BARTOK, Béla Viktor János ***. Compozitor. S-a născut în 25 martie 1881, în localitatea Sânnicolau Mare, județul Torontal (azi județul Timiș), într-o familie care avea și preocupări muzicale. Oficial, orașul se numea Szerbnagyszentmiklos (Sânnicolau Mare Sârbesc). Populația era preponderent românească - după statistica din 1890: 39% romani, 34% germani, 15% maghiari, 12% sârbi. A încetat din viață în 26 septembrie 1945, la „West Side Hospital” din New York.
Tatăl, Bela Bartok senior (1855-1888), agronom cu studii superioare absolvite la Mănăștur-Cluj, devenit în 1876 profesor al Școlii agricole din localitate, iar în ianuarie 1877, când moare bunicul lui Bartok, tatăl său este numit director al școlii. Acesta cânta la violoncel într-o orchestră de amatori, iar mama, Paula Voit (1857-1939), nepoata a trei buni germani și unul maghiar, învățătoare, era o pianistă bună. Rămasă văduva în 1888, Paula Bartok mai avea în afară de fiul său, Bela, și o fiică în vârstă de trei ani.
Despre Bartok se spune că cite și vorbea în peste zece limbi străine; în afară de maghiara maternă, română a fost singură în care el a conceput un text poetic pentru al pune pe muzică - este vorba despre libretul singurului său oratoriu, Cantata profana , compilat pe baza a două texte de colind, versificat ulterior de însuși Bartok, atât în maghiară cât și în engleză. Biografii săi susțin că ar fi luat lecții de română de la Gheorghe Alexici, profesor universitar la Budapesta, care, teoretic, ar fi fost cel care la învățat românește. În 1909 însă, Bartok caută un profesor de română la Societatea „Petru Maior” de la Budapesta, unde îi este recomandat studentul brașovean Miron Crețu. Bartok va evoca în 1924, cu recunoștință, la Ambasada României de la Budapesta amintirea acestui prim îndrumător.
Bartok învață întâi acasă, sub îndrumarea mamei, abia în clasa a patra urmează școala romano-catolică din localitate. De la vârsta de 5 ani mama sa îi este și profesoară de pian. Bartok începe să compună la Nagyszollos în 1890, registrul cronologic al pieselor de copilărie și tinerețea de Denis Dille consemnează sub numărul 6 (foarte aproape de începutul activității componistice) o piesa intitulată Olah darab (Piesă valahă) op 6, care să țină mamă în transcrieri. Interesant în ceea ce privește aceasta piesa a lui Bartok este că, prima lucrare declarată românească a lui Bartok nu conține germenii muzicii sale românești de mai târziu, izvorâtă din cunoașterea intimă a muzicii țărănești. În 1931 Bartok declara: " În timpul copilăriei în Sânnicolau Mare nu am avut nici o ocazie să ascult muzica populară românească... Nu am fixat impresii din folclorul muzical nici în Sânnicolau Mare, nici în Bistrița, nici în Nagyszollos ." La 11 ani apărea pentru prima dată în fața publicului, cu ocazia unui concert organizat în scopuri filantropice; a interpretat, alături de alte piese, un fragment dintr-o sonată a lui Beethoven și propria compoziție, Cursul Dunării .
Viața și creația : Din 1894 până în 1899 a studiat la Bratislava, centru cu o tradiție culturală remarcabilă în Imperiu. Își continuă desăvârșirea în domeniul muzicii prin studii la Academia de Muzică din Budapesta. În octombrie 1901, în cadrul concertelor organizate de această instituție, sa prezentat pentru prima dată publicului budapestan, interpretând Sonata în si minor a lui Franz Liszt. Sa angajat în puternicul curent antihabsburgic pornit în Ungaria în 1903. Pe colile de corespondență scria Jos Habsburgii! , iar la cursurile de la Academia de Muzică vine îmbrăcat în haine maghiare, în semn de sfidare a spiritului german dominant acolo. La 8 septembrie 1903, exprima într-o scrisoare această nobilă și neexclusivistă profesiune de credință: „ Eu personal voi servi din toată viața mea, în toate domeniile, întotdeauna și cu toate mijloacele mele, un singur scop: binele poporului și al patriei mele ”. În 1904 a notat pentru prima dată melodii populare maghiare. O expediție de cercetare muzicală, întreprinsă de Kodaly Zoltan în anul următor, a avut rezultate atât de bune, ia convins pe amândoi să gândească sistematic această muncă. Cercetările din 1906 ale celor doi muzicieni în pusta Ungariei și în partea de nord a țării s-au finalizat printr-o culegere: Douăzeci de cântece populare maghiare, cu acompaniament de pian . În același an, Bartok se interesa de folclorul muzical slovac, iar trei ani mai târziu, în aria preocupărilor sale, intra melosul popular românesc. Investigațiile și interesul dublat de satisfacție reușitei, dincolo de impedimentele de orice fel, au împins tot mai multe granițele de studiu: în 1913 se află în nordul Africii, ocupându-se de înregistrarea muzicii arabe; în 1932, era prezent la Cairo; în 1936, parcurgea Anatolia, pentru a studia folclorul turc; în 1942 prelucrarea la Universitatea Columbia de la New York folclor sârbo-croat. Concomitent cu cercetările pe teren, cu punerea la punct a unui sistem riguros de notare, de clasificare și de restituire tipografică a materialului cules, a publicat lucrări care au devenit repere în cercetarea etno muzicală universală: Cântece populare românești din comitatul Bihor (1913), Cântece populare ardelenești , împreună cu Kodaly Zoltan ( din 1912 ) (1923), Cântecul popular maghiar , tipărită și în limbile germană și engleză (1924), Muzica populară maghiară și a popoarelor învecinate , apărută și în limbile germană și france (1934), Melodiile colindelor românești (1935). În 1935, în Editura Societății Compozitorilor Români, a fost tipărit studiul Muzica populară și însemnătatea ei pentru compoziția modernă.. În jurul anului 1910 au loc câteva evenimente care-i stabilizează poziția socială și emoțională, creând-i un sentiment de siguranță, din păcate nu durabil. În 1907 a fost numit profesor de pian la Academia de Muzică din Budapesta. În 1909 sa căsătorie cu Martha Ziegler, în anul următor sa născut fiul lor, Bela, în 1920, concertează ca pianist în Europa, în 1927 în SU A, și în 1929 în URSS Societatea „Melos” din Berlin a consacrat trei zile unor concerte cu compozițiile camerei lui Bartok. În 1927 a primit premiul Societății „Musical Found Society”, pentru Cvartetul de coarde nr. 3. În planul vieții familiale s-au produs însă dereglări - în 1923 sa despărțit de Martha Ziegler și sa căsătorie cu Ditta Pasztory, pianistă, cu care va avea un fiu, Peter.
Prietenia Bartok – Bușiția : Cea dintâi scrisoare a lui Bartok Bela către Ioan Bușiția datează din 14 august 1909 și este ulterioară timpului petrecut de muzicianul maghiar în zona Beiușului, pentru a culege folclor românesc. Între 18 și 31 iulie 1909, Bartok Bela a fost găzduit și călăuzit de către Ioan Bușiția, care îi oferă adresa mulțumiri pentru ospitalitate și servicii. O boală manifestată pe neașteptate a întrerupt expediția în zona Beiușului, lăsând neparcursă partea cuprinsă între Beiuș și Vașcău, unde l-ar fi putut găzdui învățătorul și folcloristul amator Vasile Sala. A revenit imediat în Bihor, în jurul datei de 29 august 1909. În ianuarie 1912 îi expedia Bușiția prima scrisoare redactată exclusiv în limba română. Scrisoarea este ulterioară unei deplasări în zona Cociuba și înaintea alteia, proiectate pentru zona Aleșd. Relațiile prietenești de stabilitate cu Bușiția sunt evidențiate și de cererea pe care io adresează de a avea bunăvoința să pregătească câteva scrisori de recomandare pentru următorul său periplu bihorean, în care intrau localități: Aleșd, Groși, Telechiu, Luncșoara, Borod, Aștileu, Măgești, Șuncuitate și marginea locală a teritoriului vizat. Întrucât avea la dispoziție 10 zile, solicită recomandări pentru șase sau șapte localități. Conștient că cererea adresată lui Bușiția nu era ușor de rezolvat, tot el sugera să-i parvină măcar sau recomandare pentru preotul din Aleșd. În 1913, Bartok Bela se află în Algeria, la marginea Saharei, de unde-i trimitea lui Ioan Bușiția o ilustrată; venise în urmă cu două săptămâni acolo și neadaptarea organismului său la căldură excesivă la obligat să se întoarcă la Alger, în căutarea unui medic, dar abandonând o zonă interesantă. Nu i se părea însă că temperatura de care avusese parte în Bihor, cu prilejul expediției sale etno muzicale din 1909, ar fi fost mai mică decât căldura nord-africană. La 24 martie 1914 îl informează pe Bușiția despre româncele invite la Budapesta, la Academia de Muzică, pentru a cânta. Pe străzi au atras atenția, probabilitatea portului și, într-o măsură mai mică, datorită faptului că nu reprezintă un fenomen inedit în capitala maghiară: „ Ce senzație am produs pe stradă!” În vara lui 1917, Bartok Bela intenționa să efectueze o excursie în Bihor; deoarece sănătatea soției sale nu se restabilise complet și, ca atare, nu-i permite să-l însoțește, în locul ei urma să vină dirijorul italian Egisto Tangou. Bartok, în intenția de ai prelua din obligații. Soția se arăta a fi extrem de preocupată de toate implicațiile acestei excursii, pe care o dorea, dacă se constată că lui Bartok îi priește, de durată, dar conștientă de starea precară a fiecărei familii în astfel de timpuri și de nevoi, insistă să discute cu toate acestea de familie. „ despre problema remunerației, pentru că este, bineînțeles imposibil, ca în lumea asta scumpă și în care nu găsești nimic, să facem apel la bunăvoința lor, numai așa fără nici un contraserviciu ”. În rândurile adăugate de Bartok la textul soției sale se dau câteva detalii despre dirijorul italian, menite să înlăture orice complicație a prezenței sale. O personalitate reală, dar fără pretenții și mofturi; prevenit din vreme de simplitate locurilor unde vor merge, acesta va accepta totul cum există; dar, din prudență, se va înarma cu un baton de salam și o cutie cu macaroane. La seria bucuriilor și a binefacerilor personale pe care le poate provoca o asemenea deplasare, se mai adaugă o: „ față că în sfârșit pot să prezint unui mare muzician, chiar la fața locului, neîntrecutele cântece bihorene ”. în finalul scrisorii se produce o invitație frumoasă din partea unui spirit tot atât de frumos: „ Mi-am adus aminte, când citeam ultima dv. scrisoare, că de fapt de ce nu mi-ați scrie și în limba română ? Excursia proiectată nu a decurs conform așteptărilor și pregătirilor. Dirijorul italian sa îmbolnăvit de tifos la câteva zile după demararea expediției și a fost nevoit să se retragă la Beiuș, adăpostit și îngrijit la soții Bușiția. Ioan Bușiția ia făcut oaspetelui neprevăzut un portret în creion, pe care a notat: „ Egisto Tangou dir. la Opera din Bpesta a zăcut la mine bolnav de tifos. A venit și a stat câteva zile și la Isaia Marele - cu Bela Bartok compozitorul la Urviș. Beiuș, 29/ VII 1917 la Bușița se află în timp ce Bușcăuși se află în timp 1917. Beiuș, Bartok a continuat culegerile sale muzicale la Dumbrăvița de Codru. În august 1917, Bartok îi trimite lui Bușiția o scrisoare pentru a-și exprima gratitudinea pentru felul în care au fost primiți în Bihor și pentru ajutorul
dat, mai ales în cazul dirijorului italian.
Deși dansurile românești n-au putut fi executate la Viena, orchestrarea lor a rămas un lucru bun, deoarece Bartok se aștepta să prezinte la Pesta (în primă audiție, s-au și cântat la Budapesta, la 11 februarie 1918). În scrisoarea din 28 ianuarie 1918, Bartok Bela îl întreabă pe Bușiția dacă este de acord ca această lucrare, redactată în trei limbi: germană, maghiară și română, să-i fie dedicată în acest fel simplu: „ Domnului Profesor Ioan Bușiția ”. Cât de apropiat se simțea de Ioan Bușiția o dovedește și mărturisirea făcută într-o scrisoare expediată din Berlin, la 30 martie 1920. Venise în capitala germană pentru a tatonă terenul în vederea plecării din Ungaria: „ La noi acasă situația este deznădăjduită. fi posibil să mă stabilesc aici ”. Dacă l-ar împiedica ceva ar fi un motiv de natură sufletească: „ Dar - cum bine știți - muzica populară cu greu mă lasă în apus; degeaba totul, ea mă trage spre răsărit ”. În 1921 starea materială a familiilor Bartok era dintre cele mai îngrijorătoare: locuia în două camere din vila unei cunoștințe de la Budapesta; întreținerea celor trei persoane depășea câștigul dintr-un an; trebuia să accepte fel de fel de lucrări pentru a face față fațălor: concerte de pian, articole pentru publicații străine, cărți despre muzica populară maghiară și nemaghiară; evident, în aceste condiții, nu se mai poate ocupa de activitate compusă. O nouă excursie în Bihor, o vilegiatură la Stâna de Vale ar fi fost de natură să-l refacă sufletește și trupește. De aceea, în scrisoarea din 8 mai 1921, îl roagă pe Ioan Bușiția să se intereseze de costul unor asemenea acțiuni. Din cauza deselor deplasări prin Europa, a grijii zilei de mâine pentru familie (problema locuinței), sa văzut obligat să decline o invitație a lui Bușiția, din 1928, pentru un concert. Dar în eventualitatea participării lui Enescu la acesta, îi sugerează totuși lui Bușiția să-i propună acestuia „ să-mi cânte dansurile populare românești (transcrise de Szekely și editate de Universal Edition). 2 dintre ele sunt dansuri românești din Bihor care s-ar încadra foarte bine într-un concert la Beiuș. ” În 1933 transcripție pentru vioară, „căci și în ea, precum poate știi, sunt prelucrate dansuri populare românești”. O altă lucrare despre care îi vorbește, terminată la data expedierii scrisorii din 20 decembrie 1931, este 44 duouri pentru două viori, în care se integrează melodii maghiare, slovace, românești, rutene, chiar și arabe, a apărut în 1933. Gândind retrospectivă asupra intențiilor, pasiunii științifice și puterii sale de muncă, puse față în față cu caracterul timpului în care a trăit, constată cât de mult opuse au fost acestea: „ Ce mai multe lucruri pot fi realizate populare a dar ma împiedicat nebunia lumii ”
Referiri : - Bartok, Bela, Cântece Populare Româneşti Din Comitatul Bihor , București, Leipzig, Viena, 1915. p. V-VIII; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde, Ioan Bușiția,
Editura Logos 94. Oradea 2003. p. 74-88; - Enciclopedia României; - Béla Bartók, promotor al folclorului muzical românesc și influența sa asupra sculptorului Vida Gheza , În: ” Graiul Maramureșului ”, 19 decembrie 2015; - Vilmos, Juhasz, Bartok s Years in America ( Anii lui Bartok în America de Nord ), Washington DC, SUA, 2006, p. 40; - Kosa, András, László. - 135 de ani de la nașterea compozitorului Bartók Béla , În ”Observator Cultural” Supliment Bartok Bela , 28 aprilie-11 mai 2016; - Bela Bartok , în: http://www.por-sannicolaumare.ro/. (SS)
