CÂNDEA, Ioan*/**/***. S-a născut la 7 noiembrie 1902 în Beiuș,
județul Bihor. A încetat din viață la 19 octombrie 1965. Soldat în Armata
Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, decorat pentru merite
deosebite cu Brevetul și Medalia "Bărbăție și credință”. Înrolat ca soldat
în Armata română în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, a ajuns până la
Odessa. După trei ani petrecuți pe front, în vara lui 1944, soldatul Cândea
Ioan, deși a fost lăsat la vatră, având o experiență în ceea ce privește
războiul, s-a înrolat ca voluntar în Batalionul vânători de munte din Beiuș. La
sfârșitul lunii august 1944, imediat după începerea insurecției, beiușenii s-au
trezit cu un bombardament de artilerie la marginea orașului. Batalionul,
improvizat cu armament puțin, s-a instalat pe dealurile dimprejurul Beiușului
ținând sub foc viu înaintarea unei divizii horthiste, valul numeros de blindate
însoțite de infanterie. Din turla Bisericii din Deal un sergent înarmat cu o
mitraliară încerca să țină piept inamicilor. Un proiectil lansat de forțele
inamice a lovit și a distrus turla bisericii, care este apoi mistuită de
flăcări. Caracter puternic, fără a ține cont de primejdii, Ioan Cândea s-a
îndreaptat spre Biserica din Deal, unde a găsit un sergent rănit, căruia i-a
pansat rănile și l-a transportat în spate până la unitatea militară, pentru a
fi salvat. În acest timp mulți dintre cetățenii orașului, indiferent de
naționalitate s-au refugiat spre Vașcău. A doua zi, populația orașului era
chemată la corvoadă. Întrucât cunoștea limba maghiară, a fost solicitat să
patruleze alături de trupele horthiste, care ocupaseră orașul. Sfătuindu-se cu
alți localnici și intuind intențiile inamicului, care începuseră organizarea în
forță pe străzi și în diverse puncte strategice ale orașului, a acceptat
propunerea. În scurt timp informațiile, transmise discret de Armata Română,
prin diverși mesageri, fără a pune în primejdie viața localnicilor, au
confirmat ceea ce puneau la cale horthiștii, și anume minarea podului din
centrul orașului. În oraș, fără a atrage atenția în mod deosebit, a sosit un
moț cu ciubere și alte produse din lemn, specifice zonei. Rolul său era de a
informa localnicii că armata română era în Apuseni, la Hălmagiu, și înainta
destul de repede. Cei rămași în oraș erau sfătuiți să plece sau să-și găsească
adăpost în subsolul caselor, pentru că, în scurt timp vor începe lupte grele
pentru eliberarea orașului. Câștigându-și încredere reciprocă, moțul și Ioan
Cândea au vorbit despre ceea ce se întâmplă în oraș. Printre altele Ioan Cândea
i-a povestit moțului și despre ceea ce crede el că fac inamicii care se aflau
în apropierea podului și dădeau indicații precise, adică minarea podului de
piatră, amplasat în centrul orașului. Ajungând la concluzia că podul a fost
minat, Ioan Cândea a solicitat moțului o ”brișcă”, un cuțit, cu lamă de oțel,
cu ajutorul căruia să poată fi tăiat fitilul pus la piciorul podului. Moțul,
știind ce fel de cuțit este necesar pentru a tăia un astfel de cablu, i-a dat
un cuțit de oțel cu zimți. Informațiile că horthiștii se retrag, au întărit
convingerea că podul era minat și emoțiile creșteau. În ziua următoare,
horthiștii au început retragerea. Ofițerul, căruia Ioan Cândea îi câștigase
încrederea, crezând că patrulează și în afara programului, îl atenționă de
evenimentele care urmau să se producă. Semnul cu mâna al ofițerului genist,
undeva de-a lungul râului Nimăiești și lansarea unei rachete verzi au fost
suficiente semne pentru a confirma că podul era minat și urma să fie aruncat în
aer. În această situație, rămânând singur pe pod, Cândea Ioan a sărit hotărât
în apă, pentru a tăia fitilul, care însemna salvarea podului. Cu ochii în
lacrimi și cu sentimentul datoriei împlinite a salutat primii soldați care s-au
oprit prudenți lângă pod. Cuvintele "Puteți
trece fraților!” După cinsprezece ani de la evenimente, în 1960, Traian
Uba, interesat de soarta eroilor neamului, vine în Beiuș pentru a-l cunoaște pe
veteranul de război Cândea Ioan și scrie două cărți Pe viață și pe moarte și Ultima
bătălie.Referiri: Degău, Ioan, Suciu, R. Simion, Laza, Ioan, Beiușul și lumea lui, volVI. Oameni de seamă din Țara Beiușului, Editura Academiei Române, Cluj-Napoca 2021, p. 287, 289.
