ARISTIDE DEMETRIAD (1872-1930)

 

DEMETRIADE, Aristide. Actor și regizor. Cetățean de onoare al orașului Beiuș. S-a născut în 10 iulie 1872 în satul Valea Raței, comuna Murgești, județul Buzău, după alte surse la Dumitrești, Râmnicu Sărat județul Vrancea, la aceeași dată. A încetat din viață în 21 februarie 1930 la București, pe scenă, jucând în piesa Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan.

Și-a petrecut copilăria și adolescența în Dumitrești, locuind cu familia sa, tatăl său fiind arendașul unei moșii din zonă.

A studiat Facultatea de Drept și Conservatorul de Artă din București, avându-l profesor pe Ștefan Vellescu. S-a angajat ulterior la Teatrul Național din București, unde a rămas până la moarte.

Un actor cu bogate resurse, Demetriade a interpretat cu patos romantic și cu o deosebită virtute, reușind întruchiparea fiecărui personaj în rolurile principale din piesele Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hașdeu, Despot Vodă  de Vasile Alecsandri, Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan, Hamlet și Iuliu Cezar de W. Shakespeare, Ruy Blas de Victor Hugo, Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan ș.a.

A fost unul din pionierii filmului românesc. În 18 septembrie 1911, la București are loc premiera filmului Amor fatal, regia fiind semnată de Grigore Brezeanu. Este primul film românesc de ficțiune. Marchează începutul unei perioade de efervescență cinematografică în România. În 21 octombrie, un grup de actori fruntași ai Teatrului Național din București (Aristide Demetriade, Ion Brezeanu, Constantin Nottara, Petre Liciu) cere sprijin direcției teatrului, pentru realizarea unei activități cinematografice constante. În 7 noiembrie, în spectacolul Înșir'te, mărgărite, de Victor Eftimiu, sunt utilizate episoade filmate (regia Grigore Brezeanu, Aristide Demetriade). În lunile ce urmează, o aprinsă polemică pe tema relațiilor teatru-cinema, provocată de spectacolul Teatrului Național, depășește cazul în discuție, permițând o trecere în revistă a pozițiilor privind noua artă.

În 1 septembrie 1912 la București are loc premiera filmului istoric Independența României. Filmul este cea mai semnificativă realizare a cinematografiei românești în epoca începuturilor. Anunțat de publicitate ca „film de mare artă și senzație patriotică, în care e reconstituit întreg războiul  româno-ruso-turc din 1877-1878“, filmul se vrea o cronică a evenimentelor istorice, o evocare fidelă a acestora și, totodată, o punere în imagini cinematografice a literaturii și plasticii românești legate de acest eveniment.

Autorul cărții În căutarea filmului pierdut, istoricul de film Tudor Caranfil ne spune că autorul scenariului este Aristide Demetriade care pleacă de la textul lui Petre Liciu, retușat de Constantin Nottara - „se constată imediat că, spre deosebire de Liciu, care relatează acțiunea, Demetriade o pune în scenă! S-ar putea spune că cel dintâi așterne scenariul literar al filmului, iar cel de-al doilea pe cel regizoral” -  și împreună cu Grigore Brezeanu, abil producător care se ocupă de afacere, acesta antrenând și pe cel de al treilea „factor”, finanțatorul proiectului, în persoana senatorului Leon Popescu, moșier și proprietar al Teatrului liric (o sală în Piața Walter Mărăcineanu) au pornit la drum. Începuturile fiind făcute, tânărul regizor Grigore Brezeanu împreună cu actorul Aristide Demetriade, Vasile Toneanu, Constantin Nottara și Ion Brezeanu, tatăl regizorului, au inițiat un proiect – ei constituindu-se într-o asociație de artiști ai Teatrului Nottara, ca să poată duce la final proiectul  cu privire la filmul Independența României.

Grigore Brezeanu a căutat mijloacele materiale pentru temerara întreprindere, atrăgând de partea lor oameni cu stare, senatori ca Leon Popescu, moșier și proprietar al Teatrului Liric (sala din strada Walter Mărăcineanu), acesta donând bani, angajând un operator francez, improvizând de asemenea o sală în Curtea Teatrului Mic, la realizarea filmului participând peste 40 000 de persoane, scenariul aparținând celor de mai sus menționați, regia Grigore Brezeanu în colaborare cu Aristide Demetriade, imaginea Franck Daniau. Distribuția a fost următoarea: Aristide Demetriade – domnitorul Carol I, Constantin Nottara – Osman Pașa, Aurel Atonosescu – Peneș Curcanul, Ion Niculescu – Mihail Kogălniceanu, Ion Dumitrescu – generalul Cernat, Ion Miriesescu – Carol Davila, Pepi Machauer – Țarul Rusiei, Ghiță Popescu – generalul Arion, Constantin Orologea – Mitropolitul, Jeni Mataxa Dora – Rodica și Constanța Demetriade – soția lui Carol. Filmul a reprezentat o prestigioasă realizare a societății producătoare „Filmul de Artă Leon M. Popescu“. După premieră, filmul a rulat 22 de zile neîntrerupt la cinematograful Eforiei, „efectul la public fiind, după toate mărturiile, triumfal”. Aristizza Romanescu scrie că presa vremii a primit cu entuziasm prima mare producție cinematografică românescă, iar publicul de asemenea vibra.

Din nefericire, după numai un an de la premiera filmului încetează din viață Leon Popescu, moșierul și sponsorul, cât și regizorul Grigore Brezeanu, lovit de o boală mintală la numai 28 de ani. 

„Nici Aristide Demetriade n-a mai făcut film vreodată… într-adevăr a rămas văduvă ideea. Peste câțiva ani, într-o mohorâtă seară de februarie, pe când, în rolul lui Zefir din Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan, oferea iubitei sale o floare înroșită în sânge, s-a prăbușit pe scenă înmărmurind asistența… Dar, așa cum spune zicala „viața e o scenă și noi suntem actorii ei”, spectacolul trebuia să continue. Așa că tânărul actor Vasile Crețoiu a preluat rolul și la dus până la capăt, ca într-un omagiu post-mortem adus celui abia trecut în lumea celor drepți. Cel care a spus ca nimeni altul: „A fi sau a nu fi...” intrase în legendă”.

Aristide Demetriade și Beiușul

Relația Aristide Demetriade – Beiuș a fost una foarte specială. Aristide Demetriade a efectuat, între anii 1923-1926, mai multe turnee la Beiuș, ocazie cu care s-a atașat de oamenii din oraș dar și de primarul Nerva Traian Cosma.

În această perioadă scena teatrală din Beiuş a fost dominată, fără discuţie, de bucureşteni, şi mai precis de personalitatea actorului Aristide Demetriade. Societar al Teatrului Naţional, exponent de marcă al modalităţii de interpretare supusă retoricului, el ajunge o vedetă pe plan local, dând şi numele teatrului inaugurat în decembrie 1923. Cetăţean de onoare al oraşului, Demetriade a dat viaţă unor personaje memorabile pentru cetăţenii Beiuşului: Vlaicu Vodă, Hamlet, doctorul din spectacolul Taifun.

Era atașat de Beiuș și oamenii săi, ceea ce face ca în anul 1925 să se înregistreze o donaţie masivă şi valoroasă din partea artistului Teatrului Naţional din Bucureşti, Aristide N. Demetriade. Acesta iniţiază o colectă publică în beneficiul Liceului de fete din Beiuş, al cărei rezultat a fost adunarea unui număr însemnat de cărţi, pe care le expediază pe adresa şcolii beiuşene. Astfel biblioteca profesorală primeşte 295 de volume, care valorau la vremea respectivă 4220,55 lei, iar cea a elevelor 105 volume, în valoare de 759,20 lei. Totodată, el personal, oferă în beneficiul bibliotecii liceului suma de 1000 lei. În urma iniţiativei şi a apelului lansat de marele artist şi Cercul studenţesc Doljan oferă ambelor biblioteci 101 de volume, iar Casa Şcoalelor contribuie cu 6 volume în beneficiul elevelor. Nu a fost singurul gest de generozitate al artistului Aristide Demetriade faţă de beiuşeni, el oferind în decembrie 1924, în ajunul sărbătorilor de iarnă, suma de 2000 lei, pentru ajutorarea nevoiaşilor din localitate. Afinitate faţă de oamenii din mica aşezare din vestul ţării, se datorează faptului că acesta i-a cunoscut nemijlocit, cu ocazia turneelor teatrale efectuate aici în intervalul 1923-1926. Primirea entuziasmată şi legăturile trainice în timp între actor şi orăşelul transilvan au fost consemnate emoţionant într-un interviu datând de la începutul anului 1930. Atunci marele actor afirma: „... cea mai plină şi temeinică recompensă mi-au dat-o cetăţenii micului orăşel ardelenesc Beiuşul din Bihor, prin inimosul lor primar Nerva Traian Cosma, legând numele meu de teatrul comunal” (locuitorii oraşului i-au cinstit talentul incontestabil şi au botezat cu numele său o sală desemnată reprezentaţiilor teatrale la Hotelul Central, urmând să acorde acest nume preconizatului teatru care trebuia să se construiască aici). Demetriade a purtat şi o bogată corespondenţă cu primarul oraşului Beiuş, Nerva Traian Cosma, păstrată parţial la Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale. În semn de cinstire şi respect, oraşul i-a conferit lui Aristide Demetriade şi titlul de cetăţean de onoare al Beiuşului.

Filme cu Aristide Demetriade: - Oțelul răzbună (1913) - Radu Corbea; - Independența României (1912) - Carol I; - Înșir-te margarite (1911) - Fat-Frumos

Filme regizate de Aristide Demetriade: - Insir-te margarite (1911); - Oțelul răzbună (1913); - Scheci cu Jack Bill (1913); - Independența României (1912).

Referințe: - Ilie, Cornel, Aristide Demetriade, „Actorul care și-a dat viața pe scenă”, în: historia.ro, accesat 2 septembrie 2021, 23.47; - Vlasie, Adriana, Mardare, George, ”Despre actorul și regizorul Aristide Demetriade, care a copilărit la Dumitrești”, în: Monitorul de Vrancea, 16 martie 2018; - Gorcioveanu, Cristina, Rîpeanu, Bujor T. (coordonatori), Secolul cinematografului. Mică enciclopedie a cinematografiei universale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 42, 46; - Crăciun, Corneliu, „Viata artistică în presa interbelică din Beiuş”, în: Crisia, nr. XXI, Oradea, 2004, p.  – Călușer, Iudita, „Biblioteca Liceului român unit de fete din Beiuş 1896-1948”, în: Crisia, nr. XXXIV, Oradea, 2004, p. 187-188; - Caranfil, Tudor, În căutarea filmului pierdut, Editura meridiane, București, 1988, p. 61-106.  (S. S.)

 

CONCERTUL DE SÂNZIENE DE LA CĂBEȘTI

 Duminică, 22 iunie 2025 la ora 14.00 fix a început Concertul de Sânziene, Ediția I-a Căbești. O, nu vă speriați, nu a fost o activitate cu participare națională, nici chiar județeană și nici măcar zonală - a fost concertul elevilor participanți la cursurile de fluier și pian, organizate de școală. Așadar, protagoniștii au fost elevii, iar sala de festivități a Școlii gimnaziale nr. 1 din Căbești a fost plină - spectatorii fiind chiar părinții protagoniștilor. Fluierașii prof. Gheorghe David au început spectacolul, apoi au urmat pianiști, și, în final microrecitalul elevului Ștefan Moghiș, câștigător al Premiului I la Concursul Județean de interpretare Cântați cu noi, desfășurat în luna mai la Oradea. 

GALERIE FOTO

FESTIVITATEA DE PREMIERE LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ nr. 1 CĂBEȘTI

 Azi, 18 iunie 2025, la Școala gimnazială nr. 1 din Căbești a avut loc festivitatea de premierea , la finele anului școlar 2024-2025. 

La ceremonie au participat elevii școli, părinții acestora, profesorii, iar din partea Primăriei și Consiliului Local, primarul Ioan Gheorghe Blaj.

Ceremonia a început cu intonarea Imnului Național al României și a fost moderată de directorul școlii, profesorul Marius Moghiș, care a rostit o scurtă alocuțiune, apoi, profesorii de învățământ primar și diriginții au împărțit premiile și diplomele.

Un punct important în această ceremonie, înaintea împărțirii premiilor,  a fost anunțarea, în cadru festiv, a retragerii (pensionării) profesorului Nicolae Petruț care, vizibil emoțional, și-a luat la revedere de la elevi și profesori.

GALERIE FOTO

Beiuș. Concursul „Avram Iancu-Craiul Munților” Ediția XVIII-a (II). Graiul sângelui

 (Fotografii și video- Ioan Curpaș)

Așa cum am promis, revin cu noi date despre Concursul Avram Iancu-Craiul Munților. Sub un cer albastru, fără nori, activitatea a început joi 5 iunie a.c. în Parcul central din Beiuș. Corul Asociației Avram Iancu a intonat Imnul României, Imnul Uniunii Europene și, desigur, Imnul Asociației Avram Iancu Beiuș. În rolul de mediator a fost prof. Simona Cap, care, a invitat, pentru scurte alocuțiuni pe președintele  Asociației Avram Iancu Beiuș, Viorel Ianc, pe viceprimarul municipiului Beiuș Dragoș Balog, iar prof. univ. dr. Antonio Faur a transmis un mesaj de salut, concurenților.

De altfel, după părerea mea, nu a fost doar un concurs , care, să fim realiști, s-a transformat într-o comemorare a Crăișorului Munților, mai ales că acum, „pe vremea cireșilor”, s-au împlinit două sute și un an de la nașterea Crăișorului (1824).

Surpriza cea mai mare, la acest concurs a fost prezența unei delegații din Suruceni, Republica Moldova, care au prezentat un colaj de muzică și poezie, prin Grupul Etno-Folcloric „Cimbrișor”

Concursul a început cu evaluarea obiectelor tradiționale de către un juriu format din prof. Cristian Țoța, directorul Muzeului Ioan Ciordaș din Beiuș, prof. Gheorghe David, vicepreședintele asociației, prof. dr. Lavinia Casa, prof. Dana Panda și Busuioc Lucia, învățătoare pensionară, membru al asociației.

A urmat Parada Portului Popular, concurenții defilând în portul popular, din Parcul Central până în Parcul Mihai Eminescu, costumele fiind jurizate de prof. Daniela Rada, prof. Gheorghe David și Lucia Busuioc.

Concursul de istorie s-a desfășurat în trei săli, pregătite pentru acest eveniment, din incinta Liceului Vocațional Pedagogic Nicolae Bolcaș. De remarcat că la concurs pe lângă echipajele celor 7 licee și 16 școli gimnaziale, din trei județe, a participat și un echipaj din Suruceni, Republica Moldova. (Ca să vezi ce stupidă e viața - putem să spunem că a fost un concurs internațional român-român.)

De altfel, moldovenii, ne-au trimis și o scrisoare după ajungerea acasă: „7 iunie 2025, 19.58

Bună dimineața. După o călătorie lungă dar plăcută, puțin ne-am revenit și zic să vă scriu.

Domnule președinte, am prea puține cuvinte în vocabularul meu ca să pot să vă mulțumesc pentru toate câte ați făcut pentru noi basarabenii. V-am simțit deschiși la suflet, calzi și buni ca pita, prietenoși, ospitalieri, primitori. Am pornit în drum spre casa de la Beiuș dar fiecare membru al Ansamblului Cimbrișor avea câte ceva de relatat de spus, impresii emoții, amintiri care ne vor rămâne în Altarul minții și a sufletului până la sfârșitul vieții. Am tot discutat despre aceasta întâlnire de suflet până hăt spre dimineață. Toți cu lacrimi și bucurie de cele văzute, simțite. Parca era ceva in aerul cela de munte, ceva ce venea și din sufletele oamenilor din jur de se așeza pe inimile noastre ca un balsam. Dumneavoastră dar și  ceilalți cu care ne-am intersectat ne-ați învelit cu o dragoste de părinte, de tată cu o aură pozitivă. Căldura din sufletele noastre era mai mare decât zăpușeala de afară.

Ne înclinăm până la pământ și va suntem recunoscători pentru tot. Slava Bunului Dumnezeu că ne-a intersectat cărările și am ajuns să mă aduc un omagiu Crăișorului Moților Avram Iancu. 

Mă simt onorată că fac parte din familia asta mare care simt românește și sunt membru de onoare al Asociației Avram Iancu Beiuș.

Tatăl meu care și-a dorit să vadă Romania desi era în acte român și nu a fost posibil să treacă măcar odată Prutul, cred că acum se bucură pentru mine, că fac eu ceea ce nu a putut face el. 

Mulțumiri domnule Președinte Viorel Ianc! Sper nespus de mult să am ocazia sa  pot să vă primesc vre-o data și in casa mea și în Suruceni așa cum ați făcut-o și Dumneavoastră in Romania.

Mulțumesc pentru daruri, carti,  diplome, trofee. Mulțumim tuturor celor ce și-au lăsat amprenta cu iscălituri pe diplomă și au pus pecetea pe sufletele noastre.

Se spune că Dumnezeu face minuni prin oameni. E adevărat. Avram Iancu cu crezul său a adunat o mare ceata de Îngeri acolo la Beiuș.

Vă îmbrățișez cu toată căldura sufletului meu.

Trăiască Duhul lui Iancu!

   Semnează :

Nina Suruceanu 

Cât despre rezultatele concursului de istorie, acestea le-am publicat în articolul anterior, acum vă prezint rezultatele la ,,obiectul"popular tradițional, folosit în milenara existență a poporului român : 

Premiul I

Școala Gimnazială nr. 1 Pomezeu

Profesor coordonator: Dumea Florica Violeta

Liceul Vocațional Pedagogic “ Nicolae Bolcaș” Beiuș - gimnaziu 

Profesor coordonator: Moruț Dacian

Premiul II

Colegiul Național “Onisifor Ghibu” Oradea - liceu

Profesor coordonator: Ivan Livia

Liceul Tehnologic de Turism Arieșeni

Profesor coordonator: Mocan Mirela 

Premiul III

Ansamblul Folcloric “Cimbrișor” Suruceni

Profesor coordonator: Nina Suruceanu

Colegiul Tehnic “Ioan Ciordaș” Beiuș

Profesor coordonator: Laza Mihaela

Școala Gimnazială nr. 1 Remetea

Profesor coordonator: Boloș Florina

Mențiuni 

Școala Gimnazială nr. 1 Curățele

Profesor coordonator: Băcuș Adina

Colegiul Național “Samuil Vulcan” Beiuș - gimnaziu

Profesor coordonator: Popa Cornelia Ana

Școala Gimnazială “Dumitru Radu Popescu” Nojorid

Profesor coordonator: Bughiu Cristina

Colegiul Național “Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei

Profesor coordonator: Chiș Laura Ionela 

Școala Gimazială nr. 1 Buntești

Profesor coordonator: Corbu Mirela.

Beiuș. Concursul „Avram Iancu-Craiul Munților” Ediția XVIII-a

Joi 5 iunie la ora 9.30 a demarat Concursul „Avram Iancu-Craiul Munților” Ediția XVIII-a. A fost o ediție de excepție, la această activitate participând elevi de la șapte licee și șaisprezece școli gimnaziale din 3 judete, iar unul dintre echipaje este din Suruceni, Republica Moldova. 

Foto: Ioan Curpaș

Rezultatele parțiale ale concursului sunt:

Școli gimnaziale: 

Premiul I 

Școala Gimnazială “Viorel Horj” Drăgănești

Profesor coordonator: Oaie Ioana Dorina 

Premiul II

Școala Gimnazială “Nicolae Popoviciu” Beiuș

Profesor coordonator: Cornea Florentina

Premiul III 

Liceul Vocațional Pedagogic “Nicolae Bolcaș” Beiuș

Profesor coordonator: Moruț Dacian 

Mențiune: 

Școala Gimnazială nr. 1 Curățele

Profesor coordonator: Băcuș Adina

Școala Gimnazială nr. 1 Buntești

Profesor coordonator: Corbu Mirela

Liceu: 

Premiul I

Liceul Vocațional Pedagogic “Nicolae Blocaș” Beiuș

Profesor coordonator: Ropa Lucian

Premiul II

Colegiul Național “Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei

Profesor coordonator: Chiș Laura Ionela

Premiul III

Colegiul Național “Samuil Vulcan” 

Profesor coordonator: Șora Silvia

Colegiul Național “Onisifor Ghibu” Oradea

Profesor coordonator: Ivan Livia

Mențiune: 

Liceul Teoretic “Henri Coandă Oradea” 

Profesori coordonatori: Berari Angela Ramona și Filip Otilia Claudia

Liceul Teoretic “Lucian Blaga” Oradea

Profesor coordonator: Filip Otilia Claudia

Colegiul Tehnic “Ioan Ciordaș” Beiuș

Profesor coordonator: Laza Mihaela

Voi reveni cu amănunte.

TRAIAN HORGE (1947-2015) - OMUL CARE A PROMOVAT BIHORUL BEIUȘ ÎN LIGA A III-A

 

HORGE, V. Traian (Trăienuțu Văsălii Mărtuții Lenii Culii din Buntești)**/***. Profesor. Antrenor. S-a născut la 29 mai 1947 în Buntești, fiul lui Vasile și Marta Horge. A încetat din viață în 6 august 2015.

A urmat școala generală de șapte ani în localitatea natală, după care a fost elev al Școlii Medii nr. 1 din Beiuș. Absolvent a Institutului Pedagogic din Oradea – Facultatea de Educație fizică - și-a continuat studiile la Institutul de Educație Fizică și Sport din București (fără frecvență), pe care le-a finalizat în 1971.

După absolvirea Institutului Pedagogic a fost repartizat la Școala generală din Finiș, după șase ani transferându-se la Colegiul Național ”Samuil Vulcan” din Beiuș, de unde a ieșit la pensie. Din 1970 a fost legitimat la ”Bihorul” Beiuș, fiind și antrenorul echipei. Tot în același an s-a căsătorit cu Ana, asistentă medicală stomatologie, eveniment despre spunea: ”În același an, toată echipa a fost invitată la nunta mea, în 30 mai, la Casa Armatei, și a adus cadou o minge de fotbal cu semnătura jucătorilor, pe care o păstrez și astăzi”.

În calitate de jucător al echipei de fotbal a orașului, apoi antrenor, vreme de 21 de ani, s-a implicat intens în descoperirea și promovarea talentelor fotbalistice din zonă. Sub coordonarea lui, echipa “Bihorul” Beiuș a promovat in divizia C, pentru prima dată în istoria sa. În 2015 a câștigat campionatul județean cu drept de participare la preliminarele pe țară, cu echipa de juniori A I a ”Bihorului” Beiuș, jucând finala organizată de FRF la baza sportivă Buftea, câștigând medalia de argint.

Referiri: - Degău, Ioan, Comuna Buntești. Monografie. Vol. II. Editura Abaddaba, Oradea, 2004, p. 330-331; - Bondor, Ionel, 100 de ani de fotbal beiușean, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020,  p. 89-91.  (I. D.)

Referiri: Degău, Ioan, Suciu, Simion, Laza, Ioan, Beiușul și lumea lui Vol. VI - Oameni de seamă din Țara Beiușului, Editura Academiei Române, Cluj-Napoca 2021, p. 517-518.

 

TRAIAN BURAN - MUZICIANUL CARE PUTEA TRANSPUNE PE NOTE CEEA CE VORBEȘTI

 

BURAN, Traian, Plutonier adjutant șef. Subșef al Muzicii Militare Beiuș. Instrumentist clarinet, vioară. Este fratele lui Buran Panfil.

A fost un instrumentist și un muzician de excepție.

S-a născut în 26 mai 1939 în satul Mușca, comuna Lupșa, județul Alba. A încetat din viață în 8 mai 2023, fiind înmormântat la Beiuș.

„Am activat la Muzica militară a regimentului Beiuș în perioada 1957 – 1995, pe funcțiile de muzicant instrumentist, muzicant șef și subșef al Muzicii militare.

Tata a fost miner la minele de aur din Roșia Montană, dar nu cu contract de muncă și doar periodic, iarna, pentru că avea și pământ (3 hectare) și se ocupa de cultivarea lui. Era un pământ slab, în pantă, dar îl lucra. Când a ajuns la vârsta pensiei, el nu a beneficiat de pensie, așa că a avut o viață grea.

Mama a fost casnică, a avut mult de lucru, fiind mamă a zece copii. O dată pe săptămână făcea pâine în cuptor și cocea vărzare cu prune, varză, brânză etc. Erau foarte gustoase, le așteptam cu mare nerăbdare. Aveam și război de țesut, iar mama făcea haine pentru toată familia. Ne făcea cămăși și alte haine, pe care le cosea la mașina de cusut.

În familie au fost zece copii, eu fiind al șaptelea născut. Frații mai mari au fost de mare ajutor în gospodărie. Erau mineri, iar surorile erau casnice și muncitoare. Din cei cinci feciori, am rămas singur, din cele cinci fete, au mai rămas două.

Școala generală am început-o la Mușca (clasele I – IV) și am terminat-o la Lupșa (clasele V – VII). Pe la vârsta de 5 – 6 ani, am avut primul contact cu muzica. Mama a făcut o clacă cu cânepa și s-a terminat cu o petrecere, unde Gheorghea lui Salvine era ceteraș bun și a cântat la petrecerea noastră de seara până dimineața, lucru care m-a cucerit. Nu l-am slăbit din priviri toată noaptea, până când am adormit. Imediat, m-a preocupat cum să fac să cânt și eu. Am făcut tot felul de improvizații de vioară, până când tata a văzut că nu abandonez și l-a chemat pe unicul constructor de viori, Aronu’ Corobețului, care făcea viori, și mi-a adus într-o straiță trei viori de diferite mărimi, din care una a rămas la noi. În momentul în care a rămas la noi, era bine acordată și arcușul dat cu sacâz. Însă pe parcurs s-a dezacordat, iar arcușul nu mai avea aderență la corzi, așa că am abandonat. Dar frații mei mai mari au auzit că arcușul trebuie dat cu rășină, așa că au remediat această problemă, dar vioara a rămas dezacordată. Raportul între corzi nu se putea realiza. Cineva mi-a acordat vioara, dar nu știu cine, și am reluat încercările. Nu era nimeni care să mă ajute, dar tata mă încuraja (”hai că-i bine, parcă se înțelege ceva”). Încet, încet, am ajuns să leg un fragment de melodie într-o singură coardă. Am studiat ca un copil fără busolă, dar cântam descifrabil pe la 10 – 12 ani.

La Crăciunul din 1951 și 1952, eram colindător. Pe la noi, se obișnuia să se meargă la colindat un grup de colindători și o vioară, iar după colindă, când erau fete în casă, se cânta de joc și băieții din grupul de colindători jucau fetele.

Anul 1953 a fost un moment de trecere de la muzica după ureche la muzica pe note. Am intrat în Școala Militară de Muzică, unde am fost repartizat ca instrument principal la clarinet, iar instrument secundar la vioară. Clarinetul mi-a fost drag din clipa în care l-am auzit prima dată. Profesor era un foarte bun clarinetist de la muzica reprezentativă a armatei, așa că am ținut pasul cu pregătirea instrumentului. La vioară am fost luat de șeful școlii, Colonel Baie Tiberiu, care era din Cluj, eu fiind din regiunea Cluj. M-a simpatizat și s-a ocupat de mine, dar nu a reușit mare lucru, pentru că eu pornisem cu o poziție a instrumentului necorespunzătoare, așa că mi-a fost greu să corectez poziția, iar șeful școlii, profesorul meu de vioară, a fost mutat de la București la Cluj-Napoca. După plecarea lui la Cluj, am rămas la un alt profesor, Nicolae Oancea (care era dirijorul corului de operetă din București) cu care am făcut și teoria muzicii.

În anii III și IV de școală, am făcut armonie cu profesorul Anastasie Danu. Încă din primii ani de școală, mă interesa cum să aduc muzica din faza de auz în faza vizuală, punerea sunetelor pe note. Prima melodie pe care am scris-o a fost „Țarina de la Abrud”.

Anul V l-am făcut la Muzica regimentului de la Beiuș, ca elev în practică. Muzica regimentului avea un efectiv de aproximativ 25 de instrumentiști, cu un echilibru sonor foarte bun. Când mergeam în fruntea regimentului și cântam marșul „Triumful învingătorului”, vibrau acoperișurile și geamurile clădirilor de pe strada Burgundia Mare, o stradă îngustă, cu casele foarte apropiate.

Muzica din Beiuș l-a avut ca șef în acea vreme pe Căpitanul Mișu Ilie, iar subșef pe Plutonierul-major Mareș. Compoziția formației era, în ordinea partiturii, următoare: la flaut – Roșca Dumitru, Horvath Ioan, Chendereș Viorel și Trașcă Miron; clarinet – Mareș, Pogor Gheorghe, Savin, Buran Traian, Sava Constantin, Dragoman, Nenciu Constantin și Popescu Dumitru; fligorn-trompetă – Cojocaru Petre, Babin Aurel, Rotaru Petre, Voinea Constantin, Bucurenciu, Buran Panfil, Anghelache, Olăieru și soldat Klein Martin; tenori – Vișoiu Modest, Lengyel Francisc, Vasile Gabriel, Ursuț Marcel, Luca Pavel, Georgescu Ionel și Drăguș (saxofon); corn – Furnea, Ispas Gheorghe, Burcea Stelică, Chircă și Parfenie Marcel; trombon – Nichita și Popescu Ion; bas – Oprea Radu, Ivan, Gavrilaș și Comănescu Mihai; tobe – Olteanu Mircea și soldat Vloga.

Pe tot parcursul activității mele, i-am avut ca șef al muzicii militare pe Căpitanul Mișu Ilie (până în anul 1968) și pe Căpitanul Boldiș Zoltan, până în anul 1995. Din 1968 până în 1995, când m-am pensionat, am deținut funcția de subșef al Muzicii, cu atribuțiile șefului de Muzică în lipsa acestuia. În anul 1995 Muzica militară a regimentului, din ordinul Marelui Stat Major, a fost desființată. Unii ne-am pensionat, alții au fost numiți pe alte funcții în cadrul regimentului.

Am activat ca instructor în unitate la brigăzi artistice, coruri și formații instrumentale. În orașul Beiuș, am activat la Casa de Cultură ca instructor la formația de acompaniament pentru soliștii vocali, printre care: Florica Bradu, Florica Ungur, Viorica Flintași, Traian Hurgoi, Voichița Mihoc, Irina Mihoc și Daniela Rada. O altă formație,  cu profil de estradă, a fost la Casa Armatei. De asemenea am instruit formații la Spitalul Orășenesc Beiuș, apoi la Cooperativa Muncitorul, la fabrica 7 Noiembrie, la Tărcaia și la Clubul Copiilor”.

A făcut parte din Fanfara cercului Militar Beiuș până în mai 2008, când aceasta și-a încetat activitatea. A condus Taraful „Codrulețul” al Cercului Militar Beiuș până în anul 2009.

DIN NOU ELEVII CĂBEȘTENI ÎN TOP

 De o săptămână, elevii Școlii Gimnaziale din Căbești au monopolizat podiumurile concursurilor școlare. Astfel, începând cu vineri, 16 mai 2025, dată care a marcat demararea concursului muzical județean „Cântați cu noi”, la Căbești au început să ajungă premiile. Elevul Raul Ștefănică a spart gheața, obținând Premiul I ca interpret instrumental (saxofon) la acest concurs, desfășurat la Beiuș. În aceeași zi a participat și la Concursul Regional de interpretare vocal instrumentală „Viva la Musica”, desfășurat la Zalău.

A doua zi, elevul Ștefan Moghiș a obținut Premiul I la Concursul „Cântați cu noi”- muzică cultă, ca interpret instrumentist la pian. Tot la acest concurs, și tot ca interpret instrumentist la pian, elevul Tudor Boiț a obținut Premiul III.

În 23 mai, la Oradea, echipajul condus de prof. Adrian Micula și prof. Nicolae Petruț a fost clasat pe locul I și s-a calificat la Faza Națională a Concursului „Prietenii Pompierilor” care va avea loc la Vaslui. De remarcat că această participare a fost ultima pentru prof. Nicolae Petruț, urând ca acesta să se pensioneze.

Felicitări elevilor de la Școala Gimnazială Nr.1 Căbești pentru rezultatele obținute!

      Munca și seriozitatea au făcut diferența!

      Ne mândrim cu voi!

LA MULȚI ANI, MARIANA ȘI SIMONA TOMELE!

 

TOMELE, Mariana și Simona **.   Surori gemene. Interprete de folclor. Un duet remarcabil, bine sincronizat și tensionat emoțional, îl reprezintă surorile gemene Mariana și Simona Tomele, născute în Zodia Gemenilor (25 mai) 1980, într-un sat prizărit, dar bogat sufletește, de pe Valea Roșiei - Gurbești.

Au început să prindă dragoste de cântec încă din vremea grădiniței. Au debutat pe scena Cercului Militar din Beiuș, pregătite de lt. col. Boldiș Zoltan, șeful Muzicii Militare a garnizoanei Beiuș. Primele imprimări le fac abia în 2001, cu câteva melodii autentice culese de la bătrânii din satul natal, până azi reușind să-și încropească un repertoriu personal bogat și variat, mustind de specificul Țării Beiușului. Cântă, cu egal succes, și cântece din repertoriul unor interpretări consacrați, care le dau, însă, o notează particulară prin stilul interpretativ aparte ce le caracterizează.   Vocea plăcută, accentuat timbrată o moștenesc de la mama, care le-a fost și „dascăl” într-ale muzicii, dar și primul „critic” exigent și constructiv, în același timp. După absolvirea liceului la Beiuș, au urmat trei ani Școala Populară de Artă „Francisc Hubic” din Oradea (clasa prof. Marcu Leț) și debutul la TVR - „Tezaur Folcloric”, sub oblăduirea Marioarei Murărescu (în 1998). Apariții notabile au avut, pe scenele țării, alături de nume mari ale muzicii populare românești - de Irina Loghin și Mariana Deac, Nicoleta Voica și Maria Haiduc, de Floricile Bihorului și Cornel Borza, Maria Sidea sau Leontin Ciucur etc. Ștei, Europa Nova, de realizatori de marcă precum Marioara Murărescu, Elise Stan, Florentina Szatmari, Ioan Olteanu, Maria Haiduc etc., precum și la posturi locale și centrale de radio. 

    Au fost încununate cu numeroase premii la diferite festivaluri și concursuri - Trofeul „ Irina Loghin ”, premiul I la „Varietăți bihorene ” și Gala „ Varietăți bihorene ”, premiul II la Lipova (Arad), premiul III la Fetești, mențiune la Slobozia, un premiu special și un loc II la “Mândru-i cântecu-n Bihor”, festival care le-a consacrat definitiv în peisajul melosului bihorean. Colaborează cu ansamblul “Stelele Bihorului” și cu grupul “Binșenițele”

GAVRIL BARBUL

 

 

BARBUL, Gavril**.  Profesor. S-a născut în 17 mai 1893 la Pomi, în familia nobiliară Barbul, ramura Viloc. Familia Barbul de Gaura (actualmente Valea Chioarului, județul Maramureș) a fost înnobilată la 1680 de  către Mihail Apafi, pentru servicii militare. A încetat din viață în anul 1952.

Gavril Barbul a urmat primele două clase primare în localitatea natală, unde învățător era George Zaciu. Ultimele două clase primare le-a urmat la Cărășeu (actual în comuna Culciu, județul Satu Mare), învățător fiind în acei ani George Szilágyi. Prima clasă de liceu a urmat-o la premonstratenși, în Oradea. Ultimele trei clase liceale le-a urmat la Beiuș. Diriginte în acești ani i-a fost profesorul Traian Fărcaș. Examenul de bacalaureat l-a susținut în data de 16 iunie 1912. A urmat apoi Facultatea de litere și filosofie din Budapesta. La terminarea studiilor a rămas în Budapesta, predând un an de zile religia romano-catolică la o „școală comunală” din capitala Ungariei. A făcut parte din corpul profesoral de la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare încă din primul an școlar sub regim românesc, când, pe lângă catedrele de latină și istorie a cumulat și funcția de prefect de studii în internat. A îndeplinit, la liceul „Mihai Eminescu”, și funcția de secretar-contabil. A fost distins cu „Coroana României” în grad de ofițer. Ocupase catedrele de profesor suplinitor la istorie și limba latină prin dispoziția nr. 10726 din 15 august 1919 a Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului și Părților Ungurene, semnată de șeful resortului cultural și instrucțiunii Publice, Iuliu Maniu. În 21 martie 1922 a trecut „cu nota foarte bine” examenul de specialitate la limba română (fundamental), la limba latină ”cu nota bine”, același calificativ obținându-l și la istorie. În baza acelui examen se putea prezenta la examenul pedagogic. Președintele comisiei examinatoare fusese Nicolae Drăgan, care la 18 mai 1922 a semnat actul prin care se stipula că Gavril Barbul trecuse în 16 mai 1922 prin fața comisiei interimare pentru examinarea candidaților de profesori, fiind notat cu calificativul bine, atât la pedagogie cât și la filosofie. În 1923 devine profesor titular provizoriu, iar în 1931 profesor titular definitiv. 

La 45 de ani se căsătorește cu Victoria Mălinescu, profesoară, de loc din Târgoviște, ”de religiune ortodoxă”, în vârstă de 36 de ani. Căsătoria a avut loc la 5 august 1938 în Italia. În 1938 a trebuit să participe la străjerie[1], el deținând funcția de comandant al centuriei a 2-a de la Liceul „Mihail Eminescu”. A avut o rodnică activitate în cadrul „Astrei”, ținând de-a lungul anilor conferințe cu următoarele titluri: „Despre revisionism”, 13 mai 1934, Rușeni; „Folosul muncii în baza nuvelei Popa Tanda”, în 20 mai 1934 la Doba, „Încurajare la muncă”, în 20 mai 1934 în Colonia Voievodul Mihai, în 23 sept. 1934 în Negrești, „Foloasele cărții”, 4 nov. 1934 Botiz, „Netemeinicia revizionismului”, 23 iunie 1935, Baba Novac , „Legende din vieața căpitanului Baba Novac”. 

În toamna anului 1937, alături de profesorii Eugen Seleș, Silviu Tămaș și Octavian Ruleanu au cutreierat satele de graniță, au cules date statistice și le-au furnizat conducerii centrale a Astrei, la Sibiu . Pregătindu-și dosarul de cadre, în anul 1939, el rezuma astfel activitatea sa în cadrul „Astrei”: „în această calitate am ținut în fiecare an mai multe conferințe la sate și în oraș. Am înființat biblioteci sătești, am colaborat cu președintele Astrei la înființarea școlilor țărănești, la cari am ținut prelegeri 2 ore săptămânal”. 

Dezastrul din toamna anului 1940 l-a făcut să se refugieze. Plecat la București, a fost numit profesor de istorie la Liceul Românesc din Sofia, ulterior devenind director al Institutului Român din capitala Bulgariei. Prin străduința sa, în 1941 a apărut Buletinul acelui institut. În 30 decembrie 1940 i s-a născut un băiat, botezat cu numele Mihai Ioan Ovidiu. Un coleg de-al său, atât la Liceul „Mihail Eminescu” cât și la Sofia, profesorul Andrei Radu, îl caracteriza în perioada petrecută împreună în Bulgaria, astfel: „Fire discretă de ardelean, amator de o petrecere sobră în familie, foarte ospitalier, plin de tact și înțelegere, politicos și reținut, el ajunsese foarte curând stâlpul instituției, bucurându-se de un prestigiu de nimeni contestat. Pierderea dramatică a soției sale, într-un accident de naștere, i-a produs multă amărăciune, îndulcită puțin de apariția fiului său Mihăiță, pentru care dânsa făcuse supremul sacrificiu” . În 1947 se adresa în scris ministrului educației naționale, cu doleanța de a-i fi acordat până la 1 aprilie 1947 „al cincilea termen de gradație”. A rămas la Sofia până în data de 10 octombrie 1947. În luna septembrie din 1947 a lucrat la București, tot pentru Institutul din Sofia. Între 1-22 decembrie 1947 și 8-27 ianuarie 1948 și-a efectuat concediul legal, perioade petrecute tot în Bulgaria. În anul școlar 1947/1948 a predat la Liceul de Băieți nr. 4 din București (astăzi Colegiul Național „Cantemir-Vodă”, 14 ore săptămânal, 6 ore la clasele bugetare și 8 la cele extrabugetare). A revenit apoi la Satu Mare, fiind reîncadrat la Liceul „Mihai Eminescu”, care devenise Liceul de Băieți Satu Mare. Dar, a stat doar pe parcursul lunii noiembrie. 

De la 1 decembrie 1948 a fost pus „în retragere pentru aranjarea drepturilor la pensie”, conform Deciziei Ministeriale Nr. 296.034/948. Din documente rezultă că pensionarea a fost grăbită și de boală.

Referiri: Câmpean, Viorel, Gavril Barbul, două decenii în slujba „Astrei” sătmărene. În: ”Mărturii culturale”, An III, Nr. 1(9), Satu Mare, 2018. p. 6-8. (S. S.)

 

---

[1] Straja Ţării (cunoscută şi sub numele de Străjeria) a fost o organizaţie de tineret ideată şi patronată de regele Carol al II-lea. A luat fiinţă în virtutea decretului-lege din 15 decembrie 1938, prin care toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate fetele între 7 şi 21 de ani erau obligaţi să facă parte din Straja Ţării. În: Enciclopedia României (enciclopediaromaniei.ro/)

LA MULȚI ANI, MIRON HORGIU!

 MIRON HORGIU este director general - Banca Cooperatistă Creditcoop ”Izvorul” Ștei. S-a născut în 14 mai 1948 în satul Drăgănești, în vecinătatea Beiușului. 

Miron Horgiu a absolvit cele 7 clase în 1962 și a trebuit să aleagă între liceu și o școală profesională. Acesta a fost momentul care a   marcat,   pentru totdeauna, viața copilului, ce nu avea nicio vină că s-a nascut sarac. În ultima zi în care mai puteau fi depuse dosarele de studiu pentru admiterea la Liceul Samuil Vulcan a fost întrebat de către tatăl său: ,,No, unde te înscriu ? La liceu sau la meserii?” Răspunsul a venit prompt: Dacă îmi cumperi uniformă, merg la admitere la liceu, la cuprinde Miron. Cu mare amărăciune tatăl ia zis: ,,Dragul tatii, eu n-am bani să-ți cumpăr uniformă și pantofi ”. Admiterea a avut loc la Grupul Școlar UNIO din Satu Mare, unde era în concurență cu alte sute de elevi din Ardeal.

În anul I  de școală, la Grupul Școlar din Câmpia Turzii, căci acolo a ajuns până la urmă, a susținut olimpiada de matematici alături de liceenii din Orașul Câmpia Turzii. Miron sa calificat la faza pe regiunea Cluj (erau inca regiuni). Colegul său Moț Valentin din Cărpinet, al doilea calificat la olimpiadă, sa dus la profesorul de matematici (directorul adjunct al școlii) cerându-i să-l scutească de olimpiadă, motivând: ”Dacă mă gândesc mult mă înțeapă la inimă și îmi vin amețeli”. La aflarea acestui vești, Miron sa dus și el glonț la domnul profesor, motivându-i:   ”Nu pot să merg la olimpiadă. Dacă mă gândesc mult, mă doare stomacul și-mi vin amețeli”. Profesorul, un om cu o personalitate foarte puternică, i-a răspuns: ,,Pentru această minciună te vei tunde la zero și așa vei merge la olimpiadă la Cluj!” Astăzi când vedem pe cineva tuns la zero, ni se pare ceva foarte normal dacă nu chiar modern. Pe atunci însă, erai etichetat: ori elev   la școala de corecție ori   pușcăriaș, ceea ce nu era cazul. Rezultatul? Miron a fost olimpic la Cluj și în anul ce a urmat.

După absolvire, pe data de 5 iulie 1965 sa angajat la Uzina Mecanică din Ștei, prima sa grija fiind să-și urmeze studiile liceale. Așa se face că până să plece  în armată, în toamna anului 1968, a ajuns în clasa a XI-a la seral. În aceeași perioadă a activat ca dansator în echipa de dansuri a orașului Ștei. Toate aceste activități nu l-au împiedicat să ajungă destul   de repede în elita strungarilor din Uzina Mecanică, în același an, 1968, calificându-se la Olimpiada Strungarilor din județul Bihor. Proba   practică a avut loc la Uzina Înfrățirea din Oradea, iar cea teoretică la Clubul Tineretului din Pasajul Vulturul Negru. Aici, Miron Horgiu a impresionat publicul prezent, calificându-se pe locul doi. În semn de recunoaștere pentru meritele sale în toată această   perioadă, a fost ales delegat al Orașului Dr. Petru Groza în Delegația de tineret a României la Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților care a avut loc la Sofia, capitala Bulgariei,   în iulie   1968 .   

         În septembrie sa transferat la Liceul Samuil Vulcan din Beiuș, reluând clasa a XI-a la seral. La același liceu, tot în clasa a XI-a,   curs de zi,   învăța și prietena sa, Ana Gavra din Livada Beiușului.

         În 1972, cei doi iau bacalaureatul, iar în septembrie se căsătoresc. De acum, familia începe să constituie pentru Miron o prioritate, mai ales că bunul Dumnezeu le-o dăruiește   pe Alina-Maria, primul lor copil. Într-o zi de mai 1973, a fost chemat la Județ, unde i-am    propus să accepte să fie promovat în   funcția de primar al comunei Drăgănești. După consultarea familiilor, dar în special la sugestia unchiului său Popa David, primar al comunei Budureasa, a acceptat.   Avea 25 de ani, iar pe 1 august 1973, avea să devină cel mai tânăr primar din România! 

A fost numit, iar apoi   ales și reales, aproape 14 ani, ca primar, până la începutul anului 1987, când,   la cerere, sa retras   într-un Birou de evidență la Comitetul Orășenesc   Beiuș. Această retragere, la o vârstă de 39 de ani, era atunci o raritate. Și totuși, Miron s-a retras. De ce oare ? Răspunsul există. Contradicția dintre datorie și conștiința era tot mai evidentă. Puterea sa de anticipație este foarte cunoscută. S-a confesat câtorva oameni de încredere, presimțind schimbările din 1989...

         După decembrie 1989 a revenit în cooperație, mai precis, ca revizor în cadrul Cooperației de consum și de credit din județul Bihor. După numai un an, este numit șef la Cooperativa de credit din Orașul Ștei, unitate ce necesită   o nouă ordine interioară, deoarece   în urmă cu un an avusese loc o fraudă însemnată, pe care a fost nevoit să o recupereze cu multă grijă. În numai 5 ani, respectiv în 1996,   Cooperativa de Credit din Ștei ajunge pe locul   întâi între cele 18 cooperative de credit din   județul Bihor și pe locul doi pe țară între cele peste 700 de unități din România. 

Din 1991 și până în prezent Horgiu Miron se află la conducerea Băncii  Cooperatiste Izvoru Ștei.

În anul 2009  i se conferă titlul de ,,Cetățean de Onoare” al orașului Ștei.