LUCIAN BOLCAȘ (1867 - 1947)

 

BOLCAŞ, Lucian**/***. Om politic şi de cultură, scriitor, gazetar, editor. S-a născut la  27 februarie 1876 în Vălani de Beiuş, județul Bihor. A încetat din viaţă în  1947 la Cluj.

Urmează şcoala primară în satul natal, studii secundare la Beiuş, absolvite în anul 1895. Se înscrie la facultatea de Teologie Romano-Catolică din Oradea, dar, după o săptămână de dogmatică trece la Academia de Drept  din acelaşi oraş. După cum el însuşi scrie într-un articol publicat la Arad, poate ar fi rămas preot dacă “n-ar fi fost fătul epocei memorandiste şi dacă sufletul lui n-ar fi sorbit cu sete tot dorul de luptă cu armele dreptăţii”. Plecat de pe băncile liceului beiușean, proaspătul student Lucian Bolcaş începe să organizeze tineretul studenţesc român din Oradea, folosindu-se în această întreprindere de toate mijloacele ce-i stăteau la îndemână: coloanele mai tuturor periodicelor româneşti din Oradea şi cele ale studenţilor români din Viena, Budapesta, Graz, influența oamenilor politici români care îi scriu. Printre ce-i care îi acordă sprijinul  deplin  şi necondiţionat se află şi studentul Ioan Ciordaş, cel ce avea să devină martirul Beiuşului, al Bihorului, al neamului românesc. Pentru întreaga activitate, pentru atitudinea lui la Congresul Internaţional al Studenţilor care a avut loc la Torino la 15 noiembrie 1898, pentru faptul că a fost ales în Consiliul Federaţiei Internaţionale “Corda Fides” a studenţilor ca reprezentant al românilor din România, Lucian Bolcaş a fost eliminat din toate universităţile din Ungaria, trebuind să se înscrie la Facultatea de Drept din Viena, unde îşi ia licenţa şi doctoratul. ”Alexandru Aciu, Ioan Ciordaş, Iosif Maiorescu, Eugen Şimonca, dar şi o viitoare figură ilustră a intelectualităţii româneşti din părţile Sătmarului, Augustin Mircea; aceştia toţi fuseseră eliminaţi din Academia orădeană, Lucian Bolcaş însă primise o pedeapsă şi mai mare: eliminarea de la toate universităţile din ţară!”. Editează la Budapesta revista „Familia română”, despre care amintește, în anul 1908, Ioan Pelivan. Între 1896 - 1914 îndeplineşte diverse funcţii administrative în Bucureşti, Beiuş şi Cluj. Împreună cu colegul şi prietenul său Ioan Ciordaş, înfiinţează, în 1911, Tipografia şi Librăria “Doina”, al cărei director a fost o vreme. Pleacă voluntar pe front. După 1918 se stabileşte în Cluj, dedicându-se în mai mare măsură scrisului. După 1942, pentru o perioadă de câţiva ani, a fost secretar general de redacţie al gazetei  “Beiuşul”. A redactat la Budapesta Amicul Soldatului – Călindar, iar alături de Onisifor Ghibu, I. Şchiopul, S. Stanca, A. Paul scoate, tot la Budapesta ziarul  Lupta. A mai colaborat la: Adevărul, Dacia, Dimineaţa, Epoca, Foaia Literară, Gazeta Transilvaniei, Naţionalul, Poporul român, România Jună,  Tribuna,  Viitorul, Voinţa   etc. „Adesea stăteam la mese de cafenea cu bătrânii Lucian Bolcaş şi Aurel Ciato, care ne povesteau impresionante întâmplări din vechea gazetărie românească din Ungaria” mărturisește  Iustin Ilieşiu în Note autobiografice. 

Scrieri: -  Corda Fratres, Appello ai membri e a tutti gli amici della Federazione internazionale degli Studenti a proposito delle dichiarazione[!], che Sua Eccellenza Giulio Wlassics, Ministro dell'Instruzione d'Ungheria fece al Parlamento di Budapest nello seduta del 12 Marzo. Federazione Internazionale degli Studenti. Direzione della Sezione Rumena (Apel la membri și toți prietenii Federației Internaționale Studențești cu privire la declarațiile [!], Pe care Excelența Sa Giulio Wlassics, ministrul educației din Ungaria le-a făcut Parlamentului de la Budapesta în sesiunea din 12 martie. Federația Internațională a Studenților. Șef al Secției Române) [Per la Direzione delle Sezione rumena Luciano Bolcaş, Vice-Presidente S. S. della Corda Fratres. Viena, Aprilie 1902], Vienna, Editore L. Bolcaş, Tipografia M. Salzer, 1902, (Federazione Internazionale degli Studenti. Direzione delle Sezione Rumena) ; - Răsboiul ruso-japonez 1904-1905, [De] Lucian Bolcaş, Partea I. Până la căderea Portului-Arthur, Budapesta (Tip. Poporul Român), 1905; - Idem. Partea II. Dela căderea Portului-Artur până la pacea dela Portsmouth. Budapesta (Tip. Poporul Roman), 1907; - Seri albastre (Pentameron), Arad (Tribuna, inst. tip. Nichin şi cons.), 1910; - Năvăliri Barbare, Nuvelă. Budapesta, Inst. tip. şi de Editură Luceafărul, 1906; - Năvăliri barbare (nuvele), Cluj, 1909; - Pe cărările vieţii (Povestiri), Arad,  Tipografia Tribuna, 1910; - Chestia autonomiei Bisericei Române Unite în şirul luptelor noastre pentru existența naţională, Bucuresci, Inst. de Arte Grafice şi Editură Minerva Filip, Moroianu, Popovici şi Tălăsescu [pe copertă: Tip. Minerva], 1900; - Seri albastre (Pentameron), Arad (”Tribuna”, inst. tip. Nichin şi cons.), 1910; - Străina. (Teatru), Beiuş, Tipografia şi Librăria Doina, 1912; - Genoveva, Gherla, Tipografia Aurora, 1927. - Aurel cere bani, Schiţă din viaţa de la sate, (Premiul Luceafărului), în: ”Luceafărul” (Budapesta), An 3, nr. 19, 1 oct. 1904, p. 330-334; - Casa Ciordaş. Pentru-ce n’a cumpărat-o primăria? În:  ”Beiuşul” (Beiuş). An. 5, nr. 31, 2 aug. 1925, p. 3; - Pentru ce n-a izbucnit revoluţia în Transilvania,   în: „Adevărul„ (Bucureşti), An. 29, nr. 10533, 7 iul. 1916, p. 1-2.

Referiri: - Faur, Viorel. Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)… p. 28, 29, 31, 34, - Faur, Viorel şi Apan, Mihai.  Manifestări politice ale populaţiei româneşti din Bihor între 1870-1905,    în:  ”Crisia” (Oradea), An. 14, nr. 14, 1984, p. 53-61, p. 58, 59, 60, - Mărgineanu, Ion, Oameni din Munţii Apuseni… p. 253; - Câmpean, Viorel, Oameni și locuri din Sătmar, vol. II, editura Citadela, Satu Mare, 2010, p. 153; - Ion, Constantin, Ion, Negrei, Gheorghe, Negru.  Ioan Pelivan – părinte a mișcării naţionale din Basarabia, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2011, p. 71; - Buletinul Institutului de Filologie Română ”A. Philippide”, anul VIII, nr. 2, aprilie – iunie 2007, Iași.p. 10.

 (I. I., S. S.)

NE-A PĂRĂSIT INTERPRETA DE ROMANȚE SERINA BALLA. DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ!

 Romanța a fost și va rămâne trăirea dragostei împlinite sau nu, tânguirea după locurile și persoanele dragi care au existat odată în viața noastră, frumusețea anotimpurilor cu florile lor proaspete sau de gheață, toate puse în cântec....Dormi în pace "Doamna Crizantema". „....🖤 (Boldiș Zoltan)

BALLA, Serina****.  Artist liric. Interpreta de romanțe.

Sa născut în 1 iulie 1950, la Ploiești, județul Prahova, fiica lui Mihai Pascu (fost director al Trustului de Alimentație Publică Locală Ploiești) și Margareta Pascu (născută Weisz), profesoară de limbi străine. A încetat din viață în 19 februarie 2024, fiind înmormântată în Cimitirul din Deal din Beiuș. Mama Serinei Balla a fost deportată, împreună cu primul ei soț, farmacist în Oradea, la Dachau, unde a funcționat, până la intervenția trupelor americane din 29 aprilie 1945, primul lagăr nazist de concentrare. A supraviețuit ororilor petrecute aici, stabilindu-se, după revenirea în țară, la Ploiești, unde avea refugiată sau soră. În împrejurări la aceste cunoscute pe cel de-al doilea soț al ei, Mihai Pascu. Serina Balla are un frate mai mare, Iancu Pascu, absolvent al Academiei de Studii Economice din București, care a activat în cadrul TEHNOFORESTEXPORT, ajungând director al Agenției Economice a României la Londra.

După absolvirea școlii generale și a liceului în Ploiești, a fost admisă la Conservatorul „George Enescu” din București, unde a fost elevat profesoarei Arta Florescu. În urma unei nefericite intervenții chirurgicale la amigdale, a fost nevoită să întrerupă studiile în anul II de facultate. Ulterior a urmat o seamă de cursuri de măiestrie artistică, respectiv de formare profesională.

La o nuntă, petrecută în Ploiești, avea să-l cunoască pe viitorul ei soț, Mihai Balla, maistru la întreprinderea „Hyperion” din Ștei. Urmându-și perechea, a ajuns în Bihor. Serina Balla a activat ca laborant la Fabrica de Binale și, mai apoi, ca secretar tehnic la Circumscripția Financiară din Ștei. Serina și Mihai Balla au trei fii: Mihai George, stabilit cu familia în Scoția; Andrei Paul, rezident în Irlanda; Adrian Daniel, încadrat la Sucursala Oradea a OTP Bank.

Marea ei pasiune a fost și a rămas muzica. A studiat pianul de la 5 ani. A participat la manifestările de gen, circumscrise Festivalului „Cântarea României”, colaborând îndeaproape, sub aspect metodic și al îndrumării, cu prof. Cornel Buciuman, prof. Crăciun Parasca, respectiv prof. Gheorghe David, de la Centrul Județean pentru Îndrumarea Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă, metamorfozat ulterior în Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. 

Voce apreciată, Serina Balla a avut șansa rară de a urcă pe scena Festivalului „Johann Strauss” din Viena, trăind pe viu strălucirea și fastul unei asemenea manifestări.

Prezența ei impetuoasă și plină de sensibilitate a fost remarcată în cadrul mai multor ediții (1982, 1983, 1984, 1985, 1986) ale Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, răsplătită de fiecare dată cu lauri, pentru ca în 1990 să-i fie acordat Marele Premiu pentru interpretarea romanței „De-ar ști omul ce-l așteaptă”, din creația lui Paraschiv Oprea. De neuitat a rămas pentru Serina Balla și momentul în care a interpretat, în primă audiție, „Romanța Crizantemei de Aur”, fiind însoțită de însuși autor, compozitorul Aurel Giroveanu, sosit la Târgoviște special pentru acest eveniment.

La acest impresionant palmares să mai adăugăm participarea la Concursul „Hariclea Darclée”, după numele legendarei soprane, desfășurat în 1987, la Pitești (transferat ulterior la Brăila), adjudecându-și trofeul „Lyra de Aur”.

Pentru Serina Balla, romanța înseamnă un gen rafinat, profund, care întrupează tumultul sufletului, doruri știute și neștiute, combustia iubirii, patimi răvășitoare, duioșie și alinare, lumina speranței, bucuria regăsirii în lumea vie a muzicii.

Am avut norocul să o urmăresc, live, la Beiuș, cu ocazia „Varietăților Bihorene”. Dar timpul, parșiv a trecut pe neobservate și altă întâlnire nu a mai fost.

DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ!

SINCER CONDOLEANȚE FAMILIEI GREU ÎNCERCATE!

Referiri : Degău, Ioan, Suciu, Simion, Laza, Ioan, Beiușul și lumea lui, vol. VI. Oameni de seamă din Țara Beiușului , Editura Academiei, Cluj -Napoca, 2021. (IL) 

ȘI A MAI TRECUT UN 7. LA MULȚI ANI, ALEXANDRU CRĂCIUN!

 

CRĂCIUN, Alexandru*/**/***.  Sculptor. S-a născut în Beiuș în 7 februarie 1952.

A urmat școala primară și gimnaziul în Beiuş, iar apoi Liceul ”Samuil Vulcan”, absolvit în anul 1971. Între anii 1973-1975 a urmat Școala Populară de Arte din Arad, pe care o absolvă cu diplomă de instructor și interpret.

Se remarcă din primele clase elementare ca un elev dotat şi remarcat de învăţători, iar mai apoi de profesori, privind arta de a mânui creionul şi pensula,remarcându-se prin realizarea a numeroase lucrări de grafică şi pictură.

Nu așteaptă prea mult, de copil începe să folosească frecvent dalta, șpițul şi ciocanul, realizând lucrări remarcabile, fapt care îl propulsează între ucenicii maestrului  Dănilă Andriţoiu din Vașcău, stabilit în Beiuș, profesor absolvent la Belle Arte în Bucureşti şi studii în Italia, Franţa şi Austria, sub a cărui îndrumare exersează 6 ani de zile, până în 1977, parcurgând etape esențiale în devenirea lui ca artist român şi sculptor.

Lucrări: 1. Portalul de la intrarea în municipiul Beiuş - obţinut şi realizat la concurs cu alţi sculptori;

2. Bustul cărturarului Samuil Vulcan din incinta colegiului naţional cu acelaşi nume din Beiuş;

3. Monumentul lui Avram Iancu din Parcul Central al Municipiului Beiuș, lucrare realizată pentru binele comunității, fără recompensă financiară (pro-bono);

4. Plăci comemorative: Mihai Eminescu, Avram Iancu, Episcop Ortodox Nicolae Popoviciu,  Protopop Valeriu Hetco-preot greco catolic și altele;

5. Portret și placă comemorativă Niculiță Papp (cu care a fost foarte bun prieten);

6. Bustul lui Mihai Eminescu la Marghita;

7. Monumentul care reprezintă un berbec australian din fața fostei IAS Beiuș;

8. 20 troițe-închinate eroilor căzuţi în războaiele mondiale;

9. Zeci de portrete în marmură şi busturi pentru personalităţi mai mici sau mai mari;

10. Sute de monumente funerare.

A participat la numeroase manifestări anuale de pictură, sculptură şi grafică mică, organizate cu diverse prilejuri la Craiova, Arad, Bucureşti, Iaşi, Beiuş şi chiar în Austria.  De asemenea, în colaborare cu criticul de artă Ramona Novicov, a organizat tabere de sculptură în Beiuș.

Este căsătorit și are două fete.

Referiri: Interviu, iunie 2021.  (S. S.)

IERI A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ SAVA ROZALIA, SOȚIA LUI SAVA CONSTANTIN. SINCERE CONDOLEANȚE!

 

Colegii de la fanfară și de la Cercul militar Beiuș sunt alături de Constantin Sava și familia acestui, urmare a decesului soției sale, Rozalia Sava.

ROZALIA SAVA s-a născut în 25 iunie 1940 și a încetat din viață, ieri, 8 februarie, după 60 de ani de căsătorie cu Constantin Sava. 

PRIVEGHIUL A AVUT LOC ÎN SEARA DE 8 FEBRUARIE, IAR STÂLPUL VA AVEA LOC ÎN 9 FEBRUARIE, PE STR. GEORGE COSBUC NR. 12.

SLUJBA DE ÎNMORMÂNTARE VA AVEA LOC ÎN DATA DE 10 FEBRUARIE, ORA 13, LA BISERICA GRECO-CATOLICĂ DIN BEIUȘ.

SINCERE CONDOLEANȚE FAMILIEI ÎNDURERATE!

GHEORGHE GLIGOR (1898-1962) - PARTICIPANT LA CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE

 

GLIGOR, Gheorghe **. Învățător. Ofițer, participant la cele două războaie mondiale. Sa născut în anul 1898, în localitatea Ponorel, comuna Vidra de Mijloc, județul Turda. A încetat din viață în anul 1962. 

A urmat Școala Normală din Beiuș. La terminarea școlii, în 1917, este încorporat în armata austro-ungară pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu. Este trimis la Școala de Ofițeri Rezerve, iar după o instruire de 6 luni este avansat „excepțional” la gradul de sublocotenent și trimis pe frontul de apus franco-italian. Aici participă la operațiunile militare contra armatelor aliate ale Antantei, iar după o perioadă scurtă, de câteva săptămâni, cade prizonier la italieni.

În 1916 România intrase în război alături de state Antantei, astfel că românii, și în special ardelenii care fac parte din armata austro-ungară, doreau să cadă prizonieri. În prizonierat, împreună cu alți ofițeri, au format Regimentul de voluntari „Horea”, care a fost integrat în cadrul armatei franceze și a luptat pe frontul italian la Piave și alte localități. Ca voluntar, este rănit în umărul stâng, în care a păstrat până la sfârșitul vieții un glonț, refuzând să fie scos afară, precum și spitalizarea.

În 1918, după capitularea Kaiser-ului, unitatea militară din care făcea parte a revenit în țară și a participat la luptele de eliberare a Transilvaniei de sub bandele bolșevice ale lui Bela Kun și, la cererea guvernului maghiar de atunci, și la lichidarea acestor bande. de pe teritoriul Ungariei. În astfel de împrejurări, a ajuns să dețină funcția de adjunct al delegatului militar de lângă județul Szabolcs, unitatea fiind dislocată la Nyiregyhaza, Ungaria. Pentru meritele deosebite obținute în Primul Război Mondial, a fost decorat cu Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 cu baretele 1919.

După Primul Război Mondial, Gheorghe Gligor a intrat în profesie, predând copiilor, în calitate de învățător, în unele localități din Țara Moților, iar în 1928 vine în Scărișoara Nouă, unde se împroprietăriște împreună cu alți moți. De menționat că această localitate luase ființă în 1924, ca urmare a Reformei agrare din 1921. În calitate de învățător și apoi de director al școlii din Scărișoara Nouă - sat în comuna Pișcolț, județul Satu Mare, a muncit în perioada 1928-1940 și apoi din 1945 până în 1962, când a încetat din viață în urma unei boli necruțătoare. 

Pe linie profesională a fost un mare dascăl, un bun educator și un părinte adevărat, deși nu a avut copii. În perioada 1939-1940, în majoritatea timpului a fost concentrat la unitatea militară din Bistrița-Năsăud. Periodic, venea în sat, de obicei la sfârșit de săptămână, și intra în clasă, în uniforma lui de ofițer. Era un bun pedagog și un mare patriot.

După Dictatul de la Viena nu sa mai întors în sat, iar în 25 octombrie 1940 locuitorii satului Scărișoara Nouă au fost expulzați de către regimul horthist. Învățătorul sa interesat de scărișoreni prin țară, pe unde erau, și mulți copii le-a înmânat certificatele de absolvire a școlii. În 1941 a fost învățător în satul său natal, Ponorel. 

Lt. Gheorghe Gligor, primul din stânga

În 1 februarie 1942 a fost concentrat la Batalionul Fix Regional Bihor, cu gradul de locotenent, încredințându-i-se comanda Companiei a III-a. În această calitate, a participat la operațiunile de război pentru apărarea Văii Arieșului. Din certificatul Nr. 1586/1945, al comandantul Batalionului Fix Reg. Bihor, maior Pop Virgil rezultă: ” a făcut parte din Bat. Fix Regional Bihor de la 1 febr. 1942 până la 1 martie 1945; de la data de 1 febr. 1942 până la data de 1 martie 1945 are 473 (patrusuteșaptezecișitrei) zile de concentrare din care în interior 382 de zile și în zona operativă 91 de zile. A luptat pe front luând parte la luptele de la: Sălciua. Lunca, Poșaga, Vidolm, județul Turda... Lt. r. Gligor Gheorghe, pe tot timpul cât a fost în acest batalion, a fost comandant de companie. De la 1 octombrie 1943 a fost concentrat în permanență. Compania sa a fost foarte bine instruită și educată datorită muncii și priceperii depuse de ofițer. În luptele de la Valea Arieșului, Lunca, Poșaga și Vidolm, lt. rez. Gligor sa distins prin curaj si îmbarbatarea companiilor contra ungurilor. Element de încredere, un ofițer foarte bun care face cinste neamului.”

Referiri : Bâta, Ilie, Oameni de mare (II) Învăţătorul Gheorghe Gligor, participant la două războaie mondiale , în: ”Eroii Neamului”, An VI, Nr. 1/18, Satu Mare, 2014, p. 47-48.