CONCERT INEDIT SUBCARPAȚI ÎN PEȘTERA MEZIAD. FLOARE DE MAIDAN

 

Vineri, 28 iulie 2023, ora 11.00, în Peștera Meziad a avut loc un eveniment inedit - finalizarea Taberei de caval Subcarpați - Căbești 2023, cu Concertul Ecou Natural, susținut de cursanții de la Tabăra de caval, cu cavalele construite în tabără. Finalul concartului a fost susținut de „Flori de Maidan” (video).

Pentru prima oară, cavalul, fluierul, țambalul și toba au răsunat în măruntaiele Pământului, în Peștera Meziad. Cam douăsute de spectatori, din toate colțurile țării, au participat la acest eveniment, care a marcat începutul SCULPTFEST-CĂBEȘTI 2023, organizat de Primăria Comunei Căbești. 

Seara, pe scena amenajată pe Valea Dâlbii, au voluat Iarba Fiarelor și Subcarpați. 

Sâmbătă seara vor evolua „Frații Jdieri” și „Zdob și Zdub”, iar duminică, începând cu ora 15.00, formațiile Comunei Căbești, „Șura Ușorilor Cvartet”, Naty loves Monday, iar în final, „Damian@Brothers”.

GHEORGHE SUCIU (1928 - 1994)

 

SUCIU, Gheorghe**. Medic veterinar. Profesor universitar dr. docent. S-a născut în Sârbești în 19 iulie 1928. A încetat din viață în 22 decembrie 1994 la București și a fost înmormântat în satul său natal.

A avut o viață mai zbuciumată. ”El era mai apropiat de familia noastră. Îmi amintesc că la un început de septembrie... într-o seară, a venit Ghiță la noi acasă și i-a cerut tatei sfatul dacă e bine să se angajeze copil de trupă la Regimentul 6 Vânători de Munte din Beiuș. După lungi discuții, tata, la plecare, i-a dat 50 de lei, urându-i mult succes în viață”.

A urmat liceul la Beiuș până în clasa a VI-a. ”În 1947, eram director al Liceului teoretic mixt din Salonta, unde Ministerul învățământului a cazat peste 100 de elevi basarabeni la internat; i-am acordat și lui bursă și l-am cazat și pe el în internat, alături de aceștia”, spune Nica Melente în Sârbești. File de monografie. În 1949, absolvă cursurile Liceului Teoretic Mixt din Salonta, iar în 1953, la Facultatea de Zootehnie din Arad, iar din 1963, obține doctoratul la Academia Agricolă ”K. A. Timiriazev” din Moscova. După obținerea doctoratului a des­fășurat activitatea în producție, ajun­gând, prin concurs, la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” din București, în cadrul catedrei de Medicină veterinară, disciplina de Creșterea ovinelor. Din 1966 a ac­tivat în cadrul Ministerului Agriculturii, apoi a devenit director gene­ral la Centrul de perfecționare Crevedia. S-a remarcat prin publi­carea de manuale universitare, lu­crări practice pentru învățământul superior agronomic. A colaborat cu studii de specialitate la reviste din țară și străinătate.

Scrieri: - Rezultatul întrebuințării în condiții de producție a celor mai buni berbeci din rasa de lână fină de Groznensk, 1963; - Curs de creșterea ovinelor (1965); - Teh­nologia creșterii ovinelor pentru lapte și lână (1966).

Referințe: - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor 1940 – 2000. Dicționar sentimental, Editura Iosif Vulcan, Oradea, 2002. p. 588; - Nica, Melente, Sârbești. File de monografie, Editura Viața Arădeană, Arad 2002, p. 115-116.

GHEORGHE POPA (1933 - 2008 )

 

 

POPA, Gheorghe****. Economist. Ziarist. S-a născut a 17 iulie 1933, în Săud, comuna  Buntești, județul Bihor. A încetat din viață în anul 25 aprilie 2008 în Oradea.

După ce absolvă cele șapte clase primare la școala din sat (1946), continuă cursurile la Școala profesională chimică din Făgăraș (1949-1952), după care lucrează la Combinatul Chimic Sovromchim Ucea (azi Orașul Victoria), până în 1954, când pleacă să efectueze serviciul militar. La sfârșitul stagiului militar, se angajează ca laborant chimist la Întreprinderea Mecanică din Ștei. După stagiul militar începe cursurile serale la Liceul „Emanuil Gojdu”, susținând  bacalaureatul la Oradea, studii continuate în paralel cu acele ale unei școli de jurnalistică. În 1959 se căsătorește cu Viorica Dudaș din Rieni. În același an este încadrat ziarist la Crișana. Va urma cursurile școlii bucureștene de ziaristică, precum și cursurile Facultății de Economie din cadrul Academiei de Studii Social-Politice București, obținând licență în economie. A lucrat în cadrul redacției orădene vreme de 37 de ani, cu excepția funcției de redactor-șef, îndeplinindu-le pe toate celelalte: reporter, redactor, șef de secție, publicist-comentator, secretar general de redacție, redactor șef adjunct. A scris sute și sute de articole pe diverse teme, mai ales economice și politice.

După ce, în 1996, a ieșit la pensie, deși cu starea sănătății precară, a continuat să publice, având o rubrică de politică la suplimentul Crișana plus. 

    Referiri: - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor 1940-2000- dicționar sentimental, Vol. I, Editura Iosif Vulcan, Oradea, 2002, p. 485.  

La mulți ani, Mihai Bar!

BAR, Mihai.  Inginer. Deputat în Parlamentul României. Preşedinte al Consiliului judeţean Bihor.

S-a născut la 8 iulie 1954 în localitatea Răbăgani, județul Bihor. A urmat școala elementară în satul natal, Copăceni, iar clasele V-VIII în comuna Sâmbăta. După absolvire a urmat cursurile Liceului Industrial nr. 1 (Liceul Industrial pentru Construcții de mașini Oradea - L.IC.M), în perioada 1969-1974, iar între 1974-1975 a efectuat stagiul militar cu termen redus la Florești, lângă Cluj Napoca, în U.M. 01418. În perioada 1975-1980 a urmat cursurile Institutului Politehnic Traian Vuia din Timişoara, Facultatea de electrotehnică, Secția automatizări și calculatoare (AC).

A fost repartizat la I.I.R.U.C. București, secţia 15 ECN, echipamente și comenzi numerice, unde a condus o echipă de adevărați profesioniști. Din 1 februarie 1989 activează în sistemul cooperației meșteșugărești, inițial la cooperativa Victoria, iar de la 5 mai 1989, vicepreședinte al U.J.C.M Bihor. Imediat după evenimentele din decembrie 1989 a fost ales președinte al U.J.C.M Bihor și a intrat în politică. 

În perioada 1996-2000,a fost ales preşedinte al Consiliului judeţean Bihor, iar în perioada 2000-2004 a fost deputat în Parlamentul României. A fost președinte al P.S.D Bihor în două rânduri, ultima dată în perioada 2005-2009. În perioada 2008-2012 a fost consilier județean. Din anul 2013 s-a retras din politică. În ultima perioadă a efectuat activități private, până în iulie 2019, când s-a pensionat.

Referințe: - Interviu, iunie 2020. (N. S. O.)

ARHIMANDRITUL MIHAIL TĂRĂU. LA MULȚI ANI!

 

TĂRĂU, Mihail****.  Stareț al Mănăstirii Izbuc, dr. în asistență socială. S-a născut în 6 iulie 1974 la Aleșd, cu numele Marcel, fiul lui Aurel și Maria Tărău.

A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (1995) și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea (2000).

În 22 octombrie 1995 a fost hirotonit diacon de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist în Catedrala Patriarhală, iar în 25 octombrie 1995 a fost hirotonit preot celib pe seama Parohiei Podii Văleni, județul Prahova. Aici a slujit 5 ani, apoi a fost transferat la Parohia Poienarii Burchii, județul Prahova (în 2000). În 2005 a fost numit eclesiarh al Catedralei Episcopale ”Învierea Domnului” din Oradea. În 8 noiembrie 2005 a fost tuns în monahism la Biserica de lemn cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Metocului Episcopal din Băile Felix și a fost închinoviat la Mănăstirea Izbuc. Cu această ocazie a primit numele de Mihail. A fost hirotesit protosinghel în 2008 și arhimandrit în 2011. Între 2007 și 2009 a fost vicar administrativ al Eparhiei orădene, iar la Rusaliile anului 2009 a fost numit stareț al Mănăstirii Izbuc. Aici a coordonat construcția noii biserici. În 2010 a devenit doctor în asistență socială la Universitatea de Vest din Timișoara, coordonator științific fiindu-i prof, univ. dr. Elena Zamfir. Din 2009 este exarh al mănăstirilor din Eparhia Ortodoxă a Oradiei. În august 2013 a fost resfințită biserica de lemn a Mănăstirii Izbuc, construită în 1696 la Beiuș și adusă aici în 1954, din curtea Tribunalului din Beiuș, acum reparată capital. În 19 septembrie 2020 Patriarhul Daniel a sfințit noua biserică de zid construită aici începând cu anul 2010. Biserica are hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic și Sfântul Nectariei din Eghina iar pridvorul și crucile sunt inspirate de cele ale bisericii mari de Mănăstirea Cozia. Iconostasul, din marmură, este acoperit cu icoane din mozaic. Mănăstirea de la Izbuc (atestată în sec. XIV) este cea mai veche din Ardeal și a fost construită în perioada 1928-1930, din inițiativa Episcopului Roman Ciorogariu. Dacă în 2007 aici erau doar 2 viețuitori, în prezent mănăstirea are 20 de monahi, 5 monahii la bucătărie și la croitorie și 5 frați.

Referințe: - Butișcă, Constantin, Bihoreni de ieri și de azi, Editura Brevis, Oradea 2021, p. 283.   (I. D.)

SĂRBĂTORIREA ZILEI MUZICILOR MILITARE DIN ROMÂNIA

             Vineri 30 iunie 2023, membrii Fanfarei Militare din Beiuș s-au întâlnit la ora 15.30 în Cimitirul din Deal pentru comemorarea muzicanților militari și a colaboratorilor fanfarei, ale căror suflete s-au ridicat la ceruri și se odihnesc în cimitirul din deal: Plt. adj. șef Buran Traian, Buran Pamfil, Georgescu Ionel, plt. maj. Parfenie Marcel. Nu au fost uitați profeorii de muzică din urbea noastră: Bușitea Ioan, Bruchental Mihai, Balogh Teodor, Iagăr Viorel, muzicanții Szerak Ștefan, Cernău Benoni (Noni), Emil Ungur.

            De la ora 17.00 participanții la manifestare s-au retras pe terasă, la Restaurantul „Popular”, unde au depănat amintiri. Au participat membrii în viață ai fanfarei, în frunte cu lt.col.r.tr. Boldiș Zoltan, instrumentiștii Costică Voinea, Pavel Luca, Vasile Gale, Ștefan Dochițoiu, Vasile Olăieru dar și foști colegi de la UM 01334, mr.rtr. Sorin Tudora, mr.rtr. Vasile David, m.m. rtr. Bursașiu Tăsică, plut. maj. r. Coșerariu Dinu, foști membri din Fanfara Cercului Militar - prof. Gheorghe David, precum și interpreta Irina Mihoc-Vutan, prof. Lazea Remus, Anca Banda, Viorel Ianc precum și muzicanții Fărcuț Nicolae, Costel Macavei, Tinu din Râturi și Ghiuri Toma.

 Scurt istoric al Muzicilor Militare din România

Putem vorbi despre  muzicile militare începând cu secolul al XIX-lea, când, la curțile domnești și boierești din Principatele Române, Valahia (sau Țara Românească) și Moldova, ritualul cântului bizantin de ceremonie și taraful lăutarilor domnești conviețuiau cu mare succes alături de orchestra militară turcă (meterhaneaua și tabulhanaua) și cea de factură europeană („muzica nemțească” sau „europeană”). În acea perioadă, societatea românească se afla sub domniile domnilor fanarioți, fiind un amalgam pestriț de culturalitate, atât cu influențe turcești, dar și rusești sau vestice.

În paralel, orchestra militară otomană – ca formație oficială a palatului – a continuat să asigure protocolul domnitorilor locali, până la desființarea acestora, probabil în anul 1830, odată cu înființarea Armatei moderne.

Tot din acea perioadă este cunoscut textul unui imn (1818), care a circulat în timpul Eteriei şi al Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, totuşi despre un asemenea cântec al naţiunii se poate vorbi cu certitudine abia după 1834, când “miliţia românească organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină europeană dobândește iarăși acel drept din vechime şi primeşte steagurile naţionale cu feţile naţionale şi cu pajera Prinţipatului”. Dacă steagul semnifica contopirea “culorilor țărilor surori” (după expresia lui Alexandru Ioan Cuza, 1863), în schimb muzica rămânea expresia năzuințelor străbune de unire a întregului  popor pentru libertate dreptate şi frăție.  “Steagul şi toba să bată-n faţă”  recomanda Nicolae Bălcescu în 1848 comitetelor pentru înrolarea pandurilor şi dorobanților în tabăra de la Râureni.

Totodată au început să apară compozitori vestici la curțile domnești.

1830, an pe care putem să-l considerăm punctul de început al muzicilor militare moderne în România.

În 1830 a fost înființată Armata Națională permanentă, numită "Straja Pământească". Tot în acel an apar și muzicile militare.

„Prima orchestră de acest tip se naște la Iași, în capitala Moldovei, în baza unui ordin („poruncă”) intrat în vigoare la 25 august 1830 , document ce însărcina pe cehul Franz Rouszitzka (1795-1860?) – pianist, violoncelist și autor al unei colecții de melodii pentru pian numită de autor „orientală”.[1] Înființarea primei fanfare militare românești a fost menționată, pentru prima dată, în Regulamentul organic din 1/13 iulie 1831, care stipula funcționarea, la Iași, în cadrul Strajei Pământești, a unei fanfare militare (DE ALTFEL, 1 IULIE ESTE CONSIDERATĂ ZIUA MUZICILOR MILITARE DIN ROMÂNIA). Astfel, intrau și își începeau slujba sub drapel ''ostașii muzicanți'', o fanfară fiind formată, conform prevederilor vremii, din ''1 tambur, 24 muzicanți și 8 toboșari''

Inițiativa înființării primei muzici militare cu instrumente moderne a fost salutată și elogiată atât la București cât și la Iași, element ce atestă rolul important și credibilitatea de care acest organism muzical se bucura în societatea vremii, aflată și ea într-un amplu proces de emancipare. „În consecință, prima orchestră militară a Strajei Pământești va avea 38 de instrumente de proveniență occidentală: 12 clarinete de diferite acordaje, 2 oboaie, 3 fagoturi, un contrafagot, 4 flaute acordate diferit, 3 corni (Waldhorn), o trompetă cu clape, 8 trompete simple (pentru cavalerie), o tobă, o pereche de talere, un corn de poștalion (corno di postiglione) și un trombon bas.

Franz Rouszitzka va deveni astfel primul capelmaistru (Kapellmeister) al muzicilor militare din Moldova, iar orchestra sa va fi formată, inițial, exclusiv din muzicieni vorbitori de limba germană. Patru dintre aceștia (Laitner, Vazel, Briza și Dub) vor fi retribuiți suplimentar pentru a instrui soldații care vor face parte din fanfară”[2]. Franz Rouszitzka (1795-1860?), înlocuit în martie 1831, de Josef Herfner.

Prima manifestare publică a muzicii militare ieșene a avut loc în 23 august 1831, sub comanda capelmaistrului Josef Herfner, cu ocazia sfințirii armelor Moldovei și depunerii jurământului militar, prilej cu care s-a organizat o amplă paradă militară la care s-au intonat marșuri ale Strajei, inclusiv vocal.

Prima orchestră militară în Țara Românească apare, tot în 1830, la Craiova și este legată de numele spătarului Grigore Alexandru Ghica, care a fost, între 1849-1853 și 1854-1856, domnitor al Moldovei. Epidemia de ciumă care speria locuitorii orașului i-a determinat pe aceștia să aducă moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița[3]

Regimentul Siret nr. 11 și muzica sa, 1902. Foto: Eugen Mihai

Începuturile

Muzicii Militare în Beiuș

După înfăptuirea statului naţional unitar român, prin voința liber exprimată la 1 Decembrie 1918, se punea problema consolidării sale dar şi a creării unor redute de apărare – îndeosebi la fruntariile vestice – contra dușmanilor din afară, ce nu acceptau alipirea Transilvaniei la România Mare. După încetarea Primului Război Mondial, în toamna anului 1919, Divizia I Vânători comandată de generalului Aristide Leca, cea care ocupase Budapesta, s-a stabilit în Beiuș, unde a stat aproape doi ani. Acesteia i-a urmat Regimentul 101-102 Infanterie „Ioan Ciordaș”, „socotit ca regimentul Beiușului”. Din această perioadă putem vorbi despre o fanfară în Beiuș.

În ziarul „Beiuşul” din 23 octombrie 1921, în articolul ORCHESTRA REGIMENTULUI NOSTRU, aflăm despre prima însemnare referitoare la „orchestra militare”: „În scopul adunării unui fond pentru înfiinţarea orchestrei militare, ofiţerii regimentului nostru, de sub comanda d. colonel A. Phelepps, au aranjat balul din 9 crt. La care, am putut vedea aproape întreg publicul, ce a voit să dea dovada înțelegerii rostului armatei şi a foloaselor ce le poate aduce societăţii. Sala era somptuos împodobită, dând un caracter intim balului… Pentru cât mai grabnica înfiinţare a orchestrei, la iniţiativa d. sublocotenent P. Baruţia s’au repartizat cumpărarea singuraticelor instrumente , pe cum urmează: 1.        Corpul didactic al liceului de fete – Picolo. 2. Dna Viora Dr. Ciordaş – Flauto. 3. Dr. C. Papp – Clarinet. 4. Dr. A. Ciavici – Clarinet. 5. Dr. Eugen Nyeki – Clarinet. 6. Corpul didactic al liceului de băieţi – Flugelhorn. 7. S. Selagian – Flugelhorn. 8 Adolf şi Bernat Leipnic – Bas flugelhorn. 9. Ilarie Crişan – Bariton. 10. Roman Cristian – bariton. 11. M. Papluca – Bariton. 12. Ioan Ardelean – Eufonion. 13. Dr. Cosma Gavril senator – Corni. 14. Domeniul Episcopal – Corni. 15. Politzer Simon – Corni. 16. Banca Belenyesi Hitelbank – Trombe. 17. Dl. Const. Ignat – Trombe. 18. Emanuil Schwimmer – Trombe. 19. Banca “Drăganul” – Trombon – 20. Banca poporală – Trombon. 21. Belenyesi Takarekpenztar – Trombon basso. 22. Weinstein Marcu – Bass helicon. 23. Stern Hermann – Bass helicon. 24. Dl. Ciumpe – Toba mare. 25. Dl. Papp Gerasim ( Gherasim n.n. ) – Talgere şi treangl. 26. Fraţii Morschi – toba mică. 27. Bolcaciu Gheorghe – Căluţ.

 Numele donatorilor va fi gravat pe instrumentele cumpărate de ei.

Din acest prilej am primit pentru publicare următoarele: “Corpul ofiţerilor regimentului de casă, aduce viile sale mulțumiri tutulor, cari au participat la balul din 9, crt. Şi în special domnilor, cari s’au angajat să procure instrumentele orchestrei militare ce se va înființa“. Semnează:  Ofiţerii reg. 101 – 102 de inf. Dr. Ciordaş”.[4]

DIRIJORI ȘI INSTRUMENTIȘTI CARE AU FĂCUT PARTE DIN FANFARA MILITARĂ DIN BEIUȘ:

DIRIJORI: 

Sublocotenent Băruția P.

General-maior Stelian Dinu

Locotenent Constantin Dulgherescu

Colonel Ion Badea

Căpitan Ilie Mișu

Locotenent -colonel Boldiș Ioan-Zoltan

INSTRUMENTIȘTI:

ANGHELACHE, Ioan, Nicolae. Trompeta, fligorn

BABIN,  Aurel. Trompeta, fligorn

BUCURENCIU, Tiberiu.  Trompeta, fligorn

BURAN, Traian. Clarinet, vioară

BURAN, Panfil. Trompetă, acordeon

BURCEA, Stelică. Corn, Baterie

CHENDEREȘ, Viorel. Flaut

CHIRCĂ, Mihai. Corn

COJOCARU, Costel. Trompeta, fligorn

COMĂNESCU, Mihai. Trombon, Bass

COROIAN, Dan. Bass Fa, chitară, chitară bass

DOCHIȚOIU, Ștefan. Percuție, Acordeon

DRAGOMAN. Clarinet

DRĂGUȘ, Petre. Saxofon percuție

FURNEA, Iulian. Corn

GABRIEL, Vasile. Eufoniu, Chitara.

GALE, Vasile.  Clarinet, Chitară, Saxofon, țambal

GAVRILAȘ, Lazăr. Bass

GEORGESCU, Ionel. Corn

HORVATH, Ioan. Flaut

ISPAS, Gheorghe. Corn

IVAN, Valeriu. Bass

LAZĂR, Gheorghe. Trombon

LENGYEL, Francisc. Basfligorn, Vioara

LIBOTEANU, Ioan

MAREȘ, Gheorghe. Clarinet

MITREA, Constantin. Trombon

MOCIAR, Gheorghe. Trompetă,

NENCIU, Constantin. Clarinet

NICHITA, Teodor. Trombon

OLĂIERU, Vasile. Trompeta, fligorn

OLTEANU, Mircea. Tobe, Saxofon

OPREA, Radu. Bass

PARFENE, Marcel. Corn, Chitara

PASCARIU, Stelu.

PAVEL, Luca. Eufoniu, Trombon, Percuție

PAVEL, Marius. Basfligorn, Percuție

PETCA, Ștefan. Corn, Percuție

PETRACHE, Gicu. Trombon

POGOR, Gheorghe. Clarinet

POPESCU, Dumitru. Clarinet

POPESCU, Ion. Zugtrombon

ROȘCA, Dumitru. Flaut

ROTARU, Petre. Trompeta, fligorn

SAVA, Constantin. Clarinet, saxofon

STAIE, Dumitru. Bass Sib,

TRAȘCĂ, Miron. Flaut

URSUȚ, Marcel (Sache) Trombon, Percuție

VIȘOIU, Modest. Eufoniu, Zugtrombon

VOINEA, Marius. Trompetă, Chitară

VOINEA, Constantin. Fligorn, Trompetă, Acordeon

WAGNER, Ioan.  Trompetă, Chitară

           

---

[1] Dediu-Sandu, Valentina; Gheorghiță, Nicolae, Noi istorii ale muzicilor românești, Editura Muzicală, București 2020, p. 265.

[2] Dediu-Sandu, Valentina; Gheorghiță, Nicolae, Noi istorii ale muzicilor românești, Editura Muzicală, București 2020, p. 266.

[3] Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492–1494. Ea se află în satul Bistrița aparținând de comuna Costești din județul Vâlcea, pe valea râului cu același nume (Wikipedia).

[4] „Beiuşul”, Anul I, Nr. 20–21, Tipografie și Librărie Doina, Beiuș  23 octombrie 1921