GENERAL ARISTIDE LECA (1867 - 1926)

 

LECA, Aristide ***.   General de brigadă.   Comandantul Diviziei I Vânători, cu reședința în Beiuș, în perioada 1919-1921. Sa născut la 27 octombrie 1867. A încetat din viață în 13 octombrie 1926.

Viitorul general și-a început cariera militară la 8 ianuarie 1886, înrolându-se voluntar, ca simplu soldat, la vârsta de 18 ani. La 12 mai 1890 a devenit elev al Şcolii militare de infanterie şi cavalerie, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu. Grade militare: sublocotenent (30 august 1892), locotenent (1 aprilie 1896), căpitan (10 mai 1903), maior (10 mai 1910), locotenent-colonel (1 aprilie 1914), colonel (1 iulie 1916) și general de brigadă (1 septembrie 1917). În anii premergători Primului Război Mondial a fost șeful statului-major al Diviziei 5 Infanterie (de la 28 noiembrie 1910) și a condus Biroul IV Operații din cadrul Secției a II-a a Marelui Stat Major (de la 11 aprilie 1911). În anii 1912-1914 a fost profesor la Şcoala Superioară de Război, unde, alături de locotenent-colonelul Nicolae Rujinschi, a predat cursul de topografie. La 1 aprilie 1914 a devenit comandant al Batalionului 4 Vânători din Iaşi, iar peste exact doi ani, la 1 aprilie 1916, a preluat comanda Regimentului 37 Infanterie „Alexandru cel Bun”, cantonat la Botoşani. Cu acest regiment, colonelul Aristide Leca a participat la luptele duse în Carpații Orientali de Armata de Nord, comandată de generalul Constantin Prezan. La 5 octombrie 1916 a preluat conducerea Brigăzii 13 Infanterie, pe care a condus-o până la 1 decembrie 1916. În cursul lunii noiembrie 1916, timp de aproape două săptămâni, a comandat, cu titlu provizoriu, Divizia 7 Infanterie. În perioada 10-20 decembrie 1916, Aristide Leca sa aflat la dispoziție Grupului Apărării Dunării „pentru reorganizare”. La 20 decembrie 1916 a fost numit șef al statului-major al Corpului 5 Armată, În această calitate a deținut un rol important în cadrul Bătăliei de la Mărășești (24 iulie-3 septembrie 1916), în conducerea acțiunilor de luptă ale diviziilor din compunerea corpului. (9, 10 și 13 Infanterie), care au avut o contribuție de prim ordin la marea victorie asupra Armatei a 9-a germane conduse de feldmareșalul August von Mackensen, „ spărgătorul de fronturi.”. Între 10 și 22 ianuarie 1918, Alexandru Leca a deținut comanda Brigăzii 7 Infanterie din cadrul Diviziei 4 din compunerea Corpului 3 Armată/Armata 1. La 22 ianuarie 1918 este numit comandant al Diviziei 2 Vânători, subordonată direct Marelui Cartier General. Totodată de la 25 martie până la 1 iunie 1918 a îndeplinit și funcția de inspector general al centrului de recruți „care depindeau direct de Marele Cartier General”. La 1 iunie 1918 a preluat comanda Brigăzii 16 Infanterie, pe care a comandat-o până la 12 noiembrie 1918. Așa cum se consemnează în foaia calificativă, această activitate sa caracterizat astfel: lunile iunie și iulie 1918 au fost „o epocă de demobilizare a trupelor și de punere a întregului material în bună stare”. August, septembrie și octombrie (până la 24 octombrie) 1918 a fost „o epocă de concedii pentru munci agricole și pentru aprovizionarea trupelor cu cele necesare pe anul următor, precum și cu oarecare timp pentru revederea și menținerea instrucțiunii individuale pentru ofițeri și trupă”. Tot în perioada iunie-noiembrie 1918 generalul Leca a îndeplinit și funcția de comandant militar al județului Botoșani. De la 24 octombrie la 12 noiembrie 1918, generalul Aristide Leca a luat parte cu Brigada 16 Infanterie, în cadrul Diviziei 8 Infanterie, la eliberarea Bucovinei. Generalul Iacob Zadic, comandantul Divizie 8 Infanterie apreciază astfel activitatea generală . pentru a supraveghea și menține ordinea și siguranța în această regiune. În toate aceste atribuții, generalul Leca și-a îndeplinit îndatoririle cu o competență desăvârșită și în condițiile cele mai bune. Ca comandant de brigadă și-a luat unitatea repede în mână, a dovedit cunoștințe militare superioare și o aptitudine deosebită în conducerea ofițerilor și trupei. A organizat programele necesare pentru instrucția lor, foarte bine întocmite; nu a avut nici o posibilitate de a le aplica pentru a-i putea acorda pentru munca si rãspândirea trupei pentru asigurarea aprovizionãrii. Ca comandant al unei regiuni din Bucovina, însărcinat cu menținerea ordinii și a liniștii, cu stabilitatea bunelor raporturi între populația bucovineană și trupe, pentru redeșteptarea sentimentelor naționale a lucrat cu râvnă și cu un patriotism desăvârșit ” . La 12 noiembrie 1918, generalul Aristide Leca a fost numit comandant al Diviziei 1 Vânători, mare unitate cu care a participat la luptele pentru eliberarea Transilvaniei. Într-un raport special, din 16 aprilie 1920, al comandantului trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe Mărdărescu, privind înaintarea lui Aristide Leca la gradul de general de divizie, se consemnează: „Primind însărcinarea de a ocupa cu divizia în regiunea cea mai ungurească a Transilvaniei, sa achitat într-un mod desăvârșit de această însărcinare, izbutind să mențină liniștea netulburată și, în același timp, reușind să echipeze, să hrănească și să instruiască trupa în cele mai mari. bune condițiuni. În timpul primei ofensive contra ungurilor, care a avut loc între 22 aprilie și 5 mai 1919, a luat parte la luptele de la Kis Jeno până la Tisa, iar în timpul celei de-a doua ofensive a luat parte la toate luptele ce s- au dat până la ocuparea Budapestei. După ocuparea Budapestei, Divizia 1 Vânători a rămas ca trupă de ocupație a teritoriului ungar din dreapta Tisei, până când acest teritoriu a fost evacuat. În toate luptele la care a luat parte cu divizia, generalul Leca a dovedit că este un ofițer bine pregătit pentru conducerea unităților mari, iar în timpul cât diviziei a ocupat teritoriul ungar, trupele diviziei s-au prezenta în cele mai bune condiții de disciplină, instrucție și serviciu, grație energiei și controlului exercitat de generalul Leca ”. Prin Înaltul Decret Regal nr. 159 din 2 ianuarie 1920, generalul Aristide Leca a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a „ pentru energie și priceperea cu care a condus trupele Diviziei 1 Vânători în luptele de la Segvar, Zentes, Misdzent și Homedzo, Vasarhely din iulie 1919, înfrângând trupele ungare, pe care le-a împins pe malul stâng al râului Tisa ”. La 1 iulie 1923 generalul Aristide Leca a fost numit comandant al nou-înființatei Divizii 1 Vânători de Munte, iar la 1 octombrie 1924 a fost numit comandant al Diviziei 2 Vânători de Munte. Totuşi, generalul Aristide Leca nu a fost înaintat la gradul de general de divizie din cauza unor disensiuni avute în anul 1921 cu generalul Nicolae Petala, care comanda Corpul 6 Armată, într-o singură compunere se află Divizia 1 Vânători. Acesta îi reproșa generalului Leca atitudinea îngăduitoare față de unele acte de indisciplină ale militarilor din subordine. Deși în anii următori, toți superiorii ierarhici ai generalului Leca (inclusiv principele-moștenitor Carol, în calitate de comandant al Corpului Vânătorilor de Munte) îl recomandă stăruitor pentru avansarea gradului de general de brigadă, generalul Petala, în calitate de inspector general de armată. , se opunea acestei avansări.

Referințe : - Avram, Valeriu, Drăghici, Lucian, Pătrașcu Gabriel-George, Rîșnoveanu, Ion , Războiul de Întregire (1916-1919) Comandanți militari români , Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, p. 2016. 108-110;   - Papp, Petru E., Din trecutul Beiușului , Librărie și Tipografie ”Doina”, Beiuș, 1928, p. 260. (SS)

DEZVELIREA PLĂCII COMEMORATIVE IN MEMORIAM DIMITRIE NEGREANU

 Joi, 12 octombrie ac la Policlinica din Beiuș a avut loc ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative In Memoriam Dimitrie Negreanu, comerciant și mecena în Beiușul secolului al XIX-lea, cu trei zile înainte de împlinirea a 191 de ani de la nașterea sa.

Au participat ec. Dumitru Negreanu, strănepotul lui Dimitrie Negreanu, membrii ai familiilor, primarul municipiului Beiuș, economistul Ioan Degău, cercetătorul științific Vasile Todinca, sculptorul Cornel Durgheu, cetățeni.

Pen tru început, un sobor de preoți în frunte cu protopopul Beiușului, Marian Popa, a oficiat un Te Deum, apoi a luat cuvântul primarul municipiului Beiuș, Gabriel Popa. Cercetătorul științific Vasile Todinca a vorbit despre viața lui Dimitrie Negreanu apoi a vorbit strănepotul lui Dimitrie Negreanu, economistul Dumitru Negreanu. Au mai rostit alocuțiuni sculptorul Cornel Durgheu și prof. Teodor Rif.

În încheiere, în chioșcul de vară al Bisericii din incinta spitalului a avut loc un parastas în memoria lui Dimitrie Negreanu. 

Cu ocazia acestui eveniment, stră-strănepoatele lui Dimitrie Negreanu,   Alina -Bianca Drugaci și Andreea-Nicoleta Fechete  au distribuit o placă,Dimitrie Negreanu,  concepută și realizată de ele, în care este scrisă biografia și sunt mai multe fotografii de familie, din sec.  XIX, XX și actual.

GALERIE FOTO

SIMPOZION LA C.N.S.V.

 Azi, 11 octombrie, ora 14.00. în sala de informatică a avut loc simpozionul „Gustă știința”, ediția a II-a. Manifestarea a fost moderată de prof. Claudia Buran. Au participat profesori, activi și pensionari, dar și cetățeni ai municipiului Beiuș. 

Pof. Lorela Enciu a prezentat studiul Influența limbajului asupra dezvoltării personalității elevilor .

Profesorul Ioan Dărăbăneanu a citit câteva fraze din viitoarea carte la care lucrează (vezi video).

Au luat cuvântul seniorii dar și foști elevi, care sunt profesori acum din diverse locuri, online. Profesorul Marțian Lucan a prezentat cartea profesorului Andrei Indrieș, Zona geografică a Beiușului . 

LA MULȚI ANI, IOAN DEGĂU!

 

DEGĂU, Ioan ***. Economist. Director de bancă. Publicist. Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș (din 26 martie 2008) și al comunei Buntești (din 5 octombrie 2017).

Sa născut în 7 octombrie 1937 în Bunteşti, Ţara Beiuşului,   ” la poale de munte şi codru, în sărăcia şi mândria unor ţărani extreme de harnici ”. Este urmașul unei familii de gospodari ” făuriți parcă în grădinile lui Dumnezeu ”. Mama, Ana, ” era într-o continuă alergătură, era o țărancă brici, ducând pe umeri gospodăria, găsind timp și pentru a pune războiul și a face diferite cusături, moșind aproape toate femeile din sat, spunând, adesea, că ar putea lucra. . cât o mie de oameni la un loc”. Tata, Gheorghe, a urmat calea multor semeni ai sai, ” a plecat pe lume ” mânat de nevoi, sa trudească la străini ” pentru un pumn de galbeni. ” cu care, la împlinirea sorocului, să-și ,, cumpere pământ, cocie și cai . Timp de ș te ani a tras din greu la fabrica de avioane și armament ,,Metrom” din Brașov, iar din banii mii acasă, mama a făcut să cumpere 6 hei de pământ spre ai putea ,,căpătui”, atunci când va veni vremea. , pe cei trei prunci ”. În anii 1945-1948 a fost ales primar al comunei Buntești, dar după numai trei ani a renunțat, dezgustat fiind de nouă cale politică pe care să-l angajeze țara. În Buntești, ” în satul acela fabulos, am învățat și mi-am umplut tra sufletul cu tot ceea ce înseamnă, munca familie, iubire de aproape ”. Tot aici”am deprins să descopere lumina cărţii, printre ceiilalţi copii de ţărani care nu-şi permis, din cauza sărăciei, să ia drumul Beiuşului sau Oradiei ”.

A urmat clasele primare la Bunteşti, iar cele gimnaziale la Pietroasa şi Sudrigiu. La îndemnul profesorului de matematică Ioan Cureș, mama tânărului școlar a acceptat ideea trimiterii pruncului ” mic și slab ” la o ” școală de scribălăi ”, de contabili, la Oradea, fiind convinsă că ”nu-i bun de altceva decât de muncă de birou. . ”. Aşa se face că în toamna anului 1951, printre elevii Şcolii Medii Tehnice Financiare figura şi bunteşteanul Ioan Degău. La încheierea cursurilor a fost repartizat la sucursala BNR Suceava, fără a se prezenta însă la post, motivând astfel: ” Cum să-mi eu locul de băștină, părinți și frații, prietenii?” Cu sprijinul fostului său profesor Petru Petrescu, a fost angajat în funcția de contabil de materiale la fosta Întreprindere Mineră din orașul Petru Groza (18 august 1955), ” pe vremea rușilor ” unde ” salariile erau mai mari” , iar la ” magazinele rușilor ” preturile erau doar pe jumătate pentru cei ce posedau ” permis de intrare și cartele ”. Aici, la Întreprinderea Mineră, ” era o adunătură din toată țara, o lume pestriță, provenită din diferite medii, oameni diverși care s-au adaptat colectivității muncitorești în formare ”. În acest mediu ,, muncitoresc”, tânărul contabil și-a consolidat filosofia lucrului bine făcut dobândită în familie și școală, învățând temeinic meseria, la modul ei concret, și gândind la proiectele noi.

În data de 1 aprilie 1959 sa transferat la BNR Beiuş, funcţionând mai întâi pe post de contabil, apoi de inspector, inspector principal şi inspector şef adjunct, până la 1 martie 1968, când a fost numit director al Agenţiei Băncii Agricole din Beiuş (la cei 31 de ani, era unul dintre cei mai tineri directori de bancă din țară). Urmare a desființării Băncii Agricole, în anul 1973, să reîntoarcă la Filiala din Beiuş a Băncii Naţionale, ca șef serviciu creditarea agriculturii, continuând perfecționarea în plan profesional și împărțind judicii între timpul serviciului și familiei. Sa căsătorie în anul 1963, și-a sporit zestrea  cu patru băieți și a construit casa de pe strada Aurel Vlaicu din Beiuș.În perioada anilor 1972-1977 a urmat, la fără frecvenţă, cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, obţinând licenţa în contabilitate şi economie agrară.

Și-a complicat, în mod deliberat, viața, dându-i un sens, supunându-se unui travaliu cu adevărat sisific: ”Nu mi-am angajat nici cobzari, nici bocitoare, ci înarmat cu voință și putere de muncă de îngrijire. mă mir și eu uneori, m-am împărțit în dreapta și-n stânga și mi-am dus la bun sfârșit toate acțiunile începute… Poate că am mai scrâșnit din dinți, poate că am mai strâns și cureaua, poate că am făcut, adeseori , din noapte zi, poate că a trebuit să tai multe bălării și buruieni, dar, ceea ce-i esenţial, eu n-am jucat în viaţă niciodată cu zaruri măsluite şi, cât am muncit, atâta mi-a fost norocul!   .. .”

În anul 1977, după mai bine de două decenii în slujba băncilor și finanțelor în Țara Beiuşului, a fost numit director al filialei din Beiuş a Băncii Naţionale: ”Nu știu dacă a fost un moment de bucurie, sigur, însă, am simțit satisfacția aprecierii. a seriozității și, îmi place să cred, a competenței” – avea să aprecieze Ioan Degău câteva decenii mai târziu. În această perioadă a început și amenaj noului sediu al băncii, grija ca acesta ”să fie cât mai funcțional și, în același timp, și familiar, prietenos, deschis, cât de cât modern” (e vorba de actualul sediu al filialei BCR Beiuş). ). Perioada 1977-1988 a fost una de solicitare intensă, dar și de dăruire totală, astfel”nu mai aveam, câteodată, nici casă, nici familie, dar, cu toată tevatura, eu nu mi-am neglijat, decât în ​​niște limite rezonabile, familia și gospodăria” . Presat mereu de timp, n-avea răgaz niciodată pentru viața mondenă a Beiuşului, unii (cei ce nu-l cunoșteau îndeaproape) considerându-l un om ursuz. Într-o viață în care ședințele erau practice ca o utilizare eficientă de ,,acționare”, ”impulsionare” și ”participare activă și tovărășească” la treburile unității sau colectivității locale, i-au repugnant pe motivul pierderii timpului. Știind de acasă, de la părinți,,,că vorba multă e sărăcia omului, le-am redus la câteva minute, în care nu salutam și schimbam un cuvânt de bine, totuși grija ca hârțogăria să fie bine pusă la punct, mințind ce era de mințit, dar fără raportări false. şi fumuri de tămâie” .

Aceeași valorizare a timpului, prin activitate, reiese și din următorul fapt: ”în acest interval am urmat cursuri postuniversitare ale universităților din Cluj-Napoca și Craiova, iar gândurile și tot felul de proiecte se ceară împlinite, ceea ce, pentru mine, era literară. de lege. De aceea – și am din alte motive să-mi fac o dată vreo dată concediu sau, altfel spus, concediile mi le-am petrecut la bancă, neeșind niciodată în vreo stațiune sau la mare… Propriu-zis, nici nu știu cum arată un concediu! După cum nici n-am conceput, vreodată, sfârșitul de muncă fără muncă!”

Cu numirea, de la data de 1 martie 1988, în funcţia de director al Sucursalei BNR din Oradea – efect al muncii şi rezultatelor deosebite ale filialei din Beiuş – a început o nouă viaţă strălucită din viaţa bancherului Ioan Degău. Şi-a lăsat familia şi casa la Beiuş, urmându-şi împlinirea vocaţiei pentru care să se pregătească timp de o jumătate de veac. Ajuns în fruntea a peste 250 de salariați, ,, provincialul ” venit din urbea Binșului – privit la începutul cu rezerva, cu neîncredere   – a succes în scurt timp să pună bazele unui nou stil de lucru, bazat pe corec, conviețuire onorabilă și bună înțelegere. . În mai puțin de doi ani a realizat să acorde tuturor salariaților sucursalei gradația maximă și salariul maxim, lucru nemaiîntâlnit în ultimele trei decenii la sucursale din țară.  De remarcat că nu sa zbătut numai pentru anumiți oameni, că na lucrat preferențial, favorizându-i pe unii în detrimentul altora, ci a avut credința ”că toți oamenii sunt buni, depinde însă cum știi să-i pui în valoare, cum știi să-i spună. -i stimulezi și să-i răsplătești” . Așa se explică și faptă că în vâltoarea evenimentelor din anul 1990, când salariații altor instituții și întreprinderi își alungau directorii, angajații sucursalei l-au reconfirmat, în unanimitate, pe același șef: economistul Ioan Degău.

În noua stare de ”descătușări”, când a scăpat de ” sarcinile de partid” ce-i stăteau ”ca o piatră de gât” , și-a dedicat mai mult timp activității și acțiunilor profesionale și gospodărești necesitate de sucursală (amintim doar reamenajarea). clădiri băncii, redându-i acest palat splendoarea de altădată și aducându-i elemente importante de modernitate), ”dar evitând să mă mai angajez politic, chiar dacă au fost tatonări sau   «mi sa făcut curte de un partid sau altul»”. Datorită acestei neimplicări politice, ”unde se consumă multă energie și timp, în special în discuții sterile”, sucursala BNR Oradea a și s-a făcut să se primenească la propriu, și la figurat – adaptându-și-și lucrarea la noii istorice. Sa pensionat în 15 iulie 2002.

După pensionare, din 15 octombrie 2002, este director la Creditcoop Casa Centrală Bucureşti, Agenţia Oradea. Este și un prosper om de afaceri, dar să nu uităm că este și un mare iubitor de cultură, în special de cultură scrisă, ceea ce la determinat să se aplece și asupra scrisului, de aici rezultând mai multe volume reprezentative pentru domeniu abordat. Ca urmare, în 11 octombrie 2020 a fost premiat de Institutul de Istorie al Academiei Române: „Se acordă domnului ec. Ioan Degău pentru inițierea și coordonarea unor generoase proiecte editoriale, pentru susținerea financiară și contribuția la apariția unor valoroase lucrări privind Istoria Transilvaniei, mai cu seamă a istoriei, etnografiei și folclorului Țării Beiușului. În anul Centenarului, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca onorează personalitățile care promovează prin activitatea și faptele lor aceleași valori care au jalonat și destinul Institutului în acest prim secol din existența sa” . Trebuie subliniat faptul că a sprijinit și sprijină comunitățile religioase ortodoxe din Beiș în rezolvarea multor probleme dintre probleme cu care se confruntă multe dintre ele de ordine material. A subvenționat organizarea și desfășurarea mai multor activități culturale atât la nivel județean cât și local. A reabilitat monumentul funerar al Martirilor dr. Ioan   Ciordaș și dr. Nicolae Bolcaș din Cimitirul din Deal. ”... fiecare om își are propria „poveste”, dar ceea ce a realizat în viața Ioan Degău nu-i poveste, ci sunt lucruri de admirat”... În interviul luat d-lui Teodor Curpaș, absolvent al promoției 1957 a liceului ”Samuil Vulcan”, acesta îmi mărturisea: ”  …domnul director de bancă, Ioan Degău, are marele merit că, prin cărțile sale face ca istoria Beiuşului să fie așezată în pagini de aur, așa cum le merită făuritorii ei. Dacă primăria și consiliul local al Be-ului să fie mulțumească, o facem noi, promoția 57 și îi dorim sănătate și împliniri. Aceste urări și pentru crezul său „ Nimic pentru sine, totul pentru noi cei mulți și nevolnici ”, crezul unui om neobișnuit, valori, tot mai rar întâlnit printre noi. Și pentru al mai avea încă mulți ani ca îndrumător și veghetor al nostru pe înșelătoarea cărare a vieții, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl țină în grija Lui pentru mulți și fericiți ani, să simtă alături de toți un licăr de speranță, acel semn că ceva bun se va fi făcut și pentru noi!”

Cărțile domnului Ioan Degău au fost primite bine și în afara granițelor țării. Iată ce scrie Ioan Miclău în revista ”Iosif Vulcan”, anul 6, nr. 24, care apare în Cringila, o suburbie, populată cu români, din sudul orașului  Wollongong  ,  New South Wales, Australia despre apariția volumului Antologie din cântecele care au însoțit istoria, ființa și conștiința neamului : ”Aceasta ANTOLOGIE, are un echivalent în aur măsurat. , așa cum pe bună dreptate este convins însăși autorul. Cartea aduna din cântecele care au însoțit istoria, noastră și conștiința neamului”.

Scrieri :

Ca unic autor :

1. Pagini din istoria BNR vol. I 323 pagini (07.09.1999);

2. Pagini din istoria BNR vol. II 218 pagini (29.10. 1999);

3. Pagini din istoria BNR vol. III 234 pagini (24.03. 2000);

4. Antologie din cântecele care au însoțit istoria, ființa și conștiința neamului , 180 pagini (06.02. 2001);

5. Cântece de voie bună , 169 pagini (19.06.2001);

6. O Bancă și Bancherii ei , 153 pagini (02.10.2002);

7. Un mugur de zbor , 99 pagini ( 20.03. 2003);

8. Monografia comunei Buntești vol. I , 236 pagini (18.04.2004);

9. Monografia comunei Buntești vol. II , 356 pagini (18.04. 2004);

10. Când muguri de zbor dau în floare , 95 pagini (08.10.2012);

11. Omul de lângă mine Silvia Degău , 189 pagini (06.10.2016);

12. Drumul meu așa cum a fost , (07.10.2017);

13. Aspecte economice din Țara Beiușului , 293 pagini (07.01.2019).

Cărți scrise de Degău Ioan și alți colaboratori :

1 . Peștiș o vatră de istorie și civilizație românească din Bihor , 226 pagini, (05.10.2007);

2. Beiușul și lumea lui vol. I , 808 pagini (18.04.2008);

3. Beiușul și lumea lui vol. II , 985 pagini (23.05.2008);

4. Beiușul și lumea lui vol. III , 957 pagini (10.10. 2008);

5. Beiușul și lumea lui vol. IV , 1030 pagini (24.04.2009);

6. Cântecul de după cântec vol. I , 554 pagini (25.03.2010);

7. Cântecul de după cântec vol. II, 631 pagini (06.01.2011);

8. Cântecul de după cântec, vol III , 367 pagini (07.10.2013);

9. Crișana tradițională vol. I, 263 pagini (07.10.2013);

10. Crișana tradițională vol. II , 235 pagini (07.01.2014);

11. Crișana tradițională vol. III , 230 pagini (07.10.2014);

12. Crișana tradițională vol. IV , 319 pagini (07.01.2015);

13. Crișana tradițională vol. V , 238 pagini (07.10.2015);

14. Crișana tradițională vol. VI, 230 pagini (07.01.2016);

15. Crișana tradițională vol . VII, 240 pagini (06.10.2016);

16. Crișana tradițională vol. VIII , 242 pagini ( 05.01.2017);

17. Crișana tradițională vol. IX , 360 pagini (17.10.2017);

18. Crișana tradițională vol. X , 359 pagini (09.01.2018);

19. Țara Beiușului. O incursiune etnografică , 383 pagini (09.01 2018);

20. Beiușul și lumea lui vol. V , 1000 pagini (07.10.2018);

21. Crișana tradițională vol. XI , 313 pagini (07.10. 2018;)

22. Martiri Bihoreni ai Marii Uniri , 326 pagini (05.04.2019);

23. Primul deceniu de administrație românească în Beiuș (1921-1929) , 643 pagini (04.10. 2019);

24. Vizita MS Regele Mihai I al României la Beiuș 11 aprilie 2007 , 87 pagini (04.10.2019);

25. Al doilea deceniu de administrație românească în Beiuș (1930-1939), 848 pagini (19.12. 2019);

26. Martiri bihoreni ai Marii Uniri, 346 pagini (2019) 

27. Beiușul și limea lui Vol. VI, 935 pagini (2021)

28. Școala Normală din Beiuș. Deziderat și împliniri, 579 pagini (2022) 

La cele 28 de cărți a fost coordonator, autor și finanțator, ideea titlurilor îi aparține.

Cărți scrise despre Ioan Degău :

1. Viața unui Bancher de Viorel Horj, Miron Blaga și Pașcu Balaci, 108 pagini (1.02. 2001);

2. Ioan Degău la 70 ani de viață , ”Biblioteca Beiușului”, Serie nouă, nr. 25, Gavril Hădăreanu, 57 pagini (07.10.2008);

3. În Honorem Ioan Degău , Coordonator Antonio Faur - Omagiu din partea cercetătorilor, colaboratorilor și conducătorilor unor instituții și societăți culturale, 421 pagini, Ioan Degău la 77 ani (07.10.2014);

4. Un om între oameni, un om pentru oameni de Miron Blaga și Ioan Laza, 548 pagini (07.10 2015);

5. Ioan Degău la 80 ani de Ioan Laza și Miron Blaga, 356 pagini (07.10.2017).

Referințe : - Blaga, Miron; Viorel Horj şi Paşcu Balaci, Viaţa unui bancher. Ioan Degău , Oradea, 2001; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor… p.  555; - Gavril Hădăreanu, Nasc, și azi, oameni în Țara Beiușului – Ioan Degău , Biblioteca Beiușului, Serie nouă, Nr. 25, Beiuș, 2007; - Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV. Editura Primus. Oradea, 2009. p. 869-871 ; -   Ichim, Vasilică, Scriitorul Ioan Degău - Premiat de Institutul de Istorie al Academiei Române , în: Crișana , 11 octombrie 2020; - Curpaș, Teodor, Opinie de gazetar. ”Drumul meu așa cum a fost” de Ioan Degău , în: Gazeta de Nord- Vest , Satu Mare, 24 septembrie 2018, p.2 .   ( SS )