marți, 30 septembrie 2014

PERSONALITĂŢI BEIUŞENE - FRANCISC HOSSU - LONGIN




preluare www.bcucluj.ro
HOSSU-LONGIN, Francisc**: Jurist, om politic, publicist, memorialist. S-a născut la 2 octombrie 1847, în localitatea  Zam, jud. Hunedoara - A încetat din viaţă la 12 februarie 1935 fiind înmormântat în Băseşti, jud. Sălaj. Descendent al unei vechi familii de nobili români din Ţara Chioarului (Cetăţii de Piatră) -  fiul lui Mihai Lupu Hossu, functionar, si al Luizei sau Aloizei (n. Pandak). Şcoala primară a făcut-o în Deva, studiile secundare la Beiuş, Cluj şi Orăştie, iar cele superioare la Facultatea de Drept din Pesta (între 1868 si 1872). Membru al Societăţii Culturale Româneşti “Iulia” din Cluj şi “Petru Maior” din Pesta. Pentru atitudinea sa naţională a fost închis la Vac (Ungaria). Avocat în Deva. S-a căsătorit cu Elena, fiica renumitului om politic George Pop de Băseşti. Membru în Comitetul Central al PNR. Căsătorit cu Elena fiica lui Gheorghe Pop de Băseşti. „A participat la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român, din 1881, fiind ales secretar şi apoi membru în comitet. A înfiinţat un club electoral român în Deva şi a fost cel care a iniţiat mari demonstraţii de protest împotriva legilor de maghiarizare a învăţământului, legi votate de parlamentul din Budapesta în anii 1879, 1883 şi 1907. A fost unul dintre apărătorii memorandiştilor în procesul acestora din mai 1894. Între  anii 1895 şi 1899 a fost director al Despărţământului Deva al ASTREI, desfăşurând o vastă activitate pe teren cultural şi economic alături de românii hunedoreni, obţinând rezultate deosebite. La 7 noiembrie 1918 a fost ales membru în Consiliul Naţional Român din Deva şi delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Aici a fost ales ca membru în Marele Sfat Naţional al Transilvaniei. După moartea socrului său, Gheorghe Pop de Băseşti, în 1919, s-a stabilit la Băseşti şi s-a retras din viaţa politică. A decedat în 1935 la Băseşti unde este şi înmormântat.” (http://www.dacoromania-alba.ro/nr23/luptatori.htm) La 12 octombrie 1932 este distins cu ordinul Ferdinand, în grad de comandor. A publicat în cele mai importante periodice din Braşov, Sibiu, Arad, Cluj, Bucureşti etc. A lucrat în redacţiile revistelor Familia şi Gura satului în care îşi şi publică unele dintre creaţii, semnând uneori cu pseudonimul Letiţia. A mai colaborat la periodicele Calicul, Gazeta literară, Gazeta Transilvaniei, Transilvania. Între anii 1923 şi 1932, la o vârstă înaintată  scrie Amintiri din viaţa mea, consacrate biografiei sale, referindu-se mai mult la copilărie, la anii de şcoală.
preluare www.referatele.com
”Ele se referă mai ales la anii copilăriei şi ai tinereţii (1850-l872), capitolul final, privitor la pribegia din 1916, situându-se cu totul in afara planului fundamental al textului. Amintirile sunt interesante nu atât prin informatiile exacte cu privire la anumite evenimente (deşi pot fi exploatate si sub acest aspect), cât prin recrearea ambianţei şi prin mărturia pe care o oferă despre procesul de formare a conştiinţei unui intelectual transilvănean din secolul trecut (XIX, n.n.). Stilul este de o deplină simplitate, fară nici o autocomplacere sau dulcegarie. Autorul crede in valoarea pedagogică a faptului în sine, a experienţei de viatp câştigată personal sau imaginată în deplină libertate, pe baza unor informaţii comunicate cu detaşare şi obiectivitate. Francisc Hossu Longin se numara printre acei memorialişti care-şi acceptă copilăria şi adolescenţa şi, deşi ar fi avut motive s-o facă, nu pozează  nici un moment în victimă a destinului sau a oamenilor. Peste Amintirile sale pluteşte o uşoara nostalgie creată de sentimentul trecerii vremii, dar mai ales un zâmbet împăcat, seninatatea celui care s-a detaşat, prin timp si prin intelepciune, de impresiile prea acute, deşi n-a uitat nimic din conturul întâmplărilor şi-i vede încă, cu precizie, pe oamenii care l-au legat de ele.” (www. referatele.com) Manuscrisul predat Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj fiind publicat în anul 1975  de Editura Dacia din Cluj-Napoca sub îngrijirea şi "text stabilit, introducere, note şi glosar de Georgeta Antonescu". Memoriile "reconstituie, fără pretenţii literare, dar cu savoarea autenticităţii, moravuri şi întâmplări caracteristice vieţii transilvănene din a doua jumătate a veacului trecut [sec, 19. I. I.], oferind şi un interesant material istoric". (Zaciu, Mircea, Papahagi, Marian şi Sasu, Aurel. Dicţionarul scriitorilor români D-L  Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998, p. 541-542).
Scrieri: Amintiri din viaţa mea.  Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1975; - Chiuiture poporale.   În:  Familia (Oradea). An. 5, nr. 1869, p. 291-292, 343, 487, 607, -  Nedei’a. Datină romana de pe Câmpulu-ponei.   În:  Amicul poporului (Pesta). An. 2, 1868, p. 114. - Nedei’a. Datina romana de pe Câmpulu-ponei.    În:  Familia (Oradea). An. 5, nr. , 1869, p. 158-199.  -  Ospeţiulu fecioriloru. O datină  romană de pe Campulu-panei.   În:  Amicul poporului ( Pesta).   An, 2, 1868, p. 61. - Siera de Sân Vasâiu (Datina poporală).   În:  Familia (Oradea). An. 4, nr.   , 1868, p. 532.
Referiri: Achim, Al. În: Gazeta ilustrată. Nr. 5, 1934; - Antonescu, N. În: Steaua (Cluj). Nr. 4, 1975; - Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc. Vol. 1. 18OO-1891… nr. 2179, 2180, 5201; - Iorga, Nicolae. Oameni care au fost. Vol. 3. Bucureşti, 1936; - Mureşianu, A. A. În:  Carpaţii (Braşov). Nr. 894, 1927; - Fanache, V.  “Gând românesc” şi epoca sa literară. Studiu şi bibliografie…  nr. 1106 - Iancu, Gheorghe.  Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)… :p. 236. - Matei, Pamfil.  Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) şi rolul ei în cultura naţională…  p. 264, 277; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8… p. (8) 239, 240; - Polverejan, Şerban şi Cordoş, Nicolae. Mişcarea memorandistă în documente (1885-1897)… p. 103, 106, 108, 166, 168, 169, 183, 186, 209, 210, 231, 232, 233, 234, 236, 237, 240, 243, 244, 268, 269, 274, 286, 287, 334, 343. (I. I., S.S.)

miercuri, 24 septembrie 2014

Personalităţi beiuşene - Iudita Căluşer



CĂLUŞER, Iudita. Cercetător ştiinţific, muzeograf. S-a născut la 29 septembrie 1949 în Oradea. Clasele elementare le-a făcut în Beiuş unde familia sa se-a mutat. Tot aici îşi face şi studiile secundare la Liceul “Samuil Vulcan”. Studiile superioare le-a urmat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Cluj. După terminarea studiilor superioare s-a încadrat muzeograf şi cercetător la secţia de istorie a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. Publică numeroase articole, studii, comunicări şi documente referitoare, în special la istoria modernă şi contemporană a Bihorului, a Ţării Beiuşului, în diverse reviste de specialitate din ţară si aproape în fiecare număr al anuarului “Crisia” al Muzeului Ţării Crişurilor. A participat şi participă cu comunicări ştiinţifice şi referate la numeroase sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane şi alte activităţi specifice organizate pe plan local şi naţional.

Iată câteva titluri: - Un moment semnificativ din relaţiile stabilite între şcolile româneşti din Blaj, Beiuş şi Năsăud în contextul luptei pentru dezvoltarea învăţământului românesc.  În:  Crisia (Oradea). An. 8, Nr. 8, 1978; –Un document inedit despre ecoul Unirii din 1859 în Bihor.  În:  Crisia (Oradea). An. 11, nr. 11, 1981; - Biblioteca Liceului din Beiuş (1835 – 1845). ( în colaborare).  În:  Crisia (Oradea). An. 12, Nr. 12, 1982; –Biblioteca profesorului Teodor Roşiu de la Beiuş (1841 – 1894) (În colaborare).  În:   Crisia (Oradea). An. 19, Nr. 19, 1989. - Din istoricul Băilor Tinca.  În:  Crisia (Oradea). An, 19, Nr. 19, 1989; –– Repere documentare privind Asociaţia de ajutor a lucrătorilor de la manufactura de fier de la Vaşcău (1834 – 1912) ( În colaborare).  În:  Crisia (Oradea). An. 20, Nr. 20, 1990; etc. Căluşer, Iudita şi Mălinaş, Constantin.   Informaţii documentare inedite privind reconstituirea bibliotecii liceului din Beiuş (1850-1890).   În:   Crisia (Oradea). An. 16, nr. 16, 1986, p. 147-157

Referiri: - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 21, 29, 39, 122;  - Faur, Viorel. Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)…  p. 10; - Hădăreanu, Gavril. Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş şi unirea Transilvaniei cu România.  În:  Îndrumător bisericesc misionar  şi patriotic (Oradea). An. 5, nr. 5, 1988, p. 22-26, p. 23. (I. I.)

La multi ani, Iudita Căluşer!!!

vineri, 12 septembrie 2014

Personalităţi beiuşene - prof. Marius Boldor


BOLDOR, Marius. Profesor, animator cultural, militant politic. S-a născut în Beiuş la 15 septembrie 1943 – A încetat din viaţă la 28 februarie 1999  în Beiuş. "Când Colegiul Naţional Samuil Vulcan Beiuş se pregătea să întâmpine luna martie ca primă lună a primăverii, venea prin casele noastre vestea trecerii la cele veşnice a dragului nostru Marius, obligându-ne să împletim mărţişoarele cu lacrimi pentru că încă un dascăl al ALMEI MATER, aflat în activitate, îşi părăsea pe neaşteptate colegii, elevii, catedra. Totul se petrecuse  în mai puţin de o oră în ultima zi din februarie, când regretatul nostru coleg se pregătea să urmărească “Actualităţile” TV. Şi… Doamne, câte ar mai fi avut de transmis discipolilor săi în legătură cu limba şi cultura română şi germană. Profesorul Marius Boldor şi-a făcut studiile primare şi secundare în Beiuş la Liceul “Samuil Vulcan”, cele superioare le-a frecventat la Universitatea din Timişoara, urmând, în cadrul ei, Facultatea de litere secţia română-germană pe care a terminat-o în 1967. După doi ani şi jumătate de activitate didactică desfăşurată la şcoala din Uileacu de Beiuş este transferat în interesul învăţământului, în mijlocul anului şcolar, în 24 ianuarie 1970, la Liceul “Samuil Vulcan” pe care-l absolvise ca elev premiant al clasei în 1961. A fost foarte ataşat de această citadelă de cultură în care s-a consumat şi a ars ca o lumânare vreme de aproape trei decenii, până în seara de 28 februarie 1999, când lumânarea s-a stins pentru totdeauna, lăsând în urmă doar amintirea prin care dascălul va trăi în memoria noastră şi a elevilor săi… Dar dascălii nu mor niciodată. Ei trăiesc mereu prin caracterele pe care le-au format şi modelat. De acolo de sus, din lumea celor drepţi, vor continua să constituie modele pentru cei ale căror destine şi împliniri umane le-au făurit. Aceştia vor transmite urmaşilor lor ceva din ceea ce au învăţat de la ei. Şi aşa vor rămâne întotdeauna vii".  ( Rif, Teodor. Stejarii mor în picioare.  În:  Luna cinstirii. Foaie scoasă de Primăria Oraşului Beiuş. An. 6, aprilie 1999, p. 7).
Referiri: - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia…  p. 122;  - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…    p. 537.