BĂLIBANU ANTONIU (1867 - 1947)

 

BĂLIBANU, Antoniu**. Preot. Memorandist. S-a născut la 31 mai 1867 în Cig (pe atunci în judeţul Sălaj, acum în judeţul Satu Mare), în familia modestului păstor de vite Ilie Băliban şi a Teclei Popp. Se pare că mama sa era fiică a unui preot care a funcţionat la Cig. A încetat din viață la 27 octombrie 1947 la Cluj, dar conform dorinţei sale, a fost înmormântat alături de fostul său mentor şi susţinător, „badea George”, la Băseşti, în 1 noiembrie 1947.

A urmat clasa a IV-a gimnazială şi clasa I-a liceală  la Liceul Catolic Regesc din Satu Mare,  la Oradea, la Liceul Premonstratens din Oradea, ultimul an îl urmează la Liceul român din Beiuş, unde obține și bacalaureatul în 1866. A absolvit apoi teologia la Seminarul din Gherla.

Antoniu Băliban s-a căsătorit cu Terezia Bran, fiica unui proprietar din Unimăt, cununia fiind oficiată la 23 ianuarie 1891 în parohia de baştină a miresei. A fost hirotonit în vara aceluiaşi an, slujind până în 1894 la Unimăt, la început în calitate de cooperator „ad personam” pentru parohul Vasile Vankay. S-a alăturat luptei memorandiştilor, fiind prezent în 1892 în delegaţia celor 300 de români care au fost la Viena. A fost prezent şi în 1894 la Cluj, cu prilejul răsunătorului proces al memorandiştilor. Este unul din puţinii români care au asistat la procesul lui Vasile Lucaciu la Debrecen, unde a fost huiduit şi lovit cu pietre. A luat parte şi la alte procese, ca reporter al gazetelor româneşti: Gazeta Transilvaniei, Tribuna, Lupta, Dreptatea. A mai avut colaborări publicistice în paginile publicaţiilor Cartea Românului și Calendar pe anul 1904, unde prezintă portretele câtorva personalităţi sălăjene. După Unimăt, între 1894 şi 1902 a slujit la Acâș. În primăvara anului 1901 s-a remarcat, împreună cu protopopul Grigore Popp, în organizarea Adunării de la Şimleu a Societăţii pentru fondul de teatru român. Din 1902 până în 1915 va sluji ca preot protopop la Băseşti, îndeplinind şi funcţia de secretar personal al marelui patriot român, George Pop de Băseşti. A activat în cadrul despărţămintelor Şimleu şi Băseşti ale „Astrei”. A luat parte la manifestaţiile de afirmare românească de la începutul secolului XX. La alegerile din Cehu Silvaniei a fost lovit în cap, pierzându-şi temporar vederea, a rămas însă alături de fruntaşii români. În 23 iunie 1912 îi încetează din viață soţia, rămânându-i lui misiunea de a creşte cei 6 copii. Din toamna lui 1915, părintele Antoniu Băliban revine la Unimăt şi în fruntea protopopiatului Eriului. A fost în fruntea sătenilor în noiembrie 1918, când s-a pregătit Marea Unire în satele de pe valea Eriului, fiind ales preşedinte al Consiliului Naţional Român. A suferit şi de pe urma secuilor în zilele sângeroase de după Unire, scăpând de furia lor cu ajutorul sătenilor din Unimăt, care l-au ascuns, membrii familiei Băliban fiind maltrataţi. În 1930 a funcţionat ca paroh şi protopop la Marghita, unde a slujit cel puţin până în 1936. Se va stabili apoi la Cluj, unde și încetează din viață.

Referințe: - Tripon, Aurel, Monografia Almanah a Crișanei, Tipografia Diecezană Oradea, 1936, p. 456; - Câmpean, Viorel, „150 de ani de la nașterea parintelui Antoniu Băliban”,  în: Mărturii culturale, Satu Mare, an II, nr. 2 (6), aprilie-iunie 2017, p. 2-5; - Tribuna Poporului, An III, Nr. 116, Arad, 16/28 iunie 1899, p. 2; - Deaconu, Anca, Kinces, Diana, Oameni ai Tășnadului, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 2012, p. 30-31. (S. S.)

LA MULȚI ANI, TRAIAN BURAN!

                    Un muzician deosebit, „omul care scrie pe note ce  vorbești” , nea Traian Buran, cald, liniștit, serios, a împlinit venerabila vârstă de 83 de ani. În calitate de fost coleg, zic eu și prieten, doresc La mai multe primăveri cu sănătate și bucurii!

BURAN, Traian , Plutonier adjutant șef. Subșef al Muzicii Militare Beiuș. Clarinet instrumentist, vioară.

Sa născut în 26 mai 1939 în satul Mușca, comuna Lupșa, județul Alba. „Am activat la Muzica militară a regimentului Beiuș în perioada 1957 – 1995, pe funcțiile de muzicant instrumentist, muzicant șef și subșef al Muzicii militare.

Tata a fost miner la minele de aur din Roșia Montană, dar nu cu contract de muncă și doar periodic, iarna, pentru că avea și pământ (3 hectare) și se ocupa de cultivare a lui. Era un pământ slab, în ​​pantă, dar îl lucra. Când a ajuns la vârsta pensiei, el nu a beneficiat de pensie, așa că a avut o viață grea.

Mama a fost casnică, a avut mult de lucru, fiind mamă a zece copii. O dată pe săptămână făcea pâine în cuptor și cocea vărzare cu prune, varză, brânză etc. Erau foarte gustoase, le așteptam cu mare nerăbdare. Aveam și război de țesut, iar mama făcea haine pentru toată familia. Ne făcea cămăși și alte haine, pe care le-ai grijă la mașina de cusut.

În familie au fost zece copii, eu fiind al șaptelea născută. Frații mai mari au fost de mare ajutor în gospodărie. Erau mineri, iar surorile erau casnice si muncitoare. Din cei cinci feciori, am rămas singur, din cele cinci fete, au mai rămas două.

Școala generală am început-o la Mușca (clasele I – IV) și am terminat-o la Lupșa (clasele V – VII). Pe la vârsta de 5 – 6 ani, am avut primul contact cu muzica. Mama a făcut o clacă cu cânepa și sa terminat cu o petrecere, unde Gheorghea lui Salvine era ceteraș bun și a cântat la petrecerea noastră de seară până la dimineața, lucru care ma cucerit. Nu l-am slăbit din priviri toată noaptea, până când am adormit. Imediat, mă preocupat cum să fac să cânt și eu. Am făcut tot felul de improvizații de vioară, când tata a văzut că nu abandonez și la chemat pe unicul constructor de viori, Aronu' Corobețului, care făcea adus viori, și mi-a într-o straiță trei viori de diferite mărimi, din care una a rămas la noi. În momentul în care a rămas la noi, era bine acordată și arcușul dat cu sacâz. Însă pe parcurs sa dezacordat, iar arcușul nu mai avea aderență la corzi, așa că am abandonat. Dar frații mei mai mari au auzit că arcușul trebuie dat cu rășină, așa că au remediat această problemă, dar vioara a rămas dezacordată. Raportul între corzi nu se putea realiza. Cineva mi-a acordat vioara, dar nu știu cine, și am reluat încercările. Nu era nimeni care să mă ajute, dar tata mă încuraja ("hai că-i bine, parcă se înțelege ceva"). Încet, încet, am ajuns să leg un fragment de melodie într-o singură coardă. Am studiat ca un copil fără busolă, dar cântam descifrabil pe la 10 – 12 ani. Nu era nimeni care să mă ajute, dar tata mă încuraja ("hai că-i bine, parcă se înțelege ceva"). Încet, încet, am ajuns să leg un fragment de melodie într-o singură coardă. Am studiat ca un copil fără busolă, dar cântam descifrabil pe la 10 – 12 ani. Nu era nimeni care să mă ajute, dar tata mă încuraja ("hai că-i bine, parcă se înțelege ceva"). Încet, încet, am ajuns să leg un fragment de melodie într-o singură coardă. Am studiat ca un copil fără busolă, dar cântam descifrabil pe la 10 – 12 ani.

La Crăciunul din 1951 și 1952, eram colindător. Pe la noi, se obișnuia să se măargă la colindat un grup de colindători și o vioară, iar după colindă, când erau fete în casă, se cânta de joc și băieții din grupul de colindători jucau fetele.

Anul 1953 a fost un moment de trecere de la muzica dupa ureche la muzica pe note. Am intrat în Școala Militară de Muzică, unde am fost repartizat ca instrument principal la clarinet, iar instrument secundar la vioară. Clarinetul mi-a fost drag din clipa in care l-am auzit prima data. Profesor era un foarte bun clarinetist de la muzica reprezentativă a armatei, așa că am ținut pasul cu pregătirea instrumentului. La vioară am fost luat de șeful școlii, Colonel Baie Tiberiu, care era din Cluj, eu fiind din regiunea Cluj. Ma ocupat si sa ocupat de mine, dar nu a reușit mare lucru, pentru că eu pornisem cu o poziție a instrumentului nu, așa că mi-a fost greu să corectez poziția, iar șeful școlii, profesorul meu de vioară, a fost mutat de mine. la București la Cluj-Napoca. După plecarea lui Cluj, am rămas la un alt profesor,

În anii III și IV de școală, am făcut armonie cu profesorul Anastasie Danu. Încă din primii ani de școală, mă interesează cum să aduc muzica din faza de auz în faza vizuală, punerea sunetelor pe note. Prima melodie pe care am scris-o a fost „Țarina de la Abrud”.

Anul V l-am făcut la Muzica regimentului de la Beiuș, ca elev în practică. Muzica regimentului avea un efectiv de aproximativ 25 de instrumente, cu un echilibru sonor foarte bun. Când mergeam în fruntea regimentului și cântam marșul „Triumful învingătorului”, vibrau acoperișurile și geamurile clădirilor pe strada Burgundia Mare, o stradă îngustă, cu casele foarte apropiate.

Muzica din Beiuș la avut ca șef în aceea vreme pe Căpitanul Mișu Ilie, iar subșef pe Plutonierul-major Mareș. Compoziția formației era, în ordinea partiturii, următoare: la flaut – Roșca Dumitru, Horvath Ioan, Chendereș Viorel și Trașcă Miron; clarinet – Mareș, Pogor Gheorghe, Savin, Buran Traian, Sava Constantin, Dragoman, Nenciu Constantin și Popescu Dumitru; fligorn-trompetă – Cojocaru Petre, Babin Aurel, Rotaru Petre, Voinea Constantin, Bucurenciu, Buran Panfil, Anghelache, Olăieru și soldat Klein Martin; tenori – Vișoiu Modest, Lengyel Francisc, Vasile Gabriel, Ursuț Marcel, Luca Pavel, Georgescu Ionel și Drăguș (saxofon); porumb – Furnea, Ispas Gheorghe, Burcea Stelică, Chircă și Parfenie Marcel; trombon – Nichita și Popescu Ion; bas – Oprea Radu, Ivan, Gavrilaș și Comănescu Mihai; tobe – Olteanu Mircea și soldat Vloga.

Pe tot activitățile mele, am avut ca șef al muzicii militare pe Căpitanul Mișu Ilie (până în anul 1968) și pe Căpitanul Boldiș Zoltan, până în anul 1995. Din 1968 până în 1995, când m-am pensionat, am deținut. funcția de subșef al Muzicii, cu atribuțiile șefului de Muzică în lipsa acestuia. În anul 1995 Muzica militară a regimentului, din ordinul Marelui Stat Major, a fost desființată. Unii ne-am pensionat, alții au fost numiți pe alte funcții în cadrul regimentului.

Am activat ca instructor în unitate la brigăzi artistice, coruri și formații instrumentale. În orașul Beiuș, am activat la Casa de Cultură ca instructor la formația de acompaniament pentru soliști vocali, printre care: Florica Bradu, Florica Ungur, Viorica Flintași, Traian Hurgoi, Voichița Mihoc, Irina Mihoc și Daniela Rada. O altă formație,  cu profil de estradă, a fost la Casa Armatei. De asemenea a instruit formații la Spitalul Orășenesc Beiuș, apoi la Cooperativa Muncitorul, la fabrica 7 Noiembrie, la Tărcaia și la Clubul Copiilor” .

A făcut parte din Fanfara Cercului Militar Beiuș până în mai 2008, când aceasta și-a încetat activitatea. A condus Taraful „Codrulețul” al Cercului Militar Beiuș până în anul 2008.

Referiri: - Interviu, 2022.

TRAIAN HORGE (1947 - 2015)

 

 

HORGE, V. Traian (Trăienuțu Văsălii Mărtuții Lenii Culii din Buntești)**/***. Profesor. Antrenor. S-a născut la 29 mai 1947 în Buntești, fiul lui Vasile și Marta Horge. A încetat din viață în 6 august 2015.

A urmat școala generală de șapte ani în localitatea natală, după care a fost elev al Școlii Medii nr. 1 din Beiuș. Absolvent a Institutului Pedagogic din Oradea – Facultatea de Educație fizică - și-a continuat studiile la Institutul de Educație Fizică și Sport din București (fără frecvență), pe care le-a finalizat în 1971.

După absolvirea Institutului Pedagogic a fost repartizat la Școala generală din Finiș, după șase ani transferându-se la Colegiul Național ”Samuil Vulcan” din Beiuș, de unde a ieșit la pensie. Din 1970 a fost legitimat la ”Bihorul” Beiuș, fiind și antrenorul echipei. Tot în același an s-a căsătorit cu Ana, asistentă medicală stomatologie, eveniment despre spunea: ”În același an, toată echipa a fost invitată la nunta mea, în 30 mai, la Casa Armatei, și a adus cadou o minge de fotbal cu semnătura jucătorilor, pe care o păstrez și astăzi”.

În calitate de jucător al echipei de fotbal a orașului, apoi antrenor, vreme de 21 de ani, s-a implicat intens în descoperirea și promovarea talentelor fotbalistice din zonă. Sub coordonarea lui, echipa “Bihorul” Beiuș a promovat in divizia C, pentru prima dată în istoria sa. În 2015 a câștigat campionatul județean cu drept de participare la preliminarele pe țară, cu echipa de juniori A I a ”Bihorului” Beiuș, jucând finala organizată de FRF la baza sportivă Buftea, câștigând medalia de argint.

Referințe: - Degău, Ioan, Comuna Buntești. Monografie. Vol. II. Editura Abaddaba, Oradea, 2004, p. 330-331; - Bondor, Ionel, 100 de ani de fotbal beiușean, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020,  p. 89-91.  (I. D.)

VASILE MANGRA (1850 - 1918)

 

    MANGRA, Vasile (Vicențiu)**. Mitropolit al Ardealului. Publicist, din 27 mai 1909, Membru titular al Academiei Române. S-a născut în 25 mai 1850 în localitatea Săldăbagiul Mic, comuna Căpâlna, județul Bihor (fost Săliște–Săldăbagiu, comitatul Bihor). Tatăl său a fost preotul Mihai Mangra iar mama sa Maria Mangra, născută Ceontea. A încetat din viaţă în 1/14 octombrie 1918 la Budapesta.

Urmează școala primară  în localitatea natală și la școala maghiară din Gyanta. Studiile secundare la Beiuş şi Oradea, iar cele teologice la Arad (1869-1872). Urmează studii juridice la Academia de Drept din Oradea, pe care însă nu le termină.

În 6 august 1879 Vicențiu Mangra a fost călugărit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, primind numele Vasile. La 10 septembrie 1879 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 1 ianuarie 1880, preot-ieromonah, de către episcopul Ioan Meţianu. De la 1 martie 1882 până în toamna anului 1883 a fost încredinţat cu conducerea provizorie a Institutului teologic-pedagogic din Arad. În anul şcolar 1871/72 devine redactor la „Speranţa", foaie literar-bisericească, organul societăţii de lectură a teologilor români din Arad, apreciată de George Bariţiu, Andrei Şaguna şi alţi cărturari. Între 1875-1893 a fost profesor de istorie bisericească şi drept canonic la Institutul Teologic din Arad, din cauza atitudinii sale politice fiind însă suspendat de autorităţile maghiare. A fost redactor la foile bisericeşti “Speranţa” (1870-1871), “Lumina” (21 febr./5 martie 1874-1875) şi “Biserica şi şcoala” (1877-1878, 1882-1883, 1899-1900). În anul 1879 se călugărește. În anul 1900 a fost ales președinte vicar al Consistoriului ortodox-român din Oradea (1900-1916) și hirotonisit arhimandrit (1906); în 1901 a fost ales episcop la Arad, dar nu a fost recunoscut de guvernul Ungariei, din cauza activității sale politice. În 24 iulie/6 august 1916 a fost ales mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria. A fost înscăunat ca episcop la Oradea în data de 16/29 octombrie 1916.  

Activitatea politică:

A fost unul dintre conducătorii luptei pentru drepturile naţionale ale românilor ardeleni.  În 20 Ianuarie 1892 face parte din delegaţia de români care a dus la Viena Memorandumul românilor. ”Reîntors din Viena fu ținta unor demonstrații pe stradă şi în localurile publice din Arad, trecând înaintea opiniei publice maghiare de cel mai periculos agitator şi de cel mai înverșunat inamic al statului şi al naţiunii maghiare. Pentru ținuta sa „antipatriotică" e luat la țintă şi din partea guvernului, la cererea şi insistența căruia consistorul eparhial din Arad îl absolvă - cu 1 Septemvrie 1893 - dela catedră, dar îl lasă în beneficiul avut.”  În 1894  a sprijinit organizarea marii adunări populare de la Sibiu, care a protestat împotriva hotărârii guvernului maghiar de a dizolva Partidul Naţional Român. ”După depărtarea sa dela institut nu primeşte nicio funcțiune bisericească, nici nu se retrage la mănăstire, ci se pune cu totul în serviciul politicei militante. In luptele politice, ce urmară după procesul memorandului e presidentul comitetului noii a! partidului naţional, chemat a ţinea locul comitetului vechiu întemniţat, în aceasta poziţie de încredere, după interzicerea funcționării partidului, pune la cale convocarea şi ținerea — la 16/28 Noemvrie 1894 — adunărei poporale din Sibiiu, iar după disolvarea — la 6 Ianuarie 1895 — a partidului naţional român, congresul naționalităților, ţinut la 10 August 1895 în Budapesta. La alegerea de episcop din 1899 sprijineşte cu soţii săi de principu, grupați în jurul „Tribunei poporului", ziarul ce se înființa la Arad la anul 1897, alegerea vicarului Iosif Goldiş de episcop al Aradului. Episcopul Goldiş ajuns în fruntea diecezii, îl instituie de referent ajutător în senatul bisericesc şi îi încredințează în anul 1900 redactarea foii „Biserica şi Şcoala", iar la 25 Decemvrie 1899 îl hirotonește întru protosincel. Sinodul eparhial din 1900, în şedinţa din 22 Aprilie (5 Maiu), îl alege — cu toată opoziţia protopopilor bihoreni — de vicar episcopesc în districtul consistorial din Oradea-mare.”  În 1909 este ales membru titular al Academiei Române. În 1910 a ajuns deputat în Parlamentul de la Budapesta, ducând o politică de reconciliere cu premierul Tisza Istvan, cu care a întreţinut relaţii bune. Acest lucru a fost perceput ca o trădare din partea colegilor săi de partid, cu toate că s-a străduit să argumenteze poziţia sa. Congresul naţional bisericesc, ales sub presiunea guvernului Tisza, ce se întruni în vara anului 1916 şi pentru îndeplinirea scaunului metropolitan, devenit vacant prin moartea metropolitului şi arhiepiscopului Ioan Meţianu, în şedinţa sa electorală din 24 Iulie (6 August) 1916 îl alege de arhiepiscop şi metropolit a! Românilor ort. din Ungaria şi Transilvania. Obţinând această alegere întărirea preaînaltă şi conferindu-i-se deodată cu întărirea şi dignitatea de consilier intim al Majestății Sale, în Dumineca din 16/29 Octomvrie 1916 fu hirotonit întru episcop şi instalat în scaunul metropolitan, din pricina stărilor excepționale, în biserica ort. rom. din Oradea-mare.  A încetat din viață la Budapesta, în disgraţia românilor, care l-au socotit trădător deoarece a încercat o apropiere româno-maghiară. A fost înmormântat în data de 4/17 octombrie 1918 la Budapesta. ” Vasile Mangra, ultimul mitropolit al Transilvaniei din epoca dualistă, istoric şi patriot, a fost în timpul vieţii "mult atacat în anii din urmă, mult hulit, mult batjocorit şi chiar insultat", ajungând la un moment dat, după moartea sa, până la excluderea din Dipticele Bisericii Ortodoxe Române. Cu scopul de a aprecia aportul lui Vasile Mangra în viaţa Bisericii şi a culturii româneşti la începutul secolului al XX-lea, profesorul Constantin Mălinaş sublinia: "Vasile Mangra a fost un deschizător (...) pentru geografia bibliografiei româneşti vechi, devenind totodată şi primul istoric de seamă ridicat din Bihor, ale cărui lucrări sunt tot atâtea raze de sprijin la sinteza istorică naţională din acel timp".

Dată fiind personalitatea aparte a lui Vasile Mangra, în jurul momentului final al vieţii sale s-au țesut o seamă de ipoteze, care cu timpul au devenit clișee istorice. ”Cu alte cuvinte, momentul morții mitropolitului a fost atât de "exploatat", încât pe baza lui s-a creat o imagine care ar exprima trăsăturile esențiale ale vieţii acestuia, caracterizată prin: duplicitarism, colaboraționism, sinamăgire şi în cele din urmă suicid. Astfel creionată, imaginea mitropolitului de tristă amintire a fost exploatată în favoarea unor interese bisericeşti după anul 1918, când Sinodul episcopesc din 1919 a decretat ca "uzurpată" Mitropolia Transilvaniei pe perioada păstoririi lui Vasile Mangra şi în interese politice de către regimul comunist, căruia îi convenea să afle de existenţa unui ierarh "trădător" în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Consecința finală a fost ștergerea mitropolitului Mangra din Dipticele acestei Biserici. În urma unor cercetări mai recente întreprinse în arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, adevărul despre ultimele clipe din viaţa mitropolitului ne apare în nuanțe mult mai credibile, mai aproape de realitate”.

A scris şi publicat cu deosebire lucrări referitoare la istoria bisericii ortodoxe române din  Transilvania:  Cercetări literar-istorice (Rolul diecilor din Moldova) Bucureşti (1896); Mitropolitul Sava II Brancovici 1656-1680 (1906); Ierarhia şi mitroplia bisericii române din Transilvania şi Ungaria (1908); Şaguna ca organizator constituțional (1909); Contribuţii la istoria bisericii române (1917).

Referinţe: - Arhiepiscopul și Mitropolitul Vasile Mangra, în: ”Biserica și școala”, An XLII. Nr. 41. Arad, 7/20 octombrie 1918. Pag. 1; - Dudaș, Florian, Presa românească din Transilvania în preajma şi în timpul războiului pentru independenţa de stat a României (1876-1878).   În:  ”Crisia” (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 147-175; - Iorga, Nicolae, Istoria presei românești. De la primele începuturi până în 1916, Atelierele Societății Anonime Adevărul, București, 1922, p. 130-131; - Mărgineanu, Ion, Oameni din Munţii Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit. Aria de cuprindere: judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Sălaj, Alba Iulia, Editura Altip, 2003, p. 265, 430; - Chituță, Alexandru Constantin.  Viaţa mitropolitului Vasile Mangra, între nedreptate şi adevăr, în: ”Ziarul Lumina”, 28 noiembrie 2011; - Tripon, A.  Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană. Oradea, 1936.… p. 325; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1… p. 17;  Vesa, Pavel, Clerici cărturari arădeni de altădată, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2008, p. 199, 200;  - Mișcarea memorandistă; Intelectualii români, hărțuiți de statul dualist, în: https://ro.sputnik.md/.  (I. I., S. S.)

LA MULȚI ANI, DAN BEDROS!

 

BEDROS, Dan Mihai*. Preşedinte al Consiliului Strategic al THALES ROMANIA.  Preşedinte al Consiliului Consultativ al Primăriei Timişoara. Membru al Consiliului de Administraţie al Dacia-Renault.  Consul Onorific al Franţei la Timişoara.  Preşedinte al Centrului de Afaceri Franco-Roman la Timişoara. Preşedinte al “European Business Club” (EBC) la Timişoara.

S-a născut la 23 mai 1944 în Beiuș, județul Bihor.

A urmat Liceul ”Emanuil Gojdu” din Oradea, absolvit în anul 1962, iar apoi Institutul Politehnic ”Traian Vuia” din Timișoara, Facultatea de Electrotehnică, specializarea Calculatoare.

Activitatea profesională:

1968 - 1979                 Cercetător Ştiinţific, Inginer Cercetător, Institutul de Informatică și Cercetare, Timişoara

1979-1984                         Director Tehnic al «Fabricii de Calculatoare» din Timişoara

1984-1990                         Responsabil al Laboratorului de Cercetare, Institutul de Tehnică de Calcul, Timişoara

1990-1991                         Director General al “Datatim”,  Timişoara

1992                            Preşedinte, Director General al «Alcatel Romania»

2007                            Vice – Preşedinte al  Alcatel-Lucent, pentru Europa de Sud-Est

2009                             Consul Onorific al Franţei la Timişoara

Realizări profesionale:

Negocierea asocierii Alcatel-CIT-Alcatel Romania in 1991

- Acceptarea funcției de Director General al Alcatel Romania, ocazie cu care a dezvoltat compania, conducând-o de la 100 de specialiști în 1992, la 1600 de specialiști, în 2009

- În perioada 1992-1998 a coordonat programul de introducere a telefoniei fixe la Romtelecom, prin instalarea echipamentului 47 E10 (1.800.000 abonați, 5.000 km de fibră optică), ceea ce a condus compania sa câștige aprox. 40% din cota de piața

- În perioada 1997-2006 a coordonat procesul de introducere a telefoniei mobile GSM la Orange Romania și instalarea a 7 echipamente NSS (3500 site-uri BTS, 4000 km fibra optică), ceea ce a condus compania sa câștige aprox. 65% din cota de piață

- A gestionat rețeaua de comunicare SNCFR în 2000

- A coordonat procesul de modernizare a rețelei Transelectrica - OPG-w 7000 km fibră optică, și a rețelei naționale - IP MPLS

-  În perioada 1998-2005 a castigat 3 proiecte de semnalizare feroviară SNCFR în valoare de 120 MEur, pentru compania Thales Romania

- A câștigat 4 proiecte Phare de securitate transfrontalieră în valoare de 30 Meur (sisteme la cheie si SDH MW)

- A gestionat un proiect Phare pentru pașapoarte biometrice, al Oficiului Național al Refugiaților, pentru 100.000 persoane

-           A gestionat proiectul de implementare al sistemului de supraveghere video pe DN1, secțiunea Bucuresti-Brasov

- A gestionat proiectul de Taxare și Managementul Traficului pentru Primăria Timișoara

- A finalizat proiectul pilot de e-health/e-sănatate, folosind tehnologia broadband/bandă largă, realizând legătură între Spitalul Municipal Timișoara și un spital din Treviso, Italia

- A realizat, parțial, rețeaua MW/SDH pentru Serviciul de Telecomunicații Speciale (proiect Phare)

- În perioada 1995-2008 a vândut si instalat echipamente in valoare de 2.5 miliarde euro

- În perioada 2000-2009 a instalat toata rețeaua de comunicare fixă și mobilă din Kosovo

În ultimii 4 ani de activitate în Alcatel-Lucent Romania, a coordonat activitatea companiei în 10 țări de Europa de Sud Est, generând o cifră de afaceri de 400 miliarde euro/an

Titluri onorifice:

- Consul Onorific al Franţei la Timişoara

- Medalia Franceza «Legiunea de Onoare», in Grad de Cavaler 

- Ordinul National «Steaua României», in Grad de Cavaler

- Titlul «Doctor Honoris Causa» acordat de Universitatea Politehnica din Timişoara

- Titlul «Doctor Honoris Causa» acordat de Universitatea LEIBNITZ, USA

- Preşedinte de Onoare al Camerei de Comerţ, Industrie si Agricultură Franceze în România

Funcții deținute:

Vice – Preşedinte al  Alcatel-Lucent, pentru Europa de Sud-Est

Preşedinte, Director General al « Alcatel Romania »

Preşedinte al Consiliului Director al Thales RSS Romania

Preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie si Agricultura Franceze in Romania

Membru in Consiliul de Administraţie al Dacia-Renault

Funcții actuale (2021):

Preşedinte al Consiliului Strategic, al Thales Romania

Preşedinte al Consiliului Consultativ al Primăriei Timişoara

Membru al Consiliului de Administraţie al Dacia-Renault

Consul Onorific al Franţei la Timişoara

Preşedinte al Centrului de Afaceri Franco-Roman la Timişoara

Preşedinte al “European Business Club” (EBC) la Timişoara.

            Este căsătorit, are doi copii.

Referințe: - CV pus la dispoziție de Dan Mihai Bedros, mai 2021. (I. D.)

IOAN BORDAȘIU (1924 - 2018)

 

BORDAȘIU, Nicolae Ioan**.  Preot, deținut politic. S-a născut în 22 mai 1924, în satul Săbolciu, judeţul Bihor, în familia învățătorului Gheorghe Bordașiu (1899-1978) şi a Mariei Mangra, nepoată de văr a Mitropolitului Vasile Mangra. A încetat din viață în 9 noiembrie 2018, la București.

A început studiile la şcoala primară din satul natal, apoi la Oradea, unde a studiat cinci clase liceale. În urma răpirii Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), familia sa a fost silită să se refugieze în satul Poiana Moților, județul Cluj, revenind în Săbolciu, în luna aprilie 1945. În pofida tuturor potrivniciilor şi lipsurilor materiale, tânărul Nicolae şi-a continuat studiile liceale, susţinând bacalaureatul, în anul 1943, în Beiuş, unde, în mod providenţial, l-a cunoscut pe episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei (1936-1950), un ierarh înţelept şi un mare patriot, care i-a îndrumat paşii spre Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București.

După susţinerea Bacalaureatului a urmat cursurile Facultăţii de Farmacie din Bucureşti, una dintre facultăţile militarizate în anii războiului, înscriindu-se însă şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă, ale cărei cursuri le-a urmat în paralel între anii 1943-1947, promovând examenul de licență în luna iunie 1947 cu nota 10 (zece).

În anii care au urmat războiului, împreună cu Roman Braga şi Gheorghe Domăşneanu, Părintele Nicolae Bordaşiu a avut iniţiativa înfiinţării unei Asociaţii a Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS), fiind secretarul şi, ulterior, preşedintele acesteia. Pentru câteva manifeste redactate de membrii Asociaţiei, în care tinerii insistau asupra incompatibilităţii dintre calitatea de creştin şi cea de comunist, într-o epocă în care noul regim încerca să amăgească tineretul şi să-l încadreze în organizaţii comuniste, membrii Asociaţiei Tineretului Ortodox Studenţesc au fost acuzaţi de „uneltire contra ordinii sociale” şi condamnaţi la ani mulţi de detenţie.

Fiind avertizat că urmează să fie arestat, se refugiază, în 1948, la Timișoara și se ascunde, începând astfel o lungă pribegie, de șapte ani. Între timp, în lipsă, a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică. Ia hotărârea să plece în satul natal al tatălui său, Husasău de Criș, unde a stat ascuns până când a fost arestat. Tot satul ştia că părintele se ascunde la unchiul său, Florian Bordaș, însă nu a fost denunțat. În 15 iulie 1955, a fost arestat, urmând ca la 18 iulie 1955 să fie rejudecat în regim de urgență și condamnat la 10 de ani de închisoare. A fost întemniţat aproape nouă ani în închisorile din Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud până în data de 20 iunie 1964. La Penitenciarul din Timișoara a reușit, pentru câteva clipe, să-l zărească pe Arsenie Boca, reținut și el, între altele, pentru că nu l-ar fi denunțat pe Nicolae Bordașiu. A fost transferat pe 4 decembrie 1955 la Penitenciarul Oradea și a stat aici până pe 5 februarie 1956. În aceeași perioadă (17 decembrie 1955 – 7 aprilie 1956), tot în „iadul roșu de pe Criș” se afla încarcerat și Arsenie Boca.

După eliberarea din închisoare, Nicolae Bordașiu a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul „Dr I. Cantacuzino” din București (1964-1969), la cercetarea și producția de seruri și vaccinuri.

În februarie 1969, cu sprijinul Patriarhului Justin și a mitropolitului Corneanu a fost numit profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, iar în 30 noiembrie 1969 a fost și hirotonit preot. Își va susține doctoratul în Teologie sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae, iar din anul 1973 pleacă la studii la Paris, unde îi va întâlni pe Eugen Ionescu și Emil Cioran. Revenit în țară și-a reluat activitatea la catedră, tot la  Seminar, până în 1981, când timp de 9 luni a slujit la Catedrala Sf. Vasile din str. Polonă, iar din octombrie 1981 la Biserica Sf. Silvestru, unde paroh era părintele Constantin Galeriu. Din 2013, după moartea părintelui Galeriu, Nicolae Bordașiu va prelua această funcție.

Referințe: - PF Daniel, Patriarhul B.O.R., Părintele Nicolae-Ioan Bordaşiu – slujitor înţelept al Bisericii și mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste, în: doxologia.ro; - Laboș, Adrian, Părintele Nicolae Bordașiu: ”Când securiștii mi-au cerut armamentul, le-am arătat Biblia, singura armă pe care o aveam”, în bihorjust.ro.  (S. S.)

CONSTANTIN MĂLINAȘ (1943 - 2010)

Foto: curentul.net

 

MĂLINAŞ, Constantin**; Conf. univ. dr. S-a născut în 21 mai 1943 la Buzău. S-a stins din viață în 26 februarie 2010.  

A urmat școala primară şi gimnaziul la Bistra, Almaşul Mare, Popeşti, studii secundare la Beiuş şi Oradea (1956-1960) și studii superioare la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj (1969). Între 1978-1980 urmează un curs de specializare în biblioteconomie.

După absolvirea facultății este profesor la Bogei, Ciutelec, Popeşti (1966-1971) și director la şcoala din Popeşti (1969-1970). Între 1971-1978 este director al Casei de cultură a sindicatelor Oradea, bibliotecar la Biblioteca judeţeană “Gheorghe Şincai” Bihor (1979-1990), redactor la Crişana (1990-1991), Inspector la Inspectoratul de cultură Bihor (1991-1995), director Biblioteca judeţeană “Gheorghe Şincai” Bihor (1997). Din 1998 a fost conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Și-a susținut doctoratul cu teza Contribuţii la istoria iluminismului românesc din Transilvania. Viaţa şi opera filologică a lui Ioan Corneli (1762-1848). Este fondator al revistei Familia Română al cărei redactor șef a fost. A fost membru al mai multor fundaţii şi societăţi culturale din România şi străinătate. În afara studiului şi cercetărilor legate strict de profesie (biblioteconomie), a fost unul dintre cei mai avizaţi cercetători în domeniul istoriei cărţii şi a bibliofiliei din România. A participat la numeroase sesiuni ştiinţifice, simpozioane, alte manifestări ştiinţifice în cadrul cărora prezentat studii  şi comunicări din domeniile amintite. A fost preocupat de mişcarea de ex libris din România şi mai ales din judeţul Bihor, editând în acest sens o revistă intitulată Ex Libris românesc al cărei prim redactor a fost şi în care a avut contribuţii personale. A publicat peste 160 de studii şi referate de specialitate, în domeniul biblioteconomiei, bibliologiei, bibliofiliei, istoriei culturale şi istoriei literare, în reviste şi volume şi, totodată, a luat parte la peste 120 de sesiuni de specialitate din ţară şi din străinătate, în domeniile arătate mai sus. Numeroase premii, diplome şi distincţii culturale, în ţară şi străinătate i-au răsplătit preocupările. A editat şi prefaţat peste treizeci de cărţi de istorie, cultură şi literatură, care privesc românii de pretutindeni, precum şi integrarea Bihorului în valorile culturale naţionale ale tuturor românilor. A fost membru al Biroului Consiliului de Conducere al Asociaţiei Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România; preşedinte al Asociaţiei Române pentru Ex Libris, Oradea, din 1995, afiliată internaţional la Federaţia de specialitate de la Londra. Membru asociat în Comisia Naţională a Bibliotecilor din România.

„Eu nu am cules roadele eforturilor  mele! Poate au cules alţii de la mine, cum şi eu am cules de la alţii mai înainte”- Constantin Mălinaș.

Scrieri: - Afinitatea lui Gheorghe Şincai faţă de Oradea, 1979; - Biblioteca ediţiilor Eminescu româneşti şi străine 1879-1989, Oradea, 1989; - Centenar Ion Creangă 1889-1989: Catalog de ediţii ale operei, Oradea, 1990; - Eminescu - un secol în medalii (1889-1989), Oradea, 1992; - Pictorul Traian Goga (1917-1989), Oradea, 1993; - Tipografi, tipografii şi edituri în Bihor 1565-1948, Oradea, 1995; - Carte românească veche la Oradea (1643-1830), Oradea, 1993; - Biblioteca pentru toţi la centenar 1895-1995, Oradea, 1995; - Cu Astra în regiunea Odesa, Oradea, 2000; - Eminescu şi Oradea, 2000; Oradea, 1993; - Contribuţii la istoria iluminismului românesc din Transilvania: IOAN CORNELI 1762-1848.    Teză de doctorat, 316 p., Universitatea Oradea, 2003; - Oradea în plăci memoriale, album, Oradea, 2003; - Cartea bicentenarului Gojdu 1802-2002, 270 p., Oradea, 2004.

Ediţii îngrijite (selecţie): Alecsandri, Vasile, Cântecul gintei latine, Oradea, Editura “Mihai Eminescu”, 1991; - Meciu, Dimitriu, Poema Munţilor Beiuşului, Oradea, Editura “Mihai Eminescu”, 1996; - Munteanu, Ioan. Proclamaţia de la Sarcău 12 iunie 1848, Oradea, Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Şincai”, 1998; - Pompiliu, Miron. Poezii, Oradea, Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Şincai”, 1998.

Referințe: - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor-dicţionar sentimental- Vol. 1… p. 360; - Iulian Negrilă. Constantin Mălinaş (1943-2010), în: Revista Arca, Arad, nr. 1.2.3/2016; - Nenati, Olaru, Lucia, A plecat dintre noi un om de patrimoniu – Constantin Mălinaș, în: Luceafărul, 6 martie 2010 (luceafarul.net/a-plecat-dintre-noi-un-om-de-patrimoniu-–-constatin-malinas, accesat 11 mai 2019, ora 17.45).  (I. I.  S. S.)

LA MULȚI ANI, POPA - BOTA HORAȚIU!

 

POPA-BOTA, Horațiu**/***.  Profesor dr. Geograf. S-a născut în Cluj-Napoca în 18 mai 1972, fiind cel mai mare dintre cei 4 frați (doi băieți și două fete). Tatăl, Ioan, este din Băleni, comuna Lazuri de Beiuș, profesor de biologie iar mama, Norița este din Coșava, comuna Curtea, județul Timiș, profesoară de geografie. Părinții săi au primit în vara anului 1972, la absolvirea facultății, repartiție, la Școala Generală Valea Seacă, comuna Tarna Mare, județul Satu Mare.

În acest sat din Țara Oașului, a copilărit și a urmat clasele I-VIII. Începând cu 15 septembrie 1986 a urmat cursurile Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuș, profil electrotehnică, diriginte prof. Kuncsef Alexandru. În anii de liceu a locuit în Beiuș pe strada Burgundia Mică nr. 29, vis-a-vis de stadion, alături de Vasile și Ioan, verișorii săi,  la familia Popa-Bota Gheorghe, fratele mai mic al tatălui său, profesor de sport, antrenor de atletism la Clubul Sportiv Școlar Beiuș.  ”Anii de liceu petrecuți la Beiuș mi-au oferit o mulțime de satisfacții; îmi amintesc cu bucurie de participările la olimpiadele de biologie (prof. Dărăbăneanu, prof. Sere), de geografie (prof. Ursu) sau la excursiile făcute în Padiș cu dirigintele clasei. De asemenea, cantonamentele de iarnă de la Băile Felix cu atleții clubului nu pot fi uitate.  În vacanțe mergeam la Băleni unde ajutam bunicii la activitățile agricole. Adesea eram trimis de bunici la piață la Ștei să vând legumele produse în grădină (ardei, gogoșari, roșii, vinete, fasole, castraveți etc.). Marțea și vinerea erau zilele de piață la Ștei, eram trezit noaptea la ora 3.45 ca să pot merge cu autobusul minerilor care venea din satul Mierag și mergea la Băița. La piață, bunica m-a învățat cum să vând legumele, în așa fel, încât să pot să mă întorc acasă cu autobusul ce pornea din Ștei la ora 10.00. Uneori lăsam la preț și dădeam „cu ruptu” cum zicea bunica, doar ca să nu stau prea mult în piață, fiindcă acasă mai aveam de lucru. Coboram la stația Păntășești, apoi treceam Crișul să ajung în Băleni. Munca grea din gospodăria bunicilor de la Băleni m-a ambiționat foarte tare, așa că m-am pregătit pentru admiterea la facultate”. În anul 1990 a absolvit liceul și a fost admis la Facultatea de Geografie la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.  A absolvit facultatea în vara anului 1995, iar în toamna aceluiași an a fost admis la master în cadrul aceleiași facultăți, specializarea Geografie umană și dezvoltare regională. La 1 octombrie 1996 a fost admis la doctorat la Facultatea de Geografie din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Teza de doctorat intitulată Organizarea spațiului geografic din Depresiunea Maramureșului a susținut-o în octombrie, 2003. În intervalul 2007-2009 a urmat cursuri postuniversitare în cadrul unui master, specializarea Management educațional la  Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.

În anul 1995 s-a angajat profesor suplinitor de geografie la Liceul Agricol din Cluj-Napoca. În anul 1996 a obținut titularizarea la Liceul Teoretic “Brassai Samuel” Cluj-Napoca unde a activat până în anul 1999, an în care s-a transferat la catedra de geografie a Colegiului Național “George Coșbuc” Cluj-Napoca. Începând cu 1 septembrie 2005 este director adjunct la Colegiului Național “George Barițiu” Cluj-Napoca. Din anul 2000, în calitate de mentor, este coordonator al practicii pedagogice a studenților de la Facultatea de Geografie, Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. De asemenea a fost numit președinte sau vicepreședinte în comisiile de examene naționale, este membru în consiliul consultativ al disciplinei geografie, membru în diferite grupuri de lucru la nivel național sau local.

Este coautor al Manualului de geografie pentru clasa a X-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005 și coautor al lucrării Control în sprijinul educației – proceduri, Editura Galaxia Gutemberg, Târgu Lăpuș, 2011 precum și a mai multor ghiduri de pregătire a examenului de bacalaureat la geografie, pentru diferite edituri (GrupArt, Sigma, Nomina). De asemenea este autorul Programei școlare de geografie avizată prin Ordinul nr.5375/29.12.2005, publicată în cadrul Proiectului Phare « Accesul la educaţie pentru grupuri dezavantajate », Programul  « A doua șansă », învăţământ secundar inferior. În cadrul programului “A doua șansă” am elaborat două ghiduri ale profesorului și două ghiduri ale elevului.

În calitate de metodist si formator a organizat, în anul 2009, un număr de 3 stagii de formare continuă a câte 10 ore, cu tema Formarea profesorilor de geografie în calitate de evaluator la examenul național de bacalaureat organizate de către Casa Corpului Didactic Cluj. În acest curs a fost valorificată și experiența acumulată în calitate de membru în grupul de lucru S.N.E.E. (actualmente C.N.E.E.) pentru elaborarea subiectelor si baremelor pentru bacalaureat (2006, 2007). În acest an am mai organizat în format online un curs asemănător coordonat de C.N.E.E. pentru constituirea Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (C.P.E.E.C.N.) pentru disciplina geografie, seria a II-a, pentru profesori din județele Cluj și Satu Mare.

În anul 2012 a fost admis ca membru în Corpul de experți al Corpului de Control al Ministrului. În această calitate a monitorizat examenele naționale (titularizare, evaluare națională, bacalaureat) în județele Alba, Bihor, Brașov, Hunedoara, Satu Mare și Sălaj.

În calitate de geograf, a participat la o serie de congrese, conferințe, simpozioane atât de geografie sau de metodica predării geografiei, precum și de management, organizate în țară sau în străinătate: Beijing, Kuurne, Roma, Timișoara, Oradea, Bușteni, Sighetu Marmației, Turda, Brad, Bistrița, Cluj-Napoca, Baia Mare etc. De-a lungul anilor am publicat o serie de articole de geografie, de metodica predării geografiei sau de management în volume sau în reviste de specialitate.

În calitate de director adjunct al Colegiului Național “George Barițiu” Cluj-Napoca a participat de patru ori cu elevii școlii la Concursul “Euroscola”, în cadrul căruia a organizat vizite la Parlamentul Europei din Strasbourg.

În anul 1999 s-a căsătorit cu Mihaela (născută Boca) consilier în cadrul A.N.A.F. Cluj. Au doi copii, Horațiu și Mara.

Referințe: - Degău, Ioan; Suciu, Simion, Laza, Ioan, Beiușul și lumea lui Vol. VI. Oameni de seamă din Țara Beiușului, Editura Academiei Române, Cluj-Napoca 2021, pag. 774-776.