duminică, 28 aprilie 2013

VIOREL HORJ - 71 DE ANI DE LA NASTERE


Profesor, scriitor, publicist. Născut în Drăgăneşti, judeţul Bihor în 25 aprilie 1942 - Încetează din viaţă la 8 iulie 2004, fiind înhumat în cimitirul din localitatea natală. El mărturiseşte “Sunt bihorean prin naştere şi tot fiu al locului am rămas, chiar dacă soarta m-a purtat “pe atâtea căi răzleţe”. De fapt peregrinarea mea prin lume m-a confruntat mereu cu vatra de obârşie. Oriunde m-aş fi aflat (în ţară sau dincolo de graniţele ei) o voce tainică, un duh al pământului îmi şoptea în ureche că n-am nici o şansă să mă “fixez” în altă parte. Zborul de la cuib nu mi-a fost îngăduit decât pe mici distanţe. Cum adică? Iată! Am făcut clasele elementare şi medii în aceeaşi instituţie, Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş...  Apoi am devenit student al Universităţii din Cluj. După absolvire m-am întors la liceul pe care-l terminasem cu 5 ani în urmă, printre foştii mei dascăli, acum colegi. Deci tot aproape de casa unde am văzut lumina zilei. Micile “valuri culturale” pe care le-am iscat în oraşul cu tradiţii ilustre...  aveau să mă poarte la o distanţă ceva mai mare de “cuib”, în centrul regional Oradea: nu mai departe de 67 km. Acolo aveam să rămân definitiv într-o instituţie pe firma căreia scria şi “Cultură” printre altele. Dar, abia ajuns aici, a început să mă bântuie nostalgia întoarcerii. Cum drumul real dar şi ireversibil spre locul natal nu mai era posibil, am încercat să durez un altul, pavat cu himere şi ficţiuni. Călătoriei “în spaţiu”, i-a luat locul cea “în timp”. Drumurile prin memorie mi s-au strâns toate, ca într-un ghem, în trei cărţi (printre altele) Muntele acvilelor, Vestitorul din amurg, şi Calul troian: poezie, proză, memorialistică, roman. Toate dar absolut toate, cu rădăcini adânci în vatra de obârşie. În sfârşit, puteam să spun, cu întreaga mea fiinţă, că mă aflu acasă. Personajele şi întâmplărilor cărţilor menţionate au suportul real în lumea revolută a satului meu. Satul se numeşte Drăgăneşti... “.În anii de după 1990 Viorel Horj a fost directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Naţional al Judeţului Bihor şi lector al Universităţii Oradea. “De statură importantă şi înzestrat cu o memorie fenomenală, poetul Viorel Horj nu putea să treacă neobservat chiar dacă ar fi dorit un asemenea lucru. Precum legendarul rege Midas osândit de zei să prefacă în aur orice lucru pe care-l atingea -şi inclusiv mâncarea- (de unde drama anticului suveran!) tot aşa, Viorel Horj transforma aproape totul în poezie, calambur ori aforism spre delectarea celor se nimereau a-i fi în preajmă… Deosebita lui spontaneitate a atras, parcă printr-o ciudată simetrie, şi spontaneitatea morţii. Parcă geloasă că noi îl avem pe Viorel Horj şi ea nu, baba cu coasa s-a apucat să taie iarba din cimitirul de la Drăgăneşti şi atunci l-a secerat şi pe dragul nostru Viorel. Care s-a dus să se odihnească în cuibul său, de unde nu a putut să zboare spre ţări străine. A rămas la streaşina satului său nemuritor şi a venit în urbea noastră numai pentru a ne aduce aminte încă odată despre veşnicia de la sat…” ( Degău, Ioan Paşcu Balaci şi Miron Blaga. Să nu-l uităm pe Viorel Horj.  În: Informaţia de Vest (Oradea). An. 2, nr. 5 (263), sâmbătă 8 ianuarie 2005, p. 11).
Scrieri: - Antiteze (versuri).   În:  Pagini de ucenicie (Beiuş). An.   Nr. 1, 1967, p. 5; - Calul troian.  Oradea, Editura Abadabba, 1999; - I. Barbu.   În:  Pagini de ucenicie (Beiuş). An.  , nr. 1, 1967, p. 19-31; - Muntele acvilelor.  Oradea, Editura Cogito, 1995; - O mie de locuri.  Timişoara, Editura Facla, 1980;  - Profil de tânăr (versuri).   În:  Pagini de ucenicie (Beiuş). An.  nr. 1, 1967, p. 3; - Rememorări.  Timişoara, Editura Facla, 1979. - Renunţare (versuri).    În:  Pagini de ucenicie (Beiuş). An.  , nr. 1, 1967, p. 7; - Semicentenarul revistei “Cele Trei Crişuri”.    În:  Crişana (Oradea). Nr. 80, 7 apr. 1970; - Vestitorul din amurg.  Oradea, Editura Cogito, 1995.
Referiri: - Contribuţii culturale bihorene…  p. 169; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia…  p. 114; - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni…  p. 263; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor… p. 251, 342; (I. I.)                       

"Personalia - Dictionar al personalitatilor beiusene" - Ioan Igna, Ingrid Oita Igna, Simion Suciu, Nicu Silviu Odobasianu - Beius, 2004

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Scrisoare deschisa catre domnul Daniel Barbu, Ministrul Culturii si Patrimoniului Natioanal


Dle ministru Barbu, de Ziua Internationala a Monumentelor si Siturilor, va reamintim ca includerea Rosiei Montane pe lista UNESCO are nevoie de o ultima semnatura: a dumneavoastra! 
18 aprilie 2013 - Rosia Montana este una dintre cele mai semnificative concentrari de valori de patrimoniu ale Romaniei. Este localitatea rurala cu cel mai mare numar de monumente incluse in Lista Monumentelor Istorice, conserva inca intacte urmele a peste 2000 de ani de activitati miniere, prin numeroase marturii istorice inestimabile: galerii miniere antice si medievale, un targ minier exemplar conservat, vestigii ale perioadei de inceput a industrializarii. De asemenea, Rosia Montana este subiectul celei mai fierbinti dispute purtate in ultimul deceniu pe marginea unui obiectiv de patrimoniu in Romania.
In fiecare an pe 18 aprilie sarbatorim Ziua internationala a monumentelor, la initiativa  ICOMOS . Aceasta celebrare ofera posibilitatea constientizarii de catre public a diversitatii și vulnerabilitații patrimoniului la nivel mondial.și in consecinta, a eforturilor necesare pentru protectia si conservarea sa. Este, de asemena, un prilej de a readuce in atentia publicului larg, dar si a autoritatilor, necesitatea unei interventii rapide din partea statului in gestionarea problemelor de conservare a patrimoniului de la Rosia Montana.
In ultimii 10 ani ministerului aflat sub coordonarea dvs. i s-a atras atentia in repetate randuri in legatura cu situl Rosia Montana, sit de valoare exceptionala aflat sub imensa amenintare a distrugerii ireversibile: atentionari, luari de pozitie, scrisori deschise, solutii au venit din randul specialistilor, al opiniei publice, al tuturor celor interesati si afectati de periclitarea acestui sit.
Includerea Rosiei Montane pe Lista Tentativa a Romaniei pentru includerea in Patrimoniul Universal UNESCO este un demers care trebuie sa fie prioritar pentru orice autoritate insarcinata cu protectia patrimoniului, si cu atat mai mult a Ministerului Culturii si Patrimoniului National!
Va transmitem o sinteza a demersurilor efectuate și a etapelor deja parcurse:

  • Solicitarea de includere a sitului Roșia Montana in Lista Patrimoniului Mondial – cerere și nota de fundamentare  – a fost transmisa de catre Asociația ARA – Arhitectura. Restaurare. Arheologie inca din anul 2009. Deoarece institutia nu a comunicat niciun raspuns privind cererea formulata, aceasta a fost retrimisa in 2010.
  • In noiembrie 2010, Pro Patrimonio, ICOMOS si Academia Romana au inaintat Ministerului Culturii o declaratie comuna prin care se solicita “sa se asigure intarirea protectiei legale a sitului Rosia Montana prin promovarea sa in Lista Patrimoniului Mondial”.
  • In ianuarie 2011, Uniunea Arhitectilor din Romania a transmis ministerului o scrisoare deschisa de sustinere a demararii procedurii de clasare a sitului Roșia Montana in patrimoniul UNESCO. “Valoarea exceptionala a Rosiei Montane este recunoscuta si afirmata de un numar fara precedent de grupuri, institutii si organizatii ale specialistilor in domeniul cercetarii si protejarii patrimoniului, dintre care este suficient sa amintim aici doar ICOMOS, organismul consultativ al UNESCO pentru evaluarea obiectivelor culturale propuse pentru inscriere in Lista Patrimoniului Mondial.
  • Ca urmare a sprijinului larg manifestat, in ianuarie 2011, Comisia Nationala a Monumentelor Istorice (CNMI) a votat in unanimitate propunerea inscrierii Rosiei Montane in Lista Indicativa a Romaniei pentru inscrierea in Patrimoniul Mondial. Din pacate Ministerul Culturii a ignorat aceasta recomandare, lista indicativa prezentata de statul roman la scurt timp dupa aceea continand alte nominalizari.
  • In noiembrie 2011 specialistii reuniti la a 17-a Adunare Generala a ICOMOS au adoptat o noua rezolutie prin care invitau “autoritatile romane responsabile de gestionarea, protectia si conservarea patrimoniului sa isi intareasca angajamentul lor fata de aceasta raspundere, sa se asigure ca se acorda prioritate protectiei, conservarii si punerii in valoare a patrimoniului cultural de la Rosia Montana si in consecinta sa implementeze politicile si cele mai bune practici adecvate acestei prioritati. Aceasta pozitie referitoare la situl Roșia Montana se inscrie in seria de rezolutii ale ICOMOS adresate autoritaților romane responsabile incepand cu anul 2002.
Desi  includerea Roșia Montana pe Lista Tentativa a Romaniei pentru UNESCO se bucura de o larga sustinere, desi valoarea sa si potentialul de includere in Lista sunt semnalate de zeci de organizatii de specialisti și cu toate ca sunt intrunite toate procedurile care implica opinia avizata a specialistilor, inclusiv recomandarea explicita a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, astazi lipseste inca semnatura dumneavoastra, dle ministru Daniel Barbu, care, procedural, reprezinta doar un pas, ultim, tehnic. 

Asadar, va solicitam sa deblocati procedura de includere a Rosiei Montane in Patrimoniul Universal prin semnarea documentelor necesare acestei includeri. Va solicitam sa aratati prin aceasta respect si responsabilitate fata de patrimoniu si valorile asociate lui, fata de expertiza specialistilor care s-au exprimat si fata de opinia publicului larg care sprijina recunoasterea si asumarea valorii universale a Rosiei Montane. 


Informatii suplimentare pot fi obținute de la:
Eugen David, președinte Alburnus Maior, tel. 0040 0740 280309
Claudia Apostol, e-mail claudia@rosiamontana.ro, telefon 0731.38.3333
E-mail: alburnusmaior@ngo.ro, web: www.rosiamontana.org

"Rosia Montana, un loc la marginea prapastiei"


Din pacate, din ratiuni usor previzibile, filmul a disparut de pe Youtube, unde a fost postat, asa ca va propun lecturarea descrierii filmului si vizionarea unui fragment mai "cuminte" care, inca, mai exista pe net. Nu de alta dar libertatea cuvantului e "garantata"...

Descrierea filmului
 

La început se vede, filmat de sus, din avion, o imagine idilică: un sat frumos, aşezat între munţi împăduriţi. Cîteva secunde mai tîrziu, armonia peisajului este deranjată. Mai întâi, discret, se iveşte o gaură în vârful unui munte.
Apoi, tot mai insistent, apar halde de steril, o casă ruinată în care zace o păpuşă blondă, îmbrăcată în roşu, din noroiul otrăvitor, sub care este îngropat un vechi cimitir, răsar crucile de pe morminte.
Sunt primele imagini din filmul „Roşia Montană. Un sat la marginea prăpastiei“ (Roşia Montană. Ein Dorf am Abgrund) al ziaristului şi regizorului german Fabian Daub.
Filmul, a cărui premieră a avut loc în septembrie la Hamburg, prezentat recent, cu mare succes, la festivalul Astra din Sibiu, trece în revistă controversatul proiect minier al firmei canadiene „Rosia Montana Gold Corporation“ şi consecinţele sale sociale şi ecologice. Pelicula cineastului german ridică intrebări esentiale şi dureroase: cât de mult se poate interveni în natură, când incepe progresul să fie devastator, cum poate fi stabilit echilibrul dintre păstrarea trecutului şi abandonarea tradiţiilor?
Subiectul Roşia Montană şi problemele generate de proiectul minier sunt dezbătute de ani de zile, pe larg, mai ales în mass media românească, dar şi în cea străină. S-au scris nenumărate articole despre Roşia Montană, s-au făcut nenumărate reportaje iar unii promotori şi opozanţi ai proiectului sunt deja arhicunoscuţi în România.
Aşadar, ce se mai poate adăuga la acest subiect, mai ales într-o situaţie, în care soarta proiectul pare încă departe de a fi decisă definitiv?
Filmul lui Fabian Daub este, după „Gold Futures“ al lui Tibor Kocsis din 2004, singurul documentar lungmetraj despre Roşia Montană, realizat în timp: regizorul german a lucrat la acest film încă din anul 2009. Pelicula nu-şi propune o abordare investigativă, nu este un manifest ecologist, ci se vrea un portret profund al unui sat în care oamenii şi chiar şi multe familii sunt divizaţi din cauza „Gold“-ului, cum spun sătenii, pe scurt, firmei canadiene. În coloana sonoră a filmului, autorul Daub are intervenţii verbale proprii, doar protagoniştii filmului au ceva de spus. În comparaţie cu documentarul lui Kocsis, filmul regizorului german este mai puţin ostentativ.
Aceasta în primul rând din motive obiective, Daub îi prezintă mai ales pe cei care se opun proiectului: Singurul angajat al firmei canadiene care a dat declaraţii a fost Cătălin Hosu, directorul de comunicare al companiei. Echipa de filmare a lui Daub a fost mai tot timpul supravegheată de către angajaţi ai Gold Corporation iar acei roşieni care şi-au vândut proprietăţile nu prea au stat de vorbă cu regizorul.
Daub nu se solidarizează direct cu locuitorii care se opun proiectului. Totuşi, i-a simţit foarte aproape. Prin francheţea lor, prin obstinaţia şi ezitările lor, mai ales prin neputinţa lor faţa de o companie puternică, aceşti oameni devin, inevitabil, simpatici: un preot perseverent, când vesel, când trist, care, duminica, vorbeşte într-o biserică goală, un crescător mizantrop de canari un ţăran-filosof excentric, un singuratic explorator de aur, o bătrână povestitoare de legende, care seamănă cu o vrăjitoare. Pentru ei toţi, cea mai mare tragedie ar fi să fie rupţi de pământul lor natal. Fără rădăcinile lor nu pot trăi. De aceea ei, care sunt mărunţi, care nu au bani şi putere, după cum se exprimă unul dintre ei, luptă împotriva lui Goliath. Şi speră să câştige ca David.
Cei mai mulţi roşieni şi-au vândut de mult proprietăţile, s-au mutat într-un cartier din Alba Iulia construit special pentru ei şi speră să fie într-o zi angajati la Gold Corporation. Ca şi ei, o parte bună a elitei politice româneşti, inclusiv preşedintele Băsescu, este adeptă înfocată a proiectului, cu argumentul că România nu poate să-şi permită să renunţe nici la locurile de muncă pe care un astfel de proiect le crează, nici la banii care se vor scruge la buget în urma exploatării aurului.
Pe de altă parte, acei puţini roşieni care sunt împotriva proiectului au, de partea lor, marea majoritate a societăţii româneşti: odată cu accidentul de la Baia Mare românii au conştientizat că mineritul modern este una dintre cele mai murdare afaceri care există, mai ales în sensul propriu. Dintre toate ţările Uniunii Europene, România este pe departe cea mai afectată de mineritul murdar, practicat în timpul dictaturii comuniste, dar şi după 1989 de către concerne străine, care au preluat exploatările miniere ale fostelor combinate de stat româneşti.
În condiţiile acestea, mai merită oare proiectul de la Roşia Montană să fie realizat? Filmul nu oferă nici un răspuns tranşant, ci suscită şi reţine atenţia prin întrebările pe care le ridică. Totuşi, un răspuns impresionant în film vine din partea unei femei, care a părăsit Roşia Montană şi care s-a mutat, cu familia ei, în cartierul retortă din Alba Iulia. Totul este mai frumos şi mai confortabil, spune acea femeie. Până la urma începe să plângă şi mărturiseşte că îi pare rău că a părăsit casa şi locul în care a crescut. „Te doare“, spune femeia şi adaugă: „Sper să treacă.“
Autor: Keno Verseck
Sursa: dw.de

marți, 16 aprilie 2013

Un an fara Ioan Igna...


Ieri s-a implinit un an de cand Ioan Igna ne-a parasit.  Un an fara Puiu - Doamne, de cate ori m-am gandit la el, de cate ori eram tentat sa pun mana pe telefon sa-l intreb ceva... Dar... Acesta este cursul firesc al vietii care, din toate amagirile si iluziile, la un moment dat te pune in fata unicei realitati - moartea. In rest...
Dumnezeu sa-l odihneasca!

Născut la 7 iulie 1938 în Ţara Beiuşului la Tărcaia. Şcoala primară şi clasele gimnaziale le face în bună parte în  Beiuş şi în mai multe localităţi din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Sălaj iar studiile secundare la Beiuş la Şcoala medie de băieţi nr. 1 (Liceul “Samuil Vulcan”) cu diploma de bacalaureat luată în annul 1956. În perioada 1 august - 1 noiembrie 1956 încadrat la Direcţia de drumuri naţionale Cluj - Secţia autoexpediţii Beiuş. De la 1 noiembrie 1956 până la 30 aprilie 1957 la Biblioteca comunală Uileacul de Beiuş. Cu data de 1 mai 1957 şi până la pensionare la 31 martie 2001 încadrat la actuala Bibliotecă municipală “Constantin Pavel” Beiuş  bibliotecar şef până în august 1965 şi director al bibliotecii până la 31 martie 2001. Între octombrie 1957 - iunie 1960 face Şcoala Tehnică de Activişti Culturali din Bucureşti,  secţia biblioteconomie. Sub conducerea şi îndrumarea Acad. Dr. Doc. Dan Simonescu, prof. univ. dr. Gheorghe Pârnuţă, prof. Atanasie Lupu, prof. Gheorghe Popescu, prof. Antoaneta  Tofan, prof. univ. dr. Costache Olăreanu, prof. Mircea Ionescu ş. a.  face cursuri de specializare în Informarea bibliografică şi documentare în bibliotecă, cursuri organizate de Biblioteca Centrală de Stat şi Centrul de Perfecţionare a Cadrelor din Cultură la: Braşov, Bucureşti, Buşteni, Cluj, Constanţa, Deva, Iaşi, Predeal, Sinaia, Timişoara. În perioada 1970 - 1974 a făcut parte din colectivul condus de Octavian Neamţu care a făcut cercetări sociologice în localităţile: Buciumi (Sălaj), Şanţ (Bistriţa-Năsăud) şi Tinca (Bihor). A colaborat cu diverse articole la presa local şi cu lucrări de specialitate la “Biblioteca” “Călăuza bibliotecarului”, “Îndrumătorul cultural”, "Revista bibliotecilor”.
Despre Ioan Igna şi activitatea sa s-a scris în mai multe rânduri în “Crişana”, “Ştirea”, Beiuşul” etc. În continuare reproducem dintr-un articol al lui Stelian Vasilescu apărut în “Crişana” din 11 martie 2000.  “ …La început în tinereţe, s-a mulţumit să stea la o masă şi să aştepte cititorii… Pe urmă a realizat că oamenii trebuie atraşi la bibliotecă şi, odată ajunşi aici, să le recomanzi cărţi, să le îndrumi lectura. Apoi a înţeles că trebuie să se antreneze în viaţa cultural-artistică a urbei şi, concomitent, să treacă şi la munca de cercetare. Cărţile şi documentele  care îi cădeau în mănă nu trebuiau doar citite (în fugă), ci era necesar să fie studiate, cu creionul în mână, apoi fişate, spre binele cercetătorilor din bibliotecile, muzeele şi arhivele din judeţ. L-a interesat şi continuă să-l intereseze - tot ce este legat de Istoria Beiuşului, viaţa şi activitatea oamenilor de aici. Dup ani de muncă (şi ) în această direcţie a constatat că mulţi istorici au nevoie de rezultatele muncii sale, pe care le-a oferit cu generozitate…”. Această pasiune a cercetării a informării bibliografice şi a documentării s-a materializat în peste 5.600 de referinţe bibliografice cu privire, în special, la istoria culturală a Beiuşului şi Ţării Beiuşului, la viaţa şi activitatea personalităţilor sale, fişe care stau la baza unor dintre lucrările documentare apărute în noua serie (de această dată în cea mai mare parte documentară de interes local) a noii serii a “Bibliotecii Beiuşului” din care au apărut până în prezent 16 numere dintre care amintim: - “Constantin Pavel 1876 - 1934 - 126 de ani de la naştere . Beiuş, 2002. (Biblioteca Beiuşului, serie nouă, nr. 2); - “Nasc oameni şi-n Ţara Beiuşului”. Beiuş, 2002. (nr. 3); - “Nasc oameni şi-n Ţara Beiuşului - Gheorghe Pituţ -. Beiuş, 2002.  (nr. 4); - “Profesorul Nicu Papp. Beiuş, 2002. (nr. 5); - “Nasc oameni şi-n Ţara Beiuşului. Nicolae Brânda (la 60 de ani de viaţă). Beiuş, 2002. (nr. 7); - “Nasc oameni şi-n Ţara Beiuşului. Partea I. Personalia (A - C). Beiuş, 2003. (nr. 9); - “Nasc oameni şi-n Ţara Beiuşului. Zsisku Janos. Beiuş, 2003. (nr. 11); - “Academicienii. Beiuş, 2004. (nr. 15). La realizarea acestor documentare a trudit un colectiv: Ioan Igna, Silviu Odobasianu, Ingrid Oiţă-Igna şi Simion Suciu. Iniţiativa reluării în condiţiile şi posibilităţile actuale a colecţiei “Biblioteca Beiuşului” a venit din partea lui Anton Naghiu, directorul Casei orăşeneşti de cultură şi Ioan Igna scoţând împreună lucrarea Contemporanul nostru Gavril Hădăreanu. O viaţă închinată şcolii. Beiuş, 2001 (Biblioteca Beiuşului. Serie nouă. Nr. 1).  A mai publicat: - Reuniunea femeilor române din Beiuş şi jur şi Casina română.   În:  Contribuţii culturale bihorene. p. 161-167.
Referiri: - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 123; - Faur, Viorel. Cultura Românilor din Bihor… p. 105.-  Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1… p. 564. (S. O.)

luni, 8 aprilie 2013

Teatrul Regina Maria anunţă cu regret că actriţa Alla Tautu a plecat înspre cele veşnice. Întregul colectiv al Teatrului din Oradea e copleşit de durere şi este alături de toţi cei care au iubit-o.
 
Data şi locul naşterii: 30.10.1929, Orhei, Republica Moldova
Data și locul morții: 5 aprilie 2013, Oradea
Studii: Institutul de Teatru Bucureşti, clasa prof.Nicolae Bălţăţeanu
Căsătorită cu regizorul Corneliu Zdrehuş, au avut doi copii: Cristina, azi doctor în psihologie, cadru didactic la Facultatea de Psihologie Oradea, şi Claudiu, medic la Cluj-Napoca. La mulţi ani după moartea soţului, s-a recăsătorit cu general avocat Virgil Nichi, având o căsnicie armonioasă.
A crescut într-o familie de intelectuali înstăriţi, având o copilărie fericită la moşia desprinsă parcă din scrierile lui Turgheniev, de la Orhei. De mică a avut ocazia să vadă filme cu Shirley Temple şi să joace în mici scenete „puse în scenă” de bunica ei, pe mica scenă improvizată în grădina casei.
A absolvit Liceul Teoretic din Dej, apoi a urmat Institutul de Teatru, clasa Nicolae Bălţăţeanu. În anul III de facultate s-a căsătorit cu colegul ei, Corneliu Zdrehuş, viitor regizor.
Mai rar ca o actriţă să debuteze într-un teatru şi să rămână fidelă  vreme de aproape patruzeci de ani. Recent, la împlinirea vârstei de optzeci de ani, la festivitatea în cadrul căreia i-au fost omagiate talentul, dăruirea, fidelitatea faţă de instituţie, dragostea pentru scenă, actriţa a mărturisit, emoţionată, că a iubit enorm profesia de actor, a respectat mereu scena şi a avut un imens respect pentru regizor, pe care-l socoteşte principalul autor al unui spectacol, „singurul în măsură să aibă o viziune integratoare asupra spectacolului”. Dealtfel, soţul ei, regizorul Corneliu Zdrehuş, a confirmat pe deplin aceste convingeri. Ea a jucat peste o sută de roluri de mare sau mică întindere, Interpretate însă cu aceeaşi rigoare, sensibilitate şi dăruire. De asemenea, actriţa a participat de multe ori la spectacole de poezie, ea însăşi realizând, în stagiunea 1968/1969 un foarte frumos şi apreciat recital bilingv Baudelaire, însoţit de muzica originală semnată de Gheorghe Vilan, şi îndrumată regizoral de Szombati Gille Otto. Interpretând cu aceeaşi seriozitate şi responsabilitate personaje episodice sau chiar figuraţie în spectacole ca: „Amadeus” de Peter Shaffer, „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, „Omul care…” de Horia Lovinescu, „Bomba zilei” de Ben Hecht şi Charles McArthur, de pildă, actriţa a fost conştientă că e parte importantă dintr-un tot, aşa că a oferit personajelor greutatea şi strălucirea necesare. Actriţă din linia întâi a trupei orădene, Alla Tăutu a interpretat, remarcabil, nu puţine personaje de mare importanţă din dramaturgia românească şi universală, tragedii, drame, comedii, iată câteva exemple: Hecuba (ţinută majestuoasă, tragică) – „Războiul Troiei nu va avea loc” de Jean Giraudoux, Doamna (blândă, înţelegătoare) – „Noapte albă” de Mircea Bradu, dar şi O săteancă în „Satul blestemat” a aceluiaşi Mircea Bradu. A fost aplaudată şi în roluri de succes, ca: Doamna Baker (cu aere de mamă supergrijulie) în „Numai fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, Coana Sofica (vioaie, simpatică) în „Muşcata din fereastră” de V.I.Popa, Madame Durand în „Floare de cactus” de Barillet şi Grédy, şi Maria (caldă, tandră) în spectacolul „Apus de soare” de B.St.Delavrancea. În tinereţe a jucat-o pe Miza, iar la maturitate pe Dacia în spectacolul „Titanic vals” de Tudor Muşatescu. A colaborat admirabil cu regizorul Sergiu Savin, sub bagheta căruia a creat câteva roluri greu de uitat, ca de exemplu Lilla în „Dictatorul” de Al.Kiriţescu, cu Szombati Gille Otto (Procuroarea în „Procesul Adam şi Eva” de Rudi Strahl), cu Alexandru Colpacci (Stela în „Balconul” de D.R.Popescu), cu Alexandru Darie („Zece hohote de râs” de Tudor Popescu).
Într-un interviu, Alla Tăutu spunea frumos, că „actorii îmbătrânesc sufleteşte mai încet decât alţii”.

Dumnezeu sa o odihneasca!