Orfan fiind, de mic copil a fost crescut și instruit de măicuțe la un orfelinat din Huși. După ce urmează studiile superioare la Universitatea din Bucureşti (istoria şi dreptul), la 1 septembrie 1946 a venit la Beiuş, unde a funcţionat până la deces, ca profesor de istorie.
Cu entuziasmul tinereţii se alătură conducătorilor şi organizatorilor vieţii culturale din Beiuş. Entuziasmul îl va determina, ca la 24 ianuarie 1947, foarte tânărul profesor de la “Samuil Vulcan”, în cadrul unei conferințe pe care a ținut-o, să facă o imprudență, afirmând un adevăr care nu era pe placul puterii comuniste, anume că la Unirea Principatelor din 1859, Franța ne-a fost de mare ajutor . ” El însuși (Constantin Duma Suceveanu – nn) ispășise cândva câteva luni de detenție pentru că se aventurează într-o relatare istorică prea aproape de adevăr ” . După ieşirea din închisoare, va activa pentru puţină vreme la Liceul Pedagogic din Beiuş, fiind apoi trimis la Şcoala generală din Pomezeu, permiţându-i-se abia la 1 septembrie 1960, să se reîntoarcă, tot ca profesor de istorie la Liceul „Samuil Vulcan”. Până în decembrie 1981 cînd trece în lumea de dincolo, se va remarca ca unul dintre cei mai buni și mai apreciați profesori din oraș, estimat de către elevi, părinți și de către colegi. În 1969 se va număra printre cei care au pus bazele Muzeului de istorie al Liceului „Samuil Vulcan”, iar în 1970 printre inițiatorii revistei școlii Pagini de ucenicie , unde va publica, număr de număr, documente despre istoria școlii, încercând astfel să suplinească apariția anuarelor instituției (publice între-19285). ” Sa alăturat celor care care organizau și desfășurau activitatea cultural-educativă la nivelul orașului și Țara Beiuş participând cu conferinţe, evocări, referate, comunicări ştiinţifice la manifestările organizate. În numeroase rânduri a fost solicitat cu astfel de participări la Oradea aici. istoria școlii în care preda și a făcut tot posibilul să facă cunoscut atât elevilor cât și locuitorilor Beișului și zonei. A fost printre primii din județ care a organizat în școală un modern și foarte bine dotat cabinet de istorie. Moartea profesorului a îndoliat întreaga urbe, amintirea lui fiind vie și astăzi . ” În 1978 profesor Constantin Duma-Suceveanu sa aflat printre membrii colegiului de redacție al nou-înființatei reviste a Liceului „Samuil Vulcan” (numele ia fost atribuit în 1970): Plai românesc , revenindu-i din spațiul numărului 1 aproape jumătate (de la p. 52 la p. 52 la un document generic pe care să păstreze): ”
Referitor la personalitatea marelui profesor vulcanist, emoționantă este mărturia academicianului Marius Sala: ”Am avut noroc de profesori de istorie excepționali. Și dacă Ion Călugăru mi-a deschis gustul pentru istoria antică, cel care mi-a marcat viața a fost Constantin Duma-Suceveanu. preot și era extraordinar de elegant Avea un păr negru foarte îngrijit, puțin ondulat, și o ținută dreaptă, cu ochi pătrunzători "slăbiciunea" lui, împreună cu colegul meu Mircea Flonta. După reforma învățământului, când nu aveam manuale și mai ales când începuse să se predea "o altă istorie", îmi atrăgea mereu atenția că ceea ce se scrisese înainte era bun și corect. De la el am aflat de multe cărți la care aveam acces pe furiș, cheia de la biblioteca mare a liceului. L-am vizitat de mai multe ori, pe strada Horea, dupa ce am terminat liceul. Era foarte mândru de biblioteca sa, păstrată într-o ordine perfectă. Ajunsesem în relații apropiate și, după ce am devenit student, mă ruga să-i cumpăr toate revistele și cărțile de istorie care apăreau la Editura Academiei. L-am vizitat pentru ultima oara în 1982, când m-am dus la Beiuș pentru lansarea lucrărilor "Limbile lumii", pe care am scris-o împreună cu Ioana Vintilă-Rădulescu. La intrarea în liceu, ma izbit prezența unui steag negru; nu știam ca fusese bolnav (abia după aceea aveam să aflu că a murit de leucemie galopantă), dar ceva în mine mi-a spus: "Steagul ăsta negru e pentru profesorul tău".
A publicat mai multe studii și articole pe teme de istorie locală în cultură ale Comitetului pentru cultură și educație socialistă al județului Bihor și în Magazin istoric dar și în revista liceului, ”Plai românesc”.
Referiri: - Crăciun, Corneliu, Sub destinul care arde Ioan Buşiţia … p. 111, 113; - Faur, Viorel, Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)… p. 10; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor… p. 559. – Sala, Marius, Cercul profesorilor dispăruți , în: ”Ziarul Financiar”, 26 noiembrie 2003 (zf.ro/ziarul-de-duminica/cercul-profesorilor-disparuti) . (II, SS)
