SAMUIL VULCAN - ÎNTEMEIETORUL LICEULUI ROMÂNESC DIN BEIUȘ

VULCAN, Samuil  Episcop. Întemeietorul Liceului Românesc din Beiuș. S-a născut in 1 august 1758 în Blaj-sat (satul Veza, azi încorporat în orașul Blaj), ”din părinți cetatieni plugari, carii nu erau atàtu de avuti, ca sè-i fi potutu dá ajutoriu de spese pentru mai bun’a lui inaintare in crescere; ci densulu se sustienea numai din harnici’a si sirguinti’a sa”.[1]  A încetat din viață la 25 decembrie 1839.

Urmează liceul din Blaj, apoi filosofia la Oradea, iar teologia la Viena, la seminarul „Sf. Barbara". A fost un elev eminent, ”…odata fiindu studinte in clasele mai inalte, merse a casa, vitregulu seu l’a manatu la cósa in robota, unde intrandu si elu in lungulu sâru alu cosasiloru, spre norocirea lui veni diregatoriulu domnescu alu Episcopului din Blasiu si cautandu peste cosasi, vediù pre acestu tèneru zolindu-se, intre ceialalti robotasi cà nu scie cosi, merse la densulu lu-iutrebà, cine este? Dupa ce-i spuse tenerulu, dise: Tu nu scii cosi. — „Me voiu invetiá” — fu respunsulu. – „Cum esti clasificatu?” intrebà diregatoriulu? — „Eminentu!” respunse. Atunci diregatoriulu incepù a vorbi latinesce cu densule, si limb’a lui curgandu pre clasic’a latinia, i dise: „Pune tu fiule cós’a acea diosu, cà nu e de tine.” — „Ce voiu face?” intrebà tenerulu, „Cine va implini robot’a vitregului meu, din care causa eu de multe ori lipsescu si de la prelegeri pentru robota?” – “Du-te fetulu meu, cà eu, ca vitregulu teu sè nu te póta maná, i iertu tóta robot’a anului acestui’a, si tu te du la Dragosiu Episcopulu Oradiei – mari, cà-ci acolo e lipsa de asia teneri, si intra in teologia, cà te vei ferici!”[2]

La întoarcerea în eparhie, episcopul Dragoş îl hirotoneşte preot. ”Este chemat apoi din nou la Viena şi numit prefect de studii la seminarul unde înainte fusese student; de aici trece la seminarul din Agria, apoi la cel din Lemberg, unde ajunge vice­rector. Ales canonic în 1788, el rămâne tot la Lemberg până la 1792, când se desfiinţează acest institut. În anul 1806 a fost numit, iar în 1807 hirotonit episcop la Blaj, de către acelaşi Bob (episcopul Ioan Bob – n.n.), care îl hirotonise şi pe înaintaşul său, vlădica Dărăbanth (Ignatie Darabant – n.n.)”.[3] La vârsta de 30 ani a fost numit canonic la Oradea, până în anul 1806 ajungând la rangul de canonic lector. La 25 octombrie 1806 a fost numit episcop diecezan. A fost hirotonit la 7 iunie 1807 şi instalat în funcţia de episcop de Oradea la 11 iunie 1807. Samuil Vulcan a terminat construcţia catedralei greco-catolice Sf. Nicolae din Oradea, începută de predecesorul sau, episcopul Ignatie Darabant.

Tot el a înfiinţat gimnaziul greco-catolic din Beiuş. Prin acest aşezământ, Beiuşul devenea a doua localitate din Transilvania, după Blaj, care avea o şcoală medie românească. ” Primii vlădici dela Oradea Mare - Moise Dragoş (1776-1787) şi Ignatie Darabant' (1788-1805) - au dus cu ei spiritul din şcolile Blajului, iar al treilea episcop, nemuritorul Samuil Vulcan (1806-1839) - blăjan şi după naştere - a dus cu sine nu numai spiritul şcolilor unde a crescut, ci a făcut ca aceste şcoli să renaseă, în o nouă ediţie, la poalele munţilor Bihariei, în Beiuşul episcopiei sale. Pe frontispiciul școalelor zidite de el, cu o cheltuială enormă pe acele vremi (160 mii fl.), el lăsa să se pună inscripţia: Iuventuti huius provinciae. Dar nu numai din provincia Bihorului, ci şi din Banat, Sătmar şi până şi din Maramureş alergau fii de iobagi sau nobili români la aceste izvoare dătătoare de viaţă naţională. Ba mai mult, el face ca şi tovarăşul său întru episcopie şi bătrâneţe, Ioan Bob dela Blaj, să aducă prin un circular la cunoştinţa clerului şi a poporului român din Ardeal, marele eveniment al deschiderii gimnaziului din Beiuş. Iată ce cetim în protocolul prezidial din 1829, scris de mâna canonicului secretar a latere, Ioan Lemeni, privitor la deschiderea acestor scoli: „Şi iarăş: Acelaş înălţat (guvern) în 31 Iulie a. c. nrul 6873 porunceşte a se vesti: Pre cum prin Măria Sa Prea Cinstitul şi Prea Sfinţitul Domn Episcop Samuil Vulcan la Beiuş s'au rădicat Scoale latineşti, Gymnasium, prin înălţatul împărat întărit, unde fieştecare îşi poate da pruncii la învăţătură, cu aceeaş rânduială care să pofteşte şi în celelalte scoale Gymnasialiceşti". Ţinta şcolilor din Beiuş a fost aceeaşi caşi a celor din Blaj: să fie „întru folosul şi cultura naţiunei române, lipsite cu totul de ajutor şi cultură...", după cum sună actul de fondare din 6 Octomvrie 1828”.[4] Liceul (prima unitate de învățământ din județul Bihor care a primit titlul de Colegiu Național – 1 martie 1998) există şi în zilele noastre, purtând numele intemeietorului sau, „Samuil Vulcan”. A fost construit în perioada 1826-1827, din fonduri proprii ale episcopului, și și-a deschis porțile pe data de 1 noiembrie 1828. În actul de fondare, gimnaziul de la Beiuș era gimnaziu de patru clase, iar la 5 februarie 1835 este completat la șase clase (gimnasium maius). În anii școlari 1851/52 – clasa a VII-a, 1852/53 – clasa a VIII-a, iar în vara lui 1853 este organizat primul examen de Bacalaureat la gimnaziul din Beiuș. În perioada 1828 – 1851, limba de predare a fost limba latină. În 1851 s-a introdus limba română ca limbă de predare. În 1854 Curtea de la Viena a impus ca majoritatea obiectelor de învățământ să fie predate în limba germană, aceasta devenind în 1860 obligatorie pentru toate obiectele. În 1875 Ministerul Învățământului de la Budapesta a impus predarea disciplinelor istorie și geografie în limba maghiară. ”Samuil Vulcan, datorită obârşiei şi experienţei de vieaţă prin care a trecut, va crede cu tărie într'un viitor mai luminos al neamului său şi pentru înfăptuirea lui înţelege să lupte. În aceste sforţări pentru vremuri mai bune el nu mai bătătoreşte vechile drumuri. Politica tradiţională românească de credinţă faţă de împăratul din Viena, din partea căruia se credea că poate să ne vină tot binele, o depăşeşte. Primatului politic, fără un suport adânc în masele largi ale poporului, el îl opune pe cel al culturii, menit să pregătească pe cel dintâi. Visa o ridicare a naţiunii sale prin carte şi prin aceasta făurirea unui crez suprem de luptă pentru libertate.”[5]

”Da! Într'adevăr Vulcan a prins momentul, a fost vizionarul, omul care a făcut istorie, a cărui glorie creşte zi de zi, a cărui figură şi nume an de an se sapă, se toarnă, ca o scumpă efigie în inimile alor noui şi noui elevi, făclieri ce­şi aprind torţele sufletelor lor, din candela ce­a aprins­o, în veci neuitatul episcop, pe malul Crişului Negru”. [6]

Pe lângă eforturile pe care le-a depus pentru ridicarea culturală a românilor transilvăneni, episcopul Samuil Vulcan a fost mereu preocupat si de mortalitatea foarte ridicată din rândul populaţiei, precum şi de nenumăratele boli infecto-contagioase care bântuiau zona, în epocă. Astfel, s-a străduit să combată variola, pledând între anii 1814 -1816 pentru introducerea vaccinului antivariolic. Pentru a eficientiza şi mai mult lupta împotriva variolei, a scris şi a tipărit la Oradea o broşură intitulată “Despre vărsatul de vacă”. Cea mai importantă lucrare a episcopului, dedicată luptei împotriva bolilor care bântuiau la acea vreme, este volumul cu peste 500 pini intitulat “Tratat despre vindecarea morburilor poporului de la ţară”. A susţinut financiar şi moral tipărirea “Lexiconului românesc-latinesc-unguresc-nemţesc”, apărut la Buda în anul 1825.

Samuil Vulcan s-a stins din viata la varsta de 81 de ani, la Oradea.

Referințe.  (S.S.)

---

[1]Ratiu, Petru. Samuilu Vulcanu. În: Familia. ,nr. 17, Pest’a, 1865, p. 203

[2] Ibidem.

[3] Gavrișiu, Vasile. Luptele de afirmare naţională a unui episcop român în veacul trecut. În: Afirmarea. AnV. Nr. 3. Tipografia Presa Liberă Satu Mare, martie 1940. 

[4] Suciu, Coriolan. O aniversare. Centenarul școalelor noastre din Beiuș. În: Unirea. An XXXVIII. Nr. 21. Blaj, 26 mai 1928. Pag. 1.

[5] Bolca, V. Episcopul Samuil Vulcan. În: Vestitorul. An XV. Nr. 11. Oradea,  1-15 iunie 1939. Pag. 81.

[6] Anca, Petru. La un veac dela moartea unui mecenat al Ardealului: Episcopul Samuil Vulcan. În: Vestitorul. An XV. Nr. 24. Oradea, 15 decembrie 1939. Pag. 205.

TARJOC ȘTEFAN (1949 - 2011)

TARJOC, Ștefan**  Economist. S-a născut la Mizieș, județul Bihor în 26 iulie 1949, fiul lui Cornel și Eva Tarjoc. Este absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest Timișoara (1974), doctor al aceleiași Universități (2006) A mai absolvit Facultatea de Matematică laTimișoara și Științe Politice Ia Școala „Ștefan Gheorghiu” (1976). A urmatspecializări în telecomunicații la Poșta Timișoara (1970). Între anii 1974-1975 îl găsim ca economist la D.C.A. Caransebeș, la „Spumotim” Timișoara (1975- 1976), iar din 1977 ca inspector financiar la D.G.F.P. Timiș. Începând cu 1970 a desfășurat o intensă activitate publicistică. În domeniul literar a publicat romanul „Timpul florilor de mac” (1976), între anii 1977-2009 volumele de versuri „Sfântul”, „Anonima” și „Poezii desperecheate”, „Fuga în cerc”. În domeniul profesional a publicat lucrările „Contabilitatea pe înțelesul tuturor” (1975), iar între 2008 - 2010 „Din culisele Controlului”, „Control și Audit”, perioadă de timp în care a fondat periodicele „Plai Românesc” – revista Liceului Samuil Vulcan,  „Magazin MR” și „Din Agora Economică”. Între 1966-2005 a câștigat o serie de premii la concursuri naționale și internaționale de șah, are titlul de maestru emerit (1985). între 1974-1990 a câștigat mai multe premii culturale, pentru poezie, a fost distins cu titlul „Cetățean de onoare” al localității Skupcina Macedoniei (2001), „Oaspete de vază” al Primăriei Beiuș (2004) și „Cavaler” al Asociației Elitiste „Lumina” Timiș (2010). A fost membru al echipei de șah „Voința Petrom” Timișoara (1968), al „Organizației Românilor” Timiș și redactor șef al „Magazin MR” (1998), membru al „Fundației Bihorenilor” Timișoara, al Organizației Economiștilor și membru al comisiei de disciplină a Federației de Șah (2002). S-a implicat în organizarea a peste 16 ediții ale „Balului Bihorenilor” din Timiș. A fost consilier superior în Direcția Generală a Finanțelor Publice. În anul 2011, nori negri s-au adunat deasupr familiei Tarjoc. În 7 mai 2011 și-a înmormântat fiica, Liana Tarjoc, răpusă de o boală gravă.[1] Doi ani mai târziu, în 2013, răpusă de durerea pierderii fiicei, s-a stins și soția. În aprilie 2015, Ștefan Tarjoc a părăsit această lume, trecând în cea fără dor, alături de soție și fiică.

Referințe: Bradu, Mircea. Stanik Istvan. Monografia județului Bihor. Vol. III. Oameni din Bihor. Editura Arca, Editura Universității din Oradea. Oradea, 2010. P. 46.  (S.O.)

---

[1] Doliu în justiţie: o tânără-avocat, în vârstă de numai 29 de ani, a fost răpusă de cancer. În ”Adevărul” Timișoara, 7 mai 2011.

VASILE DUMBRAVĂ 1859 - 1911

DUMBRAVĂ, Vasile**/***: Preot, profesor, director al Liceului "Samuil Vulcan" din Beiuş, autor de manuale. S-a născut  la 11 iulie 1859 în Reghin. A  încetat din viață la 6 iunie 1911 în Beiuş fiind înhumat în Cimitirul din Deal. Studiile secundare le-a făcut la Beiuş, cele superioare de teologie la Oradea şi Strigon * şi superioare de ştiinţele naturii la Cluj. Din 1884 până în 1911 a fost profesor la liceul din Beiuş, între anii 1907 şi 1911 fiind directorul liceului. Împreună cu Victor Borlan traduce “Istoria naturală” după H. Szterenyi.

Scrieri: - Beiuş sau Beinş.   În:  Familia (Oradea). An. 38, nr.   ,1902, p. 553-555, 568-570; - Despre electricitatea atmosferică. În:  Familia (Oradea). An.  nr. 26-27, 1881; Ortografia română în actuala sa stare de desvoltare  În: Anuar 1896/7; - Istoria gimnasticei şi istoria acesteia în gimnaziul gr. cat. din Beiuş.   În:  Anuarul...  1901/1902; - Istoricul “Astrei” (Conferinţă ţinută la adunarea cercuală din Vaşcău. 17 septembrie 1899). Familia. An. 34, nr. 37, 1899, p. 444.   În:  Crisia (Oradea). An. 8, nr. 8, 1978, p. 476; - Măsurarea puterii la gimnastică.   În:  Anuarul...  1893/1894;

Referiri: - Aniversarea morţii episcopului Mihail Pavel.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 50 57, 58, 67;  - De la Munte.  După 25 de ani.  În:  Beiuşul (Beiuş).  An. 1 , nr. 9, 31 iul. 1921, p. 2, 3, p. 2; - Duma-Suceveanu, Constantin. Documentar. În:  Pagini de ucenicie (Beiuş). An. 5, nr. 3 (9), 1971, p. 34; - Faur, Viorel. Cultura românilor din Bihor… p. 58, 88, 124, 127, 174; - Faur, Viorel. Istoricul constituirii despărţământului beiușean al Astrei (1897-1898). An. 7, nr. 7, 1977, p. 389-419, p.  397, 398, 403, 404, 412, 414, 419; - Faur, Viorel. Pagini din lupta poporului din sudul Bihorului pentru afirmarea culturală (activitatea Despărţământului beiușean al Astrei între anii 1898-1918).   În:  Crisia (Oradea). An. 8, nr. 8, 1978, p. 433-492, p. 434, 435, 471, 475; - Hossu-Longin. Francisc. Amintiri din viaţa mea.  Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1975, p. 59; - Promoţia 1900 din Beiuş.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4; - Tripon, A.  Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană. Oradea, 1936.. Oradea, 1936, p.  343. (I. I. S.S.)

* Strigon-Estergon, Ungaria.