A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ CONSTANTIN BUTIȘCĂ. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ! SINCERE CONDOLEANȚE FAMILIEI!

To be or not to be... A fi sau a nu fi...   Ce mică e distanța dintre a fi sau a nu fi. Trăim în viteză, în goana neîncetată spre un pic mai bine și nici nu observăm cum trecem pe lângă locuri, oameni, clipe… Ne trezim când suntem mai puțini și atunci ne amintim câte am fi putut face pentru cei plecați, dar… este prea târziu. Și atunci ne tragem răsuflarea și o pornim din nou în goana spre… neființă…

           

Sursa foto: Bihoreanul

            CONSTANTIN BUTIȘCĂ. Profesor. Inginer. Autor. S-a născut în 2 august 1945 în localitatea Fânațe, județul Bihor, fiul lui Ștefan și Zenovica Butișcă. A încetat din viață în 15 octombrie 2021, în urma unor afecțiuni cardiace, la Oradea.

A absolvit Școala Medie Mixtă din Ștei, atunci Orașul Dr. Petru Groza (1963) și Facultatea de Electromecanică la Cluj-Napoca (1968).

A fost inginer stagiar la TCIF nr. 6 Crișana și la IRE Oradea, unde a proiectat electrificarea satelor Valea Mare de Codru, Cetea, Borozel, Hidișelu de Jos și alimentarea cu energie electrică a Minei de bauxită de la Dobrești și a Morii Răsăritul din Oradea.

În 1970 a intrat în învățământ, la Liceul Industrial de Electrotehnică, devenit ulterior Grup Școlar de Transporturi și Telecomunicații, apoi Grup Școlar CFR. Aici a fost profesor, director și director adjunct până în 2009, când sa pensionat. A construit cu elevii un laborator de mașini electrice și acționări (doi dintre acei elevi, ulterior, și-au luat doctoratul în mașini electrice). O vreme a condus cercul metodic al inginerilor și maiștrilor instructori de profil electric din Oradea și apoi a fost inspector școlar.

Încă din liceu a publicat probleme enigmistice și careuri de cuvinte încrucișate în revista Rebus și a înființat, la liceul din Ștei, Cercul rebusist Bihorul (care va activa, din 1970, la Oradea și în cadrul căruia se vor forma cunoscuții rebusiști Gheorghe Crișan, Paul Hașaș, Andrei Stokker și Stelian Radu Cacuci). În 1974 a organizat la Oradea prima Consfătuire rebusistă națională și prima mare Expoziție rebusistă națională, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Între 1980 și 1989 a realizat și tipărit la Oradea reviste de rebus și cultură, care s-au difuzat în zeci de mii de exemplare în toată țara (Fotbal la Porțile Bihorului, Teatru-rebus-magazin, Armonii, Mozaic cultural-sportiv). În ianuarie 1990 a tipărit revista rebusistă cu tematică istorică, Armata e cu noi!, în cadrul Casei Armatei din Oradea. A contribuit la apariția Gazetei de vest, a revistei Unu și a Editurii Cogito. În 1993 a înființat Editura Brevis, în cadrul căreia au apărut peste 30 de reviste rebusiste tematice (cu titlul de Divertisment), volume de versuri ale poeților și epigramiștilor locali (F. Lazăr, I. Davideanu, P. Marian), cărți și publicații școlare (Cântați cu noi, Serbări școlare, Matematica de gimnaziu), Harta și Ghidul practic al municipiului Oradea, în mai multe ediții. În 2000 la Editura Brevis a apărut ampla lucrare a regretatului prof. Nicolae Țucra, Vașcău. Comună, oraș, ținut. Monografie. Orientând editura spre monografii, în 2002 Constantin Butișcă a publicat Monografia comunei Drăgănești. Au urmat apoi mai multe monografii cu subtitlul Case, oameni și tradiții pentru sate din comuna natală și din împrejurimi (Fânațe, 2009; Poiana de Vașcău, 2010; Câmpani, 2012; Sudrigiu, 2016; Sighiștel, 2017, Seghiște, 2018). Toate aceste monografii sunt rodul unor cercetări sociologice în satele la care se referă. A mai publicat trei lucrări de factură monografică: Bisericile ortodoxe din Oradea și slujitorii lor (2013); Amintiri din Liceul CFR (2014); Mondialele, de la Montevideo la Moscova (2018). Începând cu anul 2018 a lucrat la volumul Bihoreni de ieri și de azi, pe care l-a finalizat în decembrie 2020.

Apoi… 

Noi rămânem mai triși, mai săraci...

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ! SINCERE CONDOLEANȚE FAMILIEI ÎNDOLIATE!

Constantin Butișcă la Beiuș

Foto: Alexandrina Chelu

ANASTASE HRISTODOR (1930 - 2016)

 

HRISTODOR, Anastase****.  Inginer miner. Director Exploatarea Minieră Bihor. S-a născut la Niculițel, județul Tulcea, în 16 octombrie 1930. A încetat din viață în 19 ianuarie 2006 la Ștei.

În 18 februarie 1955 ”am fost instalat ca inginer stagiar la Obiectivul 2. Stagiatura dura vreo 6 săptămâni, după care, întâlnindu-mă cu inginerul-șef al „Cuarțitului“ i-am spus că pierdem timpul cu stagiatura. A spus „bine” și, după două săptămâni, am făcut două inovații, iar sectorul respectiv, care până atunci mergea prost, a-nceput să-și facă planul. A fost și motivul promovării mele ca inginer cu lucrările de minare. Așa a fost atunci”. După o jumătate de an a fost avansat inginer-principal. ”După încă o jumătate de an, am fost numit inginer-șef al carierei centrale…” S-a implicat total în studierea și găsirea căilor prin care să asigure atât abordarea modernă a tehnicilor de exploatare cât și relaționarea impecabilă cu echipele de specialiști cu care a avut onoarea să colaboreze. Rezultatele și recunoașterea profesională nu s-au lăsat așteptate, întrucât, după primele luni de stagiatură a realizat conceptul ingineresc și punerea în practică a unui sistem inovativ de realizare a procesului de exploatare prin dinamitare a rocilor ce conțineau minereul de uraniu. A avut o ascensiune rapidă, după această inovație, care a revoluționat sistemul de pușcare a stâncii pentru extragerea minereului de uraniu. Pe baza inovației sale, a pregătirii, coordonării și realizării efective a întregului proces, putem spune că a reușit cea mai mare pușcătură din istoria exploatării, pe baza unei rețele de 1743 de găuri cu conținut de dinamită.

”În 1964, când am luat conducerea, mina de uraniu era pe drojdie și peste cinci-șase ani ar fi trebuit închisă. Eram atunci Șef al Exploatării Băița. În acele condiții am fost trecut conducător tehnic al minei, dar, cum directorul tehnic era plecat la Petroșani, am preluat întreaga răspundere, i-am pus pe toți la treabă și am reușit să ridicăm producția de la 69 milioane, la 630 milioane tone”.

Din anul 1970 a fost director general al Exploatării Miniere Bihor până în 1990, când se pensionează.

În întreaga sa carieră a căutat să aducă bucuria tuturor colaboratorilor săi pentru efectele inovației, pentru evoluție tehnologică, îmbogățindu-și și portofoliul său profesional cu brevete de invenție pentru o seamă de echipamente si tehnici de extracție necesare exploatării miniere. A fost invitatul unor școli și instituții de prestigiu din Limoges și Razes pentru diferite cursuri și sesiuni de cercetare și dezvoltare a tehnologiei de nivel înalt în minerit si prepararea uraniului.

A condus cu profesionalism, cu responsabilitate și respect o instituție apreciată din domeniul strategic al țării noastre. Meritele profesionale i-au fost recunoscute la cel mai înalt nivel de conducere al țării, fiind onorat în diferite momente ale carierei sale profesionale cu cinci distincţii și medalii pentru rezultatele sale deosebite în muncă.

Și-a întemeiat la Ștei o familie frumoasă cu doi copii, Dorina și Mircea, cărora le-a cultivat dragostea de carte, de oameni și de țară. Fiica sa este medic stomatolog iar fiul i-a urmat pasiunea, fiind inginer geolog.

Prin tot ceea ce a realizat rămâne în istoria locului drept un om plin de idei, cu o vastă cultură, cu drag de mină și de mineri, fin cunoscător al nevoilor umane ale zonei în care și-a desăvârșit cariera profesională și viața de familie. A moștenit pasiunea creșterii albinelor si cea pentru vânătoare, pasiuni pe care le-a lăsat la rându-i moștenire altor generații. Pașcu Balaci în Cartea de uraniu îl caracteriza: "Un om a cărui viață a fost un tratat despre exploatarea pe viu a uraniului."

Este, poate, singurul român care a cunoscut ce cantități de uraniu a exploatat Societatea romano-sovietică Sovrom Cuarțit din minele de la Băița (peste 20000 tone). Referitor la incompetența celor care conduceau destinele mineritului în acea vreme, remarcă cu tristețe: ”Cei de la minister. Ei au făcut uzina acolo unde au vrut; Ceaușescu stabilise, dar nu dispusese ca amplasarea să fie la Feldioara. El a stabilit doar zona aceea. Or, după opinia mea, alegerea Feldioarei nu era fericită. Erau amplasamente mai bune. Era o decizie politică. Uzina-mastodont de acolo a costat de patru ori mai mult decât trei uzine amplasate în Banat, în Bihor și-n Moldova. Nimeni în lume n-a făcut așa ceva. O decizie care aparține generațiilor de pleavă, pregătite în acea vreme. „Pleava” de atunci ne-a mâncat capul și ni-l mănâncă și azi! Nu altcineva. Rușii? Ei au profitat de prostia noastră! Și nu doar de prostie, ci și de forța lor. Regimul ne-a fost impus, nu l-am aprobat noi. Familia mea a avut 10 hectare de pământ, 2 hectare de vie, 40 de stupi, livadă cum nu era în lume. Pe gratis ni le-a luat regimul impus de ei. Ni le-au dat înapoi? Nici vorbă! Și dacă ni le-ar da, ce-am face? Eu sunt bătrân. Mama are 86 de ani. Cine se apucă să le gospodărească? Și, apoi, acolo, este o fermă extraordinară! S-o distrugem, s-o împărțim? Ar fi și mai mare prostia. Vedeți? Am distrus un regim care ne-a luat tot, ne-am apucat și-am construit altul”...

Referințe: - Simedre, Ioan, Ștei 500 de ani, Monografie, Editura Ex Libris Hoffnung, Ștei, 2003. p. 67, 252; - Mustață, Constantin, Blesteme și lumini, Editura Anotimp, Ștei, 1994, p. 71-75; - Interviu urmași, februarie 2021; - Degău, Ioan (coordonator), Oameni de seamă din Țara Beiușului, Academia Română. Centrul de studii transilvane, Oradea, 2021, p. 485-486.  

LA MULȚI ANI, PĂRINTE IOAN NAT BALINT!

            Personalitate a Beiușului, părintele Ioan Nat Balint este unul din preoții ortodocși ai Beiușului care zidește prin cuvânt, dar și lăcașuri închinate Domnului. 

            Să-i urăm în această frumoasă zi de toamnă sănătate, bucurii și tradiționalul

LA MULȚI ANI!

            BALINT, Ioan–Nat**/***.  Preot ortodox, protopop de Beiuş. S-a născut la 15 octombrie 1949, în Pociovelişte – Bihor. Este desccendent al lui Ioan Ignatie Popp (Papp), episcop al Aradului (între 1903 – 1925).  Şcoala primară a urmat-o în satul natal, gimnaziul la Curăţele, iar liceul la “Samuil Vulcan” Beiuş, absolvind în anul 1967. Între 1970 – 1973 a urmat cursurile Institutului Universitar Teologic din Sibiu, obținând licenţa cu lucrarea Parabolele Mântuitorului. A  fost hirotonit preot la Curăţele, filia Beiuş, unde a slujit între 1973–1978. Din august 1978 a oficiat la Budureasa, filia Burda. La 2 noiembrie 2000 a fost ales protopop al Protopopiatului Beiuşului, Seghiştei şi Şteiului. A reparat bisericile din Curăţele, Beiuşele, Budureasa şi Burda, a electrificat  biserica din Curăţele etc. Din 1990 s-a implicat în construirea bisericii şi a chiliilor nou înfiinţatei mănăstiri cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din staţiunea Stâna de Vale. Pentru întreaga sa activitate pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească a fost hirotonit întru iconom-stavrofor de către P. S. Ioan Mihălţan, Episcopul ortodox al Oradiei, cu prilejul slujbei de târnosire a casei parohiale din Budureasa.  A fost profesor la Seminarul teologic din cadrul Liceului pedagogic  “Nicolae Bolcaş” din Beiuş. Colaborează număr de număr la revista beiușeană “Buna Vestire”. În 23 noiembrie 2014, se pensionează și devine protopop onorar al Protopopiatului Beiuşului, Seghiştei şi Şteiului, dar continuă sa slujească . 

Amintim câteva titluri din lucrările publicate: Ciclul Cuvânt şi faptă. Activitatea mesianică a Mântuitorului;  - Crăciunul,  semnul milostivirii lui Dumnezeu.

Referințe: - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor…   p. 64, 133; - Degău, Ioan, Brânda, Nicolae, (coordonatori), Igna, Ioan, Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV, Editura Primus, Oradea, 2009, p. 830; Degău, Ioan, coordonator, Oameni de seamă din Țara Beiușului, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Oradea, 2021, p. 160.

ALEXANDRU ANDRIȚOIU (1929-1996)

 

ANDRIŢOIU, Alexandru**. Poet, publicist, traducător. S-a născut în 8 octombrie 1929 în Vaşcău, județul Bihor. A încetat din viaţă în 2 octombrie 1996 la Bucureşti. Este fiul Ştefaniei şi al lui Nicolae Andriţoiu. Urmează şcoala primară la Vaşcău şi Liceul „Samuil Vulcan" la Beiuş, absolvit în 1948. Se înscrie la Facultatea de Filologie a Univer­sităţii din Cluj, pe care o părăseşte după doi ani (în 1951), fiind trimis la Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu" din Bucureşti, făcând parte din prima ei promoţie de absolvenţi (1950-1951). Stabilit în capitală va fi redactor la Contemporanul, Luceafărul, Gazeta literară, Viaţa militară, la mai multe reviste pentru copii. În anul 1965 este chemat la Oradea unde pune bazele noii serii, a V-a, a revistei Familia, al cărei redactor şef a fost până în anul 1990, impunând-o printre cele mai importante reviste de cultură din ţară. ”Între 1965-1980 revista în care debutase Eminescu dădea direcţia în viaţa intelectuală nu doar a Oradiei, ci a întregii ţări. Meritul era al redactorului-şef Alexandru Andriţoiu, care a catalizat recuperarea din puşcării a unor literaţi valoroşi, închegând un colegiu sonor. Adjunct era Radu Enescu, secretar Stelian Vasilescu, redactori Ovidiu Cotruş, Nicolae Balotă, Dumitru Chirilă, Francois Pamfil, Vasile Spoială şi Mircea Bradu, iar între colaboratori Ioan Alexandru, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Maliţa. A apărea în ”Familia” era o onoare şi un certificat. Revista nu obliga la compromisuri şi îşi permitea mai mult decât altele să fie critică. Se vindea în 12.000 de exemplare, uneori în 20.000, care circulau în toată ţara”,[1] îşi aminteşte dramaturgul Mircea Bradu. Debutul său poetic are loc în anul 1949, în ziarul de partid Lupta Ardealului din Cluj. În anul următor Almanahul literar clujean îi publică mai multe poezii. Debutează editorial în 1953 cu volumul În Ţara Moţilor se face ziuă, volum distins cu Premiul de Stat. Acest prim volum este dominat de versuri realist-socialiste, versuri ce apar și în următoarele sale volume, în Porțile de aur și Deceniul primăverii, ambele publicate în 1958. Alte volume de versuri: Elixirul tinereții (1964), Simetrii (1970), Aur (1974), Două flori, două surori (1988) etc.

De atunci încoace a scris şi a publicat poezie, a făcut gazetărie, a tradus din literatura universală: Utkin, A.S. Puşkin, Victor Hugo, Ch. Baudelaire, H. Heine, Nicola Vapţarov, K. Simonov, Horaţiu, Ovidiu, din lirica maghiară, din lirica elină, din lirica chineză, vietnameză şi coreeană etc. A scris şi scenarii de filme: Cine va deschide uşa (împreună cu Nicolae Ștefănescu,1969), Sub soarele Bihorului, Şah la rege, Elixirul tinereţii, etc. Publică versuri şi articole diverse într-un mare număr de reviste de cultură din ţară.   

Scrieri: - În Ţara Moţilor se face ziuă (Versuri), Bucureşti, E.S.P.L.A., 1953; - Dragoste şi ură  (Versuri), Bucureşti, E.S.P.L.A., 1957; - Deceniul primăverii  (versuri), Bucureşti, Editura Militară a Ministerului Forţelor Armate ale R.P.R., 1958; - Porţile de aur (Versuri), Bucureşti, Editura Tineretului, 1958; - Cartea de lângă inimă (Versuri), Bucureşti, Editura Militară, 1959; - File de cronică  (Versuri), Bucureşti, Editura Tineretului, 1962; - Mărturisiri (Versuri), Bucureşti, Editura Tineretului, 1964; - Constelația lirei, București, Editura Eminescu, 1963; -  Mărţişor  (Versuri), Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1964, - Vârful cu dor (Versuri), Bucureşti, Editura Tineretului, 1964; - Versuri, Bucureşti, Editura Tineretului, 1968; - Andriţoiu, Alexandru şi Străvoiu, Nicolae A.  Moartea lui Valdi şi alte povestiri, Bucureşti, Editura Tineretului, 1969;  - Prin “Ţara dimineţilor liniştite” (Versuri), Bucureşti, Editura Eminescu, 1970; - Simetrii (Versuri), Bucureşti, 1970  (Premiul Consiliului Culturii şi Educaţiei  Socialiste); - Avram Iancu (Versuri), Bucureşti, Editura Albatros, 1972; - Euritmii (Versuri), Bucureşti, Editura  Albatros, 1972; - Aur (Versuri), Bucureşti, Editura Albatros, 1974;  - Pe drumul meu (Versuri), Bucureşti, Editura Eminescu, 1974;  - Poeme noi (Versuri), Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1984; - Constelaţia lirei (Versuri), Bucureşti, Editura Minerva, 1985; - Curcubeu peste Carpaţi, Bucureşti, Editura Sport - Turism, 1987; - Două flori, două surori (Versuri), Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1988. - Ardelenească (versuri),  În  ”Îndrumător bisericesc  misionar şi patriotic” (Oradea). An. 5, nr. 5, 1988, p. 172. - Întâmpinare (versuri),  În ”Îndrumător bisericesc misionar şi patriotic” (Oradea). An. 5, nr. 5, 1988, p. 19. - Horea (versuri).  În  ”Îndrumător bisericesc misionar şi patriotic” (Oradea). An. 5, nr. 5, 1988, p. 190. - Zăpezi (Versuri).   În:   ”Îndrumător bisericesc misionar şi patriotic” (Oradea). nr. 5, 1988, p. 21-22.

Traduceri:  - Iosif Utkin, Versuri, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1959;

- Din lirica latină, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1964;

- A.S. Puşkin, Versuri, ediţie bilingvă, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu Maria Banuş etc.);

- Antologia literaturii maghiare, I-II, Bucureşti, 1965-1966 (în colaborare);

- Din lirica elină, prefaţă de Edgar Papu, Bucureşti, 1968 (în colaborare cu Dimos Rendis);

- N. Zidarov, Versuri, Bucureşti, 1971 (în colaborare cu I. Brad şi I. Horea);

- Dang Tran-Con, Doan Thi-Diem, Plângerea femeii după bărbatul ei plecat la război, Bucureşti, 1974;

- Antologie de poezie canadiană de limbă franceză, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1976 (în colaborare cu Ursula Şchiopu);

- Antologie de poezie vietnameză clasică şi contemporană, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1980 (în colaborare cu Liliana Blajovici-Liciu);

- R.M. Rilke, Poemele franceze, prefaţa traducătorului, Timişoara, 1984;

- To Hun, Poeme, Bucureşti, 1987;

- Horvath Imre, Noi doi în oglindă, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1988;

- Antologie de poezie chineză modernă şi contemporană, prefaţă de Zou Difan, Bucureşti, 1990 (în colaborare cu Ioan Budura).

A publicat o carte de călătorii prin țară:  Curcubeu peste Carpați, 1987 și o alta, de călătorii prin Orientul Îndepărtat: Prin țara dimineților liniștite, Editura Sport-turism, 1989.

Referințe:  - Grigurcu, Gh. Poeţi români de azi, București, 1979; - Grigurcu, Gh. Teritoriu liric, Bucureşti, 1972; - Martin, A. Poeţi contemporani, Vol. 2. Bucureşti, 1971; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…  p. 243, 244; - Bradu, Mircea. Stanik Istvan. Monografia județului Bihor. Vol. III. Oameni din Bihor. Editura Arca, Editura Universității din Oradea. Oradea, 2010. p. 7; - Degău, Ioan, Brânda, Nicolae, (coordonatori), Igna, Ioan, Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV, Editura Primus, Oradea, 2009, p. 876.  (I. I., S. S.)

---

[1] Adrian Criș, ”Bardul ”analfabeților”, În Bihoreanul, Oradea, 8 noiembrie 2010.

LAZURI DE ROȘIA 2021 - Techergheli de astă vară (IV) Despre corinzi