NE-A PĂRĂSIT OMUL DE CULTURĂ BEIUȘEAN ANTON NAGHIU (1939 - 2024)

     

         Ne-a părăsit prof. Anton Naghiu, omul de cultură beiușean,  cel care și-a pus puternic amprenta asupra culturii din Țara Beiușului la sfârșitul secolului XX și începutul actualului secol. A fost catalizatorul activității culturale, începând cu perioada anilor 1970, la Răbăgani, și continuînd până la sfârșitul secolului XX, la Beiuș, când a fost pensionat, și chiar după aceea. Am colaborat cu domnia sa o perioadă îndelungată, din 1989 și până după anul 2009. A fost cel care a demarat, în 2001, alături de Ioan Igna, Ioan Dărăbăneanu și Ioan Sorin Cuc, proiectul Biblioteca Beiușului, Serie nouă, proiect continuat de Ioan Igna, Nicu Silviu Odobasianu și cu mine, la Cercul Militar Beiuș. Ar fi multe de spus dar... o viață de om nu se poate descriescrie în cuvinte...

                   Dumnezeu să-l odihnească!

NAGHIU, Anton Marian***. Profesor. Om de cultură. S-a născut la 26 noiembrie 1939 la Mărtiniş-Odorhei, judeţul Harghita. A încetat din viață în 26 ianuarie 2024 la Beiuș.

Urmează şcoala primară în localitatea natală, iar studiile secundare la Liceul Clasic Mixt Român din Cluj. Urmează studii superioare de filozofie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Lucrează o vreme în învăţământ la Răbăgani şi Săucani, apoi director de cămin cultural la Răbăgani, reuşind să revigoreze activitatea cultural educativă de masă din Răbăgani şi satele aparţinătoare.

Prin Decretul de tristă amintire 703 din 1973, posturile de director de cămin cultural şi bibliotecar comunal  încadrate cu normă întreagă se desfiinţează, fiind salarizate pe mai departe cu o îndemnizație lunară. În această situaţie Anton Naghiu a lucrat  suplinitor în învăţământ până în anul 1977, când a fost încadrat instructor la Casa orăşenească de cultură din Beiuş, instituţie la care va rămâne până la 31 martie 2001, când s-a pensionat. Aici se ocupă de activitatea de răspândire a cunoştinţelor cultural-ştiinţifice şi  în mod special de Universitatea Populară pe care, în calitatea de secretar şi apoi director al ei, o face să funcţioneze la parametri maximi, nu numai pentru nivelul oraşului Beiuş, devenind o activitate mult apreciată la nivel de ţară. Din anul 1990 până la pensionare a fost directorul Casei orăşeneşti de cultură reuşind, ca în noile condiţii existente, împreună cu directorul Bibliotecii orăşeneşti “Constantin Pavel”, Ioan Igna,  să înscrie activitatea culturală a oraşului pe o nouă traiectorie, ascendentă. “Este angajat în principalele momente din viaţa social-culturală a oraşului, se remarcă printre altele, în organizarea expoziţiilor de artă – înfiinţarea şi activitatea Galeriei de artă “Astra“ Beiuş… a fost şi este un activ promotor al mişcării de ex libris în Beiuş şi în judeţ (împreună cu pictorul Nicu Papp şi graficianul Ioan Mikloş), activitate ce se integrează şi contribuie la dezvoltarea mişcării de “ex libris” din ţară…  la Casina Română din Beiuş, cu ocazia redării acesteia în circuitul cultural [organizează] primul Salon internaţional de grafică mica ex libris, fiind şi autorul catalogului Alma-Mater – Beiuş ’94.  Împreună cu  avocatul Viorel Butaş, judecătorul Nicolae Moş, profesorul Ioan Dărăbăneanu realizează, pe bază de subscripţie, bustul ctitorului liceului din Beiuş, episcopul Samuil Vulcan, aşezat pe soclu în curtea liceului. Preocupat în tinereţe de sporturi extreme – paraşutism, planorism – iar mai târziu de alpinism, speologie şi ecologie, pune bazele Clubului “Apuseni” Beiuş, pe lângă care a organizat şi o formaţie de Salvamont… Participă efectiv la fondarea Asociaţiei Naţionale a Universităţilor Populare din România (ANUP) şi face parte din conducerea acesteia… Prin articole publicate în ziarul „Crişana” prezintă aspecte din viaţa social-culturală a Ţării Beiuşului şi colaborează la „Paideia” (Revistă de cultură şi educaţie cu circulaţie europeană) cu materiale privind educaţia adulţilor… se  numără printre cei care au pus bazele manifestării culturale din oraş –Săptămâna culturală a Beiuşului cu organizare anuală”. A editat anual foaia Luna Cinstirii.

Scrieri: - Naghiu A., Igna, I. Contemporanul nostru Gavril Hădăreanu. O viaţă închinată şcolii, Beiuş, 2001 (Biblioteca Beiuşului, Serie nouă, Nr. 1); - Universitatea Populară Beiuş, instituţie de educaţie (1966-2006), Beiuș , 2006; - Colaborator: Degău, Ioan, Brânda, Nicolae, Beiușul și lumea lui (vol. I-IV).

Referiri: - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor… p.  370. (I. I.)

BEIUȘUL ȘI MICA UNIRE (II)

 Așa cum spuneam în postarea de ieri, spiritul Micii Uniri s-a simțit și la Beiuș. Profesorul de la Gimnaziul Samuil Vulcan, care a trimis scrisoarea și poezia Un gând de peste Carpați a fost preotul-profesor George Marchiș. 

MARCHIȘ, George***  Arhidiacon. S-a născut la Tămaia în 16 aprilie 1836. A încetat din viață în 28 aprilie 1884 la Carei. A trecut la cele veşnice ca arhidiacon al părţilor sătmărene. La moartea sa, revista „Familia” îl elogia ca pe „unul dintre cei mai inteligenți preoţi ai diecezei orădene”.

Urmează şcoala primară la Baia Mare, studiile liceale şi le finalizează la Oradea, apoi va studia teologia la Institutul „Sfânta Barbara” din Viena. S-a căsătorit cu Iulia Vulturu, fiica parohului Daniel Vultur din Bârsău de Sus, şi va fi hirotonit preot în  20 septembrie 1859. Până în 1861 va fi profesor la liceul din Beiuş. A susținut examenul prosinodal, reuşit în 1863. 

În contextul Unirii Principatelor şi al dublei alegeri a lui A.I. Cuza, preotul-profesor George Marchiş de la Gimnaziul din Beiuş a trimis la finele lunii ianuarie o poezie ziarului “Naţionalul” din Bucureşti, şi o scrisoare alăturată în care a descris atât situaţia represivă a românilor din Ungaria cât şi nemulţumirea faţă de atitudinea duplicitară a episcopului său. Poezia se intitulează “Un glas de peste Carpaţi” care are o încărcătură patriotică subliniind solidaritatea naţională de-a lungul timpului. Scrisoarea şi poezia este interceptată de autorităţi şi trimisă la Episcopie, unde, în luna februarie, preotul-profesor a fost supus judecății Consistoriului greco-catolic orădean, intrigat de afirmaţiile care ar fi lezat persoana Episcopului Erdélyi. În august 1861, Consiliul Locotenential cerea direcțiunii gimnaziului beiuşan ca profesorii (George Marchiş, Ioan Sălăjan, Paul Vela…) să nu se mai implice în politică. George Marchiş va fi transferat în parohia Chioag din protopopiatul Popești. Va mai păstori parohiile din Resighea şi Homorodu de Mijloc, apoi, în mai 1881, ajunge paroh şi protopop greco-catolic de Carei. A fost în cercul de colaboratori ai Aurorei Române, între anii 1863-1865, mai târziu aceştia trecând în redacția „Familia”:  Iulian Grozescu, A. Densuşianu, V. Bumbescu, V. Rusu, Zaharia Boiu, Ioan Papiu, At. M. Marinescu, J. Bădescu, Paul Draga. Va mai colabora şi cu revistele: Gazeta Transilvaniei, Muza Română, Amicul şcoalei, Amvonul, Sionul Românesc. În paginile revistei Familia publică nuvela istorică Orfanii şi Prețul de capitulare (1866). A fost membru al Oficiului Exactoral (financiar) diecezan, asesor consistorial, inspector şcolar local, iar 1881  era protopop de Codru.

A avut doi copii: Romul George Marchiş, demn urmaş pe tărâmurile spirituale şi ale luptei naţionale şi Otilia Marchiş-Bölöni, prin care talentul literar al tatălui se desăvârșește.

Referiri: Nechita, Vasile. - Preotul-profesor George Marchiş, comemorat la sediul Bibliotecii Municipale Carei. În: Informația zilei. Satu Mare, 30 aprilie 2014 (http://www.informatia-zilei.ro/sm/preotul-profesor-george-marchis-comemorat-la-sediul-bibliotecii-municipale-carei/); - Sana, Silviu. Eparhia Greco-Catolică de Oradea-Mare (1850-1900). Editura Universității din Oradea. 2011. Pag. 35

BEIUȘUL ȘI MICA UNIRE (I)

Ca în fiecare an, în ziua de 24 ianuarie se comemorează Unirea Principatelor sau Mica Unire. Desigur, este interesant să cunoaștem câte ceva despre starea de spirit a beiușenilor din acea perioadă. De altfel, situaţia românilor beiușeni era mai grea decât a conaționalilor din Imperiul Habsburgic. Cu tot regimul strict impus de imperiali, mişcarea naţiunii române de emancipare naţională a continuat, astfel că,

Unirea Moldovei cu Țara Românească sub un singur domn, colonelul Alexandru Ioan Cuza, a avut un puternic ecou și în Beiuș. Ca dovezi scrise din acea perioadă remarcăm scrisoarea trimisă de profesorul George Marchiș de la Gimnaziul Samuil Vulcan din Beiuș, redactorului jurnalului „Naționalul”, în 30 ianuarie 1859, cu rugămintea de a publica conținutul scrisorii, iar, dacă se poate, poezia ce însoțește scrisoarea. Este vorba de poezia  Un glas de peste Carpați.  „Poezia a fost scrisă într-un moment plin de entuziasm şi admirație faţă ele măreața realizare a românilor din Ţara Românească şi Moldova - unirea principatelor. Poezia generată dintr-o adîncă simţire comună a fost scrisă doar la 6 zile de la unire (în 30 ianuarie 1859) timp relativ scurt, ţinînd cont de modalitatea şi timpul necesar circulației știrilor în epoca respectivă. Autorul după cum menţionează la subsolul poeziei o îndreaptă „cătră fraţii din Principate după alegerea aceluiaşi Domn în ambele țări”[1]. 

---

[1] Călușer, Iudita, Un document inedit despre ecoul Unirii din 1859 în Bihor.  În:  Crisia (Oradea). An. 11, nr. 11, 1981, p. 244.

GAVRA EUGEN (1936-1996)

  

GAVRA, Eugen Gh.**.  Inginer diplomat, Expert naval. S-a născut la 17 ianuarie 1936 în Vașcău. A încetat din viață la 4 februarie 1996.

După cursurile primare urmate în localitatea natală, va absolvi Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș. A fost admis la Institutul Politehnic din Galați, Facultatea de Mecanică, Secția de nave și instalații de bord. Își va aprofunda pregătirea de specialitate, urmând cursul postuniversitar de tribologie și fiabilitate la Institutul de Învățământ Superior din Constanța.

Inginerul mecanic auto naval Eugen Gh. Gavra a fost șeful Biroului tehnic și asimilări piese de schimb din Întreprinderea de exploatare a Flotei maritime „Navrom” Constanța. Expertiza sa profesională l-a propulsat ca expert naval, statut autorizat de Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie. A fost împuternicit șef al Comisiei de supraveghere a construcției de nave românești în șantierul naval „Adolf Warski” din Szczecin – Polonia, calitate în care, în 1976, avea să conducă probele pentru verificarea globală a calității construcției navelor „Alba Iulia”, „Curtea de Argeș” și „Neptun”. Cu aceeași rigoare va monitoriza probele de recepție efectuate cu nava „Alba Iulia” pe Marea Baltică (iunie 1976), alături de colegii săi, inginerii Eugen Stoicescu și Silviu Badiu, și de specialiștii polonezi – inginerul Tadeusz Fiszer – proiectantul șef al navei și inginerul Alfred Sapinski, constructorul șef al navei – manifestând responsabilitate maximă în derularea acestei complexe și pretențioase operațiuni, aflăm din profilul pe care i-l dedică „Monografia Vașcăului”.

În însemnările sale scriitoricești, poetul Alexandru Andrițoiu va evoca personalitatea consăteanului său Eugen Gh. Gavra, care, „pe lângă îndeletnicirea sa de inginer în marele port tomitan”, ajunsese „expert în dreapta judecare a ciocnirilor între nave, a eșuărilor, a aprecierii cuantumului avariilor de tot felul. Și încă singurul expert de acest fel din țara noastră. Or, pentru asemenea expertize trebuia să fii un bun inginer constructor de nave, un bun cunoscător al dreptului internațional și, moralmente, un om drept, nepărtinitor, cu o personalitate care se impune”. În paginile pe care i le consacră, Alexandru Andrițoiu adaugă: „Experții de felul său sunt foarte rari pe mapamond și toți, din orice țară, solicitați printr-o societate independentă, denumită <<Salvage Association>>, cu sediu la Londra și cu filiale în anumite zone maritime. Filiala de care depinde inginerul Gavra e la Pireu și acoperă apele Mării Negre, ale Levantului și răsăritului Mediteranei. Societatea respectivă nu are drept de construcții de nave, nici de comerț, unicul ei scop fiind medierea conflictelor dintre armatorii ale căror nave se ciocnesc, eșuează sau suferă avarii de pe urma furtunilor”. Reputația de expert maritim a inginerului Eugen Gh. Gavra s-a clădit pe profesionalism și integritate, pe valoare și modestie. 

LA MULȚI ANI, CORNEL PALLADI!

 

PALLADI, Cornel Salvator */**/***. Constructor de viori cu goarnă. S-a născut în Beiuș, în 3 ianuarie 1946. Este urmașul unei familii care locuiește în Beiuș de peste 300 de ani.

A urmat școala primară, gimnaziul (1960) și școala de arte și meserii (1963) în Beiuș. Apoi și-a completat studiile, urmând liceul, școala tehnică de construcții și școala de maiștri.

A muncit la diverse întreprinderi din Beiuș, o bună parte la Întreprinderea „7 noiembrie” din Beiuș, de unde sa și pensie, din funcția de șef de producție, în anul 2009.

Fire întreprinzătoare, și-a deschis, acasă, un atelier unde a avut peste 20 de angajați. Prima vioară cu goarnă a construit-o pentru fiul său, Dacian, în vremea când aceasta era la liceu. „ Când Dacian a ajuns la liceu, în orchestra liceului era un băiat care avea o vioară cu goarnă. Mi-a spus: « Tati, mi-ar trebui și mie o vioară cu goarnă.» Eu nu eram străin de prelucrare a lemnului, fiindcă terminasem și școala de arte și meserii, cum era în acel timp. Ulterior m-am profilat în construcții de mașini, deci știam să lucrez și cu metalul. M-am apucat să fac viori cu goarnă, eu fiind o fire foarte curioasă, iar ideea era să descopere ceva nou ”.

Construiește viorile într-un atelier modern și foarte bine utilat. Studiile, dar mai ales practica i-au creat deprinderi in lucrul cu lemnul si metalul. Dar foarte important, a cântat 30 de ani, din 1952 până în 1992, la saxofon și la clarinet, simțul muzical ajutându-l foarte mult în muncă sa.

Viorile sale sunt construite pe baza unui concept asemănător viorii create de John Matthias Augustus Stroh, la începutul anilor 1900, dar dintr-o singură bucată de lemn, ceea ce nu permite dezacordarea, goarnele le confecționează singur, din tablă de cupru, de asemenea și aparatele de rezonanță. Practic, o vioară este construită, de la început până la sfârșit, doar prin munca sa, în afară de corzi, totul este confecționat manual.

Este căsătorit cu d-na Eugenia Palladi, prima femeie din Țara Beiușului, care la vârsta de 17 ani apărea ca interpret popular la postul public de televiziune, în anul 1966.

Au împreună un fiu, Dacian, și o fiică, Lavinia, și aceștia având aptitudini muzicale.

În 2 septembrie 2021, Palladi Salvator Cornel a fost declarat „Tezaur uman viu”.

 Referințe :- Interviu realizat cu Salvator Cornel Palladi , septembrie 2021.   (SS)

LA MULȚI ANI, MARIANA BLAJ MILITARU!

 

MILITARU BLAJ, Mariana ****.   Interpretă de muzică populară. Sa născut în 3 ianuarie 1951 în Roșia, județul Bihor. În 1975 era   dansatoare și solistă vocală la Clubul „Constructorul” din Oradea, cu ale cărui formații artistice va cunoaște succese deosebite în mișcarea de amatori, fiind de mai multe ori laureată a „Cântării României' și a unor festivaluri și concursuri interjudețene și naționale. Tot din același an începe colaborarea, ca solist vocal, și cu Ansamblul „Nuntașii Bihorului”. Este, de altfel, solista cu cele mai vechi și statornice „state de servicii” la „Nuntași”, cu care a bătut lumea, bucurându-se de succes și aprecieri unanime în: Franța, Spania, Portugalia, Turcia, Italia, Ungaria, R. Moldova etc. A colaborat și cu or stra populară a Filarmonicii orădene, participând - cu această - la numeroase turnee în țară și la diferite festivaluri, unde a obținut doar locul 1 și premii speciale. A cântat alături de Florici și Maria Haiduc, Viorica Flintașu și Maria Sidea, dar și de alți mari interpretați ai cântecului nostru popular: Dumitru Sopon, Sava Negrean-Brudașcu, Nicolae Furdui-Iancu, Veta Biriș, Drăgan Muntean etc. pentru TVR, Etno TV, TVS, Favorit, Național TV Beiuș etc., pentru Radiodifuziunea Română, Radio Cluj și Radio Timișoara , având câteva zeci de melodii difuzate. A lansat pe piață un CD și o casetă - Din Roșia la Beiuș .

Referințe : Degău, Ioan, Cântecul de după cântec , Editura Primus. Oradea, 2010. p. 122-124. (ID)

PAPP IOAN IGNATIE (1848 - 1925)

 

PAPP, Ioan I[gnatie] **. Episcop. Important militant pentru Unire. Ca deputat în Adunarea Națională din 1 Decembrie 1918 a fost delegat al Aradului și cel mai în vârstă dintre chiriarhii ortodocși ardeleni. Copreședinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Sa născut în 1 ianuarie 1848 în localitatea Pociovelişte comuna Curăţele, din apropierea Beiuşului, fiul lui Ilie, cântăreţ la biserica din sat, şi Raveca. A   încetat din viață în 21 ianuarie 1925 la Arad, fiind înmormântat la Pocioveliște.

Şcoala primară urmează în satul Curăţele şi în Beiuş, studiile secundare la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, absolvite în anul 1868, fiind coleg de clasă cu Caius Brediceanu şi Ioan P. Papp. Urmează studii superioare teologice la Arad.

La absolvire episcopul Pr. Ivacioviciu al Aradului îl ia   în cadrul Consistoriului. În 1875 este numit arhivar iar din 1876 până în 1891 funcţionează ca referent în Senatul bisericesc al Consistoriul diecezan Arad. Slujirea preoțească o începe în 1879, când pe 14 iulie 1879 este hirotonit diacon, iar preot în 1890. În anul 1899, intra în cinul monahal primind numele Ioan, ajungând până la treapta de protosinghel. Timp de 30 de ani serveşte eparhia Aradului sub episcopii Procopie Ivacivoviciu, Miron Romanul, Ioan Meţianu şi Iosif Goldiş. La 21 aprilie 1900 a fost tuns întru monarh în mănăstirea Hodoş-Bodrog primind numele de Ioan. În anul 1902 se desfășoară alegeri pentru scaunul episcopal al Aradului câștigate de Vasile Mangra, care nu este ratificată de guvernul maghiar, astfel că în 30 ianuarie 1903 se desfășoară noi alegeri de episcop care au fost câștigate de Ioan I. Papp cu 36 de voturi. din 57 posibile. Alegerea lui fiind ratificată de autorităţi, la 24 aprilie 1903 are loc instalarea oficială ca episcop de Arad, unde păstoreşte timp de 22 de ani. Hirotonirea ca episcop a avut loc la Sibiu în data de 23 aprilie 1903, prin punerea mâinilor celor doi ierarhi români din Transilvania: Mitropolitul Ioan Meţianu şi Episcopul de la Caransebeş, Nicolae Popea. Activitatea arhierească a început-o în condiții deosebite de grele, trebuind să o desfășoare în două direcții: restabilirea bunei înțelegeri între eparhioți, împărțiți în tabere în cele două runde de alegeri, și reducerea progresivă a deficitelor bugetare. La acestea se mai adugă și neînțelegerile, tot mai adâncite, dintre  vicarul de Oradea Vasile Mangra şi episcopul Ioan I. Papp. Vasile Mangra conștient de contribuția sa determinantă la alegerea lui Ioan I. Pap și foarte dornic de independență în cele bisericești ca vicar al Oradiei, a ajuns în conflict cu episcopia Aradului, al cărei supus era. This încordare a continuat și după alegerea lui Mangra ca mitropolit al Ardealului. Ioan I. Papp a fost și un ctitor: a ridicat o clădire mare și modernă pentru școală civilă ortodoxă de fete terminată în anul 1913, prin munca, ajutorul materialului și stăruințele lui s-au ridicat și sfințit peste 60 de biserici pe teritoriul eparhiei, iar în satul natal, Pociovelişte, a ridicat pe cheltuiala lui o biserică. Având în vedere situația politică existentă în Ardeal prin accentuarea de zi cu zi a luptei de eliberare națională și socială a românilor, Ioan Ignatie Papp sa implicat și în luptele politice, fiind un militant important pentru unirea tuturor românilor. El a trebuit să facă față și să anihileze tendințele autorității austro-ungare de a știrbi autonomia bisericii ortodoxe române. Episcopul de Arad a protestat în mod repetat prin memorii și delegații la autorități, demonstrații. La fel a procedat și în cazul Legii școlare a lui Apponyi. Ca membru de drept în Casa Magnaților, analizează și combate proiectul de lege al guvernului privind acordarea de gradații preoților constatând ” cu adâncă durere că acest proiect de lege a umplut de amărăciune sufletul preoților bisericii sale. De ani de zile această preoțime așteaptă cu paciință și încredere ameliorarea stării ei materiale, iar acum după o lungă așteptare e silită să se convingă că toate speranțele i-au fost zadarnice ” [1] . Atunci când sa hotărât ţinerea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, episcopul de Arad a afirmat cu toată tăria: “ Unde merge poporul, mergem şi noi, vlădicii ”. După moartea mitropolitului Vasile Mangra, demnitatea este suplinită de episcopul de Arad, Ioan I. Papp. Pe vremea revoluţiei în 23 noiembrie 1918, Ioan I. Papp convoacă la Arad sinodul episcopesc şi pe toţi demnitarii şi „teologii” din mitropolie. Cu acest prilej sa redactat circulara prin care sa cerut preoților omiterea pomenirii Regelui Carol al IV al Monarhiei din liturgie și sa redactat noua formulă: „ Pentru înalta noastră stăpânire națională și pentru Marele Stat al Românilor - Domnului să ne cerem ”. A fost în mijlocul evenimentelor care au pregătit Marea Unire și a celor care au urmat după actul de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia și până la semnarea tratatului de pace. Bisericile românești, ortodoxă și greco-catolică, au avut o contribuție semnificativă la realizarea Marii Uniri. România intrase în primul Război mondial pentru ” împlinirea dezideratului fundamental al desăvârșirii statutului național.  ” - cum preciza C.C. Giurăscu. Slujitorii Bisericii Românesti, Ortodoxe și Greco-Catolice, s-au aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate naţională, deziderat pentru care militau și periodicele religioase din Ardeal. Ca exemplu al fraternităţii Ierarhilor români din Transilvania - ortodocşi și greco-catolici, menţionăm și faptul că la 21 Noiembrie 1918, cei cinci Episcopi români, ortodocşii Ioan Papp al Aradului și Miron Cristea al Caransebeşului și greco-catolicii Iulian Hossu al Gherlei (devenit apoi cardinal), Dimitrie Radu al Oradei și Valeriu Traian Frenţiu al Lugojului, au semnat o "Declaraţie de adeziune" la C.N.R. prin care-l recunoşteau ”ca singurul conducător politic al naţiunii române”. Actul a avut un ecou pozitiv în rândul clerului si credincioşilor celor două Biserici surori. La 15 Noiembrie 1918, la propunerea profesorului Bălan, C.N.R. hotăra convocarea unei Mari Adunări Naționale, cu deputaţii aleşi și reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor românesti. Duminică 1 Decembrie 1918, a avut loc la Alba Iulia, Adunarea Naţională care a decis Unirea cu România. Erau prezenţi 1228 deputaţi și delegaţi oficiali, alături de 100 de mii de români veniţi din toate părţile unde se vorbea româneşte, de la Maramureş la Dunărea bănăţeană, din Țara Bârsei până-n cea a Crişurilor. Între cei prezenţi se aflau și reprezentanţii Bisericii. S-a început prin slujbe urmate de Te Deum-uri în bisericile ortodoxă și greco-catolică din Alba Iulia, după care delegaţii s-au reunit în sala Cercului Militar, sub președenția lui Cicio-Pop. În biroul adunării au fost aleşi trei presedinți - George Pop de Băseşti, episcopul Dimitrie Radu al Oradei (unit) și episcopul Ioan Papp (ortodox). Adunarea a ales Marele Sfat Naţional - 212 membri - în care au intrat cei cinci episcopi români, teologi, protoierei și preoţi. La 23 februarie 1920 prezidează la Sibiu cel dintâi Congres Național Bisericesc al Mitropoliei Ardealului după realizarea Marii Uniri. La Congres s-a discutat despre reformarea școlilor normale, înființarea facultăților de teologie, problema reînființării episcopiilor istorice și organizarea Bisericii Ortodoxe Române în noile condiții politice. Episcopul creează din banii proprii un fond pentru Şcoala de fete din Arad şi altul pentru Orfelinatul din Beiuş, sumele cumulate din cele două fonduri ajungeau în 1922 la suma de 195 de mii lei. Asta în condiţiile în care o pâine de un kilogram costa la acea vreme 2 lei. La îndemnul său au fost edificate şi renovate în total aproximativ 200 de şcoli pe întreg cuprinsul eparhiei care se întindea peste actualul teritoriu al judeţului Arad cuprinzând zone bihorene şi timişene. Episcopul Ignatie a fost cel care a iniţiat înfiinţarea unui fond preoţesc de ajutorare a văduvelor şi orfanilor din familiile preoţilor decedaţi. Acest fond ajunsese, la moartea iniţiatorului său, cel mai mare din întreaga mitropolie a Ardealului. Ignatie Papp se ambiţionează şi strange 1 milion de lei pentru Fundaţia ce avea să educe viitorii preoţi. Mulţi au fost cei care râdeau pe la colţuri de iniţiativa episcopului, care umbla cu reverenda cârpită şi se hrănea modest.  La doar două săptămâni după ce strânge aceşti bani se stinge din viaţă. A murit la vârsta de 77 de ani. „Prohodul a fost oficiat de episcopul Dr. I. Bădescu al Caransebeşului şi Roman Ciorogariu al Orăzii, înconjuraţi de 35 preoţi şi protopopi şi 2 diaconi. Asesorul Mihai Păcăţianu, consilierul P. Ionescu, generalul Scărişoreanu, sub-prefectul şi primarul oraşului au tălmăcit durerea obştei româneşti pentru pierderea episcopului Ioan Papp. Sicriul în sunetele tuturor clopotelor din Arad şi ale muzicelor militare, a fost dus la gară şi de aici transportat în satul său de naştere: Pociovelişte din Ţara Beiuşului. În Beiuş ţăranii din Nimăieşti, cu prapori, au dus sicriul până la marginea comunei Pociovelişte, unde a fost preluat de credincioşii acestui sat. “Drumul de la Beiuş până în Pociovelişte a fost o mare albă de straie ţărăneşti cari încadrau minunata ceată a celor 12 preoţi îmbrăcaţi în ornate”, în frunte cu protosincelul Andrei Magier, viitorul episcop al Aradului. S-au coborât în pământul satului său osemintele aceluia care în vârstă de 12 ani plecase la şcoli înalte, ducând cu sine o minunată comoară de însuşiri neaoşe, româneşti, păstrate neprihănite până la moarte”. Locţiitor de mitropolit al Ardealului (oct. 1918-mai 1920), copreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, îndrumător şi apărător al şcolilor Româneşti din eparhia sa împotriva încercărilor de maghiarizare a lor, ctitorul unei biserici în Pociovelişte, întemeietorul unei fundaţii pentru acordarea de burse studenţilor teologi.

Referințe: - Hossu-Longin, Francisc, Amintiri din viaţa mea…, p. 48, 50; - Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană, Oradea, 1936, p. 325;  - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor…  p. 53; - Mada, Teofan, Ioan Papp, „Episcopul Unirii celei Mari”, în: ”Lumina”, Arad, 4 februarie, 2018; - Episcopul Ioan Ignatie Papp al Aradului: 110 ani de la alegere, în: Patriarhia Română - Agenția de știri Basilica.Ro. 11 februarie 2013; - Păcățianu, T.V. Cartea de aur sau Luptele  romanilor de sub coroana ungară, Tipografia Societate pe acțiuni, Sibiu, 1902, p. 332-333.  (I.I.  S. S.)

---

[1] Protocolul Sinodului Eparhial din Arad pe anul 1914,  p. 123.