ZOSIM CHIRTOP 1868 - 1953

CHIRTOP, Zosim*** S-a născut în anul 1868, Câmpeni, județul Alba. A încetat din viață în anul 1953 la Râmnicu Sărat, județul Buzău A absolvit Gimnaziul Superior de Stat din Sibiu. Între anii 1887-1891 a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității din Cluj, beneficiind de o bursă acordată de Fundația „Emanoil Gojdu”. Definitivarea studiilor le-a obținut prin acordarea titlului de doctor în științe juridice la data de 20 noiembrie 1893. Activitatea juridică și-a început-o la Beiuș ca avocat. Pe lângă activitatea juridică, Zosim Chirtop a fost membru al Partidului Național Român din Transilvania, dar și membru al societății Astra militând pentru promovarea valorilor românești. De pildă, la ședința din 26 septembrie 1903 a asociației propune reabilitarea casei lui Avram Iancu din Vidra de Sus, lucru care s-a realizat între anii 1903-1904. În anul 1911 Chirtop a fost prezent la Luduș la adunarea Partidului Național Român, unde s-a discutat despre situația politică existentă atunci și despre reforma electorală. Pentru ideile sale și pentru susținerea cauzei românești de-a lungul timpului a fost pedepsit cu 3 ani de închisoare pentru „vina” de a nu fi devotat statului Austro-Ungar. Pedeapsa și-a ispășit-o la închisoarea de la Vác, unde mai multe personalități ardelene au fost închise. A fost unul dintre susținătorii cauzei românești din Transilvania. Acest lucru îl face, de pildă, să doneze în anul 1916, 100 de coroane pentru orfelinatul din Blaj. Aceasta, dar și alte manifestări au dus la arestarea sa, fiind întemnițat la Sopron. Înainte de Marea Unire a organizat politic zona Munților Apuseni. Chirtop a fost membru al sinodului arhidiecezan de la Sibiu între 1915-1918, reprezentând Cercul X Câmpeni. A fost conducătorul Gărzii Naționale din Câmpeni în toamna și iarna anului 1918. A fost ales delegat la Adunarea de la Alba Iulia din partea cercului electoral Trascău, cu centrul la Câmpeni, din comitatul Turda-Arieș. A fost ales membru al Marelui Sfat Național. După Unirea cea Mare, din 1918, a fost ales membru al Consiliului Dirigent, iar, mai târziu, a fost numit „senator pe viață”. La 29 decembrie 1918 a fost numit de către Consiliul Dirigent al Transilvaniei prefect al județului Turda-Arieș (1918-1920). După Marea Unire și preluarea funcției de prefect, s-a implicat în reorganizarea zonei Arieșului. Tot în această calitate i-a primit pe suveranii României, Ferdinand I și Maria, care au vizitat orașul la 27 mai 1919. Familia regală a vizitat mormântul lui Mihai Viteazul, localitatea Vidra de Sus și orașele Câmpeni și Abrud. Zosim Chirtop a fost unul dintre apropiații episcopului Nicolae Ivan, întemeietorul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului. În anul 1920 a fost ales în sinodul eparhial al Clujului, funcție care i-a fost reînnoită în anul 1921 și respectiv în anul 1923, ca deputat mirean. În anul 1924 a devenit asesor consistorial, el fiind cel care a contribuit decisiv la crearea Fundației „Nicolae Candrea”, care avea ca scop înfrumusețarea bisericilor ortodoxe. Pe lângă aceste demnități deținute, Chirtop a fost director al Băncii Doina din Câmpeni, înființată în anul 1895, și membru în comitetul de conducere a Casei de Economii Auraria din Abrud, începând cu anul 1925 și până în anul 1937. În anul 1926 a candidat pentru un post de senator din partea Partidului Național Român, însă fără succes. Această postură o obține doar peste doi ani, în 1928, când candidează tot pe listele aceluiași partid din partea județului Turda. Mandatul l-a avut începând cu anul 1928 și până în anul 1931, pe durata guvernării țărăniste. În plan personal a fost căsătorit cu Sofia cu care a avut patru copii: Elvira, Bia, Virginia și Vasile. A murit în anul 1953 la Râmnicu Sărat, dar nu în închisoare. În anul 1964 a fost deshumat și înmormântat la Câmpeni.

            Referiri: Răzvan, Neagu. Înfăptuirea unui ideal – România Mare. Centrul Rațiu pentru democrație. Turda, 2018. p. 22; Românul, anul VI, Arad, nr. 39, din 4 martie 1916; Ioan I. Șerban și Nicolae Josan, Dicționarul personalităților unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea adunare Națională de la Alba Iulia, Ed.Altip, Alba Iulia, 2003, p.149.  (S.S.)

ÎNTRE CHIN ȘI AMIN. ECOURI

Sâmbătă, 21 decembrie 2019 ora 18.00 a avut loc la Beiuș, la Casa municipală de Cultură (fost  Teatrul Armatei), premiera filmului (și la Beiuș) ”Între chin și amin”, o tulburătoare frescă a ”experimentului Pitești”, realizat de regizorul Toma Enache.

Manifestarea a fost organizată de ”Asociația Micul beiușean”, prin eforturile soților Carmen și Ionuț Novac, vicepreședinte respectiv președinte al organizației, a directorului artistic Ana Florea și, desigur, a Casei Municipale de Cultură care a pus la dispoziție spațiul destinat desfășurării manifestării. Filmul a fost primit cu multă generozitate de către beiușeni, aceștia aplaudând minute în șir după încetarea proiecției.

La început, Carmen Novac, în puține cuvinte, a deschis manifestarea, regizorul Toma Enache a prezentat succint filmul, a urmat proiecția iar la final a vorbit din nou Toma Enache, invitându-l la microfon pe profesorul Ulpiu Traian Bodea, cetățean de onoare al municipiului Beiuș, fost deținut politic la 15 ani, pentru lipirea de afişe confecţionate de el prin oraşul Beiuş, prin care îşi exprima nemulţumirea vis-a-vis de situaţia politică din ţară şi ocupaţia Armatei Sovietice.

Dl. Bodea a confirmat că scenele din film, deși par imposibile au fost reale și a felicitat regizorul Toma Enache pentru realizarea acestui film. Emoționant și însoțit de aplauzeLE celor aproape 250  a fost momentul în care regizorul Toma Enache a sărutat mâinile martirului Traian Bodea care, la rându-i a sărutat mâinile regizorului pentru realizarea filmului. No comment!

La ieșirea din sala de spectacole, pe hol, s-a putut viziona expoziția ”Caravana Eroilor-Martiri și eroi români în temnițele comuniste”. Tot acolo s-au continuat discuțiile. Era ora 21.30 și încă se mai discuta...

Cât despre film, am mai spus-o, o tulburătoare frescă a ”experimentului Pitești” cu scene inimaginabile dar, din păcate, reale. Merită văzut.

Simion SUCIU

GALERIE FOTO

Regizorul Toma Enache și martirul Ulpiu Traian Bodea

Ulpiu Traian Bodea

Regizorul Toma Enache și Simion Suciu

Expoziția Caravana Eroilor - prima planșă

CU COLINDA LA... ORAȘ!

Ieri, 13. 12. 2019, dis de dimineață, micii colindători de  la Școala Gimnazială nr. 1  Căbești, în frunte cu neobositul și păstrătorul de tradiție, prof. Gheorghe M. David, s-au îmbrăcat în straie de sărbătoare, moștenite de la părinți, buni și străbuni, și au purces spre capitala județului cu colindul.

Cu colindul la Colegiul Național Onisifor Ghibu, unde s-a desfășurat a IV a ediție a Concursului Interjudețean Colindița, desfășurat sub egida Ministerului Educației și Cercetării, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Grădinița cu Program Prelungit nr. 28 Oradea. 

Au participat copii din treisprezece localități bihorene – Oradea, Săcădat, Băile Felix, Chișlaz, Derna, Căbești, Cheresig, Suplacu de Barcău, Cuzap, Borod , Finiș, Buntești, Ștei, din județul Arad – Giroc și Amașu Mic precum și din municipiul Satu Mare.

În concurs

 Concursul a avut loc pe categorii de vârstă – preșcolari și ciclul primar. Conform programului, căbeștenii s-au prezentat cu gruupul vocal coordonat de prof. Gheorghe M. David și prof. Adrian Nicolae Micula care a prezentat ”Ritualul colindatului în satul Căbești”, obținând Premiul I. De asemenea au mai fost premiate Toda Julia de la Grădinița Căbești – premiul III și Cabău Sonia – premiul I – de la Școala Gimnazială nr. 1 Căbești, la categoria ”solist vocal”. Se pare că micuții căbeșteni au plecat la concurs foarte motivați, după participarea la Hramul Bisericii Sfântul Nicolae din Gurbești, din data de 5 decembrie a.c. Felicitări copiilor, felicitări profesorilor!

Premianții

SINCERE CONDOLEANȚE!

Cu tristețe anunțăm încetarea din viață, 

în dimineața zilei de 12 decembrie 2019, 

a colegului nostru

Locotenent colonel (r) Gheorghe BALOG

24 aprilie 1949 - 12 decembrie 2019

Bunul Dumnezeu Să-l Odihnească!

Sincere condoleanțe familiei îndurerate!

B.Op. F1 SCMD Beiuș

CÂNTĂ, CÂNTĂ, GURĂ SCUMPĂ!

Beiuș-4 decembrie 2019. În zilele de 3 și 4 decembrie s-a desfășurat la Casa Municipală de Cultură Beiuș, Festivalul - Concurs Național de interpretare a cântecului popular românesc, Ediția a VIII-a.

 Pe 3 decembrie s-a desfășurat concursul propriu-zis iar pe 4 decembrie, Gala Laureaților. Concursul a fost organizat de Consiliul Județean Bihor, Centrul Județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale Bihor, Primăria Municipiului Beiuș și desigur Casa Municipală de Cultură Beiuș.

La preselecție s-au prezentat 30 de concurenți, au intrat în concurs 20. Juriul, al cărui președinte a fost d-na Conferențiar Universitar Florina Mariș Hinsu a acordat următoarele premii:

Marele Premiu -  Cosmin Cotârlă

Cosmin Cotârlă

Premiul I – Bianca Diana Popa

Bianca Diana Popa

Premiul II – Marcela Ștefania Latiș

Marcela Ștefania Latiș

Premiul III – Cocoș Ionuț

Cocoș Ionuț

Premiul pentru popularitate – Vlad David

Premiul Orchestrei Rapsodia Bihoreană – Andrada Tulvan.

S-au acordat mențiuni iar toți participanții au primit diplome de participare.

Nota 10 cu steluță pentru prestația de excepție a orchestrei Rapsodia Bihoreană, condusă de maestrul Liviu Buțiu.

Inedită a fost participarea lui Ionuț Cocoș cu soția dar... concurentă, nu suporter.

         În ambele seri au fost susținute recitaluri de către Mihaela și Ciprian Istrate, Ioana Urs, în prima seară, respectiv Roxana Gudiu, Antonela Ferche Buțiu, Veta Biriș și nu în ultimul rând, Alexandru Pugna.

Simion Suciu

CĂLUGĂRI - SATUL DINTRE PONOARE

     

Se vorbește despre carte...

Duminică, 1 decembrie a.c., de Ziua Națională a României, la Căminul Cultural din localitatea Călugări a avut loc lansarea volumului ”Călugări, satul dintre ponoare”, coordonator Iosif Tocoian, autori Ana Ilea, Vasile Todinca, Andrei Indries, Mircea Matiuța, Iosif Matiuța, Darius Ionut Codău, Florian Roman, Ioan Tocoian și Mircea Matiuța, ultimii doi, plecați în lumea fără dor. Au participat circa 200 de persoane: autorii, mai puțin Daniel Ionuț Codău,  Petru Daniel Curta, primarul comunei  Cărpinet, Laza Matiuță Liviu și Luca Ciprian Florin, foști deputați în Parlamentul României, săteni și invitați.  

La rând pentru autografe

Manifestarea a fost moderată de Iosif Tocoian, notar de stat în Beiuș, fiu al satului Călugări. Acesta a prezentat cartea dar și drumul de la idee până la transpunerea ei în fapt. Apoi au luat cuvântul prof. Ana Ilea, Vasile Todinca, cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurilor, prof. dr. Andrei Indrieș, prof. Mircea Matiuța, prof. Iosif Matiuța, preotul paroh Florian Roman și cei doi fii ai stului, foști parlamentari. În final, autorii au acordat autografe. De remarcat faptul că fiecare număr de casă din sat a primit o carte. În final, Iosif Tocoianu, organizatorul manifestării, a propus Primăriei Cărpinet, cumpărarea casei lui Dumitru Tamaș sau Dâtre, cum îi spuneau localnicii, și transformarea acesteia în Casa Memorială Dumitru Tamaș și Muzeu etnografic al localității Călugări. Cine a fost Dumitru Tamaș? Un personaj fabulos din Călugări, despre care veți descoperi mai multe citind cartea...

Și pentru că tot era ziua națională, participanții au fost tratați cu bograci și sarmale. 

KISS MATEIU

KISS, Mateiu***: Preot, profesor. S-a născut la 18 noiembrie 1816 în comuna Recea judeţul Crasna - A încetat din viaţă în anul 1876 în Lugoj. A făcut studiile secundare şi cele superioare teologice la Oradea. În anul şcolar 1841/1842  a fost numit profesor la Beiuş, unde profesează până în anul 1847. Între 1847 şi 1854 a fost preot paroh  în Cenadul Nou. Cu finea anului şcol. 1852/53 s'a făcut primul examen de maturitate în gimnasiu, pentru acea aflu oportun a-i face o particulară apreţiare. Decretul minist dto 6 Juliu 1853 Nro  3586/428 aprobă comisiunea examinatóre, care s'a constituit sub presidiul Mgf. Sale Josif Papp-Szildgyi, séü fiind acesta împedecat sub presidiul P. O. D. Joan Papp vicerectorul seminariului domestic din Oradea-Mare, — din directorul gimn. Georgiu Vlass care va examina din autorii latini, Mateiu Kiss din matematică şi limba germană, Teodor Kovary din limba grecă şi fisică, Dionisiu Păşcuţiu din istorie şi geografie, Basiliu Papp-Szilágyi din limba şi literatura română, Andreiu Pappfalvay din doctrina religiunei pentru gr. catolici şi Arseniu Adamovics, din religiune pentru gr.Orientali.[1] La începutul anului şcolar 1854/1855 a revenit, din nou, la catedra liceului din Beiuş, unde a stat până în 1857 când a fost promovat canonic al capitlului catedral din Lugoj funcţie în care rămâne până când  încetează din viaţă.

A scris: - Algebra elementară scrisă în limba română. 1853; - Folosul matematicei.  În:  Anuarul din 1855/6.

Referiri: - Istoria Gimnasiului Gr. Cat. De Beiuș (1828 – 1898) compusă de Traian I Farkaș. BEIUŞ. 1896. GHERLA, TIPOGRAFIA « AURORA » A. TODORAN   

(I. I. S.S.)

---

[1] - Istoria Gimnaziului Gr. Cat. De Beiuş (1828 – 1898) compusă de Traian I Farkaş. BEIUŞ. 1896. GHERLA, TIPOGRAFIA « AURORA » A. TODORAN

AMBROZIU ILUȚIU

  ILUŢIU, Ambroziu**: Pedagog, publicist. Născut în Ciegheld, judeţul Satu Mare (actualmente Csegöld, un sat în districtul Fehérgyarmat, județul Szabolcs-Szatmár-Bereg, Ungaria) la 11 noiembrie 1894. Şcoala primară în localitatea natală, studii secundare la Satu Mare şi Beiuş, superioare teologice la Blaj şi Oradea şi  conservatorul din Bucureşti şi Cluj. În 1919 este numit profesor la Liceul “Mihail Eminescu” din Satu Mare iar în 1920 profesor la Şcoala normală din Oradea. În 1921 trece examenul de capacitate pentru învățământul secundar, devenind profesor de muzică la Liceul Mihai Eminescu din Satu Mare În 1944 este profesor de muzică la Blaj, la 27 februarie fiind ales în comitetul de reorganizare al Reuniunii corale Iacob Mureșianu.[1] aflăm din ziarul Unirea Poporului din 12 martie 1944. Tot în acel ziar citim: ”Ministerul Culturii Naţionale a poruncit să se aducă mulţumiri publice d-lui profesor de muzică Ambroziu Iluţiu dela Şcoala Normală de băieţi din Blaj pentru modul conştiincios cum îşi face datoria ca profesor şi dragostea ce are de a învăţa pe elevi să-şi construiască înşişi viori”.  După anul 1948 a refuzat să treacă la ortodoxie. A fost urmărit de securitate.  ”Iluţiu Ambrozie – fost profesor la şcoala normală greco‑catolică Oradea. - În prezent este profesor la Şcoala Pedagogică de Băieţi nr. 1 Oradea. - Este contra revenirii. Este un încarnat catolic. Frecventează biserica romano‑catolică din Oradea. - Pe linie profesională este pasiv de la orice acţiune culturală. - Faţă de regim este duşmănos, nu este de încredere.” [2] Nu se cunoaște data decesului.

Referiri: - Tripon, A.  Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană. Oradea, 1936. p. 481; - Unirea Poporului. Anul XXVI. Nr. 11. Blaj, 12 martie 1944; Stoica, Sergiu. Eparhia Greco‑Catolică de Oradea şi Securitatea în anul 1948. Editura MEGA. Cluj‑Napoca, 2014. pag. 42, 55, 61. (I. I.   S.S.)

---

[1] Unirea Poporului. An XXVI. Nr. 11. Blaj.12 martie 1944.

[2] Stoica, Sergiu. Eparhia Greco‑Catolică de Oradea şi Securitatea în anul 1948. Editura MEGA. Cluj‑Napoca, 2014. pag. 61.

LUCIAN DRIMBA 1929 - 1997

DRIMBA, Lucian**/***: Profesor, istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. S-a născut în Lugaşul de Jos, judeţul Bihor la 4 noiembrie 1929. Este fiul Mariei (născută Samuilă) şi al lui Eugen Drimba, învăţător, şi frate cu Ovidiu Drimba. A încetat din viață în data de 3 mai 1997 la Oradea.

 Urmează școala primară în localitatea natală iar studiile secundare la Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş şi Liceul "Emanuil Gojdu" din Oradea. În anul 1952 termină Facultatea de Filologie. După examenul de stat este repartizat la liceul pe care îl frecventase, în Beiuş, fiind apoi transferat  la Oradea predând în învăţământul secundar până în anul 1964 când trece  la Institutul Pedagogic din Oradea, apoi Universitatea Oradea urcând toate treptele didactice universitare din 1992 fiind profesor. În 1971 a obţinut titlul de doctor în istoria literaturii române, cu o teză despre Iosif Vulcan, publicată în 1974. Timp de patru ani, între 1968-1972 a fost şeful catedrei de literatură română, ca următorii doi ani să fie numit decan al Facultăţii de Filologie din Oradea. A ţinut cursuri de istoria literaturii române. Face specializări la Bucureşti. Ţine prelegeri în  instituţii de învăţământ superior din Budapesta şi Seghedin şi la liceul românesc din Gyula (1970).Desfăşoară o bogată activitate de cercetare ştiinţifică materializată în numeroase comunicări, articole şi studii publicate în principalele periodice de specialitate din tară. A fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor şi Oamenilor de Ştiinţă din Bihor.

În 1983 a editat prima piesă de teatru românească păstrată integral din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa, lucrare reprezentativă pentru barocul literar românesc din epocă. A fost președintele ASLA (Academia de Ştiinţe, Literatură şi Arte de la Oradea) din anul 2003.

Publică: - Iosif Vulcan. Bucureşti, Editura Minerva, 1974. - Eminescu la Familia. Oradea, Comitetul de Cultură şi Artă al judeţului Bihor, 1974 şi o ediţie revăzută în 1994 la Editura Cogito din Oradea. - Occisio Gregorii in Moldavia vodae tragedice expresa. Cluj-Napoca, Editura Dacia 1984. - Iosif Vulcan. Scrieri. Vol. 1. Poezii, Proză. Teatru. Bucureşti, Editura Minerva, 1984. - Iosif Vulcan. Scrieri. Vol. 2. Publicistică. Bucureşti, Editura Minerva, 1989. - "...vol. III Însemnări de călătorie şi vol. IV Corespondenţă, predate aceleaşi edituri în 1990" (Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor... p. 317).

Referiri: Bucur Tincu, Rodica Florea, V. Fanache ("Steaua", 11, 1974), V. Chifor "Familia", 8, 1975, "România literară", 9, 1985, "Familia", 8, 1988, Z. Ornea ("România literară", 15, 1984), M. Vasiliu ("Familia", 8, 1984), Al. Vifor ("Familia", 12, 1974), M. Anghelescu ("Transilvania", 1985), C. Mălinaş ("Studii şi cercetări de istoria artei", 1984), Teodor Vârgolici. Eminescu la "Familia", în "Adevărul literar şi artistic", vol. VI, 1997... Moartea profesorului Lucian Drimba a îndurerat lumea din învăţământ şi cultură". (Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor... p. 317). - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni…  p. 260; - Micu, Dumitru. Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism… p. 746; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…  p. 243, 316, 443. Crispedia.ro.  (I. I. S.S.)                  

CORIOLAN ARDELEANU 1860-1918

ARDELEANU, Coriolan, I. B. ***  preot, profesor, publicist.

S-a născut în 24 octombrie 1860 la Cinghir (Csengerujfalu), azi în Ungaria. A încetat din viață la 29 octombrie 1918.

A absolvit şcoala primară la Carei iar liceul l-a urmat la Satu Mare. A absolvit facultăţile teologică și de litere la Universitatea din Budapesta. Din 1884 a fost profesor suplinitor, devenind din 1887 titular la Liceul de Băieţi din Beiuş, răspunzând în această perioadă şi de parohia limitrofă Fiziş. În perioada 1903 - 1908 este numit paroh și protopop al Careilor și vicar episcopesc al părţilor externe sătmărene, ultimii trei ani din această perioadă fiind şi preşedintele „Reuniunii învăţătorilor români sătmăreni. La 1908 devine protopop al Beiușului și director al școalelor primare urbane. La 1910 este promovat canonic al Bisericii Catedrale din Oradea. Devine canonic al Capitelului Episcopiei Greco-Catolice Oradea, în 1917 având titlul de canonic-cantor. În acelaşi timp deţinea titlul de arhidiacon al districtului Mureşului.[1] A activat în despărţământul Sătmar-Ugocea al Astrei, fiind printre întemeietorii Despărţământului de la Beiuş. Îl regăsim printre cei care au înfiinţat băncile „Arina” din Sanislău şi ”Drăganul” din Beiuş. Nu va ajunge să vadă împlinit visul de veacuri al reîntregirii românilor, stingându-se în 29 octombrie 1918.

A scris: Din istoria poporului român în Anuarul din 1890/1

Referințe: Buletin de Carei, Calendar cultural al lunii octombrie, Carei, 4 octombrie 2014; - Papp, E., Petru. Școalele din Beiuș. Tipografia Doina. Beiuș, 1928. pag. 209.  (I.I., S.S.)

---

[1] Calendar cultural al lunii octombrie. 141 de ani de la naşterea Otiliei Marchiş. 4 octombrie 2014.

DOI ANI FĂRĂ JIMMY...

          Doi ani fără Jimmy... Era o zi mohorâtă când a plecat...
 Îl întâlnisem pe stradă,cu oarece vreme înainte, slab, desfigurat, căra un bidon de apă de 5 litri de la cișmeaua de pe Aleea Moților. De-acolo, de lângă Monumentul Vânătorului de Munte. Doamne, de câte ori a făcut sunetul acolo! 

       Nu l-am recunoscut. M-a întrebat ce mai fac, atunci i-am recunoscut vocea. Era obosit, necăjit de pensie, că era foarte mică... Am stat oleacă de vorbă, i-am spus să fie optimist că se va face bine. Nu știam că era ultima oară când îl vedeam. 

        După ce a fost ”omorât” de vreo două ori pe facebook (of, ”fake - news”-urile!), într-o bună zi s-a enervat și a plecat. Să curme zvonurile.

          Odihnă veșnică, prietene!

„Pe vremea când începeam să-mi petrec serile în oraş, Jimmy era în culmea gloriei. Angajat al Casei de Cultură, era organizatorul discotecilor la care  se aduna tot tineretul din oraş şi din împrejurimi. Jimmy era printre puţinii oameni care aveau puterea de a sparge cenuşiul vremurilor de dinainte de 1989. Odată ce intrai în discotecă, realitatea de afară amuţea şi te trezeai într-o altă lume, în care se putea respira iluzia libertăţii. Zeci de generaţii au crescut şi s-au format cu muzica lui. Pentru Beiuş, Jimmy a fost Cornel Chiriac, a fost Florian Pittiş, a fost festivalul de la Woodstock, a fost The Beatles, a fost Elvis.” - Lulu Cremeneanu

De ce este Jimmy special ? Nu pentru ca era în postura în care aparea în fata tuturor, nu pentru ca era la butoane și putea oricând să ”facă legea”,ci pentru eleganța  și discreția sa, pentru ATITUDINEA lui,  care dadea o notă de calitate și rafinament  oricărui eveniment. Modul în care reușea să cumunice cu tot felul de oameni, dincolo de cuvinte (poate știți că vorbea puțin …spre deloc) atitudinea lui pozitivă, deschiderea , capacitatea  de a empatiza cu publicul au facut din Jimmy (colegul de clasă al mamei mele) prietenul nostru al tuturor... datorită lui  am reușit să înțelegem că exista lume și dincolo de granițe, datorită lui Beiusul a avut ani de-a rândul un loc în care simțeai că te desprinzi din realitate si intri într-un mediu liber, nealterat de putregaiurile vremurilor.- Claudiu Lupău

 „Discoteca tinereţii noastre s-a sfârşit”, spun beiuşenii cărora cel mai iubit DJ al Beiuşului din perioada comunismului le-a făcut tinereţea mai frumoasă, mai veselă. Din păcate, tristeţea îi domină pe cei care au auzit că Jimmy-Lazăr Ciupa va pune discuri de acum încolo pentru îngeri. Bursașiu, Veronica. ”Pe muzica lui s-au înfiripat iubirile anilor ‚80. Acum mixează pentru îngeri” În: Jurnal bihorean. Oradea, 19 octombrie 2017.

CORNEL ARDELEAN 1864 - 1937

ARDELEAN, Cornel** Avocat, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

S-a născut la 15 octombrie 1864, Târnova, județul Arad. A încetat din viață la 8 octombrie 1937 în  Chișineu-Criș, județul Arad. S-a născut într-o familie modestă.

Urmează școala confesională din localitatea natală și apoi Liceul românesc din Beiuș, pe care îl absolvă în anul 1883. Datorită situației materiale durata studiilor universitare se întinde pe o perioadă mai mare, fiind angajatul unor birouri avocațiale pentru a-și câștiga existența. Este absolvent al Facultății de Drept a Universității „Ferencz József” din Budapesta (1893). În perioada 1893-1897 își efectuează stagiatura în cancelariile avocațiale ale lui Mihai Veliciu din Chișineu-Criș și Ștefan Cicio-Pop din Arad. În anul 1896 obține și diploma de „Doctorem Juris Universi” a Universității budapestane. După ce dobândește dreptul de liberă practică (1897), prin obținerea diplomei de avocat la aceeași universitate, în ianuarie 1898 își deschide propriul birou de avocatură la Chișineu-Criș. Apropierea sa de lumea avocaților arădeni încă din anii studenției, dar mai ales în timpul stagiaturii, l-au pregătit pentru a deveni un bun activist pe tărâmul luptei naționale. Astfel, Cornel Ardelean se implică în fondarea societății „Caritatea” (1894) pentru ajutorarea tinerilor învățăcei români din Arad. Este unul dintre animatorii activităților de la casina română și a Asociației Naționale Arădane pentru cultura poporului român. A fost organizator al Clubului Național Român din Chișineu Criș. Mai intens a activat, însă, în plan politic. Apropiat de Mihai Veliciu și Ștefan Cicio-Pop, a fost părtaș la evenimentele din anii memorandului (1892-1894), iar după anul 1900 devine un partizan al activismului politic, ca tactică de luptă a Partidului Național Român din Transilvania. În anul 1901 este membru al clubului electoral comitatens din Arad. Fiind unul dintre liderii românilor din circumscripția Chișineu, va contribui la alegerea lui Ioan Russu Șirianu de deputat în Parlamentul de la Budapesta (1905). În toamna anului 1918 se implică în organizarea Consiliului Național Român din Chișineu, participând ca reprezentant al alegătorilor din acest cerc la adunările de la Arad. În 12 noiembrie are loc adunarea poporală a locuitorilor din Chișineu, în cadrul căreia se constituie Consiliul Național Român din acest cerc electoral, avându-i în componență printre alții pe dr. Cornel Ardelean, dr. Dimitri Barbu, dr. Gheorghe Popoviciu, dr. Sever Popoviciu ș.a. Președintele comitetului de conducere a fost ales dr. Dimitrie Barbu, Cornel Ardelean fiind desemnat vicepreședinte. Va fi învestit cu mandat, alături de dr. Romul Veliciu, Sever Miclea și Iustin Petruțiu să-i reprezinte pe românii din cercul Bătania, comitatul Cenad (azi Battyonya, în Ungaria). După Unire se implică în activitatea de organizare a noilor structuri administrative din zonă. La alegerile din noiembrie 1919 va fi ales senator pentru circumscripția ChișineuCriș în primul Parlament al României Mari din partea Partidului Național Român. Dr. Cornel Ardelean a continuat activitatea de avocat în Chișineu până la sfârșitul vieții sale (1937). S-a implicat în mișcarea economică din ținut. În anul 1935 a susținut organizarea unui mare congres economic al Ardealului și Banatului pentru susținerea creditului românesc din aceste regiuni.

Referiri: Ioan I. Șerban, Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Nicolae Josan, Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003; Nelu Neamțu, Mircea Vaida-Voevod, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. I-II, Editura Academiei Române, București, 2005; Membrii de drept ai Marii Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, lista publicată în „Gazeta Oficială”, Sibiu, nr. 1, 1/14 decembrie 1918. 

(S.S.)

Preot PETRE CIUHANDU 1918 - 2015

CIUHANDU, Petru**. Preot, cercetător istoric, publicist. S-a născut la 14 iulie 1918, în Roşia, județul Bihor. A încetat din viață în anul 2015, fiind înmormântat în cimitirul din Roșia. Şcoala primară a urmat-o  în satul natal, studiile secundare, ca toţi ceilalţi din familia Ciuhandu, la Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş, iar studiile superioare la Academia Teologică din Oradea, Examenul de licenţă în teologie l-a dat la Cernăuţi şi Iaşi. A fost hirotonit preot la 11 octombrie 1942 şi numit în parohia Roşia unde, cu o întrerupere de 7 ani a păstorit până în anul 1999 când s-a pensionează. Intre anii 1944 – 1949 oficiază la biserica din Susag-Beliu (azi județul Arad) şi 1949-1951 la Dicăneşti-Ceica. Pentru meritele sale în activitatea bisericească a fost ridicat la rangul de iconom-stavrofor. Pe întreaga durată a activităţii sale şi după pensionare a fost şi este preocupat de cercetarea documentelor referitoare la istoria Transilvaniei, cercetări ale căror rezultate sunt comunicate prin publicistica bogată ce o desfăşoară şi prin cele câteva cărţi pe care le semnează. Scrie la Crişana, Gazeta de Vest, Familia din Oradea, Lumina din Arad, Buna Vestire din Beiuş etc. În Buna Vestire, începând încă din anul 1993, are o rubrică care apare aproape număr de număr. Având în vedere lunga perioadă de aproape 128 de ani cât familia de preoţi Ciuhandu a slujit comunitatea din Roşia, faptul că mai toţi membrii familiei s-au aplecat asupra strângerii documentelor referitoare la parohia Roşia, cercetării lor şi scrisului, având la îndemână bogăţia de documente lăsate bunicul şi tatăl său, părintele Petru Ciuhandu le-a cercetat cu multă minuţiozitate şi pricepere adunându-le într-un mănunchi intitulat Cronica parohiei ortodoxe române Roşia, lucrare apărută cu prilejul sărbătoririi centenarului bisericii din localitate. 

Dintre scrierile părintelui Ciuhandu amintim: - Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică în faţa neamului (1994) şi  - Înţelegi ce citeşti? Biserica, sectele şi metafizicienii în faţa Sfintei Scripturi ( 1998) ambele apărute la Beiuş la Buna Vestire şi -Pentru împăcarea româno – maghiară  -  Trecutul trebuie mărturisit apărută  în 2002 la Timişoara  - Soborul Sf. Voevozi ai oştilor cereşti.  În:  Legea Românască (Oradea). An. 27, Nr. 21 – 22, 15 nov. 1947, p. 152.

Referiri: -Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit. Aria de cuprindere: judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Sălaj.  Alba Iulia, Editura Altip, 2003, p. 257, - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 148.   (I. I.)

La mulți ani, Nicolae Brânda!

BRÂNDA, Nicolae**/***: Cadru universitar, etnograf, antropolog, cercetător ştiinţific,  scriitor, ziarist. S-a născut la 9 octombrie  1942 în Căpâlna,  județul Bihor. Şcoala  primară şi elementară  a făcut-o în Căpâlna, studiile secundare la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş iar cele universitare la Facultatea de Filologie din Cluj luându-şi licenţa în annul  1968. Itinerar socio-profesional: pentru scurtă vreme profesor în comuna Lunca - Bihor, apoi instructor la Casa orăşenească de cultură Beiuş, director al acestei instituţii, perioadă în care activitatea unităţii cunoaşte un important reviriment, atât cantitativ, dar mai ales calitativ. Este atras de cercetare şi probabil de aceea, profitând de reorganizarea activităţii Muzeului orăşenesc, face demersurile necesare spre a fi transferat director al acestuia. In  această activitate se va remarca în mod deosebit, atât în ceea ce priveşte cercetarea fenomenului etnografic din Ţara Beiuşului, a artei populare şi comunicarea în diverse ocazii (simpozioane, sesiuni de comunicări, studii şi articole în periodice) a rezultatelor cercetărilor, dar mai ales prin îmbogăţirea substanţială a patrimoniului muzeului prin achiziţionarea de importante valori ale artei populare din zonă pe care le cunoştea bine din desele deplasări de studii făcute în toată Ţara Beiuşului şi în zonele limitrofe. Organizează pe alte criterii  expoziţia de bază a muzeului, mai ales în partea de etnografie, într-o viziune spaţială proprie. După 1991 lucrează şi în ziaristică fiind redactor-şef de departament  la ziarul local  Crişana. Tot în această perioadă devine lector, apoi conferenţiar la Universitatea din Oradea. În anul 2000 îşi ia doctoratul în sociologie la Universitatea  “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, devine prodecan al Facultăţii de Arte Vizuale a Universităţii din Oradea. În zona scrisului s-a manifestat, cu egală dăruire şi vocaţie în ziaristică, în poezie şi cercetare. Ca ziarist, poate cel mai reprezentativ pentru publicistica bihoreană, a scris mii de articole. “Prezenţa sa în presa românească i-a creat o aură inconfundabilă, aceea de stilist desăvârşit, rafinat şi natural în acelaşi timp. Scriitura lui orice domeniu ar atinge captează şi încântă, el reuşind să se adapteze unor registre diverse – de la relatarea neutră până la analiza pe muchia de cuţit, de la tratarea savantă strâns argumentată şi susţinută de o logică impecabilă, până la anecdotic, ironic şi execuţie pamfletară” (Miron Blaga). Din august 2003 este directorul săptămânalului de informaţie "Impact" editat de Universitatea din Oradea. Ca poet a publicat două volume de poezie:  “Lumina rugului”. Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1976 şi  “Catabasis. Scrisori către Euridice”.  Oradea, Editura  Adsumus,  2001. Dar  prezentarea  poetului şi poeziei sale o vom face tot prin vocea autorizată a criticii: ”Cu poezia lui Nicolae Brânda m-am întâlnit într-o superbă zi de toamnă a anului 1976, în dulcele târg al Ieşilor. Student fiind, coboram cu regretatul prieten şi poet Corneliu Popel, dinspre Târgul Cucului spre “eternitatea”, pe unde avea prin vecinătate un pui de bojdeucă în chirie, când blajinul şi angelicul poet din Darabani m-a întrebat dacă-l cunosc “pe unul, Nicolae Brânda, de prin Oradea, care a publicat recent o carte excepţională  - “Lumina rugului”…  I-am citit şi comentat atunci… lumina şi rugul rămânând profund impresionat de sensibilitatea, cultura şi solemnitatea rostirii, de farmecul limbajului,  de decorul interior pe care un poet din Bihor (cunoscut incidental din paginile Familiei) le dezvăluia, cum n-o mai făcuse nimeni de la Andriţoiu încoace. De altfel, în acele momente de in-luminare ne-am împrietenit cu Nicu Brânda, poetul… De cunoscut însă aveam să-l cunosc peste vreo trei ani, la Beiuş”… (Miron Blaga). “La a doua carte de poeme se află Nicolae Brânda cu volumul Catabasis… Avem de-a face aşadar cu o reuniune de “monade” lirice scrise pe parcursul unui deceniu şi care, împreună dau imaginea unui poet din stirpea orficilor, modelele invocate ori doar sugerate fiind Pindar, Holderlin şi Rilke. “Iluminările”, în număr de patru, ascund sub fastul şi solemnitatea rostirii confesiunea unei inimi însângerate care-şi eufemizează tenebrele într-un registru de clasicităţi limpide de o căutată refrigerenţă: “ivoriu pe ivoriu luminând”. Leitmotivul frigului purificator dă acestui cvartet confesiv o organizare muzicală în cheie apolinică şi un desen filigranat de  “geometrii îngheţate ale cântecului”… (Ioan Moldovan). Cu totul încântat de volumul “Catabasis” se arată criticul bucureştean George Mirea. Un critic care se pronunţă asupra fenomenului liric românesc de peste trei decenii, deci în cunoştinţă de cauză spune:” Nu cred – necredinţa mea are ca temei blocarea interesată a difuzării cărţii şi, mai ales, a cărţii scrise în alte părţi decât pe malul dâmboviţean – repet: nu cred că în ultimele decenii, mai exact de la publicarea “Ultimelor sonete…” semnate de V. Voiculescu şi de ciclurile lirice blagiene apărute după 1960 şi chiar volumele semnate de Tudor Arghezi tot în aceeaşi perioadă, literatura română să fi înscris o apariţie notabilă precum cartea bihoreanului (!) amintit. O carte care va pune la grea încercare critica aiatolahică închistată într-o cecitate inoperantă. Un fel de “ce nu pricep, la ce nu am acces, nu există” – dixit talibanul! “Catabasis Scrisori către Euridice” nu este, de fapt, o carte de citit şi de aşezat apoi într-un ungher al bibliotecii. E ceva mai mult. Locul ei potrivit ar fi într-un muzeu al splendorilor” . Pe lângă volumele de poezie, Nicolae Brânda, publică două valoroase lucrări, rezultate din studiu şi cercetare  în zona antropologiei culturale şi a filozofiei culturii, volume primite cu deosebit interes de cercetătorii în domeniu, dar nu numai. Este vorba de “Mituri ale antropocentrismului românesc.  I.  Mioriţa”. Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1991 şi  “Mythos.  Epos.  Ethnos”.  Oradea, Editura Universităţii, 2002. “Mituri ale antropocentrismului românesc”  îşi are istoria ei. Uneori asemenea istorii trebuiesc povestite pentru că se implică în substanţa intimă a cărţii. Cea  de faţă începe practic, cu o comunicare pe care subsemnatul o susţine în anul 1975 la Bucureşti la sesiunea omagială a Muzeului de artă a R.S.R. Comunicarea se numea “relicve etnografice ale unor vechi rituri de iniţiere” şi, pe lângă  ineditul materialului comunicat şi al interpretării, ambiţionat spre concluzii referitoare la o posibilă nouă perspectivă asupra specificului naţional românesc, denumindu-i constante noi în antropomorfismul şi antropocentrismul acestei civilizaţii. Ulterior am căpătat tot mai clar certitudinea că acea investiţie iniţială exprima un adevăr, că civilizaţia românească tradiţională stă sub semnul unui antropocentrism evident, un element de specificitate ce exprimă în miturile ei esenţiale, în formele de organizare socială şi culturală, în constantele ei ontice etc. şi atunci am trecut la elaborarea unui proiect de explicare a acestor manifestări, demers menit să definească antropocentrismul ca trăsătură de bază a unei specificităţi, pe care dacă, sigur, n-o epuizează, în schimb încearcă s-o direcţioneze  şi structureze…”  Ultima sa carte Mythos. Epos. Ethnos este o apariţie editorială de excepţie. Ea preia o parte din aserţiunile celei precedente  şi îşi propune tot definirea unui specific românesc alternativă la “spaţiul mioritic blagian.

În aprilie 2018 i-a fost conferită Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș.

Scrieri:

-  Lumina rugului, Cartea Românească, 1976,

-  Catabasis. Scrisori către Euridice, Oradea, 2001.

-  Mituri ale antropocentrismului românesc, I. Mioriţa, 1991

-  Scrisori către Euridice, (Oradea, Editura Adsumus, 2001

-  Mythos. Epos. Ethnos, 2002

- Beiușul și lumea lui, (vol. I – IV), Editura Primus, Oradea, 2009 ( Coordonator lucrare împreună cu Ioan Degău)

Referiri:

- Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde. Ioan Buşiţia…  p. 11;

- Duma-Suceveanu, Constantin. - Documentar.    În:   Pagini de ucenicie (Beiuş). An. 5, nr. 2 (8), 1971, p. 33-37, p. 34;

- Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni… p. 254;

- Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…  p. 285.

(I. I. S.S.)

Azi, la Hotel Continental, Oradea - dublă lansare de carte

     

Azi, 7 octombrie 2019, la hotelul Continental din Oradea a avut loc o dublă lansare de carte: Ioan Degău, Cristian Apati -  Primul deceniu de carte românească în Beiuș (1921 - 1929) și Silviu Odobasianu, Simion Suciu - Vizita Regelui Mihai I la Beiuș, 11 aprilie 2007. La prima Lucrare, dl. Ioan Degău este autor, la a doua a scris prefața și la ambele, finanțator. Au fost prezente circa 80 de persoane, dintre care amintim: dl. Ioan Mihaiu, prefect al județului Bihor, Dl. prof. univ. dr. Mihai Drecin, d-na Ligia Mirișan, director - manager al Bibliotecii ”Gheorghe Șincai” din Oradea, Dl. dr. Vasile Todinca, Cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurilor, dl. Pașcu Balaci, poet, scriitor și avocat, d-na Miorița Săteanu, consilier municipal.
           Moderator a fost cunoscutul profesor de jurnalism, dl. dr. Ioan Laza. Au vorbit despre cele două cărți  Cristian Apati,  Ligia Mirișan, Pașcu Balaci, Miorița Săteanu, Mihai Drecin, Silviu Odobasianu, Vasile Todinca. Vorbitorii au evidențiat mecenatul domnului Ioan Degău, valoarea celor două lucrări lansate, importanța lor pentru posteritate. În final, dl. Ioan Degău a promis că după 15 noiembrie a.c. îl va invita pe Președintele Academiei Române, dl. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop,  la Beiuș.

           Și pentru că dl. Ioan Degău a împlinit azi frumoasa vârstă de 82 de ani, i s-a cântat ”La Mulți Ani” de către întreaga asistență. 

             La mulți ani, domnule Ioan Degău!