vineri, 27 ianuarie 2017

IOAN BOROȘ (1850 - 1937)

           BOROŞ, Ioan**. Preot, publicist, istoric. S-a născut la 20 octombrie 1850 în  Carei – A încetat din viaţă la 29 ianuarie 1937 la  Lugoj. A urmat şcoala primară în localitatea natală, studiile  secundare la Beiuş. Deoarece nu a fost primit în Seminarul de la Oradea, s-a dus la Lugoj, de unde a fost trimis la Universitatea din Viena 1869 – 1873. După absolvire se stabileşte la Lugoj, unde îndeplineşte diferite funcţii în administraţia bisericească: cancelar diecezan, vicenotar consistorial iar în anul 1877 este hirotonit preot celib. În anul 1880, este numit paroh la Zăbrani unde rămâne până în 1897. Inițierea în jurnalistică prin colaborarea la “Sionul Românesc” din anii studenției dar şi provocările din perioada petrecută în citadela de cultură de la Beiuş îl determină să se dedice cercetării istoriei şi culturii neamului românesc şi comunicării rezultatelor prin scris şi viu grai. La inițiativa sa, sub patronajul Ministerului Cultelor, Instrucţiunii Publice şi Bibliotecilor s-a înființat primul muzeu al Lugojului,  în anul 1905, sub numele Reuniunea de Muzeu a Comitatului Caraş-Severin. În 1911 este numit canonic prepozit. A fost delegat de Lugoj la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918.  În 1922  Sfântul Părinte Papa Pius al XI-lea îl numeşte Episcop titular, cu numele de „al Tesbiei”, însă nu a fost consacrat nici odată. Între 1918 şi 1936 a fost  preşedintele secţiei Banat a Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice. Are importante contribuţii la istoria Banatului, a Caransebeşului, a răscoalei lui Horea, a mişcării revoluţionare condusă de Tudor Vladimirescu, ecourile lor în Caraş – Severin. Scrie mai multe lucrări privind istoria bisericii şi viaţa şi activitatea lui Eftimie Murgu etc. A colaborat la elaborarea Enciclopediei române a Astrei. Grav bolnav, se stinge la 29 Ianuarie 1937 la Lugoj.  (I. I.)
Foto: http://www.buletindecarei.ro/
Scrieri: 
   -    Liturghierul, 1880.  -  Ritual sau explicarea riturilor sacre ale Bisericii greceşti catolice, Lugoj, 1881.-  Ierachia Bisericească sau Esplicarea Ceremonieloru sacre prescrise, Gherla, Tipografia „Aurora”, 1894. - Observări referitoare la Liturgieriul dat în Blaj la 1870, în „Foaia bisericească”, an IV, 1886, nr. 10. - Diecesa Lugoşului-Şematism istoric, publicat sub auspiciile Episcopului Dr. Demetriu Radu, Episcop greco-catolic. de Lugoj pentru jubileul de la Sânta Unire de 200 ani, de la înfiinţarea aceleaşi dieceze de 50 ani, Tipografia Ioan Virányi, Lugoj, 1903. – Organizarea şcoalelor naţionale româneşti în comitatul Caraşului la 1785- 1786, Caransebeş, 1914. -  Unirea românilor din Lugoj. Istoricul parohiei intre anii 1836-1860, Editura „Sionul Românesc”,Tipografia Husvéth & Hoffer, 1926. Reeditată, ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2001. - Revoluţia lui Horea şi comitatul Caraş.   În:  Transilvania (Sibiu). An. 53,  1922,  p. 8 – 14;  - Frica de o răscoală a românilor din Zărand la 1800.  In:  Transilvania  (Sibiu). An. 57, Nr. 11 – 12, 1926, p. 629. - Evenimentele revoluţiei de libertate din anii 1848–1849 desfăşurate la Lugoj, Tipografia Naţională, Lugoj, 1927. -– 632;  - “Constituţia”, societate secretă română în Lugoj  (1830 – 1834).  Lugoj, 1928; – Deţinerea a doua a lui Eftimie Murgu.  In: Curierul Banatului, nr. 1, 1929; - Raporturile vechiului judeţ Caraş şi alte informaţii despre revoluţia lui Horea. In:  Analele Banatului (Timişoara). An. 4,  Nr. 1, fasc. 8, 1931, p. 90 – 98. - Boroş, Ioan. "Constituţia", societate secretă română în Lugoj (1830-1834).  Lugoj, 1928. Repertoriu istoric despre oraşul Lugoj si districtul Lugoj, respectiv vechiul judeţ al Caraşului din ani 1332- 1800, 31 iulie 1931.
Referiri:
- Albu, Nicolae. Istoria învatamântului românesc din Transilvania până la 18OO… p. 16, 236, 315;
- Enciclopedia istoriografiei româneşti…  p. 69; - Mihoc, Blaga. Valenţele emancipării. Blaj, Editura Logos ’94, 2004, p. 103.
- Sergiu Stoica. Biserica greco-catolicã din Banat în perioada anilor 1920 – 1948. Editura Eurostampa, Timişoara, 2011.  
- http://redesteptarea.ro/canonicul-ioan-boros-omul-care-a-redat-lugojului-memoria/
- http://www.buletindecarei.ro/2015/10/doua-personalitati-careiene-omagiate-pe-data-de-20-octombrie.html

marți, 24 ianuarie 2017

Mica Unire la Beiuș



          Marți, 24 ianuarie 2017, ora 11.00,în Parcul Central din municipiul Beiuș, aproximativ 200 de persoane au participat  la depunerea de coroane prilejuită de aniversarea a 158  de ani de la Unirea Principatelor Române Muntenia și Moldova.
          Printre participanți s-au numărat senatorul Cornel Popa, deputatul Gheorghe Bogdan, primarul Petre Caluș Mlendea alături de viceprimarul Ovidiu Dăescu, consilieri jmunicipali, comandantul garnizoanei lt. col. Angelin Buf, cadre militare în rezervă și în retragere, profesori, elevi, cetățeni ai municipiului.




         Manifestarea a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți în frunte cu protopopul ortodox de Beiuș pr. Marian Popa, urmată de o rugăciune a protopopului greco catolic de Beiuș Zorel Zima.

Primarul Petre Caluș Mlendea a rostit o scurtă alocuțiune. 
A urmat depunerea de coroane și jerbe de flori la Monumentul Martirilor Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Nicolae Bolcaș. S-au depus  coroane din partea Senatului României, a Camerei Deputaților, Primăriei, Consiliului Local, Unității Militare 01343 Beiuș, Poliției Beiuș, Detașamentului de Pompieri Beiuș. Au mai depus coroane ANCMRR Filiala Beiuș, instituțiile beiușene, școlile și Asociația Avram Iancu Beiuș. Partidele nu au depus coroane de flori.
       Ceremonia s-a încheiat cu tradiționala Horă a Unirii.
       Chiar dacă afara au fost doar câteva grade, am avut un cer senin, fără pic de nor, și un "soare cu dinți" care a mai imblânzit gerul de afară. Ceremonia, la care au participat și mulți copii, a durat circa 50 de minute. 
      Un regret am simțit cînd am văzut că de Ziua Unirii, preoții celor două culte - ortodox și greco-catolic - au oficiat slujbe separate. Înainte de 2008, slujbele religioase se oficiau împreună, de către toți reprezentanții cultelor. Deh, alte vremuri... Dar asta e o altă poveste.


Simion R. Suciu


Galerie foto








duminică, 15 ianuarie 2017

MIHAI EMINESCU - 167 de ani de la naștere

Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei românești
15. ianuarie 1850 - 15 iunie 1889
 Despre Mihai Eminescu și Beiuș. Click aici!



Mihai Eminescu - Epigonii

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

Liră de argint, Sihleanu, - Donici cuib de-nţelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale ne'nturnată.
S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.

Eliad zidea din visuri şi din basme seculare
Delta biblicelor sunte, profeţiilor amare,
Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nţeles;
Munte cu capul de piatră de furtune detunată,
Stă şi azi în faţa lumii o enigmă n'explicată
Şi vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.

Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă;
L-ale ţării flamuri negre Cârlova oştirea cheamă,
În prezent vrăjeşte umbre dintr-al secolilor plan;
Şi ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii,
Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperării,
Descifrând eternitatea din ruina unui an.

Pe-un pat alb ca un linţoliu zace lebăda murindă,
Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă -
Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;
Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,
Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare
Şi astfel Bolintineanu începu cântecul său.

Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită,
Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită,
Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet,
Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune,
Şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,
Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet.

Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne,
Căci pe mucedele pagini stau domniile române,
Scrise de mâna cea veche a-nvăţaţilor mireni;
Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,
Zugrăveşte din nou, iarăşi pânzele posomorâte,
Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.

Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
Şi iubind-o fără margini, scrie: "visul de poet".

Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,
Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,
El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ,
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi.

Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n'existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -
Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.

1870, 15 august

vineri, 13 ianuarie 2017

MIHAI POP BRUCHENTAL 1908 - 1989

Sursa foto: http://www.agero-stuttgart.de/
BRUCHENTAL, Mihai (Mihai Pop Bruchental)***: Profesor, compozitor, dirijor, om de cultură. S-a născut în localitatea Derna, din jud. Bihor la 15 ianuarie 1908. -  A încetat din viaţa la  19  ianuarie 1989 în Nucet, fiind înmormântat în Beiuş. După încheierea şcolii primare, începând cu annul 1927 şi până în 1931 când şi-a susţinut bacalaureatul a fost elev al Liceului “Emanuil Gojdu” din Oradea. A urmat studii  superioare la Academia Teologică din Oradea  (1927 – 1931), unde l-a avut ca profesor pe  compozitorul Francisc Hubic. Fiind, din copilărie, pasionat de muzică, după terminate teologiei frecventează cursurile Academia  de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj  (între 1931 şi 1935). Părinţii, ambii  învăţători i-au transmis dragostea pentru muzică. De la tatăl său a moştenit o vioară bună, cu sonoritate mare şi plăcută, făcută de celebrul constructor de viori din Budapesta Barany Rezso. A studiat intens muzica din anii de liceu cu prof. Eugen Hâncu iar vioara cu prof. Bela Schmelzer. După absolvirea Academiei de muzică, deşi talentat mânuitor al viorii nu poate rămâne în orchestra Filarmonicii din Cluj şi  este numit profesor de muzică la Liceul “Samuil Vulcan”  din Beiuş unde a funcţionat până în august 1949. A  reînviat tradiţia corală a acestui liceu şi a instruit şi condus fanfara liceului. A realizat o colaborare artistică amplă cu Liceul de fete din Beiuş. A colaborat cu orchestra simfonică a celor două fanfare de la unitatea militară din oraş de sub comanda locotenentului (mai târziu generalul) Dinu Stelian. La 1 septembrie 1949 a fost transferat la  Şcoala pedagogică de educatoare din Beiuş unde funcţionează până în septembrie 1972 când se pensionează, aici predă: teoria muzicii, solfegiul, corul, vioara, metodica predării muzicii la copii preşcolari şi asistenţa la lecţiile practice. Simultan cu activitatea de la catedră, Mihai Bruchental a desfăşurat o vastă activitate de culegere a folclorului muzical. Colecţia lui cuprindea 1340 melodii culese din 206 localităţi din care 1056 melodii şi texte de colinde. Începând cu anul 1945 este principalul organizator al vieţii muzicale în Beiuş. Pe lângă formaţiile muzicale ale celor două licee şi ale şcolii pedagogice instruieşte şi conduce corul sindicatelor din Beiuş, Corul Cooperativei meşteşugăreşti “Muncitorul”, Corul sindicatului învăţământ, Corul cooperaţiei de consum. Are cea mai importantă contribuţie in reluarea activităţii corului “Lyra”. La 25 ianuarie 1969 Corului Lyra al Casei de Cultură Beiuș îi este decernat, prin decret prezidențial, Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a, „pentru merite deosebite în activitatea artistică de amatori, cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la înfiinţare” iar dirijorului acestuia, Mihai Pop Bruchental, „profesor la Liceul nr.2 din Beiuș”, Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a. Înfiinţează pe lângă casa orăşenească de cultură o orchestră semisimfonică. (I. I., S.S.)

Are şi o bogată activitate componistică din care amintim: Compoziţii corale: - Imn eroilor; - Omagiu eroilor; - Imn închinat zilei de 1 Decembrie; - Imn eroilor dr. Ioan Ciordaş si Nicolae Bolcaş; - Imn întemeietorului Vulcan”; -  Omagiu corului “Lyra” din Beiuş; - Imn închinat semicentenarului Liceului pedagogic din Beiuş; Poeme corale: - Poema deşteptării; - Poemul Horea Crăişorul;     - Poemul Inochentie Micu–Klein; - Visuri împlinite etc.  Madrigale şi cantate:  - Ecoul codrilor; - Nuntă-n gospodărie;  - Nu-i bai; - Fluieraş să cânţi cu foc; - Fata de pe valea Crişului; - Fata bihoreană; - Cântec de leagăn; -Divertisment bihorean; - Cinci tablouri folclorice bihorene; - La şezătoare în Bihor ş. a. Compoziţii vocale (lieduri şi romanţe): - Peste vârfuri; - Când amintiri; - Iubind în taină; - O seară cu tine; - Nu tresări etc;  Muzică instrumentală ( pian, vioară şi pian): - Două dansuri din Bihor; - Reverie; - Elegie; - Amintiri; -  Suită românească; - Sonate nr. 1-7; Muzică de cameră: - Fantezie greacă; - Variaţii pe o temă de sârbă; - In luncă se fugăresc două turturele. In octombrie 1973, această ultimă operă a fost transformată şi a fost interpretată în ziua de 15.01.1978 de către orchestra de cameră a Filarmonicii din Oradea sub conducerea dirijorului Miron Raţiu, în sala pentru festivităţi a Muzeului Ţării Crişurilor la concertul omagial dedicat aniversării a şapte decenii de la naşterea maestrului Mihai Bruchental. Muzica de cameră mai cuprinde: - Romanţa toamnei; - Divertisment bihorean nr. 1  şi - Divertisment bihorean nr. 2. Alte genuri de compoziţii muzicale: Lucrări simfonice - Privelişti maramureşene; - Prin Munţii Apuseni; - Simfonia în re major; - Simfonia rustică; - Bucuria amintirilor; - Uvertura românească; - Uvertura românească în stil clasic; - Două portrete simfonice.  Dintre  compoziţiile de muzică scenică amintim; - O nuntă în Bihor. Creaţii coral-simfonice: - Îndemn; - Visuri împlinite; - Poemul coralo-simfonic Inochentie Micu-Klein, Concertul coral: - Cântec de leagăn;  opera - Vifleiemul pusă în scenă cu elevi de la cele două licee. A publicat piese corale şi folclor muzical în diverse reviste de specialitate şi în culegeri editate pe plan judeţean. A  elaborat două mari tratate; Tratat de teoria formelor muzicale cu 700 de exemple (achiziţionat de Uniunea Compozitorilor) şi Tratat de teoria instrumentelor muzicale simfonice în trei volume. Toată viaţa a muncit cu modestie şi pasiune.      

Referinţe: - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia…  p. 36, 40-41, 107, 112; - Duma-Suceveanu, Constantin. - Documentar.   În:  Pagini de ucenicie (Beiuş). An. 6, nr. 2-3 (11-12), 1972, p. 35-45, p. 38.

miercuri, 11 ianuarie 2017

GAVRIL BODNARIU 1863 - 1907

BODNARIU, Gavril*/**/***: Preot, scriitor, folclorist. S-a născut în  1863 în Beiuş – Se stinge din viaţă la 11 ianuarie 1907 în Beiuş. Clasele primare şi studii secundare le-a făcut în Beiuş, studiile superioare teologice la Arad. Având o voce bună, îşi cumpără o vioară, trece Carpaţii şi dă examen de admitere la Conservator în Bucureşti. N-a fost admis şi se întoarce la preoţie, la parohia Bochia, unde se căsătoreşte cu fiica preotului greco – catolic, frate cu profesorul Marinescu, „bunul profesor” din Beiuş. Având o căsătorie nereuşită, părăseşte familia, casa şi parohia şi se stabileşte administrator parohial la Drăgoteni – Bihor, nu prea departe de Beiuş, de acolo venind în fiecare joi la târgul săptămânal al Beiuşului. Gavril Bodnariu a adunat folclor şi a scris poezii originale. A colaborat la Familia, Foaia literară din Oradea, Calendariu… din Arad şi alte calendare şi almanahuri. N-a fost un scriitor fecund a publicat un singur volum de Poezii. A fost un bun culegător de folclor,  “scoţând la lumină nestemate” pe care le-a publicat în periodicele amintite. Ilarie Chendi are un şir măgulitor de aprecieri pentru activitatea de folclorist al lui Gavril Bodnariu.
Doi lupi. - Fabulă. — Sămânând bine şi la păr şi la făpturi, se ştiau că's de-o viţă; firea şi obiceiul însă nu şi'l cunoşteau, deşi erau mai lup unul decât celalalt. Era să zic, mai sprinteni, deci mai ca spor la răpiri unul decât celalalt, de aceea: cel dintâiu nu se însoţia, ci se feria de al douilea. De pe masa celui dintâiu nici când nu se sfârşia prada, până când al doilea ducea adese ori lipse, până și foame. Acesta cercetând adese ori pe ce( şi aflându'l tot cu masa încărcată, odată îl întrebă : — De unde al tu, frate, atâta câştig? —După trudă şi ostenele, dă Dumnezeu - f u rëspunsul. Ei, bine, frate, şi eu alerg, ostenesc ţi mă trudesc, dar eu de aceea trăesc tot cu lipse mai mult. — Nu te ştii cumpăni. — Nu mă ştiu cumpăni ? — Te rog, Imprumută-mi puţin, până-mi vine rândul. — Abia mi-ajunge mie. Rău eşti de inimă și apoi zise întru sine : -Las', că voiu da eu de isvorul câştigului tău şi apoi şi pentru mine va răsări soarele, ca şi pentru tine. S'a pus la pândă şi a aflat de unde cară cuscru-său atâta pradă şi a încercat şi el, dar tot fără folos, căci totdeauna era simţit, alungat şi gonit, căci, după-cum i-a spus celalalt: nu ne ştia cumpăni. S'a gândit altcum : într'o noapte, pe când cela era dus după vr'o pradă, ăsta s'a das la el în vizuină şi i-a curăţit bine masa de tot ce-a aflat pe ea. Când cela s'a rentors şi i-a venit miros de pustiu, nădăindu-se, hai pe urmă până la ăsta: — Ce-ai căutat tn vizuina mea şi mi-ai furat avutul?! ! — Apără şi fereşte, Doamne !.. . — Taci, că-ţi cunosc eu urma... —Mai sunt urme ca ale mele! —Ba că's chiar ale tale urmele, le  cunosc şi după miros... şi nici una, nici alta: dă cu el încoace şi tncolo, dă a'l prinde cu dinţii şi a'l sfâşia, până când scoase din el promisiunea, că-i va aduce îndoit ce i-a furat.   Nu alt cum e şi între oameni: Un tâlhar mai mare decât altul. Să păzească sfântul pe oricare tâlhar să mai fure delà tâlhar, că nu-i tâlhar să poată ascunde dinaintea tâlharului şi vai de pielea tâlharului, când cade pe mâni tâlhăreşti, fiindcă, simţindu-se vinovat, nu are putere să se apere, ci, de vrea pace, vrând-nevrând trebue să întoarcă cu percente fartai câştigat cu furtişagul.
Gavril Bodnariu.Tribuna Poporului, pg. 4,5 Anul V, nr. 41 (nr. de duminecă 10), Arad 3/16 martie 1901.  (I. I.)

            Scrieri: Hârburi risipite. Legende din popor, de Gavril Bodnariu. Oradea-Mare (Tiparul Tip. Patria), 1906. (20,5 x 13). 116[-118] p. 80 fil. (Astra-S 16253) 
Oglinda inimei. Poesii, de Gavril Bodnariu. Arad (Tipografia diecesană), 1899. (18,5 x 13). 138 p., 1 f. l corona (I 14116) Cu portret. 

Referiri: - Bradu, Ioan.  Poeţi şi prozatori bihoreni. Beiuş, Tipografia Doina, 1948; 
              - http://www.biblacad.ro/