miercuri, 29 iunie 2011

Primul pluton instruit

   
(Povestire de Dorel Pietrăreanu)
 
Regimentul 48 Transmisiuni de la Otopeni, unde am fost repartizat, nu îmi era străin. Mai fusesem acolo, în stagiu, cu câteva luni în urmă, împreună cu câţiva colegi de şcoală militară, pentru a ne pregăti practic şi metodic pentru funcţia de comandant de pluton. Mă bucuram că aveam să reîntâlnesc persoane pe care le cunoscusem, şi care, într-un fel sau altul, îmi predaseră “abc-ul vieţii de ofiţer”. Nu aveam, însă, de unde să ştiu că, voi fi repartizat chiar la plutonul radio, unde fusesem în stagiu şi că voi regăsi şi o parte dintre militarii în termen, deveniţi între timp – “veterani”.  
          La companie, am avut şansa de a lucra cu nişte oameni de excepţie, ofiţeri şi subofiţeri, profesionişti în adevăratul înţeles al cuvântului, dar şi caractere puternice. Cu astfel de oameni, am deprins cu uşurinţă lucrul cu staţiile radio, am descoperit “fascinaţia” traficului radio în cod Morse, am învăţat “să văd” şi “să lucrez” cu “oamenii” aflaţi în uniforma de soldaţi, am descifrat multiplele nuanţe ale vieţii şi activităţii de ofiţer de transmisiuni. Pe unii dintre colegii mei ofiţeri şi subofiţeri aveam să-i reîntâlnesc peste ani în Statul Major General, iar pe alţii la diversele acţiuni organizate (tot peste ani!) de către Regiment, la un poligon la Mogoşoaia (aşa cum a fost şi “serbarea câmpenească” de sâmbătă, 25 iunie 2011!).
          Soldaţii, băieţii pe care îi cunoscusem când am fost în stagiu şi erau de ciclul întâi, erau de nerecunoscut. I-am văzut cum îşi dădeau coate şi zâmbeau, atunci când am venit în faţa formaţiei, împreună cu comandantul de companie, şi mi-am luat plutonul în primire. Nu am intenţia de a vă impresiona, dar, asemenea momente nu se uită. Şoni (Sandu), subofiţerul care dusese plutonul până atunci şi cu care mă împrietenisem din stagiu, zâmbind şi el, mi-a dat raportul şi, apoi, predându-mi comanda, mi-a şoptit pe sub mustaţa-i deasă (şi el, vizibil emoţionat): “Curaj, Dorele şi succes!!!” 
          Îmi face plăcere să amintesc faptul că, timp de două săptămâni, de la data prezentării la unitate, pentru tinerii locotenenţi din promoţie („locotenenţii speranţelor”!) a fost organizată o intensă perioadă de pregătire, prilej cu care am fost familiarizaţi cu specificul unităţii şi cu tehnica de transmisiuni de acolo.
          La vreo două-trei luni după ce primul pluton de soldaţi instruiţi de mine a trecut în rezervă, am primit un telefon, la gazda unde stăteam. Surpriză mare: fostul sergent al plutonului mă suna să mă invite la Predeal, peste două săptămâni, sâmbăta, unde urmau să se întâlnească toţi băieţii din pluton pentru a sărbători trecerea în rezervă. Tatăl unuia dintre ei lucra în turism şi răspundea de acea zonă. Zis şi făcut.
          Am ajuns la Predeal. Atunci am înţeles de ce sergentul insistase, cu o seară înainte, tot la telefon, să-i spun la ce vagon am biletul. Cînd trenul a oprit, “plutonul meu” era aliniat şi comandat de sergent cu onorul spre uşa vagonului pe care urma să cobor. Era în primăvara anului 1980! Vă daţi seama că lumea era ciorchine la geamuri, să afle ce se întâmplase. Pricepând că cineva “important” urma să coboare din vagon, lumea comenta în fel şi chip. Cineva deja aflase de la un ceferist de pe peron că băieţii, frumos aliniaţi, îşi aşteaptă fostul comandant. “Am trăit s-o văd şi pe-asta!” zise un om, cam între două vârste. ”Auzi, vorbă, să iasă ei din armată de două-trei luni şi să-l aştepte pe comandantul de pluton în poziţie drepţi, pe peron...!” Cu destulă greutate, mi-am făcut drum printre călătorii-spectatori.
Nu mică le-a fost mirarea când au văzut că, tânărul în bugi (generaţia în blugi!!!) care călătorise cu ei în vagon era comandantul aşteptat de băieţi şi că... era cam de-o seamă cu foştii soldaţi.
          -Tovarăşe locotenent, plutonul instruit de dumneavoastră vă prezintă onorul şi este pregătit să înceapă petrecerea. Sunt sergentul în rezervă Mihai.
          În liniştea care se lăsase pe peronul gării din Predeal, m-am simţit cel mai mare comandant de oşti şi m-am auzit spunând tare: “Bună ziua!”
-Să trăiţi tovarăşe locotenent! au răsunat Bucegii de bucuria revederii unor tineri.
Trenul se punea uşor în mişcare, intrând în tunel, în timp ce eu şi băieţii mei, ne îmbrăţişam şi ne bucuram de revedere.
Sincer, nu cred că aş fi în stare să descriu petrecerea care a urmat, la o vilă din Predeal, cu soldaţii mei din primul pluton instruit ca ofiţer, “locotenent al speranţelor”.
 

marți, 28 iunie 2011

Comemorare Zsisku Janos

Scris de Simion Suciu 

Duminică 26 iunie a.c. începând cu ora 11.00 a avut loc în incinta Bisericii Reformate din Beiuş comemorarea celui care a fost Zsisku Janos, preot, poet dar, înainte de toate, un mare beiuşean, un mare OM. 
Au participat credincioşi reformaţi maghiari, membrii familiei - soţia, fiica, nepoata precum şi fratele dar şi Szabo Odon - preşedintele executuv al UDMR.  
Au luat parte la manifestare şi invitaţi romîni: primarul prof.ec. Adrian Domocoş, fostul primar Ec. Nicu Silviu Odobasianu, preoţi de diferite confesiuni, foşti prieteni ai marelui dispărut. 
Comemorarea a început cu oficierea liturghiei apoi corul bisericii a interpretat 2 piese corale. 
Şirul luărilor de cuvânt a început cu preotul paroh Reman Ştefan, urmat de Borsi Zsigmond, protopop pensionar, Ioan Mada, protopop gr. cat., Ioan Pituţ, preot ortodox, Miklo Francisc, protopop, Szabo Odon, preşedintele executuv al UDMR, Adrian Domocoş, primarul Beiuşului, Nicu Silviu Odobasianu, fostul primar, actualmente director "Edilul", Nicolae Brânda, directorul Muzeului din Beiuş, Tasi Sandor, prim epitrop Debreţin, Zsisku Annamaria, soţia şi în final, Miklos Janos, artizanul acestei manifestări. 
In memoria lui Zsisku Janos a fost dezvelit, lângă biserică, un monument sculptat de Miklos Janos.
Cu ocazia acestui eveniment a fost editată şi difuzată o plachetă omagială cuprinzând date şi referiri despre Zsisku Janos.

                                  ACROBATII
           
                             de Zsisku Janos

      (Prietenului meu grafician din Beius)

Există doar un singur postulat, Janos
avem un singur argument ceea ce creem.
Asta-i totul, crede-mă, asta-i DEJA şi ÎNCĂ
Cel din urmă instinct al vieţii din noi
ultima zvâcnire, semn că mai suntem
şi nu ne trage hăul fără fund
căci tu şi eu, noi, încă ne agăţăm de ceva,
la fel ca acrobaţii de-asupra abisului.
Unghiile noastre toate s-au rupt,
şi în ultima mare căţărare ni s-au rupt şi totţi         
                                                                dinţii.
Fiecare muşchi ai mâinilor şi picioarelor
i-am lăbărţat în marea înălţare
ş-am ajuns acolo încât numai
degetul mic se mai ţine de scară.
Şi de pânza de păianjen ne ţinem,
tu de pensulă eu de pană.
Ne ţinem atât de tare că nici naiba
nu ne poate trage în hău.
Ne ţinem de frânghie cu dârzenie
ca şi cei pe care i-a prins curentul
asigurându-ne deasupra prăpastiei.
Tu tragi mereu liniile,
încrustezi în lemn, eu buchisesc cuvinte.
Şi pe trapez
                             în balansul frânghiei
stând în creştet
                           provincial,
                                               poate !!!


        Pereat mundus!

Nem mondom, hogy a vilag 
                                   vesszen,
de Belenyesbe temetkestem.
Itt, vegul job formamat hoznam,
ne tapossatok utat hozzam!

Nu spun să piară lumea
deşi-n Beiuş m-am îngropat.
Azi, în fine, vremea
drum vieţii mele-a dat!

                  (Trad. Anton Naghiu)

         Ez itt Belenyes

Koszonom Uram azt, hogy eletem
en itt elhetem le, a vegeken
......................................................
Csutortokon bezsong az utcazai,
itt moc beszedel vegul a magyar.
Mig hangasulnak utcau szavak
a Vers kiomkik, mint buvopatak,
en osztom Krisztus testet, 
                                      magamat.

          Acesta-i Beiuşul

Mulţumescu-ţi Doamne pentru  
                                      viaţa-mi
care în acest ţinut o pot sfârşi
.................................................
Joile aicea-s târguri, zarva
                                      străzii...
Moţii-şi cântă graiul iar maghiara,
                                                  ea,
întregeşte coru-n zumzetul amiezii
şi poezia-mi curge ca o apă grea
Crist îşi împarte trupul prin
                                   credinţa mea.

                   (Trad. Nicolae Brânda)
 
Miklos Janos(stânga) şi fratele lui Zsisku Janos (planul doi, central)
Soţia, nepoata şi fiica (de la dreapta la stânga)
Corul bisericii
 

marți, 21 iunie 2011

LA REFERENDUM, PE VIATA SI PE MOARTE!



Doamnelor si domnilor,        
         Cu ocazia intemeierii fiecarei filiale ati fost avertizati, in ultimii doi ani, asupra  pachetelor de legi antieuropene, anticonstitutionale si antinationale care vor urma, vizand nu numai distrugerea fiecarei categorii socioprofesionale, incepand cu militarii, dar si, pas cu pas, a statului numit Romania!
         Astazi, acest proces este ca si incheiat: industria ne-a fost definitiv distrusa, pamantul productiv nu ne mai apartine, exploatarile miniere sunt inchise pentru a fi cesionate pe nimic strainilor, nici o banca nu mai este romaneasca, ultimele posesiuni ale natiunii sunt gestionate de firma Franklin Templeton, iar guvernul se pregateste sa dea pe nimic ultimele active. Presedintele declara ca statul nu are nici o obligatie fata de cetateni si indeamna forta activa sa-si gaseasca de lucru aiurea iar premierul cere pensionarilor sa paraseasca in maximum sase ani, pe cale naturala, sistemul. Slujbele au ajuns o raritate, salariile o batjocura (pana si diurnele  luptatorilor din teatrele de operatii au fost taiate), pensiile, alocatiile pentru copii, elevi si studenti, indemnizatiile pentru persoanele cu dizabilitati si pentru revolutionari - un lux, ca si spitalele si scolile!
         Tot in urma cu doi ani, SCMD-ul va avertiza ca gongul final il va constitui, dupa distrugerea Romaniei de facto, distrugerea de jure prin regionalizare, ca inceput al destructurarii Romaniei prin federalizare. Si iata-ne ajunsi aici !
         Un presedinte tradator, un guvern tradator, o majoritate parlamentara tradatoare vor sa imparta Tara, in scopul pastrarii puterii prin frauda, in opt regiuni de tip stalinist, botezate, in dispretul istoriei, “judete”. Mai mult decat atat, proiectul PDL-UNPR-UDMR prevede ca in aceste judete sa apara substructuri administrative de Ev Mediu timpuriu, prestatale, de tipul Tara Barsei, Tara Oltului, “Tinutul Secuiesc”, etc.
         Va reamintim ca Ardealul cedat a fost eliberat la 25 octombrie 1944 prin jerfa a peste 58000 de militari romani si imediat ocupat de trupele sovietice, Stalin conditionand retrocedarea de acordarea cetateniei romane celor 400.000 de fascisti unguri adusi din Ungaria si colonizati de Horthy, si de creerea unui bantustan unguresc numit Regiunea Mures Autonoma Maghiara.
         Mult hulitul Dej ne-a scapat de ocupatia ruseasca in 1958 si, la fel de hulitul Ceausescu, de consecintele acesteia, zece ani mai tarziu.
         Astazi puterea tradatoare reface mostenirea stalinista in numele …democratiei europene.
         Potrivit art. 118 din Constitutia Romaniei si Juramantului nostru, datoria noastra de militari este sa aparam “chiar cu pretul vietii” independenta, unitatea, integritatea terioriala a Tarii si democratia constitutionala. Pana la arme insa, exista mijloacele democratiei constitutionale. Deocamdata !
         USL, ca forta a opozitiei, a declarat ca va organiza referendum-uri in judetele unde detine puterea in consilii. Impartasim aceleasi opinii ! Reorganizarea administrativ  teritoriala a tarii nu se poate face fara consultarea natiunii! Natiune pe care o informam prin prezenta ca puterea tradatoare vrea prin forta, in Parlament, sau prin asumarea raspunderii de catre guvern sa impuna si absurda si antinationala Lege a statutului minoritatilor !
         In consecinta, rugam toate filialele, pe toti membrii de sindicat dar si pe toti rezervistii din judetele unde se vor organiza referendum-uri, sa sprijine cu toata forta acest demers al USL, sa convinga intreaga populatie sa voteze impotriva reformei PDL-iste, pentru pastrarea integritatii teritoriale si a insasi existentei Romaniei ca stat.
         Rugam de asemenea toate filialele si pe toti membrii SCMD si simpatizantii din judetele unde puterea detine controlul sa organizeze manifestari de toate tipurile pentru a solicita si obtine organizarea de referendum-uri.
        
Doamnelor si domnilor, 
        Batalia noastra nu mai este o lupta pentru statut si drepturi ci o BATALIE PENTRU ROMANIA. Sa fim pregatiti, la nevoie, de sacrificiul impus de Juramant!

Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 17 iunie 2011

Mesajul istoricului militar Mircea Dogaru catre sindicalistii militari



"Intrucat SCMD a rezistat atat acuzelor imbecile aduse tuturor celor care la Bucuresti sau in filialele din teritoriu s-au ilustrat in apararea obiectivelor sale, santajelor si persuasiunii (la ce mai luptati pentru ca ati obtinut pensiile inapoi si procesele voastre sunt fara obiect!...), mai mult, a ajuns temut de Putere, curtat de partide si de federatiile sindicale,  puterea politica a adoptat urmatoarea strategie:
  • Pe 07.02.2011, toti judecatorii au fost chemati la CSM si li s-a pus in vedere ca pana la schimbarea totala a jurisprudentei impotriva acelei surprinzatoare decizii erga omnes data de ICCJ, ce verdicte sa dea in litigiile cu noi: “”actiune fara obiect””. Va reamintim ca obiectul nostru este nu HG 735/2010, suspendata executoriu inca din sept. 2010, ci deciziile de pensii, nule de drept, emanate intre 20.12.2010-07.01.2011 ilegal si care fac obiectul OUG 1/2011. Daca acestea sunt declarate nule de tribunale (vezi victoriile de la Alexandria si Drobeta Turnu Severin), OUG 1 nu mai are ce sa revizuiasca, deci ramane ea insasi “”fara obiect””. Cu alte cuvinte ne aflam in fata unui clar caz de hot (Basescu, Boc, Oprea, Igas, Maior, etc) care striga hotii!
  • In perioada urmatoare vor continua santajele (amenintari la adresa copiilor si altor rude apropiate care lucreaza in sistemul militar) pentru demobilizarea membrilor Birourilor Operative, Comitetului Director si coordonatorilor Departamentelor SCMD.
  • Vor continua promisiunile de reactivare a membrilor din conducerea Birourilor Operative (cazul Fotache – Pitesti) acestea extinzandu-se asupra subofiterilor si maistrilor militari sub 50 de ani. Persoane multe, bani putini si pe termen scurt.  Deasemenea, promisiuni de angajare ca civili la primarii, consilii locale, firmele dependente de Udrea.  Dupa obtinerea rezultatului (bulversarea activitatii SCMD inainte de alegeri) vor fi dati din nou afara.
  •  O importanta masa de membri PDL si UNPR, fosti militari, vor invada, din ordin, SCMD, ascuzandu-si cu grija apartenenta politica. Vor fi cat se poate de utili filialelor si de revolutionari, pana la atingerea scopului – infiltrarea in Birourile Operative.
  • OPSNAJ furnizeaza, la ordin, date despre retetele compensatorii, adica despre afectiunile de care sufera membrii cu greutate ai SCMD din filiale si CD. In ce scop? Putem doar sa banuim.
  • S-au cerut si se cer in continuare date despre trecutul, prezentul si mai ales proprietatile pe care le au membrii SCMD sau familiile lor.
  • Se cer date despre firmele pe care le au membrii SCMD si familiile lor.
  • S-a cerut reluarea de catre infiltrati a atacurilor mizand discreditarea tuturor celor care, actinand practic in detrimentul propriilor familii, dezinteresat, zi lumina, in interesul SCMD, au obligat si obliga Puterea sa-si schimbe in permanenta planul privind distrugerea categoriei socio-profesionale a militarilor, mergandu-se pana la preluarea teatrala a unor obiective ale SCMD. De exemplu, nu SCMD in toamna lui 2010 ci noi, Oprea, in februarie 2011, am desfiintat HG 735/2010 sau ordinul M 101 (in speranta ca suntem atat de prosti incat sa nu ne punem intrebarea – la ce le-ati mai inventat daca le-ati abrogat?). Nu SCMD ci noi, Basescu, Oprea, am impus reluarea in februarie a pensiilor din decembrie si pastrarea celor crescute aleatoriu. Nu noi ci SCMD minte, nu SCMD ci noi va vrem binele, etc.

Important este faptul ca le este intr-atat frica de SCMD incat, daca ne pastram coeziunea, vor merge pana la a retracta si ideea pierderii statutului nostru de militari in rezerva. Va reiesi ca, nu riposta SCMD ci bunavointa dl. Oprea ne va reda statutul. Evident, se spera ca vom fi din nou atat de prosti incat nu ne vom pune intrebarile: dar cine ne-a luat statutul? Cine ne-a facut mai intai “”asistati””, apoi “”beneficiari proveniti din …”” si, mai nou, “”foste cadre militare””? Este adevarat, avem multi disperati intrati in randurile SCMD doar de frica pierderii cuantumului pensiei. Dar majoritatea membrilor SCMD si-au pastrat intacta onoarea si demnitatea de militar si lupta de frica pierderii iremediabile a Romaniei!
Concluzia noastra este ca aceasta putere a bolsevicilor portocalii, care va dezlantui in luna  mai in Parlament, impotriva noastra, seria legilor “”lustratiei””, luandu-ne din nou drepturile, inclusiv de pensie, pentru ca am servit in institutii care au sprijinit regimul proclamat de ultimul comunist Traian Basescu (declarat ca atare in alegerile din 2004) –“” ilegitim si criminal””, trebuie sa cada nu maine, nu poimane ci … alaltaieri, pentru ca altfel nu va mai ramane nimic in 2012, nici din noi, nici din Tara!
Vom continua asadar sa ne batem in justitie, in Parlament, in strada, inauntru si in afara tarii, pentru ca nu exista alta solutie decat victoria noastra deplina, urmata de pedepsirea initiatorilor genocidului la care suntem supusi.
”Mai bine un sfarsit cu groaza, decat o groaza fara de sfarsit!”

Honor et Patria! Vae victis!

Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU "


Preluare: http://www.stiriazi.ro

vineri, 10 iunie 2011

Habitat for Humanity Beius pe podium la Gala Sociatatii Civile cu proiectul “Big Build 10”


Bucuresti, 9 iunie: Habitat for Humanity Beius a câstigat locul II la categoria Proiecte si Campanii de Voluntariat din cadrul Galei Socetatii Civile, ce a avut loc joi, 9 iunie, la Opera Romana din Bucuresti. Proiectul castigator a fost “Big Build”, care a beneficiat de o finanțare de 600.000 de RON si de o implicare masiva de voluntari din tara si strainatate.

“Suntem onorati de decizia juriului de a acorda un premiu campaniei noastre. Big Build este unul dintre cele mai importante proiecte Habitat si pot spune ca deja devine o traditie. In aceasta toamna vom fi la cea de a III-a editie de “Big Build” implicand din nou sute de voluntari ca impreuna sa schimbam in bine viata altor 10 familii construindu-le o locuinta decenta” , a declarat Emil Popa, manager comunicare la Habitat for Humanity Beiuș.

Proiectul castigator, “Big Build”, este un program desfasurat anual in prima saptamana a lunii octombrie, cu ajutorul a peste 100 de voluntari din Irlanda de Nord, precum si a numerosi voluntari romani. Big Build este realizat in parteneriat cu Habitat for Humanity Irlanda, iar editia din 2010 a avut drept finalitate construirea a 12 case in 5 zile. In cadrul acestui proiect, Habitat for Humanity Beius a ajutat 12 familii precum si tineri care au crescut la orfelinat, sa locuiasca in conditii decente.

Pana in prezent “Big Build” a adunat pe santierul Habitat sute de voluntari din Irlanda de Nord carora li s-au alaturat tot atatia voluntari din tara. Printre acestia s-au numarat si importante personalitati cum ar fi fostul presedinte Emil Constantinescu, sportivi ca Gabi Szabo, Doina Melinte, Elisabeta Lipa sau Nicu Vlad precum si diplomati de seama precum: ES Jan Sorensen, reprezentantul ONU in Romania, ES Robin Barnett, Ambasadorul UK la Bucuresti. In editiile viitoare Habitat doreste sa implice si alte personalitati, inclusive presedintele si prim-ministrul Romaniei.

Parteneri ai proiectului au fost Fundatia Vodafone, Lafarge, Adeplast, Saint Gobain Glass si Candore, care au finantat, au furnizat materialele de constructie necesare ridicarii celor 12 case sau au trimis voluntari dintre angajatii proprii.

In foto: Emil Popa cu Diploma pentru proiectul Big Build

duminică, 5 iunie 2011

Cei mai rapizi constructori se întorc la Beiuş


Elevii de la Wesley College din Dublin sunt cei mai rapizi voluntari constructori ai Habitat pentru Umanitate Beiuş care au reuşit să ridice două case în patru zile şi jumătate.

Mii de voluntari din toată lumea au lucrat în ultimii 15 ani alături de familii nevoiaşe din Beiuş. Cei mai rapizi s-au dovedit însă tinerii de la Wesley College din Dublin, Irlanda. Ei au reuşit să ridice în 2008 două locuinţe în doar patru zile şi jumătate, record absolut pentru Habitat în Europa. Tinerii s-au întors şi în acest an la Beiuş, nu pentru a-şi întrece recordul ci pentru a-i ajuta din nou pe beiuşenii care nu au condiţii decente de locuit.

„Suntem bucuroşi să-i avem din nou la Beiuş pe aceşti tineri minunaţi care au fost o sursă de inspiraţie pentru noi şi pentru elevii noştri, care le-au şi urmat exemplul implicându-se periodic în acţiuni de voluntariat, la început alături de irlandezi, dar mai apoi şi pe cont propriu.” declară profesorul Marcel Coroiu, preşedintele Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Voluntari de la Wesley sunt 16 elevi coordonaţi de patru profesori ai şcolii. Ei vor sta în România zece zile între 5 şi 15 iunie, timp în care pe lângă implicarea în proiectele Habitat vor vizita şi atracţiile turistice din Vestul şi centrul ţării pentru a afla mai multe despre ţara noastră. Tot în acelaşi scop, ei nu vor locui la hotel ci vor fi găzduiţi de familii de beiuşeni, alături de care vor lua masa, vor participa la activităţi sportive şi culturale locale.

„Am trăit o experienţă frumoasă şi inedită în România. Colegii care au fost în anii trecuţi îmi povesteau cât de bine a fost, aşa că m-am hotărât să vin şi eu. Însă ceea ce am trăit aici a întrecut cu mult ceea ce mi-au povestit colegii mei. Am întâlnit oameni minunaţi, am văzut locuri frumoase, mi-am descoperit abilităţi de care nu ştiam.” spune Conor, unul din voluntarii de anul trecut.

Primii voluntari de la Wesley au fost la Beiuş în 2003. De atunci an de an au revenit, devenind o tradiţie deja ca şcoala irlandeză să fie prezentă cu voluntari în Beiuş. Motivaţia lor principală e ajutorarea celor nevoiaşi, dar în acelaşti timp elevii sunt stimulaţi şi de către sistemul de învăţământ să participe la astfel de acţiuni prin oportunităţile puse la dispoziţia celor care doresc să se implice incluse în curriculumul şcolar.

vineri, 3 iunie 2011

UN EROU CONDAMNAT... TRĂIASCĂ MAREŞALUL!

Ion Antonescu s-a nascut la Pitesti pe 2 iunie 1882, intr-o familie de militari. A decis sa urmeze si el cariera armelor, inscriindu-se in 1898 la Scoala pentru copii de militari, iar in 1902 a fost admis in Scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie. A absolvit in 1904, primul din promotia sa.
Tanarul sublocotenent a fost repartizat la Regimentul 1 Rosiori. S-a distins in timpul Rascoalei din 1907, cand, aflat in fruntea unui mic detasament care bloca intrarea in Galati, a convins o multime de tarani sa nu intre in oras, fara a trage un foc de arma. Pentru aceasta fapta a fost felicitat de printul mostenitor Ferdinand, Inspectorul General al Cavaleriei. A fost promovat locotenent in 1908, iar printul Ferdinand a facut demersurile necesare pentru a-l lua ca aghiotant. Insa datorita faptului ca nu avea gradul de capitan necesar pentru aceasta functie, transferul nu i-a fost aprobat.
In 1911 a fost admis in Scoala Superioara de Razboi, pe care a absolvit-o in 1913, fiind intre timp promovat capitan. In timpul celui de-al doilea Razboi Balcanic a indeplinit functia de sef al Biroului Operatii al Diviziei 1 Cavalerie. Intre 1 noiembrie 1914 si 1 aprilie 1915 a activat la Scoala de Ofiteri de Cavalerie.
Intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial l-a gasit in Biroul de Operatii al Armatei de Nord, comandata de generalul de corp de armata Constantin Prezan. Dupa cum remarca in memoriile sale generalul Radu Rosetti cei doi se completau reciproc perfect. Bunele rezultate obtinute la Armata de Nord, singura care s-a retras in mod organizat din Transilvania, au dus la numirea generalului Prezan comandant al Armatei 1 si a Grupului de Aparare a Dunarii (fosta Armata 3) pe data de 17 noiembrie 1916, maiorul Antonescu (fusese promovat la inceputul lunii) fiind si de aceasta data seful biroului sau de operatii. Chiar daca a pierdut batalia de pe Neajlov a si cu ea si capitala, generalul Prezan a fost numit sef al Marelui Cartier General pe 17 decembrie. Maiorul Ion Antonescu a devenit sef al Biroului Operatii al Marelui Cartier General, preluand functia de la lt. col. Radu Rosetti. Astfel el a putut juca un rol important in obtinerea victoriilor din vara anului 1917, ocuparea Basarabiei si in reintrarea in razboi a Romaniei in noiembrie 1918. In 1919, echipa Prezan-Antonescu a coordonat infrangerea Armatei Rosii Ungare, operatiune terminata cu ocuparea Budapestei de catre trupele romane. Aceasta actiune i-a adus proaspatului lt. colonel Ion Antonescu cea mai inalta decoratie de razboi romaneasca: Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, acordat pe 31 decembrie 1919.
Dupa razboi colonelul Ion Antonescu (fusese promovat din nou in 1920) a facut parte din delegatia romana ce a participat la trativele de pace de la Paris, precum si din cea care a negociat alianta cu Polonia. A fost apoi numit comandant al Scolii Speciale de Infaterie si Cavalerie de la Sibiu, unde a suferit a un accident de calarie, care l-a imobilizat timp de sase luni. Intre 1 august si 31 decembrie 1923 a indeplinit functia de atasat militar la Paris, iar apoi la Londra intre 1 ianuarie 1924 si 14 iulie 1926. Intors in tara, a primit comanda Regimentului 9 Rosiori Principesa Elena de la Giurgiu, iar in 1927 a preluat conducerea Scolii Superioare de Razboi.
In 1931 a fost promovat la gradul de general de brigada. La 1 iulie 1933 a primit comanda Diviziei 3 Infanterie, care avea punctul de comanda la Pitesti, orasul sau natal. La insistentele Regelui Carol al II-lea a primit functia de sef al Statului Major pe care a indeplinit-o intre 1 decembrie 1933 si 11 decembrie 1934. La numirea in functie el primise asigurarile regelui ca va avea mana libera in reorganizarea armatei, insa relatiile intre cei doi s-au deteriorat si Antonescu si-a dat demisia. S-a intors la Pitesti la comanda Diviziei 3 Infanterie, unde a ramas pana in 1937.
A fost promovat general de divizie pe 25 decembrie 1937 si trei zile mai tarziu a fost numit Ministru al Apararii. Insa din nou a intrat in conflict cu regele si camarila sa si a fost nevoit sa demisioneze pe 30 martie 1938, cazand in dizgratie. Antonescu a fost mai intai "exilat" la comanda Corpului 4 Teritorial, ca apoi in 1940 sa i se impuna domiciliu fortat la Manastirea Bistrita.
In urma cedarilor teritoriale din vara anului 1940, Carol al II-lea se gasea intr-o situatie dificila. Pe 5 septembrie, regele l-a numit pe generalul Antonescu Presedinte al Consiliului de Ministrii si i-a conferit puteri depline pentru conducerea statului. Ziua urmatoare Carol a abdicat in favoarea fiului sau Mihai I si a parasit tara. Ion Antonescu a format un guvern cu Garda de Fier, Romania devenind "stat national legionar". Totusi principalele ministere le pastrase pentru militari sau alti oameni de incredere.
In armata a trecut in rezerva 80 de de ofiteri superiori, considerati oameni ai fostului regim sau cadre necorespunzatoare. Acestia au fost urmati curand de alti 84. S-a inceput de asemenea o reorganizare a armatei. Generalul de corp de armata Ion Antonescu (fusese promovat pe 16 septembrie) a adoptat o atitudine din ce in ce mai aspra fata de propaganda desfasurata de legionari in armata, interzicand cadrelor militare sa faca politica.
Generalul a continuat politica deschis pro-germana initiata de Carol II in mai 1940. A reinnoit invitatia pentru o Misiune Militara Germana, care a sosit incepand de pe 12 octombrie. Acesta era primul pas facut in directia aliantei cu Germania, Romania aderand la Pactul Tripartit pe 23 noiembrie.
Coabitarea dintre Antonescu si Garda de Fier s-a dovedit a fi insa numai de scurta durata. Bazandu-se pe sprijinul armatei si pe aprobarea tacita a lui Hitler a profitat de Rebeliunea Legionara din 21 – 23 ianuarie 1941 si i-a inlaturat de la putere, lichindand miscarea.
A facut un nou guvern format in principal din militari, a militarizat marile intreprinderi, caile ferate, aerodromurile si porturile si a inceput, incet-incet, concetrarea armatei, intuind viitoarea confruntare cu Uniunea Sovietica. Pe 6 iunie 1941, Antonescu a avut o noua intalnire cu Hitler, fiind anuntat de Planul Barbarossa. Generalul a oferit sprijinul armatei romane exprimandu-si si dorinta de a recucerii Basarabia si Bucovina de Nord. S-a hotarat formarea Grupului de Armate General Antonescu in Moldova, format din Armatele 3 si 4 romane si 11 germana, ce urma sa se desfiinteze dupa atingerea Nistrului.
Decizia de invazie a Uniunii Sovietice a fost luata de generalul Ion Antonescu, fara a consulta pe cineva. Regele Mihai I, de exemplu, a aflat abia pe 22 iunie. 



A avut insa sprijinul intregii opinii publice si a majoritatii fostelor partide politice, cu exceptia evidenta a minusculului Partid Comunist Roman. Dupa reluarea Bucovinei si Basarabiei de Nord, pe 17 iulie 1941, Armatele 11 germana si 3 romana au fortat Nistrul si au iesit de sub comanda sa, Grupul de Armate desfiintandu-se. A ramas doar cu Armata 4 si Corpul 2, care pana pe 26 iulie 1941 au terminat de curatit si sudul Basarabiei.
Pentru recuperarea teritoriilor pierdute cu an in urma in favoarea URSS-ului a fost promovat la gradul de maresal, a primit Ordinul Mihai Viteazul clasele a II-a si I-a si Crucea de Cavaler a Crucii de Fier. Era in culmea gloriei. Insa continuarea razboiului dincolo de granitele din 1940, nu a fost primita prea bine de opinia publica si fostele partide politice. Justificatia sa era insa faptul ca razboiul se duce pana la infragerea adversarului. Acest lucru de fapt a fost realizat de armata romana si dupa 23 august 1944 contra Germaniei. Recuperarea teritoriilor pierdute cu un an inainte a fost insa umbrita de atrocitatile comise de unele elemente ale armatei contra populatiei evreiesti.
In continuare a avut in subordinea sa Armata 4 care era angajata la Odessa, implicandu-sedirect in conducerea operatiilor si inlocuind cativa comandanti pe care ii considera incapabili. A intrat impreuna cu generalul Ioanitiu, Seful Marelui Stat Major, in conflict cu generalul Nicolae Ciuperca, comandantul Armatei 4, privind strategia assaltului asupra orasului. In final l-a destituit pe acesta din urma si l-a trecut in rezerva. Era primul conflict cu unul din generalii importanti ai armatei. Dupa caderea Odessei, a adus majoritatea Armatei 4 inapoi in tara si, profitand de cresterea moralului populatiei cu aceasta ocazie, a organizat un referendum pe care l-a castigat.
A acceptat sa preia administratia teritoriului dintre Nistru si Bug, denumit generic Transnistria, mentionandu-i totusi lui Hitler ca refuza orice compensatie in est pentru Transilvania de Nord-Vest. De fapt, subiectul Transilvaniei era un lucru obisnuit in discutiile sale cu cancelarul german, Antonescu neascunzandu-si dorinta de a recupera si acest teritoriu. A si ordonat crearea unor planuri pentru o viitoare invazie, denumita Ipoteza U.
Din toamna 1941 a inceput deportarea populatiei evreiesti din Basarabia si Bucovina, care scapasera de masacrele trupelor germane si romane sau nu se refugiasera impreuna cu Armata Rosie. Peste 110.033 de oameni au fost trecuti peste Nistru si dusi in Transnistria. Datorita conditiilor precare in care au fost transportati si apoi cazati, a executiilor, 59.392 din ei au murit pana in 1943. Au fost de asemea evacuati si evreii din Odessa, iar in urma exploziei comandamentului romanesc din oras, Antonescu a ordonat represalii foarte dure, victimile fiind in marea lor majoritate tot evrei. In 1942 a deportat 24.617 de tigani in Transnistria, din care numai jumatate au supravietuit si au reusit sa se reintoarca in Romania in 1944.
Fata de evreii din Regat insa nu a luat masuri la fel de aspre. Nu a aprobat deportarea lor in lagarele de exterminare din Polonia. Decizia a fost luata in septembrie 1942, cu doua luni inaintea inceperii contraofensivei sovietice la Stalingrad si a dezastrului care a urmat. Se pare ca interventia Reginei Mama, a membrilor clerului si a unor lideri importanti ale fostelor partide politice, precum si avertismentul Statelor Unite cu privire la tratamentul asupra evreilor, l-au convins sa nu ia aceasta decizie regretabila.
In ianuarie 1942, insa, a avut loc un nou conflict cu un general important al armatei romane: generalul Iosif Iacobici, Seful Marelui Stat Major. Acesta se opunea intentiei maresalului de a trimite cat mai multe divizii pe front, dorind o limitare a numarului acestora in concordanta cu posibilitatile de echipare corespunzatoare a acestora. Si el a fost demis si apoi trecut in rezerva.
Dupa dezastrul de la Stalingrad, maresalul Antonescu a protestat energic fata de abuzurile comandamentului german din timpul bataliei, amenintand chiar cu retragerea trupelor romane de pe front. Ulterior Romania a inceput sa primeasca mult mai mult armament modern din Germania, care era necesar pentru echiparea diviziilor ramase in Kuban si Crimeea si pentru reorganizarea celor readuse in tara. Relatiile economice cu Reichul s-au caracterizat in general printr-o atitudine rigida din partea sa, urmarind pe cat posibil interesele tarii. Hitler i-a si reprosat de cateva ori "zgarcenia" si "targuielile" romanesti.
In 1943 a inceput sa se gandeasca la iesirea din razboi, permitandu-i Ministrului de Externe Mihai Antonescu sa stabileasca mai multe contacte cu reprezentanti ai Aliatilor la Berna, Istanbul, Madrid si, in final, la Stockholm. Tatonarile au vizat in principal reprezentantii Marii Britanii si ai SUA, dar care au dat de inteles ca trebuia neaparat ca Romania sa trateze in principal cu URSS. Discutiile au debutat in aprilie 1944 la Stockholm, dar nu au progresat prea mult, datorita refuzului maresalului de a ceda Basarabia si Bucovina de Nord.
Din primavara anului 1944, de cand frontul a atins si chiar a depasit granitele romanesti, a inceput de asemenea sa se implice activ in operatiunile militare. A esuat sa-l convinga pe Hitler sa retraga Armata 17 (in care se aflau si 7 divizii romanesti veterane) din Crimeea cat timp se putea executa operatia intr-un mod organizat si fara pierderi inutile. Dupa declansarea ofensivei sovietice pe 20 august 1944, realizand dezastrul militar ce se prefigura, s-a deplasat pe front, la comandamentul Armatei 4, unde, in urma unui conflict de pareri cu generalul Avramescu, l-a inlocuit pe acesta cu generalul Steflea, Seful Marelui Stat Major. S-a deplasat apoi la comandamentul Grupului de Armate Ucraina de Sud. Pe 21 august s-a deplasat din nou pe front la Armata 4. La fel pe 22 august, cand si-a asumat conducerea directa a trupelor romane, ordonand retragerea generala pe linia fortificata Adjud-Focsani-Namoloasa-Galati. Intors seara in Bucuresti, intentiona ca pe 24 august sa se deplaseze la Focsani, unde era in formare un nou cartier general, lasand guvernul in seama lui Mihai Antonescu.
Pe 23 august, dupa-amiaza, a fost convocat la Palatul Regal, unde Regele Mihai I i-a cerut sa incheie urgent armistitiul cu Aliatii. La refuzul maresalului Antonescu de a face acest lucru, Regele a ordonat arestarea sa si a lui Mihai Antonescu, iar apoi a altor colaboratori aropiati ai sai. Dupa o scurta detentie in safe-ul palatului, maresalul a fost predat de generalul Sanatescu, noul Prim Ministru, comunsitilor, care l-au inchis intr-o casa conspirativa din Vatra Luminoasa. El a fost ulterior predat sovieticilor pe 1 septembrie si transportat undeva in apropierea Moscovei, unde a fost tinut inchis intr-un fost castel si tratat foarte bine. Se pare ca a incercat sa se sinucida, dar a esuat.
In mai 1946 s-a intors in tara pentru a fi judecat de "Tribunalul Poporului". In urma unei mascarade de proces, pe 17 mai 1946, a fost condamnat de sase ori la pedeapsa cu moartea, de doua ori la inchisoare pe viata precum si la alti 80 de ani inchisoare si 140 de ani de degradare civica.



Executia a avut loc pe 1 iunie 1946 la ora 18:03, la penitenciarul Jilava. Maresalul Antonescu a cerut sa fie executat de armata, dar a fost refuzat, plutonul fiind alcatuit din 12 gardieni. In momentul salvei, el a salutat dupa care a cazut.



S-a ridicat pe mana dreapta zicand ca nu este mort si sa se traga din nou. Seful gardienilor l-a impuscat in cap cu revolverul, dar doctorul nu a confirmat decesul, asa ca a mai fost nevoie de inca un foc in piept. 



Dar nici de aceasta data nu erau morti, nici el, nici generalul Vasiliu. Seful gardienilor a luat o pusca si a tras trei focuri in diverse parti ale corpurilor acestora. De abia atunci doctorul a constatat decesul. Pentru generalul Vasiliu au mai fost nevoie de inca trei gloante trase in cap.
Preluare de pe http://www.worldwar2.ro/

PRIETENI FĂRĂ NUME



Suntem cam stresaţi. În metrou lumea nu mai zâmbeşte, decât foarte rar. Oamenii sunt îngânduraţi şi nu mai observă că afară a venit primăvara, că pomii au înflorit, etc. Toţi sunt preocupaţi de câte ceva. Suntem o generaţie de oameni stresaţi!!?? Ne uităm în jos, nu înainte şi în ochii celorlalţi; toţi suntem prea serioşi şi parcă obosiţi. Ne ducem, zilnic, viaţa pe itinerarul casă-serviciu-casă. Cineva zicea: „parcă ne naştem obosiţi”!
Oricât de vesel şi de optimist ai fi, când te mişti zilnic în acelaşi cerc, când ai început să realizezi că recunoşti oamenii din metrou sau autobuz, care pleacă sau vin cam la aceleaşi ore ca tine, parcă te-apucă ameţeala sau depresia.
Ne salutăm, ne dăm bineţe, deşi nu ne cunoaştem după nume. Ei sunt pentru mine (aşa cum, probabil, sunt şi eu pentru ei) „prietenii fără nume de la metroul de 06.35”. Ştiu şi când şi cine lipseşte „din formaţia de plecare” de pe peronul „Apărătorii Patriei”, din Cartierul de Sud.
Până nu de mult mai auzeai câte un banc, ori vreo poantă, sau câte vreo întâmplare hazlie din viaţa cuiva. Şi istorisirile se formează în funcţie de numărul staţiilor de parcurs, astfel ca toată lumea să fie la curent. Într-o perioadă, evoluţiile Stelei şi Rapidului în cupele europene începuseră să ne ocupe timpul şi să ne împartă în tabere. Apoi s-a ales praful şi de asta...
Dar lucrurile au luat-o razna, iar taberele s-au delimitat (parcă şi fizic) atunci când lumea a început să vorbească în metrou despre nebunia politică mioritică, fiecare scandal fiind analizat cu patimă pe toate feţele, disecat mai ceva decât o broască în laborator. Scandaluri care agită malurile Dâmboviţei la cote maxime; scandaluri care în istorie vor rămâne (dacă vor rămâne!) ca derizorii, dar care, pe moment, dau cetăţeanului obişnuit, muritorilor de rând ca mine, ca tine, ca noi, o stare de nelinişte, de instabilitate, de nesiguranţă pentru ziua de mâine, ori poimâine. Uneori, nu mai conta care era scandalul analizat, deoarece scandalul avea loc între taberele „din vagonul metroului”, fiecare pretinzând că are dreptate. Fiecare cu adevărul sau dreptatea lui! De vreo două-trei ori, ascultând comentariile şi văzând care era mersul discuţiilor am greşit staţia de coborâre. Lumea nu mai discută decât despre politică şi despre cum să facă bani. Politică şi bani! Sau bani şi politică, nu ştiu exact care este ordinea, dar dominantele astea sunt. Restul sunt detalii tehnice.
Transportul în comun parcă uniformizează gândurile, sentimentele, opţiunile! Cine mai ştie!? Sigur însă, le influenţează. Societatea, sau lumea în general, te face să simţi aşa.
Unii spun că acest exces de preocupare politică din partea cetăţenilor menţine viaţa politică la foc continu, deosebit de necesar în perioada de tranziţie. Dar, să mă ierte Dumnezeu, cât dracu’ mai ţine perioada asta de tranziţie!? Eu, unul, m-am cam săturat... Nu vreau, fireşte, în fiecare zi un spectacol în jurul meu, nu sunt un orgolios. Trăiesc într-o lume reală.
Probabil vreau doar o lume mai frumoasă, mai nuanţată, cu ceva mai multă culoare şi voioşie, vreau o pată de culoare într-o lume incoloră. Vreau o Românie în care scara valorilor să stea în poziţie normală, nu răsturnată, ca acum. Îmi doresc o Românie în care să domnească legea, unde statul de drept nu este considerat o glumă proastă, iar legea să nu fie doar pentru "căţei".
Vreau o ţară mai curată, unde limbajul civilizat şi bunele maniere să ia locul manelelor, miştocăriei şi mitocăniei! Sper într-o Românie normală şi pentru toţi românii; sper într-o ţară în care să conteze ceea ce faci, şi nu cum te numeşti, o ţară care să ne permită să vedem zilnic mai mulţi oameni zâmbind şi împliniţi sufleteşte.
M-aş bucura dacă România ar fi ţara în care oamenii folosesc bunul-simţ ca „abecedar” în comunicarea dintre ei, dacă România ar fi fără oameni indiferenţi, dacă oamenii ar avea puterea de a fi fireşti şi sinceri. Îmi doresc o Românie care ştie să pună preţ pe adevărul adevărat; o Românie în care să fie ascultat omul de rând, cu tot ceea ce are el de spus.
Îmi doresc să fim mândri că suntem români, iar steagul ţării să însemne mai mult decât o pânză uitată pe un catarg... Vreau o Românie în care să fim respectaţi ca persoane şi să nu ni se ofere doar "pâine şi circ"!!! O Românie în care românii să nu se mai bucure că moare capra vecinului. Doresc să nu mai avem motive pentru a spune "păcat de ţara noastră că e locuită".
Îmi doresc o Românie în care fiica mea şi ginerele meu să dorească să rămână, nu să plece în alte ţări să lucreze, iar inteligenţa lor să fie folosită, în primul rând, în ţară. Doresc o Românie în care să nu-mi fie frică că îmbătrânesc.
Furată de stupidele scandaluri, lumea uită să ia în seamă bucuriile fireşti, mărunte chiar, ale vieţii cotidiene.
În rest, e bine.

Amurgul Coloneilor de Dorel Pietrăreanu (fragment)