BEIUȘ - PARASTAS PENTRU VETERANII DE RĂZBOI

         Duminică 28 aprilie 2024, ora 12.30, la Biserica Ortodoxă din Deal din Beiuș a avut loc un parastas pentru veteranii de război la inițiativa lt.col. (rtr) Boldiș Zoltan, responsabil zona Beiuș al ANVR și MM (rtr) Tăsică Bursașiu, președintele președintele subfilialei Beiuș a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Au participat comandantul garnizoanei Beiuș, cpt. Ioan Pașcu împreună cu un grup de militari activi, un grup mare de cadre militare în rezervă și în retragere, comandanții subunităților de jandarmi și pompieri din Beiuș, membrii Asociației „Avram Iancu” din Beiuș, inițiatorul Asociației „Lioara”, notar Iosif Tocoian, cetățeni din urbe. Au lipsit reprezentanții primăriei și poliției.

        Activitatea a debutat cu intonarea Imnului de stat de către Corul „Asociației „Avram Iancu” din Beiuș, apoi pr. Marin Bota și pr. Pavel Bența au oficiat o slujbă religioasă.

        Au luat cuvântul pr. Marin Bota care a evidențiat sacrificiul românilor în războaie, apoi MM (rtr) Tăsică Bursașiu.

        MM (rtr) Tăsică Bursașiu , președintele președintele subfilialei Beiuș a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”: „ În fiecare an, pe date de 29 aprilie sărbătorim Ziua Veteranilor de Război. Anul acesta se împlinesc 122 de ani de la instituirea, de către Regele Carol I, prin decret regal, a calității de „veteran de război” pentru foștii luptători participanți la Războiul de Independență. Deseori, i-au chinuit foamea și setea, dar au răzbit mereu cu stoicism, uneori umezeau buzele cu miezul unui cocean sau cu apa din băltoaca stătută, au îndurat mușcătura gerului, le-a fost frig, au fost uzi la piele ori. s-au pârjolit în stepă de arșița soarelui. Așternut le-a fost, nu o dată, zăpada, pământul umed sau stâncă rece. S-au învelit cu pătura stelelor sau cu plapuma norilor, pentru a smulge un ceas de odihnă pentru trupul lor istovit. Au suportat cele mai aspre suplicii, dar au rezistat și au supraviețuit. Au suportat înfiorătoarele torturi morale și fizice ale captivității. Acolo s-au zbătut între viață și neputință, între speranță și deznădejde, între revoltă și supunere, între înțelegere și confuzie. Credeau că nu vor mai suporta, dar au rezistat. Au fost răniți și au luat drumul spitalelor. Câtă suferință au îndurat? Au ramas invalizi, dar au purtat trupul ciuntit cu demnitate. Alteori, s-au vindecat și s-au întors pe front în acea sarabandă a mortii! Cine îi va putea răscumpăra, cu adevărat, sacrificiul pe care l-au făcut pentru patrie, soldate, subofițerule, ofîțerule și generalule - cu pieptul de granit și inima fierbinte? Au urcat piscurile bucuriei și s-au prăvălit în abisul înfrângerii. S-au legănat în brațele norocului și s-au zvârcolit în strânsoarea neșansei. Au parcurs toatăgamă a trăirilor omenești, de la speranță la dezamăgire, și au supraviețuit tuturor încercărilor. Au dovedit demnitate, onestitate și un adevărat patriotism, de-a lungul întregii voastre vieți, bătrâni ostași ai țării. Au parcurs un -drum lung, de sute și mii de kilometri, pe coate și în genunchi, pe jos, călare sau în căruța cu coviltir, prin praf, noroi și zăpadă, pe ger și pe caniculă. Prin lupte grele, au trecut peste dealuri, câmpii, peste munți și prin stepe, au traversat ape și localități. Au participat la forțarea Prutului în iunie 1941, au luptat la Țiganca, Tatarbunar, în masivul Comești și în Codrii Bucovinei. Au intrat-victorios în Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă. Au sângerat din plin la Tiraspol, Vigoda, la Dalnik și la Odessa. Au luptat la nord de Marea de Azov, în Crimeea și în Caucaz, au ajuns, în cele din urmă, la Stalingrad și în Cotul Donului, în Stepa Kalmukă, lăsând țara la aproape 2.000 km. Voi, vitezi veterani de război, oțeliți în lupte, pe câmpurile de bătălie din Răsărit, cu cicatricea răniților de la Odessa și de la Stalingrad, parte încă nevindecată, au răspuns din nou chimiei țării. Au luptat la Sf. Gheorghe, Târgu-Mureș, Rodna, Oradea, Satu Mare și Cărei. Au continuat lupta pe teritoriul Ungariei, Cehoslovaciei și a părților de nord-est a Austriei. Au fost permanent în primele rânduri la Debrecen, pe Tisa, în Budapesta. Au ajuns la Zvolan, Banska Bistrica și Brno, până în Podișul Boemiei. La victoria finală, cu conștiința împăcată că și-au făcut pe deplin datoria față de patrie și poporul tău, s-au întors acasă. Treptat, războiul a trecut în amintire. Meritele pentru patria pe care ați iubit-o cu patimă au fost uitate. Laurii de învingător, de brav ostaș de pe frunte s-au ofilit. Păcat. Rămâneți și vă rog să vă considerați încă eșalonul întâi al Armatei Române. Vouă, bravi veterani de război, supraviețuitori al războiului, vi se cuvine respectul întregii națiuni române, vouă, la ceas aniversar, vă dorim viața lungă și sănătatea. Voi sunteti istoria vie a tării, simbol de eroism al oștirii române. Să fiți binecuvântați pentru exemplul vostru de demnitate, devotament și vitejie, reazem de nădejde al urmașilor voștri în lupta pentru eternitatea României. Avem datoria de ai cinsti, și nu doar în această zi, avem datoria de a mai departe urmașilor noștri lecții de curaj, de patriotism, dăruite nouă de către veteranii de război. Un gând pios pentru cei care nu mai sunt printre noi.

        La mulți ani celor pe care încă mai avem privilegiul de a vedea și asculta!

        Acum mai trăiesc, aproximativ 2.609 veterani și invalizi de război, 129 văduve de război și 400.000 de văduve de veterani de război”.

        Acum, în Țara Beiușului, au mai rămas 35 de văduve de război...

        Corul Asociației „Avram Iancu” din Beiuș, dirijor lt.col. Boldiș Zoltan, a încheiat ceremonia cu o cântare religioasă.

GALERIE FOTO

LA MULȚI ANI, DR. NICOLAIE NICA!

 

NICA, Nicolaie ***.   Medic primar stomatolog. Primul doctor, medic din Sârbești. Sa născut în satul Sârbești, comuna Lunca, județul Bihor, în data de 25 aprilie 1948, într-o duminică de Florii (dar a fost înregistrată în 29 aprilie 1948, în Joia Mare), fiul lui Florian și Valvoara-Lucreția Nica și este foarte mândru de originea sa țărănească.

A urmat clasele primare în satul Sârbești, gimnaziul în Vașcău (1955-1959), iar liceul în Oraș Dr. Petru Groza (azi Ștei), absolvit în anul 1966. După absolvirea liceului a urmat cursurile IMF Cluj - Facultatea de stomatologie, pe care a absolvit-o în anul 1972.

A fost repartizat în comuna Rieni, dar dispensarul era în Sudrigiu. Și-a întocmit formele de angajare la Spitalul Teritorial Beiuș însă nu a apucat să înceapă activitatea pentru că în 3 noiembrie 1972 a primit ordine să se prezinte la Școala de Ofițeri în rezervă la Focșani, absolvită la începutul lunii martie. Apoi a fost detașat de la Sudrigiu la cabinetul stomatologic al dispensarului din Vașcău, deoarece medicul stomatolog era în concediu de maternitate. A revenit pentru scurtă vreme la Sudrigiu dar a fost transferat la Policlinica Beiuș .

În 14 februarie 1978 a obținut titlul de medic principal stomatolog, în urma examenului susținut la Facultatea de Stomatologie din Cluj-Napoca. În 23 noiembrie 1987 a fost promovat în funcția de medic șef al Dispensarului Policlinic Beiuș, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1994.

Tot în urma unui examen la Facultatea de Stomatologie din Cluj-Napoca a obținut titlul de medic primar stomatolog gradul III, prin decizia 180/13 octombrie 1991.

” Și astăzi, când scriu aceste rânduri, mai lucrez ca medic stomatolog într-un cabinet privat, avansând tinerește spre împlinirea a jumătate a secolului de muncă stomatologică”. Și așa a fost - la împlinirea a 50 de ani de activitate stomatologică, dr. Nicolae Nica sa retras  (2022)... 

Referiri : Interviu , martie 2021.

ROȘIA. FESTIVALUL DE PRICESNE „CÂNTAȚI DOMNULUI CÂNTARE NOUĂ - EDIȚIA A XIV-A (II)

 Înaintea debutului Festivalului de pricesne „Cântați Domnului cântare nouă” ediția a XIV-a, reputatul preot Marius Ciprian Pop și fiica sa, Antonia Pop, au susținut un microrecital:  

ROȘIA. FESTIVALUL DE PRICESNE „CÂNTAȚI DOMNULUI CÂNTARE NOUĂ - EDIȚIA A XIV-A

 Duminică, 21 aprilie , program cu ora 12.00, la Biserica Ortodoxă din localitatea Roșia, județul Bihor, a avut loc a XI-a ediție a Festivalului de prețuri „Cântați Domnului cântare nouă”. Biserica a fost arhiplină, localnici și credincioși din alte localități, iar la festival au participat școlari și preșcolari din Țara Beiușului, dar și din alte localități: Oradea, Cheresig, Vadu-Crișului și Bulz,  precum și interpreți de folclor. Finalul a aparținutului Corului Asociației Avram Iancu din Beiuș.

Înainte de începerea festivalului, preotul Ciprian Pop și fiica sa, Antonia Pop au susținut un microrecital, cântând împreună cu sala. Deschiderea festivalului a fost marcată prin cuvinte, scurte și pline de conținut, ale preotului paroh Dorel Haidu, prof.Valentina Silaghi, directorul Școlii Gimnaziale din Roșia și primarului comunei Roșia, Florin-Remus Moțiu. Prezentarea festivalului a fost realizată de prof. Gheorghe M. David, la ideea mea, acum 16 ani (2008), a avut loc prima ediție. De reținut că, în cei doi ani de pandemie, festivalul nu a avut loc, de aceea, în acest an are loc ediția a XIV-a și nu ediția a XVI-a, cum ar indica trecerea anilor (2008 - 2024). 

Primii artiști au fost școlarii de la Școala gimnazială Roșia apoi festivalul s-a desfășurat conform ordinii stabilite anterior. De remarcat că la punctul 3 din program, prof. Gheorghe M. David a interpretat priceasna „Isuse-al meu”, rugțndu-l pe părintele Ciprian Pop să cânte împreună, ceea ce s-a și întâmplat, spre satisfacția credincioșilor.

Participanții au primit diplome, iar după evoluția din concurs au fost invitați la masă.

GALERIE FOTO

 

LA MULȚI ANI, GHEORGHE M. DAVID!

 Gheorghe Marinel David, un nume cunoscut în Țara Beiușului, educator, rapsod popular și patriot. Azi, când mai adaugă un an, îi doresc multă sănătate, bucurii și împliniri!

Să trăiești întru mulți ani, Ghiță! Să trăiești că ne trebuiești!

DAVID, Gheorghe Marinel . Profesor. Rapsod popular. Animator cultural. Între 2004-2008 a participat în cadrul Fanfarei Cercului Militar Beiuş ca saxofonist.

Sa născut în 20 aprilie 1969 la Beiuș, fiul lui Teodor și Marioara, domiciliați în satul Gurbești, comuna Căbești, județul Bihor.

A absolvit clasele primare la Şcoala Primară Gurbești, iar clasele gimnaziale la Școala cu clasele I-VIII Căbești. Începe clasele liceale la Căbești (prima treaptă de liceu), după care se transferă la Liceul Industrial Beiuș (azi Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”).

După absolvirea liceului se angajează la FMG Beiuș, cu întrerupere, perioadă când a efectuat stagiul militar. Ulterior funcționează ca învățător suplinitor la școlile din Goila (Comuna Căbești), Sohodol (Comuna Căbesti) și Meziad (Comuna Remetea). În același timp este și student al Colegiului Universitar Pedagogic „Vasile Goldiș” Arad, cu examenul de diplomă susținută în sesiunea iunie 1999 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu specialitatea „Institutor-desen”. În anul 2011 și-a echivalat studiile de scurtă durată cu ciclul I de studii universitare de licență, specialitatea „Pedagogia învățământului primar și preșcolar”. Activitatea ca titular în învățământ și-o desfășoară la Școala Primară Telechiu (Comuna Țețchea-Bihor), Școala Primară Lazuri de Roșia (Comuna Roșia), Școala Gimnazială nr.1 Căbești (Comuna Căbești).

Învățător patriot, iubitor și păstrător al tradițiilor zonei, în unități de învățământ în care a activat a înființat și coordonat grupuri vocale (Țețchea, Meziad, Roșia, Căbești), grupuri instrumentale (Roșia, Căbești), formație de teatru (Roșia), ansambluri folclorice de cântece și dansuri (Roșia, Căbești). A fost membru al formației de dansuri populare de la Liceul Industrial Beiuș sub coordonarea prof. Emil Apostol dar și solist instrumentist al Tarafului „Codrulețul” al Cercului Militar Beiuș, dirijat de plutonierul adjutant șef (r) Panfil Buran și coordonat de lt.col. (r) Simion Suciu. Participarea la acest taraf sa finalizat cu un cd-document de vechi melodii populare interpretate la fluier intitulat, sugestiv, De pe Valea Roșiei , lansată la Radio Timișoara în anul 2003. Coordonează Grupul vocal bărbătesc „Permanențe” din Roșia - Lazuri de Roșia, în repertoriu colinde, pricene, cântece patriotice, cântece folclorice. Face parte din Taraful „Dor bihorean” al Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș, condus de prof. Remus Decebal Lazea, ca instrumentist (fluier, taragot, saxofon) și consultant artistic. A fost, alături de pr. Emil Bota, inițiatorul festivalului de interpretare a prețurilor „Cântați Domnului, cântare nouă!” de la Roșia. Este membru fondator al cenaclului literar „Permanențe” Roșia și redactor la revista Cadențe . Este redactor-șef al revistei ” Primii pași ” și membru în colegiul de redacție al Jurnalului satului Căbești . Este membru al Coralei ”Beisensis” din Beiuș. A publicat în revistele Țara Beiușului , Cadențe și în săptămânalul Crișana plus . Începând cu anul 2000 a fost o prezență artistică permanentă în peisajul cultural al municipiului Beiuș, alături de fiul său, prof. Vlad David, interpret de folclor și dirijor, absolvent al Facultății de Muzică din Oradea, secția Canto. Este membru fondator și vicepreședinte al Asociației Avram Iancu Beiuș din 5 februarie 2005.  Actualmente face parte din Cvartetul Tradițional „Șura Ușorilor”, ca interpret la fluier și caval.

Este căsătorit cu Mirela David, profesor la Școala Gimnazială nr. 1 Căbești și au doi copii: Vlad, interpret de folclor și dirijor și Daliana, studentă.

Scrieri : - Hoi, scoală-te, hoi om bun! culegere de colinzi din Țara Beiușului, Cercul Militar Beiuș, 2004; - Gurbești-vatră de istorie , 2010; - Păstrătorii tradiției, 2013; 2018; - Comuna Căbești. File de monografie , 2017.

PREOT PROTOPOP TEODOR CIOS (1935-2016)

 

 

CIOS, Teodor***. Preot, scriitor, om de cultură. S-a născut la 17 aprilie 1935, în Olcea, județul Bihor. A încetat din viață la 3 aprilie 2016.

Şcoala primară a urmat-o în localitatea natală, studiile gimnaziale la Tinca, cele secundare la Seminarul teologic din Cluj, iar studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din Sibiu fiind licenţiat în teologie. Şi-a început  cariera pastorală ca preot paroh în parohia ortodoxă română din Ianoșda – Bihor (1962–1969), de unde a fost transferat contabil la Protopopiatul ortodox român Bihor III Tinca (1968). Din 1969 a devenit preot paroh în parohia ortodoxă română Beiuş. În perioada 1985–1991 a fost protopop de Beiuş. Din anul 1993 până în anul 2000 a fost profesor de religie la Liceul pedagogic “Nicolae Bolcaş”,  în acelaşi timp predând Vechiul şi Noul Testament la Seminarul teologic din cadrul aceluiaşi liceu din Beiuş. Cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 70 de ani, părintele Teodor Cios s-a pensionat, iar biserica, pe care cu atâta devotament şi dăruire de sine a slujit-o, prin mâna P S dr Petroniu Sălăjanul i-a acordat înalta distincţie "Crucea Patriarhală. 

Aşa cum a folosit cuvântul, părintele Teodor Cios a mânuit, cu multă pricepere şi aleasă cultură şi condeiul, la fel a participat la viaţa culturală a oraşului, fiind de foarte multe ori alături sau împreună cu organizatorii acesteia. A fost un bun publicist, fapt  reieşit din colaborările la periodicele Mitropolia Ardealului, Telegraful Român, Îndrumător bisericesc, Buna Vestire, Iisus Biruitorul, Crişana, Legea Românească etc.  

Scrieri:- Biblia şi vocaţia umană oglindite în Sfânta Liturghie.  Beiuş, Editura Buna Vestire, 1998;  - Sărbătorile Domnului. Beiuş, Editura Buna Vestire, 1999;  - Adevărul evangheliei.  Beiuş, Editura Buna Vestire, 2000;  - Biblia în contextul vieţii. Lexicon şi concordanţă biblică.  Deva, Editura Emia, 2001; - Cartea neamului – Oameni, locuri şi istorie din comuna Olcea.  Beiuş, Editura Buna Vestire, 2002;  - Viaţa umană în spaţiu şi dincolo de el. Predici şi iertăciuni la înmormântări.  Oradea, Editura Universităţii din Oradea, 2002; - Trei trepte către cer. Beiuş, Editura Buna Vestire, 2004. - Eseuri teologice, istorice şi culturale. 2004.

Referiri: - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor… p. 144; - Ispas, Dan, Recunoştinţă arhierească la Beiuş. "Crucea Patriarhală" acordată părintelui Teodor Cios, în: ”Crișana”, Oradea, 3 noiembrie 2005.  (I. I.   S. S.)

GEORGE MARCHIȘ (MARCHIȘIU) 1836 - 1884

MARCHIȘ, (MARCHIȘIU), George***  Arhidiacon. Profesor. Publicist. S-a născut la Tămaia în 16 aprilie 1836. A încetat din viață în 28 aprilie 1884 la Carei. A trecut la cele veşnice ca arhidiacon al părţilor sătmărene. La moartea sa, revista „Familia” îl elogia ca pe „unul dintre cei mai inteligenți preoţi ai diecezei orădene”.

Urmează şcoala primară la Baia Mare, studiile liceale şi le finalizează la Oradea, apoi va studia teologia la Institutul „Sfânta Barbara” din Viena, unde, student fiind încă, împreună cu câţiva colegi redactează revista manuscrisă „Armonia”. După absolvirea studiilor, în perioada 1859-1861 funcţionează profesor la liceul din Beiuş. A fost  membru al "Societăţii de leptură" din Oradea. Colaborează cu scrieri modeste din punct de vedere artistic la Aurora română, Familia, Foaie pentru minte inimă şi literatură, şi Muza română. După cum se știe, Unirea Principatelor Române din 1859  a avut un puternic ecou în Bihor, în sufletul  bihorenilor. George Marchiş profesor la Gimnaziul superior "Samuil Vulcan" din Beiuş, a trimis redacţiei ziarului Naţionalul (din Bucureşti), la 30 ianuarie - deci numai peste câteva zile de la actul istoric al Unirii Munteniei cu Moldova, o scrisoare în care a descris situaţia represivă a românilor și poezia semnificativ intitulată Un glas de peste Carpaţi pe care autorul îl îndrepta "cătră fraţii din Principate după alegerea aceluiaşi domn în ambele ţări”. Pătrunsă de un autentic sentiment patriotic, poezia conţine versuri ce atestă o entuziastă stare de spirit: "...Aşa inima-mi saltă de-o dulce bucurie / Şi frageda mea liră răsună-n vesel cânt / La a voastră fericire, ce astăzi vi se  îmbie / La mândra primăvară pe-al vostru scump pământ / Şi cum să nu mă bucur şi eu şi-orice român, / O, fraţi de-acelaşi sânge, ai Romei strănepoți / Şi cum să nu sălteze a mea inimă-n sân / Şi cum să nu esalte voioşi românii toţi: / Când orizontul vostru de nori acoperit / De-odată înseninează şi-n loc de nori apare / Pe el, cu voioșie, un soare strălucit, / De-a cărui raze calde fuge - orice supărare..." (Călușer, Iudita, în „Crisia” 1981).

Trimiterea la București a poeziei Un glas de peste Carpaţi, scrisă în 30 ianuarie 1859, a dus la încetarea activității ca profesor la Beiuș și trece în serviciul bisericesc. S-a căsătorit cu Iulia Vulturu, fiica parohului Daniel Vultur din Bârsău de Sus, şi a fost hirotonit preot, în  20 septembrie 1859. Până în 1861 va fi profesor la liceul din Beiuş. A susținut examenul prosinodal, reuşit în 1863.

În august 1861, Consiliul Locotenential cerea direcțiunii gimnaziului beiuşan ca profesorii (George Marchiş, Ioan Sălăjan, Paul Vela…) să nu se mai implice în politică. George Marchiş va fi transferat în parohia Chioag din protopopiatul Popești. Va mai păstori parohiile din Resighea şi Homorodu de Mijloc, apoi, în mai 1881, ajunge paroh şi protopop greco-catolic de Carei. A fost în cercul de colaboratori ai Aurorei Române, între anii 1863-1865, mai târziu aceştia trecând în redacția „Familia”:  Iulian Grozescu, A. Densuşianu, V. Bumbescu, V. Rusu, Zaharia Boiu, Ioan Papiu, At. M. Marinescu, J. Bădescu, Paul Draga. Va mai colabora şi cu revistele: Gazeta Transilvaniei, Muza Română, Amicul şcoalei, Amvonul, Sionul Românesc. În paginile revistei Familia publică nuvela istorică Orfanii şi Prețul de capitulare (1866). A fost membru al Oficiului Exactoral (financiar) diecezan, asesor consistorial, inspector şcolar local, iar 1881  era protopop de Codru.

A avut doi copii: Romul George Marchiş, demn urmaş pe tărâmurile spirituale şi ale luptei naţionale şi Otilia Marchiş-Bölöni[1], prin care talentul literar al tatălui se desăvârșește.

Scrieri:  - Amicului C. Gr[ama] [versuri].    În:  ”Foaie pentru minte inimă şi literatură” (Braşov).  An. 22,  nr. 1, 1859, p. 17,  - Fantasia [versuri],  în: ”Muza română” (Pesta), 1865, p. 89-90;  - Juneţa,   în:  ”Aurora română” (Pesta), An. 3, nr. 1, 1865, p. 9;  - Orfanii,  în:  ”Familia” (Pesta), An 2, nr. 1, 1866, p. 11-17;  - Petofi, Omul,  în:  ”Aurora română” (Pesta), An 3, nr. 1, 1865, p. 5;  - Preţul de capitulare,    în:  ”Muza română” ( Pesta), 1865, p. 119-142.

Referiri: : - Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900… p. 36, 552; - Faur, Viorel,  Societatea de lectură din Oradea 1852-1875 (studiu monografic), Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 1978, p. 79, 99, 163,  - Călușer Iudita, Un document inedit despre ecoul Unirii din 1859, În: ”Crisia”, Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 1981, p. 241-248; - Câmpean, Viorel, Oameni și locuri din Sătmar, Editura Citadela, Satu Mare, 2010, p. 94-97,  -Nechita, Vasile. - Preotul-profesor George Marchiş, comemorat la sediul Bibliotecii Municipale Carei. În: „Informația zilei”, Satu Mare, 30 aprilie 2014 (http://www.informatia-zilei.ro/sm/preotul-profesor-george-marchis-comemorat-la-sediul-bibliotecii-municipale-carei/); - Sana, Silviu. Eparhia Greco-Catolică de Oradea-Mare (1850-1900). Editura Universității din Oradea. 2011. Pag. 35. (S.S.)

 

---

[1] Marchiș-Boloni, Otilia. S-a născut în 8 octombrie 1873 în Homorodu de Mijloc.  A încetat din viață în 26 august 1951 la Budapesta. A fost o jurnalistă română și prima româncă care a efectuat o călătorie de mare amploare în afara țării la sfârșitul secolului al XIX-lea. La 16 ani se căsătorește cu Cornel Cosmuța, fiul unor prieteni de familie, alături de care călătorește la Budapesta și apoi la Sarajevo, unde soțul este numit președinte al poștei din Bosnia. În 1892 se naște fiul lor, Cornel, care avea să ajungă un reputat medic. Dorința sa de independență o face să plece la Viena, unde se angajează ca muncitoare într-o curățătorie. După revenirea acasă se înțelege cu soacra sa și având de această dată o mică moștenire se înscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase din München, unde va studia alături de Franz von Lenbach și Simon Hollósy. Dându-și seama că pictura nu este pentru ea, alege condeiul. Astfel, propune Ministerelor Cultelor și Învățământului în schimbul sprijinului material, colecționarea unor obiecte pentru muzeele din Budapesta. Ziarelor din Satu Mare și Budapesta le promite reportaje din viitoarele sale călătorii. Pornește la drum pe 7 martie 1901 la Trieste, în nord-estul Italiei. Face opriri de lungă durată la Port-Said (Egipt), Bombai (India), Colombo (Sri Lanka), Calcutta (India), Singapore, Hong Kong, Shanghai (China) și Yokohama (Japonia).

Revine în Sarajevo pentru o scurtă perioadă de timp. Aici începe să picteze după tehnica japoneză iar impresiile sale de călătorie apar, din 1903, în revista „Új Idők” (Timpuri Noi).

Se desparte de soț și pleacă spre vest, mai întâi la Viena apoi la München, și se se stabilește, mai apoi, la Paris. Își lărgește cercul de prieteni datorită rolului de reporter. Astfel devine bună prietenă cu familia Rodin, pictorul Claude Monet, sculptorii Maillol și Bourdelle, soția lui Gaugin și Constantin Brâncuși.

În 1909 îl cunoaște pe scriitorul Anatole France cu prilejul unui interviu. Ulterior, lucrează pentru un număr de ani ca secretară a acestuia. Cei doi se îndrăgostesc. Despre călătoria lor în Italia și despre opera lui France, a scris, după ce acesta a primit premiul Nobel (1921), Promenades d’Anatole France și mai apoi, întâi în maghiară și apoi în română, Anatole France barangolásai („Pribegiile lui Anatole France”), în 1925; Anatole France sétái („Plimbările lui Anatole France”) în 1928. Datorită acestor cărți scriitorul francez a început să pătrundă în lecturile intelectualilor români ai vremii.

Continuă să scrie la Paris pentru publicații ungurești și franceze. Îl cunoaște pe criticul literar Bölöni György, cu care avea să se căsătorească în 1912. După Primul Război Mondial a revenit la Budapesta, iar în 1918 se pregătește să plece în Olanda alături de Bölöni care obținuse funcția de ambasador. Acesta din urmă intră în conflict cu puterea de la Budapesta și este arestat. Soții Bölöni ajung în sfârșit la Haga în 1948 unde vor rămâne până în anul 1950. Revine alături de soț în Budapesta, unde sunt primiți în rândul micii burghezii - Wikipedia. 

LA MULȚI ANI, DOMNULE GENERAL DOREL PETRILA!

 Azi, 12 aprilie 2024, comandantul meu, general Petrila Dorel (deși nu-mi mai este comandant de mulți ani, eu tot comandantul meu îl consider) împlinește 71 de ani. La mulți ani, domnule general, la mulți ani domnule comandant!

PETRILA, Dorel ***.   General de brigadă cu o stea. Sa născut în 12 aprilie 1953 în localitatea Husasău de Tinca, județul Bihor,   fiul lui Petru și Maria. Părinții lui erau absolvenți de 7 clase, un fapt rar întâlnit pe vremea aceea, când copiii erau opriți de la școala, pentru a lucra pământul, care urma să le revină moștenire. Tatăl său a fost încadrat pe funcția de pedagog, la internatul școlii din Husasău de Tinca, apoi în anul 1958 a fost trimis la un curs de 6 luni la Arad pentru secretari de sfaturi populare, după care a fost repartizat secretar de sfat popular în comună. Ateaș, județul Bihor.  

A absolvit 4 clase în Ateaș, după care, pentru ciclul 2, a trebuit să revină în Husasău de Tinca, pentru că la Ateaș nu există decât ciclul I primar. A absolvit clasa a VIII-a în anul 1968 și a fost admis la Liceul „ Emanuil Gojdu” din Oradea. Era stabilită și o anume taxă pentru cazarea în internat, dar dacă elevul obține o medie anuală peste 9, era cazat gratuit. Așa că sa pus pe învățat și în toți cei 4 ani de liceu a avut bursă de merit.   A susținut examenul de bacalaureat, pe care promovat cu media 9,66. După bacalaureat a plecat la Sibiu, unde a susținut examenul de admitere la Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicole Bălcescu”.   În 13 septembrie 1975 tânărul locotenent de infanterie Petrila P. Dorel intra pe poarta Regimentului 30 Gardă, unde a făcut serviciul timp de 7 ani. În această unitate a parcurs trepte ale ierarhiei militare, de la comandant de pluton (1975-1978), comandant de company (1978-1981) până la șef de stat major de batalion (1981-1982). This unitate de elită a armatei române a fost și rămâne interfața României cu armatele străine. În luna mai 1976 se căsătorește cu Marioara, fată din sat, studentă în ultimul an la Institutul Pedagogic Oradea, care urmărește București. Din această căsătorie au rezultat 2 copii – Adrian - inginer și Anca - economistă, care la rândul lor le-au dăruit și nepoți - Ioana, Vlad   și Ana.

În anul 1982 a susținut examen de admitere în Academia Militară (azi Universitatea Națională de Apărare Carol I), examen pe care la trecut cu media 9,13, fiind admis al 3-lea. Datorită rezultatelor foarte bune la învățătură obținută în cei 2 ani de studii, în 1984 a fost repartizat pe funcția de asistent universitar la Catedra de Tactica Generală Nr.2 (unde se studiază eșaloanele Divizie Mecanizată, de Infanterie Moto, de Tancuri, Brigada de Vânători). de Munte). În anul 1987 a fost promovat lector universitar la aceeași catedră din cadrul Facultății de Comandă și Stat Major, iar în 1989 a fost numit conferențiar universitar la aceeași catedră, în urma unui foarte riguros și dur examen. Și-a desfășurat activitatea în Academia Militară, întocmind un număr de 24 de aplicații tactice cu toate documentele aferente acestora, a fost autorul militar a numeroase articole și studii publicate în revistele de specialitate ( Buletinul și revista trupelor de uscat, Buletinul Academiei ), a fost coautor la unele manuale pentru uz intern în Academie ( Manualul pentru întocmirea aplicațiilor tactice, Manualul pentru studierea formelor de luptă la eșalon Divizie și Brigadă ) pana în martie 1990, când a fost numit locțiitor al șefului USPP (denumirea inițială a Serviciului de Protecție Pază), iar din 1994 a fost numit la comanda unității militare de la Beiuș.

Perioada 1994-2000, cât a comandat unitatea militară de la Beiuș, a fost, poate, cea mai plină de satisfacții din întreaga sa carieră militară. A întâlnit aici un colectiv de oameni muncitori, care știau să facă foarte bine treburile, doar că trebuiau să fie capabili, iar el a știut să facă acest lucru, astfel încât unitatea sa ajunsese dintre cele mai bune din Corpul 7 Armată, din care. făcea parte. Aceasta este aprecierea comandantului C.7A general Florian Caba, a Comandantului A.4 “Transilvania”, general Dorin Gheorghiu, precum si a unei comisii din Statutul Major General, care, in 1995, the un control specific, a credited calificativ Foarte Bine , doar că trebuiau să fie respectate legile lui Murphy, astfel că în 2000 se desființează C.7 A., iar unitatea de la Beiuș se restructurează, bineînțeles, nu în sus ci în jos, ambele structura militare fiind sacrificate pe altarul „reformelor” cerute. de NATO. În aceste condiții   a plecat de la comanda acestor unități, fiind numită la comanda unei unități de „millitary intelligence” la 1 mai 2000, unde și-a desfășurat activitatea până în anul 2005, când a fost trecut în rezerva la cerere.

Sa preocupat de repararea și sfințirea bustului lui Avram Iancu, dispus în incinta unității, iar în luna februarie 1998, a fost cel care a înălțat și dezvelit bustul Generalului Leonard Mociulschi, dispus, de asemenea, în incinta Unității Militare din Beiuș.

A fost un comandant vertical, cinstit, corect și omenos, drept dovadă, de câte ori ajunge în Beiuș, este primit cu bucurie de către foștii subordonați, activi ori în rezervă, dar și de cetățeni.

Referiri : Interviu realizat cu generalul Dorel Petrila, 20 ianuarie 2020. (SS)

Eu cu dl general Dorel Petrila și dl. deputat Gheorghe Bogdan

 

ÎNCĂ UN MEMBRU AL FANFAREI BEIUȘENE A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ - PLUT (RTR) GHEORGHE MOCIAR

GHEORGHE MOCIAR a fost instrumentist la trompetă în Fanfara beiușeană. S-a născut în 31 iulie 1955.  A absolvit Școala militară de muzică în anul 1975. A trecut în rezervă cu gradul de plutonier. Ulterior a funcționat ca profesor de muzica la Mizieș, după care șef de unitate la vila CERBUL în Stâna de Vale, ulterior la Iadolina. O vreme a fost șef de unitate la Complexul Baraj Leșu. După care s-a ocupat de creșterea animalelor, acasă. 

Azi dimineață ne-a părăsit la vârsta de 69 de ani.

Mesaj din partea fostului dirijor al fanfarei: „Cu multă tristețe vă anunț că fostul nostru coleg Plut. (rtg) Ghiță Mociar, promotia 1975 a Școlii Militare de Muzică, București, azi dimineață, la vârsta de 69 de ani, a trecut la cele veșnice.

Înmormântarea va avea loc vineri la ora 13.00 de la Capela comunei Curățele, jud. Bihor. 

Odihnă veșnică CAMARADE Ghiță!”

GENERALUL DINU STELIAN (1912-1997)

 

 

DINU, Stelian***. General maior. Profesor universitar, muzicolog, compozitor, dirijor fanfară militară. S-a născut la 12 aprilie 1912 în localitatea Sălciile, judeţul Prahova. A încetat din viață la 11 septembrie 1997 în localitatea Caracal.

Absolvă cu brio școala primară din satul natal, după care urmează cursurile Școlii Normale de Învățători “Spiru Haret” din Buzău, iar între 1934-1938, se număra printre studenții Conservatorului Regal de Muzică și Artă Dramatică din București.

Între 1938 şi 1947 a fost şef de muzică militară la Beiuş, Sibiu şi Bucureşti. Tânărul locotenent Dinu Stelian, şeful muzicii militare din Beiuş,  se integrează repede şi participă la viaţa culturală a oraşului, având o bună colaborare cu Mihai Bruchental, profesorul de muzică de la Liceul "Samuil Vulcan", cu Conducerea Reuniunii Femeilor Române din Beiuş şi jur, cu corul "Lyra". 

În anul 1944 este promovat în cadrul Inspectoratului Muzicilor Militare din Ministerul Apărării Naționale. În perioada 1946-1947 a fost dirijorul Orchestrei simfonice a Armatei din Bucureşti, apoi dirijor şi director al Ansamblului  Artistic al Armatei din Bucureşti, până în anul 1980. Urmează carieră didactică fiind, din 1962 până în anul 1967, conferenţiar la clasa de operă a Conservatorului din Bucureşti. În anul 1964 dirijorului Stelian Dinu i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Română  „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”, iar apoi pe cel de Artist al Poporului din Republica Socialistă România (1967) „pentru merite excepționale în activitatea cultural-artistică”. Folosind cu deosebire versuri populare, compozitorul Dinu Stelian a realizat adevarate bijuterii muzicale ale genului. S-a impus și în domeniul muzicii corale, dedicată oștirii române, dar și în creația simfonică.

A compus: Muzică corală: - Brav ca şoimii (1951); - Cântec vesel ostăşesc (1953); - Cântecul patriei mele (1962); - Cimpoiul (1964); - Doină (1949); - Două cântece lirice (1962); - Hai, lui, lui (scenetă câmpenească pentru cor) ( 1949); - Inimioară, inimioară (1965); - Înainte marş (1947); - Înfrăţirea (1956); - 1 Mai (1950); - Muzicanţii (1965); - Ostaşii cântă (1954); - Partid biruitor (1961) - Patrie-Partid (1959); - Tinereţe (1957); - Zboară cântec (1963). Muzică vocal-simfonică: - Cantata armatei (1949); - Să răsune satele (1961). Muzică simfonică: - Chindia (1947); - Fantezie pentru ţambal şi orchestră ( 1947); - Suită de jocuri sârbeşti (1965).

Referiri: Ansamblul de cântece şi dansuri al armatei. Două decenii de activitate. Bucureşti, Editura Militară, 1967; - Cosma, Viorel. Muzicieni români. Compozitori şi muzicologi. Lexicon… ; - [Cosma, Viorel]. Vă prezentăm trei compozitori militari… Colonel Dinu Stelian. În: ”Apărarea patriei” (Bucureşti). Nr. 3520, 14 dec. 1957; - Sava, Iosif şi Vartolomei Luminiţa. Dicţionar de muzică… ; - Vicos [Cosma, Viorel]. Ne pregătim pentru sărbătoarea Eliberării. De vorbă cu dirijorul şi compozitorul colonel Dinu Stelian. În:  ”Apărarea patriei” (Bucureşti). Nr. 3977. 10 iun. 1959. (S. S.)