duminică, 20 aprilie 2014

DE ZIUA MUNICIPIULUI BEIUS

Repere istorice

*1263 – în Codexul de la Oradea apare prima menţiune despre Ioan, voievodul Beiuşului;
*În anul 1410, la 24 august, Paul Chapo, judele Beiuşului emite un document în care este atesta existenţa voievodului Petru de Beiuş şi a adunării cnejilor şi juraţilor, ceea ce dovedeşte faptul ca voievodul de Beiuş era „în fruntea unei adunări a tuturor fruntaşilor români din Beiuş şi din împrejurimi, ceea ce lasă să se întrevadă vechea autoritate a voievodului şi întinderea ei”. Beiuşul este menţionat ca oppidum cu jude şi juraţi;

*28.10.1451 – episcopul Ioan Vitez de Zredna declară Beiuşul „Oraş liber-Civitas” cu drept de sigiliu şi juraţi;
*În decembrie 1600, Mihai Viteazul în drumul său spre Viena poposeşte două zile la Beiuş, iar la plecare lasă pentru paza oraşului pe oştenii săi sârbi sub comanda lui Dimitrie Buzinca.
*19.04.1919 –  Bravii ostaşi români conduşi de maiorul Razoviceanu eliberează oraşul Beiuş – „… nu ştiu dacă primul soldat pe care l-am văzut era călare pe un cal alb, aşa cum l-am văzut între icoane, în casa tatii la Beiuş, pe Mihai Viteazul, dar mulţi din cei care au urmat maiorul Razoviceanu, după câte am înţeles, erau moţi de-ai lui Horea şi Avram Iancu, şi încă în opinci, dar cu puşti mitraliere în mâini” (Titus Roşu);
 

*Prin Hotărârea 35/1995 a Consiliului Local Beiuş, 19 aprilie a fost declarată Ziua oraşului Beiuş;
*Prin Legea nr. 391 din 30 septembrie 2003, oraşul Beiuş a fost declarat municipiu.

In 19 aprilie a.c. s-a sarbatorit Ziua Municipiului Beius. Manifestarile au inceput de la ora 10.00, in Sala mare a Primariei si au continuat in Parcul Central, incheindu-se la Lunca, prin depunerea de coroane de flori la Monumentul Martirilor dr. Ioan Ciordas si dr. Nicolae Bolcas, din centrul comunei.
Nu voi starui asupra participantilor, desfasurarii activitatilor - las asta in seama jurnalistilor - voi prezenta ceea ce nu apare in ziarele tiparite ori on-line, ceea ce doriti sa vedeti (cei care nu ati fost acolo ) sau sa revedeti, cei ce ati fost de fata.
Nu pot omite, totusi, prezenta Asociatiilor Pastratorilor de Traditii Militare
Datina Strabuna - Oradea
Deutschen Freikorps - Bucuresti
Traditii Militare - Bucuresti
precum si a Corului "Traian Mosoiu" din Oradea, dirijor prof. Ioan Stefan Fluieras, pe care ii felicit si in acelasi timp le multumesc pentru prestatia domniilor lor. 
Un gand bun pentru col.r.drd. Dan Poinar, caruia i se datoreaza momentele din filmul ce urmeaza.
Si, in incheiere, sa nu uitam ca este a 95-a sarbatorire a Sfintelor Pasti in libertate - sa ne oprim o clipa gandul asupra acelor eroi carora le-o datoram.

HRISTOS A INVIAT!

Simion Suciu



sâmbătă, 19 aprilie 2014

PAȘTI FERICITE!!!




Doresc tuturor cititorilor acestui blog
să petreacă Sfintele Pasti cu lumină și liniște în suflet!
La multe primăveri frumoase!

HRISTOS A ÎNVIAT!

95 DE ANI DE LA ELIBERAREA TARII BEIUSULUI DE SUB OCUPATIA ARMATEI BOLSEVICE MAGHIARE


Pe 19 aprilie a.c. se implinesc 95 de ani de la eliberarea Tarii Beiusului de sub ocupatia armatei bolsevice maghiare. 

Premise

"Urmând instrucţiunile Comisariatului de război ungar, trupele ungureşti încep cu data de 24 martie 1919 puternice atacuri împotriva trupelor române pe linia de demarcaţie, executate de forţe de mărimea unui batalion, susţinute de artilerie şi trenuri blindate. Tot mai puternice devin aceste atacuri de la începutul lunii aprilie, mai ales în zonele Diviziei a 7-a (Seini – Hodod – Zalău) şi a 6-a, la Ciucea. La 6 aprilie se execută şi o recunoaştere aeriană până la Cluj. Încep concentrările numeroase de trupe ungureşti, ca un preludiu al atacului, în timp ce trupele sovietice ruse intensifică atacurile pe linia Nistrului.
Confruntată cu noile realităţi, România se pregăteşte de ripostă. În situaţia dată, cea mai bună decizie a fost luată: ofensiva pe frontul de vest şi defensiva pe frontul de est. Era necesară anihilarea ameninţării de la vest, cea mai presantă, înainte ca cea de la est să devină prea puternică. O atitudine şi decizie corectă, atât din punct de vedere militar, cât şi strategic. Aşteptarea nu ar fi făcut altceva decât să întărească inamicul din vest, iar între timp pericolul din est ar fi devenit din ce în ce mai mare, punându-ne în situaţia imposibilă de a duce un război pe două fronturi, iar generalii români aveau experienţa proaspătă a războiului mondial, când am luptat pe două fronturi întinse, Carpaţii şi Dunărea, alături de aliatul rus nesigur, care ulterior şi-a dat arama pe faţă. Trebuie menţionat că atunci am luptat pe un front de o lungime mai mare decât întregul front de vest, care i-a opus pe francezi şi englezi contra germanilor.
La 10 aprilie 1919, Marele Cartier General transmite un ordin de operaţii Comandamentului Trupelor din Transilvania. Conform acestuia, întrucât decizia Consiliului de la Paris (26 februarie) stipulează că românii sunt în drept de a rezista, în caz de atac din partea ungurilor, şi de a ocupa zona fixată, se ordonă pregătirea trupelor pentru ofensiva peste Carpaţii Occidentali, cu scopul de a ocupa teritoriul românesc până la linia fixată de Conferinţa de Pace de la Paris". 
9 Vânători, “regimentul de fier”, faimos pentru dârzenia cu care luptase în peste 50 de bătălii, a jucat de multe ori rolul unei forţe de sacrificiu în ariergardă sau în avangardă, suferind constant pierderi grele. În întreaga campanie (1916-1919), trenul său regimentar a transportat cruci de lemn pentru îngroparea rapidă, din mers, a celor căzuţi, iar Ordinul militar “Mihai Viteazul” a fost acordat steagului regimentului şi unui mare număr de ofiţeri.
În decembrie 1918, Reg. 10 Vânători preia controlul şi pacifică Valea Jiului (Petroşani), unde muncitorii unguri declanşau greve în lanţ. Iniţial trebuia să i se alăture şi Reg. 9 Vânători, după ce generalul Alexandru Mărgineanu, comandantul garnizoanei Bucureşti, îl implicase în reprimarea grevei organizate de tipografii consiliaţi de agitatori moscoviţi. Regimentul 9 Vânători ajunge mai întâi în satele din jurul Devei iar ulterior în zona Brad-Baia de Criş, ţinutul moţilor lui Horia şi Avram Iancu.

Recrutarea moţilor

Armistiţiul de la Belgrad fixase linia demarcaţională pe aliniamentul Mureşului iar liniile succesive de demarcaţie impuse ulterior de Consiliul Suprem de la Paris (America, Anglia, Franţa şi Italia) permit armatei române să ocupe relativ paşnic noile aliniamente. Din păcate, Parisul lasă Biharia, importantă zonă compactă românească, în administrarea temporară a guvernului Karolyi.

La începutul lunii martie, col. Rasoviceanu organizează la Ţebea depunerea jurământului de către Corpul Voluntarilor “HORIA” format din 4.000 de oameni (înfiinţat la 15-16 februarie 1919 de dr. Ioan Suciu şi cpt. Florian Medrea prin recrutarea moţilor din regiunea Zarandului şi a munţilor Apuseni – plăşile Baia de Cris, Brad, Abrud şi Câmpeni), serviciul divin fiind oficiat de 12 preoţi la steagul zdrenţuit în lupte al regimentului său. Urcat pe o masă, îi anunţă pe moţi în urale că ies de sub jurisdicţia Consiliului Dirigent şi se subordonează Diviziei 2 Vânători, ca avangardă în viitoare lupte. Trupele regale române din regiune îşi măreşte astfel efectivul, ajungând la 12.000 oameni.

Ofensivă generală

După proclamarea Republicii Sfaturilor, condusă de Kun Bela şi Garbai Sandor, provocările şi crimele se înteţesc pe întregul front (inclusiv trenuri blindate din care desantau trupe). Comitetele de soldaţi, coordonate de comisari politici bolşevici, printre care şi viitorul filosof american Lukacs Gyorgy, înlătură corpul ofiţeresc timorat şi îşi aleg proprii conducători ai unei armate formate în principal din mercenari, egală numeric şi superioară în mitraliere, artilerie grea, trenuri blindate şi aviaţie “moştenite” şi de la Mackensen.

În aceste condiţii, armata română este obligată să declanşeze ofensiva generală la 16 aprilie 1919.
Generalul Moşoiu pregătise armata şi întocmise planul de operaţiuni. "Însuşi A.S.R. principele Carol inspectase însoţit de generalul Moşoiu, întreg frontul". Totul era în regulă. Cu toate acestea în locul generalului Moşoiu - considerat prea tânăr - este numit generalul Mărdărescu. Românii ardeleni au rămas cu sufletul alături de viteazul general Moşoiu. În ziua de 16 aprilie 1919, ora 3.30 dimineaţa, armata noastră porneste ofensiva. "Lovitura de trăsnet dată de grupul generalului Moşoiu a sdrobit rezistenţa inamicului, care a luat-o la fugă. Prin lupte îndârjite, înaintarea a continuat zi cu zi, aşa că în ziua de 19 aprilie trupele noastre, luând o considerabilă pradă de război şi un mare număr de prizonieri, au ajuns linia: Tisa - Uylak - Sătmar - Careii Mari - Aleşd - Beiuş".


Prima Înviere în libertate

La intrarea armatei române eliberatoare în Beiuş, entuziasmul populaţiei a fost pe măsură. I-a ieşit în cale delegaţia formată din avocatul Traian-Amos Pinteru, secretarul Consiliului Naţional Local şi profesorul Vasile Ştefănică, directorul liceului greco-catolic “Samuil Vulcan”. Regimentele înfrăţite, moţii şi vânătorii, au celebrat Sfintele Paşti la Beiuş, unde recent numitul protopop ortodox Petru E. Papp a oficiat prima slujbă în libertate a Învierii Domnului, ajutat de bătrânul preot Moise Popovici şi de părintele Gh. Cotenescu de la Reg. 9 Vânători. Atmosfera evenimentului este descrisă emoţionant de protopopul Petru E. Papp:

“Ziua Paştilor avu o îndoită însemnătate. Înviase Fiul lui Dumnezeu şi adusese Învierea de mult aşteptată şi neamului românesc. Părintele Cotunescu (corect Cotenescu – n.a.) din 9 Vânători împreună cu părintele Moise Popoviciu [corect Popovici, vezi “Dictionarul Teologilor Români, Mircea Păcurariu, n.a.) şi cu mine săvârşirăm sfânta slujbă a Învierii în Beiuş. Biserica împrejmuită de soldaţi cu luminiţe aprinse în mâini, cari ca la mormântul Domnului vestesc Învierea. Au fost cele mai înălţătoare şi mai frumoase Paşti din câte am avut vreodată”.
19.04.1919 –  Bravii ostaşi români conduşi de maiorul Razoviceanu eliberează oraşul Beiuş – „… nu ştiu dacă primul soldat pe care l-am văzut era călare pe un cal alb, aşa cum l-am văzut între icoane, în casa tatii la Beiuş, pe Mihai Viteazul, dar mulţi din cei care au urmat maiorul Razoviceanu, după câte am înţeles, erau moţi de-ai lui Horea şi Avram Iancu, şi încă în opinci, dar cu puşti mitraliere în mâini” (Titus Roşu)

După eliberarea Beiuşului regimentul voluntarilor moţi preia acest nume (Regimentul “BEIUŞ”). La 22 aprilie sunt eliberate în totalitate fostele comitate Bihor şi Arad, intrându-se pe teritoriul Ungariei.

vineri, 18 aprilie 2014

O FACLIE DE PASTI...

Scriu aceste randuri in Vinerea Mare a anului de gratie 2014, cu o zi inainte de Sarbatorirea a 95 de ani de la eliberarea Beiusului de sub ocupatia trupelor bolsevice maghiare, eliberare infaptuita de catre trupele romane de sub comanda colonelului Rasoviceanu.
Scarbit de toata isteria cumparaturilor de sarbatori, perioada ce transforma burgul vechi intr-un amalgam aglomerat de oameni si masini, m-am decis, dupa ce am trecut si eu, volens - nolens, prin supliciul "targuielilor" sa public, in sfarsit, articolul despre Eliberarea Tarii Beiusului. Doar ca am primit un telefon. De la un bun coleg, M.M.r. Tasica Bursasiu, care era in Cimitirul Eroilor impreuna cu cpt.r. Gabriel Ojica  si col.r. Vasile Cmeciu (desigur, alaturi de cei trei nepotei) - mai aranjau ce se putea pe-acolo si dadeau bordurile cu var. Era pe la 12.30 cand, din Biserica din Deal, niste femei au iesit de la slujba si s-au dus sa aprinda lumanari pe la mormintele unde odihnesc vesnic rudele lor.
Fiind in vecinatatea Cimitirului Eroilor Romani,i-au observat pe cei doi colegi care munceau in cimitir. S-au intors la biserica, au cumparat lumanari si au aprins cate o lumanare la fiecare cruce care spune ca sub ea isi duce odihna vesnica un Erou Necunoscut. Minunat gest al unui cetatean, si mai minunat, atunci cand acesta este femeie...
Stau si ma gandesc ce-or fi gandit acele DOAMNE? Sigur, au considerat ce este de cuviinta ca acesti EROI NECUNOSCUTI - nimeni nu stie cine sunt, niciuna din rudele lor nu au stiut si nici nu vor sti unde sunt - pentru jertfa lor, merita O FACLIE DE PASTI...

Simion R. Suciu

joi, 17 aprilie 2014

IMPISTRITUL OUALOR


  Infrumuseţarea ouãlor este un obicei preistoric, preluat mai târziu de Creştinism; ouãle sunt jertfite şi mâncate sacramental la sãrbãtorile pascale. Meşteşugul înfrumuseţãrii ouãlor pentru Paşti cuprinde alesul şi pregătirea oãlor, vopsitul acestora (adesea cu vopsele obţinute din plante) şi încondeierea propriu-zisã cu cearã, alternativ. Culorile iniţiale erau galbenul şi roşul, care simbolizeazã trecerea soarelui pe cer, de dimineaţă până la apus. Astăzi, culorile sunt mult mai variate, cele mai complicate decoraţii fiind folosite în nordul Moldovei. În mai multe zone din ţară, acest meşteşug se practicã anual in Vinerea Mare, conform tradiţiei pascale, aşadar pentru o mai bună cunoaştere a lui vă invităm în satele româneşti, înainte de Paşti ! (http://www.traditievie.ro

Dragoteni. Un satuc din comuna Remetea, atestat documentar din anul 1552 sub numele de Dragotha. In 1692 - Dragotyan, Dragutta, 1828 - Dragotyán, 1913 - Drágota. Un satuc in care credinta, portul popular si traditiile mai salasluiesc inca. De asemenea si mestesugurile. 
Ma voi opri astazi asupra impistritului oualor, ajuns la rang de arta in Dragoteni, si va propun sa o urmarim impreuna pe Dorina Hamza, artist popular, una dintre cele mai de seama reprezentante ale pastrarii obiceiului incondeierii oualor din Romania. Dorina Hamza este un exemplu viu al transmiterii obiceiului impistritului din generatie in generatie. S-a nascut la Dragoteni in urma cu 54 de ani si a mostenit talentul de la mama sa. Este renumita nu numai pentru impistritul oualor dar si pentru tesaturile si cusaturile populare traditionale. Casa acesteia este un mic muzeu al traditiilor populare din Țara Beiușului.
Ea ne va fi ghid in metamorfoza oului impistrit - de la un banal ou, bun de spart si prajit in tigaie, pana la bijuteria care devine. 
Si toate acestea datorita talentului dar si a unui instrument, banal am putea zice, tinand cont de progresul tehnologiei, un instrument numit ”bizarcă”. 
Desi filmul este din 2006, calitate VHS, totusi, ramane un document.Coloana sonora a filmului este sustinuta de Gh. M. David la fluier, Daniela Rada iar in final nu puteam folosi decat un fragment din Rapsodia Romana No 2 a inegalabilului George Enescu.


ŞI ŞCOALA A RĂSUNAT DE GLASURI DE COPII ŞI PRICESNE…

Joi, 10 aprilie 2014, când la Beiuş e sărbătoarea Târgului săptămânal, Colegiul Naţional ,,Samuil Vulcan” şi-a deschis porţile pentru a primi copiii din Ţara Beiuşului la a patra ediţie a Concursului “PĂSTRĂTORII SUNTEM NOI”, din cadrul Proiectului educativ zonal „DATINI ŞI TRADIŢII PASCALE”.
Activităţile desfăşurate au antrenat elevi gimnazişti şi cadre didactice care au conştientizat importanţa cunoaşterii, conservării şi transmiterii generaţiilor de copii şi tineri a frumoaselor tradiţii de Paşti din Zona Beiuşului.
Partenerii noştri din acest an au venit de la: Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bunteşti, Şcoala Gimnazială “Viorel Horj” din Drăgăneşti, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Budureasa, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Curăţele, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Rieni, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Căbeşti, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Remetea, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Lazuri de Beiuş, Casa de Cultură “Ioan Ciordaș” Beiuș.
Fiecare echipaj de la școlile partenere și din fiecare clasă de gimnaziu a Colegiului Național “Samuil Vulcan” a realizat un stand de prezentare a zonei din care provine, cu accent pe tradiţiile pascale. Lucrările, realizate exclusiv de elevi, au evidenţiat talente literare, plastice, muzicale, abilităţi meşteşugăreşti, toate valorificând potenţialul creativ şi imaginaţia elevilor, dezvoltând abilităţi de comunicare estetică, lingvistică, de lucru în echipă.
Icoane, ouă încondeiate, desene şi picturi tematice pe sticlă, afişe, felicitări, creaţii literare, obiecte din lut, lemn, ceramică, împletituri etc. au evidenţiat imaginaţia elevilor în exprimarea artistică, toate fiind analizate cu atenţie şi competenţă de un juriu al elevilor, coordonat de dl. profesor Cătălin Iagăr.
De o atenţie sporită din partea participanţilor şi a întregii asistenţe s-au bucurat prezentările de costume populare româneşti şi ungureşti. A impresionat frumuseţea straielor, dar şi stăruinţa cu care fiecare copil a susţinut detaliile portului din satele lor.
De menţionat strădania copiilor de a deprinde arta încondeierii ouălor, demonstrată în timpul concursului. Fiecare stand a adus în faţa publicului şi a juriului exponate cu motive tradiţionale măiestrit lucrate, astfel încât, la această probă, fiecare echipaj a obţinut premiul I.
Premii şi diplome au adus zâmbete şi fericire pe faţa fiecărui copil, a fiecărui cadru didactic. Şi mai mult s-au bucurat de vizitarea Colecţiei de Folclor „Plai Românesc” a şcolii gazdă, de vizitarea colegiului şi de schimbul de impresii de la Masa Prieteniei.
Lucrările tuturor elevilor au fost reunite într-o expoziţie tematică, aceasta bucurându-se deja de numeroşi vizitatori.
Doamna profesor Florentina Hora, iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, a apreciat seriozitatea cu care partenerii s-au implicat în realizarea activităţii, respectând tematica propusă. Consideră că proiectul şi-a atins finalităţile, materialele realizate punând foarte bine în evidenţă tradiţiile Sărbătorilor Pascale ale satelor din Ţara Beiuşului.
Dorinţa elevilor de a participa şi la ediţiile viitoare subliniază necesitatea unui astfel de proiect educativ deoarece frumuseţea şi complexitatea tradiţiilor de Paşti trebuie cunoscută de toate generaţiile.
Şi şcoala a răsunat de glasuri de copii şi pricesne…

A consemnat prof. Elena Ojică
Foto: Ștefania Tripe




miercuri, 16 aprilie 2014

MARTIRII ȚĂRII BEIUȘULUI ( V ) MARTIRI AI ȚĂRII BEIUȘULUI MASACRAȚI DE BANDELE BOLȘEVICE MAGHIARE 1918 - 1919



Beiuş. Dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş. În noaptea de 3/17 aprilie 1919, fură ridicaţi de la casele lor, şi cu un tren special, format numai pentru ei, au fost duşi în satul Lunca, la 19 km depărtare de Beiuş, şi în cursul acelei nopţi, mutilaţi în modul cel mai neomenesc, cu ochii scoşi şi capetele zdrobite; încă vii fură aruncaţi pesteolaltă, într-o groapă săpată în albia pârâului Vărzarilor, ce curge sub grădinile gospodarilor din Lunca. Dezgropaţi după sosirea armatei române, erau înfiorător maltrataţi. Ceafa şi aproape corpul întreg a fost zdrobit într-un mod bestial. Creer, oase, păr şi sânge, erau amestecate. Mâna dreaptă (a lui Ciordaş) era frântă în mai multe locuri iar ochii erau scoşi".


Câmp (azi la oraş Vaşcău). Fruntaşul Vasile Radac a lui Ionuţ, întorcându-se acasă de la târgul din Vaşcău, fu împuşcat de unguri.

Câmpanii de Jos. Au fost împuşcaţi ţăranii Tănase Pele-Puiu şi Tănase Pele-Bibu la 11 nov. 1918, după ce au fost batjocoriţi, au fost duşi pe hotar şi împuşcaţi ca nişte câini.

Câmpanii de Sus. Au fost împuşcaţi ca şi cei din Câmpanii de Jos (şi odată cu ei) Ion Pele a Neamţului şi Ilie Cismaş al Naşului.

Ceica. În gară, licenţiatul în litere Sever Alexandru Pele, locotenent în rezervă, care a organizat garda naţională din Tinca, a fost crunt bătut de secui. Trupul ciuntit n-a rezistat. A murit în clinica din Cluj

Cristiorul de Jos. Au murit, bătuţi fiind de secui: Filimon Dolog a Creţului şi Mihai Dolog.

Cristiorul de Sus. Fetiţa Elene Tomşa a Ionuţului-Hundroaie, de 14 ani, a fost împuşcată pentru că îşi apărase cinstea. Ducându-se la moară fu surprinsă în drum de secui, în vinerea Floriilor, din anul 1919. Românca ştiu să-şi apere cinstea cu un adevărat eroism şi scăpând din mâinile lor fu luată la ţintă şi doborâtă.

Finiş. Gheorghe Palcuţ a fost delegat al sătenilor dim Finiş la Alba Iulia, primarul comunei a fost omorât de unguri. Om de carte, rătăcit speriat prin codrii, urmărit ca o fiară sălbatică. Bolşevicii l-au chemat în sat sub cuvânt de onoare că nu i se va întâmpla nimic. L-a adus, desigur şi dorul celor 3 copii mici. Dar în ziua de 17 aprilie 1919, fu împuşcat pe loc, imediat după prezentare. Mergea cu soţia să facă târguieli de Paşti, la Beiuş… prin înscenarea unui tărcăian cu numele Ioan Gyuli, este prins de soldaţii secui-bolşevici şi executat.

Nimăeşti (com. Curăţele). A fost executat în grădina Cazărmilor - din Beiuş - flăcăul Constantin Cucu din Nimăieşti.

Păntăşeşti (com. Drăgăneşti). Ungurii din Tărcaia, oameni de încredere ai soldaţilor secui stabiliţi în regiune, au dat foc comunei Drăgăneşti, au încercat să facă acelaşi lucru şi la Totoreni, iar cu puţin timp înainte de trecerea armatei române în zonă au pătruns în localitatea Păntăşeşti unde au tăiat sânii femeii Iovan Ana, care în urmă a fost ucisă prin plumb.

Poieni. Ţăranul Gheorghe Tămaş numai cu o mână (era invalid de război) a fost îngropat în pământ până la gât şi împuns cu baionetele, iar când mai era o slabă licărire de viaţă în trupul său i-au adus părinţii ca să fie împuşcat înaintea lor.

Poiana. Micula Pătruţ a popii zis Hopa, fu împuşcat. Vitele i s-au furat şi tăiate pentru bolşevici.
 
Sălişte de Vaşcău. Au fost împuşcaţi olarii Toma Petrişor a Hucului şi Gheorghe Tulran a Dighii. Fiind duşi la târg cu oale, au fost prinşi şi împuşcaţi lângă Lazuri de Hălmagiu, unde mai târziu au fost găsiţi de păstori şi îngropaţi.

Sebiş (de Beiuş). Ioan Pop a lui Osel, voind să meargă la moară, la Negru. În comuna Drăgăneşti, s-a întâlnit cu armata ungară, a fost împuşcat şi a doua zi a murit.

Sighistel. Primii patru români de aici, ucişi: Sofron Baicu, Teodor Pele, Macsim Zoica şi Sandre Zoica. Au urmat Ştefan lui Simion, din Băiţa omorât de o schijă de grenadă, Ghergar Vasile, tot din Băiţa împuşcat, Paşca Ilie a Ciontului în vârstă de 60 de ani, omorât de gloanţele, lângă gospodăria s-a făcută scrum, Tuduc Costan a Licuţii, de 73 ani, împuşcat şi ars cu casă cu tot, Boldor Vasile, ars de viu cu casă cu tot, Boldor Măriuca, arsă de vie, Roman Măriuca, arsă, i s-a găsit numai cenuşa şi câteva oase, Haneş Ileana, de 60 de ani, împunsă cu baioneta şi arsă, Paşca Anisie a lui Costi, împunsă cu baioneta şi arsă.

Sohodolul de Vaşcău. La 17 aprilie 1919 este ucis Ştefan Stoiţa a Marcului de către unguri şi secui care se retrăgeau din faţa ofensivei române.

Tărcaia. În sâmbăta Paştilor, 19 aprilie 1919, când între trupele române şi unităţi ale armatei ungare-secuieşti se dădeau lupte pentru Tărcaia, a fost ucis un căpitan român de către bolşevicii din Tărcaia.

Ţigăneşti. A fost asasinată femeia lui Ioan Hogea.

Vaşcău. 13 aprilie 1919. Nicolae Bogdan, om cu şcoală, directorul băncii "Şoimul" fu ucis lângă Lunca".

STELIAN VASILESCU - CALVARUL BIHORULUI ( NOV. 1918 - APR. 1919) Editura Galant, Oradea, 1994

luni, 14 aprilie 2014

MARTIRII ȚĂRII BEIUȘULUI ( IV ) NICOLAE BOGDAN

Nicolae Bogdan (1876 - 13.04.1919 ) s-a nascut in localitatea  Criscior, un sat de langa orasul Vascau, "om cu scoala" proprietar din Vascau, directorul Bancii "Soimul", " lider marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania, un apropiat al lui Iuliu-Maniu şi militant activ din partea Bihorului pentru realizarea Marii Uniri".
A fost casatorit cu Victoria, fiica lui   Nicolae şi Elena Toma din Fagaras. La 13 aprilie 1919, indurand o moarte de martir, a fost ucis in comuna Lunca.
Dar sa lasam sa decurga marturia Marianei Sabadus, notar si personlitate marcanta a vietii fagarasene, careia i-a fost bunic matern, dintr-un interviu acordat Monitorului de Fagaras : "... a fost căsătorit cu Victoria Toma, fata străbunicului meu, vestitul Nicolae Toma care era aromân - legat foarte mult de Biserica grecilor ( N.R-actuala Codru Drăguşanu ) din Făgăraş. Nicolae Bogdan şi Victoria Toma au avut două fiice: pe mama mea Teodora Bogdan, căsătorită Tămaş şi Stela Bogdan. Nicolae Bogdan a pierit eroic ca urmare a trădării unui evreu ungur din zonă... 
Pe bunicul l-au luat sub pretextul că au nevoie de el la Bancă. Au fost duşi la marginea satului Lunca între Vaşcău şi Beiuş, mutilaţi îngrozitor, puşi să-şi sape gropile singuri şi împuşcaţi. Nu ştiu cum au fost mutilaţi ceilalţi doi. Am procesul verbal de dezhumare al bunicului meu. Cadavrele celor trei fruntaşi au fost descoperite întâmplător de un cioban care şi-a dus turma acolo. Cîinii acestuia au simţit miros de cadavre pentru că gropile au fost săpate doar la suprafaţă. Câinii au râcâit pământul şi au găsit marginea unui sacou după care au tras de el. Era sacoul bunicului. Ciobanul a anunţat autorităţile române care se reinstalaseră în funcţii şi au dezhumat cele trei cadavre ale fruntaşilor români. Pe corpul bunicului s-au constatat 21 de împunsături de baionetă, ochii scoşi, degetul inelar tăiat ca să i se scoată inelul şi verigheta, şi constatată o urmă de glonte în frunte tras de la distanţă mică: distrugerea craniului şi împrăştierea creierului. Bunica mea avea pe atunci 27 de ani şi a rămas cu două fete mici: mama care avea 7 ani şi sora mamei mele care nu împlinise încă 3 ani. Şi toate acestea după ce l-au aşteptat să vină acasă din Primul Război Mondial... În procesul verbal de dezhumare a rămăşiţelor bunicului meu sînt menţionate şi numele celor care au comis acest asasinat abominabil.... După această tragedie bunica a părăsit Vaşcăul şi a venit la casa mea părintească din Făgăraş de pe strada Republicii nr.10." 
In memoria martirului a fost ridicat, in anul 1927, un monument. Pe soclul acestuia era scris un epitaf al poetului Octavian Goga, care a participat, de altfel, la dezvelirea si sfintirea monumentului. Printr-o trista coincidenta, si acest monument a avut o soarta similara monumentului Martirilor Ciordas si Bolcas din Beius - in 1946, ”eliberatorii” sovietici au dat jos bustul de pe soclu, ”plantandu-si” obeliscul cu steaua cu cinci colturi si, desigur, un nou epitaf - Monumentul ostaşului sovietic“
" Începînd din anul 1974 nu am mai avut vacanţă pentru că mi le petreceam toate la Vaşcău în căutarea bustului bunicului meu. Am căutat şi întrebat din curte în curte şi din casă. În anul 1979 mama murise. În anii 1982-1983 am găsit bustul în curtea unui cetăţean ce avea casa lîngă Biserica Ortodoxă din Vaşcău de pe strada .Crişului nr.8, erau printre ultimele case cercetate.

Proprietarul mi-a spus că are în curte un pietroi care îl încurcă. Noroc de la Dumnezeu că vărul meu primar, care era inginer constructor la Oradea, se afla în zonă la lucrări de construcţii. L-am anunţat şi a venit cu un utilaj. Am scos aşa-zisul pietroi şi am dat chiar de bustul bunicului meu. Nasul era mutilat şi necesita reparaţii pentru că a fost plimbat dintr-o parte în alta. Am dus bustul la Sfatul Popular, unde a mai stat ascuns şi înainte, pentru că secretarul era un băştinaş care ţinea la istoria oraşului. În septembrie 1997 mi-am văzut visul cu ochii ... Atunci a avut loc în Piaţa Vaşcăului Sf.Liturghie de resfinţire a monumentului, la care au participat toţi preoţii ortodocşi din zonă iar de la şcoală au fost aduşi copii în costume naţionale... Am participat cu fata mea, Aura, care avea 10 ani. M-a bucurat enorm actul de românism pe care n-am să pot să-l uit nici în mormânt. La ceremonie au participat toate oficialităţile care au ţinut să suporte şi cheltuielile ce ţineau de masa parastasului deşi am venit pregătită. La întoarcere, în compartimentul de tren, i-am spus fetei mele care mă întreba de ce nu dorm: ,Mă simt ca un soldat care a fost în prima linie şi a cîştigat bătălia. Acum în cer sunt patru suflete care se bucură: bunicul, bunica, mama şi Stela (mătuşa ) Aşteptam acest moment din anul 1974...” 

Simion Suciu


miercuri, 9 aprilie 2014

MARTIRII ȚĂRII BEIUȘULUI ( III ) SFÂRŞITUL TRAGIC AL MARTIRILOR BEIUŞENI IOAN CIORDAŞ, NICOLAE BOLCAŞ ŞI NICOLAE BOGDAN

Petru E. Papp: „Asasinate Politice In 1919, În Transilvania“


              Asasinarea românilor Nicolae Bolcaș, Ioan Ciordaș şi Nicolae Bogdan
    Iată cum descrie Petru E. Papp  , în 1928, tragicul eveniment petrecut atunci:
    „A doua zi a vorbit în taină prin sat că au fost la el în casă deținuți, pesemne doi popi, și că spre dimineață Hanköczi i-a dus undeva. Odaia lui Hanköczi avea încă o ușă, care dădea direct în coridor. Ioan Herle al Vilii din Luncă mi-a mărturisit că, tot în 4 aprilie, dimineața la 3 ceasuri, cadetul Károly Tamás, originar din Beiuș, și cadetul Kádár Ferenc, care locuiau la el cu alți cadeți și marinari, i-au cerut să le dea o lumînare și o lopată. El le-a dat cele cerute, dar nici el, nici alții nu s-au gîndit și nu s-au interesat mai de-aproape de ce și pentru ce le trebuie, fiind grozav de terorizați. Și-a închis ușa și s-a culcat. Peste o jumătate de ceas a auzit niște împușcături. În 18 aprilie am scăpat din spital. Despre numiții încă nu se știa în Beius nimic. În numele familiei doctorului Ciordaș, cu care sînt înrudit, am pus un premiu de 3.000 de coroane pentru cel ce  va da date și urme precise despre dispariția lui. Primăria din localitate a pus un premiu de 1.000 de coroane. Întîmplător fiind pretorele dr. Gherla la Beiuș, l-am rugat să publice premiul și în cercul Vașcău de sub conducerea sa, îndeosebi în comunele: Luncă, Seghiște, Seghiștel, Vașcău, pe unde staționaseră soldații unguri. 
Monumentul din centrul comunei Lunca
Notez că, după cum am înțeles, Verböczy și Hankoczi, înaintea familiei doctorului Ciordaș, a mamei și a fratelui doctorului Bolcaș, care au stăruit după răspuns, au declarat pe cuvîntul lor de onoare că sînt în viață. «Au fost deținuți, dar au fugit și nu-i pot nicicum găsi». Ipsissima verba! Dl. Ghera, în 24 aprilie, îmi scrie și-mi trimite printr-un curier următoarele: Raportez că trupurile lui Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș s-au găsit în telechiul lui Nicolae Hasan din Luncă azi, la orele 9. Dispozițiunile necesare pentru exhumarea lor le-am făcut eu. Cum am constatat la fata locului, îndemnați de premiu, sătenii au plecat să-i caute. Notarul Ioan Blaga, notăreasa și 4 femei au ajuns în grădina lui Hasan, unde, dat fiind că din cauza ploilor era numai de patru degete pămîntul peste cadavre, au simțit miros de mortăciune și, săpînd puțin, numaidecît s-au ivit hainele lui Ciordaș. Sosind cu trăsura, ca trimisul familiei Ciordaș, la Luncă, împreună cu Gh. Bolcaș, fratele doctorului Bolcaș, pe morți i-am aflat deja exhumați și așezați într-o casă țărănească în 2 sicrie improvizate. Mergînd și noi la fața locului, am constatat că decedații fuseseră aruncați într-o groapă din fundul grădinii lui Hasan, săpată la distanță de 1 metru de vîlceaua Apa Vărzarilor. Era o groapă afundată de 1 metru, lungă de 5 și lată de 3 pași, plină de spume și de sînge închegat. Pe cei morți i-am recunoscut și noi, și familiile mai presus de orice îndoială. Deși fața lui Ciordaș era de tot desfigurată, capul și corpul mutilate de putrefacție și de apă, i-am recunoscut mustățile tunse, verigheta de pe deget, pulovărul, pantalonii, ghetele, ciorapii, lanțul de aur, ceasornicul de buzunar și cheile de la casă. Acestea le-am și luat la mine și le-am adus familiei. În lipsă de medic, nu s-a făcut autopsia. Am constatat însă că ceafa și aproape întreg capul i-au fost zdrobite într-un mod bestial. Creier, oase, păr și sînge erau amestecate. Mîna dreaptă era frîntă în mai multe locuri, ochii scoși. Înfiorătoare priveliște! Tot asemenea era zdrobit capul lui Bolcaș și era încovoiat de grumaz. A fost recunoscut și el, deși erau amîndoi negri ca tăciunele, căci nu avea barbă și mustăți. L-am recunoscut de pe o cicatrice a unei operații mai vechi, după haine, palton, chipiu și orologiul de argint. Ni s-a spus că amîndoi au fost găsiți în groapă cu fața în jos, dedesubt Bolcaș, deasupra Ciordaș. Acesta din urmă avea gura înfundată cu o batistă.Nici alte lucruri,nici locul împușcăturii n-am putut afla, pentru că la scoaterea obiectelor amintite pîrîia întregul corp și era un miros de cadavru insuportabil. Mănuși și cuțit de secționare n-aveam, nici doctor n-a fost la dispoziție. După recunoaștere, am trecut la audierea martorilor. 
Procesul-verbal cu declarațiile lui Nicolae Hasan, Ioan Herle, Veturia Mihuț, soția notarului Ioan Blaga și Ana Fordon, îl am la mine în original. 
În ziua următoare i-am așezat în sicriele aduse din Beiuș, am făcut sigilarea cu 2 preoți și i-am adus la Beiuș, unde, în aceeași zi, adică în 25 aprilie, la orele 4,00, au fost prohodiți și înmormîntați cu mare pompă și cu toată jalea sufletelor noastre cernite. Numele făptuitorilor și complicilor acestei crime barbare au fost duse de cumnatul lui Ciordaș, dl. Raul Mileker, profesor universitar la Sibiu, cu palida nădejde că probabil au putut să scape cu fuga în Ardeal. Se vor face pași ca îndeosebi Consiliul Dirigent să înainteze la comandamentul suprem porunca pentru armata operativă de a-i prinde vii și a-i aduce pentru percheziție la fata locului. S-au mai contactat în sensul acesta armatele cooperatoare cehoslovace și sîrbești. 
În încheiere, amintesc că tot în hotarele comunei Luncă s-a găsit și cadavrul lui Nicolae Bogdan, proprietar din Vașcău, cam la o săptămînă după cele ale lui Ciordaș si Bolcaș. Bogdan a fost, de asemenea, zdrobit pînă aproape de nerecunoaștere. Despre zecile de țărani români împușcați și uciși pe la vetrele lor, unii morți chiar în spitalul din Beiuș, nici că mai fac amintire. Lista d-lui Mileker trebuie a se completa cu numele lui Topai marinarul și al lui Bécsagi, amîndoi figuri atletice. Tot aici am constatat că autorii măcelului din Seghiștel au fost sublocotenentul Nyicky și alhadnagyul Debreczi”.

Acesta a fost cumplitul calvar, descris de Petru E. Papp - protopopul ortodox al Beiusului, prin care au trecut cei doi martiri beiuseni, dr. Ioan Ciordas (Ciurdariu ) si dr. Nicolae Bolcas, pana cand flacara vietii lor s-a stins. Memoria lor nu a fost data uitarii si in anul 1979, pe locul unde au fost ucisi s-a ridicat un monument. Ulterior, acesta a fost mutat 80 de metri mai jos, pe marginea raului Varzari, in centrul comunei.
La 6 iunie 1935, ca omagiu adus jertfei celor doi fii ai Beiușului pentru români și unitatea lor, a fost dezvelit un monument în centrul oraşului, monument  din care azi se mai păstrează doar soclul. Monumentul original a fost distrus în anul 1948 de către ocupanții sovietici, care au montat pe soclu obeliscul cu secera și ciocanul. În ultimele zile ale anului 1989, secera și ciocanul au fost date jos, rămânând doar obeliscul.
 În 1993, sub conducerea primarului Ion Popa, beiușenii au dărâmat obeliscul sovietic și în locul lui, pe soclul existent au montat, în 1995, sculptura lui Cornel Durgheu. Ulterior, ansamblul a suferit reamenajări în 2000,  în timpul mandatuluiprimarului Nicu Silviu Odobasianu, si in anul 2012, în timpul mandatului primarului Adrian Domocoș.

luni, 7 aprilie 2014

MARTIRII ŢĂRII BEIUŞULUI (II)

NICOLAE BOLCAŞ


Avocat, om politic. S-a născut la 24 noiembrie 1882, în Remetea, jud. Bihor – A fost asasinat în noaptea de  3 spre 4 aprilie 1919, în Lunca, jud. Bihor. “Rămasă fără soţ când cei doi copii ai săi, Nicolae şi Gheorghe erau  încă foarte mici, Maria [ mama lor] se stabileşte la Beiuş, primind adăpost în casa fratelui său, Teodor Cristea. In şcolile beiuşene pe care le urmează de la primară şi până la obţinerea bacalaureatului în 1903, cunoscute pentru buna lor tradiţie educativă, Nicolae Bolcaş este un elev serios şi grav, cu rezultate bune la învăţătură. Incă de atunci răbufnirile sale de revoltă împotriva nedreptăţilor şi opresiunilor sociale şi naţionale fac să se întrezărească în el spiritul intransigent şi întreprinzător de mai târziu… Patriotismul său fierbinte s-a dezvoltat în contact cu literatura istorică românească, prezentă pe atunci abundent  în biblioteca liceului vulcanian. Instruit în spiritul emulaţiei de largă respiraţie naţională, temeinică de cei câţiva intelectuali români beiuşeni cu care se înrudea, tânărul Nicolae Bolcaş, va urma dreptul la Cluj, obţinând în 1909, doctoratul şi diploma de avocat cu distincţiunea de “magna cum laude”… Pentru calităţile sale deosebite, ca un “bun cunoscător al treburilor din Beiuş şi jur”, la numai 23 de ani, în 17 martie 1906, Nicolae Bolcaş este membru în Comitetul Partidului Naţional Român, secţia Beiuş. In primăvara anului 1907, alături de mulţi alţii, a cutreierat satele din jurul Beiuşului pentru convocarea adunării de protest contra legilor lui Apponyi, ce s-a ţinut în Beiuş, în 14 aprilie. In luna august a aceluiaşi an trăieşte, împreună cu ceilalţi beiuşeni, zilele de lumină ale victoriei, dr. Vasile Lucaciu, ales deputat de Beiuş în parlament. Elanul său propagandistic a adus candidatului român multe voturi… In anul 1912, dr. Nicolae Bolcaş şi-a deschis birou avocaţial în Beiuş, dar numai peste doi ani volbura evenimentelor îl târeşte în războiul “împărăţiei bicefale”, silindu-l să-şi îngroape pe diferite fronturi, mai bine de patru ani din cei mai frumoşi ai scurtei sale vieţi, pe care voia, cum a şi dovedit-o, s-o închine idealurilor luptei pentru realizarea unităţii naţionale a poporului român… Intors din războiul care-i adusese, pe lângă marea mizerie fizică şi zbuciumul sufletului său vibrant, Nicolae Bolcaş păşeşte activ pe scena evenimentelor ce se precipitau spre deznodământul mult aşteptat. Deviza sa “Dacă întregirea neamului ne va cere jertfe vom şti să le dăm”, îl îndemna la o acţiune promptă, de adevărat “tribun al poporului”. Cu un drapel tricolor românesc, astăzi expus în Muzeul Ţării Crişurilor, confecţionat de el şi ţintuit în leuca unei căruţe, cutreieră satele din jurul Beiuşului şi Vaşcăului, “dârz şi neînfricat” făcând “agitaţii înteţite, cu evocări ale României Mari” şi îndemnând poporul să organizeze gărzi şi consilii naţionale locale… "În 12 octombrie 1918, la Oradea, Comitetul executiv al Partidului Național Român , din care făceau parte, printre alții, dr. Alexandru Vaida - Voevod . Dr. Ioan Ciordaș  și Vasile Goldiș , a adoptat ”Declarația de la Oradea”, prin care se "constata că urmările războiului (primul război mondial) îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională" şi că aceasta poate "hotărî singură şi liberă de soarta ei". Cu alte cuvinte, aceasta era o ”decizie epocală” ce proclama ”independența națiunii române”, anunţând separarea definitivă de Imperiul Austro-Ungar, recâştigarea condiţiei de a fi liberi şi a decide în legătură cu viitorul lor . După această dată, evenimentele s-au derulat într-un ritm alert, relaţiile interetnice în Oradea şi în restul Bihorului devenind tot mai tensionate. Noua putere de la Budapesta, instalată în urma revoluţiei de la sfârşitul lui octombrie , era dornică de a reface Ungaria în graniţele medievale, iar entuziasmul nedisimulat al autorităţilor şi populaţiei maghiare din Oradea faţă de această idee erau în contradicţie cu dorinţa românilor de a pune în practică principiul autodeterminării, realizându-și astfel un vis secular. Linia demarcaţională cu Ungaria fixată pe Mureş (”Linia Diaz”) lăsa Bihorul pradă ungurilor. Guvernul din Budapesta s-a grăbit să preia controlul în regiune și acest lucru i-a îngrijorat pe fruntaşii românilor. Eşecul tratativelor româno-maghiare de la Arad a impus necesitatea convocării Adunării Naţionale la Alba Iulia, pentru consultarea voinţei poporului român. În Oradea evenimentele se derulau într-o notă particulară. Proclamarea Republicii ungare a refăcut solidaritatea faţă de ideea statului naţional maghiar în rândurile populaţiei maghiare şi evreieşti majoritare. Ostilitatea faţă de români a crescut, devenind alarmantă după 15 noiembrie. S-au semnalat incidente dramatice intre locuitorii satelor bihorene din zona aferentă bazinului râului Crișul Negru și soldații unguri. Pe 1 Decembrie 1918 are loc, la Alba-Iulia, Ședinţa lărgită a Consiliului Naţional Român Central, care a decis unirea necondiţionată cu România. În rândurile delegației beiușene prezente se regăsește patriotul avocat Nicolae Bolcaș. Bihorul devine astfel ”Cheia Ardealului” . Deşi la Alba-Iulia s-a decis unirea tuturor teritoriilor româneşti, cele situate la vest de „Linia Diaz” rămâneau sub administraţia guvernului maghiar. Consiliul Național Român din Oradea și Bihor nu putea aplica hotărârile luate la Alba-Iulia câtă vreme guvernul maghiar nu voia să lase din mâini acest teritoriu. În timp ce românii considerau că administraţia românească este necesară, firească şi legitimă, dând asigurări că populaţia maghiară va fi respectată, comisarul Àgoston Pèter  îi acuza pe români că sunt regalişti şi procesul de „democratizare” ar fi periclitat sub stăpânire românească. Organizat ca guvern „ardelen” și condus de profesorul Apáthyi , Comisariatul de la Cluj, sub protecția soldaților secui, a dezlănţuit o intensă propagandă socialistă. Starea de nesiguranță a românilor bihoreni a sporit în urma deciziei Consiliului Antantei de la Versailles , prin care armata română s-a retras pe linia Cluj–Gherla–Dej concomitent cu retragerea secuilor spre Budapesta (dar aceștia se înstăpâniseră în Oradea, începând cu  21 decembrie). Secuii comandaţi de colonelul Kràtocwill Kàrolyi, împreună cu soldații ce proveneau din regimentele de honvezi destrămate, s-au comportat ca reale trupe de ocupaţie, intimidând populaţia prin batjocorirea simbolurilor naţionale româneşti, pedepsirea participanţilor la Adunarea de la Alba-Iulia, confiscări de bunuri, ajungându-se chiar la maltratări corporale. 
Casa din care si-a pornit ultimii pasi Nicolae Bolcas

Despre toate aceste abuzuri, în numele Consiliului Naţional Român, Roman Ciorogariu  a întocmit un raport  care a fost trimis la concomitent la Sibiu, Bucureşti şi Budapesta pentru a fi înaintat Conferinţei de la Paris. Urmarea a fost punerea sub pază militară, în 12 martie 1919, a întregii conduceri a Consiliului Național Român (Coriolan Pop , Sever Andru, Gheorghe Tulbure şi Roman Ciorogariu) pentru activitate de spionaj.Nu peste mult timp, mutarea liniei de demarcaţie de-a lungul liniei ferate Satu Mare-Carei-Oradea-Arad s-a soldat cu demisia întregii conduceri a Republicii Ungare şi preluarea puterii de către comunişti. Noul guvern  a introdus starea de asediu în Ungaria. Propaganda agresivă în favoarea puterii comuniste a fost însoţită de măsuri dure împotriva Consiliului Naţional Român din Oradea şi Bihor, iar lucrurile au scăpat de sub control. După sosirea în Beiuş a armatei secuieşti de sub conducerea lui Verboczy, caracterizat de mai mulţi ca fiind un individ cu un profil intelectual şi moral de nivel scăzut, a început prigoana şi urmărirea conducătorilor locali ai poporului român".
Pentru activitatea “agitatorică românească” şi pentru că a avut curajul să-l înfrunte pe Verboczy. Nicolae Bolcaş va fi trecut în locul al doilea pe “lista neagră” a civililor ce trebuiau, conform preceptelor unei “originale” justiţii, să fie executaţi. Împreună cu dr. Ioan Ciordaş, marele său colaborator, în noaptea neagră de 3 spre 4 aprilie 1919 (Vinerea Mare), în hotarul satului Lunca, dr. Nicolae Bolcaş a fost asasinat. Mureau astfel, “pentru învăpăiata lor dragoste de neam” doi dintre fii iubiţi ai neamului românesc din Transilvania” (Mihoc, Blaga. Istorie şi politică…).



Referiri: - Aniversarea morţii episcopului Mihail Pavel.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4;  - Comunicări susţinute la sesiunile închinate semicentenarului unirii Transilvaniei cu România (Oradea 1960)… p. 108; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 18, 28, 11; - De la Munte.  După 25 de ani.  În:  Beiuşul (Beiuş).  An. 1 , nr. 9, 31 iul. 1921, p. 2, 3; - Diaconescu, Mihail.  Sacrificiul. Roman.   Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988.   (Viaţa şi activitatea martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş); - Faur, Viorel.  Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)…. p. 8, 9, 83, 114, 131, 158, 159, 160, 179; - Iancu, Gheorghe.  Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)… p. 132; - Ispas, Dan. Aportul Beiuşului la făurirea României Mari.  In:  Buna Vestire (Beius). An. 3, Nr. 12 (21), dec. 1995, p. 14-15, p. 14, 15; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8… p. (7) 294. - Promoţia 1900 din Beiuş.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4; - Stolnicu, Călin. Bihorul strajă la hotare - Martiri, cărturari, iobagi.   În:   Gazeta de Vest (Oradea). 8 apr. 1934; - Tripon, A.  Almanahul Crişanei. Judeţul Bihor… p. 354. precum si http://mihaali.blogspot.ro/2012/09/in-memoriam-avocat-dr-nicolae-bolcas.html    

Ioan Igna - Simion Suciu