Postări

Se afișează postări din mai, 2011

Cum să aniversezi 20 de ani în România şi 50 în lume

Imagine
În acest an, Corpul Păcii, organizaţia americană înfiinţată de J. F. Kennedy împlineşte 20 de ani de la deschiderea biroului din România şi 50 de ani de la înfiinţare. Pentru a marca momentul aniversar, voluntarii Peace Corps din România au decis să facă ceea ce ştiu ei cel mai bine, anume să se implice într-un proiect social. Ei au ales Habitat pentru Umanitate Beiuş ca destinaţie datorită parteneriatului care există între cele două organizaţii. Astfel, peste 60 de voluntari americani din mai multe oraşe din România cărora li s-au alăturat şi 10 voluntari romani de la firma KeepCalling.com înfiinţată de un român în SUA, s-au adunat pentru a construi o casă alături de o familie nevoiaşă în doar o săptămână. “După ce am voluntariat patru ani în România, m-am gândit că cel mai bun mod de a celebra momentul important în care ne aflăm, ar fi să organizăm un eveniment care reprezintă ceea ce facem noi aici şi în lume. Pentru noi astfel de acţiuni sunt un mod de a ne simţi bine ajutându-i...

Mesajul care va fi transmis de SCMD Presedintelui Romaniei, luni, 30 mai a.c., cu ocazia mitingului desfasurat cu incepere de la ora 11.00, la Monumentul Leul

Imagine
Photo by marian dorobantu This photo is selected for Google Earth [?] - ID: 6462254     Scrisoare deschisa Fostului nostru comandant, Presedintele Romaniei, Domnul Traian Basescu Domnule Presedinte, In repetate randuri, SCMD v-a atentionat asupra gravului dezechilibru intervenit intre puterile statului, asupra faptului ca Executivul isi permite sa anihileze Puterea judecatoreasca si Legislativul, rezultatul fiind aparitia unor ordonante de urgenta si legi discriminatorii pe care noi le-am numit legi ale genocidului, subminarii economiei nationale si dezagregarii Romaniei ca Stat . Sunt legi nu numai anticonstitutionale si antieuropene, dar care se opun si oricarui principiu de drept, vizand rapirea unor drepturi fundamentale tuturor categoriilor socioprofesionale, dar, in primul rand militarilor: Dreptul la munca Dreptul la proprietate (grad si renta) Dreptul la ...

Concursul Internaţional de off-road Super Karpata Trophy în colaborare cu EMF Extrem

Imagine
Astăzi, 29 mai 2011, ora 10.00 s-a dat startul Concursului Internaţional de off-road Super Karpata Trophy în colaborare cu EMF Extrem,   prima expediţie în Munţii Apuseni.  Expediţia se desfăşoară în perioada 29 Mai-5 Iunie 2011.Punctul de plecare a fost confluenţa dintre Valea Nimăieşti şi Crişul Negru, în amonte pe Valea Nimăieşti. Imagini de la podul din centrul Beiuşului şi 200m. amonte de acesta.

NICULIŢĂ PAPP

Imagine
PAPP, Nicolae [Niculiţă Pop]: Profesor, pictor, grafician, animator cultural. Născut la 26 mai 1907 în Beiuş - decedat în septembrie 1996. Face şcoala primară şi liceul în Beiuş (1914-1922). În 1926 dă admitere şi reuşeşte la Şcoala de Arte Frumoase din Cluj, ude printre alţii are profesori pe Emil Isac, Pericle Capidan, şi Romul Ladea. Între anii 1928-1929 îţi întrerupe studiile pentru a urma şcoala de ofiţeri de rezervă din Ploieşti, după a cărei terminare ţşi continuă studiile la Cluj până în anul 1930, pentru ca ultimul an de studii să îl facă la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti sub îndrumarea lui Camil Ressu, Dimitrie Paciurea Tzigara Samurcaş. În anul 1931 se întoarce la Cluj pentru a efectua practica pedagogică şi  îşi dă examenul de licenţă. Între anii 1931-1934 se ocupă intens de pictură, fiind pasionat de peisajul plaiurilor natale şi mai ales de cele ale Ţării Moţilor. În ianuarie 1935 este încadrat profesor suplinitor la Liceul “Decebal” din Deva, iar în septembri...

16 tineri olandezi ridică o casă în Beiuş alături de o familie nevoiaşă

Imagine
Încă o casă Habitat va fi construită în doar o săptămână cu ajutorul a 16 voluntari din Olanda. Sâmbătă seara la Beiuş au sosit 16 voluntari din Olanda care şi-au propus ca în doar o săptămână să ridice o casă alături de familia Sere din Beiuş. Prima zi pe şantier a fost luni când cei 16 tineri au luat uneltele de muncă şi-au pus casca de protecţie şi sub coordonarea specialiştilor de la Habitat pentru Umanitate Beiuş au început lucrul. În prima zi deja structura casei era în picioare, iar a doua zi acoperişul şi termoizolaţia locuinţei era finalizată. Entuziastmul voluntarilor era ridicat, iar beneficiarilor nu le venea să creadă că în două zile construcţia avea deja formă de casă. „Nu mă aşteptam ca în aşa scurt timp să progresăm atât de mult. Acest lucru mă face fericită mai ales că văd bucuria şi pe faţa familiei care lucrează cot la cot cu noi. Deşi ştiam că va fi bine, chiar nu mă aşteptam la o experie atât de frumoasă” spune Inge, voluntară din Olanda Familia Sere e compu...

Apel către noi

         Am stat şi m-am întrebat, oare ce-mi trebuie ca să fiu mulţumit cu viaţa mea? În general, se consideră că nevoile primare ar fi suficiente oamenilor pentru a fi multumiţi. Ele ar fi: 1. Sănătatea proprie şi a celor apropiaţi; 2. Îndestularea materială (prin intermediul căreia obţinem siguranţă, alimente, adăpost, îmbrăcăminte, etc.) proprie şi a mediului social de viaţă; 3. Dragostea personală şi a celor apropiaţi.          Unul dintre modurile fizice, concrete, de a atinge  aceste obiective este să fii bogat şi prosper mental, suflesc şi material. Dar cum să ajung un astfel de om bogat şi prosper într-o ţară ca a noastră, codaşă în mai toate clasamentele europene?          La prima vedere am putea crede că “ vechea moştenire ” comunistă este vinovată. Tot aşa cum “ moştenirea vechilor guvernări democratice ” este vinovată pentru tot ce nu ...

PDL-ul duce greul, trage zmeul!

Imagine
(Povestire de Dorel Pietrăreanu)   Sâmbătă, 14 mai 2011, în Parcul Izvor din faţa Parlamentului, mare adunare, mare. Pensionarii militari din cadrul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere (SCMD) au venit la miting, nu la iarbă verde. Au venit sindicaliştii militari să protesteze. Cred că la miting ar fi trebuit ca ponderea participanţilor să fie dată de sindicaliştii civili, pentru că nu doar militarii în rezervă au fost afectaţi de măsurile ciudate, aberante, aiuritoare şi heirupiste ale actualilor guvernanţi. Așteptând să înceapă mitingul, m-am îndreptat spre o bancă împreună cu un prieten, fost coleg de serviciu dintr-o unitate militară. Mitingurile acestea sunt bune şi din acest punct de vedere: ne mai vedem unii cu alţii, mai ştim unii de alţii: cine-a mai murit, cine-a devenit bunic, cine-a divorţat. Chestii încurajatoare, ca între prieteni de-o viaţă... că doar n-om vorbi despre femei, puştoaice, atletism naval, inseminarea ...

SCRISOARE DESCHISA ADRESATA CONVENTIEI NATIONALE A PARTIDULUI DEMOCRAT LIBERAL

Imagine
13.05.2011           Conventia Nationala a Partidului Democrat Liberal ce se va desfasura in scurt timp ofera membrilor Filialei 1 Sibiu  a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate oportunitatea de a se adresa celor care vor decide linia politica  si vor alege conducerea   PDL–in prezent principalul partid de guvernamant, pentru a le atrage atentia asupra situatiei deosebit de  grave in care se afla Romania, ca urmare a politicilor elaborate, impuse si aplicate de actuala guvernare .       Presedintele PDL si, din pacate, eternul si incompetentul premier  al Guvernului Romaniei, angajat in lupta pentru presedentia PDL, printr-o campanie electorala in care se cheltuiesc si bani publici, incearca sa le prezinte romanilor „maretele realizari” ale regimului Basescu-Boc. Asistam parca la o repetitie generala pentru alegerile locale si parlamentare din anul...

Lecţie de CSR la Oradea în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului

Imagine
Whirlpool, cel mai mare producător de electrocasnice din lume, aniversează 100 de ani de la înfiinţare într-un mod inedit, recrutând 100 de voluntari, angajaţi ai companiei, care vor construi timp de două zile locuinţe pentru orfani alături de Habitat pentru Umanitate Beiuş. Cu prilejul centenarului, Whirlpool EMEA (Europe, Middle East & Africa) a decis să-şi extindă ajutorul umanitar acordat Habitat prin trimiterea unui număr tot mai mare de voluntari precum şi prin contribuţie financiară şi materială crescută. În prezent la nivel global compania sprijină fiecare locuinţă Habitat construită fie financiar, fie cu voluntari sau cu aparatură electrocasnică marca Whilpool. “Munca alături de Habitat este o modalitate perfectă pentru o companie de a reda ceva înapoi comunităţii. Ca parte a aniversării a 100 de ani, sărbătorim prin intensificarea eforturilor noastre în ajutorarea celor nevoiaşi. Whirlpool nu doar îşi extinde ajutorul pe care îl oferă în Africa şi Europa de Est, dar t...