FESTIVISME...

 

Românii sunt obișnuiți cu sărbătorile. Cred că dacă am face un opis am constata că noi, românii, precis suntem pe primul loc în lume. Ne place nouă, al dracu’ să ne felicităm, să ne urăm „O zi de marți fericită!” și tot felul de mici idioțenii „ce din coadă dau să sune”. Noroc că a apărut „feisbuc” (meta) cu „formidabilii” săi formatori de opinie gen Tony Poptamaș și alți voitori de bine.

           Dar să lăsăm spațiul virtual și să revenim pe pământ. În 25 octombrie s-a sărbătorit Ziua Armatei Române. Ca de obicei, în țară s-au desfășurat diverse activități, de la nivelul cel mai înalt și până în interiorul subunităților.  Dar asta nu-i nimic. Militarii au primit un cadou de ziua lor, dar s-a vorbit despre el „pe șestache”. Nu vă impacientați, dragi „iubitori” ai Armiei Române, nu le-au mărit soldele, nici alocațiile de hrană, nici pensiile nici nu le-a dat înapoi nimeni spitalele, rămânând aceeași „mare mută” care convine de minune politrucilor, lichelelor ș.a. – chestia e mult mai faină: Brava Armie Română a fost lăsată cu chiloții bazonați, în vine, în fața rușilor, de cine? Fix de ministrul Apărării Naționale, dl. Dâncu, care și-a dat demisia, lăsând oștenii în grija primului ministru, Nicolae Ciucă. Adică ceva de genul, Nicule, și-așa ești general, ia-ți cațafoii și coșcorovețele și fă ce vrei cu ei, adică o Laie. Că așa e la noi la români, da noi sărbătorim, nu ne jucăm... până mai avem ce... Că de aia avem mai multe sărbători decât zile din an. Iaca, numai în octombrie, 25,26,27..., Ziua Armatei, sf. Dumitru, celălalt Sf. Dumitru, imediat vine 1 noiembrie, apoi 4 noiembrie când vom aniversa cei 70 de ani (eu îi doresc încă o sută, să aibă vreme să plătească pentru porcăriile comise) ai omului care „le-a fost drag militarilor”... Cine-i oare? Cine-o fi? Băsescu, dragilor, cel care de la înălțimea tribunei prezidențiale „s-a pișat peste o națiune” cu armata ei cu tot. Să nu uităm că acum ne dă lecții cum să intrăm în spațiul Schengen, lucru ce, în zece ani   a fost la butoanele României,  nu i-a reușit... Nu-i bai, că acuma, cu Pufuleț, Gelu Vișan, dau lecții de democrație și de băgat capul în cur (!)

Dar Armata tot pișată a rămas, ba mai mult, noii marxiști spun că avem pensii speciale, prea mari și nemeritate, încercând să scoată și ei brișcuța din gaci... Ba tot de ziua Armatei a apărut și un proiect de lege privind pensiile militare, m-am uitat oleacă pe el, dar am (deja) clar în minte că „tot cu virgulă iese” pentru armată.

Ați auzit, mă, spurcaților puși în posturi vremelnice?

Jos labele scârnave de pe Armata Română!

Nu vă ajunge ce ați văzut până acum în jalnica voastră viață?

„Dați Cezarului ce-i a lui”!

Că, în caz de, Doamne Ferește, tot aceia „pișați” de voi vă apără, nici guvernul, nici parlamentul, nici partidele, nici marxiștii – doar militarii români care au patria în sânge și suflet, care ȘTIU ce e PATRIA, iar nu NATO, așa cum se strofoacă pe la „tembeliziuni” șpicherii plătiți cu bani grei...

          Dar nu vreau să închei, până nu-i doresc, din suflet, Armatei Române, așa cum e ea, umilită, La Mulți Ani! Că acolo mi-am risipit viața, prin poligoane, tancodroame, iar la bătrânețe la un club al armatei, pînă am fost și eu „pișat” de băsescu, boc și oprea... 33 de ani zi și noapte...                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          

 

LA MULȚI ANI, FLORICA ȘTEFĂNESCU!

ȘTEFĂNESCU, Florica*/**. Profesor universitar dr. S-a născut în 12 octombrie 1956, în Beiuș, fiica lui Nicolae și Maria. Și-a petrecut anii copilăriei în satul Nimăiești, asociat mereu cu  “acasă”.

Școala primară a urmat-o în satul natal sub îndrumarea familiei de învățători Munteanu. A continuat studiile gimnaziale la Beiuș, iar la insistențele tatălui a urmat cursurile Liceului Pedagogic “Iosif Vulcan” din Oradea. În perioada 1976-1981 și-a definitivat pregătirea profesională ca studentă a Facultății de Filosofie-Istorie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, chiar dacă visul ei a fost să urmeze cursurile Facultății de Drept, un vis la care a renunțat, tot sub influența părinților.

A fost profesor de filosofie la Liceul “Emanuil Gojdu” și la Liceul de Filologie din Oradea, apoi director al Liceului “Lucian Blaga” din Oradea, și-a obținut toate gradele didactice (definitivat, gradul II și gradul I). A îndeplinit și funcții publice precum cea de președinte al Consiliului Municipal al Organizației Pionierilor sau de inspector școlar (1991–1993), funcții care i-au facilitat interacțiunea cu copii de excepție, dar și cu cadre didactice, directori de școli, dedicate învățământului bihorean. Între 1993-2002 este lector asociat la Universitatea din Oradea.

În perioada 2000-2003 își pregătește și susține doctoratul la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, sub îndrumarea profesorului Toader Ionescu, cu teza Gândirea economică a lui Alexandru Dimitrie Xenopol. Astfel, își începea și activitatea academică în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea.

A urmat toate treptele profesionale: lector (2002), conferențiar (2008), profesor universitar (2013), susținând cursurile de Economie, Resurse umane, Managementul resurselor umane, Management comparat. În 2015 a promovat și examenul de habilitare, la Academia de Studii Economice din București, obținând astfel titlul de conducător de doctorat. A îndeplinit și funcții administrative în cadrul facultății, respectiv șef de catedră și administrator al facultății.

S-a căsătorit, în 1979, cu Barbu Ștefănescu (1954-20 februarie 2013), reputat istoric și etnograf, șef de secție și director la Muzeul Țării Crișurilor, decan și prorector al Universității din Oradea și au două fiice: Teodora, profesor de limba germană și engleză în Germania, Baden Wurtenberg, și Raluca, informatician în Cluj-Napoca.

Activitatea științifică a fost o constantă a activității sale, ea concretizându-se în 12 cărți de specialitate, 18 capitole în volume colective, peste 70 articole în reviste și volume ale conferințelor din țară și din străinătate, dintre care 12 publicate în reviste de mare prestigiu.

Scrieri: - Gândirea economică a lui A.D.Xenopol, 2003; - A.D.Xenopol, Publicistica economică, 2004; - Combaterea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale. Studii de caz în judeţul Bihor, 2004, coordonată împreună cu Fl.Chipea;  - Politici economice europene, 2005; - Dezvoltare durabilă şi calitatea vieţii, 2007; - Dezvoltare durabilă. O dublă perspectivă asupra acestei problematici. Studiu bilingv româno-german, 2007; - Evoluţii economice şi demografice în spaţiul european, 2010; - Indicatori economico-sociali ai județului Bihor în perspectivă comparativă, 2016, împreună cu Olah, Ș., Flora, G., Roșeanu; - Logică juridică, 2003, 2004; - Didactica disciplinelor socio-umane, 2004, 2006.

  Referințe: - Degău, Ioan, Suciu, Simion, Laza, Ioan, Beiușul și lumea lui, vol. VI, Oameni de seamă din Țara Beiușului, Editura Academiei Române, Cluj Napoca, 2021.

LA MULȚI ANI, DINU MOȘ!

 

MOȘ, Grigore Dinu*/**. Teolog. Conf. univ. dr., Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

S-a născut în 11 octombrie 1972, în Beiuș, fiind cel de-al doilea copil al familiei Nicolae Moș, judecător, și Doina Moș (născută Coțău), medic primar pediatru.

După cursurile școlii generale, a absolvit, în 1991, ca șef de promoție, Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș, profilul matematică-fizică. La nouă ani avea să fie vicecampion național la șah, categoria copii, sport al minții care a rodit în sufletul său o adevărată pasiune.

A urmat Facultatea de Drept de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, obținând, în 1995, licența în Științe Juridice, specializarea Drept. În anul universitar 1995/1996 a fost preparator universitar la Facultatea de Drept din Cluj, susținând, între altele, activități didactice de seminarizare la disciplina Drept procesual Penal.

În 1996 se înscria la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul binecunoscutei universități clujene, promovând cu rezultate deosebite, în anul 2000, examenul de licență în Teologie, specializarea Teologie ortodoxă pastorală. Formarea și perfecționarea sa profesională va continua cu un an de studii aprofundate în Teologie Ortodoxă. În anul 2001 avea să fie admis la studii doctorale la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dobândind titlul de doctor în Teologie, în 2011, în urma susținerii publice a tezei Ortodoxie și Occident. Problema influențelor eterodoxe în teologia ortodoxă, elaborată sub coordonarea prof. univ. dr. Ioan Ică senior. În 2017, obține Complementary Certificate in Ecumenical Studies of the University of Geneva, The Ecumenical Institute of Bossey.

Din anul 2003, va fi cooptat preparator universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, desfășurând activități de seminarizare la disciplinele Teologie Fundamentală și Dogmatică, respectiv Misiologie și Ecumenism. În perioada 2004-2012 va funcționa ca asistent universitar, susținând seminarii la Teologie Dogmatică, iar în 2013 va fi promovat lector universitar doctor, predând Teologie Dogmatică; Eclesiologia și eshatologia; Marile religii ale lumii; Fenomenologia religioasă în contemporaneitate; Știință și Ortodoxie. În 2020, urcă în ierarhie pe treapta de conferențiar universitar doctor, încredințându-i-se predarea disciplinelor: Teologie Dogmatică (nivel licență), iar pentru cei care urmează masteratul – Aspecte fundamentale ale antropologiei creștine și Creștinismul – Repere istorice și doctrinare.

Începând din 2017 oficiază ca preot la capela cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a Facultății de Teologie Ortodoxă, după ce înainte, din 2006, îndeplinea aceeași misiune la capela cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, comună pentru Seminarul Teologic și Facultate.

În anii 2008-2009 a fost preot duhovnic la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Activitatea sa pastoral-misionară se materializează și în consilierea spirituală a unui număr semnificativ de tineri, precum și organizarea unui cerc de dialog între teologie, filozofie și matematică.

Ca o recunoaștere a meritelor sale profesionale, a jertfelniciei întru propășirea credinței străbune și pregătirea viitorilor slujitori ai sfintelor altare, în 30 ianuarie 2012 a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.

În plan administrativ, între 2004-2008 a fost secretar al Consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă, iar din 2012 membru al Biroului Departamentului de Teologie Ortodoxă din cadrul facultății.

În ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 24 – 25 octombrie 2011 a fost desemnat membru în Consistoriul Superior Bisericesc.

Pr. conf. univ. dr. Grigore Dinu Moș desfășoară și o susținută activitate în plan editorial. Între 1996-1999, student fiind, ucenicea ca redactor la revista Epifania din Alba Iulia. A fost redactor corespondent pentru revista Studii Teologice, din partea Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. În anii 2007-2008, a îndeplinit funcția de redactor –șef al Editurii și Revistei Renașterea ale Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului.

Este autorul unor cărți importante prin relevanța temelor și rigoarea analizei: Ortodoxie și Occident. Problema influențelor eterodoxe în teologia ortodoxă (Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013); Asumarea transcendentală a vinei. Eseu despre transmiterea păcatului strămoșesc (Editura Eikon, Colecția Universitatis, Cluj-Napoca, 2013, 180 p.). În 2020, avea să apară ediția a doua, revăzută și adăugită, a acestei lucrări la Editura Presa Universitară Clujeană; Creația ex nihilo. O abordare dogmatică (Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2020); Caiete de dogmatică, vol. I, Arhitectonică și apofatism, elaborată împreună cu Florin Octavian (Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2020, 158 p.). În 2001, a publicat volumul de versuri Judecata îngerului (Editura Limes, Cluj-Napoca).

Activitatea sa științifică este substanțial întregită de participarea la mai mult de 20 de conferințe / simpozioane internaționale și naționale, de publicarea a peste 50 de studii și articole în cărți de specialitate, volume ale unor manfestări șștiințifice, publicații indexate ISI/BDI (Dialogo; Studia Universitatis „Babeș-Bolyai” – Theologia Orthodoxa; Tabor; Diakrisis Yearbook of Theology and Philosophy ș.a.). Câteva titluri sunt, credem, relevante: „Negation as Infinite Affirmation” (Diakrisis Yearbook of Theology and Philosophy 2, 31 mai 2019); „Sfințenia și sfinții în tradiția Bisericii Ortodoxe” (Tabor 6/2018); „Fundamentele arhetipale ale tainei căsătoriei și primirea harului de către soți”, în Daniel Mocanu (ed), In honorem pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2018; „Is sacramental oikonomia a coherent and faithful expression of Orthodox eclesiology an is it useful for its ecumenical vocation? Reflection on some theological conceptions and official statements” în Patriciu Vlaicu, Răzvan Perșa (ed.), Tradiția canonică și misiunea Bisericii, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2018; „Transcendence and Transcending in the Theology of Father Dumitru Stăniloaie” (Dialog 2 / 2016); „Părintele Ioannis Romanides, un isihast în teologia academică a veacului al XX-lea” (Tabor 12 / 2014).

Este expert în proiecte de grant care vizează perfecționarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar care predau Religie; prevenirea și reducerea ratei de abandon pentru studenții de la Teologie Ortodoxă; calitate și interdisciplinaritate în practica studenților Universității „Babeș-Bolyai” în managementul cultural.

Pr. conf. univ. dr. Grigore Dinu Moș este din 2017 membru în Consiliul științific al anuarului Diakrisis Yearbook of Theology and Philosophy și în cel al revistei Tabor. Din același an este și referent științific al seriei Theologia et Philosophia, Editura Eikon, București.

În 1999, s-a căsătorit cu Anamaria Luminița Rațiu, judecătoare, având și un copil.

Credința, jertfelnicia, neastâmpărul studiului, vocația învățăturii creștine ortodoxe sunt repere emblematice care conferă distincție personalității pr. conf. univ. dr. Grigore Dinu Moș. (I.L.)

            Referințe: - Degău, Ioan, Suciu, Simion, Laza, Ioan, Beiușul și lumea lui, vol. VI, Oameni de seamă din Țara Beiușului, Editura Academiei Române, Cluj Napoca, 2021.  

LA MULȚI ANI, NICOLAE BRÂNDA!

 

BRÂNDA, Nicolae**/***. Conferențiar universitar, etnograf, scriitor, ziarist. S-a născut la 9 octombrie  1942 în Căpâlna,  județul Bihor. A urmat școala  generală  în Căpâlna, studiile secundare la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş iar cele universitare la Facultatea de Filologie din Cluj, obținând licența în anul  1968.

Itinerar socio-profesional: pentru scurtă vreme este profesor în comuna Lunca - Bihor, apoi instructor la Casa orășenească de cultură Beiuş, director al acestei instituții, perioadă în care activitatea unității cunoaște un important reviriment, atât cantitativ, dar mai ales calitativ. Este atras de cercetare şi, profitând de reorganizarea activității Muzeului orășenesc, face demersurile necesare spre a fi transferat director al acestuia. După 1991 lucrează şi în ziaristică, fiind redactor-șef de departament  la ziarul local  Crișana. Tot în această perioadă devine lector, apoi conferențiar la Universitatea din Oradea. În anul 2000 își ia doctoratul în sociologie la Universitatea  “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și tot în acel an devine prodecan al Facultăţii de Arte Vizuale a Universităţii din Oradea. În zona scrisului s-a manifestat, cu egală dăruire şi vocație în ziaristică, în poezie şi cercetare. Din august 2003 a fost directorul săptămânalului de informație Impact editat de Universitatea din Oradea. Ca poet a publicat două volume de poezie:  Lumina rugului, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1976 şi  Catabasis. Scrisori către Euridice,  Oradea, Editura  Adsumus,  2001. Dar  prezentarea  poetului şi poeziei sale o vom face tot prin vocea autorizată a criticii: ”Cu poezia lui Nicolae Brânda m-am întâlnit într-o superbă zi de toamnă a anului 1976, în dulcele târg al Ieşilor. Student fiind, coboram cu regretatul prieten şi poet Corneliu Popel, dinspre Târgul Cucului spre “Eternitatea”, pe unde avea prin vecinătate un pui de bojdeucă în chirie, când blajinul şi angelicul poet din Darabani m-a întrebat dacă-l cunosc “pe unul, Nicolae Brânda, de prin Oradea, care a publicat recent o carte excepțională  - “Lumina rugului”…  I-am citit şi comentat atunci lumina şi rugul, rămânând profund impresionat de sensibilitatea, cultura şi solemnitatea rostirii, de farmecul limbajului,  de decorul interior pe care un poet din Bihor (cunoscut incidental din paginile Familiei) le dezvăluia, cum n-o mai făcuse nimeni de la Andrițoiu încoace. De altfel, în acele momente de in-luminare ne-am împrietenit cu Nicu Brânda, poetul… De cunoscut însă, aveam să-l cunosc peste vreo trei ani, la Beiuş”… (Miron Blaga). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

În aprilie 2018 i-a fost conferită Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș.

Scrieri: -  Lumina rugului, Cartea Românească, Editura Cartea Românească. București, 1976, -  Catabasis. Scrisori către Euridice. Editura AdSumus. Oradea, 2001. -  Mituri ale antropocentrismului românesc, I. Mioriţa, 1991 -  Mythos. Epos. Ethnos, 2002- Beiușul și lumea lui, vol. I – IV, Editura Primus, Oradea, 2009 ( coordonator lucrare împreună cu Ioan Degău)

Referințe:  - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni… p. 254; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor 1940-2000 dicționar sentimental. Vol. I. Editura Iosif Vulcan, Oradea, 2002. p. 285-289;  – Bursașiu, Veronica, Oameni de cultură, cetățeni de onoare ai Beiușului, în: ”Jurnal bihorean”, Oradea, 22 aprilie 2018.  (I. I. S. S.)

LA MULȚI ANI, IOAN DEGĂU!

 

DEGĂU, Ioan***. Economist. Director de bancă. Publicist. Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș (din 26 martie 2008) și al comunei Buntești (din 5 octombrie 2017).

S-a născut în 7 octombrie  1937 în Bunteşti, Ţara Beiuşului, ”la poale de munte şi codru, în sărăcia şi mândria unor ţărani extrem de harnici”. Este urmașul unei familii de gospodari ”făuriți parcă în grădinile lui Dumnezeu”. Mama, Ana, ”era într-o continuă alergătură, era o țărancă brici, ducând pe umeri gospodăria, găsind timp şi pentru a pune războiul şi a face diferite cusături, moșind aproape toate femeile din sat, spunând, adesea, că ar putea lucra cât o mie de oameni la un loc”. Tata, Gheorghe, a urmat calea multor semeni ai săi, ”a plecat pe lume” mânat de nevoi, să trudească la străini ”pentru un pumn de galbeni” cu care, la împlinirea sorocului, să-şi ,,cumpere pământ, cocie şi cai. Timp de şapte ani a tras din greu la fabrica de avioane şi armament ,,Metrom” din Braşov, iar din banii trimiși acasă, mama a reuşit să cumpere 6 hectare de pământ spre a-i putea ,,căpătui”, atunci când va veni vremea, pe cei trei prunci”. În anii 1945-1948 a fost ales primar al comunei Bunteşti, dar după numai trei ani a renunţat, dezgustat fiind de noua cale politică pe care s-a angajat ţara. În Bunteşti, ”în satul acela fabulos, am învăţat şi mi-am umplut traista sufletului cu tot ceea ce înseamnă om, muncă, familie, iubire de aproape”. Tot aici ”am deprins să descopăr lumina cărţii, printre ceilalţi copii de ţărani care nu-şi permiteau, din cauza sărăciei, să ia drumul Beiuşului sau Oradiei”.

A urmat clasele primare la Bunteşti, iar cele gimnaziale la Pietroasa şi Sudrigiu. La îndemnul profesorului de matematică Ioan Cureş, mama tânărului şcolar a acceptat ideea trimiterii pruncului ”mic şi slab” la o ”şcoală de scribălăi”, de contabili, la Oradea, fiind convinsă că ”nu-i bun de altceva decât de munca de birou”. Aşa se face că în toamna anului 1951, printre elevii Şcolii Medii Tehnice Financiare figura şi bunteşteanul Ioan Degău. La încheierea cursurilor a fost repartizat la sucursala B.N.R. Suceava, fără a se prezenta însă la post, motivând astfel: ”Cum să-mi las eu locul de baştină, părinţii şi fraţii, prietenii?” Cu sprijinul fostului său profesor Petru Petrescu, a fost angajat în funcţia de contabil de materiale la fosta Întreprindere Mineră din oraşul Petru Groza (18 august 1955), ”pe vremea rușilor” unde ”salariile erau mai mari”, iar la ”magazinele rușilor” preturile erau doar pe jumătate pentru cei ce posedau ”permis de intrare şi cartele”. Aici, la Întreprinderea Mineră, ”era o adunătură din toată ţara, o lume pestriță, provenită din diferite medii, oameni diverși care s-au adaptat colectivității muncitorești în formare”. În acest mediu ,,muncitoresc”, tânărul contabil şi-a consolidat filosofia lucrului bine făcut dobândită în familie şi şcoală, învățând temeinic meseria, la modul ei concret, şi gândind la proiecte noi.

În data de 1 aprilie 1959 s-a transferat la B.N.R. Beiuş, funcţionând mai întâi pe post de contabil, apoi de inspector, inspector principal şi inspector şef adjunct, până la 1 martie 1968, când a fost numit director al Agenţiei Băncii Agricole din Beiuş (la cei 31 de ani, era unul dintre cei mai tineri directori de bancă din ţară). Urmare a desființării Băncii Agricole, în anul 1973, s-a reîntors la Filiala din Beiuş  a Băncii Naţionale, ca şef serviciu creditarea agriculturii, continuând perfecționarea în plan profesional și împărțind judicios timpul între serviciu și familie. S-a căsătorit în anul 1963, şi-a sporit zestrea cu patru băieţi şi a construit casa de pe strada Aurel Vlaicu din Beiuș. În perioada anilor 1972-1977 a urmat, la fără frecvenţă, cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, obţinând licenţa în contabilitate şi economie agrară.

Şi-a complicat, în mod deliberat, viaţa, dându-i un sens, supunându-se unui travaliu cu adevărat sisific: ”Nu mi-am angajat nici cobzari, nici bocitoare, ci înarmat cu o voință şi o putere de muncă de care mă mir şi eu uneori, m-am împărțit în dreapta şi-n stânga şi mi-am dus la bun sfârşit toate acțiunile începute… Poate că am mai scrâșnit din dinți, poate că am mai strâns şi cureaua, poate că am făcut, adeseori, din noapte zi, poate că a trebuit să tai numeroase bălării şi buruieni, dar, ceea ce-i esenţial, eu n-am jucat în viaţă niciodată cu zaruri măsluite  şi, cât am muncit, atâta mi-a fost norocul!...”

În anul 1977, după mai bine de două decenii în slujba băncilor şi finanțelor în Ţara Beiuşului, a fost numit director al filialei din Beiuş a Băncii Naţionale: ”Nu știu dacă a fost un moment de bucurie, sigur, însă, am simţit satisfacția aprecierii muncii, a seriozității şi, îmi place să cred, a competenței” – avea să aprecieze Ioan Degău câteva decenii mai târziu. În aceeaşi perioada a început şi amenajarea noului sediu al băncii, având grijă ca acesta ”să fie cât mai funcțional şi, în acelaşi timp, şi familiar, prietenos, deschis, cât de cât modern” (e vorba de actualul sediu al filialei BCR Beiuş). Perioada 1977-1988 a fost una de solicitare intensă, dar şi de dăruire totală, astfel încât ”nu mai aveam, câteodată, nici casă, nici familie, dar, cu toată tevatura, eu nu mi-am neglijat, decât în nişte limite rezonabile, familia şi gospodăria”. Presat mereu de timp, n-avea răgaz niciodată pentru viaţa mondenă a Beiuşului, unii (cei ce nu-l cunoșteau îndeaproape) considerându-l un om ursuz. Într-o perioadă în care ședințele erau practicate ca o modalitate eficientă de ,,analiză”, ”impulsionare” şi ”participare activă şi tovărășească” la treburile unităţii sau colectivității locale, i-au repugnant pe motivul pierderii de timp. Știind de acasă, de la părinţi, ,,că vorba multă e sărăcia omului, le-am redus la câteva minute, în care ne salutam şi schimbam un cuvânt de bine, având totuşi grijă ca hârțogăria să fie bine pusă la punct, mințind ce era de mințit, dar fără raportări false şi fumuri de tămâie”.

Aceeaşi valorizare a timpului, prin activitate, reiese şi din următorul fapt: ”în acest interval am urmat cursuri postuniversitare la universităţile din Cluj-Napoca şi Craiova, iar gândurile şi tot felul de proiecte se cereau împlinite, ceea ce, pentru mine, era literă de lege. De aceea – şi din alte motive – n-am reuşit să-mi iau vreodată concediu sau, altfel spus, concediile mi le-am petrecut la bancă, neieșind niciodată în vreo stațiune sau la mare… Propriu-zis, nici nu știu cum arată un concediu! După cum nici n-am conceput, vreodată, sfârşitul de săptămână fără muncă!”

Cu numirea, de la data de 1 martie 1988, în funcţia de director al Sucursalei BNR din Oradea – efect al muncii şi rezultatelor deosebite de la filiala din Beiuş – a început o nouă perioadă strălucită din viaţa bancherului Ioan Degău. Şi-a lăsat familia şi casa la Beiuş, urmându-si împlinirea vocației pentru care s-a pregătit timp de o jumătate de veac. Ajuns în fruntea a peste 250 de salariați, ,,provincialul” venit din urbea Binşului – privit la început cu rezervă, cu neîncredere  – a reuşit în scurt timp să pună bazele unui nou stil de lucru, bazat pe corectitudine, conviețuire onorabilă şi bună înțelegere. În mai puţin de doi ani a reuşit să acorde tuturor salariaților sucursalei gradația maximă şi salariul maxim, lucru nemaiîntâlnit în ultimele trei decenii la sucursalele din ţară.  De remarcat că nu s-a zbătut numai pentru anumiți oameni, că n-a lucrat preferențial, favorzându-i pe unii în detrimentul altora, ci a avut credinţa ”că toţi oamenii sunt buni, depinde însă cum știi să-i pui în valoare, cum ştii să-i stimulezi şi să-i răsplătești”. Aşa se explică şi faptul că în vâltoarea evenimentelor din anul 1990, când salariații altor instituţii şi întreprinderi îşi alungau directorii, angajaţii sucursalei l-au reconfirmat, în unanimitate, pe acelaşi şef: economistul Ioan Degău.

În noua perioadă de ”descătușări”, când a scăpat de ”sarcinile de partid” ce-i stăteau ”ca o piatră de gât”, şi-a putut dedica mai mult timp activităţii şi acţiunilor profesionale şi gospodărești necesitate de sucursală (amintim doar reamenajarea clădirii băncii, redându-i acestui palat splendoarea de altădată şi aducându-i importante elemente de modernitate), ”dar evitând să mă mai angajez politic, chiar dacă au fost tatonări sau  «mi s-a făcut curte de un partid sau altul»”. Datorită acestei neimplicări politice, ”unde se consumă multă energie şi timp, în special în discuții sterile”, sucursala BNR Oradea a reuşit să se primenească – şi la propriu, şi la figurat – adaptându-şi lucrarea la noile timpuri istorice. S-a pensionat în 15 iulie 2002.

După pensionare, din 15 octombrie 2002, este director la Creditcoop Casa Centrală Bucureşti, Agenţia Oradea. Este şi un prosper om de afaceri, dar să nu uităm că este şi un mare iubitor de cultură, în special de cultură scrisă, ceea ce l-a determinat să se aplece şi asupra scrisului, de aici rezultând mai multe volume reprezentative pentru domeniu abordat. Ca urmare, în 11 octombrie 2020 a fost premiat de Institutul de Istorie al Academiei Române: „Se acordă domnului ec. Ioan Degău pentru inițierea și coordonarea unor generoase proiecte editoriale, pentru susținerea financiară și contribuția la apariția unor valoroase lucrări privind Istoria Transilvaniei, mai cu seamă a istoriei, etnografiei și folclorului Țării Beiușului. În anul Centenarului, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca onorează personalitățile care promovează prin activitatea și faptele lor aceleași valori care au jalonat și destinul Institutului în acest prim secol din existența sa”. Trebuie subliniat faptul că a sprijinit şi sprijină comunitățile religioase ortodoxe din Beiuş în rezolvarea multora dintre probleme cu care se confruntă multe dintre ele de ordin material. A subvenționat organizarea şi desfăşurarea mai multor activităţi culturale atât la nivel judeţean cât şi local. A reabilitat monumentul funerar al Martirilor dr. Ioan  Ciordaș și dr. Nicolae Bolcaș din Cimitirul din Deal. ”...fiecare om îşi are propria “poveste”, dar ceea ce a realizat în viaţă Ioan Degău nu-i poveste, ci sunt lucruri de admirat”...  În interviul luat d-lui Teodor Curpaș, absolvent al promoției 1957 a liceului ”Samuil Vulcan”, acesta îmi mărturisea: ”…domnul director de bancă, Ioan Degău, are marele merit că, prin cărţile sale face ca istoria Beiuşului să fie așezată în pagini de aur, aşa cum le merită făuritorii ei. Dacă primăria şi consiliul local al Beiuşului n-au reuşit să îi mulțumească, o facem noi, promoţia 57 şi îi dorim sănătate şi împliniri. Aceste urări şi pentru crezul său „Nimic pentru sine, totul pentru noi cei mulţi şi nevolnici”, crezul unui om neobişnuit, valoros, tot mai rar întâlnit azi printre noi. Şi pentru a-l mai avea încă mulţi ani ca îndrumător şi veghetor al nostru pe înșelătoarea cărare a vieţii, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl ţină în grija Lui pentru mulţi şi fericiți ani, să simtă alături de toţi un licăr de speranță, acel semn că ceva bun se va fi făcut şi pentru noi!”

Cărțile domnului Ioan Degău au fost primite bine și în afara granițelor țării. Iată ce scrie Ioan Miclău în revista ”Iosif Vulcan”, anul 6, nr. 24, care apare în Cringila, o suburbie, populată cu români, din sudul orașului Wollongong , New South Wales, Australia despre apariția volumului Antologie din cântecele care au însoțit istoria, ființa și conștiința neamului: ”Aceasta ANTOLOGIE, are un echivalent în aur măsurat, așa cum pe bună dreptate este convins însăși autorul. Cartea aduna din cântecele care au însoțit istoria, noastră și conștiința neamului”.

Scrieri:

Ca unic autor:

1. Pagini din istoria BNR vol. I 323 pagini (07.09.1999);

2. Pagini din istoria BNR vol. II 218 pagini (29.10. 1999);

3. Pagini din istoria BNR vol. III 234 pagini (24.03. 2000);

4. Antologie din cântecele care au însoțit istoria, ființa și conștiința neamului, 180 pagini (06.02. 2001);

5. Cântece de voie bună, 169 pagini (19.06.2001);

6. O Bancă și Bancherii ei, 153 pagini (02.10.2002);

7. Un mugur de zbor, 99 pagini ( 20.03. 2003);

8. Monografia comunei Buntești vol. I, 236 pagini (18.04.2004);

9. Monografia comunei Buntești vol. II, 356 pagini (18.04. 2004);

10. Când muguri de zbor dau în floare, 95 pagini (08.10.2012);

11. Omul de lângă mine Silvia Degău, 189 pagini (06.10.2016);

12. Drumul meu așa cum a fost, (07.10. 2017);

13. Aspecte economice din Țara Beiușului, 293 pagini (07.01.2019).

Cărți scrise de Degău Ioan și alți colaboratori:

1. Peștiș o vatră de istorie și civilizație românească din Bihor, 226 pagini, (05.10.2007);

2. Beiușul și lumea lui vol. I, 808 pagini (18.04.2008);

3. Beiușul și lumea lui vol. II, 985 pagini (23.05.2008);

4. Beiușul și lumea lui vol. III, 957 pagini (10.10. 2008);

5. Beiușul și lumea lui vol. IV, 1030 pagini (24.04.2009);

6. Cântecul de după cântec vol. I, 554 pagini (25.03.2010);

7. Cântecul de după cântec vol. II, 631 pagini (06.01.2011);

8. Cântecul de după cântec, vol III, 367 pagini (07.10. 2013);

9. Crișana tradițională vol. I, 263 pagini (07.10.2013);

10. Crișana tradițională vol. II, 235 pagini (07.01.2014);

11. Crișana tradițională vol. III, 230 pagini (07.10.2014);

12. Crișana tradițională vol. IV, 319 pagini (07.01.2015);

13. Crișana tradițională vol. V, 238 pagini (07.10.2015);

14. Crișana tradițională vol. VI, 230 pagini (07.01.2016);

15. Crișana tradițională vol. VII, 240 pagini (06.10.2016);

16. Crișana tradițională vol. VIII, 242 pagini ( 05.01.2017);

17. Crișana tradițională vol. IX, 360 pagini (17.10.2017);

18. Crișana tradițională vol. X, 359 pagini (09.01.2018);

19.Țara Beiușului. O incursiune etnografică, 383 pagini (09.01 2018);

20. Beiușul și lumea lui vol. V, 1000 pagini (07.10.2018);

21. Crișana tradițională vol. XI, 313 pagini (07.10. 2018;)

22. Martiri Bihoreni ai Marii Uniri, 326 pagini (05.04.2019);

23. Primul deceniu de administrație românească în Beiuș (1921-1929), 643 pagini (04.10. 2019);

24. Vizita MS Regele Mihai I al României la Beiuș 11 aprilie 2007, 87 pagini (04.10.2019);

25. Al doilea deceniu de administrație românească în Beiuș (1930-1939), 848 pagini (19.12. 2019);

La cele 25 de cărți a fost coordonator, autor și finanțator, ideea titlurilor îi aparține.

Cărți scrise despre Ioan Degău:

1. Viața unui Bancher de Viorel Horj, Miron Blaga și Paşcu Balaci, 108 pagini (1.02. 2001);

2. Ioan Degău la 70 ani de viață, ”Biblioteca Beiușului”, Serie nouă, nr. 25, Gavril Hădăreanu, 57 pagini (07.10.2008);

3. In Honorem Ioan Degău, Coordonator Antonio Faur - Omagiu din partea cercetătorilor, colaboratorilor și conducătorilor unor instituții și societăți culturale, 421 pagini, Ioan Degău la 77 ani (07.10.2014);

4. Un om între oameni, un om pentru oameni de Miron Blaga și Ioan Laza, 548 pagini (07.10 2015);

5. Ioan Degău la 80 ani de Ioan Laza și Miron Blaga, 356 pagini (07.10.2017).

Referințe: - Blaga, Miron; Viorel Horj şi Paşcu Balaci, Viaţa unui bancher. Ioan Degău, Oradea, 2001; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor…  p. 555; - Gavril Hădăreanu, Nasc, și azi, oameni în Țara Beiușului – Ioan Degău, Biblioteca Beiușului, Serie nouă, Nr. 25, Beiuș, 2007; -  Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV. Editura Primus. Oradea, 2009. p. 869-871; - Ichim, Vasilică, Scriitorul Ioan Degău - Premiat de Institutul de Istorie al Academiei Române, în: Crișana, 11 octombrie 2020; - Curpaș, Teodor, Opinie de gazetar. ”Drumul meu așa cum a fost” de Ioan Degău, în: Gazeta de Nord-Vest, Satu Mare, 24 septembrie 2018, p.2.  (S. S.)

 

FRANCISC HOSSU-LONGIN (1847-1935)

 

HOSSU-LONGIN, Francisc**. Jurist. Politician. Publicist. Delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, reprezentant al Cercului electoral Deva. Fiul lui Mihai Lupu Hossu, funcționar, și al Luizei (sau Aloizei) născută Pandak.

S-a născut la 2 octombrie 1847, în localitatea Zam, județul Hunedoara. A încetat din viaţă la 12 februarie 1935, fiind înmormântat în Băseşti, județul Sălaj.

Şcoala primară a urmat-o în Deva, studiile secundare la Beiuş, Cluj şi Orăştie, iar cele superioare la Facultatea de Drept din Pesta (între 1868 și 1872), deşi avea mari greutăţi financiare, fiind orfan de ambii părinţi.

Membru al Societăţii Culturale Româneşti “Iulia” din Cluj şi “Petru Maior” din Pesta. Pentru atitudinea sa naţională a fost închis la Vac (Ungaria).

A fost avocat în Deva. ”În anul 1882, pe data de 17/29 mai, la Deva a avut loc logodna Elenei Pop de Băsești cu avocatul Francisc Hossu-Longin, iar pe data de 12 octombrie, a aceluiași an, a avut loc cununia religioasă. Ei se cunoscuseră încă din vara anului 1877, când Francisc Hossu-Longin răspunde invitației pe care George Pop de Băsești i-o făcuse la Vacz, unde Francisc Hossu-Longin a fost închis o lună de zile pentru un articol de presă”.  A participat la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român, din 1881, fiind ales secretar şi apoi membru în comitet. A înfiinţat un club electoral român în Deva şi a fost cel care a iniţiat mari demonstrații de protest împotriva legilor de maghiarizare a învăţământului, legi votate de parlamentul din Budapesta în anii 1879, 1883 şi 1907. A fost unul dintre apărătorii memorandiştilor în procesul acestora din mai 1894. Între  anii 1895 şi 1899 a fost director al Despărţământului Deva al ASTREI, desfăşurând o vastă activitate pe teren cultural şi economic, alături de românii hunedoreni, obţinând rezultate deosebite. În 7 noiembrie 1918 a fost ales membru în Consiliul Naţional Român din Deva şi delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. A fost ales ca membru în Marele Sfat Naţional al Transilvaniei. După Marea Unire a fost ales senator în două legislații. După moartea socrului său, Gheorghe Pop de Băseşti, în 1919, s-a stabilit la Băseşti şi s-a retras din viaţa politică. La 12 octombrie 1932 este distins cu ordinul Ferdinand, în grad de comandor. A publicat în cele mai importante periodice din Braşov, Sibiu, Arad, Cluj, Bucureşti etc. A lucrat în redacţiile revistelor Familia şi Gura satului în care îşi şi publică unele dintre creaţii, semnând uneori cu pseudonimul Letiția. A mai colaborat la periodicele Calicul, Gazeta literară, Gazeta Transilvaniei, Transilvania.

Între anii 1923 şi 1932, la o vârstă înaintată  scrie Amintiri din viaţa mea, consacrate biografiei sale, referindu-se mai mult la copilărie, la anii de şcoală. ”Manuscrisul a fost predat Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj,  fiind publicat în anul 1975  de Editura Dacia din Cluj-Napoca sub îngrijirea şi "text stabilit, introducere, note şi glosar de Georgeta Antonescu". Memoriile "reconstituie, fără pretenţii literare, dar cu savoarea autenticității, moravuri şi întâmplări caracteristice vieţii transilvănene din a doua jumătate a veacului trecut [sec, 19. I. I.], oferind şi un interesant material istoric".  Într-un articol din Adevărul, 21 februarie 1935, evocând personalitatea recent dispărutului Francisc Hossu Longin, Emil Isac spunea: ”Bătrânul Francisc Hossu Longin se duce dintre noi ca un păzitor al vremurilor trecute, autor al atâtor acte mărețe politice, pretutindeni prezent: la adunarea din 1881 din Mercurea, la procesul Memorandum-ului, în ”Congregația Hunedoarei” luptându-se cu acel amalgam de baroni, gentry și armeni maghiarizați, cari au făcut din Deva de odinioară, citadela celui mai feroce șovinism.” În Necrologul publicat în Gazeta Transilvaniei se spunea: ”Dacă Hossu și-a confundat viața cu datoria de a lupta pentru drepturile și aspirațiile neamului său, soarta i-a hărăzit fericirea ca la Adunarea Unirii din  1918 să fie delegat al județului Hunedoara la Alba Iulia; având astfel satisfacția să vadă cu ochii realizarea idealului pentru care a luptat o viață întreagă.”

Cum a fost ”botezat” de profesorul Ioan Silviu Sălăgeanu: ”Întru o zi, venind rîndul pe mine, profesorul nostru de istorie zise zîmbind: „Acum să auzim pe Francise Hossu“, pronunțînd cuvîntul, respective numele de Hossu mai apăsat, ce știi de întîmplările de pe la noi, despre luptele dintre Traian și Decebal?“ Am spus eu căte și cum am știut și ce am putut învăța din ștudiul în manuscript, dar mai vîrtos m-am ocupat cu partea cum Decebal a lăsat să să spînzure pe zidul cetății Sarmiseghetusa trimisul lui Traian, cel mai iubit al lui beliduce, Longinus, adecă Longin, scoțînd în relief curajul, dar mai ales caracterul lui, ce-l ridica în ochii marelui imperator! „Foarte bine! esclămă voios domnul profesor, vedeți! așa erau strămoșii noștri și așa trebuie să deveniți și voi . . . așa și tu Longine!... Așa am devenit eu și Longin și am rămas pănă în zilele cînd scriu aceste amintiri.“

Scrieri: Amintiri din viaţa mea.  Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1975; - Chiuiture poporale.   În:  Familia (Oradea). An. 5, nr. 1869, p. 291-292, 343, 487, 607, -  Nedei’a. Datină romana de pe Câmpulu-ponei.   În:  Amicul poporului (Pesta). An. 2, 1868, p. 114. - Nedei’a. Datina romana de pe Câmpulu-ponei.    În:  Familia (Oradea). An. 5, nr. , 1869, p. 158-199.  -  Ospeţiulu fecioriloru. O datină  romană de pe Campulu-panei.   În:  Amicul poporului ( Pesta).   An, 2, 1868, p. 61. - Siera de Sân Vasâiu (Datina poporală).   În:  Familia (Oradea). An. 4, nr.   , 1868, p. 532.

Referințe: - Iorga, Nicolae, Oameni care au fost, Vol. 3, Bucureşti, 1936; - Barna, Dumitru, Luptători de pe meleagurile hunedorene pentru realizarea unităţii naţionale româneşti, în: ”Dacoromânia”, Alba Iulia, nr. 23; - Hihn, Monalise, Francisc Hossu-Longin, în: Hunedoara Liberă, 26 noiembrie 2018; - Pop, Marin, Elena Pop, fiica lui Gheorghe Pop de Băsești, reprezentanta de marcă a mișcării feministe transilvănene, în: ”Graiul Sălajului”, 16 noiembrie 2018; - Razba, Maria, Personalități hunedorene, Editura Emia, Deva, 2004, P. 225; - Zaciu, Mircea, Papahagi, Marian şi Sasu, Aurel, Dicţionarul scriitorilor români D-L  Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998, p. 541-542; - „Francisc Hossu-Longin”, în: Gazeta Transilvaniei, an XCVIII, nr. 14 din 17 februarie 1935, p. 1; - foto: https://www.graiulsalajului.ro/  (I. I., S. S.)