vineri, 19 ianuarie 2018

MIHAI POP BRUCHENTAL (1908 - 1989)


BRUCHENTAL, Mihai (Mihai Pop Bruchental)***: Profesor, compozitor, dirijor, om de cultură. S-a născut în localitatea Derna, din jud. Bihor la 15 ianuarie 1908. -  A încetat din viaţa la  19  ianuarie 1989 în Nucet, fiind înmormântat în Beiuş. După încheierea şcolii primare, începând cu annul 1927 şi până în 1931 când şi-a susţinut bacalaureatul a fost elev al Liceului “Emanuil Gojdu” din Oradea. A urmat studii  superioare la Academia Teologică din Oradea  (1927 – 1931), unde l-a avut ca profesor pe  compozitorul Francisc Hubic. Fiind, din copilărie, pasionat de muzică, după terminate teologiei frecventează cursurile Academia  de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj  (între 1931 şi 1935). Părinţii, ambii  învăţători i-au transmis dragostea pentru muzică. De la tatăl său a moştenit o vioară bună, cu sonoritate mare şi plăcută, făcută de celebrul constructor de viori din Budapesta Barany Rezso. A studiat intens muzica din anii de liceu cu prof. Eugen Hâncu iar vioara cu prof. Bela Schmelzer. După absolvirea Academiei de muzică, deşi talentat mânuitor al viorii nu poate rămâne în orchestra Filarmonicii din Cluj şi  este numit profesor de muzică la Liceul “Samuil Vulcan”  din Beiuş unde a funcţionat până în august 1949. A  reînviat tradiţia corală a acestui liceu şi a instruit şi condus fanfara liceului. A realizat o colaborare artistică amplă cu Liceul de fete din Beiuş. A colaborat cu orchestra simfonică a celor două fanfare de la unitatea militară din oraş de sub comanda locotenentului (mai târziu generalul) Dinu Stelian. 
Serbare cu Mihai Pop Bruchental
La 1 septembrie 1949 a fost transferat la  Şcoala pedagogică de educatoare din Beiuş unde funcţionează până în septembrie 1972 când se pensionează, aici predă: teoria muzicii, solfegiul, corul, vioara, metodica predării muzicii la copii preşcolari şi asistenţa la lecţiile practice. Simultan cu activitatea de la catedră, Mihai Bruchental a desfăşurat o vastă activitate de culegere a folclorului muzical. Colecţia lui cuprindea 1340 melodii culese din 206 localităţi din care 1056 melodii şi texte de colinde. Începând cu anul 1945 este principalul organizator al vieţii muzicale în Beiuş. Pe lângă formaţiile muzicale ale celor două licee şi ale şcolii pedagogice instruieşte şi conduce corul sindicatelor din Beiuş, Corul Cooperativei meşteşugăreşti “Muncitorul”, Corul sindicatului învăţământ, Corul cooperaţiei de consum. Are cea mai importantă contribuţie in reluarea activităţii corului “Lyra”. La 25 ianuarie 1969 Corului Lyra al Casei de Cultură Beiuș îi este decernat, prin decret prezidențial, Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a, „pentru merite deosebite în activitatea artistică de amatori, cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la înfiinţare” iar dirijorului acestuia, Mihai Pop Bruchental, „profesor la Liceul nr.2 din Beiuș”, Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a. Înfiinţează pe lângă casa orăşenească de cultură o orchestră semisimfonică.
Are şi o bogată activitate componistică din care amintim: Compoziţii corale: - Imn eroilor; - Omagiu eroilor; - Imn închinat zilei de 1 Decembrie; - Imn eroilor dr. Ioan Ciordaş si Nicolae Bolcaş; - Imn întemeietorului Vulcan”; -  Omagiu corului “Lyra” din Beiuş; - Imn închinat semicentenarului Liceului pedagogic din Beiuş; Poeme corale: - Poema deşteptării; - Poemul Horea Crăişorul;     - Poemul Inochentie Micu–Klein; - Visuri împlinite etc.  Madrigale şi cantate:  - Ecoul codrilor; - Nuntă-n gospodărie;  - Nu-i bai; - Fluieraş să cânţi cu foc; - Fata de pe valea Crişului; - Fata bihoreană; - Cântec de leagăn; -Divertisment bihorean; - Cinci tablouri folclorice bihorene; - La şezătoare în Bihor ş. a. Compoziţii vocale (lieduri şi romanţe): - Peste vârfuri; - Când amintiri; - Iubind în taină; - O seară cu tine; - Nu tresări etc;  Muzică instrumentală ( pian, vioară şi pian): - Două dansuri din Bihor; - Reverie; - Elegie; - Amintiri; -  Suită românească; - Sonate nr. 1-7; Muzică de cameră: - Fantezie greacă; - Variaţii pe o temă de sârbă; - In luncă se fugăresc două turturele. In octombrie 1973, această ultimă operă a fost transformată şi a fost interpretată în ziua de 15.01.1978 de către orchestra de cameră a Filarmonicii din Oradea sub conducerea dirijorului Miron Raţiu, în sala pentru festivităţi a Muzeului Ţării Crişurilor la concertul omagial dedicat aniversării a şapte decenii de la naşterea maestrului Mihai Bruchental. Muzica de cameră mai cuprinde: - Romanţa toamnei; - Divertisment bihorean nr. 1  şi - Divertisment bihorean nr. 2. Alte genuri de compoziţii muzicale: Lucrări simfonice - Privelişti maramureşene; - Prin Munţii Apuseni; - Simfonia în re major; - Simfonia rustică; - Bucuria amintirilor; - Uvertura românească; - Uvertura românească în stil clasic; - Două portrete simfonice.  Dintre  compoziţiile de muzică scenică amintim; - O nuntă în Bihor. Creaţii coral-simfonice: - Îndemn; - Visuri împlinite; - Poemul coralo-simfonic Inochentie Micu-Klein, Concertul coral: - Cântec de leagăn;  opera - Vifleiemul pusă în scenă cu elevi de la cele două licee. A publicat piese corale şi folclor muzical în diverse reviste de specialitate şi în culegeri editate pe plan judeţean. A  elaborat două mari tratate; Tratat de teoria formelor muzicale cu 700 de exemple (achiziţionat de Uniunea Compozitorilor) şi Tratat de teoria instrumentelor muzicale simfonice în trei volume. Toată viaţa a muncit cu modestie şi pasiune.      

Referinţe: - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia…  p. 36, 40-41, 107, 112; - Duma-Suceveanu, Constantin. - Documentar.   În:  Pagini de ucenicie (Beiuş). An. 6, nr. 2-3 (11-12), 1972, p. 35-45, p. 38.   (I. I., S.S.)

marți, 16 ianuarie 2018

VASILE BICHIGEANU (1880 - 1850)

BICHIGEAN, Vasile**: Profesor, om de mare cultură, publicist. Născut la 10 ianuarie  1880, în Năsăud. După școala primară absolvită în orașul natal, a urmat  studii secundare la Năsăud și Beiuș, obținând testimoniul de maturitate în data de 23 iunie 1898.  A urmat studii universitare la Universitatea din Cluj şi cea din Budapesta, promovând examenul de absolvire în specialitatea limba greacă și latină, primind diploma de profesor la Cluj, în 9 februarie 1904.
Încă din 1902 obține calitatea de profesor supleant, iar în 30 octombrie 1904 de profesor ordinar definitiv la Gimnaziul din Năsăud. În afară de studiile de specialitate preda, încă din anul școlar 1903/1904, şi limba franceză ca studiu extraordinar, pentru care, începând cu ianuarie 1906, căpăta o remunerație deosebită de 200 coroane.  Mai cunoștea și vorbea curent: maghiara, franceza, germana, engleza, italiana, slava veche, în total 12 limbi. A participat la Marea Unire de la Alba Iulia în calitate de delegat oficial. A fost unul dintre principalii animatori ai vieții culturale năsăudene. Colaborează cu scrieri pe diverse teme la principalele publicații culturale ardelene. Recunoaștere a activității sale culturale în sprijinul Unirii celei Mari, în anul înființării Universității din Cluj (În 1919 a fost înființată universitatea românească), Consiliul Dirigent i-a încredințat sarcina de a prelua Biblioteca Universității și patrimoniul cultural de importanță europeană al acesteia. A fost director al Liceului din Năsăud (1921 – 1938). În perioada 1940-1944 a trăit la București, în refugiu. A încetat din viață  la 15 martie 1950 în Bistrița.
A publicat „Anuarul Liceului grăniceresc „Gheorghe Coșbuc” din Năsăud” în perioada 1922-1938. A publicat în "Arhiva Someșană" în numerele: 2/1925, 3/1925, 5/1926, 6/1926, 7/1927, 8/1928, 10/1929, 11/1929, 12/1930, 13/1930, 15/1931, 17/1933, 18/1936, 27/1940.
A făcut numeroase traduceri, între altele din Platon “Statul (Republica) lui Platon”, București, Tipografia Profesională Dim. Ionescu, 1923.

Referiri: - Gyemant, Ladislau.  Mişcarea naţională a românilor din Transilvania între anii  1790 şi 1848.  Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 122, 423;
1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8,  Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, p. (7) 94, 159, 425.
w.w.w. cj.arhivelenationale.ro

 ( I.O.I., S.S.)

luni, 15 ianuarie 2018

ELIE DĂIANU - EMINESCU ȘI BLAJUL




 “Elie Dăianu - EMINESCU ŞI BLAJUL - Cum a venit Eminescu în Blaj

Într-o serie de articole publicate în numerele 73 -83 ale “Tribunei” sub  titlul: “Eminescu în Blaj” am adunat şi rezumat tot ce se ştia şi ce am putut eu afla asupra petrecerii lui Eminescu ca student în Blaj. Din cercetările făcute rezultă că Eminescu a petrecut în Blaj cam 4-5 luni, în anul 1866; în acest răstimp, cam din iunie până în septembrie, el pare a fi pregătit şi a fi încercat să facă un examen de pe clasele III şi IV ca să se înscrie la începutul anului şcolastic 1866/67, ca elev ordinar, dar n-a reuşit. Astfel el a trebuit să plece iarăşi din Blaj, foarte deziluzionat şi foarte amărât în sufletul său. A şi plecat la Sibiu, de acolo la Răşinari şi peste munţi, prin Vama Cucului, a trecut în România

De la publicaţiunea din Tribuna încoace, am mai aflat asupra lui Eminescu câteva mici detalii interesante, graţie unor contemporani ai lui Eminescu care mi-au comunicat câte ceva din amintirile lor. Astfel de comunicaţiuni mai de seamă mi-au făcut d-l Ioan German, catihet gr. or. La gimnaziul din Brad şi părintele Ioan Cotta, preot gr. cat. în Bicaz.

Îndeosebi interesantă mi se pare comunicaţiunea făcută de părintele Cotta, de aceea ţin să o public în Familia, care mai întâi a pomenit despre petrecerea lui Eminescu în Blaj  şi prin care sper să ajung a afla şi alte amănunte despre timpul cât Eminescu l-a petrecut prin Transilvania şi special la Blaj.

Vorba e că azi ştim cum a venit Eminescu la Blaj şi ce impresiune  i-a făcut.

M-a, fost adresat părintelui Cotta cu întrebări anume, în privinţa aceasta, pentru că am aflat că d-sa, ca ascultător al cursului extraordinar de teologie pe atunci avuse din întâmplare norocirea de a aduce pe Eminescu la Blaj. Scrisoarea prin care preotul din Bicaz mi-a răspuns, m-a surprins foarte plăcut. Pentru că nu numai verifică informaţia mea anterioară, ci ne dă şi unele preţioase detalii, după care ne putem închipui cu ce sentimente venea tânărul Eminescu înspre Blaj. Din scrisoarea aceasta se vede că Eminescu pierzându-şi pe bunul său patron Aron Pumnul, a cărui moarte o deplânse în versuri duioase, în februarie 1866, şi-a fost pus toată nădejdea sa în Blaj, focularul din care a fost venit şi Bucovinei aportul său de deşteptare naţională. Pierzând adică pe Pumnul, care i-a fost ca un părinte, Eminescu avea dorinţa cea mai mare de a merge însuşi la Blaj, spre a soarbe de la izvor lumina şi dragostea ce o vedea radiind din sufletul lui Pumnul. Cui atât mai amară îi va fi fost deziluzia, când în toamna aceluiaşi an a trebuit să plângă cu amar şi să plece din Blaj cu sufletul amărât şi cu lacrimi în ochi. Iată scrisoarea din chestiune.

                     

“Prea onorate domnule profesor,

Primind epistola P.O.D-tale din 8 mai a.c. grăbesc a satisface preţuitei recercări. Mi-aduc aminte că în anul 1866, luna iulie (?-Dr.E.D.) am primit la teologia morală (cursul teologic mai pe scurt, D.E.D.) dimpreună cu patriotul Toader Cojocaru - un om de mărime extraordinară - am plecat cu trăsura pe Mureş în jos, către Blaj. Trecând prin Reghin, apoi prin Petelia, Gurghiu şi celelalte, am ajuns în Mureş-Oşorhei, unde am tras la otelul “Calul alb”. Îmbrăcat fiind în costum naţional, oricine cunoştea că suntem fii Carpaţilor şi României.

“Pe când stam la masă intră în odaia noastră un tânăr negricios şi se recomandă  “Eminescu”, student din Cernăuţi. Ocupând loc la masă noastră, îndată mare începe a-şi povesti necazurile, cu suferinţele şi lipsa de mijloace ce a avut a îndura în desperata lui călătorie, condus de “dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, după cum zise, de unde a răsărit soarele românismului”. - După ce am folosit câte un pahar de vin îndată scoase un Notes şi cu profundă seriozitate însemna într-ânsul. Ne-a povestit toată călătoria sa din Cernăuţi până în Mureş Oşorhei; mi-am uitat că pe unde şi-a făcut călătoria până acolo, dar prin Bicaz el n-a fost.

“Invitându-l în trăsură, i-am promis că-l voi provedea cu de ale mâncării etc. Mulţumindu-mi a ocupat loc în trăsură. - asemenea şi noi - am continuat călătoria spre Blaj. Din Oşorhei am trecut dealul către Târnava mica prin Dicio-Sân-Martin către Blaj.

“În tot decursul călătoriei tânărul a vorbit foarte puțin însă mereu îşi îmbogăţea Notes-ul cu însemnări. În Sân Martin iarăşi am stat împreună la masă; aici l-am întrebat că ce scrie? Ne-a răspuns: “Domnilor eu sunt poet şi vreau să-mi adun material”. La auzul acestora, ne-am interesat mai mult de tânăr, l-am privit mai de-aproape şi mi-aduc bine aminte de costumul ce-l purta. Pe cap purta pălărie slăbuţă, pantaloni, vestă neagră, slăbuţă, un căput mai scurt de vară şi altul ceva mai lung de toamnă, amândouă negre şi slabe. La întrebarea:

-Fumaţi domnule Eminescu?- ne-a răspuns:

“Aş fuma dar nu dispun de parale”. I-am scos un florin, pentru care mi-a mulţumit de mai multe ori.

“Continuând călătoria am ajuns în vârful “Hulii” (lângă Blaj). Într-o mână ţinându-şi  Notes-ul, cu cealaltă şi-a luat pălăria jos, strigând: “Te salut din inimă Romă-mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea”.

“Am tras la Bugner Vasile, de unde după masă dânsul s-a dus pe la seminar , pe la gimnaziu şi s-a reîntors până seara.

“Tânărul Eminescu a stat în Blaj, după cum mi-aduc aminte “aproape una săptămână”, (?-D.E.D.) în timpul acesta eu l-am provizat cu mâncare; în urmă şi-a luat adio de la mine, sărutându-mi mâna. Unde şi încotro s-a dus, nu ştiu; mi-a promis că-mi va scrie, atât mie cât şi fratelui Cojocariu. Şi într-adevăr, că în anul 1879 am şi primit atât eu cât şi Cojocariu epistolă, însă regret că epistola s-a pierdut încă de atunci, iar despre conţinutul epistolei încă nu-mi aduc aminte. Toader Cojocariu a murit încă înainte de asta cu 20 de ani.

“Eminescu, pe timpul acela, avea etate de 17-18 ani, după a mea părere. Era un tânăr de o construcţie solidă, gras, tare, negricios, tuns, iar în frunte avea un păr bucliu, pe care mereu şi-l netezea; ochi ageri şi ţinută serioasă.

“Aceste date, după cea mai bună a mea ştiinţă şi cunoştinţă vi le comunic.

După care… ş.c.l.

Bicaz la 16 mai 1902

IOAN COTTA, Cooperator gr. cat.” 

Mărturisirile părintelui Cotta - făcuse fără a citi cele publicate de mine în “Tribuna” - sunt aşa de sincere, încât se ridică peste orice îndoială. O singură rezervă trebuie să fac faţă cu amintirile d-lui Cotta, anume în ce priveşte timpul când s-ar fi petrecut cele spuse de d-sa. Zice anume că era în luna lui iulie. Şi mi se pare că aici memoria îl înşeală. Ce căuta d-sa prin iulie la Blaj ? Doar atunci erau vacanţele cele mari. Nu va fi făcut călătoria aceea mai curând, d.e. după Paşti, pe la duminica Tomii? Eu aşa cred; şi cred că şi aceasta se va putea stabili precis.

Interesant e datul despre scrisorile lui Eminescu din 1879, în care probabil se va fi făcut vreo reflexiune la călătoria din 1866. Pagubă că părintele Cotta n-a păstrat acea scrisoare. Dar oare nu se va fi păstrat cumva scrisoarea adresată colegului d-sale, răposatul Teodor Cojocariu.  Cei ce ar putea afla ceva în privinţa aceasta, nu se simt oare îndemnaţi a cerceta?

Blaj, iunie 1902, p. 301 - 302”

(Din: Drimba, Lucian. Eminescu la “Familia”.  Oradea, C. C.  E.  S.  al judeţului Bihor, 1974, p. 264-267).
Ioan Igna


DĂIANU, Elie (Ilie)  Preot, istoric. S-a născut la 9 martie 1868 în localitatea Cut, judeţul Alba – A decedat la 1 septembrie 1956 în Cluj. Studii secundare la Beiuş, studii superioare de teologie la Budapesta, filologie la Graz şi Budapesta. Preot şi pedagog în Cluj (din 1902). După 1918, preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, secţia Transilvania, senator şi deputat. A fondat Răvaşul  revistă săptămânală (Cluj, 1903-1910). A tradus Supplexul în limba română.
Din volumele publicate: Biserica lui Bob în Cluj. Cluj, 1906; Eminescu în Blaj. Cluj, 1914; Ion Micu Moldovan zis Moldovănuţ. Cluj, 1937; Timotei Cipariu. Cluj, 1938; Ardealul în avangarda renaşterii naţionale. 1939; Un ungur despre drepturile istorice ale României. 1939. A avut numeroase colaborări la principalele periodice din Transilvania şi de peste Carpaţi. (I. I.)

joi, 20 iulie 2017

ANTON M. IOAN (1924 - 2011)

ANTON, Ioan M.**: a fost Prof. Dr. Ing. Doc. Dr. HCstrălucit profesor şi cercetător, om de cultură şi personalitatea ştiinţifică de renume, academician român. S-a născut la 18 iulie 1924 în localitatea Vintere comuna Holod, jud. Bihor și a încetat din viață la 12 aprilie 2011 la Timișoara. Urmează școala primară în localitatea natală, studiile secundare  la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş (1935-1943) iar studiile superioare la Şcoala Politehnică din Timişoara (1948), frecventând cursurile Facultăţii de Electrotehnică pe care o termină ca şef de promoţie cu menţiunea magna cum laude pe diploma de inginer. În anul 1961 îşi ia doctoratul în ştiinţe tehnice cu lucrarea “Curbe caracteristice de cavitaţie la pompele centgrifuge cu turaţie specifică joasă” iar din 1972 devine doctor docent în ştiinţe. Urmează cariera universitară: asistent universitar la Institutul Politehnic din Timişoara (1949-1950), şef lucrări (1950-1951), conferenţiar universitar (1951-1962) iar din 1962 este profesor universitar. După pensionare a fost profesor consultant la Universitatea Tehnică din Timişoara şi conducător de doctorat în specialitatea Maşini hidraulice. Funcţii de conducere în Universitatea timişoreană: prodecan (1951-1953), decan (1961-1963) la Facultatea de Mecanică, prorector (1963-1967) şi rector (1971-1981) al Universităţii din Timişoara. Alte funcţii de conducere: membru în Comisia Superioară de Diplomă (1969-1990); director al Centrului de Cercetări Tehnice, Baza de cercetări ştiinţifice din Timişoara a Academiei Române (1967-1970); director al Centrului de Cercetări pentru Maşini Hidraulice IPT (1970-1971); director al Centrului de Cercetări de Hidrodinamică, Cavitaţie şi Lichide Magnetice; preşedintele Comisiei de coordonare a cercetării ştiinţifice din regiunea Banat (1966-1968); vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei (1971-1979) ş. a. Din 1963 este membru corespondent al Academiei Române până în 1974 când este ales membru titular activ. A fost vicepreşedinte al Academiei în perioada 1974-1990, iar între 1981-1984 a fost preşedinte ad-interim al acestui înalt for de cultură şi ştiinţă. Din anul 1955 este membru al Academiei Scientiarum et Artium Europae. Domeniile principale ale activităţii  ştiinţifice a domniei sale sunt: Fenomenul de cavitaţie; Hidrodinamica, construcţia şi încercarea maşinillor hidraulice clasice şi reversibile; Hidrodinamica pofilelor şi reţelelor de profile aerodinamice; Lichide magnetice şi aplicaţiile lor.  A publicat peste 235 de studii şi comunicări dintre care 40 singur şi 195 în colaborare în diferite reviste ştiinţifice din ţară şi din străinătate, a întocmit 185 de protocoale pentru industrie, deţine 7 brevete de invenţii dintre care 6 în colaborare. A fost distins cu premiul de Stat clasa a III-a (1953), premiul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului (1958), premiul “Traian Vuia” al Academiei Române pe anul 1961. Membru în consiliul de conducere şi redactor şef a mai multor reviste de specialitate din domeniul mecanicii. A urmat mai multe stagii de pregătire şi specializări în străinătate: SUA - Institute of Tehnology Pasadena - 1967; Anglia - Universitatea Oxford, Cambridge - 1967; din Cehoslovacia Brno, Praga şi Bratislava -1971; URSS - Universitatea Lomonosov, Moscova -1972 şi alte institute de cercetări din diverse ţări ale Europei. Pe 3 august  2015 i-a fost (post-mortem) titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara. (I. I., S.S.)
Scrieri: - Turbine hidraulice. Timişoara, Editura Facla, 1979; -Cavitaţie. Vol. 1.  Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979; - Cavitaţie. Vol .2. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1985: - Anton, I, Câmpianu, V, şi Carte, I.  Hidrodinamica turbomaşinilor Bulb şi turbinelor - Pompe Bulb. Bucureşti, Editura Tehnică, 1988; Anton, I., Barglazan, A., Anton, V., şi Preda, I. Încercarea maşinilor hidraulice şi pneumatice. Bucureşti, Editura Tehnică, 1959; - Anton, I. şi Tamaş, M. Turbine hidraulice şi turbotransmisii.  Timişoara, Editura Universităţii Tehnice Timişoara, 1993; A redactat cursurile: Pompe, ventilatoare, suflante; - Măsurări hidraulice; - Maşini hidraulice; -Turbine şi turbotransmisii hidraulice, Hidrodinamica turbinelor bulb și a turbinelor-pompe bulb, (împreună cu Viorel Câmpian, Iuliu Carte) București: Editura Tehnică, 1988; - Turbine hidraulice și turbotransmisii, 1991; - Academia Română, Filiala Timișoara, (împreună cu Gheorghe Silaș) Timișoara: Ed. Orizonturi Universitare, 1999; - Energetic and cavitational scale-up effects in hydraulic turbines, Timișoara: Ed. Orizonturi Universitare, 2002.
Referiri: - Bălan, Ştefan şi Mihăilescu, Nicolae Şt. Istoria ştiinţei şi tehnicii în România… nr. 1979/420, 1984/438. – Dicţionar enciclopedic.  Vol. 1, A-C… p. 85. –Dicţionarul specialiştilor. Un “who’s who” în ştiinţa şi tehnica românească…  p. 23. – Mărgineanu, Ion.  Oameni din Munţii Apuseni… p. 446, 465; - Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii… p. 28-29; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor… p. 3.
Titluri științifice: 
- Doctor în științe tehnice (1961)
- Doctor docent în științe (1972)
- Membru corespondent al Academiei Române (1963)
- Membru titular al Academiei (1974)
- Socii Ordinarii în Academia Scientiarum et Artium Europaea (1995)
- Membru activ al New York Academy of Sciences (1997)
- Doctor Honoris Causa, Universitatea Tehnică de Construcții București (1998)

- Doctor Honoris Causa, Universitatea „Politehnica” din Timișoara (1999)