luni, 30 august 2010

Piloţii orbi - Mircea Eliade - 1937

Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere - toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea - dupã marea victorie finalã - sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916-1918, lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) - dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã - luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob - elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea - toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile - si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.
Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii - face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]
Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia . Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!
Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându-le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.
Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si to mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.
Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.
…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã n- are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…
Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor - putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.

[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]

COMUNICAT DE PRESĂ AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE - 27 August 2010

Ne exprimam profunda ingrijorare si protestam, in numele legii, fata de modul in care Guvernul României, prin personaje sinistre gen BOC, OPREA, SEITAN, a adus la o stare de umilinta incredibila pilonii independeniei, suveranitatii, integritatii teritoriale si ordinii constitutionale in stat – Armata si fortele de ordine.
Minciuna fara limite, haosul deplin, promisiunile desarte cu privire la pensiile militarilor, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar sunt acum intregite de “competenta” in domeniul legislativ a personajelor enumerate (pline de titluri de doctori si profesori universitari pe tarâmul dreptului !?), autori ai Legii 119/2010, H.G. 735/2010 si asa zisului “Ordin comun” si Instructiuni de aplicare “aruncate in mod diversionist pe piata”.
Prin continutul si deplina incoerenta a acestor acte normative, prin caracterul neconstitutional, antieuropean, antidemocratic dar, mai ales, prin incalcarea flagranta a principiului fundamental al dreptului, stipulat si in art. 15 din Constitutia României – NERECTROACTIVITATEA LEGII –, a principiului SPERANTEI LEGITIME, prin nesocotirea normelor Dreptului Comunitar, la care România este parte, si a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului – dreptul de proprietate, dreptul privat la pensie, dreptul bunului castigat etc., asistam:
  1. La batjocorirea si umilirea fara limite a militarilor si politistilor rezervisti care au singura vina ca au jurat pe viata sa fie 24 de ore din 24 in slujba natiunii si au respectat si respecta ad-literam contractul lor cu tara. Drept rasplata acualii guvernanti, prin cele trei odioase personaje, i-au transformat pe acestia intr-o “turma de vite biciuite”. Halal tara membra N.A.T.O. si U.E.! Halal guvern national !
  2. La o mostra incredibila de batjocorire a stiintei dreptului si, in mod deosebit, a dreptului romanesc, cu traditiile si ilustrii lui slujitori.
  3. La manifestarea Romaniei, prin conducatorii ei de azi, ca tara bananiera cu deplin haos si viata de jungla. Asistam cu stupefactie la nesocotirea totala a angajamentelor Romaniei in procesul de aderare la N.A.T.O. si U.E., a documentelor internationale si europene, a tratatelor si pactelor privind respectarea dreptului comunitar a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Iata unde a ajuns Romania in mileniul al III-lea.
In aceste conditii, din deplin respect pentru principiile si normele de drept, pentru demnitatea noastra umana si pentru sacrificiile si privatiunile indurate intr-o viata cu scopul de a ne achita de obligatiile asumate in contractul nostru cu tara, consideram ca si tara, prin oricare ar fi guvernantii ei efemeri, trebuie sa se achite de obligatiile asumate fata de noi. Dar acesti guvernanti efemeri, sfidand tot ce-i drept si sfant pe aceasta lume, ne cer “manifestarea noastra de vointa” in a fi noi autorii genocidului asupra noastra.
Avem minima inteligenta necesara in a intelege acest lucru, fapt pentru care sub nici o forma NU TREBUIE SA DAM CURS SEMNARII SI DEPUNERII FORMULARELOR PRIN CARE SA SOLICITAM RECALCULAREA PENSIILOR.
Departamentul Juridic al
Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate

vineri, 27 august 2010

NEAMUL ROMÂNESC NU PIERE

 Din când în când trebuie să ne amintim ce am fost şi să ne privim în oglindă CINE SI CE SUNTEM. Să nu lăsăm să piară suflul românesc. Să nu ne lăsăm călcaţi în picioare de ciuma portocalie. Altcumva, nu se ştie CINE, CE ŞI CUM VOM MAI FI! Să ne amintim cuvintele MAREŞALULUI ANTONESCU!

video
Nimeni nu are dreptul să ne ia ce este al nostru, al românilor. Nimeni nu are dreptul să ne confişte viaţa. Dacă va fi nevoie, VOM MURI, si tot nu o să ne poată face nimic. Nu suntem rudele sărace ale niciunei naţiuni, suntem o naţiune demnă, cu tradiţii, cu vechime de când lumea (izvoarele istorice menționează anul 1900 î. Hr. - Dacia). Nu am fost şi nici nu suntem barbari - pt. comparaţie Inchiziţia, Dinastia Tudorilor ş.a.  Chiar dacă o ducem greu, este din cauza unor indivizi pe care, jumătate din noi, din greşeală, nebăgare de seamă sau prostie, i-am cocoţat în vârful parului. Dar tot noi, mult mai mai mulţi decât jumătate o să-i dăm jos... dacă nu cumva o să transformăm parul în ŢEAPĂ... 
Aviz amatorilor - POPORUL ALEGE, NU ESTE ALES!

Vă propun spre lectură o  PRELUARE DE PE  http://telecinemateca.com/odessa-in-flacari-filme-romanesti/

 ODESSA IN FLACARI

“ Odessa in flacari”, realizat in anul 1942, intr-o coproductie romano-italiana este consemnat in istoria cinematografiei europene si nu numai, o capodopera a genului. Despre el ramasesera doar cateva cronici, unele consemnari, fotografii si afise.
Avand ca subiect drama refugiatilor din Basarabia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si a ororilor comise de trupele NKVD filmul a fost interzis dupa ocuparea tarii de catre Uniunea Sovietica, iar protagonistii acestuia aruncati in inchisori. Depus in arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans, multi ani “ Odessa in flacari” a figurat doar in registrul de evidenta al arhivelor, apoi a disparut din scripte. Dupa decembrie 1989, unii cercetatori in istoria filmului au cautat zadarnic sa dea de urma peliculei, investigatiile ducand la concluzia ca ea a fost confiscata de “ consilierii sovietici” din perioada ocupatiei, dupa care a fost scoasa din evidente, de catre Directia presei si tipariturilor, fosta cenzura. S-a mai descoperit ca Securitatea a dat ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din perioada 1940-1944, considerate fasciste si “imperialiste”, dusmanoase “oranduirii socialiste”.
Capodopera cineatografica apartine regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiti ai timpurilor sale. Scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiritescu. “Odessa in flacari” urma traditia inaugurata de primul mare film romanesc din 1912, care omagia victoria trupelor romane in Razboiul de Independenta din 1877.
“Odessa in flacari” este o pagina vibranta de istorie, aratand lumii, in 1942, la Festivalul de la Venetia – unde de altfel a castigat Marele Premiu – ce inseamna ocupatia bolsevica si teroarea stalinista. Timp de mai bine de o jumatate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic. Nici nu putea fi vorba sa se dea in vileag drama Basarabiei si a Bucovinei de Nord, atata vreme cat la Bucuresti se afla la putere un regim obedient Kremlinului.

luni, 23 august 2010

MILITARII ŞI MANEVRA POLITICĂ

Privesc  ceremonialul Zilei Marinei. Steaguri, uniforme albe, marea. Totul pare firesc, sărbătoresc.   
Până când, preşedintele bronzat, înotând zâmbitor prin valurile de huiduieli, anunţă triumfător că militarii, activi şi în rezervă, au acceptat deja micşorarea soldelor şi pensiilor. Şi că ei, militarii, pot fi un exemplu de supunere pentru restul naţiunii.  Se referea la poporul care mai crâcneşte încă, umilit  fără precedent şi sărăcit  cu cinism.         
Apoi, am văzut cu mirare, cu ruşine chiar, cum ofiţeri şi generali prezenţi la tribună au aplaudat discursul. În loc să fie indignaţi de afişarea unui asemenea tupeu. În loc să roşească de mânie pentru că, la sărbătoarea lor, minciuna este promovată la rangul de politică de stat. În loc să dezaprobe deschis folosirea armatei în lupta politică şi învrăjbirea categoriilor sociale chiar de la tribuna militarilor, la sărbătoarea marinarilor.
Cred că ar fi trebuit să existe măcar un militar adevărat care să-i spună preşedintelui că Armata nu este Oprea, Marin sau Onţanu. Că Armata reprezintă mult mai mult, dincolo de orizontul de gândire al celui care azi este vremelnic preşedinte. Că Armata este sufletul şi spiritul de sacrificiu al acestei naţii, este garantul libertăţii şi liniştii ţării, este esenţa, tăcută şi veşnică, a  dăinuirii noastre aici, pe acest sfânt pământ.
          
Mai cred că, un militar demn ar fi trebuit să-i spună preşedintelui că Armata nu a acceptat, nu este de acord şi nu va accepta,  în veci, desfiinţarea statutului de militar în România. Că Armata tace, dar asta nu înseamnă că este alături de el, că ar fi de acord cu politica sa demolatoare de naţie. Că Armata înţelege, în virtutea jurământului faţă de ţară, să-şi facă datoria, chiar sărăcită şi hulită, dar că asta nu înseamnă că poate răbda la nesfârşit. Că Armata nu poate ierta, şi nu va uita niciodată batjocorirea bătrânilor săi, umilirea tinerilor aflaţi sub uniformă azi şi nici furtul pe faţă, neruşinat şi nejustificat, din drepturile legitime ale fiecărui militar, activ sau în rezervă. Că ea, Armata României, va exista şi după ce el, preşedintele de azi, va deveni o amintire tristă, un nume pe o piatră de mormânt. Pentru că Armata naţională este NEMURITOARE,  în ciuda eforturilor politicienilor de azi, distrugători de profesie, de a o sugruma.
          
Dar, din nefericire, acest militar adevărat şi demn  n-a fost prezent la Constanţa, de Ziua Marinei, în anul de graţie 2010. Aşa că , domnia sa, preşedintele tuturor românilor, a plecat spre reşedinţa sa ultraelegantă, cu maşina sa ultrascumpă, convins că încă odată i-a reuşit manevra. Că Armata este sub comanda sa,  deja moartă, fără reacţie. Că o poate folosi, după bunul plac, în lupta sa politică. Ca pe un cadavru viu. Iar poporul, care abia mai răsuflă, ar trebui să urmeze exemplul ofiţerilor, generalilor şi amiralilor de la tribună. Să rabde, să tacă şi să-l aplaude!

Teo Palade 

preluare de pe http://militar.infomondo.ro

miercuri, 11 august 2010

FĂRĂ COMENTARII!!!

Scrisoare deschisa catre cadrele militare active din MApN, MAI, SRI, STS, SPP, SIE si alte structuri ale sistemului national de aparare

Doamnelor si domnilor colegi

Dand impresia ca va considerati eterni, ca nimic nu va atinge, asistati pasivi, ca vitele duse la taiere, la degradarea treptata a conditiei de militar, pana la disparitia, practic, prin Legea 119/2010, a statutului nostru socio-profesional.

Nu ati reactionat la ordonanta guvernamentala, devenita apoi Legea 329/2009, care interzice militarilor in rezerva dreptul la munca, sub pretextul ca il limiteaza doar, desi era o conditie a acceptarii reformei in sistemul national de aparare, in vederea integrarii in NATO. Nu ati reactionat la Proiectul Legii sistemului unitar de pensii, desi acesta abroga toate legile ocupationale din domeniul militar, desfiintand contractul, pecetluit prin juramant, dintre militari si stat.

Nu reactionati la Legea 119/2010 care desfiinteaza si statutul nostru si categoria socio-profesionala a militarilor, si nici la noul si aberantul sistem de impozitare. De altfel, nu ati reactionat nici la reducerea sistematica, incepand din noiembrie 2009, a sporurilor care constituie baza veniturilor dumneavoastra si nici la reducerea cu 25% incepand de la 01.08.2010, a ceea ce a mai ramas din veniturile dumneavoastra. Cu atat mai grav este faptul ca nu ati reactionat la insulta! Ne-au facut “”nesimtiti”” si “”pomanagii”” in cadrul razboiului psihologic si de imagine declansat impotriva militarilor si nu ati reactionat!

Cea mai mare parte a domniilor voastre a inteles ca ministrii si directorii de astazi nu mai sunt cei de ieri, nu mai au nimic in comun cu structurile peste care sunt numiti, sunt doar oamenii unui partid sau unei coalitii de jefuitori, pusi doar sa incheie contracte oneroase in numele dumneavoastra si, uneori cu complicitatea dumneavoastra ca “”acari Paun””, si sa jefuiasca ce mai e de jefuit. Unii dintre dumneavoastra au ales calea rezistentei mascate.

Ne informeaza la timp, ne protejeaza, pe noi cei din SCMD, sau doar ne ureaza “”succesuri””. Altii, slugile cu grade cumparate cu bani pesin sau printr-un servilism dezgustator, ca si cei “”postati”” pe baza de relatii de rudenie ori prin selectarea prostiei agresive, impreuna cu “”Napoleonii””, adica paranoicii care nu pot accepta dialogul fiindca le stiu pe toate si le-au inventat pe toate, ne vaneaza si ne lovesc, in slujba stapanilor sau a propriului lor orgoliu de “”pitici”” sovietici, mai mari decat toti “”piticii”” lumii!

Tuturor le uram sanatate! Mai ales dumneavoastra, colegilor onesti, care intelegeti ce se intampla, suferiti si reactionati din cand in cand, printr-un infarct miocardic sau printr-un atac cerebral! Din ce in ce mai des!

Intelegem ca nu puteti lua atitudine pentru ca aveti copii de crescut si tinut la scoli, datorii la banci, etc. Dar si noi avem! Si noi platim deja, ilegal, pentru ei si pentru noi, spitale, tratamente, medicamente. Dar asemanarile se opresc aici. Noi putem invoca in justitie Art. 15 (2) din Constitutia Romaniei si zeci de articole din legislatia europeana, recomandarile UE si tratatele de aderare sau la care Romania este parte, privind principiul NERETROACTIVITATII legii. Dvs……nu, pentru ca “”Legea prevede ... pentru viitor””. Iar viitorul dvs este mai mult decat sumbru.

Odata cu disparitia “”pensiilor militare de stat””, conform Art. 1 din Legea 119/2010, disparand calitatea de militar si intrand toti “”in intelesul Legii 19/2000, dupa un numar de ani in care v-ati facut datoria, jurand ca veti muri pentru tara, veti avea un viitor de cersetori intretinuti din mila publica.

Va atragem atentia asupra Art. 1 din Legea 119/2010: “”Pensiile de serviciu anticipate si anticipate partiale dintre cele prevazute la art. 1, devin PENSII PENTRU LIMITA DE VARSTA, in intelesul Legii nr 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare””. Deci veti putea fi dati afara cu un sut in fund la 35 de ani, FARA COMPENSATII, pentru ca veti fi pensionati…la “”limita de varsta””.

Fara drept de munca la stat si fara dreptul la a doua pensie! Mai mult, faceti socoteala ce pensie “”civila”” si “”intreaga”” veti avea la o “”vechime”” de 20 de ani de “”contributie”” din care 4-6 ani n-ati contribuit pentru ca erati elevi sau studenti? Noi, de bine de rau, vom avea, daca nu vom invinge in justitie, 500 – 1680 lei. Dvs? Cat un hot de “”buna –dimineata”” care, la 65 de ani, nemuncind o zi in viata lui, primeste o pomana publica de 350 lei. Din aceasta perspectiva va veni cu certitudine ziua in care va veti regreta obedienta, comoditatea sau lasitatea!

Dar, fiti linistiti! In spirit de solidaritate, ca militari luptatori, NOI, SCMD, vom ataca cu prioritate si separat, in justitie, acest punct al NECONSTITUTIONALEI, ANTIEUROPENEI si NEOKOMINTERNISTEI Legi 119/2010 si nu vom depune armele pana cand nu ii vom vedea pe impostori, pe jefuitori si tradatori acolo unde le este locul! Iar daca acum nu aveti curajul, va invitam sa va alaturati noua maine, cand, in mod inevitabil, veti fi rejectati si voi din viata reala si trimisi sa vegetati cu statut de PARIA.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Publicat de Sindicatul Militarilor