CIUHANDU, Mircea (nume de scenă Ciuhi Tobarul). S-a născut în 28 octombrie 1953 în Beiuș.
„Am terminat, la Cluj, Artele Plastice („Ion
Andreescu”), așadar sunt pictor, dar în aceași măsură și baterist (tobar – așa
se exprimau la Cluj ”trupiștii” mari).
Am avut ocazia să bat la tobe în multe Cluburi
alături de Iuliu Merca (Semnal M), ”Experimental Q”, etc, etc, cum veneam cu
pălincă și cârnați de acasă, primeam loc la tobe. Așa am acumulat multă
experiență, pe altă parte a fost extraordinar să dau mâna, să vorbesc personal
cu cei ”MARI” de la ROMANTICII, MONDIAL, PROGRESIV TM, SFINX, PHOENIX,
METROPOL, Vali Sterian și alții.
Dar să nu uit tema dată, adică ”FANFARA din
Beiuș”. Apărea la mai toate evenimentele din Beiușul adevărat PATRIARHAL,
nedevorat de nesătuii actuali. Copil fiind
eram fascinat, dar și speriat de sunetele alămurilor.
Primul contact (cu muzica) să spun așa, a fost pe
la 16 ani, când geamurile Casei de Cultură (actualul Muzeu) erau deschise, iar
băieții repetau anumite piese pentru un spectacol. Îmi amintesc, că într-o
pauză am avut curajul (nu era nimeni în sală) să mă apropii și să ating tobele
casei de cultură, imediat am fost alungat de toboșarul de atunci, nu m-am
supărat. Deja știam o treabă, eram la curent cu ”valul beat” ascultând piese
transmise de Radio Budapesta, așadar băteam pe genunchi, pe cartoane, pe tot ce
apucam și în scurt timp mi-am dat seama ce face diferența dintre un toboșar
care ascultă multă muzică bună și un diletant care se făcea că bate în tobe
fără să știe pentru ce.
După un timp, tot prin geamurile Casei de cultură,
am auzit de chitară electrică, am văzut ce era de văzut. Întâmplarea a făcut o
”gaură” - în trupă erau Pali Roman – voce / bass; Gyuri Grecu - chitară
armonie, dar nu era toboșar. La început nu am fost primit bine, dar ca din
senin a apărut Rozi – Sadu Oros, care deja lucra mai bine la chitară. Colac
peste pupăză apare și ”Găvrocu”[1]
– Nelu Gavra, voce / chitară – idolul fetelor, așa au apărut ”Luceferii”. Ani
de zile nr. 1 pe toată zona Beiușului, seri de dans, baluri, revelioane. Din
cauza unor evenimente nedorite (mutarea lui Roman din Beiuș, decesul lui Gyuri
Grecu) am rămas în trio: Ciuhi / Rozi / Gavra. Tot ca din senin a apărut Vasile
Gale zis ”Lică” aducând un stil și un suflu nou, cânta vocal, chitară
solo–bass, saxofon, clarinet, flaut, clape. Avenit și noua titulatură a trupei
pe care mi-o asum ”SIMBOL”. Trupa chiar a devenit simbol mai ales după ce am
primit întăriri respectiv Pereş Doru, chitară armonie și bass și ”ȘEFU”, acesta
fiind Cpt. Zoli Boldiș, un om deosebit; liniștit, tranșant, talentat, se putea
aborda orice gen muzical cu dânsul. Încetul cu încetul am ajuns să fim cei mai
căutați din zonă.
Trebuie să amintesc capodopera muzicii rock
Beiușene ”Porumbelul păcii” compus și cântat de ”Lică”. Piesa durează 15
minute, fiecare instrumentist având partea lui de solo. Înregistrarea din
spectacol încă se află în posesia subsemnatului.
Am colaborat cu COOP Muncitorul, în clubul lor am avut un sediu unde am putut repeta. Inima (organizatorul, coordonatorul) activităților de la Muncitorul a fost dl. Costel Sava - era un om cu o putere și dedicație incredibilă: instrumentist, vocalist, compozitor. Lui îi mulțumesc pentru multe momente care s-au întins pe ani de zile, începând cu prima noapte când, la ora două, m-a scos din pat și m-a așezat la tobe la o nuntă.
Vremea a trecut și trece, noi odată cu ea. A venit
revoluția, după care drumurile ni s-au despărțit. Au venit manelele, orgile
performante, cu tobe cu tot.
Am mai activat câţiva ani cu o trupă bună de rock
din Ștei, ”Ultimul Capitol” (titulatură care îmi aparține), și ei pe rând câte
unul, câte unul s-au retras din viață, rămânând numai Horia Sălăjan un
chitarist de excepție.
Am mai activat câţiva ani, cu trupa ”Union”, niște
băieți simpatici, cu priză bună la public.
După 33 de ani de activitate pe ”SCENĂ” m-am
retras definitiv, acum mânuiesc pensulele în loc de bețe.
Salut pe toți cei care ne-au iubit și admirat.
Epilog: tobele pe care le vedeți în poze, le-am
cumpărat în loc de mobilă (din banii de nuntă), mulțumită înțelegerii soției
mele Mihaela!”
[1] Eram în clasa a X-a, într-o tabără
de premilitărie la Beiuș. Aproape în fiecare seară, cât am stat în tabără, la
seara de dans cântau „Luceferii”. A fost o experiență formidabilă – cântau
repertoriu românesc și internațional, dar cântau superb. Și aveau instrumente
și efecte care m-au uimit – Simion Suciu.
