VICTOR DELEU 1876 - 1939

DELEU, Victor**   Jurist. S-a născut în 25 mai 1876, în satul Pericei, județul Sălaj. A încetat din viață la 31 decembrie 1939 în Cluj. A fost nepotul revoluţionarului paşoptist Iacob Deleu şi fiul lui Daniel Deleu, notar în localităţile Siciu şi Pericei și a soției sale, Iuliana, născută Cosma. Rămâne orfan de tată în anul 1896. Au fost șase frați. A fost dat la școală odată cu fratele său, Ioan Deleu, fiind de vârstă apropiată. Cursurile şcolii primare le-au urmat în satul natal, Pericei, în perioada 1883-1887, după care au fost înscriși la Liceul minorit romano-catolic din Șimleu, pe care l-au absolvit în anul 1891. Pentru cursurile liceale superioare au fost înscriși la Colegiul reformat evanghelic din Zalău, unde au urmat clasele V și VI de liceu. De aici pleacă în urma unui conflict pe teme naționale, pe care Victor Deleu l-a avut cu un profesor. Clasa a VII-a de liceu au urmat-o la Liceul greco-catolic românesc din Blaj, primul trimestru al clasei a VIII-a de liceu la Școala medie română greco-ortodoxă din Brașov și ultimele două trimestre la Gimnaziul superior greco-catolic din Beiuș, unde au și absolvit, în anul 1895. După bacalaureat, drumurile școlarizării celor doi frați se despart. Pe data de 16 septembrie 1895, Victor Deleu s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta, iar Ioan Deleu la Academia Comercială din Gratz. A absolvit Facultatea de Drept la Bu­dapesta în anul 1900, iar la 31 octombrie ace­lași an se înscrie în Baroul Avocaților din Ora­dea ca stagiar la Georgiu Maior, avocat din Pericei. În același an s-a prezentat la examenul de doctorat la Facultatea de Drept a Universi­tății din Cluj. În anul 1902 obține doctoratul devenind doctor în drept al Universității din Cluj. În vara anului 1902 este încorporat în armata austro-ungară, în cadrul unui regiment de infanterie, alcătuit preponderent din români, care avea garnizoana în Viena. După satisfacerea stagiului militar, Vic­tor Deleu își continuă stagiul avocațional la Arad. În zilele de 28, 29 aprilie și 1 mai 1905, Victor Deleu și-a susținut cu brio, la Budapesta, examenul de avocat, iar pe data de 20 mai 1905 a fost înscris ca avocat definitiv în cadrul Baroului Avocaților Oradea. S-a stabilit la Șimleu Silvaniei, deschizându-și aici un birou de avocatură. A intrat în viața politico-culturală, luptând pentru eliberarea poporului român de sub jugul asupritor și realizarea unității națio­nale. La 16 iulie 1905 V. Deleu a devenit re­dactor responsabil al Gazetei de Duminecă. A organizat participarea sălăjenilor la Expozițiunea generală română din 1906.  În anul 1907 a fost ales secretarul Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, iar la 11 noiem­brie 1908 a fost ales membru al Societății pen­tru Fond de Teatru Român, filiala Șimleu. În 1910 a părăsit redacția gazetei, intrând în lupta electorală. A fost candidatul P.N.L. din Tran­silvania la alegerile pentru parlamentul de la Budapesta din partea circumscripției electo­rale Șimleu Silvaniei (1910-1911). A conti­nuat activitatea de gazetar colaborând la zia­rele Tribuna și Românul din Arad. În vara anului 1914, la începutul războiului, a fost mobilizat și trimis pe frontul din Galiția. În toamna aceluiași an, pentru a slăbi forța com­bativă a armatei austro-ungare, V. Deleu, îm­preună cu ostașii din compania pe care o co­manda, a trecut linia frontului. Ca prizonier de război V. Deleu a fost trimis la Kinețma, pe Volga. În decembrie 1916 se constituie la Darnița, lângă Kiev, un lagăr unde se concen­trează un număr mare de transilvăneni și bu­covineni, prizonieri ai armatei ruse, în vederea organizării unui corp de voluntari care să lupte alături de armata română. În 3 iunie 1917, un tren special cu 116 ofiţeri şi 1.200 de soldaţi complet echipaţi a pornit din Kiev spre Iaşi, unde a ajuns patru zile mai târziu. În 8 iunie, Victor Deleu sosea la Iaşi în fruntea primului batalion de voluntari români ardeleni, format la Kiev, fiind primiţi în Piaţa Unirii din Iaşi de către autorităţile româneşti, în frunte cu regele Ferdinand şi regina Maria. Urcat pe soclul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sălăjeanul a rostit o cuvântare magnifică, care a electrizat întreaga mulţime adunată în piaţă: ”Eram datori să venim noi la voi, spune el, azi, când voi trăiţi zile atât de grele. Noi am pornit din ţară străină, dar am pornit cu un singur gând: să mergem acasă. De aceea drumul nostru nu era decât unul singur, înainte. Şi mergând înainte vom birui! Vom birui, pentru că nu sunt aşa de înalţi Carpaţii cât ne sunt inimile de înălţate!” După alte câteva zile a fost chemat de către Marele Stat Major al armatei şi însărcinat cu organizarea Biroului ardeleni-bucovineni. A refuzat munca birocratică, insistând să meargă pe câmpul de bătălie. A fost repartizat, într-un final, la Batalionul 10 Vânători, care a participat la luptele grele de la Mărăşeşti.  A fost prezent la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie de la Alba Iulia unde a fost ales membru al Ma­relui Sfat Național. A fost numit secretar general al resortului Interne din cadrul Consiliului Dirigent de la București, fiind însărcinat cu siguranța statului și cu înfiin­țarea și organizarea poliției. A fost ales de­putat în Camera Deputaților la alegerile din noiembrie 1919. La 29 august 1922 a fost ales președintele Uniunii Foștilor Volun­tari Români.  A fost primar al municipiului Cluj, în perioada 10 iunie 1932 - 18 noiembrie 1933. A încetat din viață la 63 de ani, la Cluj.

Referiri:  - Pop, Florica (coordonator). Sălaj – oameni și opere. Ediția a II-a, adăugită și revizuită. Biblioteca Judeţeană I.S. Bădescu Sălaj. Zalău, 2017.  pag 13; - Pop, Marin. Victor Deleu şi participarea sălăjenilor la Expoziţia Generală a României. În: Caiete silvane. Nr. 136. Zalău, mai 2016. Pag. 30-35; - Pop, Florica (coordonator). 2018 Unitate, Realitate, Promisiune. Editura Silvania. Zalău, 1918. Pag. 118-119.   (S.S.)

MIHEȘ MIRCEA 1944 - 2012

MIHEȘ, Mircea**  Profesor, jurnalist. S-a născut la 25 mai 1944 în localitatea Meziad, comuna Remetea. A încetat din viață la 13 iunie 2012. A urmat școala generală în comuna natală, apoi Liceul Samuil Vulcan din Beiuș. După absolvirea liceului a urmat Institutul Pedagogic din Oradea. După absolvirea facultății, s-a întors în satul natal, unde a predat la catedra de limbă română a şcolii, între 1972-1978 ca director al aceleași școli, dar a şi început o colaborare cu ziarul "Crişana", care a durat 30 de ani. A fost un bun activist cultural, punând bazele unei trupe de teatru de amatori în Meziad, colaborând şi cu Teatrul din Oradea iar în 1980 a înființat Teatrul Popular „Miron Pompiliu” din Ștei. A lucrat ca instructor cultural pe probleme artistice la Casa de Cultură Ştei între 1978 şi 1982, dar apoi, din cauza unor neînţelegeri cu şeful instituţiei, a preferat să se transfere ca operator preparate minereuri la Exploatarea Minieră Bihor (1982-1988), între 1988-1999 ca redactor șef adjunct la săptămânalul „Crișul Negru” din Ștei. După 1989, a început să scrie pentru "Gazeta de Vest", "Noua Gazetă de Vest", iar apoi pentru "Jurnal bihorean". De asemenea, a colaborat şi cu "Jurnal de vacanţă" şi la "Rebus TIM".  În 2010 a fost distins cu diploma de excelență a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. A fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Filiala Bihor. A fost înmormântat în 15 iunie 2012, în localitatea Cărpinet, județul Bihor.

              Scrieri: - Un zâmbet în colţul gurii- 2002; - La taclale cu Nea Vasile – 2008;  -Sancţionat pentru bună purtare; - Satul Meziad. Pagini de monografie - 2009.

               Referiri: - Chișbora, Smaranda. S-a stins din viaţă profesorul şi scriitorul Mircea Miheş. În: Bihoreanul. Oradea, 14 iunie 2012; - Referiri: - Bradu, Mircea. Stanik Istvan. Monografia județului Bihor. Vol. III. Oameni din Bihor. Editura Arca, Editura Universității din Oradea. Oradea, 2010. Pag. 181.