A urmat primele trei clase primare în localitatea natală, iar clasa a IV a și gimnaziul în municipiul Bistrița. A absolvit Liceul Andrei Mureșianu în anul 1978. În perioada 1978–1983 a urmat studii superioare la Institutul Teologic Protestant din Cluj Napoca.
Cu înclinații spre cultură și viața ecumenică, traseul profesional a început în anul 1984 la Protopopiatul Târgu Mureș, unde a fost preot supleant în comuna Ulieș, județul Mureș, până în 1986. În perioada 1987–2002
Fiind un militant al bunei înțelegeri și conviețuiri între cetățeni, indiferent de etnie și credință, a fost adoptat de comunitatea culturală a Beiușului în anul 2003, an din care a fost preotul paroh al beiușenilor. A fost și este estimat de toate mediile sociale, culturale și politice ale Beiușului, acordându-i-se locul cuvenit în viața societății. Este un preot neobosit, un spirit ales și de o mare noblețe, fiind printre semenii săi, nu doar preotul comunității reformate ci și, de câte ori este nevoie, frate, duhovnic și prieten apropiat și adevărat. Ca repere culturale și comunitare amintim: colaborarea strânsă dintre Parohia reformată și Școala gimnazială „Nicolae Popoviciu, colaborarea cu Asociația „Avram Iancu” Beiuș, conservarea tradițiilor culturale din bazinul Beiușului, etc. A publicat în revistele religioase de specialitate.
Referiri : - Interviu, 3 decembrie 2019. (NSO)