|
|
A urmat patru
clase elementare în sat, apoi două clase gimnaziale la Oradea (Iosif Vulcan
susține că patru), apoi a părăsit şcoala și a intrat ca ucenic într-o prăvălie. Mai
târziu devine calfă și apoi îşi deschide o prăvălie. În 12 noiembrie 1817 se
căsătoreşte cu văduva Ana Kosperda, originară dintr-o familie de macedoneni. Prin
căsătoria cu Ana Kosperda, Nicolae Jiga intră în posesia unei prăvălii de
manufactură care-i aduce venituri frumoase, pe care însă, în mare parte le va
folosi în creșterea și educarea tineretului studios. Fără îndoială că el a fost
sprijinit de comunitatea macedo-română, dar și de oamenii de bine. Așa ajunge
el între cetățenii de vază ai orașului și unul dintre foarte prețuiții lui
conducători. După Iosif Vulcan, N. Jiga a avut trei copii, un băiat și două
fete după alte surse, patru copii [Ioan (născut în 1818, decedat în copilărie), Ana, Maria
(născută la 25 ianuarie 1824) şi Nicolae (născut la 16 noiembrie 1820), cf. enciclopediaromaniei.ro
]. Prin fiica Maria, el se
înrudește în 1824 cu familiile Poynar și Gojdu; printr-o nepoată, tot Maria, cu
familia lui Nicolae Zigre, crescut în fundațiunea sa orădeană, cel care după
1870 conduce opera lui Nicolae Jiga cu grijă și dragoste, circa 3 decenii.
În 3 noiembrie
1828, Nicolae Jiga devine membru al adunării generale, funcție pe care o va
deține până în 1832, când, ales senator, nu mai putea fi și membru al adunării.
Cu ocazia alegerilor pentru consiliul orășenesc din 1830 și 1831, Jiga a fost
propus pe lista candidaților, capitlul
însă s-a opus de fiecare dată. În 1832 însă, pentru a nu agita mai mult starea
de spirit a cetățenilor, capitlul acceptă ca la adunarea pentru alegerea
demnitarilor /tiszti epito szek/ să propună și candidatura lui N. Jiga. La 1
septembrie 1832 devine senator ales cu 40 de voturi din 24 de candidați.
Opoziția capitlului fiind înfrântă, Jiga mai e ales comisar orășenesc pentru
breasla croitorilor. Din 1832 până în 1848, N. Jiga a fost ales în fiecare an
senator, respectiv consilier, obținând de fiecare dată un mare număr de voturi.
Mai mult, în 1834 a fost ales cu un mare număr de voturi (82) cu toate că
capitlul l-a propus al 18-lea, devenind jude secund al orașului. Într-adevăr,
Nicolae Jiga a fost nu numai un mare negustor, ci și un cetățean iubit și
stimat de cetățenii orașului. Din pricina aceasta, elemente dușmănoase
ascensiunii sale, au încercat să-l compromită, cum a fost cazul cu denunțul lui
Beothy Emanuil. Dovedindu-se nevinovat, adunarea generală și-a manifestat în
mod evident încrederea în el, propunându-l pentru funcția de prim-jude.
Capitlul însă se opune. N-a putut fi ales în această funcție, nici în 1836.
Concomitent însă cu funcția de senator, Jiga a mai fost, începând cu 1834 și
membru al deputațiunii permanente creată pentru rezolvarea problemelor urgente.
În același timp și comisar al mai multor bresle: al gubarilor, săpunarilor,
olarilor și țesătorilor de traiste. Nici în timpul revoluției din 1848, Jiga nu
și-a încetat activitatea din cadrul orașului. În 23 martie se găsește printre
participanții la ședința adunării generale, iar la 27 aprilie a fost numit
delegat al orașului în adunarea generală comitatensă. În alegerile din luna
mai, deși a fost propus ca al 4-lea consilier, n-a fost ales. În schimb a fost
ales, la 3 iunie, deputat orășenesc. În această calitate a luat parte la
majoritatea ședințelor adunării generale, în tot cursul revoluției. Sfârșitul
revoluției l-a găsit tot la Oradea participând, în 7 septembrie 1849, la prima
ședință a adunării generale ținută după înăbușirea revoluției. În timpul
absolutismului, Nicolae Jiga și-a păstrat locul în adunarea generală,
participând cu regularitate la ședințele acesteia. În 30 ianuarie 1861, Jiga e
reales pentru ultima oară deputat în adunarea generală, fără a mai fi propus și
consilier, putând fi urmărit în documente, în anii 1861-1862, dar în 1867 el nu
mai apare între deputații orășenești. Nicolae Jiga își încheie activitatea după
35 de ani în slujba orașului și a cetățenilor săi, pentru care și-a sacrificat
o viață liniștită pe care i-o putea asigura o activitate comercială
înfloritoare.
Activitatea lui
Nicolae Jiga nu s-a mărginit numai la atribuțiile sale de consilier orășenesc
ci, de tânăr, el se impune în conducerea comunității românilor ortodocși,
desfășurând o activitate deosebită atât pe teren școlar cât și bisericesc. În
1832 el apare ca vice-epitrop, fiind însărcinat cu pregătirea și aranjarea
banchetului servit de comunitate cu prilejul sfințirii Bisericii cu lună. În
acest timp, în Oradea nu erau școli superioare, doar Gimnaziul premonstratens
și Academia de Drept, la care învățau și români. Românii orădeni nu aveau decât
școlile elementare și mai erau cursuri de normă, ca și cele greco-catolic și
ortodox, unde erau instruiți candidații la dăscălie și preoție. Pentru
împlinirea efectivului de învățători era Preparandia de la Arad, susținută în
mare măsură de bihoreni. De altfel, Nicolae Jiga va lupta, fără succes însă,
pentru aducerea acestei preparandii la Oradea. Cât privește „preparandia"
greco-catolică, s-a pus problema organizării abia în 1847 de către Locotenența
ungară din Buda, în sensul predării disciplinelor în limba maghiară. În 1848
s-a cerut - în proclamația tinerimii studioase din 9 mai 1848 - reorganizarea
acesteia corespunzător cerințelor culturale ale populației române, fără succes,
însă, întrucât cursurile se desfășurau în cadrul Seminarului romano-catolic și
pentru clericii greco-catolici, unde folosirea limbii române era interzisă. De
altfel, se cunosc măsurile luate de către capitlul romano-catolic orădean
împotriva lui Nicolae Jiga, exponent strălucit al drepturilor și libertăților
cetățenești. Datorită interesului pe care N. Jiga l-a avut pentru cultura
tinerimii române, în 1839 el a fost numit inspector școlar pentru școlile din
Oradea - Velența și Sânnicolaul Român, în care calitate a funcționat până în
1870, când, prin dispozițiile Statutului organic, demnitatea aceasta a trecut
asupra preoților locali. Prezența lui Nicolae Jiga, va fi permanentă în viața
tinerimii. O primă formulare a programului școlar pentru românii din Crișana e
cuprinsă în proclamația tinerimii studioase din Oradea de la 9 mai 1848. Este
primul moment de care se leagă prezența lui Nicolae Jiga în frământările
revoluționare. Tinerii studenți și elevi români din școlile orădene - mlădițe „ale marelui arbore de români" cum
se socot ei înșiși - sunt preocupați în primul rând „ca limba și naționalitatea să se asicureze, biserica ortodoxă română și
școlile să fie scoase de sub autoritatea ierarhiei sârbești din Karloviț”; un
congres național „să dezbată periodic
chestiunile școlare proprii"; statul să înființeze „mai multe institute române", iar
preparandia română greco-catolică din Oradea, organizată în 1847 de Locotenența
ungară din Buda, în sensul predării disciplinelor în limba maghiară, să fie
reorganizată corespunzător cerințelor culturale ale populației române. Pentru „luminarea" aceleiași populații, ei
revendică „să se rădice în tot satul
românesc școale românești, să se aleagă învățători de către direcțiunea
scolastică română /dintre cei/ care pricep ambele limbi"; cărți
folositoare, îndeosebi manuale să se tipărească pe spesele statului."
Faptul că se revendică expres scoaterea românilor de sub autoritatea
bisericească și școlară a ierarhiei sârbești impune convingerea că la
consfătuirea respectivă a fost de față și Nicolae Jiga. La începutul anului
1848 el a fost ales prim-curator al Bisericii cu lună. De altfel, Nicolae Jiga
este și inițiatorul adunării populare de la Oradea din 4 iunie 1848 în care s-a
protestat împotriva încercării patriarhului sârb de a-i menține și în
continuare pe români sub autoritatea sa și de a-i ralia politicii habsburgice,
în pofida principiului egalei îndreptățiri a popoarelor, afirmat de revoluție.
Tot pe N. Jiga l-au mai desemnat alegătorii orădeni să-i reprezinte la
„congresul național" convocat pentru 25 iunie 1848 la Timișoara, dar care
nu s-a mai ținut fiind împiedicat de episcopul sârb. În problema învățământului
românesc din Crișana, învățătorii școlilor elementare din circa 200 de comune
române, s-au întrunit la Oradea în 22 iulie 1848 – întrunire la care a luat
parte și Nicolae Jiga, directorul local al școlii române din Oradea - Velența.
Cu acest prilej, învățătorii revendică drepturi în numele poporului pentru
luminarea căruia se ostenesc. Și erau bucuroși, spun învățătorii, că ”s-au surpat păreții despărțitori și au fost
nimicite privilegiile și cu toții ne-am renăscut întru egalitatea legii, fără
nici o deosebire de ranguri, de confesiune”. Erau îngrijorați însă de
faptul că ”nu s-a ținut seama sub ce
greutăți geme poporul greco-neunit până și acum”. Memoriul elaborat a fost
semnat și de Nicolae Jiga. Va fi înaintat la Pesta tocmai în momentul în care
Dieta dezbătea proiectul de lege școlară. Rezolvarea ei a constituit o mare
decepție pentru români. În problema școlară s-a mai redactat și Petiția generală a națiunii române din
Imperiul habsburgic, înaintată Vienei la 13/25 februarie 1849, o acțiune
comună a tuturor învățătorilor, care viza în ultimă instanță generalizarea și
laicizarea învățământului. Prezența lui Nicolae Jiga, de data aceasta, nu poate
fi atestată. A luat însă parte la întrunirea de la Chișineu Criș din
martie-aprilie 1849, unde problema învățământului a durat trei zile de
dezbateri. Dar de această dată, în noile condiții, nu se mai revendică, ci se
inițiază o vastă mișcare de organizare și administrare prin forțe proprii a
bazei materiale a progresului școlar românesc din Crișana și Banat. Se
elaborează și un proiect ”în privința
înființării unei fundații de creștere și pensie și în privința îmbunătățirii
sorții învățătorilor” din mijloace materiale ale populației. Modestele
donații și fundații particulare pe seama școlilor urmau să fie contopite
într-un fond, al cărui administrare de către un organism reprezentativ cu
sediul la Arad, trebuia să servească scopului. Din noua fundație urmează să fie
ajutați: ”pruncii părinților săraci
recrutați dintre fiii de țărani, învățători, preoți, lucrători, pe care îi vor
propune satele și comunele care contribuie la fondul școlar, tinerii care se
pregătesc pentru a deveni învățători, dar și acei care voiesc a învăța măiestriile
cele frumoase precum sunt: tehnica, zugrăvirea, muzica, mașinația și altele”.
De asemenea orfanii și văduvele ”a căror
bărbați întru luminarea neamului și sporirea învățăturilor s-au ostenit”.
Faptele mai însemnate ale lui Nicolae Jiga până la 1869 ar fi:
1. În 1860
cumpără în Tinca un intravilan pentru biserica și școala de acolo, cu 4000 fl.
2. În 1866
contribuie cu 200 fl., la repararea bisericii din Sânnicolaul Român.
3. În 1868
cheltuiește din banii săi 2000 fl. pentru repararea bisericii ortodoxe-române
din Oradea și aurirea turnului. La înzestrarea bisericii a contribuit și Ana
Kosperda (soția lui Nicolae Jiga).
4. Înființează
un fond de 3000 fl. pentru comercianții români care nu aveau capital suficient
să-și încropească o prăvălie proprie.
5. A fost „un sprijinitor entuziast al literaturii și
culturii române”. Ajută la tipărirea Antologiei Versuinții Români. Almanachul
naciunal și Diorile Bihorului din 1854.
6. Dorea din tot
sufletul să se mute la Oradea Preparandia din Arad. ”Nu pot să mă exprim deajuns - scrie lui Al. Gavra - cu câtă ardoare a inimei doresc translocarea
preparandiei noastre din Arad la Oradea și eu, ca să-mi ajung scopul, aș
suporta bucuros spesele ce se recer”.
7. În 1869
înființează la Beiuș un fond de pâine pentru elevii săraci greco-ortodocși ai
liceului de-acolo, cu un capital de 6000 florini. Din acest fond, mai târziu,
s-au dat burse elevilor săraci din internatul ortodox din Beiuș.
8. Cea mai
importantă faptă a lui Nicolae Jiga a fost întemeierea ”Fundațiunii jigăiane”,
în anul 1860, pentru ajutorarea elevilor de la școlile din Oradea (Neș, Teodor,
Oameni din Bihor, p. 156-157). Această fundație avea un capital de
40.000 florini.
În anul 1865, împăratul
austriac Francisc Iosif I l-a distins pe Nicolae Jiga cu ordinul „Crucea de
Aur” pentru merite deosebite, ca mare comerciant şi filantrop român.
Referiri: - Roșu, Titus Livius, Un deschizător de
drumuri în lupta pentru emanciparea românilor bihoreni. Mecenatele Nicolae Jiga 1790-1870, Editura Cogito, Oradea, 2006, p.
21-24, 131-141; - Enciclopedia României, Nicolae
Jiga.
(I. D.)
[1] Numele de familie Judeu, sigur de la un jude - judecia fiind o veche instituție românească de judecată. La Oradea, stăpânul sau patronul – oficialitatea - i-a maghiarizat numele în ”Zsiga”, formă pe care a purtat-o până la moarte (Roșu, Titus Livius, Nicolae Jiga, Editura Cogito, Oradea, 2006, p. 21.
