LECA, Aristide***. General de brigadă. Comandantul Diviziei I Vânători, cu reședința în Beiuș, în perioada 1919-1921. S-a născut la 27 octombrie 1867. A încetat din viaţă în 13 octombrie 1926.
Viitorul general
şi-a început cariera militară la 8 ianuarie 1886, înrolându-se voluntar, ca
simplu soldat, la vârsta de 18 ani. La 12 mai 1890 a devenit elev al Şcolii
militare de infanterie şi cavalerie, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu.
Grade militare: sublocotenent (30 august 1892), locotenent (1 aprilie 1896),
căpitan (10 mai 1903), maior (10 mai 1910), locotenent-colonel (1 aprilie
1914), colonel (1 iulie 1916) şi general de brigadă (1 septembrie 1917). În
anii premergători Primului Război Mondial a fost şeful statului-major al
Diviziei 5 Infanterie (de la 28 noiembrie 1910) şi a condus Biroul IV Operaţii
din cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major (de la 11 aprilie 1911). În anii
1912-1914 a fost profesor la Şcoala Superioară de Război, unde, alături de
locotenent-colonelul Nicolae Rujinschi, a predat cursul de topografie. La 1
aprilie 1914 a devenit comandant al Batalionului 4 Vânători din Iaşi, iar peste
exact doi ani, la 1 aprilie 1916, a preluat comanda Regimentului 37 Infanterie
„Alexandru cel Bun”, cantonat la Botoşani. Cu acest regiment, colonelul
Aristide Leca a participat la luptele duse în Carpaţii Orientali de Armata de
Nord, comandată de generalul Constantin Prezan. La 5 octombrie 1916 a preluat
conducerea Brigăzii 13 Infanterie, pe care a condus-o până la 1 decembrie 1916.
În cursul lunii noiembrie 1916, timp de aproape două săptămâni, a comandat, cu
titlu provizoriu, Divizia 7 Infanterie. În perioada 10-20 decembrie 1916,
Aristide Leca s-a aflat la dispoziţia Grupului Apărării Dunării „pentru
reorganizare”. La 20 decembrie 1916 a fost numit șef al statului-major al
Corpului 5 Armată, În această calitate a deținut un rol important în cadrul
Bătăliei de la Mărășești (24 iulie-3 septembrie 1916), în conducerea acțiunilor
de luptă ale diviziilor din compunerea corpului (9, 10 şi 13 Infanterie), care
au avut o contribuție de prim ordin la marea victorie asupra Armatei a 9-a
germane conduse de feldmareșalul August von Mackensen, „spărgătorul de
fronturi”. Între 10 şi 22 ianuarie 1918, Alexandru Leca a deținut comanda
Brigăzii 7 Infanterie din cadrul Diviziei 4 din compunerea Corpului 3
Armată/Armata 1. La 22 ianuarie 1918 este numit comandant al Diviziei 2
Vânători, subordonată direct Marelui Cartier General. Totodată de la 25 martie
până la 1 iunie 1918 a îndeplinit şi funcția de inspector general al centrelor
de recruți „care depindeau direct de Marele Cartier General”. La 1 iunie 1918 a
preluat comanda Brigăzii 16 Infanterie, pe care a comandat-o până la 12
noiembrie 1918. Aşa cum se consemna în foaia calificativă, această perioadă s-a
caracterizat astfel: lunile iunie şi iulie 1918 au fost „o epocă de
demobilizare a trupelor şi de punere a întregului material în bună stare”.
August, septembrie şi octombrie (până la 24 octombrie) 1918 a fost „o epocă de
concedii pentru munci agricole şi pentru aprovizionarea trupelor cu cele
necesare pe anul următor, precum şi cu oarecare timp pentru revederea şi
menținerea instrucției individuale pentru ofițeri şi trupă”. Tot în perioada
iunie-noiembrie 1918 generalul Leca a îndeplinit şi funcția de comandant
militar al județului Botoşani. De la 24 octombrie la 12 noiembrie 1918,
generalul Aristide Leca a luat parte cu Brigada 16 Infanterie, în cadrul
Diviziei 8 Infanterie, la eliberarea Bucovinei. Generalul Iacob Zadic,
comandantul Divizie 8 Infanterie aprecia astfel activitatea generalului Leca în
această perioadă: „În acest timp,
deosebit de comanda brigăzii sale, Domnia Sa a mai îndeplinit şi funcția de
comandant al unei regiuni din Bucovina (un sector compus din 4 județe) pentru a
supraveghea şi menține ordinea şi siguranța în această regiune. În toate aceste
atribuțiuni, generalul Leca şi-a îndeplinit îndatoririle cu o competență
desăvârșită şi în condițiile cele mai bune. Ca comandant de brigadă şi-a luat
unitatea repede în mână, a dovedit cunoștințe militare superioare şi o
aptitudine deosebită în conducerea ofițerilor şi trupei. A organizat programele
necesare pentru instrucția lor, foarte bine întocmite; nu a avut însă
posibilitatea de a le aplica întrucât concediile pentru muncă şi răspândirea
trupei pentru asigurarea aprovizionărilor nu au dat răgazul de a putea aduna
trupa în cazarmă. Ca comandant al unei regiuni din Bucovina, însărcinat cu
menținerea ordinii şi a liniștii, cu stabilirea bunelor raporturi între
populația bucovineană şi trupe, pentru redeșteptarea sentimentelor naționale a
lucrat cu râvnă şi cu un patriotism desăvârșit”. La 12 noiembrie 1918,
generalul Aristide Leca a fost numit comandant al Diviziei 1 Vânători, mare
unitate cu care a participat la luptele pentru eliberarea Transilvaniei.
Într-un raport special, din 16 aprilie 1920, al comandantului trupelor din
Transilvania, generalul Gheorghe Mărdărescu, privind înaintarea lui Aristide
Leca la gradul de general de divizie, se consemna: „Primind însărcinarea de a ocupa cu divizia sa regiunea cea mai
ungurească a Transilvaniei, s-a achitat într-un mod desăvârșit de această
însărcinare, izbutind să mențină liniștea netulburată şi, în același timp,
reușind să echipeze, să hrănească şi să instruiască trupa în cele mai bune
condițiuni. În timpul primei ofensive contra ungurilor, care a avut loc între
22 aprilie şi 5 mai 1919, a luat parte la luptele de la Kis Jeno până la Tisa,
iar în timpul celei de-a doua ofensive a luat parte la toate luptele ce s-au
dat până la ocuparea Budapestei. După ocuparea Budapestei, Divizia 1 Vânători a
rămas ca trupă de ocupație a teritoriului ungar din dreapta Tisei, până când
acest teritoriu a fost evacuat. În toate luptele la care a luat parte cu
divizia, generalul Leca a dovedit că este un ofițer bine pregătit pentru
conducerea unităților mari, iar în timpul cât divizia a ocupat teritoriul
ungar, trupele diviziei s-au prezenta în cele mai bune condiții de disciplină,
instrucție şi serviciu, grație energiei şi controlului exercitat de generalul
Leca”. Prin Înaltul Decret Regal nr. 159 din 2 ianuarie 1920, generalul
Aristide Leca a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a „pentru energia şi priceperea cu care a
condus trupele Diviziei 1 Vânători în luptele de la Segvar, Zentes, Misdzent şi
Homedzo, Vasarhely din iulie 1919, înfrângând trupele ungare, pe care le-a
împins pe malul stâng al râului Tisa”. La 1 iulie 1923 generalul Aristide
Leca a fost numit comandant al nou-înființatei Divizii 1 Vânători de Munte, iar
la 1 octombrie 1924 a fost numit comandant al Diviziei 2 Vânători de Munte.
Totuşi, generalul Aristide Leca nu a fost înaintat la gradul de general de
divizie din cauza unor disensiuni avute în anul 1921 cu generalul Nicolae
Petala (pronunțat [petalá], din greacă, Petalas - „Fierar, Faur”), care comanda
Corpul 6 Armată, în a cărui compunere se afla Divizia 1 Vânători. Acesta îi
reproșa generalului Leca atitudinea îngăduitoare față de unele acte de
indisciplină ale militarilor din subordine. Deși în anii următori, toți
superiorii ierarhici ai generalului Leca (inclusiv principele-moștenitor Carol,
în calitate de comandant al Corpului Vânătorilor de Munte) îl recomandau
stăruitor pentru avansarea la gradul de general de brigadă, generalul Petala,
în calitate de inspector general de armată, se opunea acestei avansări.
Referiri: -
Avram, Valeriu, Drăghici, Lucian, Pătrașcu Gabriel-George, Rîșnoveanu, Ion, Războiul de Întregire (1916-1919) Comandanți
militari români, Editura Centrului
Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2016, p. 108-110; - Papp, Petru E., Din trecutul Beiușului, Librărie și Tipografie ”Doina”, Beiuș,
1928, p. 260. (S. S.)
