vineri, 27 noiembrie 2020

A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ VIOLONISTUL ȘI CONSTRUCTORUL DE VIORI CU GOARNĂ GHEORGHE RADA

 În vârstă de 88 de ani, GHEORGHE RADA a plecat dintre noi în 26 noiembrie 2020. 

Dumnezeu să-l odihnească!

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!


RADA, Gheorghe****. Interpret de muzică populară violinist, dirijor. Tezaur uman viu - constructor de viori cu goarnă.

S-a născut în anul 1932. în localitatea Coșdeni, comuna Pomezeu. A încetat din viață 26 noiembrie 2020.

A învățat să cânte la vioară (higheghe), și el și frații lui, de la bunicul și tatăl Petru, muzicanți cunoscuți pe Valea Videi. Din anul 1945, împreună cu frații Aurel și Ioan, cântă la horele de duminică organizate în bătătura caselor aflate în construcție din Coșdeni, la petrecerile care finalizau clăcile de tors cânepa, de desfăcat porumb sau de seceriș, la colindatul și bulciugul turca de Crăciun și Anul Nou, și la nunțile din zonă. Talentul copilului-minune din Coșdeni va fi curând o certitudine. 

În anul 1957 se căsătorește cu Elena Podilă, care-i va aduce pe lume trei copii: Ana, Cornelia și George, acesta călcându-i pe urme, fiind membru și solist al orchestrei Ansamblului Artistic Profesionist “Crișana” din Oradea. O perioadă importantă pentru destinul artistic al lui Gh. Rada a fost între anii 1956 și 1962 când, în primii doi ani, la Beiuș, ia primele lecții de muzică de la regretatul profesor și compozitor Mihai Bruchental, care i-ar fi spus că a învățat în șase luni cât alții în doi ani. Profesorul din Beiuș l-a recomandat apoi unui alt animator cultural la vremea aceea, prof. Iosif-Romulus Bono de la Școala Populară de Artă din Oradea. A frecventat această școală și a absolvit-o cu brio, fiind deja inițiat în alfabetul muzicii. În anul 1962 este angajat al Orchestrei Populare „Crișana”. Repertoriul original, tehnica și virtuozitatea interpretării cântecelor de joc, îl recomandă ca prim-solist, apoi concert maistru, dirijând orchestra în perioade lungi de timp, când, dintr-un motiv sau altul, au lipsit sau au plecat dirijori remarcabili precum Albert Ardeleanu, George Mițin-Vărieșescu, Gombos Geza, Alexandru Viman sau Sorin Miescu. 

Gheorghe Rada ne-a lăsat și câteva suite de dansuri din Bihor, aflate în repertoriul Orchestrei Populare „Crișana”. Rămân după Gheorghe Rada Suită de dansuri bihorene, Cimpoiul, imitație la viori a străvechiului instrument, la care s-a cântat în Bihor până în anii ’90 ai secolului XX, Ceasul etc.  A cules și a notat circa 300 de melodii instrumentale de joc din toate zonele folclorice ale județului Bihor - unele dintre ele putând fi recunoscute în cântecele vocale din repertoriul unor soliști consacrați: Maria Haiduc, Traian Hurgoi, Florica Zaha sau Domnița Săbăduș-Pop. Renumele său incontestabil este cel de solist vioară clasică și vioară cu goarnă, instrument pe care l-a promovat ca nimeni altul în Bihor și în țări ca Germania, Belgia, Portugalia, Israel, Turcia ș.a. În această calitate a fost protagonistul multor emisiuni Radio și TV. Numele lui se regăsește pe cel puțin șase discuri realizate într-o vreme în care valorile autentice erau respectate. Nu greșim dacă îl așezăm pe Gh. Rada într-o galerie a virtuozilor instrumentului numit vioară: Alexandru Țitruș, Ion Drăgoi, Efta Botoca, Albert Ardeleanu etc. Pentru meritele sale în acest domeniu a fost distins cu numeroase premii naționale. În 1998 i s-a conferit titlul de membru al Academiei de Arte Tradiționale din Sibiu. De asemenea a mai primit şi o Diplomă de Exelenţă pentru promovarea şi valorificarea folclorului muzical bihorean în ţară şi peste hotare, oferită de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în cadrul proiectului „Pro Meritis”. În anul 2013 i s-a conferit titlul ”Tezaur Uman Viu”.

Referințe: - Moisa, Gabriel, Fazecaș, Gruia, Marta, Doru, Parasca, Crăciun, Monografia Comunei Pomezeu, Editura Duran's, Oradea, 2010. p. 222-226; - Bușu, Cornelia, Programul „Tezaure Umane Vii”, lansat în urmă cu 10 ani, are o pagină web dedicată celor care au primit acest titlu, în: bihon.ro accesat 22 noiembrie 2020, ora 20.51. (S.S.)

vineri, 13 noiembrie 2020

TRAIAN TĂMAȘ 1894-1978

 


TĂMAȘ, Traian
**  Profesor, preot, deținut politic. S-a născut la 12 noiembrie 1894, în Satul Mic, județul Sălaj (după unele surse 1895), actualmente Satu-Mic, comuna Craidorolţ, judeţul Satu Mare. A încetat din viață la 8 martie 1978. A absolvit studiile secundare la Beiuș, în 1914,[1] urmând teologia la Oradea. La 1 septembrie 1919 a fost numit profesor suplinitor, iar la absolvirea cursurilor de la Facultatea de științe naturale din Cluj, a fost numit, în 1922, profesor titular provizoriu. A fost profesor de biologie, timp de 28 de ani la Liceul Samuil Vulcan. A publicat în mai multe periodice ale perioadei interbelice (Gazeta de Vest, Noua Gazetă de Vest, Glasul Bihorului, Unirea, Natura, Crișul Negru, Observatorul), textele sale distingându-se prin noutatea punctelor de vedere: ”nu erau expuneri seci, ci judecăți asupra relațiilor dintre om și natură, asupra posibilităților omului de a se adecva naturii, pentru a-și menține habitatul necesar conservării sale ca ființă”.[2] Spre exemplu sunt următoarele titluri de texte publicate în Gazeta de Vest, periodicul de la Oradea: Protecția naturii, VII (1935), nr. 1459 (12 apr.), p. 3; Muzeele naturii în Bihor, VII (1935), nr. 1490 (26 mai), p. 4; Rentabilitatea mineritului în Munții Bihorului. Protecția muncii naționale, VII (1935), nr. 1503 (13 iun.), p. 4; Beiușul, sediu al celui de al VIII-lea congres de geologie, II (1937), nr. 242 (5 febr.), p. 2; Mucenicii neamului, II (1937), nr. 260 (26 febr.), p. 2; Bicentenarul Blajului, II (1937), nr. 268 (7 mart.), p. 2; Parfum de primăvară, II (1937), nr. 282 (24 mart.), p. 1; Beiușul, sediu al celui de al optelea congres de geologie, II (1937), nr. 326 (20 mai), p. 2; Politica mineră sub raportul apărării naționale, II (1937), nr. 337 (4 iun.), p. 2; Ceva despre carierele de marmoră dela Vașcău. Elogii unui tânăr sculptor român, II (1937), nr. 345 (16 iun.), p. 2; Protecția naturii și îngrijirea peșterii dela Meziad, II (1937), nr. 354 (29 iun.), p. 3; Beiușul sediu al celui de al VIII-lea congres de geologie. Ipoteze asupra originii geologice a Băilor Felix și Episcopești, II (1937), nr. 405 (31 aug.), p. 4. S-a preocupat de îmbogățirea cu roci și fosile a Muzeului de istorie naturală al Liceului Samuil Vulcan. În 1939 era membru al Sfatului de Plasă al Serviciului Social Beiuș. S-a pensionat la 21 octombrie 1948. În 1951 funcționa ca profesor la şcoala elementară din Vaşcău.[3]Arestat şi Închis la Oradea pentru vina de a fi apărat credinţa catolică, a fost mutat după eliberare la diferite şcoli generale între care, ultima, la Gilău - Cluj. A murit la 8 martie 1978, fiind înmormțntat la Cimitirul Central Cluj de către preoţii ortodocşi Simu şi Brânzaş, deşi a cerut, înainte de moarte, fiului său, să fie îngropat de părintele Iosif Denderle, romano-catolic. De teama Securităţii însă, fiul său nu i-a respectat ultima dorinţă. A fost prezent la ceremonia prohodului şi părintele Nicolae Pura, alături de părintele profesor Eugen Popa. ´ Au căzut - spunea părintele Brânzaş în predica sa - pe rând stâlpii Liceului "Samuil Vulcan" din Beiuş, citadelă a culturii româneşti, (...) iar acum cade ultimul dintre ei, părintele profesor Traian Tămaş.” [4]

Referințe: - Pavel, Constantin. Școalele din Beiuș 1828 – 1928. Librăria și Tipografia Doina. Beiuș, 1928. P. 265; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde – Ioan Bușiția. Editura Logos 94. Oradea, 2003. P. 99; - Soica, Sergiu. Eparhia GrecoCatolică de Oradea şi Securitatea în anul 1948.Editura Mega. Cluj Napoca, 2014. P. 90.

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/biserici/preoti_greco_catolici_6/preoti_greco_catolici_6.pdf   (I.I.  S.S.)



[1] Pavel, Constantin. Școalele din Beiuș 1828 – 128. Librăria și Tipografia Doina. Beiuș, 1928. Pag. 265.

[2] Crăciun, Comeliu, Sub destinul care arde. Ioan Bușiția. Editura Logos 94. Oradea, 2003. p. 99

[3] ACNSAS, Dosar 001192, AdreseRapoarte cu privire la GrecoCatolici, 1949–1955, vol. 7, fila 234. În: Soica, Sergiu. Eparhia GrecoCatolică de Oradea şi Securitatea în anul 1948.Editura Mega. Cluj Napoca, 2014. Pag. 90. – 1. Tămaş Traian – profesor la Liceul Samuil Vulcan, în prezent [1951] profesor la şcoala elementară din Vaşcău, soţia acestuia domiciliază la Cluj, este funcţionară la o secţie financiară din Cluj, motivul: are au băiat care urmează o şcoală superioară din Cluj, pentru a fi mai uşor de a‑l întreţinere. 2. - 1949 ianuarie 2. Notă informativă despre activitatea din mănăstirea de la Beiuş. Notă informativă163 Din informaţiile primite în Beiuş, str. Molotov, nr. 28, există mănăstirea „Sfânta Maria”, unde sunt 29 călugăriţe unite /catolice/ care până acum au fost repartizate cu serviciul la Internatele Unite şi susţinute de Episcopatul Unit, însă după preluarea Şcolilor de către Stat, ele au rămas fără serviciu şi întreţinere. Trăiesc din banii colectaţi, precum şi din alimente de la populaţia Unită din Beiuş. În această mănăstire există o capelă unde în fiecare dimineaţă la ora 5 se adună locuitorii din Beiuş de religie Unită, care nu au trecut la ortodocşi, unde se ţine serviciu religios, la fel şi seara între orele 18–19. Din Oradea au venit în mai multe rânduri preoţi uniţi, care au ţinut această slujbă şi au spus că s‑a intervenit locului în drept, pentru aprobarea unei biserici, în fiecare oraş din Ţară, pentru religia greco‑catolică unită. Profesorii de la Liceul Mixt Beiuş, fostul Liceu Teoretic „Samuil Vulcan” şi anume: Popovici, dr. Teiuşan Ioan, Fântânaru Ioan, Fântânaru Nicolae, Călugăru Constantin, Tămaş Traian, Bruchental, Creţu Aurel, Musta Ştefan precum şi soţiile lor, care sunt tot profesoare, au semnat la somaţia autorităţilor trecerea de la religia unită, la religia ortodoxă, însă în scurt timp, au revenit asupra trecerii. Preotul Munteanu Virgil şi Hetco Valeriu nu au semnat. Preotul Munteanu este susţinut de populaţia unită din Beiuş, care colectează bani şi alimente pentru întreţinerea acestui preot. Profesorii mai sus notaţi sunt şi preoţi uniţi, care şi astăzi sunt în serviciul Liceului Mixt din Beiuş. Au mai existat trei călugări în Beiuş, dintre care unul cu numele de Bonnet Iustin, fiind cetăţean francez, a părăsit ţara, înapoindu‑se în Franţa, iar ceilalţi doi au plecat în loc necunoscut. Spiritul acestora este agitat şi în cercul lor se discută intens că Constituţia prevede cultul liber şi garantează acesta şi totuşi cu ei s‑a făcut cea mai mare nedreptate.

[4]http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/biserici/preoti_greco_catolici_6/preoti_greco_catolici_6.pdf.

luni, 9 noiembrie 2020

A PLECAT DINTRE NOI PROFESORUL TEODOR CURPAȘ. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!


 Duminică după amiază am aflat trista veste. Pur și simplu am rămas siderat - omul plin de viață, spiritual și ager, căruia nu-i dădeai vârsta pe care o avea, care a venit anul trecut la Beiuș de la Satu Mare la volanul mașinii sale, să-și întâlnească foștii colegi de liceu, a plecat dintre noi. Profesorul, scriitorul, realizatorul de emisiunii TV Teodor Curpaș s-a stins.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!


S-a născut la 20 aprilie 1939 în Gepiș, comuna Lazăreni, județul Bihor. A încetat din viață în 8 noiembrie 2020 la Satu Mare. 

A urmat școala primară și gimnaziul la Brașov. A susținut examenul de admitere și a fost admis la Liceul metalurgic și siderurgic din Brașov, dar la  jumătatea anului  a fost nevoit să părăsească studiile deoarece mama sa a fost operată la cap, pierzându-și capacitatea de muncă și s-a mutat în sat (Gepiș). A devenit astfel ”copil-susținător de familie”, fiind obligat să se angajeze ”ciurdar în satul vecin Cărănzel”. Vânzând grâul și porumbul primit ca plată pentru munca sa, a făcut rost de banii necesari pentru plata internatului de la Beiuș. Însănătoșindu-se, mama sa s-a angajat administrator la internatul liceului din Ștei iar el a urmat Liceul Samuil Vulcan din Beiuș, pe care l-a absolvit în anul 1957, susținând ”seriosul examen de bacalaureat din 1957, cu examene, șapte la număr, date într-o zi, în sala de sport, examen cu public, cu președinte cadru universitar de la Cluj, cu seriozitate, cu emoții puternice, cu afișaj la finele zilei, pe listă din 12 candidați vedeai 3-5 reușiți, restul respinși, urmând a se prezenta în a doua sesiune”. Fără știrea mamei sale a susținut examenul de admitere la cinematografie dar nu a avut șanse de izbândă. A lucrat factor poștal în Ștei, apoi funcționar la Sfatul Popular iar anul următor a susținut examenul de admitere la Filologia din Cluj, fiind admis cu medie de bursă. Se căsătorește în anul III de facultate. În anul II de facultate a fost reținut de securitate dar după două zile a fost eliberat. La absolvirea facultății, este selecționat pentru un curs postuniversitar de relații internaționale dar nu s-a mai prezentat, astfel că primește post la Liceul 3 din Satu Mare. Își ia definitivatul la Cluj Napoca iar la întoarcere este numit director adjunct la Școala generală nr. 1. Peste doi ani este numit director la Liceul nr. 3. Anul următor a fost numit director la Casa Corpului Didactic. În 1974 îl găsim președintele Clubului de fotbal Olimpia Satu Mare. Între 1991–1996  a fost trimis de către Guvernul României la Facultatea de Limba Română a Universității din Ujgorod – Ucraina. În 1995 i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Ujgorod. La întoarcerea în țară a fost numit inspector școlar general la ISJ Satu Mare. În perioada 1996-2008 a fost consilier municipal, președinte al comisiei de învățământ – sănătate - sport – religie. Ca urmare a activității sale, prin Decretul nr. 1097/2004 /13 decembrie 2004, este distins cu Ordinul "Meritul pentru Învățământ" în grad de Cavaler.[1] În 2009 pleacă cu familia în Montreal-Canada dar, neadaptându-se la viața de acolo, în 2011 revine în România. După întoarcerea în țară, lucrează la Trustul de presă al ”Gazetei de Nord Vest”, scriind frecvent la ”Gazeta de Nord Vest” și având trei emisiuni la Nord-Vest Tv. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj Napoca.

Din scrieri: - Marea minune a lumii, - 1998; - Povestiri neromanţate. Vol. I-II. Editura Daya. Satu Mare, 2007- 2008; - Umbre pe suflet, 2011; - Lacrimi şi vise, versuri, 2011; - Gândind fericirea, versuri, 2012; - Anotimpurile vieţii. Editura Daya. Satu Mare, 2008; - Ploaie de stele. Editura Daya. Satu Mare, 2008; - Rugă. Editura Daya. Satu Mare, 2008; - Stele în dar. Editura Daya. Satu Mare, 2009; - Strigătul inimii. Editura Inspirescu. Satu Mare. 2018; - Oameni și fapte. 13 volume, vol. XIII- Editura Ecou Transilvan. Cluj Napoca. 2019; - Sufletul meu alb. Editura Ecou Transilvan. Cluj Napoca. 2019.

Referințe: - Monitorul Oficial Nr. 1181/ 13 decembrie 2004; - Strigătul inimii. Editura Inspirescu. Satu Mare. 2018. p. 5-29.  (S.S.)



[1] Monitorul Oficial Nr. 1181/ 13 decembrie 2004.