LA MULȚI ANI, LAZĂR GEORGETA!

LAZĂR, Georgeta*/**  Funcționară. S-a născut la Beiuș în 30 ianuarie 1953. Absolventă a Liceului „Emanuil Gojdu". A debutat, în revista școlii „Țara visurilor nostre" condusă de prof. A Târulescu, aici publicând apoi câteva zeci de poezii. Din 1974 publică în „Familia". în anii ’70-’80 a fost membru al cenaclu­lui literar „losif Vulcan" din Oradea. A fost funcționară, telefonistă. în­tre 1991-1995 a lucrat în cadrul redacției periodicului „Bihorul". A publicat versuri în multe reviste și ziare printre care „Crișana". „Cri­șana plus", „Luceafărul", „Orizont", „Miorița noastră" (New York) etc. A fost premiată de 14 ori la diverse concursuri literare interjudețene și naționale (amintesc: Premiul II la „Afirmarea" - Satu Mare, 1977, 1978, Premiul III la „Cântece pen­tru Cluj", Cluj-Napoca, 1998, Pre­miul revistei clujene „Steaua"). Co­laborează la „Flacăra" - București. Tste autoarea volumului de versuri Poeme pentru imaginarul Orfeu, apărut în 1997 la Editura „Maca- rle" din Târgoviște. Despre versurile din carte, poetul Ion Davideanu scria: ”O poezie fremătătoare, medi­tativă și netemătoare de formulări eminamente retorice, pieptănată cu grație, parfumată cu dezinvoltură, constituie o particularitate netăgă­duită a poetei în cauză”[1]

Referiri: - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor 1940 – 2000. Dicționar sentimental. Editura Iosif Vulcan. Oradea, 2002. pag. 460-461.  (S.S.)

---

[1] - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor 1940 – 2000. Dicționar sentimental. Editura Iosif Vulcan. Oradea, 2002. pag. 461.

DOMNULE PROFESOR POPA MIRCEA - LA MULȚI ANI!

POPA, Mircea Profesor universitar, istoric literar cu o prestigioasă activitate, cercetător și bibliograf, personalitate a istoriografiei literare de azi, responsabil al sectorului de istorie literară de la Institutul de Lingvistică „Sextil Pușcariu" din Cluj-Napoca. S-a născut la 29 ianuarie 1939, în Lazuri de Beiuș, fiul preotului Alexandru Popa, preot, originar în acest sat, şi Ana Popa, născută Negrău, casnică, originară din Roit. Ulterior, tatăl a funcţionat în satele Bogeiu, Ciutelec şi Varviz din zona Marghitei. Studiile liceale le-a început la Oradea și le-a terminat, cu susținerea bacalaureatului, la Vadul Crişului în 1956. A intrat cu media maximă examenul de admitere din 1956 la Facultatea de Filologie din Cluj, secţia Română–Istorie, pe care a absolvit-o în 1960, ca șef de promoţie. A funcţionat două trimestre ca profesor la Liceul din Săcuieni, apoi a lucrat ca muzeograf la Muzeul Banatului din Timişoara (l961-1962). În toamna anului 1962 se reîntoarce în învăţământ, funcționând ca profesor la Liceul din Aleşd, de unde, prin concurs, a ocupat postul de cercetător ( 1963) la Secţia de Istorie Literară şi Folclor a Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară a Filialei din Cluj a Academiei Române. Doctor în filologie din 1969, cu o monografie despre Ilarie Chendi. Din 1978 a condus Secţia de Istorie Literară până în 2007. A debutat editorial în 1973, cu o monografie despre Ilarie Chendi. Autorul unei opere impunătoare, cuprinzând monografii de autor despre Ilarie Chendi, Ioan Molnar Piuariu, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Timotei Cipariu, cercetări și studii („Tectonica genurilor literare", „Estuar", „Reîntoarcerea la Ithaca. Scriitori români din exil"); eminescologie, istorie a presei. Co-autor la numeroase dicționare de literatură și studii de sinteză. Profesorul universitar Mircea Popa face un lucru util și lăudabil pentru posteritatea lui Ștefan Augustin Doinaș, și anume o ediție cu poeziile de început ale scriitorului, publicate în revistele literare, în perioada 1939-1947, unele dintre ele neincluse în volume: Poezii din tinerețe (Biblioteca Revistei Familia, Oradea România, 2005). Cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani ”Mircea Popa a lansa cu această ocazie o serie de volume: O revistă tezaur: “Steaua mării” (revista manuscrisă a teologilor români de la Seminarul din Gherla), Genurile minore, Octavian Goga şi idealul naţional, Samuil Micu – Opera poetică, In Honorem Mircea Popa 80 (volum coordonat de Georgeta Orian; texte semnate de Marcel Mureşeanu, Horia Bădescu, Mircea Braga, Ion Buzaşi, Diana Câmpan, Zenovie Cârlugea, Valentin Chifor, Constantin Cubleşan, Vistian Goia, Monica Grosu, Ioan Derşidan, Marcela Ciortea, Irineu/Arhiepiscop al Albei, Irina Petraş, Ilie Rad, Ion Taloş, Vasile Tutula, Maria Ursache, Mircea Vaida Voevod, Vasile Voia), Mircea Popa 80. Mărturie literară. Activitatea ştiinţifică. Corespondenţa primită, Transilvania şi Marea Unire”.[1]

Premii literare: Premiul „N.Iorga” al Academiei Române (1978), Premiul de eseu, critică şi istorie literară pe 1980 al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj pentru cartea Tectonica genurilor literare; Premiul Ministerului Culturii, Asociaţia Culturală „L.Blaga” pentru exegeza vie şi operei lui L.Blaga (1994), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Dicţionarul cronologic al romanului românesc (2004), Premiul Salonului de carte orădean (1996) pentru Convergențe europene, Premiul Special Festivalului Naţional de Poezie„Orfeu”(1998), Premiul Salonului de Carte de la Timişoara (1996), Premiul Fundaţiei „Romulus Cojocaru” din Turnu Severin (2006), premiul pentru eseu al Filialei din Clu a Uniunii Scriitorilor pentru „Figuri universitare clujene” (2002), premiul „Mircea Zaciu” al Asociației Scriitorilor Filiala Cluj-Napoca, premiul „N.Drăganu” al Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Ferestrele Clujului” (2014), diploma de excelență a Fulialei Cluj-Napoca a Academiei Române (1o martie 2014), premiul pentru critică și istorie liteară al revistei „Nord literar” (27 nov. 2015).

Ordine şi medalii Medalia comemorativă 150 de ani de la naşterea lui M.Eminescu (2000); Ordinul Meritul Cultural în grad Cavaler (2004); Ordinul „Pentru Învățământ” în grad de Comandor (2004), Crucea Transilvană a Arhiepiscopiei şi Mitropoliei Clujului (19 februarie 2009); medalia aniversară a Universității din Alba Iulia (2001), medalia jubiliară a Astrei (2011), medalia „Corneliu Coposu”; Ministerul Culturii și Patrimoniului Național de Stat, Direcția județul Bihor, Opera Omnia (18 mai 2010), Diplomă de recunoștință a Congresului Spiritualității Românești , 1-3 dec. 2014; Diploma de excelență conferită de Academia Română, Fialiala Cluj-Napoca.

Prestigiu ştiinţific Cetăţean de onoare al comunei Lazuri de Beiuş (2004) și Blaj (2995), Profesor Emerit al Universităţii din Alba Iulia (2009); Senior al oraşului Cluj-Napoca(2010). Director al Colegiului de redacţie al revistei „Familia română” din Oradea;Membru şi responsabil al Secţiei de literatură al Societăţii de Ştiinţe Filologice (1978-2005); Preşedinte al Despărţământului Cluj al Astrei (din 2000); a făcut parte din colectivele de redacţie ale revistelor: „Limbă literatură”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Familia română”, „Fabrica de cărţi”, „Noesis”, „Prodidactica”, „Piaţa literară „Filarmonia”(director),„Oraşul” (director), „Blajul”, „Viaţa Transilvaniei”, „Acasă”, „Gând românesc” (director), „Astra clujeană” (redactor șef), „Revista română de istorie a presei”, „Caligraf” (Tr Severin), „Portal Măiastra” (Tg. Jiu), deținând rubrici permanente la revistele „Filarmonia”, „Reflex” (Reșița), „Orașul”, „Făclia”.A rostit Laudatio la Universitatea din Alba Iulia pentru Mihai Cimpoi şi Marius Sala. Este membru fondator și a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a presei ; membru al Uniunii Scriitorilor din 1979, șef de Catedră, membru în Consiliul Profesoral al Universităţii din Alba Iulia (până 2009), membru fondator şi membru în Consiliul Director al „Societăţii Lucian Blaga” din Cluj-Napoca; membru al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată, al Academiei de Ştiinţă, Artă şi Cultură din Oradea, Preşedinte în exerciţiu al Frăţiei Ortodoxe Române din Cluj-Napoca, fost membru ani de zile al Consiliului Ştiinţific al Institutului „Sextil Puşcariu” al Academiei Române, membru titular al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii din cadrul Academiei Române (CRIFTS),

Scrieri: A coordonat importante lucrări de plan, precum Sociologia romanului romănesc (finalizată cu lucrarea De la N.Filimon la G.Călinescu, ed.Minerva, 1982), Dicționarul cronologic al romanului românesc de la origini pănă în 1989 (Ed. Academiei, 2004) și Dicționarul romanului tradus în România (Ed. Academiei, 2005), ambele premiate, unul cu premiul mare al Uniunii Scriitorilor, celălalat cu premiul Filialei din Cluj al Uniunii Scriitorilor. Totodată a participat în calitate de colaborator și coordonator la cele șapte volume ale Dicționarului general al literaturii române (2004-2008) de sub conducerea acad. Eugen Simion, colaborând la alte opt dicționare: Scriitori români (1978), Dicționarul scriitorilor români, vol I-V (1994- 2002), 100- cei mai mari scriitori români (2002), Dicționarul personajelor din teatrul lui I.L.Caragiale (2003), Dicționarul personajelor din teatrul lui Lucian Blaga (2005), Dicționarul biografic al literaturii române, I-II (2006), Personalități clujene (2007), Dicționar ilustrat (2007), Elite clujene contamporane (2014) . De asemnea a colaborat la două din volumele esențiale ale corpusului epistolar George Bariț, lucrare pentru care a primit premiul „N.Iorga” al Academiei Române. Debut editorial cu monografia „Ilarie Chendi” (1973). Au urmat la rând monografiile închinate un personalităţi transilvănene, precum: Ioan Molnar Piuariu (1976; 2015), Octavian Goga (1981), Ion Agârbiceanu (1982), Timotei Cipariu (1994), Lucian Blaga (2007) şi Victor Papilian (2008), în paralel cu cărţi de istorie literară consacrate iluminismului românesc (Aspecte şi interferenţe iluministe, 1991), De la iluminism paşoptism,2004, Cărţi, manuscrise, biblioteci,2010) şi presei româneşti (Istoria presei româneşti literare din Transilvania, 1980, în colaborare cu V.Taşcu), Homo militans (2000), Istoria presei româneşti din Transilvania de la începuturi până în 1918 (2003), Presa mehedinţeană (2003), Presa româneascăşi ideea naţională (2006), Incursiuni în presa românească (2009), Panoramic jurnalistic. Presa de ieri şi de azi (2011), 170 de ani de presă românească clujeană (2014), precum și edițiile restitutive privind opera jurnalistică a lui Corneliu Coposu, Emil Boșca-Mălin, Constantin Hagea, Grigore Nandriș, Ioan Russu Abrudeanu, Radu Dragnea, Vintilă Horia, Victor Papilian, Cezar Petrescu, Vasile Goldiș, Lucian Blaga ș.a. Sunt de amintit cărţile de istorie literară sau de eseuri pe teme diverse, cum ar fi: Spaţii literare (1974),Tectonica genurilor literare (1980), Estuar (1995), Eminescu-contextul receptării (1999), Figuri universitare clujene (2000), Pagini bihorene (2003), Inserţii (2003), Penumbre (2004), Uleiul din candelă (2009), Continuităţi (2010), Deschideri (2011), Identificări (2012), Ferestrele Clujului (2014), Regăsiri creștine (2014), Momente culturale silvane (2015) și două volume de cronici intitulate Prezențe literare . Un domeniu predilect de cercetare, în care a adus contribuţii importante, este cel al scriitorilor din exil, domeniu în care a publicat în 1998 cartea Reîntoarcerea la Ithaca, urmată de corespondenţa scriitorului Lucian Boz (Scrisori din exil,2001), precum şi o serie de ediţii de recuperare, închinate scriitorilor Vintilă Horia, Acolo sus stelele ard, 1999, Moartea morţii mele, 1999, Credinţă şi creaţie, 2004, El fin del exilio ( în limba spaniolă), 2002, Cugler-Apunake (Apunake şi alte fenomene,1996), Alb şi negru, 2003, Vi-l prezint pe Ţeavă (2010), Alte două direcţii de preocupare sunt de amintit în creaţia prof.Mircea Popa. Mai întâi e vorba de preocupările sale de ordin comparatist, ( și ca membru al Societății române de literatură comparată), vizibile într-o serie de volume, cum ar fi: Convergenţe europene (1995), Apropieri literare şi culturale romano-maghiare (1998), Andrei Veress, un bibliograf maghiar, prieten al românilor (2006), Sub semnul Franţei (2006), Relaţii culturale şi literare româno-spaniole de-a lungul timpului (2007), Spania descoperită de români (2007), De la Est spre Vest.Privelişti literare europene (2010), De la Nord spre Sud (2015).

Referiri: Ioan Degău. Nicolae Brânda. (coordonatori), Ioan Igna. Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV. Editura Primus. Oradea, 2009. pag. 945. CVMircea Popa, 1 iunie 2016.  (I.I.  S.S

.)

---

[1] https://www.clujulcultural.ro/istoricul-literar-mircea-popa-a-implinit-80-de-ani-si-a-lansat-o-serie-de-titluri/

IOAN PAUL PAPP (1878-1959)

          PAPP, Ioan, Paul */**/***:  Membru de onoare al Academiei Române (din 1946). Jurist român.  S-a născut la 6 august 1878 în Beiuș, județul Bihor, ca fiu al avocatului Paul Papp.  A încetat din viață la 10 aprilie 1959 la Beiuș. Ioan P. Papp a absolvit Liceul românesc din Beiuș și a urmat Facultatea de Drept a Universității din Cluj. Tot aici își obține și doctoratul în științe juridice. La absolvire i se propune un post de funcționar în Ministerul Justiției, la Budapesta. După trecerea examenului de avocat și obținerea titlului de doctor în științe juridice se va căsători cu Veturia Bontescu, nepoata a marelui George Barițiu, fiica a avocatului Mihai Bontescu din Hațeg și sora a cunoscutului avocat, apoi ministru, Victor Bontescu. În urma căsătoriei se stabilește pentru o perioada în Hațeg, apoi în Deva și Beiuș. La propunerea lui Partenie Cosma, Ioan Paul Papp a convocat pentru ziua de 19 august 1897, Ia o adunare „frăţească", intelectualitatea beiuşeană, rezultatul acestei adunări fiind, mai târziu, înființarea Despărțămîntului ASTRA Beiuș. S-a redactat invitaţia şi - prin mijlocirea lui Partenie Cosma - a fost transmisă conducerii „Astrei" care şi-a comunicat acordul. A fost, tot atunci, autorizat Ioan Buteanu, directorul gimnaziului, sa ia măsurile pregătitoare, în „comună înţelegere" cu intelectualii din Beiuş şi împrejurim. Era însă şi o condiţie inevitabilă: înfiinţarea despărţămîntului beiuşean. Ioan Buteanu şi Paul Papp convoacă adunări confidenţiale la care se discută această problemă. S-a redactat un document, răspîndit apoi prin satele sud-bihorene şi avînd ca obiect tocmai adunarea de constituire a despărţămintului. Autorităţile locale se alarmaseră deja şi, bineînţeles, au fost tentate să zădărnicească acţiunea. În poflda acestui fapt, intelectualii beiuşeni s-au pronunţat pentru „cadre largi cu mare adunare poporală". Primpretorul n-a eliberat autorizaţia necesară şi drept consecinţă, s-a renunţat la data iniţială de 2 decembrie 1897. S-a refixat alta, adică ziua de 24 februarie 1898, pentru care îşi dă avizul însuşi ministerul de interne. Rezolvat incidentul, adunarea are loc în sediul şcolii confesionale ortodoxe, înscriindu-se 61 de membri. Adunarea generală a ASTREI a avut loc sub genericul „Serbările de la Beiuş". Sub acest generic este anunţată programa definitivă a adunării, eşalonată acum pe patru zile: 26-29 august 1898. Aceasta conţine o prezentare detaliată a festivităţilor organizate cu prilejul adunării generale. [1] În 1903, Ioan Paul Papp își deschide birou de avocat în Brad, unde rămâne până în anul 1919. A fost printre altele jurist consult pentru Gimnaziului român din Brad și al Băncii „Crișana”.  Din punct de vedere politic, a fost adeptul activismului, integrându-se în grupul de la Orăștie, alături de Aurel Vlad, A. Vaida-Voevod, Iuliu Maniu etc., fiind un apropiat al protopopului Vasile Damian, ajuns deputat în parlamentul de la Budapesta. Împreună cu protopopului ortodox Vasile Damian, cu avocatul Pavel Oprișa și profesorul Ioan Radu organizează în august 1904 o impresionantă adunare generală a Societății pentru Fond de Teatru Român, la Brad. ”După Marea Unire organizează, alături de dr. Ioan Suciu și maiorul Florian Medrea, regimentul românesc de voluntari din Zarand, botezat sugestiv Regimentul Horia. În cadrul Consiliului Dirigent a făcut parte din echipa de la resortul de Justiție, al cărui responsabil era dr. Aurel Lazăr, îndeplinind funcția de șef de secție, alături de dr. Cornel Crăciunescu. În această calitate înființează „Fondul imprimantelor” și „Fondul cărților funduare”, iar mai apoi „Buletinul justiției”; a înființat și o tipografie, precum și o casă de odihnă la Sovata („Casa magistraților”). n anul 1919, dată fiind pregătirea și experiența sa, va fi numit consilier al Curții de Apel Cluj, ajungând în cele din urmă prim-președinte al acesteia (1939-1944). Pentru perioada 1920-1923 va fi numit președinte de secție la Curtea de Apel din Oradea, după care revine la Cluj. Chiar dacă i se oferă mai multe oportunități în carieră, de pildă consilier la Curtea de Casație, nu va părăsi Curtea de Apel din Cluj. A făcut parte și din Consiliul Superior al Magistraturii. Ca magistrat excepțional, prin cinstea și pregătirea sa, omenia dovedită, ajunge să se bucure de o faimă binemeritată. Într-un articol publicat în revista Transilvania (publicația oficială a Astrei), cu ocazia pensionării sale (ianuarie 1945) este numit „patriarhul magistraturii ardelene”.[2] Ca jurist, si-a adus o contribuție de seamă la încadrarea magistraților și a funcționarilor expulzați din Ardealul de nord. În urma intervențiilor sale, sau înființat tribunalele din Abrud, Hațeg si Brad. A desfășurat o vastă activitate publicistica. După o activitate de peste patru decenii s-a pensionat în anul 1947, retrăgându-se la Beiuș. A încetat din viata în anul 1959, în orașul sau natal.

În 27 mai 1946 a fost primit membru de onoare al Academiei Române, calitate ce o va pierde după reformarea acestei instituții (1948). Este repus în drepturi în 3 iulie 1990. Spre a completa portretul acestui om deosebit zămislit de Țara Beiușului - ”Noi am avut şi avem un crez profesional, de superioară cinste, care culminează în îndeplinirea integrală a jurământului nostru: de a respecta cu sfinţenie legile tării şi de a îndeplini cu onoare funcţia de judecător, ce ne este încredințată. Noi trebuie să trăim şi să murim săraci în această onoare integrată de judecători români, onoare care nu cunoaşte gradaţii și tranzacțiuni, şi nu cunoaşte deosebire între oameni la judecată, de neam şi de credinţă. Balanta dreaptă a judecăţilor nu are voie să tremure de dragostea, ori de groaza nimănui" spunea Ioan Paul Papp în şedinţa adunării generale solemne a Curţii de Apel, ţinută la Sibiu in ziua de 11 Martie 1944.[3]

A publicat Proceduri de moştenire din Ardeal (1921); Cartea funduară. Colecţie de legi, regulamente, ordonanţe şi formulare (1922, în colab.); Legea cambială (1922); Norme de drept imobiliar (1922); Legea cecului (1923); Norme de drept imobiliar (1923); Procedura civilă din Ardeal (3 vol., 1925); Procesul Memorandului românilor transilvăneni (2 vol., 1929–1933); Instaurarea justiţiei româneşti în Ardeal (1945). S-a numărat printre colaboratorii monumentalului Cod de procedură civilă a Transilvaniei (6 vol., 1925–1926).

Referiri: Emil Boșca-Mălin - Contribuții la istoricul justiției Țării Năsăudului. În:  Năzuința Anul III, Nr. 89.11 august 1940, pag. 1-2; Conf. Univ. dr. Valentin Orga - ”PAPP, IOAN P”. În: Glasul Hunedoarei, 9 august 2018.

---

[1] Faur, Viorel. 75 de ani de la Adunarea generală a ASTREI la Beiuș. În: Crisia. An III. Editura Muzeul Țării Crișurilor. Oradea, 1973. Pag. 305-315.

[2] Orga, Valentin. Papp Ioan P. În: Glasul Hunedoarei, 9 august 2018.

[3] Transilvania.  An 76. Nr. 1-2. Sibiu. 1945. Pag. 104.

NEUMAN ERNEST (1917 - 2004)

NEUMAN, Ernest**  Rabin. S-a născut la 12 ianuarie 1917, în localitatea Ceica, județul Bihor. Părinții săi, Wilhelm Neumann și Berta, au fost salariați la o moară de ulei. A încetat din viață la 21 aprilie 2004 în Timișoara.  A fost rabin și conducător comunitar și spiritual evreu în România, îndeplinind funcția de prim-rabin, apoi mare rabin al comunității evreilor din Timișoara (1949-2004). De mic era poliglot, vorbind maghiara, româna, idiș, ebraică și încă de la vârsta de patru ani a învățat să citească și să scrie în ebraică. A urmat clasele primare în localitatea natală, iar apoi gimnaziul izraelit ortodox din Oradea, unde a luat și ore de Talmud. Și-a continuat studiile la liceul român unit „Samuil Vulcan” din Beiuș, clasându-se pe primul loc la examenul de bacalaureat, din cei 50 de absolvenți. Ulterior a studiat între anii 1935-1940 la Institutul Seminarului Rabinic Superior Országos Rabiképzõ Intézet Budapest din Budapesta, la care, încă de la înființare, s-a pus condiția ca, paralel, seminaristul, după trecerea examenului de admitere, să fie totodată student al Universității de Științe Pázmlány Péter din capitala Ungariei, la facultățile de Filosofie, limbi semite și istorie orientală. A obținut, în 1940, titlul de doctor în filologie și istoria antică. După Diktatul de la Viena a reușit să ajungă în țară, cu ajutorul unor contrabandițti, și a stat o perioadă la sora sa, la București. Începând cu 3 aprilie 1941 a fost angajat al comunității evreiești timișorene, lucrând atât ca rabin la sinagoga din Fabric, cât și ca profesor la Liceul Israelit și ziarist. Sub pseudonimul „Năuneanu" a colaborat la revista „Lupta patriotică", periodic al Uniunii Patrioților (din care făcea parte și George Călinescu). A scris articole pe teme de politică externă, comentarii, opinii despre evoluția lumii și despre necesitatea modernizării postbelice. Neumann s-a căsătorit în 9 mai 1948. Soția sa, Edit Fuchs era originară din Sighetu Marmației, a supraviețuit deportării la Auschwitz. Între timp ”Lupta Patriotică” s-a transformat în cotidianul „Banatul", dar rabinul, căsătorit și având un copil, a renunțat la activitatea ziaristică, deși i-a fost aproape de suflet. La 1 septembrie 1949, a dobândit, în alegeri, titlul de prim-rabin al comunității evreiești neologe din Timișoara, ca urmaș al prim-rabinului dr. Iacob Singer. A fost totodată, un adept al ecumenismului, fiind în relații foarte bune cu ceilalți capi ai bisericii din Timișoara. Era un apropiat al mitropolitul Nicolae și al episcopului catolic Sebastian Kräuter, cu credința ca „prin mijlocirea credinței în același unic Dumnezeu, să facem pe toți păstoriții noștri să devină o familie unitară, ținând seama de adevărul evidențiat de profetul Maleahi: «Oare nu avem cu toții același Părinte ceresc, oare nu același Dumnezeu ne-a creat pe toți?»”. Motto-ul său a fost o frază a profetului Amos: „Căutați binele și nu răul, ca să trăiți”.

Foto: https://www.pressalert.ro/2017/03/timisoara-uitata-ernest-neumann-rabinul-care-venit-la-timisoara-timpul-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-foto/

Referiri: Crăciun, Petrișan, Ioan. Icoane de pe Crișuri.  Editura Eurostampa. Timișoara, 2003. pag. 213, 214; - https://www.pressalert.ro/2017/03/timisoara-uitata-ernest-neumann-rabinul-care-venit-la-timisoara-timpul-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-foto/     (S.S.)

RUSSU VICTOR

RUSSU, Victor**   Istoric, preot, scriitor. S-a născut la 7 ianuarie 1847 în localitatea  Mineu, județul Sălaj. A încetat din viață în luna iunie 1910, la Budapesta. A absolvit cursurile școlii medii și ale liceului la Beiuș. În peri­oada 1865-1870 a urmat cursuri de teologie și istorie la diferite școli superioare: un an la Blaj, un an la Satu Mare, doi ani la Viena și un an la Karlsruhe (Germania). În octom­brie 1871 a fost numit profesor la Școala Pedagogică din Cluj, unde a predat limba germană, geografia și științele naturii. Da­torită denunțurilor false și intrigilor țesute în jurul său, Victor Russu a fost scos de la catedră în vara anului 1890, retrăgându-se pentru o vreme la rudele din Sălaj. În cele din urmă s-a stabilit la Budapesta, unde a avut o contribuție importantă la volumul Schița monografică a Sălagiului (Șimleu, 1908). A fost membru activ al mai multor societăți: Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, Muzeul Transilvan, Societatea Apicultorilor din Cluj, etc. A colaborat  la revistele vremii cu mo­deste încercări literare.

Scrieri: - Suspinele silvelor. Karlsruhe, 1872; - Din trecutul Silvaniei. Gherla, 1889; - Silvania antică. București, 1890; - Volum co­lectiv: Schiță monografică a Sălagiului de D. Stoica și I.P. Lazăr.  Șimleu, 1908.

Referiri: - Gyorfi–Deak, Gyorgy. Decembrie în Valea ascunsă III. Techergheli sălăjene. Zalău, Februarie 2013; Pag. 12-13; - Florica Pop (coordonator)Sălaj – oameni și opere. Ediția a II-a, adăugită și revizuită. Biblioteca Judeţeană I.S. Bădescu Sălaj. Zalău, 2017.  pag 327.  (S.S.)