duminică, 23 noiembrie 2025

CORNELIU MEZEA (1903-1936). TRISTUL DESTIN AL PROFESORULUI CORNELIU MEZEA

 

 




MEZEA, Corneliu */**/***. Profesor. Scriitor. Sa născut în 24 noiembrie 1903 în Beiuş, judeţul Bihor. A încetat din viață în 12 august 1936.

Urmează studiile liceale la Liceul ”Samuil Vulcan” din Beiuş, obţinând Certificatul de maturitate Nr. 18-313/1923. Devine licenţiat în istorie şi geografie la Universitatea din Cluj, cu diploma Nr. 183/1927. Absolvă Seminarul pedagogic universitar, obţinând certificatul Nr. 142/1929.

După obţinerea licenţei, în perioada 1927-1930, a fost profesor suplinitor la Liceul ”Samuil Vulcan” din Beiuş, apoi, în perioada 1931-1932, a avut ore suplimentare la Şcoala Normală de conducătoare (actualul Liceu Pedagogic Nicolae Bolcaş) din Beiuş.   Între anii 1933-1935, a activat la catedra de istorie a profesorului deputat Petre Fodor de la Şcoala Normală unită din Oradea, cu ordin eliberat de Episcopia unită din Oradea. În sesiunea din anul 1935, susţine Examenul de capacitate pentru istorie şi geografie. A fost profesor suplinitor, plătit din fonduri „extrabugetare”, de la Comitetul școlar al liceului ”Mihail Eminescu”. A făcut stagiul militar la Oradea, la Regimentul 86 Infanterie, fiind lăsat la vatră cu gradul de sergent TR. A făcut parte din Societatea Regală Română de Geografie, Turing Clubul României, Liga Antirevizionistă Română, ASTRA. 





În august 1936, firul vieții ia fost întrerupt în urma unui accident feroviar pe Valea Finișului. Amintim aici cu toată durerea sufletului nostru că, în ziua de 12 Aug. 1936, la o excursie, în urma unui incident, a trecut la cele veșnice, profesorul Cornel Mezea. – Un an funcționat la acest liceu. A fost un coleg neprețuit, profesor erudit, scriitor și cercetător neobosit al istoriei noastre ”. [1]

A fost înmormântat în Beiuș, în Cimitirul din Deal, iar pe crucea sa scrie:

Aici la crucea de piatră ”

Mi-e toată dragostea-ngropată

Aici e veselul Cornel.

Pustiu și totul fă-l

Bunul și adoratul meu băiat

de 33 de ani de viață

Ai credință

Ca o floare frumoasă.

Fu și profesor devotat, căci peri

Voind să scape niște oameni de la

moarte .”

Scrieri : - Jertfa românilor din valea Beiuşului pentru întregirea neamului, Tipografia Doina, Beiuş, 1935; - Martirii din bazinul Beiuş-Vaşcău în: Bihorul, strajă la hotare , Oradea,1934; - Beiuşul (monografie); - Isbucul (studiu); - Datul dela Călineasa ; Târgul de la Găina (studii) în: ”Ziarul ştiinţelor şi călătoriilor”; - Contribuţii antropogeografice la autohtonica Românilor în valea Beiuşului ; - Forma pământului , - Etnografia și studiul originei Românilor în: ”Observatorul”.

Referințe : Pop, Ovidiu T. Corneliu Mezea (24 noiembrie 1903-12 august 1936) , În: ”Eroii Neamului”, An IX, Nr. 2, Satu Mare, Iunie 2017, p. 60-64. (SS)

 



[1]Pop, Ovidiu T., Corneliu Mezea (24 noiembrie 1903-12 august 1936 ). În: ”Eroii Neamului”, An IX, Nr. 2, Satu Mare, Iunie 2017. pag. 61. Din: ” Anuarul al XVII–lea, al Liceului de Stat Mihail Eminescu din Satu-Mare pe anul școlar 1935/1936”, Tipografia „HIRSCH”, Satu-Mare, 1938 , pag. 5-6.