miercuri, 14 iulie 2010

Scrisoare deschisã cãtre preşedintele României

Scrisoare deschisã cãtre preşedintele României
Scris de ... mine   
Marţi, 13 Iulie 2010 13:25
Dupã cum veţi observa în finalul acestei scrisori, ea a fost scrisã în urmã cu mai mult de o lunã. Autorul scrisorii, comandorul de marinã în retragere Tãnase SUSANU, actualmente profesor universitar, a trimis-o atât la preşedinţie cât şi la televiziuni, la Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi la presã. Nu a primit nici un rãspuns de la cel cãruia îi este adresatã, iar prin presa care pretinde cã se zbuciumã pentru dreptate şi pentru binele acestui popor nu a apãrut, sau nu am eu ştiinţã sã fi apãrut. Nici pe la televiziuni. Aşa cã, o publicãm şi noi. Poate vom genera un alt tip de ecou.
*************
Domnule Preşedinte Traian Bãsescu,

Decat sa mai insistati in masuri anti-popor roman, mai bine luati masuri pentru exploatarea romaneasca a minelor de la Rosia Montana. Aveti acolo destui bani ca Romania sa traiasca bine multi ani de acum incolo. Cititi materialul din e-mail si va astept public cu o declaratie in acest sens.
Nu glumesc. Chiar va astept, pentru ca mi se pare important sa va vad reactionand la vocile cetatenilor. In ultimul timp, cetatenii de rand nu va mai vad in mijlocul lor. Unde sunt "baile de multime" de alta data? Nici la TV nu mai vreti sa apareti. Stati in "turnul de fildes" de la Cotroceni si...faceti presiuni asupra bietului Boc care va rezista cat va putea. Dar daca se rupe ata?
Luati-ne in seama Domnule Presedinte! Din ce in ce mai mult sunteti perceput ca un tradator de tara. Daca sunteti presedintele meu, faceti ceva pentru mine! Nu aveti voie sa actionati impotriva mea. Iar daca actiunile dvs. sunt impotriva mea, nu va pot percepe altfel decat un tradator al intereselor mele, adica ale celui care v-a votat.
Iesiti de sub influenta "Guvernului Mondial"! Nu va place expresia, nu? Dar atunci cum sa interpretez insistenta dvs. de a nu schimba nici o virgula din scrisoarea de intentie adresata FMI? Dar este mai bine sa faceti ca tara sa dea in clocot? Este mai bine sa va vedeti propriul popor ingenunchiat?
Amintiti-va cum a murit Ceausescu! Mi-ar fi mila de Dvs. asa cum mi-a fost mila si de Ceausecu (pe care eu nu l-am iubit, l-am urat chiar, dar nici n-am fost de acord sa fie asasinat). N-au trecut decat doua decenii de atunci. Puneti-va memoria la treaba si...vedeti unde va situati in ochii poporului. Asta ca sa va feriti la timp de furia multimilor. Profitati de cei ca mine care incearca sa manuiasca doar cuvintele. Dar daca dati peste cei care manuiesc batele?
Spuneti ca nu sunt alte solutii? As putea sa fiu de acord cu Dvs., Domnule Presedinte, dar numai dupa ce vad ca veti pune in practica toate solutiile propuse de opozitie, sindicate si...mai putin patronate. Daca propunerile lor n-ar da rezultatele scontate, atunci as fi de acord sa luati si masuri anti-populare. Dar pana atunci nu pot accepta masurile Dvs. de imbogatire a bogatilor si de saracire a saracilor (una dintre ele fiind chiar aceasta renumita cota unica de 16%, valabila in Romania si in Slovacia - "modelul" nostru economic!!!). Imbogatitii de carton, care s-au infruptat pana acum ca hienele din averea acestei tari, trebuie sa fie obligati sa sustina deficitul bugetar. Ca doar ei sunt vinovati de starea in care am ajuns ca tara. Ei si…dvs., politicienii. Nu ne mai ametiti ca ei sunt motorul economiei romanesti si ca ei trebuie sa fie protejati. Stim bine cum s-a imbogatit majoritatea lor. Iar Dvs. stiti bine ca nu-i intereseaza bunastarea acestui popor. Au doar interese personale. Poporul acesta nu-i chiar tampit, asa cum cred multi dintre politicieni. Este doar prea rabdator. Dar va sfatuiesc sa nu profitati prea mult de rabdarea lui. S-ar putea sa “dea in foc”.
As vrea sa va mai dezvalui ca stim de ce se platesc si in prezent salarii “nesimtite” si ilegale, in timp ce luati masuri de austeritate impotriva “nemernicului” de popor care va incurca. Ar fi bine sa ne spuneti cu ce cotizatie contribuie la partid fiecare din acei consilieri ministeriabili (si altii ca ei) cu salarii de zeci de mii de lei, mai mari chiar decat ale sefilor lor, ministrii? Cum pot sa inteleg altfel faptul ca subalternii au salarii mai mari decat sefii? Nu mai spun de salariile diriguitorilor agentiilor guvernamentale. Nu mai spun de numarul acestor agentii si de numarul prea mare de ministere. Toate acestea se intampla ca sa adunati cat mai multi bani negri la partid pentru cumpararea “prostilor” in campanii electorale. Apropo! Ne puteti spune de ce PDL-ul nu are nici o datorie financiara, in timp ce celerlalte partide au? Nu bate oare la ochi? Asa-i ca-i avantajati acum pe toti cei care v-au sponsorizat? As putea sa inteleg, dar va intreb: de ce trebuie acum sa recuperati tot de la “plebe”? Simtiti ca poate sa mai duca samarul greu pus pe umeri? Eu va informez ca nu. Mai reevaluati situatia!
Eu va spun Dvs. toate acestea, dar in acelasi timp mi-e teama ca ma plang "lupului" si-mi pun intrebarea retorica: Nu cumva si presedintele meu are aceleasi interese personale ca si clasa imbogatitilor? Chiar suntem un stat mafiot? Intrebarile sunt retorice, dar nu va impiedica nimeni sa raspundeti la ele.
Domnule Presedinte, daca aceste reprosuri vi le-ar fi facut un politician din opozitie, ati fi spus ca este o declaratie populista. Eu nu sunt politician. Sunt doar un cetatean obinuit al cetatii. Auziti-ma!
Va astept reactia. Doar sunteti in slujba mea, nu?

Prof. Univ. Dr. Ing. Tanase Susanu                                                          8 iunie, 2010
Str. Pescarilor nr. 16, Bloc BM7, Ap. 25,
900533 CONSTANTA
Tel.: 0763689160
Email: tinel47@hotmail.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

P.S. Vedeti ca mi-am dat toate datele? Sper sa nu ma trezesc cu Serviciile Secrete la usa mea. De ce sper? Pentru ca, naivul de mine, inca mai cred ca multele servicii secrete din Romania actioneaza pentru promovarea intereselor poporului roman. Deci nu mi-e teama de ele. Si dac-ar fi sa-mi fie teama, ce pot sa-mi ia mai mult decat viata?! Asa-i?

Preluare de pe: www.altfel.info/observator/

PROIECTUL O LACRIMĂ PENTRU TERRA LA SFÂRŞITUL PRIMEI PĂRŢI


Pe 1 iulie s-a încheiat prima parte a proiectului naţional,, O lacrimă pentru Terra”, proiect la care au participat 56 de şcoli din ţară. Fiecare şcoală a trimis, după fiecare activitate, câte un raport cu ceea ce a realizat în timpul activităţilor, rezumate şi imagini semnificative, astfel s-au adunat 56 rapoarte pentru fiecare activitate, deci, în final, 224 rapoarte .
Rapoartele au fost adunate de către dna Diana Târnăveanu de la Liceul Pedagogic “Nicolae Bolcaş” din Beiuş, cu sprijinul prof. Mihaela Ilieş, Laura Pugna şi Remus Lazea şi asamblate în câte o carte, corespunzătoare fiecărei etape. La final de vacanţă se vor prezenta 4 cărţi, cu titlurile:
1. APA, ESENŢA VIEŢII
2. SĂ AJUTĂM PAMÂNTUL SĂ ZÂMBEASCĂ
3. COMOARA VERDE DE LÂNGĂ NOI
4. O VIAŢĂ MAI BUNĂ ÎNRT-UN MEDIU MAI CURAT
Fiecare carte va cuprinde aspecte din activitatea celor 56 de şcoli. Cărţile vor fi editate la editura Casei Corpului Didactic din Oradea şi tipărite color în  format A4.
          A doua parte a proiectului se va desfăşura sub forma unui simpozion naţional care va avea loc în luna decembrie a.c. la Liceul Pedagogic “Nicolae Bolcaş” din Beiuş.

Simion Suciu

duminică, 11 iulie 2010

In Memoriam VIOREL HORJ



“Sunt bihorean prin naştere şi tot fiu al locului am rămas, chiar dacă soarta m-a purtat “pe atâtea căi răzleţe”.  De fapt peregrinarea mea prin lume m-a confruntat mereu cu vatra de obârşie. Oriunde m-aş fi aflat  (în ţară, sau dincolo de graniţele ei ), o voce tainică, un duh al pământului îmi şoptea în ureche că n-am nici o şansă să mă “fixez” în altă parte. Zborul de la cuib nu mi-a fost îngăduit decât pe mici distanţe. Cum, adică ?  Iată !  Am făcut clasele elementare şi medii în aceeaşi instituţie, Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş…  Apoi am devenit student al Universităţii din Cluj. După absolvire m-am reîntors la liceul pe care-l terminasem cu 5 ani în urmă, printre foştii mei dascăli, acum colegi. Deci, tot aproape de casa unde am văzut lumina zilei. Micile “valuri culturale” pe care le-am iscat în oraşul cu tradiţii ilustre,… aveau să mă poarte la o distanţă ceva mai mare de “cuib”, în centrul regional Oradea: nu mai departe de 67 km.  Acolo aveam să rămân definitiv într-o instituţie pe firma căreia scria şi “Cultura” printre altele. Dar, abia ajuns aici, a început să mă bântuie nostalgia întoarcerii. Cum drumul real dar şi ireversibil spre locul natal nu mai era posibil, am încercat să durez un altul, pavat cu himere şi ficţiuni. Călătoriei  “în spaţiu”, i-a luat locul cea  “în timp”.  Drumurile prin memorie mi s-au strâns toate, ca într-un ghem, în trei cărţi  (printre altele) “Muntele acvilelor”, “Vestitorul din amurg” şi “Calul troian”:  poezie, proză memoralistică, roman. Toate, dar absolut toate, cu rădăcini adânci în vatra de obârşie. În sfârşit, puteam să spun, cu întreaga mea fiinţă, că mă aflu acasă. Personajele şi întâmplările cărţilor menţionate au suportul real în lumea revolută a satului meu. Satul se numeşte Drăgăneşti…”

vineri, 9 iulie 2010

LISTA RUSINII





Ce aveţi, nevrednicilor, cu această ţară?
de Adrian Paunescu – 14 iunie 2010

Până la urmă, ce aveţi, nevrednicilor cu această ţară? Cum dracului de aţi ajuns voi, nişte sfertodocţi abuzivi, să conduceţi o Românie bimilenară, să vă îmbogăţiţi pe seama ei şi să nu vă astâmpăraţi nici după ce v-aţi făcut plinul, gaşcă de citrice putrede ce sunteţi! Noi, ăilalţi, aproape că vă şi iertasem pentru marşul vostru prin străchini, pentru neverosimila trecere într-o noapte de la stânga la dreapta, pentru toată contribuţia voastră la prăpădul general. Vă consideram nişte începători în ale politicii şi nişte buşteni în care încă nu a intrat meşterul cu dalta, să le dea forma. V-aţi trădat familiile şi prietenii, ca să cerşiţi un loc mai în faţă la momentul împărţirii de scaune. Şi dacă aţi fost cinici şi duri între voi, ce v-ar fi putut opri din opera de umilire şi retrogradare a poporului român, căruia i-aţi dat cu democraţia în cap, să-i treacă pofta de-a mai exprima opţiuni. Primele întruchipări ale voastre erau parcă din galeria de epubrete a unui prestidigitator alchimist. Cu timpul, leagănul naşterii voastre a fost chiuveta. Din spălăturile ei s-a putut naşte haita voastră nevertebrată şi lacomă.

Dar măcar o relaţie de bună ziua să fi menţinut voi cu poporul pe care l-aţi târât în toate aventurile zoologiei infecte. Vă trebuia această legitimaţie nobilă facturată de poporul român. N-aţi păstrat nici măcar această regulă formală a jocului, aţi început să împărţiţi copite, în stânga şi în dreapta, celor care v-au girat începuturile ceţoase. Duduiţi printre noi cu o totală lipsă de ruşine şi cu un înspăimântător efect pervers al lipsei de biografie. V-aţi şters pe picioare şi pe creier cu steagurile şi aţi dat ţara care vă suportase pe trei frigidere, pe un fax, pe cinci televizoare şi pe o maşină automată de făcut bani. Aţi inventat geografii perverse şi n-aţi mai recunoscut istoria relaţiilor dintre ţara în care trăiţi şi alte ţări, importante şi decisive, ale lumii. Prin pluralism aţi înţeles indecizia înjositoare de a nu şti, în momentul oportun, care fund de stăpân trebuie spălat şi pupat, ca să-i crească importanţa.

Dar, mai ales, aţi învăţat să furaţi. Ăia care erau consideraţi performeri, pentru că furau oul de sub cloşcă, au devenit, între timp, nişte amatori jalnici în comparaţie cu maeştrii care sunteţi. Iar unde n-aţi putut da lovituri directe aţi introdus şmechereşte politica voastră de tăiere din salarii şi din pensii, ca să acoperiţi prin drastică împuţinare ceea ce nici nu s-ar fi observat dacă ştiaţi să dinamizaţi componentele relansării economice. E pustiu pe unde călcaţi voi şi se goleşte ţara de medici, de avocaţi, de ingineri, de umanişti, de tehnicieni. Mor oamenii de disperare, bombardaţi perfid de ştirile pe care ţine să li le transmită, rânjind, rânjind şi din ochi, nu numai din gură, homunculul şef, ăla pus în capul trebii de piraţii lacrimii naţionale. Pe unde să mai scoatem capul, în acest joc de esenţă cinică, la care ne împingeţi de parcă ne-aţi mai pregăti, după viaţa nenorocită pe care o ducem, pentru o altă viaţă, de inconştienţă şi huzur.

Unde e capitalismul, ticăloşilor? Ce-i cu această infernală derivă în care pluteşte biata noastră ţară? Aţi jupuit zilnic poporul român, v-aţi îmbuibat şi v-aţi înfăşurat în ziduri groase de epidermă porcină, ca să nu vă mai deranjeze nici măcar un cuvânt din partea celor obidiţi. Cum faceţi voi, mă, zilnic teoria solidarităţii şi o adresaţi amărâţilor ţării, când aţi furat şi furaţi - legal şi ilegal - tocmai averea celor mulţi? Înapoi în zoologie, căpuşi portocalii! Poate aţi uitat un banc sinistru care circula acum câţiva ani prin estul Europei: a fost descoperită mama lui Lenin. Ea e vie. Şi e din nou gravidă.

Pierduta noastră ţară
Pierduta noastră ţară,
Ce se mai poate face,
Când, ca-n război, noi pierdem
Sărmana noastră pace?
Românii mor de foame
În propria lor ţară,
Nici nu se nasc copiii,
Că şi încep să moară.
E-o maladie gravă,
În fiecare casă
Mormântul ne atrage
Şi steaua ne apasă,
Aici, e-un fel de cuşcă,
Făcută din zăbrele,
Adolescenţii-nvaţă
Să mintă şi să-nşele.
Bătrânii-şi poartă vârsta
Prin zile nisipoase,
Dar cea mai grea povară
Li-s propriile oase.
N-au bani de-o biată pâine,
În pieţele corupte,
Nu-i mai ascultă nimeni
Pe cei întorşi din lupte.
Ferestrele-n oraşe,
Ferestrele în sate
Rămân şi zi, şi noapte
La fel de-ndoliate.
Şi, vai, ca nişte jalnici
Şi vinovaţi furunculi,
Apar pe trupul ţării
Distrugători homunculi.
Pierduta noastră ţară
Te-ai afundat în tine,
Apar marionete,
Ce clămpăne că-i bine
Impozite cretine
Şi taxe criminale
Blochează în cavale
Cântările de jale.
Se moare-n România
Ca-n abatoare stranii
Ce vite de tăiere
Au devenit ţăranii,
Dar trec şi muncitorii
Şi trec şi cărturarii,
Prin marile sentinţe
Şi marile avarii.
Pe-aici, prin România
Nu numai că se plânge,
Dar roua de pe iarbă
În zori miroase-a sânge.
Eşti văduvă de pace,
Tristeţea te omoară,
Pierduta noastră viaţă,
Pierduta noastră ţară! 


Oare Ioan Buşiţia s-a născut vara?

Nu am găsit informaţii despre data exactă a naşterii lui Ioan Buşiţia, nici eu nici prietenul meu Puiu Igna. Nu ştiu ce mă face să cred că s-a născut într-o vară a secolului IX. Cred totuşi, nu ştiu ce îmi spune, că Buşiţia s-a născut vara...

UPDATE 22.01.2013
Intre timp, prietenul meu Puiu a plecat e alte taramuri iar eu am rezolvat enigma: Ioan Busitia s-a nascut la 10 martie 1875, în Sighetul Marmaţiei.
-->
Ioan  BUŞIŢIA. Profesor, artist plastic, dirijor, om politic. (n. 1875, Maramureş – d. 1953, Beiuş). Face Academia de Belle Arte din Budapesta. In anul 1899 este numit profesor suplinitor, iar în 1909 profesor titular definitiv la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş. Profesor bun, apreciat de colegi şi mult iubit de elevi. Desfăşoară o bogată activitate extraşcolară, ceea ce face din el una dintre personalităţile cele mai populare ale Beiuşului, Ţării Beiuşului şi nu numai. Organizează şi desfăşoară viaţa muzicală şi artistică din şcoală şi din oraş. Iubitor al naturii, sportului şi turismului, cunoscător al munţilor Bihor, Vlădeasa şi Codru – Moma, organizator de excursii şi drumeţii. Împreună cu elevii şi membrii Turing Clubului Român, filiala Beiuş, al cărei preşedinte a fost, realizează marcajele pe numeroase trasee din Munţii Bihorului şi Vlădeasa, deschizându-i astfel  turismului şi drumeţiilor. În cadrul şcolii organizează o sală şi un cabinet de desen foarte bine dotate cu materialul didactic necesar, material  realizat în cea mai mare parte de el. Alături de dr. Ioan Ciordaş  ia parte la reorganizarea vieţii muzicale din Beiuş prin constituirea în septembrie 1905 a Reuniunii de cântări “Lyra” al cărei dirijor va fi. Participă la întreaga viaţă culturală şi politică a oraşului, făcând parte din structurile de conducere a societăţilor şi asociaţiunilor culturale din oraş. Sub bagheta sa corul “Lyra” participă la marele spectacol ce a avut loc în 1906 la Bucureşti pe Arenele Romane, fiind apreciat cu superlative în presa vremii. Pentru repertoriul ce l-au prezentat acolo şi mai ales pentru faptul că au cântat “Deşteaptă-te Române”, întorşi acasă, dirijorul, coriştii, însoţitorii oficiali ai corului au fost aspru sancţionaţi de către autorităţi cu amenzi substanţiale, închisoare şi disciplinar. Profesorului Ioan Buşiţia i s-a interzis să mai dirijeze corul. Cu formaţiile muzicale şi artistice pe care le pregătea şi conducea, participă la activităţile cultural-educative desfăşurate de societăţile din oraş în întreaga Ţară a Beiuşului. Pentru implicarea lui în viaţa politică a oraşului Ioan Buşiţia a fost arestat şi  închis multă vreme de către autorităţile guvernării socialiste. “Într-o altă noapte două maşini “de teren” năvălesc zgomotos pe strada noastră, oprindu-se în faţa casei unde locuia prof. Ioan Buşiţia. Bătrânul profesor, buşit şi înghiontit este aruncat într-o maşină. În cealaltă au început să fie cărate o mulţime de cărţi, caiete, tablouri. După ce a stat câtva timp la închisoare l-au eliberat, dar i s-a sistat pensia, pe motiv de “duşman al poporului”. Printre alte pagube pricinuite de această primă arestare, se numără şi aceea că, îi fuseseră “ridicate”  (şi r(n)eînapoiate) câteva preţioase, printre care, jurnalul care cuprindea consemnările cu privire la întâlnirile sale cu Bela Bartok compozitorul ungur care venise în Bihor să culeagă folclor muzical românesc pe care-l îndrăgise din tot sufletul. Profesorul Buşiţia îl însoţea prin sate la cules de folclor şi printre altele l-a învăţat limba română. Jurnalele au dispărut fără urmă. La un interval oarecare de timp, după prima eliberare, Ioan Buşiţia, a fost din nou arestat, şi din nou eliberat şi binenţeles fără drept de pensie, muritor de foame, bătrân, singur şi fără apărare. Ca să nu moară de foame, minte inventivă, cu vaste cunoştinţe şi în alte domenii a început să construiască, spre vindere, “barometre artistice” pe bază de fire de păr lung. Din câte o casă ţărănească ieşea la fântână o fată cu o cofă pe umăr, când se arăta de “vreme bună” şi se retrăgea în casă, la “vreme rea”...(Bruchental-Ţuţuianu,   Mihaela. Legionarii (IV).  In:  Crişana plus (Oradea). An.11, Nr. 34 (534), 25 aug. 2002, p.3). Este demn de amintit faptul că Ioan Buşiţia l-a sprijinit pe compozitorul maghiar Bartok Bela în culegerea folclorului muzical bihorean, însoţindu-l în toate deplasările sale care s-au desfăşurat cu precădere în zona Vaşcăului. Iată ce scrie muzicologul  Zeno Vancea în această privinţă în prefaţa la volumul Bela Bartok. Scrisori. Vol. 1. Bucureşti, Editura Kriterion, 1976, “Bartok şi-a început munca de culegere a melodiilor populare româneşti în fostul judeţ Bihor, unde călăuzit în deplasările sale de Ioan Buşiţia, profesor de muzică şi de desen la liceul din Beiuş…” (p.6). Din aceeaşi lucrare (p.17) reproducem un alt text semnificativ: O bună parte din aceste scrisori, menite să reprezinte în faţa cititorului român, pars pro toto, ansamblul scrisorilor semnate de Bartok,sînt adresate unor români: Ioan Bianu, Octavian Beu, Ioan Buşiţia –profesor de muzică şi desen din Beiuş, prieten apropiat al lui Bartok- Constantin Brăiloiu, D. G. Kiriac.

Ioan Igna, Simion Suciu

joi, 8 iulie 2010

Indiferenţa care ucide

Indiferenţa care ucide
de Radu Tudor
 
Preluare de pe: http://www.jurnalul.ro
Cel mai grav accident aviatic după decembrie 1989, petrecut săptămâna aceasta la Tuzla, deschide o rană veche şi dureroasă, necicatrizată. În primul rând e vorba de tratamentul la care sunt supuşi militarii, în gene­ral, din partea acestui regim de tristă prezenţă. În al doilea rând, înzestrarea militară. Cel mai ruşinos capitol pentru politicienii care s-au folosit de Armată atunci când interesele lor au cerut-o şi n-au fost în stare să-i ofere mai nimic atunci când ea avea nevoie. Să le luăm pe rând.

Dispariţia unor oameni atât de tineri şi de bine pregătiţi din unităţi speciale, esenţiale pentru apărarea naţională, este cu atât mai drama­tică. Atât Grupul Naval al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale (GNFOS), cât şi Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Aeriene de la Boboc înseamnă foarte mult pentru cu­nos­că­tori. A pierde oameni din aceste zone nu este doar o tragedie umană. Ci şi una profesională. Ani de muncă dură, de privaţiuni, de inves­ti­ţie profesională şi financiară - toate făcute pentru a obţine un militar de elită în domeniul său. Spulberaţi într-o clipă. Simţi un gol uriaş în stomac atunci când vezi sicriul comandorului Nicolae Jianu adus tocmai la şcoala pe care o comanda. Şi faptul că trei tineri şi foarte buni aviatori militari stau pe acelaşi catafalc. Lavinia Guită era o raritate - femeie pilot. La doar 23 de ani a zburat pentru prima oară ca pilot absolvent, la 26 pentru ultima oară.

Bugetari şi ei, aviatorii se confruntă zilnic cu graniţa dintre viaţă şi moarte. Dintr-o dragoste nebună faţă de zbor, continuă să se urce la manşă chiar şi atunci când le mor colegi, prieteni, camarazi. O fac în mod conştient, nu-i nici unul forţat sau nebun. În ultimii 20 de ani, prea mulţi aviatori au murit în accidente tragice. Chiar şi comandantul acestei arme, generalul Ion Stan, a murit în 1995 în timpul unui antrenament. Nenorocirea de la Tuzla dă frisoane şi prin dimensiunea ei. Atâţia tineri...

Scafandri de luptă din cadrul GNFOS fac parte din elita Forţelor Navale. Oameni extrem de curajoşi, cu o condiţie fizică şi psihică ce-i face capabili să acţioneze oriunde în lume, din Mangalia până în Afganistan. Dispariţia oricăruia dintre ei echi­va­lează cu tăierea unui deget de la o mână. La Tuzla au murit opt.

Având salariile tăiate cu 25%, mi­li­­tarii despre care vorbim acum la tim­pul trecut s-au dus la pregătire. Au zburat şi au murit. Atunci când au decis reducerea veniturilor, oa­me­nii puterii au uitat, în mintea lor ocupată de afaceri şi interese perso­na­le, un fapt important. Există bugetari care-şi sacrifică viaţa atunci când muncesc. În Ministerul Apărării au fost, sunt şi vor fi cei mai mulţi. Când le reaminteşti acest lucru politicienilor care taie ca de la mămica lor, te acuză de populism. De argumente desuete. De faptul că militarii şi-au asumat privaţiunile şi riscul pierderii vieţii. E foarte simplu de spus, foarte greu de conştientizat. Tăierea e forma de "respect" pe care conducătorii o arată azi celor care se întâmplă să moară pentru o cauză nobilă - apă­ra­rea naţională.

Militarii n-au protestat şi nu o vor face. Nici anul trecut, când sporurile le-au fost tăiate, nici azi, când dreptul lor fundamental, solda, le-a fost ciopârţit. Ei merg înainte şi plâng la catafalcul celor 12 morţi de la Tuzla. Dumnezeu e sus şi vede. Sper că va face El, cândva, puţină dreptate...

Despre înzestrarea militară am scris şi am spus atât de multe. Uneori am impresia că totul e zadarnic. Tră­im sub zodia unei realităţi ru­şi­noa­se recunoscute chiar într-un document oficial: 85% din tehnica militară ro­mâ­nească e depăşită fizic şi moral. Asta o uriaşă vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale, nu bazaconiile menţionate recent de habarniştii de la Cotroceni.

Văd acum o fotografie cu avionul AN-2 prăbuşit la Tuzla, de anul trecut. În el se urcă paraşutişti cu zâmbetul pe buze. Imaginea e izbitor de asemănătoare cu cea dinaintea morţii celor 12. Mă uit atent şi realizez că fotografia pare mai degrabă făcută în cel de-al doilea război mondial. Aparatul de zbor pare de atunci. A fost proiectat în anii '40 şi lansat în producţie în 1947. Cu o astfel de teh­ni­că se pregătesc trupele noastre de eli­tă să facă salturi cu paraşuta în anul de graţie 2010. Într-o ţară NATO.

Pentru modul în care tratează armata, dotarea şi, nu în ultimul rând, oamenii, politicienii ar trebui să meargă şi ei cu tehnică sovietică veche de 60 de ani. Să meargă la birou sau la inundaţii cu o Volga din anii '50, fără servodirecţie, aer condiţionat şi frâne de calitate. Obligaţi fiind, atunci când sunt întrebaţi, să răspundă că sunt mulţumiţi...

Aţi auzit de cuvântul caniba­li­za­re?! El este unul la modă, în special în aviaţia militară românească. Din patru avioane se fac trei, din trei, două. Se iau piese de la un aparat şi se pun pe altul. Nu prea sunt bani pentru piese noi, avioane noi sau elicoptere noi. Ei zboară cu ce au. Uneori se prăbuşesc şi mor. Nici moartea nu-i face pe politicieni să-i respecte mai mult, să le plătească salariile întregi, să-i doteze cu tehnica de care au nevoie şi o merită.

Ultimul zbor

Unsprezece dintre militarii care au murit luni la Tuzla sunt înmormântaţi azi. Comandorul Nicolae Jianu, cea de-a douăsprezecea victimă a catastrofei aviatice, va fi înmormântat vineri.

Tristă veste... 

Oare de asta mai aveam nevoie?
Nu ne ajunge degringolada guvernamentală?
Nu ne ajung militarii căzuţi în Afganistan?
Nu ne ajung inundaţiile?
Nu ne ajung morţii de la inundaţii?
Doamne! cât o să mai pedepseşti poporul român? 
Cât o să mai fie apreciată, în ţara asta, nonvaloarea la rang de virtute?
Cât o să mai fie nevoie să suportăm un preşedinte care confundă organul cu boala? (EX: amigdală - amigdalită, apendice - apendicită )?

Iar unii mor, în aer, pe pământ, pe alte meleaguri, aşteptând deciziile mai-marilor de a le tăia salariile, pensiile... chiar şi cele din ceruri, cum am găsit scris pe un blog...


Preluare de pe: http://scmdfiliala1mehedinti.blogspot.com
"Presedintele Traian Basescu s-a aflat miercuri, de la 13.30, la Radio Romania Romania Actualitati, unde a acordat un interviu. Nu as dori sa va stric ziua, dar este INCREDIBIL ce am aflat:

1. Stapanul absolut al poporului roman, i-a identificat ieri pe pensionari (ce o avea doamne cu ei), cu una din "zonele cancerigene" ale bugetului de stat. Vătaful natiunii, a găsit pe loc şi "soluţia de vindecare": de la 1 ianuarie 2011, să fie impozitate toate veniturile, inclusiv pensiile "nesimtit de mici" (pensia minimă garantată de 350 de lei, circa 800.000 de amarati).

2. Apocalipsa bugetarilor continua! De fapt, sunt "prima zona cancerigena", definita prin: "procentul extrem de ridicat cu salariile din sectorul bugetar"! Sa inteleg ca reducerile salariale cu 25%, darea afara pe capete, nu sunt suficiente! Mai vrea si altele!

3. Războiul cu pensio­narii a continuat in alt registru, Judecatorul suprem afirmand că sistemul pen­si­o­nărilor pe caz de invaliditate re­prezintă o adevărată "reţea a corupţiei", dovadă fiind că, din cele 12.000 de dosare controlate până acum, 3.000 au fost trimise la reexa­mi­nare.

4. Eheee ... Acum e acum! Tineti-va bine!
Fratilor, iata cum graieste El Grande Comandante:
a) Si pensionarii din categoriile speciale - magistraţi, poliţişti, angajaţi ai serviciilor speciale - ar trebui să primească pensia publică de la aceeaşi vârstă cu ceilalţi pensionari, 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati..
b) Pensionarii din categoriile speciale ar putea să se încadreze în muncă precum orice disponibilizat, după ce se pensio­nează, "la 40 şi ceva de ani", ur­mând ca abia la împlinirea vârstei uzuale de pensionare să primească dreptu­ri­le ce i se cuvin de la stat.
Militari, La commedia è finita!
Eheee ... Ce pensie? Ce reduceri, ce recalculari!?
A gasit si aici solutia: luata toata, definitiv!
Are sens sa traduc din romana in romana?
Sa reiterez spusele "academicianului" national?

V.Burcu - un pensionar,
amenintat ca i se va lua si pensia,
care i se va mai acorda apoi ... in ceruri!"

DOAMNE! SCAPĂ-NE DE RELE!