steagul Roșu” (ordin
maghiar) şi alte medalii româneşti şi străine, militare şi civile. De asemenea
cu Crucea
de Război a Republicii Franceze (Croix de Guerre cf. Brevet Nr. 834/1918,
Ministerul Afacerilor Străine) și Ordinul “Mihai Viteazul” în grad de cavaler
(Decretele Regale Nr. 382/1944 și Nr. 805/1945), aflate astăzi la Muzeul Militar
Național din București. Este cetățean de onoare al municipiului Brașov.[1]
Scrieri: - Asaltul vânătorilor de munte, Editura Militară, Bucureşti, 1967.
Referințe: - Razba, Maria, Personalități hunedorene. Oameni de cultură, artă, ştiinţă,
tehnică şi sport (sec. XV - XX) Dicţionar,
Editura Emia, Deva, 2004; - Chiper, Constantin, Veterani în slujba patriei, Vol. II, Editura Buratino. Ploiești,
2006. Pag.
14-20; - Șerban, Alexandra, PORTRET
Despre eroi şi sentinţe: generalul Mociulschi faţă cu represiunea comunistă,
în: ”Adevărul”, 7 octombrie 2017; -
Iancu, Mariana, Cum a devenit
bravul general român Mociulschi duşman al poporului, închis de comunişti în
lagăre. Cenuşa sa a fost împrăştiată pe crestele Carpaţilor, în: ”Adevărul”
Constanța, 12 martie 2017. (S. S.)
