DE PE MAIL LUATE... ŞI LA LUME DATE...


TAXIMETRISTUL

Acum vreo douăzeci de ani, lucram ca  taximetrist, ca să mă întreţin. Într-o noapte, când am ajuns la o comandă, la 2:30 AM, clădirea era în întuneric,  cu excepţia unei singure lumini la o fereastră de la parter...
În asemenea circumstanţe, mulţi taximetrişti ar claxona o dată sau de două ori, ar aştepta un minut şi apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulţi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la
uşă .
Deci, am mers şi-am bătut la
uşă ...
- "Doar un minut" răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă.
Auzeam ceva  tras de-a lungul pardoselii.
După o pauză lungă,
uşa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în faţa mea. Purta o rochie colorată şi o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă pe ea,ca  o femeie dintr-un film din anii '40. Langă ea era o valiză mică, de nailon. Apartamentul arăta ca şi cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearşafuri.
Nu găseai nici un ceas pe pereţi, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi.
Într-un colţ era un panou plin cu poze  protejat de un suport de sticlă.
- "Ai putea să-mi duci bagajul până la maşină?" zise ea.
Am dus valiza la maşină şi apoi m-am întors să  o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braţ şi am mers încet spre maşină. A continuat să-mi mulţumească pentru amabilitate.
- "Nu e mare lucru" i-am zis eu. "Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aş vrea ca mama mea să fie tratată"
- "Oh, eşti un băiat aşa de bun!" zise ea.
Când am intrat în maşină, mi-a dat o adresă, şi apoi m-a întrebat:

- "Ai putea sa conduci prin centrul oraşului?"
- "Nu este calea cea mai scurtă" am răspuns eu. - "Oh, nu conteză" spuse ea. "Nu mă grăbesc. Eu, acum, merg la azil..."
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
- "Nu mi-a mai rămas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune că nu mai am mult timp..."
În tăcere, am căutat ceasul de taxare şi l-am oprit.
- "Pe ce rută aţi vrea să merg?" Am întrebat.
Pentru următoarele două ore am condus prin oraş. Mi-a arătat clădirea unde odată ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea şi soţul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriţi. M-a dus în faţa unui magazin cu mobilă care, odată, fusese o sală de bal unde obişnuia să meargă la dans, pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga să opresc în faţa unor clădiri sau colţuri de stradă şi să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere. Cum s-a arătat la orizont prima rază de soare, mi-a spus dintr-odată:
- "Sunt obosită... Hai să mergem."
Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse. Era o clădire ieftină,  o casă mică , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiţă... Doi oameni au venit spre taxi, cum am  ajuns acolo. Erau atenţi şi concentraţi asupra fiecărei mişcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul şi am dus micuţa valiză până la uşă . Femeia fusese deja asezată într-un scaun cu rotile.
- "Cat îţi datorez?" a întrebat ea, în timp ce-şi căuta portmoneul..
- "Nimic" am zis eu.
- "Dar trebuie şi tu să te întreţii...."
- "Nu vă faceţi griji...sunt şi alţi pasageri" am răspuns eu...
Aproape fără să mă gândesc m-am aplecat şi am îmbrăţişat-o. Ea m-a strâns cu putere...
- "Ai facut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie" spuse ea. "Mulţumesc."
I-am strâns mâna şi apoi am plecat în lumina dimineţii.
În spatele meu, o uşă se închisese... Era  sunetul de încheiere al unei vieţi.... Nu am mai luat alţi pasageri în tura aceea de lucru...
Am condus pierdut în gânduri... Pentru restul zilei, de-abia puteam vorbi...
Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-şi termine tura?...
Ce-ar fi fost dacă aş fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată şi apoi să plec?...
Uitându-mă în urmă. Nu cred că am făcut ceva mai important în întreaga mea viaţă... 
 ***
Suntem tentaţi să credem că vieţile noastre se învârt în jurul unor momente măreţe. Dar adesea aceste momente măreţe ne iau prin surprindere - frumos împachetate în ceea ce alţii ar considera ceva neînsemnat. 
OAMENII S-AR PUTEA SĂ NU-ŞI AMINTEASCĂ EXACT CEEA CE AI FĂCUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR ÎNTOTDEAUNA ÎŞI VOR AMINTI CUM I-AI FĂCUT SĂ SE SIMTĂ!!!Viaţa aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o speram, dar cât timp suntem aici putem de asemenea să dansăm.În fiecare dimineaţă când îmi deschid ochii, îmi spun : "Ziua de azi este o zi specială!" 
Amintiţi-vă asta, prietenii mei : nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul show pe care îl jucăm.
Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU să fii tratat !!!!!!!!!!

Preluare de pe E-mail



România, ianuarie 2015

Intr-una din zilele insorite ale lui ianuarie 2015,
un batran soseste la intrarea in Palatul Cotroceni.
Se apropie de ofiterul de garda si ii spune:
- As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
Ofiterul il priveste bland pe batran si ii spune:
- Domnule, Basescu nu mai este presedinte si, deci,
nu mai are resedinta aici.
Batranul ii spune ca e in regula si se indeparteaza incet
de intrarea in Palat.
A doua zi, acelasi batran se indreapta catre intrarea in
Palatul Cotroceni si se adreseaza ofiterului de garda
(acelasi din ziua precedenta):
- As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
- Domnule, asa cum v-am spus si ieri, Basescu nu mai este
presedinte si deci nu mai are resedinta aici.
Batranul ii multumeste si pleaca incet spre locuinta sa.
A treia zi batranul se duce din nou la intrarea in Palatul Cotroceni
si se adreseaza aceluiasi ofiter de serviciu:
- As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
Iritat, ofiterul se incrunta usor la batran si ii spune:
- Domnule, este a treia zi consecutiva cand veniti aici
si cereti sa vorbiti cu Basescu. V-am spus deja ca Basescu
 nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici. Nu intelegeti?
- Ba inteleg foarte bine, insa nu ma mai satur sa aud asta!!!
Atunci, Ofiterul ia pozitia drepti, il saluta respectuos pe batrin
(ca pe un superior) si ii spune batranului:
- Atunci, ne vedem si maine, domnule!
Preluare de pe: http://www.mygarage.ro/fun/1146-bancuri-172.html

Preluare foto: http://dariaion.blogspot.com/

SI DACA PRETURILE CRESC........

Si daca preturile cresc........
De se cutremur plopii,  
E ca de paine si salam  
Sa nu te mai apropii!
Si daca mandrul nostru leu  
E astazi cat pisica........
E ca sa nu te mai alegi 
In viata cu nimica!-
Si daca ne-aruncam in lac 
Strafundu-i atingandu-l,  
E ca durerea sa-mi descarc  
Ministrul injurandu-l.........
Si daca banii nu ne ajung  
De trece ziua, luna.....
E ca aminte sa-mi aduc  
De Boc intotdeauna.

.....''Sa traiti bine,''
Blestem contemporan.

Publicat de Costel Galateanu



 BANCUL ZILEI

Regina Elisabeta a II-a, Barak Obama si Traian Basescu mor si ajung in iad.
Dupa un timp, Elisabeta:
- Mi-e dor de Anglia ! Vreau sa sun in Anglia sa vad ce face lumea acolo.
Suna regina, vorbeste cam 5 minute si apoi il intreaba pe Diavol: -    Cat iti datorez pentru convorbirea asta?
- 5 milioane £.
Semneaza  regina  cecul de 5 milioane £ si se duce la cazanul ei...
Dupa cateva momente, Obama tipa:
E randul meu! Vreau sa sun si eu sa vad ce se intampla in Statele Unite, ce fac americanii!
Suna Obama, vorbeste cam 10 minute, dupa care il intreaba pe Diavol:
- Cat iti datorez pentru convorbirea asta?
- 10 milioane $.
Obama, cu o privire taioasa, semneaza un cec de 10 milioane de $ si se duce la locul lui...
Vazand acestea, Basescu solicita si el, pe un ton vehement:
- Vreau sa sun in Romania , sa vad ce fac romanii, daca au scapat de coruptie?

Vreau sa vorbesc cu ministrii, cu deputatii, vreau sa vorbesc cu toti!
Suna Basescu in Romania, sta la telefon vreo 3 ore, vorbeste cu toate neamurile,
cu toti prietenii, cu toti deputatii si ministrii... Dupa ce termina de vorbit, se pregateste sa-i plateasca Diavolului: - Scuze, am stat cam mult... Cat iti datorez?  
- 1,2 euro
- Poftim?!?!? Doar un amarat de euro??
- Pai, da... Ca daca suni dintr-un iad in alt iad, e convorbire in retea, un eurocent pe minut ..

Sergenţii
(după Vasile Alecsandri)

 
Pe drumul de costişă ce duce către NATO,
În gândul lui, sergentul zicea c-a-mbulinat-o,
De-o fi să sune goarna, să plece la război,
Că-i sunt dotaţi colegii, cu puşti, din doi în doi,
Aceşti pifani destoinici, mărşăluind cuminţi,
Precum, odinioară, părinţii de părinţi.
În salopete rupte, de să le plângi de milă,
Tanchiştii, trei la număr, târăsc de o şenilă
Ce-o descălţase tancul departe de cazarmă,
La nicio oră după ieşirea la alarmă,
Artileriştii-înjură în timp ce, la fălcele,
Se-nhamă, să urnească un tun din alea grele,
Din urmă, două MIG-uri tractate-s la teren,
Că-n rezervor, se pare, n-au strop de kerosen,
Pe fluviu, în amonte de Giurgiu, abia trec
Trei torpiloare trase spre NATO, la edec,
De marinarii care n-au mai ieşit în larg
De când avea şi stemă drapelul, pe catarg,
Fanfara, încropită dintr-un tambur major
Şi-un trompetist, dă semnul s-o ia mai la picior,
Căci, într-un punct strategic (ce doar pe hărţi există!),
Vrea premierul Oastea s-o treacă în revistă.
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Apare premierul, semeţ ca un pandur,
Privind spre militarii de foame rupţi în cur
Şi inima în pieptu-i bătea, mai să i-l spargă,
Văzând pe Gabi Oprea pe o mârţoagă şargă
Şi mult se minunează şi nici că-i vine-a crede
Când stele, cu toptanul, pe umerii lui vede,
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Cascheta-i era spartă, tunica descusută
Şi-avea mai scurţi nădragii cu douăşcinci la sută,
Lăsând în văzul lumii o gheată scâlciată,
Dar fruntea lui teşită părea încoronată
Cu străluciri de stele primite de pomană,
În scurta-i carieră, de-acest distins Izmană,

Căci bietul om, slab, palid, abia mai poate duce
Opt stele ce, pe umeri, ca soarele străluce.
Se miră Cabinetul, iar premierul, bravul,
Se-nclină la ministru (precum îi e năravul)
Şi-i zice cu blândeţe: „De unde vii, Găbiţă?”
„Vin tocmai de la Şefu`.” „Şi cum e dânsul? „Criţă.”
„Dar aste stele multe, cum, cine ţi le-a dat?”
„Chiar şeful dumitale, doar nu le-oi fi furat.”
„Şi pentru care fapte?” „Ştiu eu... Cică drept plată
Că am trădat partidul, dar asta prima dată,
Şi am venit la dânsul, cu trădători, cu tot.”
„Dar ce rang ai, Găbiţă?” „Am rang de... mafiot!”
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
... Discursul de rigoare sfârşindu-l, premierul
Dă încă o dovadă că nu-i lipseşte flerul,
Făcând el spre miniştri un semn cât mai discret,
De-o parte-i şi de alta, întregul Cabinet
Zâmbeşte, la comandă, şi dau toţi cu piciorul
În Oastea umilită, precum întreg poporul...
 
Peneş cu arcanul
Pentru conformitate,
                     Colonel (r.) Ilie Bâtcă

 
 



 UN NOU CALVAR PENTRU PENSIONARII MILITARI?

După un decembrie furtunos şi un ianuarie de coşmar, părea că lucrurile se liniştesc. Ar fi urmat aproape un an în care să fie reparate, atât cât se mai putea, efectele cumplitului exerciţiu de umilire şi batjocură generat de celebrul HG 735/2010. Se spera că, după anularea lui, va avea loc analizarea cu mai multă grijă a drepturilor legale ce se cuvin militarului aflat în rezervă sau retragere. De asemenea se credea că, prin prelungirea timpului de calcul, va fi eliminată presiunea asupra celor care buchiseau la „recalculare”, presiune care născuse atâta nedreptate şi amărâse atâţia militari în vârstă.

Deşi prin apariţia păcălelii numită OUG nr.1/2011 esenţa odioasei Hotărâri de Guvern se păstra – inepţia calculării unei pensii pe bază de contributivitate pentru nişte cetăţeni care, prin lege, nu avuseseră posibilitatea să contribuie – se înfiripase totuşi gândul că specialiştii (şi nu sute de oameni adunaţi ad-hoc) vor avea timpul necesar spre a se concentra asupra lucrului, eliminând greşelile flagrante şi nedreptăţile deja comise, evitându-se apariţia unor noi bătăi de joc.

Numai că, cineva se opune! Cel puţin aşa pare. Acest „cineva”, nu este altul decât proaspătul numit şef al Statului Major General, domnul general maior Dănilă. Domnia sa se grăbeşte să elaboreze Ordinul SMG nr. 17/10.02 2011. Nici nu se uscase bine cerneala pe OUG nr1/2011, act care încercase să relaxeze cumva lucrurile, când dl. gl. mr. Dănilă dispune readucerea haosului. Cum? Simplu, prin stabilirea în chiar art.1 a Ordinului SMG nr.17, citez:”finalizarea procesului de revizuire a pensiilor militare de stat până la data de 15.03. 2011.”

Aţi citit bine: până la 15 martie a.c., peste trei săptămâni! Nu este o glumă proastă, este ordinul celui care conduce armata română!

Adică, domnilor pensionari militari, prin acest Ordin, dl. gl.mr. Dănilă reuşeşte, concomitent, următoarele uimitoare performanţe :

A.Printr-un ordin intern să anuleaze prescripţii ale OUG nr.1/2011 care stabilea, în chiar primul articol, data de 31.12.2011 ca termen limită a revizuirii pensiilor, citez: „ pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie”. Categoria de pensii specificată între ghilimele însemnând aproape 80 de procente din pensiile ce urmau a fi „revizuite”, circa 60.000!
B.Să reintroducă în anul 2011 sintagma „pensii militare de stat”, care a fost definiv desfiinţată prin atât de celebra lege 119/2010. Revenirea la sintagmă nu cred că ar supăra pe cineva. Numai că nu este legal şi, privind lucrurile strict juridic, numai din acest motiv întregul Ordin nr. 17 ar putea deveni nul şi neavenit. Deoarece „pensia militară de stat”, obiectul care face sensul apariţiei Ordinului, în fapt nu există.
C. Din punct de vedere al stresului şi presiunii la care sunt supuşi lucrătorii compartimentului pensii, să readucă lucrurile la nivelul lunilor decembrie şi ianuarie. Dacă nu cumva mai rău!
D.Să perpetueze, în şi aşa oripilantul proces de repensionare a militarilor, potenţialul de bulibăşeală, de apariţie a greşelilor voite ori fortuite, reparabile greu şi cu costuri mari
E.Să alimenteaze nemulţumirea, oarecum temporizată, a colegilor mai vârstinici ai domniei sale şi furia celor care mai pricep câte ceva din nemernicia la care sunt supuşi pensionarii militari.

Poate că există nişte motive care să determine apariţia Ordinului nr.17/10.02.2011. S-ar putea ca ele, motivele, să fie cât se poate de reale: probleme bugetare, proasta gestionare a unor fonduri, decizii de moment greşite. Dar, pensionarul militar nu are nici o vină. De ce să sufere el, încă o dată, pentru că nu ştiu care demnitar, în decursul mandatului său a luat decizii iresponsabile? De ce mai este acolo stimatul domn gl. Mr. Dănilă, dacă nu să apere până în pânzele albe, cu riscul demisiei sale de onoare, drepturilor militarilor, în orice postură s-ar afla ei? Asta este de neînţeles!

Nu am pretenţia de a fi un observator atent şi unul din aceia care să fie preocupat de ordinele şi dispoziţiile şefului SMG. Nu vreau, nu am timp şi nu mă interesează. Dar, când incompetenţa domniei sale, ori reaua sa credinţă, poate afecta viaţa multor zeci de mii de oameni nevinovaţi, cinstiţi, bătrâni şi neajutoraţi, simt nevoia să-l trag de mânecă. Aşa cum aţi face-o şi dumneavoastră. Fără ură şi fără patimă. Cu minimul respect datorat funcţiei şi cu sinceritate.

De aceea, politicos, îl rog pe domnul Dănilă, care se vede că doreşte să devină şi şeful tuturor pensionarilor militari (unii cu grade şi merite mult superioare celor ale domniei sale), să nu-şi transforme numele în renume. Pentru că, în ceea ce numim spiritul acestui popor, mai există un Dănilă. Renumit şi el. Este Dănilă Prepeleac, eroul nemuritorului Ion Creangă. Personaj care, chiar la naşterea sa, în ziua de 1 martie 1876, a fost caracterizat de părintele său spiritual ca fiind:”leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi”. Şi, domnule general, eu cred că ne ajunge unul.

Fără a dori să-l supăr în vreun mod pe şeful SMG, în încheierea spuselor mele, îi mai reamintesc că privitor la omonimul său - eroul basmului cult creat de Creangă - criticul George Călinescu, spunea scurt: „dovedeşte că prostul are noroc”.

Întrebarea din titlu este retorică. Îmi este clar că mulţi nu vor fi de acord cu mine. Ei pot vedea lucrurile altfel. Este dreptul lor, aşa cum dreptul meu este de a spune adevărul cum îl văd eu.

sursa : teopal
 
Copiilor noştrii, internauţi
Dragii mosului, sa va spun o poveste? Pai va spun.
Ieri navigam pe internet si am prins acolo un link de hi 5. Asa, ca pentru voi, va spun ,urasc hi5-ul. Dar am intrat. Pe pagina unui tanar de aproximativ 18 ani, de profesie dansator modern. Si de succes. Spun asta avand in vedere zecile de mesaje de la tinere ce-l doreau. Sub o forma sau alta.


Problema mea a fost ca nu am prea inteles ce incercau sa-i comunice fetele. Gen: abea ast sa vi aici sa stam la brf k na, ti minte chef k maj' meu. Sau: te poooooop lov u abea astept sa ne vdm :x:x:x Sau: plshe&hi5 tau ast comm d la u plz.


Priveam tatonarile respective cu ochii unui retardat. Lumea se duce naibii, ma gandeam.. Dispar cuvintele. Dispare comunicarea. Dispar imaginile pe care le pot picta cuvintele, frazele. Dispar intelesurile. Astfel de limbaj presupune
sfarsitul literaturii, al poeziei.

Ce fel de poezie ai putea scrie cu "uof uof atat de nfs sometimes buah?!"
Stiu, sint un batran decrepit ce sta usa in usa cu o prostata defecta, dar dragii mei tineri utilizatori de ksh##33usk, o luati razna! Stiu ca trăiţi in viteza, stiu ca aveti alte prioritati, stiu ca ţoalele de firma au luat locul cărţilor bune si versurile retardate ale unor melodii searbăde au luat locul poeziei, dar voi franati evolutia si incepeti sa involuati! In curand veti
comunica din nou prin batai de toba si sunete nearticulate.

Si, mai grav, omorati povestile. Sau veti ajunge sa povestiti la fel de cursiv ca Tarzan cu Jane in momentul intalnirii lor. Sper ca stiti cine-i Tarzan.

Pentru voi am decis sa readaptez minunata poveste a minunatului Creanga (a murit saracu'... fara sa vada Bamboo-ul).

Poate asa o veti citi. Si veti realiza spre ce va indreptati, cum vorbiti, ce doriti si in ce credeti.


NU MA ADRESEZ TUTUROR TINERILOR. Exista tineri de aur, care cred in ceea ce cred si eu. Cei ce-mi citesc blogul intra in aceasta categorie si le multumesc ca sint aici. Datorita lor ma simt si eu mai tanar. Un pic.

Si acum povestea.

Kpra coo 3 iezi. ( adaptare )

Era o data o kpra haladita ce avea ksa in Pipera. Si 3 yezi. Mari bulangii. 1 mai fraer ca altu. Doolcik de kpra le zice intr o buna zi yezilor:
-Dragii mey, eu merg la mall sa iau ceva tzoale, ca s-a lansat colectia de toamna-iarna. Incuiati usha si activati sistemul de alarma, sa nu vina loopul la voi. kand ma intorc, va kant la usha:
"3 yezi bulangii, fug akum la D &G,
Si va aduce mama voo okelari cu rama noua
Ktarama de metal cat zabala de la cal,
Si trei blooze cu sclipici, si adidasi cu "arici"
Un mobil de la Vertu , k sa tzi moara dooshmanu'"
- Ati bagat la mansarda, mici fraeri cokliti ce sintetzi?
- Da, mamook. Tu doote la mall, avem noi grija! Hai, paaaaa, te poooop, kisses
:x:x:X
Si kpra pleaca. Loopool era insa dupe zid. Smekerul, kre era numa figuri prin cluburi, moorea de foame. Si le puse gand rau celor 3 yezi. Si-a dres vocea si a inceput sa kante la usha:
- 3 yezi bulangii, ma imbrak la D &G&.
Yedool mare, bocna de fraer, a sarit sa deschida usha. Lui ii ajunsese ca cineva zicea "D&G" la usha. Restul nu mai konta. Ceilalti doi i-au zis insa:
- Frate, fratiorul meu, nu auzi k vocea de la usha e groasa??? Mama are voce doolcik.
Nervos, loopul a mers la tunning sa-si dea mai incet bashii la voce. Si s-a intors. Si a inceput din nou sa kante.
Fraerul mare iar a sarit ff horatat sa deschida usha. Probabil de pliktysealaaaaa. Ceilati doi, si-au dat seama orikat de fraeri ar fi fost, k ala mare traieste in loomea lui. Si s-au askuns. Unul in semineu, celalat sub patul kprei, batut in kristale swarovsky.
Alamare a deskis usha, loopool nu a stat pe ganduri si l-a mankt. Apoi s-a pus pe pat. Sa-si faca digestia. Dar de la un flok de blana ce i-a intrat in nas, l-a luat stranutul. Yedool mijlociu, askuns sub pat, i-a zis:
- Hey, buah, snoof snoof, ai grije d tne!
Loopool l-a extras binishor de sub divan si l-a mankt shi pe el. Apoi le-a looat kptatzanile si le-a pus in geam. Sa o fraereasca pe kpra. Shi a plekt.
Vine kpra de la mall. Incepe sa knte, ala mic ii deschide si-i zice ce s-a intamplat. Kpra se enerveaza maxim, ii cad dekt kateva lakrimi si spune:
- Ii iau glanda la bulangiu!
Il soona pe mobil si-i spune:
- Loopoole, sti k te ioob3sk ff mooooolt, hai sa bem ceva, vreau sa traiesk klipa cu tine! Mercic!
Loopool vroia de moolt sa o fak pe kpra, ashea ca nu a mai stat pe gandoori. Si a fugit la vila ei din Pipera.
Kpra i-a deskis usha, l-a invitat sa stea pe canapeaua cu swarovsky si a dat drumul l-a super skoola audio din living. Loopool a inceput sa askoolte, apoi sa urle, sa-i dea sangele pe nas si a murit in kinuri. De ce?

[BFP says: ]
Capra, dragii mosului, ii pusese un cd cu versiunea originala a
povestii lui Ion Creanga. Care suna cam asa:
"Ticalosul si mangositul! Ei las' ca l-oi invata eu minte. Inca se ranjea la mine catodata si-mi facea cu maseaua. Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el. N-am sarit peste garduri niciodata. Ei taci, cumatre, ca te-oiu dobzala eu! Cu mine ti-ai pus boii la plug? Apoi tine minte, ca ai sa-i scoti fara coarne!"

Mult peste puterea de concentrare a hapsanului lup. Creierul lui nu a facut fata avalansei ce se revarsa neindurator din boxe. Si a crapat.

Da, stimabililor. Asa sunau povestile odata ca niciodata. Cam cum e fragmentul ce l-a ucis pe lup. Iar pentru viitor au nesansa de a fi scrise cam ca inceputul povestii mele.

Asta in cazul in care povestile mai au un viitor ...
 
 
 
Nu-mi vine sa las acest an sa plece!
 
Poate ca veti crede ca am dus-o bine. Nu, nici gand.
Totul e legat de teama necunoscutului rau ce ne asteapta daca-l lasam pe acesta sa plece.
Mi-e teama ca incepe un intuneric adanc, ca acela dintr-o mina parasita aflata la 800 de metri sub pamant, iar bateria lanternei noastre e pe sfarsite.
Ei si? Si gata, doar nu suntem in Chile!

Daca-ar fi anul asta tren, sau masina ati spune:
Pune-i d-le frana. Nu merge cea de serviciu? Trage-o, sau apas-o p-aia de avarie.

Daca-ar fi avion ati spune:
- Aterizeaza capitane la primul aeroport si fa-te ca ai iesit din pista, ai avariat avionul si gata, ramanem.

Poate c-om fi fost deasupra marii, ei si:
- Gaseste capitane o insula, e chiar mai bine, si de o fi una mica si pustie nici ca mai avem cum si de ce sa mai plecam.

Fie ce o fi, numai vapor sa nu fie ca de-o fi capitan, stiti voi cine, ala ne vinde taica, ne vinde ca pe sclavi si-i si mai si.

Toate se pot opri la timp, măcar c-au mai rămas doar câteva zile. Vaporul nu.

Nu pentru ca e unul de sute de mii de tone dw si a ajuns la viteza lui maxima si pentru ca se cheamă Romania si...e in deriva Ne trebuie deja ani, ani multi sa-l mai oprim chiar si dupa se va fi termint combustibilul.

Hai sa ne mai dorim ceva, in cazul ca totusi suntem pe un vapor.
Sa ne dorim sa esuam cat mai repede. Chiar si un naufragiu cred c-ar mai lasa mai multi din noi in viata. Unii mai avem putere sa inotam si sa gasim tarmul, pe altii ii poate arunca valul, pentru altii inecul ar fi mai dulce decat chinul.
Se pare ca am iesi cu totii in avantaj. Si, de ce nu, poate ca domn capitan ar avea, dintr-o ultima ramasita de bun simt, sa alega soarta omologului de pe Titanic. Numai sa dea Domnul sa nu fie apa la fel de rece si de adanca.

Steaua care vesteste nasterea Domnului sa va lumineze calea, sa aveti parte numai de bucurii. 
Craciun fericit si un An Nou cu multe impliniri.
t. p.
 
 
 INAMICUL PUBLIC nr. 1
 
Ati privit vreodată cu atentie un bandit de pensionar? I-ati vazut lucirea aia din ochi? Nu vă lasaţi pacaliti, nu era o lacrimă. Era o sticlire parsiva: un Vasile ben Ladescu d-asta e în stare sa se detoneze cu butelia. Stiti voi ce cloceste el? Guvernantii stiu. Cu fata aia scârbita, de zici ca si-a luat medicamentele pe stomacul gol, pensionarul e un pericol potential. Chiar faptul ca se incapatâneaza sa trăiasca mi se pare suspect. Nu se lasa convins să iasa din plata -(ce metafora shakespeariana pentru moarte a gasit ministrul Protectiei Sociale!) – el vrea mai intâi sa goleasca vistieria, sa sece economia. Uite-l cum sta atârnat de buget, ca bunica lu’ Bula!
    E clar ca pensionarii, in cârdasie cu bugetarii, in complicitate cu lehuzele, de coniventa cu somerii, ne-au adus la dezastru. Un batrânel de-asta periculos inhata pensia si-o tine la saltea. Ce face un bugetar cu mentalitatea lui de imbuibat? Investeste în stevie si urzicuta, consuma ca la balamuc mai mult decât produce. O lehuza, care are pretentia sa primeasca 85 la suta din salariu, alimenteaza economia gri (ca sa nu zic mai mult): baga banii in pampersi. Mai e nevoie sa explic cum intelege sa-si foloseasca indemnizatia de somaj un disponibilizat? Azi o ia, mâine o toaca. 
    Daca insa un demnitar, un client politic se indestuleaza (“fura” e un termen nestiintific), el imparte cu altii (“le da dreptul” e o sintagma care nu se poate traduce), economiseste inteligent, iese iar la produs, face pib-ul sa latre.
    Pensionarii, bugetarii, lehuzele, somerii uneltesc de multa vreme impotriva statului. De-acum – când complotul lor a fost dat in fapt – nu mai e mult pâna patria scapa de ei. Nu, nu va gânditi prea departe: sa-i extradezi nu se poate, fiindca-s aici pe inventar; sa-i exporti – nu-i ia nimeni. Dar, daca Executivul isi ascute bine coasa, problema e ca si rezolvata: o să ramână guvernantii singuri, ca sa poata lucra în liniste pentru binele natiei. 
(Autor Necunoscut)