marți, 28 ianuarie 2014

NOAPTEA MINȚII ORI MISIUNE?

Nu mică mi-a fost mirarea când, printr-un mail, am fost inștiințat de faptul ca un ONG, din care, din păcate și eu fac parte, si anume A.N.C.M.R.R., a emis un comunicat impotriva propriilor membri. Văzând textul comunicatului am rămas surprins de cantitatea de răutate și ipocrizie concentrate într-un număr limitat de cuvinte. 
Mă gândesc cui folosește atâta răutate? În orice caz, rezerviștilor nu.
Este cumva executarea unei comenzi politice? N-am de unde ști.
Dar ce pot să fac e să vă prezint acest comunicat ”văzut de Simion”.
Ca sa fie clară treaba, am sa iau defalcat acest comunicat și să-l comentez, nu de alta dar nu trebuie lăsat nimeni nici să batjocorească haina militară și nici pe cei care au purtat-o ori o poartă.

Dar mai întâi, ca să nu vorbim fără acoperire, să vedem ce este A.N.C.M.R.R.:
” este o structură asociativă, constituită prin liberul consimţămînt al cadrelor militare în rezervă şi în retragere, provenite din Ministerul Apărării Naţionale. Reprezintă şi apără drepturile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu M.Ap.N., cu celelalte autorităţi şi instituţii publice, centrale şi locale, precum şi cu organizaţii similare din ţară şi străinătate. În spiritul devizei asumate, realizează cerinţele cultivării patriotismului, înfăptuirii aspiraţiilor membrilor săi în domeniul militar şi de protecţie socială.”(http://A.N.C.M.R.R..ro/ , Statutul A.N.C.M.R.R. )
Apoi să vedem ce este S.C.M.D.:
Sindicatul ”Cadrelor Militare Disponibilizate” este o organizaţie sindicală
independentă, apolitică, constituită democratic, prin voinţa exclusivă a membrilor săi, în strictă conformitate cu prevederile Legii 54/2003. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are următoarele scopuri principale:
a) realizarea unităţii şi forţei de acţiune ale membrilor săi pentru punerea în valoare şi apărarea drepturilor, libertăţilor, intereselor legale şi legitime ale tuturor categoriilor de militari;
b) acţionarea prin toate mijloacele legale pentru îmbunătăţirea protecţiei sociale a cadrelor militare de toate categoriile, pentru respectarea, promovarea şi apărarea drepturilor şi intereselor lor sociale, economice şi civile;
c)asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale cadrelor militare disponibilizate, în rezervă sau în retragere: (
Statutul SCMD)
De ce am făcut aceste precizări o să vă dați seama în rândurile ce urmează.

Text copiat ad literam de pe http://A.N.C.M.R.R..ro/
”COMUNICAT NR.37
21.01.2014
În ultimul timp, conducerea S.C.M.D., respectiv col.(r) Dogaru şi câţiva şefi de filiale S.C.M.D. desfăşoară o propagandă furibundă împotriva  A.N.C.M.R.R. Motivul este declanşarea acţiunii judiciare pentru ANULAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI NR.83/ 18.08,2009, privind acordarea personalităţii juridice Sindicatului cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.  A.N.C.M.R.R. a constat (contestat?) de la început faptul că o astfel de structură nu respectă legea sindicatelor (54/ 2004) şi nici statutul de cadre militare al membrilor acestuia. (Doamne, grea mai e limba română! O să încerc, după umilele mele cunoștințe să corectez acest comunicat)
Cât timp acţiunile desfăşurate de S.C.M.D. se încadrau în scopurile luptei comune pentru apărarea drepturilor pensionarilor militari, nu am contestat existenţa unei asemenea structuri. Nu am fost de acord cu manifestările în stradă, uneori chiar în ţinută militară şi cu violenţele de limbaj nedemne pentru nişte cadre militare, precum şi faptul că îşi arogă reprezentativitatea pentru toate cadrele militare în rezervă şi în retragere şi a familiilor acestora.”
Aș dori să le amintesc DOMNILOR PREȘEDINTE RESPECTIV CONSILIER JURIDIC AI  A.N.C.M.R.R. ca un sindicat se deosebește foarte mult de un ONG iar dacă nu știu, nu au decât să pună mâna pe Statutul SCMD și să îl studieze, poate așa se mai pun la punct și cu limba română și mai învață și dumnealor câte ceva. Dar de fapt, alta e durerea - nu le convine că mai este cineva înafara lor care se ocupă de problema cadrelor militare în rezervă. Acest SCMD le stă ca un ghimpe-n coastă.
După rezolvarea acceptabilă, în mare parte, a problemelor legate de pensii, presiunile S.C.M.D. pentru obţinerea unor drepturi care nu pot fi acordate în actuala situaţie au continuat. Uită astfel că guvernul actual a anulat prevederile din OUG nr.1/ 2011 privind restituirea diferenţei dintre pensia din decembrie 2010 şi pensia revizuită potrivit actului normativ menţionat şi a acceptat ca pensiile să fie acordate în cuantumul din decembrie 2010, începând din octombrie 2013, cu fonduri asigurate din bugetele instituţiilor respective. 
Aici, oleacă le dau dreptate. În iarna anului 2011, când aproape toate pensiile militare au fost ”tăiate” cu sume până la 69%, SCMD a fost bun, drept dovadă s-au aliat cu SCMD si, în ciuda ”demnității” lor atât de mult trâmbițate, cu burtica goală, au strigat și ei ”Jos Băsescu” la Iași, Focșani și în alte localități, de Ziua Unirii dar și cu alte ocazii. 
Cum se numește asta - eu cred că ipocrizie. (DEX - IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite.)
Cea mai mare parte a pensionarilor a (au) înţeles situaţia, nu şi conducerea S.C.M.D., care i-a îndemnat să deschidă acţiuni în instanţă pentru recuperarea unor sume care nu se încadrează în prevederile legislaţiei existente. Uită domnul Dogaru milioanele de lei cheltuite de membrii S.C.M.D. cu procese ce nu puteau fi câştigate, având în vedere deciziile Curţii Constituţionale !!!
Ca să respectăm cursul evenimentelor, vă încunoștiințez, domnilor, că SCMD a deschis procese încă din anul 2011, din vremea când dumneavoastră încă vă mai frământați și făceați, în numele autoproclamatei ”demnități”, sluj la dl. Ministru Oprea. Ulterior, ați perseverat și v-ați ”îndoit” și mai mult, încălcându-vă propriul statut (Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ( ) este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, independentă, democratică, apolitică, nonprofit şi deschisă”.), declarând public: “Domnule ministru, propunerea mai sus menţionată o vom concretiza într-un APEL pe care îl vom adresa şi altor cadre din conducerea UNPR-ului (preşedinte şi secretar general), pentru că dorim ca acest partid să devină partidul de suflet al nostru, partid care ne-a păstrat rangul şi onoarea noastră ca militari ai rezervei armatei române, partid care are în compunerea sa generali şi ofiţeri în rezervă cu un înalt simţ al onoarei şi al datoriei faţă de patrie, partid pe care dorim să ne sprijinim la greu, partid pe care dorim să-l sprijinim în situaţii deosebite.”
Unde vă este coloana vertebrală, domnilor? Sunteți siguri că membrii A.N.C.M.R.R. sunt de acord cu cele declarate? Eu unul, NU. Nici cei 26500 uitați de dv.
Personal, cred că nu este problema A.N.C.M.R.R. care este cuantumul pensiei unui rezervist, care sunt căile prin care acesta își face dreptate și nici câti bani cheltuie în acest scop, atâta vreme cît sunt scoși din buzunarul rezervistului. Alo, domnule general Iliescu! nu-mi spuneți dumneavoastră mie câtă pensie trebuie să am și nici ce să fac cu banii mei. În schimb, dacă mi se face o nedreptate, pentru faptul ca sunt membru A.N.C.M.R.R. trebuie să va luptați să o reparați, nu doar să așteptați să vă plătesc cotizația.  Dar cotizația o cereți iar de făcut nu faceți nimic. Și acuma, domnule iliescu, să vă mai spun una tare (și bună) - tocmai s-au câștigat oarece procese și s-a sesizat chiar Curtea Constituțională http://r-26500.blogspot.ro/2014/01/dilema-la-iccj-si-sah-asupra-mapn-un.html. Ei, cum e? Oare nu cumva vă deranjează această sentință care recunoaște Legea 164 și care, în varianta ”Erga Omnes” ar stârni multe vaiete prin A.N.C.M.R.R.?
În altă ordine de idei, 26500 de militari păgubiți vi se pare o cifră neglijabilă? Cum puteți spune că o persoană poate să accepte și înțeleagă că din pensia din care își duce traiul de zi cu zi i se taie 69%? Pe ce planetă trăiți, domnilor? Chiat atât de proști ne credeti?
Armata americană se luptă pentru 1 (unu) om iar dumneavoastră negați 26.500? 
 
Toate aceste aspecte nu au fost puse în discuţie de noi. 

Dacă nu le-ați pus în discuție, care-i problema dumneavoastră ? Cu ce vă deranjează ce face vecinul? Ori sunteți agitați pentru că nu i-a murit capra?

Numai că, la convocarea (Consiliul Național al Reprezentanților, ceva despre ceea ce se vede că dumneavoastră nu ați auzit încă) de la Alba Iulia a S.C.M.D. din noiembrie, anul trecut, domnul Dogaru a atacat  şi conducerea acesteia cu acuzaţii şi jigniri dure, inacceptabile şi incorecte, fapt pentru care Asociaţia noastră a decis să deschidă o acţiune în instanţă pentru anularea hotărârii de acordare a personalităţii juridice a S.C.M.D.

Nu a atacat nimeni acest ONG. Nu a jignit nimeni nici A.N.C.M.R.R., nici conducerea acesteia.

Aşa cum aţi putut lua la cunoştinţă din comunicatul anterior, noi nu am chemat în instanţă S.C.M.D. ci am cerut instanţei să anuleze hotărârea prin care a acordat personalitate juridică acestuia, întrucât se încalcă prevederile articolelor 1-4 din Legea sindicatelor (Legea nr.54/ 2003), care statuează cine şi cum se poate constitui în organizaţie sindicală, respectiv numai persoanele care au un contract de muncă sau o convenţie de prestări servicii, inclusiv funcţionarii publici.
Organizaţia sindicală presupune existenţa unor angajaţi şi a unui angajator. Ceea ce nu este cazul pentru pensionari, având în vedere şi Decizia nr.469/ 2003 a Curţii Constituţionale, anexată, care precizează: „pensionarii nu pot constitui organizaţii sindicale”. Respingând o excepţie de neconstituţionalitate formulată de pe această temă, referitoare la art.2 din Legea nr.54/ 2003. Ori, toţi membrii S.C.M.D. sunt pensionari, situaţie care nu a fost menţionată nici în cererea de obţinere a personalităţii juridice, nici în statutul S.C.M.D.

În plus, nu aveți niciun motiv să dați în judecată SCMD și atunci atacați mîrșav, pe la spate, evitând o confruntare directă în care nu aveți nici o șansă.
Și vă mai comunic că în România există  oficial o Federatie Nationala a Sindicatelor Pensionarilor dinRomania, si, in plus, 3 sindicate de nivel national. De curiozitate, tastați pe Google ”sindicatul pensionarilor” și o să ramâneți foarte surprinși de câte rezultate veți găsi. OARE CHIAR TOATE SUNT ÎNAFARA LEGII?

Dacă am avea în vedere că este vorba de „cadre militare în rezervă”, deci aflate în evidenţa Armatei, pentru mobilizare, nici această categorie nu are dreptul să se constituie în sindicate, potrivit art.4 din Legea nr.54/ 2003.

Nici aici nu aveți dreptate pentru ca niciun membru de sindicat nu este activ iar apartenența la sindicat, după trecerea în rezervă, nu este interzisă. Nu știu după ce legi vă ghidați dumneavoastră dar, categoric, nu sunt cele bune.  http://ebookbrowsee.net/lege-nr-54-din-2003-legea-sindicatelor-actualizata-doc-d163941884

Mai mult, S.C.M.D. a ieşit din limitele hotărârii de acordare a personalităţii juridice şi a inclus în statutul său prevederile care permit ca membrii săi să provină şi din alte categorii de cadre militare, dar şi să aibă filiale în străinătate, să facă asocieri cu alte structuri nemilitare (vezi – Consiliul Naţional al Societăţii Civile), printre ai căruia lideri se numără şi preşedintele S.C.M.D. Oare ce legătură are C.N.S.C. cu cadrele militare disponibilizate, în afară de setea de afirmare şi de mărire a domnului Dogaru ?!
În ce priveşte filiala din Republica Moldova a S.C.M.D. această acţiune, dacă nu este aprobată de organele competente din ambele ţări, pe cale diplomatică, poate genera neplăceri serioase în relaţiile României cu această ţară.

Tocmai asta e problema. Nu poți trăi izolat de societate. Nu mai suntem în cazarmă. Ați uitat că suntem în NATO iar nu în defunctul Tratat de la Varșovia? Unde scrie că este interzis?

Reacţia dură, de condamnare, etichetare şi injurioasă a S.C.M.D., mai ales a preşedintelui acestuia, la adresa  A.N.C.M.R.R. şi a conducerii acesteia denotă frica teribilă că li se va lua „jucăria”, ştiind că înregistrarea şi dobândirea personalităţii juridice s-a făcut cu nesocotirea flagrantă a legii, fapt pentru care domnul preşedinte Dogaru poate fi tras la răspundere pentru inducerea în eroare a instanţei, dar şi în faţa membrilor sindicatului, atraşi într-o aventură menită să satisfacă ambiţiile unui om, pentru care ei au cheltuit, în instanţe şi cotizaţii, sume apreciabile de bani, fără un rezultate notabile.

Nu m-am simțit deloc, nici eu, nici colegii mei, într-o aventură. Aventura ați creeat-o dumneavoastră când ați întors spatele la 26500 pensionari. 
Cred ca frica este în ograda dumneavoastră. 
Dogaru tocmai a fost tras la răspundere de către președinții de filiale la CNR de la Alba Iulia și iată - a rămas președintele SCMD. 
Dumneavoastră, domnule Iliescu, ați avut curajul să stați în fața votului președinților de filiale și subfiliale? Mie nu mi s-a părut că s-a întâmplat așa.

Amintim că există o asociaţie legală a cadrelor militare disponibilizate, respectiv Asociaţia cadrelor Militare Disponibilizate din România înfiinţată în anul 2003, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare, afiliată la A.N.C.M.R.R.

Dar nu este SINDICAT . Si ce-ați dori dumneavoastră? SCMD să se afilieze la ANCMRR? 

În fine, iată că am ajuns la sfârșitul comunicatului (37/21.01.2014 al A.N.C.M.R.R. Asupra mea planează o întrebare - cine pe cine dă în jucecată? ANCMRR-istul Suciu S. Simion pe SCMD-istul Suciu Simion Simion sau invers?


Grea întrebare... Poate mă descâlcește cineva...

P.S. 

Acesta este un drept la replică. Menționez că fac parte din ambele organizații în calitate de membru. Daca am adus jigniri cuiva, deși nu am avut intenția, îmi cer scuze public.

Simion Suciu


sâmbătă, 25 ianuarie 2014

DESPRE PUPINCURIŞTI ŞI CURŢUCĂI. DISCURS IMAGINAR (ACTUALIZAT) CĂTRE UN PRIETEN



Recent am constatat că în Românica noastră a apărut o nouă specie. Se numeşte curţucău. Da, ai auzit bine, curţucău - substantiv ambigen, masculin şi feminin, cu pluralul curţucăi [cuvânt compus format din CUR, cururi,  (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus și A ȚUCA, țuc tranz. reg. A atinge cu buzele pe cineva (în semn de respect, de dragoste etc.); a săruta]. Fiind specie nouă nu este trecut în DEX şi nici în alte dicționare da’ nu-i bai, tânără-i vremea, cum spun bătrânii satelor. De fapt această specie este varianta perfecționata a pupincuristului, cu o "interfață" super-adaptabilă, direct proporționala cu interesela personale. Pare "un băiat de treabă".   
Conform Dicţionarului on-line 123urban, o colecţie de termeni si expresii care deşi nu şi-au găsit locul in dicţionarele tradiţionale, umblă libere si nestingherite în limbajul colocvial, pupincuristul este definit astfel:
1.     Persoană falsă cu interese ascunse, linguşitoare.
Exemple: Pupincuristul are de câştigat dar îi pute gura.
2.     Persoană care se dă pe lângă o altă persoană pentru a-i fi lui bine.
Exemple: Ce pupincurist e ăla la şeful său.

Curţucăul se înrudeşte nu doar cu pupincuristul dar are multe trăsături comune cu oportunistul, egoistul, trădătorul, laşul, ticălosul şi perversul. Este pseudo-cooperant, aparent devotat unei cauze, are clanţa mare şi „combate” bine, este misterios şi te lasă cu căruţa-n drum când ţi-e jalea mai mare. Ba mai mult, te ridică-n slăvi pe faţă şi-ţi bagă cuţitul pe la spate, de nici nu ştii ce te-a lovit. Stă toată ziua lângă tine şi îşi oferă disponibilitatea dar când e să facă ceva, nu ştiu cum dracu’ se întâmplă că apar tot felul de cauze obiective şi, iată, te trezeşti singur „ca Vida Gheza între porodici”. ( Fac o mică paranteză pentru explicaţii: se spune că regretatul şi inegalabil sculptor român, de naţionalitate română, într-una din călătoriile sale a văzut la un ţăran doi copaci superbi, numai buni pentru sculptură. Îl întreabă pe ţăran dacă îi vinde iar acesta îi spune că da, mai mult, se angajează să-i transporte până la atelierul sculptorului. Într-o zi, când acesta era în grădină, plivind roşiile se aude strigat – „Domnu’ Gheza, am adus copacii!” Pictorul ridică privirea şi rămâne siderat – în patru care, încolonate, se aflau cei doi copaci tăiaţi la metru şi crăpaţi.)
Scuze pentru divagaţie. Să revenim la oile noastre.
O altă „calitate” a curţucăului este pseudo-implicarea. Lucrează alături de tine, încearcă să-ți câștige încrederea, îți strecoară subtil neîncrederea în ce faci dar din când în când îți creează senzația ca te apreciază într-un mod deosebit pentru ceea ce faci; încearcă să-ți "intre sub piele" și permanent  "ciripește" gingaș, acolo unde trebuie, toate planurile tale, mai mult sau mai puțin secrete, în asa fel încât doar lui sa-i fie bine.
Bun de gura, rău de treaba, alunecos, nevertebrat, pseudo-loial...
Ar mai fi multe de spus dar te las pe tine, prietene, să mai descoperi din trăsături. Ca eu m-am scârbit...

vineri, 24 ianuarie 2014

Despre Ziua Unirii... altfel

Astăzi este 24 ianuarie, se împlinesc fix 155 de ani de la Unirea Moldovei cu Tara Românească, atunci când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a strans sub acelasi sceptru romanii din cele doua principate surori. 
Ar trebui sa fie un moment de sărbătoare, de bucurie dar aceasta ne este umbrita de recentele evenimente tragice din Munții Apuseni - nu poți cu un ochi sa razi iar cu unul sa plângi, nu poți sa depui coroane când știi ca ai doi morți naționali, unul de-abia îngropat iar altul așteptând sa închei sărbătoarea pentru a-ți rezerva timp sa-l îngropi și pe el. Poate folosesc cuvinte nedelicate dar tot la fel de nedelicata, chiar tâmpita, a fost și acțiunea de salvare care s-a încheiat cu acest bilanț tragic.
Si ca sa nu cad în totala deznădejde, amintesc ca in aceste zile triste au fost trei oameni, trei moti - Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu, Gheorghe Trif alaturi de localnicii din localitatea Petreasa (Alba) care au unit sufleteste Romania in fata durerii si au demonstrat ca "nu se poate" este o expresie depasita, prin gestul lor voluntar, uman si fara arginti - salvarea de vieti.
Din sufletul meu de mocan de la poalele Vladesei (tot o foaita de moț) le inmanez recunostinta mea si a familiei mele precum si diploma de OM.
Si pentru ca nu peste multa vreme vom aniversa trecerea prin Beius a Mariei Sale Avram Iancu, Craisorul Muntilor, sa ne unim idealurile sub sceptrul sau si sa ne apucam, incet dar sigur, sa ne reconstruim tara pentru ca, asa cum s-a vazut, MAI SUNT ROMANI IN ROMANIA.

joi, 23 ianuarie 2014

ZBOR CU ARIPI FRANTE


Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, luni, la scurt timp după ora 16.00, la limita dintre județele Alba și Cluj, într-o zonă muntoasă din Apuseni, aflată între Scărișoara și Beliș-Fântânele. Avionul avea la bord șapte persoane – medici, asistenți și personalul aeronavei. Aparatul de zbor a decolat din București și se îndrepta spre Oradea, pentru a preleva organe pentru transplant.  Avionul a fost descoperit de un pădurar din Horea. Două persoane au decedat. Celelalte cinci au fost salvate și au fost transportate la spital, în Cluj.
Omul care a găsit avionul se numește Argentin Todea.


Dupa amiaza zilei de 20 ianuarie parea o zi ca toate celelalte. Ba chiar a iesit, pe la ora 16.00, soarele din nouri. Nimic nu prevestea tragedia care urma sa aiba loc la mai putin de 60 km. est de Beius. 


Nu intentionez sa ma refer la filmul evenimentelor, cunoscut de altfel din media. Am sa insir, asadar, cateva observatii din postura mea modesta de simplu cetățean, o sa va fac cunoscut, conform devizei acestui blog, cum vede Simion lumea...
1. Nu mi se pare normal ca intr-un stat, sustinut de banii cetatenilor, tocmai cei platiti sa nu isi faca datoria. Si sunt platiti, nu gluma...
2. Nu este normal ca tocmai cel de la care se iau banii sa facă treaba celui plătit. Nu mi se pare normal ca așa-zișii profesioniști sa aibă o prestație jalnica, mai jalnica decât a unui diletant.
3. Nu mi se pare normal ca statul, și aici, fără nici o placere îl citez aproximativ pe președintele (demis) al României, "omul gras sa stea în spinarea omului slab" de la care tot ia, și ia, și ia... Pentru ce - ca sa îngrașe grașii din care este alcătuit "omul gras" care nu face nimic pentru cei slabi? Am stat și mi-au dat lacrimile, urmărind declarațiile acelor oameni simpli din Petreasa (Alba) care povesteau  cum au salvat victimele tragicului accident aviatic care a zguduit România, care au acționat cu profesionalism și suflet, nefiind plătiți de nimeni, nefiind școlarizați de nimeni, care au învățat tehnicile de prim ajutor în armata ( aceea mult hulita și decapitata armata din care a mai rămas doar umbra și parada ). As face aici o amara analogie la un banc dinainte de 1989 - cică mașina comunism s-a defectat și o delegație a mers la Marx sa o repare - "el  a făcut-o, el s-o dreagă". Se spune ca după câteva zile a ieșit Marx din măruntaiele mașinii și a anunțat cu tristețe - "Din vechea mașină a rămas doar claxonul". Ca fost militar, nu pot sa nu-mi amintesc ca de fiecare data când intram "ofițer de serviciu pe unitate", unul din documentele care musai trebuiau studiate era "Planul de căutare al aeronavelor". Si ma gândesc ca dacă ar fi existat batalioanele de vânători de munte din Apuseni, poate altar fi fost situația. Dar, din păcate, Apusenii nu mai sunt verzi de multa vreme, tinerii nu mai fac nici măcar un curs de pregătire militara de câteva luni iar noi am rămas în grija profesioniștilor. Care profesioniști?

Trist, privesc urmarile acestui accident aviatic care, categoric puteau fi limitate:


Locotenent PM Aurelia Ion

medic militar, prea tanara, prea frumoasa, prea nevinovata, decedata, încredințata pământului de mai puțin de cinci ore. 

Tanara de 23 de ani, medic rezident, trebuia sa participe la o operație de prelevare de organe la Oradea, tocmai pentru a salva o viata. Din păcate, cei ce ar fi trebuit sa o salveze erau "profesioniști".



Adrian Iovan  

pilot de elita, tată - decedat.

Pensionar cu pensia tăiata de boc, pilot de elita cu peste 16000 de ore de zbor, nevoit sa lucreze pentru a-și asigura un trai decent, pilota un avion cu cinci cadre medicale la bord, care trebuiau sa ajunga la Oradea pentru o operație de prelevare de organe. Din păcate, cei ce ar fi trebuit sa ii salveze erau "profesioniști". 

AU SCĂPAT CU VIATA 

Copilotul aeronavei, Răzvan Gabriel PETRESCU
Dr. Pavel Constantin PIVNICERU
dr. Radu Zamfir
dr. Valentin Calu, purtătorul de cuvânt la Spitalul Elias, 
dr. Sorin Ianceu, medic chirurg din Beiuș (Bihor)


De ce a trebuit sa fie asa? De ce acești oameni au fost descoperiți după câteva ore? Puteau fi găsiți pana și cu tehnica de la un club de radiogoniometrie. Dar ma întreb - cați dintre cei care au condus operațiunile de salvare stiu ce înseamna radiogoniometrie?
A trebuit ca sa fie găsiți de niște oameni cu suflet, localnici, care, fără sa-i trimită nimeni, au luat inițiativa și le-au salvat viata. 
Acei oameni, care, prin priceperea lor au UMILIT "profesioniștii". 
Acei oameni, care, la numai o zi de la tragicul accident au ridicat o troița pe vârful muntelui, in memoria pilotului Adrian Iovan și a locotenentului PM medic rezident Aurelia ION. Dumnezeu sa-i odihnească în pace!


Si iată cum, prin grija "profesioniștilor", un accident s-a transformat în CATASTROFA.
Ar mai fi ceva de spus? Da!

Au "decolat":

Radu Stroe - ministru
Constantin Catalin Chiper - secretar de stat
Aleodor Frâncu - director ROMATSA
Ioan Burlui - sef IGSU

Le doresc un zbor cu aripi frânte!

Pe pista, in asteptarea "decolarii":

Ramona Manescu - ministru
Eugen Nicolăescu - ministru
Marcel Opris - director STS
Sper sa primeasca aprobarea cat mai grabnic. Aceleasi urari!

miercuri, 15 ianuarie 2014

Eminescu si Beiusul


    de Ioan Igna
          
La mijloc de cireşar, atunci când unele poame se coc altele dau în pârg, a mai căzut o floare. A căzut floarea poeziei româneşti şi una dintre florile poeziei universale. Au doborât-o furtunile care s-au abătut asupra-i. Au scuturat-o vânturile şi vijeliile vieţii.
Asupra lui Mihai Eminescu s-au abătut toate aceste vicisitudini ale vremilor,  aşa că la 15 a lui cireşar 1889, la doar 39 de ani a fost smuls din pomul vieţii, din falnicul şi mereu tânărul pom al poeziei româneşti şi universale. L-au plâns atunci rudeniile, prietenii, lumea literară, astăzi îl plânge o ţară, o lume întreagă deoarece Eminescu a lăsat urme peste tot pe unde a trecut. A lăsat poezie, a lăsat prieteni nu numai în principate ci şi la  Bistriţa, la Braşov, la Blaj, la Arad, la Timişoara la Cernăuţi şi Viena şi pe unde o mai fi umblat. Drumurile lui nu sunt încă bine cunoscute. Atât în perioada interbelică cât şi în zilele noastre o seamă de cercetători ai fenomenului literar au cercetat drumurile făcute, cu deosebire în Ardeal, de Mihai Eminescu, printre ei aflându-se I. Slavici, Gh. Bogdan-Duică, D. Caracostea, G. Călinescu, D. Vatamaniuc, Constantin Mălinaş, Victor Neamţu, N. Trifoiu.
În marea trecere  Eminescu se pare a fi ajuns şi în Beiuş, cel puţin aşa sugerează bunul său prieten şi confident Ioan Slavici, care în amintirile sale spune: ”Nu ştiu dacă a avut  ori nu Eminescu bacalaureatul… Dacă ar fi să-l fi avut, n-a putut să-l ieie decât la Beiuş (Belenyes), în anul 1869, mai înainte de a fi venit la Viena, unde l-am găsit atunci”. În 1909 Tribuna de la Arad publică un material al lui Slavici referitor la acelaşi subiect în care scrie: “După testimoniul şcolar, pe care l-am găsit printre hârtiile lui, el a trecut a treia clasă gimnazială la Sibiu, de unde a trecut apoi la Blaj. În urmă fratele său s-a mutat      la Timişoara, ca avocat, şi nu mai încape îndoială că Eminescu a trăit un timp oarecare şi în Banat. Mai târziu a stat câtva timp la Beiuş.  În anul 1914 Slavici deschide din nou problema spunând: “În urma stăruinţei fratelui său, el a trecut apoi la Blaj, şi mai târziu la Beiuş unde-şi urmau pe timpul acela studiile câţiva bucovineni şi unde avea de gând să treacă examene, ca privatist, adică pregătit în particular” La această idee se raliază şi cercetătorul Nicolae Trifoiu care în lucrarea sa Drumurile şi popasurile tânărului Eminescu în Transilvania. Studii şi articole (1976-1998). Cluj-Napoca, Editura Dragoş Vodă, 1998, încearcă să argumenteze ideea că într-una din  cele cinci călătorii ale sale, respectiv cele din 1865 sau 1867, Eminescu ar fi poposit în  Beiuş.

O primă referire la subiect o face atunci când se referă la legăturile lui Eminescu cu Ţara Năsăudului: “Cunoscând mai întâi din “lepturariu”, Istoria Regimentului II de graniţă  din Năsăud, posibil apoi chiar şi din povestirile lui George Pop şi mai târziu din  acelea ale lui Ioan Neamţu, ca şi din Poemation, aceste noi date le adăugăm pentru susţinerea ipotezei pe care am lansat-o, că ţara Năsăudului, ţinutul Bistriţei-Năsăudului a fost cunoscut de tânărul Eminescu încă din vara anului 1865, când să se fi întors de la Beiuş, împreună cu “studenţii năsăudeni şi bucovineni de la liceul de acolo, ude să fi ajuns după ce venise, a doua oară, în Ardeal, la Braşov, împreună cu trupa Tardini-Vlădicescu, de unde să fi mers, de unul singur prin Ţara Moţilor  până la Beiuş”.
Tot referindu-se la călătoria lui Eminescu la Braşov şi Sibiu şi după ce trupa de actori cu care venise s-a destrămat în 1865 Nicolae Trifoiu continuă: “lansăm ipoteza pe care am argumentat-o pe larg în comunicarea “Beiuşul – popas eminescian. Când a fost Eminescu la Beiuş, în 1865 sau 1867” ţinută în cadrul Sesiunii de comunicări care a precedat serbările jubiliare ale aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Liceului “Samuil Vulcan”… că tânărul “sufleor şi copist de roluri” s-a înapoiat la Cernăuţi, nu prin Moldova, ca în 1864, ci traversând ca şi profesorul său I.G. Sbiera, în 1858 şi 1859, “pedestru”, Ardealul: de la Braşov la Sibiu, apoi prin Ţara Haţegului şi, de la Deva spre Beiuş, prin Ţara Moţilor… … De la Beiuş, la sfârşitul anului şcolar 1864/65, cum era obiceiul ca părinţii elevilor din localităţile învecinate să se întovărăşească pentru ca să meargă împreună, cu căruţele, după fii lor, pribeagul elev bucovinean a putut lesne să-şi facă prieteni cu care să călătorească spre Bucovina”.
Referitor la  călătoria din 1864 la Braşov şi la Sibiu şi cea din 1865 numai la Braşov ca însoţitor şi copist de roluri şi sufleor al trupei de teatru Tardini-Vlădicescu, Nicolae Trifoiu menţionează că se bazează şi pe informaţii consemnate. “Pentru cea de a doua călătorie, din 1865 de la Braşov la Sibiu şi mai departe, prin Orăştie, şi Abrud, la Beiuş, nu ne putem baza decât pe ipoteze, având totuşi ca indicaţie, afirmaţiile lui Slavici că Eminescu “se zbătuse pe la Sibiu, pe la Blaj, pe la Beiuş, în fel de fel de mizerii”. Pe autorul la care ne referim, Nicolae Trifoiu l-a determinat la această ipoteză afirmaţia mai directă din articolul “Cutreierările lui Eminescu” potrivit căruia, “în urma stăruinţei fratelui său” el (Eminescu n.n.) a trecut apoi la Blaj şi mai târziu la Beiuş, unde-şi urmau pe timpul acela studiile câţiva bucovineni şi unde avea de gând să treacă examene ca privatist, adică pregătit în particular”, autorul amendează această afirmaţie “că la Beiuş mai degrabă a fost înainte de a ajunge la Blaj (1866), întrucât ni se pare cu totul de neînţeles să nu fi rămas în amintirea vreunui fost elev al gimnaziului
(liceului) din Beiuş, prezenţa acolo a unui poet cunoscut de către “Familia” lui Vulcan, cu numele de Mihai Eminescu. Dar înainte de 1866, un oarecare elev privatist din Bucovina cu nume necunoscut de Mihai Eminovici, venit să viziteze pe elevii bucovineni (din Beiuş), putea să rămână ignorat. Socotim deci, că în 1865, Eminescu a putut să ajungă, de la Braşov, prin Sibiu, Orăştie şi ţara Moţilor la Beiuş. Mai consemnăm o informaţie nouă, care ar putea fi importantă dacă vom avea, în plus, precizări, chiar documente. O cunoştinţă, Steluţa Eliza Corpodean, din Cluj-Napoca, aflând de preocupările ce le avem în cadrul Cenaclului literar artistic “Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca, ce “îşi propune să cerceteze călătoriile transilvănene ale lui Eminescu, prieteniile sale ardelene şi totodată reflectarea peisajului şi a istoriei Transilvanei în opera marelui poet” ne-a furnizat această informaţie:
Prin 1964, când avea 78 de ani, bunica mea , Rozalia Pop, soţia protopopului Beniamin din Şibot – Alba, mi-a spus că ştia de la socrul dânsei, preotul Pop din Homorod – satul Homorod de lângă Biţinţi, actualul Aurel Vlaicu, sat aparţinător comunei Geoagiu – că acesta a găzduit, câteva zile, pe Mihai Eminescu”. A mai adăugat că descendenţii acestui preot se învinuiau “că au lăsat să fie demolată casa din Homorod în care a fost găzduit cel mai mare poet al neamului nostru”. În urma acestei informaţii se iscă întrebarea “Când să fi trecut poetul prin Homorod. Anul 1868 se exclude rămânând posibil că această călătorie să fi avut loc în 1865 şi 1867. Pentru trecerea prin Beiuş Nicolae Trifoiu consideră plauzibil  anul 1865.
În articolul “A mers Eminescu în 1865 şi 1866 pe urmele profesorului său?” publicat în “Almanah turistic’ 80” (profesorul fiind Ioan G. Sbiera). Ipoteza pe care o lansează autorul ca fiind “demnă de interes” este aceea că pribeagul elev privatist să fi mers de la Braşov la Sibiu, la fratele său Nicolae, student la Academia de Drept, iar de acolo traversând de la Cernăuţi, pe jos. Ţara Moţilor, până la Beiuş de unde să fi intrat în şirul de căruţe care  duceau elevii bucovineni şi năsăudeni, elevi la Beiuş şi, astfel prin Ciucea, Cluj, Dej la Beclean de unde se desparte de bucovineni îndreptându-se spre Năsăud, la Feldru, la prietenul său Ioan Neamţu “la care să fi rămas până în toamnă.
Adâncind cercetările, Nicolae Trifoiu, depistează printre prietenii ardeleni ai poetului, rămaşi necunoscuţi, pe Daniel Ilarie Monasterianu, precum şi soţia acestuia Anna-Ninuţa născută Botta. Acesta urmează liceul la Blaj  dar îl termină la Beiuş în 1868 “şi n-ar fi exclus ca posibilul popas beiuşean al poetului – la care face referinţe repetate Slavici să fie în legătură cu el, Eminescu vizitându-l şi plecând împreună în vacanţă.
Într-un articol publicat în Buletinul “Mihai Eminescu”  (Cernăuţi, 1936)  istoricul literar Gheorghe Bogdan-Duică, revine la un articol de mai înainte în care scria că “n-ar putea dovedi până acum (1924) decât “numai o latură sufletească cu Beiuşul” ( a lui Eminescu n. n. ), în sensul că “ în acel ţinut (în Bihor) a petrecut – aşa se pare – şi Eminescu”.  ( După: Trifoiu, Nicolae. Drumurile şi popasurile tânărului Eminescu. Transilvania. Studii şi articole ( 1976 – 1998 ). Cluj-Napoca, Editura “Dragoş Vodă”, 1998 ).
de Ioan Igna 


Fosti "vulcanisti" beiuseni despre Eminescu 
 
 Printre acei mânuitori de pană care s-au aplecat asupra vieţii, creaţiei şi activităţii lui Mihai Eminescu s-au aflat şi câţiva dintre foştii elevi  ai Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş printre care am aminti pe Miron Pompiliu, Ioniţă Scipione Bădescu, Elie Dăianu, Lucian Drimba…
                   Ne propunem ca în numerele următoare (februarie - iunie) ale acestei publicaţii    aducem omagiul  nostru  mult iubitului fiu al acestor meleaguri De la Nistru pân’la Tisa,  Mihai Eminescu, publicând unele din contribuţiile celor mai sus numiţi. Azi Elie Dăianu:

DĂIANU, Elie (Ilie)**. Preot, istoric. S-a născut la 9 martie 1868 în localitatea Cut, judeţul Alba – A decedat la 1 septembrie 1956 în Cluj. Studii secundare la Beiuş, studii superioare de teologie la Budapesta, filologie la Graz şi Budapesta. Preot şi pedagog în Cluj (din 1902). După 1918, preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, secţia Transilvania, senator şi deputat. A fondat Răvaşul  revistă săptămânală (Cluj, 1903-1910). A tradus Supplexul în limba română.
Din volumele publicate: Biserica lui Bob în Cluj. Cluj, 1906; Eminescu în Blaj. Cluj, 1914; Ion Micu Moldovan zis Moldovănuţ. Cluj, 1937; Timotei Cipariu. Cluj, 1938; Ardealul în avangarda renaşterii naţionale. 1939; Un ungur despre drepturile istorice ale României. 1939. A avut numeroase colaborări la principalele periodice din Transilvania şi de peste Carpaţi. (I. I.)


“E. Dăianu

                     EMINESCU ŞI BLAJUL
- Cum a venit Eminescu în Blaj -


Într-o serie de articole publicate în n-rele 73 -83 ale “Tribunei” sub  titlul: “Eminescu în Blaj” am adunat şi rezumat tot ce se ştia şi ce am putut eu afla asupra petrecerii lui Eminescu ca student în Blaj. Din cercetările făcute rezultă că Eminescu a petrecut în Blaj cam 4-5 luni, în anul 1866; în acest răstimp, cam din iunie până în septembrie, el pare a fi pregătit şi a fi încercat să facă un examen de pe clasele III şi IV ca să se înscrie la începutul anului şcolastic 1866/67, ca elev ordinar, dar n-a reuşit. Astfel el a trebuit să plece iarăşi din Blaj, foarte deziluzionat şi foarte amărât în sufletul său. A şi plecat la Sibiu, de acolo la Răşinari şi peste munţi, prin Vama Cucului, a trecut în România.
De la publicaţiunea din Tribuna încoace, am mai aflat asupra lui Eminescu câteva mici detalii interesante, graţie unor contemporani ai lui Eminescu care mi-au comunicat câte ceva din amintirile lor. Astfel de comunicaţiuni mai de seamă mi-au făcut d-l Ioan German, catihet gr. or. la gimnaziul din Brad şi părintele Ioan Cotta, preot gr. cat. în Bicaz.
Îndeosebi interesantă mi se pare comunicaţiunea făcută de părintele Cotta, de aceea ţin să o public în Familia, care mai întâi a pomenit despre petrecerea lui Eminescu în Blaj  şi prin care sper să ajung a afla şi alte amănunte despre timpul cât Eminescu l-a petrecut prin Transilvania şi special la Blaj.
Vorba e că azi ştim cum a venit Eminescu la Blaj şi ce impresiune  i-a făcut.
M-a, fost adresat părintelui Cotta cu întrebări anume, în privinţa aceasta, pentru că am aflat că d-sa, ca ascultător al cursului extraordinar de teologie pe atunci avuse din întâmplare norocirea de a aduce pe Eminescu la Blaj. Scrisoarea prin care preotul din Bicaz mi-a răspuns, m-a surprins foarte plăcut. Pentru că nu numai verifică informaţia mea anterioară, ci ne dă şi unele preţioase detalii, după care ne putem închipui cu ce sentimente venea tânărul Eminescu înspre Blaj. Din scrisoarea aceasta se vede că Eminescu pierzându-şi pe bunul său patron Aron Pumnul, a cărui moarte o deplânse în versuri duioase, în februarie 1866, şi-a fost pus toată nădejdea sa în Blaj, focularul din care a fost venit şi Bucovinei aportul său de deşteptare naţională. Pierzând adică pe Pumnul, care i-a fost ca un părinte, Eminescu avea dorinţa cea mai mare de a merge însuşi la Blaj, spre a soarbe de la izvor lumina şi dragostea ce o vedea radiind din sufletul lui Pumnul. Cui atât mai amară îi va fi fost deziluzia, când în toamna aceluiaşi an a trebuit să plângă cu amar şi să plece din Blaj cu sufletul amărât şi cu lacrimi în ochi. Iată scrisoarea din chestiune.

                      “Prea onorate domnule profesor,

“Primind epistola P.O.D-tale din 8 mai a.c. grăbesc a satisface preţuitei recercări. Mi-aduc aminte că în anul 1866, luna iulie (?-Dr.E.D.) am primit la teologia morală (cursul teologic mai pe scurt, D.E.D.) dimpreună cu patriotul Toader Cojocaru - un om de mărime extraordinară - am plecat cu trăsura pe Mureş în jos, către Blaj. Trecând prin Reghin, apoi prin Petelia, Gurghiu şi celelalte, am ajuns în Mureş-Oşorhei, unde am tras la otelul “Calul alb”. Îmbrăcat fiind în costum naţional, oricine cunoştea că suntem fii Carpaţilor şi României.
“Pe când stam la masă intră în odaia noastră un tânăr negricios şi se recomandă  “Eminescu”, student din Cernăuţi. Ocupând loc la masă noastră, îndată mare începe a-şi povesti necazurile, cu suferinţele şi lipsa de mijloace ce a avut a îndura în desperata lui călătorie, condus de “dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, după cum zise, de unde a răsărit soarele românismului”. - După ce am folosit câte un pahar de vin îndată scoase un Notes şi cu profundă seriozitate însemna într-ânsul. Ne-a povestit toată călătoria sa din Cernăuţi până în Mureş Oşorhei; mi-am uitat că pe unde şi-a făcut călătoria până acolo, dar prin Bicaz el n-a fost.
“Invitându-l în trăsură, i-am promis că-l voi provedea cu de ale mâncării etc. Mulţumindu-mi a ocupat loc în trăsură. - asemenea şi noi - am continuat călătoria spre Blaj. Din Oşorhei am trecut dealul către Târnava mica prin Dicio-Sân-Martin către Blaj.
“În tot decursul călătoriei tânărul a vorbit foarte puţin fără mereu îşi îmbogăţea Notes-ul cu însemnări. În Sân Martin iarăşi am stat împreună la masă; aici l-am întrebat că ce scrie? Ne-a răspuns: “Domnilor eu sunt poet şi vreau să-mi adun material”. La auzul acestora, ne-am interesat mai mult de tânăr, l-am privit mai de-aproape şi mi-aduc bine aminte de costumul ce-l purta. Pe cap purta pălărie slăbuţă, pantaloni, vestă neagră, slăbuţă, un căput mai scurt de vară şi altul ceva mai lung de toamnă, amândouă negre şi slabe. La întrebarea:
-“Fumaţi domnule Eminescu?- ne-a răspuns:
“Aş fuma dar nu dispun de parale”. I-am scos un florin, pentru care mi-a mulţumit de mai multe ori.
“Continuând călătoria am ajuns în vârful “Hulii” (lângă Blaj). Într-o mână ţinându-şi  Notes-ul, cu cealaltă şi-a luat pălăria jos, strigând: “Te salut din inimă Romă-mica. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea”.
“Am tras la Bugner Vasile, de unde după masă dânsul s-a dus pe la seminar , pe la gimnaziu şi s-a reîntors până seara.
“Tânărul Eminescu a stat în Blaj, după cum mi-aduc aminte “aproape una săptămână”, (?-D.E.D.) în timpul acesta eu l-am provizat cu mâncare; în urmă şi-a luat adio de la mine, sărutându-mi mâna. Unde şi încotro s-a dus, nu ştiu; mi-a promis că-mi va scrie, atât mie cât şi fratelui Cojocariu. Şi într-adevăr, că în anul 1879 am şi primit atât eu cât şi Cojocariu epistolă, însă regret că epistola s-a pierdut încă de atunci, iar despre conţinutul epistolei încă nu-mi aduc aminte. Toader Cojocariu a murit încă înainte de asta cu 20 de ani.
“Eminescu, pe timpul acela, avea etate de 17-18 ani, după a mea părere. Era un tânăr de o construcţie solidă, gras, tare, negricios, tuns, iar în frunte avea un păr bucliu, pe care mereu şi-l netezea; ochi ageri şi ţinută serioasă.
“Aceste date, după cea mai bună a mea ştiinţă şi cunoştinţă vi le comunic.
După care… ş.c.l.
Bicaz la 16 mai 1902

                                                                                IOAN COTTA
                                                                          Cooperator gr. cat.”

Mărturisirile părintelui Cotta - făcute fără a citi cele publicate de mine în “Tribuna” - sunt aşa de sincere, încât se ridică peste orice îndoială. O singură rezervă trebuie să fac faţă cu amintirile d-lui Cotta, anume în ce priveşte timpul când s-ar fi petrecut cele spuse de d-sa. Zice anume că era în luna lui iulie. Şi mi se pare că aici memoria îl înşeală. Ce căuta d-sa prin iulie la Blaj? Doar atunci erau vacanţele cele mari. Nu va fi făcut călătoria aceea mai curând, d.e. după Paşti, pe la duminica Tomii? Eu aşa cred; şi cred că şi aceasta se va putea stabili precis.
Interesant e datul despre scrisorile lui Eminescu din 1879, în care probabil se va fi făcut vreo reflexiune la călătoria din 1866. Pagubă că părintele Cotta n-a păstrat acea scrisoare. Dar oare nu se va fi păstrat cumva scrisoarea adresată colegului d-sale, răposatul Teodor Cojocariu_ Cel ce ar putea ala ceva în privinţa aceasta, nu se simt oare îndemnaţi a cerceta?

Blaj, iunie 1902
                                                                              1902, p. 301 - 302”
                                                                  

(Din: Drimba, Lucian. Eminescu la “Familia”.  Oradea, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Bihor, 1974, p. 264-267).

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

STARE DE URGENŢĂ în statul american Virginia


Preluare antena3.ro

 "Aproximativ 300.000 de americani au fost afectaţi de criza apei în statul Virginia. Ei nu au voie să spele ori să bea apă de la robinete, din cauza unor scurgeri chimice deosebit de toxice. Râul Elk, sursa de apă pentru sute de mii de americani din Virginia, a fost contaminat cu o substanţă extrem de toxică folosită în industria minieră, în urma unei scurgeri de la o fabrică. Chiar şi în cantitate foarte mică, apa contaminată poate provoca iritaţii ale pielii şi ochilor, dar şi greaţă. Iar primele astfel de cazuri au fost raportate deja. Zece oameni au ajuns la spital şi primesc îngrijiri medicale. Autorităţile au dat ordin fabricii să oprească toate operaţiunile pentru a fi siguri că nu vor exista şi alte scurgeri. Între timp, rafturile puţinelor magazine care încă sunt deschise rămân fără sticle de apă. Guvernatorul statului a declarat stare de urgenţă. Restaurantele şi multe hoteluri s-au închis, iar spitalele au oprit orice intervenţie chirurgicală până la rezolvarea problemei apei potabile."

Cum s-ar spune " nici nu s-a uscat bine cerneala de pe articolul publicat ieri si iata ca avem un exemplu tragic si concret despre pericolul otravirii apei.  Cred ca toti suntem constienti ca pe cei care exploateaza resursele, indiferent daca sunt romani sau din alte state, in primul rand ii intereseaza profitul si prea putin protejarea mediului. Asadar, iata ca ajungem sa ne distrugem habitatul, in goana dupa profit. Si atunci la ce mai folosesc banii daca bei apa otravita si nu mai poti vedea un fir de iarba, nu mai vezi animale pe camp, nu mai vezi pesti in rauri? Exploatarea gazelor de sist ne-ar putea aduce in situatia tragica, descrisa mai jos si chiar mai rau... Pentru ca gazele se extrag cu substante toxice, care distrug mediul.
Urmarind filmul de mai jos, putem vedea ce n-o sa mai avem daca ne dorim gaze de sist din pamantul bihorean. 

vineri, 10 ianuarie 2014

Otrăvirea apelor subterane ale României – Motivul principal al exploatării gazelor de șist

Incredibil ce se pune la cale în aceste zile în România, cu acordul Guvernului! Se știe că apa este elementul cel mai vital pentru om și pentru societate. Dacă izvoarele de apă minerală au fost cumpărate deja de firmele străine, în special de Coca-Cola Company, au mai rămas resursele subterane care la nevoie ne-ar fi ajutat să supraviețuim. Se vrea prin orice mijloace să depindem total de sistem, încât nici apă să nu avem fără voia lor. Și normal că apa va fi “tratată” de cei ce ne voiesc dispariția.
În zona Moldovei s-a descoperit la 700 m sub pământ un FLUVIU subteran ce depășește debitul DUNĂRII
Descoperire incredibilă a decanului Facultății de Geologie din Iași, care spune că motivul pentru care Chevron a ales aceste zone din Vaslui pentru exploatarea gazelor de șist, este existența unui fluviu subteran de o lătime de 70 de metri, aflat la 700 m adâncime, cu un debit de curgere mai mare decît al Dunării. Compania Chevron vrea să folosească această apă în fracturarea hidraulică! O sondă folosește pe zi 60 milioane de litri de apă în amestec cu 16 substanțe cancerigene, de ex. 86 000 kg sodă caustică pentru fiecare sondă! Unde se va deversa această cantitate imensă de soluție toxică?! Este clar că în doar câteva zile de exploatare toată apă potabilă din zonă va fi contaminată, toxică. Chevron minimalizează această zonă, numind-o aquasferă, și spun că o vor străbate cu sondele fără să o afecteze! Câtă minciună sfruntată, când toate cazurile din lumea arată că acolo unde au fost exploatate gazele de șist, apa a fost contaminată!
FLUVIUL gigant ce pornește din zona Putnei străbate întreaga Moldovă și formează un lac de acumulare sub Dobrogea
O sursă gigantă de apă potabilă, care ar putea fi folosită pentru irigații, pentru alimentarea orașelor, etc. străbate întreaga Moldovă, acumulându-se într-un lac imens sub Dobrogea.
Resursele Romaniei, vandute agentilor care l-au spionat pe Ceausescu (enational.ro)
Geologii din vremea lui Ceausescu descoperisera imensele lacuri de apa subterana din subsolul dobrogean, din care deja au inceput a se alimenta cateva localitati. Si din care s-ar putea alimenta in viitor intreaga populatie a Dobrogei, poate si o parte a Capitalei. Lacuri care risca sa fie contaminate de exploatarea gazelor de sist, care, cica, ar asigura o oarecare autonomie energetica Romaniei pentru vreo 15 ani. Mare strategie, mare e gradina lui Dumnezeu! Dat fiind ultimele rapoarte despre penuria de apa potabila pe glob, apa din lacurile alea subterane va costa infinit mai mult decat „castigurile” obtinute din exploatarea gazului de sist.
Pentru ca fostii securisti au fost implicati in actiuni din cele pe care vi le prezentam in continuare, un extras dintr-o scrisoare a lui Marian Rizea catre un prieten, referitor la naucitoarele „privatizari” ghidonate de Mihai Razvan Ungureanu.
„Romania si Polonia detin cele mai mari zacaminte de gaze de sist din Europa. Prin anii 1980, Institutul de Cercetari Petrol-Gaze din Campina, numarul 1 mondial, a avut niste teme de cercetare catalogate „000”. Adica strict secret! De doua dintre acestea, m-am ocupat personal. In arhive se gasesc dovezi despre rezultate, specialistii implicati, actiuni ale esticilor si vesticilor etc. Dar si decizii ale mai marilor vremii care intelegeau riscurile pentru Romania daca se utilizeaza metoda de exploatare prin fracturare hidraulica in apropierea rezervoarelor de apa subterana descoperite sau a altor zone protejate. Prin 1983-1985, un dr. ing. geolog, de mare talie stiintifica, de la Centrala Gazului Metan Medias, a abordat in teza sa de doctorat, intr-un capitol secret, problematica exploatarii gazelor de sist. Acesta atragea atentia asupra pericolului pe care-l reprezinta fisurarea hidraulica! Spunea ca in Transilvania si in Dobrogea (in Marea Neagra se descoperisera deja zacaminte de gaz de sist) sunt cateva rezervoare de apa potabila subterana!”
 
Comoara din “seiful” Terrei
71 la sută din suprafața pământului este acoperită de apă, corpul uman este format în proporție de până la 60 la sută din apă, iar de-a lungul vieții consumăm cel puțin 35 de tone din lichidul vieții. Pe scurt apa are drept sinonim viața. Mergem pe pamant, dar tot atat de bine am putea spune ca “mergem” si pe apa. Volumul apelor subterane se masoara, la nivelul intregii planete, in milioane de kilometri cubi. Am descoperit cateva date intr-un material intitulat “Prolog la hidrogeologia generala”, intocmit de profesorul doctor inginer Daniel Scradeanu, de la Departamentul de Inginerie Geologica al Universitatii din Bucuresti. La adancimea de 2.000 de metri, de pilda, volumul estimat este de 24 de milioane de kilometri cubi. Putem sa coboram si la 5.000 de metri adancime, unde cantitatea totala de apa atinge 60 de milioane de kilometri cubi. Oamenii de pe intreaga planeta folosesc insa numai 0,63% din tot acest volum, conform datelor UNESCO. Terra pastreaza astfel, ca intr-un seif, o adevarata comoara. Pentru generatiile viitoare…