Preotul TERENTIE PAPP (1863-1923)

 

PAPP, Terentie **. Preot. S-a născut la 8 aprilie 1863 în Buntești. A încetat din viață în 8 august 1923 la Buntești. Este ultimul descendent pe linie bărbătească din arborele genealogic al preotului Luca, cu care se încheie șirul preoților din aceeași familie - tată, fiu - care au slujit vreme de 225 de ani la altarul bisericilor cu hramul „Buna Vestire" din Buntești. A încetat din viață în 6 august 1923.

A absolvit 6 clase gimnaziale la Beiuș, în 1886. A urmat studii de teologie la Institutul Teologic din Arad între anii 1885-1886. A susținut examenul de „calificație preoțească” pentru clasa a III-a la Arad în anul 1888.

A fost hirotonit întru preot, la Arad, în data de 24 aprilie 1893 pentru Parohia Ferice, ca administrator parohial, de către episcopul Ioan Mețianu al Aradului. După decesul lui Ioan II Pap, în prezența protopopului Vasile Pap al Vașcăului și a unui mare număr de credincioși adunați în biserica din Buntești, în august 1894, a fost ales preot în localitatea natală. Părintele Terentie a administrat   Parohia Ferice până la 2 iunie 1908, când a fost numit aici Terențiu Popa, care era administrator și preot la Poienile de Jos, cum se scrie atunci.

„E interesant a ști ceva din trecutul acestei parohii (Buntești – na). Biserica veche a fost ridicată din stăruința lui popa Luca, strămoșului răstrămoșul actualului pre Terentie Papp. Popa Luca venise acolo la anul 1699 din Mărgău (Ardeal), căci comuna aceasta trecuse numai la credința ortodoxă. sa ia conferit parochia Buntești, dându-i totodată și un decret prin care se spune că în această parohie, cât va fi urmat din familia aceasta, de »spiță bărbătească« și se va dedica carierii preoțești, să slujească altarului la biserica aceasta.[1].

La 14 aprilie 1907 el a participat la Beiuș la adunarea populară de protest împotriva legii lui Apponyi care urmărea maghiarizarea românilor prin școlile confesionale. În zilele de 26 și 27 august 1907 a avut loc la Beiuș alegerea părintelui Vasile Lucaciu ca deputat în Dieta de la Budapesta. La alegerea acestui mare luptător pentru drepturile românilor din Transilvania au participat și credincioșii din Buntești și Lelești, însoțiți de preotul Terentie Papp. Amintim că preotul Terentie, era membru al Partidului Național Român în 1910, sa opus înființării unei școli primare de stat maghiare în comuna Buntești, îndemnându-i și pe enoriași ca să se împotrivească acest act. La 29 septembrie 1907 a sosit în Beiuș Episcopul Aradului Ioan I. Papp, originar din Pocioveliște. Aici, el a fost întâmpinat, printre alții și de părintele Terentie Papp. Visul pentru care el a militat, unirea tuturor românilor într-un stat național unitar, sa realizat la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Încoronarea regelui Ferdinand I ca rege al tuturor românilor în catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, la 15 octombrie 1922, la 15 octombrie 1922, la 19 octombrie 1922. biserica despre bunătatea îndemnându-i pe credincioși să urmeze credința părinților și să fie permanent în legătură cu Dumnezeu; să stăruiască în rugăciune și priveghere, să se jertfească și să fie uniți toți românii. Părintele din Buntești sa preocupat și de bunăstarea materială a enoriașilor. în acest scop a înființat în parohie, în anul 1920, împreună cu alți sătenii de progres, cooperativa „Deșteptarea”, după statutele cooperativelor sătești, fiind președintele.  El voia să-i trezească pe „poporeni” din „pasivitatea față de tot ce i-ar înălța la chemarea lor ca cetățeni români în România Mare și ca să progreseze și ei pe terenul economic național. 

La data de 1 august 1921 el și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Cooperativei din pricina unor oameni nechemați, care se amestecau în afaceri și nu voiau să se conducă după evidențe, ci după bunul plac.

În vara anului 1923 sa îmbolnăvit, încredințându-se, la 8 august 1923, conducerea oficiului parohial preotului Ilie Lucuța din Șebiș. Boala sa sa agravat, iar in 26 august 1923, candela vieții sale pământești sa stins pentru totdeauna.

Referiri : - Petru E. Papp, Din trecutul Beiușului, Pagini de glorie și de jertfe, Tipografia Doina, Beiuș, 1928, p. 62-64; - Morgovan, Ioan, File din istoria Parohiei Ortodoxe Buntești. Contribuții monografice , Editura Buna Vestire, Beiuș, 2009, p. 30-32.   (SS)

                                         

---

[1] ***, Sfințirea bisericei din Buntești, în „Tribuna” , nr. 282, Arad, 1909, pag. 7.

FESTIVAL DE PRICESNE CÂNTAȚI DOMNULUI CÂNTARE NOUĂ, Ediția a XV-a, Roșia 2025.

 Duminică, 6 aprilie 2025, la Biserica Ortodoxă din localitatea Roșia s-a desfășurat FESTIVALUL DE PRICESNE „CÂNTAȚI DOMNULUI, CÂNTARE NOUĂ”, Ediția a XV-a, organizat de Primăria Comunei Roșia, Biserica Ortodoxă Roșia, Inspectoratul școlar județean, Școala gimnazială nr. 1 Roșia, cu binecuvântarea episcopului ortodox al Oradiei, PS Sofronie. 

Participarea a fost impresionantă - elevi din 19 localități: Roșia, Căbești, Remetea, Beiuș, Beznea, Bratca, Vărășeni, Remeți, Bulz, Câmpani, Ștei, Nucet, Pietroasa, Finiș, Răbăgani, Dobrești, Sâmbăta, Rieni, și Beățușercaia. S-au interpretat pricesne în grup sau individual. 

De remarcat participarea Corului Asociației Avram Iancu Beiuș, dar și a grupului Asociației Lioara din Beiuș, denumit, desigur, tot Lioara. 

Ca în fiecare an, evenimentul a adus împreună elevi, profesori, directori de școli, reprezentanți ai Consiliului Local și credincioși care, după participarea la Sfânta Liturghie, au trăit momente de bucurie duhovnicească.

Primăria Comunei Roșia, a fost reprezentată de primarul Remus Moțiu, și a a susținut financiar organizarea festivalului, colaborând strâns cu coordonatorii evenimentelor: prof. Valentina Silaghi, prof. Irina Ușvat și prof. Florentin Ciuhandu.

Felicitări organizatorilor și un gând frumos pentru directoarea Școlii gimnaziale nr. 1 Roșia, Vali Silaghi și părintele paroh Dorel Haiduc! 

GALERIE FOTO (Ioan Curpaș, Vali Silaghi și pagina Facebook a Școlii gimnaziale Roșia)

GHEORGHE GOINA (1913-2009)

 

GOINA, Gheorghe**.  Avocat, jurist, doctor în drept. A încetat din viață la Târgu Mureș în anul 2009, la vârsta de 96 de ani. S-a născut la 7 aprilie 1913, în comuna Budureasa, județul Bihor, într-o familie de agricultori, fiind primul dintre cei cinci copii. Este fratele chimistului Goina Teodor.

A urmat școala primară și gimnazială în comuna Budureasa, iar apoi liceul greco-catolic ”Samuil Vulcan” din Beiuș. Examenul de bacalaureat l-a susținut în anul 1930. La îndemnul, și cu susținerea financiară a unchiului său, prof. Dr. Teodor Goina, a urmat și absolvit Facultatea de Drept a Universității din Cluj, în perioada 1930-1934. A obținut diploma de doctor în domeniul dreptului universal. După stagiatura efectuată în Cluj, a obținut, în 1937, diploma de avocat eliberată de Uniunea Avocaților din România.

Pe parcursul vieții, datorită condițiilor politice și sociale din acele vremuri, a activat ca avocat (Cluj și Beclean pe Someș), judecător (Ivăneștii-Noi, județul Cetatea de Baltă), procuror (Dej), apoi din nou avocat, fiind revocat din procuratură datorită faptului că socrul său a fost declarat chiabur. Din anul 1964 a fost reprimit în procuratură, activând la Procuratura Năsăud, iar din 1965 până la pensionare, în anul 1975, la Procuratura Turda, județul Cluj. Datorită meritelor profesionale, după pensionare a fost angajat temporar la Procuratura Cluj, în perioada 1975-1977. Pe tot parcursul activității a urmărit perfecționarea pregătirii profesionale în specialitatea juridică, participând la cursuri și conferințe din domeniul juridic. Nu a fost membru a niciunui partid politic, cu toate că funcția de procuror condiționa apartenența la Partidul Comunist Român. A rezistat fără acest compromis, datorită competenței profesionale și a convingerii sale că justiția nu trebuie să fie subordonată politicului.

Referiri: - Interviu  cu urmași ai lui Gheorghe Goina, 13 decembrie 2020.  (I. D.)

VASILE BERTEA (1930-2012)

 

BERTEA, Vasile. Colonel. Șeful Casei Armatei Beiuș.

S-a născut în 7 aprilie 1930. A încetat din viață în 30 martie 2012.

A fost șeful Casei Armatei Beiuș în perioada februarie 1975-aprilie 1987.

A încercat să colaboreze cu fanfara militară, dar, datorită unor insuficiențe de cunoaștere a mediului muzical, nu a reușit întotdeauna, în unele situații nefiind agreat de muzicanți, în special în ultimii ani dinaintea ieșirii la pensie. Cu toate acestea a obținut rezultate bune pe plan cultural.

CINCA (ȚINCA) IOAN (1833-1908)

 

CINCA (ŢINCA), Ioan ***.    Preot. Vice-arhidiacon emerit. Sa născut în 7 aprilie 1833 în familia parohului local Ioan Czinka. A încetat din viață în 2 ianuarie 1908. 

A urmat liceul la Satu Mare, absolvind în 1851, iar Teologia a terminat-o la Ungvár în 1855. 

S-a căsătorit în 1856, la Dindeşti, cu Ana Iuliana Szabo, una din surorile viitorului episcop de Gherla, Ioan Sabó. Până la hirotonire, în septembrie 1856, Ioan Cinca a funcţionat ca profesor la Gimnaziul din Beiuş. 

După hirotonire a funcționat în cadrul serviciului central al eparhiei. Apoi a fost administrator, iar ulterior paroh la Pocola. Acolo se va naşte fiul său Cinca (Ţinca), Ioan junior, (1866), ajuns şi el preot. În 1862 era abonat la Foaie pentru minte, inimă și literatură. În 1868 sa transferat în parohia Dijir, în prezent un sat din comuna Abram, județul Bihor. Aici s-au născut, în 1873, fiica Ana, căsătorită cu pr. Iosif Mihalca, iar în 1877, fiul Victor, ajuns de asemeni preot. În august 1893 ajunge paroh la Pişcari, numit fiind şi vice-arhidiacon de Mădăras. În 1900 primeşte funcţia de asesor consistorial. 

În 19 februarie 1905, „seara la 7 ore”, în vârstă de 65 de ani, a încetat din viață, „după morb scurt și grabnic” preoteasa Ana, după 48 de ani de căsătorie fericită. Nu va rezista nici părintele mult după această durere, trecând la cele veșnice în 2 ianuarie 1908, fiind înmormântat și el la Pișcari. Avea 75 de ani, dintre care 52 îmbrăcase haină preoţească. 

În memoria sa, imediat după repausare, fiul Ioan, slujitor pe atunci la Haieu, a înființat o fundație cu numele „ Cinca ”, menită a ajuta profesorii greco-catolici de la Beiuş. [1]

---

[1] Anuarul Gimnaziului Superior Greco-Catolic din Belényes-Beiuş pe anul şcolar 1908- 1909, Beiuş, 1909, p. 44.

Referiri : Câmpean, Viorel, Ciubotă, Viorel, Sălceanu, Mihaela, Mădăras. Contribuție monografică , Editura Maestro Tip, 2017. p. 96-97.   (SS)

 

---

[1] Anuarul Gimnaziului Superior Greco-Catolic din Belényes-Beiuş pe anul şcolar 1908- 1909, Beiuş, 1909, p. 44.

LETIȚIA RAMONȚIAN (1912-1986) PRIMA DIRECTOARE CARE A ORGANIZAT ANIVERSAREA LICEULUI SAMUIL VULCAN DUPĂ 1947

 

 

RAMONŢIAN, Letiţia ***. Profesoară, directoare a Liceului „Samuil Vulcan” Beiuş. S-a născut la 3 aprilie 1912 în localitatea Brăișoru, comuna Sâncraiu, județul Cluj, unde tatăl său era preot. După Unirea din 1918 familia sa mutat și stabilit în Cluj.  Sa stins din viață în martie 1988, fiind înmormântată în Beiuș, în Cimitirul din Deal.  

A urmat cursurile Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj, Facultatea de filosofie pe care o absolvă în anul 1935, fiind numită profesoară de filosofie la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş. În decursul anilor a funcţionat şi la catedra de filosofie a Liceului de fete din Beiuş. În anul 1948 este numită la Şcoala de meserii din Beiuş, ca profesor, şi apoi director adjunct, calitate în care a funcţionat până la 1 septembrie 1962, când este numită director la Liceul „Samuil Vulcan”, calitate pe care o deţine până în anul 1971, când se pensionează. Pe toate întregii sale activități a dat dovadă de multă conștiință, fiind foarte apreciată și respectată de forurile responsabile de resort, de către toți cei cu care a avut relații profesionale, părinți și elevi, de către societatea beiușeană. Activitatea profesională și social-culturală pe care a avut-o în desfășurare-o a fost mod deosebit prin acordarea aprecierii a numeroase premii, ordine și medalii ale României. A fost aleasă în Comitetul național de luptă pentru pace.

Ca directoare îi revine marele merit de a fi organizat, în 1968, prima aniversare, de după 1947, a Liceului „Samuil Vulcan”.  

Aceasta, a 140-a aniversare de la deschiderea porctitoriei vulcaniene, a avut un larg ecou national,  la manifestare  participând mai multe personalități ale vieții politice, științifice și culturale ale țării, mulți dintre ei foști elevi ai școlii beiuşene, academicieni, doctori docenți,  profesori de specialitate, științifice etc. 

Pentru a obține toate acestea a fost nevoie de o mare investiție de suflet și pricepere, pe care Letiția Ramonțian le-a avut și le-a făcut.

Referiri :- Crăciun, Corneliu, Sub destinul care arde Ioan Buşiţia , Oradea, Editura Logos'94, 2003. p. 38; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor -dicţionar sentimental, Vol. 1, Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002, p. 583; - Pop, Cornel, Letiţia Ramonţeanu (1912 – 1988), în: ”Luna cinstirii”, Foaie editată de Primăria Oraşului Beiuş, An 8, aprilie 2001, p. 6  (I.I.)

POETUL GHEORGHE PITUȚ A FOST COMEMORAT LA BEIUȘ

Poetul Gheorghe Pituț sa născut în  1 aprilie 1940 și trecut în eternitate la doar 51 de ani, pe 6 iunie 1991 și este unul dintre numele mari ale poeziei dintre românești postbelice, după cum spunea cineva, „ o stea pe cerul literar al Țării Beiușului” .   Gheorghe Pituț este, post-mortem, Cetățean de Onoare al municipiului Beiuș, o stradă îi poartă numele, iar bustul său, din Parcul Central, este locul unde beiușenii revin pentru omagierea celui considerat fiu al cetății.

Organizat de Primăria Municipiului Beiuș, Asociația Culturală „Lioara” și Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, evenimentul ocazionat de aniversare a 85 de ani de la nașterea lui Gheorghe Pituț a debutat în jurul orei 15.00, la bustul poetului, din Parcul Central. Printre participanți s-au numărat Gabriel Popa, edilul urbei, membrii familiilor fratelui poetului, părintele Ioan Pituț, fratele lui Gheorghe Pituț, prozatorul Iosif Tocoian, precum și numeroasele localnici care care l-au cunoscut pe poet în mod direct ori prin intermediul creației sale. 

Pașcu Balaci a rostit sonete ale poetului, primarul Gabriel Popa, reprezentanții Asociației Culturale „Lioara” și membrii familiilor ilustrului dispărut au depus jerbe la bustul lui Gheorghe Pituț, după care participanții la evenimentul s-au deplasat în Parcul Mihai Eminescu pentru că de-a doua parte a manifestării poeților se vor dedică aniversării 8 ani.  

Pe Monumentul intitulat Constelația Eminescu, ce va cuprinde, pe lângă bustul Poetului național, șase efigii ale unor personalități literare din Bihor, dezvelit, marți, 1 aprilie, cel de-al treilea basorelief; reprezentându-l pe Gheorghe Pituț, alături de efigiile lui Iosif Vulcan și Miron Pompiliu.

Primarul Gabriel Popa și prof. Remus-Decebal Lazea, președintele Asociației Culturale „Lioara”, au dezvelit efigia poetului Gheorghe Pituț, a urmat sfințirea ceremoniei religioase, oficiul părintelui Marian-Vasile Popa, protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului. Au vorbit primarul Beiușului, Gabriel Popa și prof. Remus Lazea, iar un grup de elevi de la Liceul Vocațional -Pedagogic au interpretat cântece cu versuri din creația eminesciană.

A urmat Masa rotundă „Cu și despre Gheorghe Pituț, poetul Țării Beiușului” , desfășurată la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”. Participanții au vorbit despre personalitatea poetului, prof. Veronica Popa, Ioana Pordea și Sorina Purtan au vorbit și au recitat versuri din creația poetului, Pașcu Balaci a dat citire rândurilor adresate participanților la aniversare de Valentina Pituț, văduva poetului, iar seniorul prof. Ioan Dărăbăneanu a povestit întâmplări cu Gheorghe Pituț. De asemenea, prof Maria Horge a recitat sonete de Gheorghe Pituț. Interesantă a fost aplicația Sorinei Iagăr în urma căreia, fiecare participant a putut pleca acasă cu un portret stilizat al poetului Gheorghe Pituț.                                   

 

Manifestarea sa încheiat cu lansarea volumului „Familia Ilarie Crișan din Beiuș” , autor Simion R. Suciu, volum apărut la Editura Buna Vestire din Beiuș în decembrie 2024. Volumul a fost prezentat de prof.dr. Lucian Ropa, apoi a vorbit autorul.

GHEORGHE PITUȚ (1940-1991). AZI AR FI ÎMPLINIT 85 DE ANI

 

 

PITUŢ, Gheorghe**. Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. S-a născut la 1 aprilie 1940 în Sălişte de Beiuş, judeţul Bihor. A fost fiul muncitorului silvic Pascu Pituț și al Ilenei (născută  Foghiș). Este fratele renumitei interprete de muzică populară Viorica Flintașu. A încetat din viaţă la 6 iunie 1991, în Bucureşti.

Şcoala primară a urmat-o în sat, iar clasele V-VII în localitatea Sudrigiu (şcoala de aici purtându-i azi numele), comuna Rieni, judeţul Bihor. După absolvirea celor şapte clase, dă examen şi reuşeşte la Şcoala de Silvicultură din Năsăud (1953-1956). Între 1957-1958  este angajat la Ocolul Silvic Beiuş, unde va avea în grijă doi munţi împăduriţi pe care îi va străbate zilnic, însoţit de calul său şi înarmat cu o puşcă, pe care însă nu o va folosi niciodată. Acest fapt îi va face pe unii critici literari să afirme că Gheorghe Pituţ „a intrat în pădure poet”. La vârsta de 18 ani scrie amplul poem Singur, care va deschide volumul de debut, ce va apărea opt ani mai târziu.

- 1958-1961 – urmează cursurile Şcolii tehnice de maiştri forestieri din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. 

- 1961-1962 – tehnician silvic în localitatea Tăşnad, judeţul Satu Mare. În această perioadă a urmat la fără frecvenţă liceul, bacalaureatul luându-l la Carei.

- în 1962 a fost admis la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, unde i-a cunoscut pe Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Negoiţă Irimie, Romulus Rusan.

- în anul 1967 devine licențiat al Facultății de Litere a Universității București   iar la recomandarea profesorului Dumitru Staniloae obţine, în anul 1970, o bursă de studii de doi ani la Universitatea din Köln, Facultatea de Filosofie și Germanistică.

În 28 februarie 1964 se produce adevăratul său debut (nu la 25 iulie, cum greşit se menţionează în unele documente biografice), în revista clujeană Tribuna, An VII, nr. 9, p. 5, cu poemul Antirăzboinică. În 25 iulie va fi prezent din nou în revista clujeană, cu un grupaj de poeme, beneficiind, de data aceasta, de o prezentare favorabilă semnată Romulus Rusan.  În anul 1965 are loc, la Sinaia, Consfătuirea pe ţară a cenaclurilor literare, unde i se decernează Premiul naţional pentru poezie. La această reuniune o cunoaşte pe Valentina, care, un an mai târziu, îi va deveni soţie. Tot aici i se acordă Premiul I pentru poezie al revistei Luceafărul.    Cât a fost student la Cluj, a frecventat cenacluri, a luat parte la activitatea cultural-artistică studenţească, jucând teatru. În anul 1963 s-a transferat la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde a frecventat cenaclurile ”Luceafărul” şi ”Nicolae Labiş”, cunoscându-i acolo pe Grigore Hagiu, Gabriela Melinescu, Adrian Păunescu, Marius Robescu, Nichita Stănescu şi l-a reîntâlnit pe Ioan Alexandru. 

La terminarea facultăţii se stabileşte în Bucureşti, lucrând la Gazeta literară, România literară şi  Viaţa Românească. În anul 1966 debutează editorial cu volumul Poarta cetăţii, volum care a fost premiat cu premiul “Luceafărul”. În perioada ianuarie-iunie 1968 îşi îndeplineşte stagiul militar la Şcoala de ofiţeri de rezervă, unde va fi coleg cu prozatorul Petru Popescu. În perioada 1974-1991 sub egida revistei Viaţa românească editează numeroase suplimente literare şi almanahuri: Povestea vorbei, almanahurile Vieţii româneşti, Almanahul pădurii, Album literar-gastronomic, Almanahul umorului, Almanahul Dragostea şi universul, pentru aceasta având de pătimit din pricina cenzurii. Poetul Gheorghe Pituț este cetățean de onoare post mortem al municipiului Beiuș. De asemenea o stradă centrală din localitate îi poartă numele. Din iniţiativa Fundaţiei “Augusta” din Timişoara în anul 1996 a avut loc prima ediție a Festivalului Naţional Concurs de Poezie Gheorghe Pituţ. Beiuş. Prin grija primarului Beiușului de atunci, ing. Octavian Codreanu, festivalul s-a desfășurat în trei locații: Beiuș, Săliște de Beiuș și Stâna de Vale. Ultima ediție a festivalului a avut loc în 6–7 iunie 2010. După această dată, nepăsare totală. Bustul poetului, realizat de artistul plastic Vasile Adoc, este amplasat în Parcul Central, în fața Muzeului Municipal.

Volume publicate: - Poarta cetăţii. Bucureşti, Editura Tineretului, 1966; - Cine mă apără. Bucureşti, Editura Tineretului, 1968; - Frunze - pomi - arbori. Bucureşti, Editura Tineretului, 1968; - Ochiul neantului. Bucureşti, Editura pentru literatură, 1969; - Sunetul originar. Bucureşti Editura Tineretului, 1969; - Fum. Bucureşti, Editura Eminescu, 1970; - Stelele fixe. Bucureşti, Editura Eminescu, 1977; - Noaptea luminată. Bucureşti, Editura Albatros, 1982; - Locuri şi oameni, scriitori şi parabole. Proză. Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1982; - Aventurile marelui motan criminal Maciste. Proză. Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1983; - Stelele fixe. Bucureşti, Editura Eminescu, 1995; - Sonete, Editura Albatros, 1995; - Umbra unui ţipăt. Timişoara, Editura Helicon, 1996; - Scrisori de iubire din 21 de poeme. Timişoara, Editura “Augusta”, 1997; - Olimp. Der Olymp. Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale, 1998; - Ochiul neantului. Ediţie bibliofilă. Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, 1998; Celălalt soare. Bucureşti, Editura Vinea, 1998.

Referiri: - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…  p. 243, 382; - Munteanu, Romul. Gheorghe Pituţ. În: ”Manuscriptum” (Bucureşti). Nr. 1- 4, 1993, p. 36 - 37; - ”Mișcarea Literară”. Bistrița. Anul IX, Nr. 3 (35), 2010, p, 2 – 53, număr dedicat lui Gheorghe Pituț; - Degău, Ioan, Brânda, Nicolae, (coordonatori), Igna, Ioan, Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV, Editura Primus, Oradea, 2009, p. 937-939. - Daroși, Mircea, Gheorghe Pituț, un nume de rezonanță în lirica contemporană, în: ”Luceafărul” (online), 16 septembrie 2020; - Vaida, Maria, Gheorghe Pituț sau Ochii și Noaptea, Cluj Napoca, 2009.  (I.I.  S. S.)

 

OVID CIURDARU CIORDAȘ (1903-1983). Fiul martirului beiușean Ioan Ciordaș. „Recunoștința” pentru faptele sale și ale tatălui său

ORICE FAPTĂ BUNĂ VA FI PEDEPSITĂ!

CIURDARIU CIORDAȘ, Ovidiu **/**. Avocat. Deţinut politic. Sa născut în data de 31 martie 1903 în Beiuș. A încetat din viață în data de 14 februarie 1986, la București. Este fiul martirului dr. Ioan Ciordaș. A avut doi frați: Amos Tiberiu Viorel (născut în anul 1905 - încetat din viață în anul 1906) și Xenia (Scumpa, născută în anul 1906).   

A urmat clasele primare în Beiuș. Apoi Liceul Samuil Vulcan, tot în Beiuș. În aprilie 1919, presimțind drama ce a urmat, Ioan Ciordaș și-a trimis familia cu fratele său la Oradea iar de acolo au plecat la Brașov. Astfel că Ovid Ciurdaru Ciordaș finalizează clasa a VIII-a de liceu la Brașov. A urmat cursurile facultăților de Drept la București și la Cluj, absolvind în anul 1926 și obținând diploma de avocat. ”Beneficiind de o bursă acordată de statul român copiilor martirului dr. Ioan Ciordaș – cărora li se acordase și distincția de “COPII AI NAȚIUNII” – Ovid Ciordaş Ciurdariu a studiat la Facultatea de Drept, la Universitatea din Paris. A obţinut, în anul 1929, Diploma de studii superioare în Drept Public și Economie Politică.”

Între 1930–1938 a fost avocat la BNR, apoi, între 1938–1940, director administrativ la Uzina de vagoane Astra – Vagoane București. În anul 1939 a participat la Conferința de la Oslo, la începutul cu 1 august 1940 a fost delegat de către Ministerul Propagandei Naționale ca și Consilier de Presă cl. I pe lângă Legația Română Regală din Berlin. La Berlin sa comportat ca un demn urmaș al tatălui său. ”Dacă unii-au întrebat cum de a face să leg în așa fel de scurt timp atâtea relații importante, într-o vreme când legația română era complet ignorată, răspunsul este foarte simplu: din prima zi m-am informat și am aflat cum procedează omonimul meu de la legația maghiară și am făcut la fel, căutând să-l depășesc, sacrificând bani, timp și având mereu în fața ochilor interesul Ardealului.” Activitatea în folosul națiunii a displăcut guvernului Antonescu, Ovid Ciurdaru Ciordaș fiind retras și trimis pe front.  În 1943 revine director la Astra până în 1945. În anul 1948, a lucrat ca statistician șef la Direcția Generală de Statistică. În 1949 a fost arestat fiind bănuit de ”activitate în cadrul reorganizării ilegale a PNȚ Maniu. După eliberare a fost strungar la Fabrica „Semănătoarea”, până în anul 1952 când a fost arestat din nou pentru că între anii 1940-1942, când a fost atașat de presă la Legația Română din Germania, a desfășurat o activitate intensă pentru lărgirea legăturilor româno - germane. A fost încadrat într-o colonie de muncă (1953), pentru 60 de luni, fiind eliberat în 1955. După eliberare, pentru a-și întreține familia, a practicat diverse meserii: strungar, lăcătuș, impregnator etc. S-a pensionat în anul 1963. Ani de zile sa luptat pentru recunoașterea luptei pentru realizarea Marii Uniri și a meritelor tatălui său, reușind să susțină în fața secției de istorie contemporană a Institutului de Istorie Nicolae Iorga comunicarea Aspecte din viața dr. Ioan Ciordaș. De asemenea, în luna decembrie a anului 1977, a organizat un simpozion omagial la Beiuș, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea martirului Dr. Ioan Ciordaș.

Referiri : - Degău , Ioan (coordonator). Iancu, Diana . Contribuţii la cunoaşterea activităţilor lui Ovid Ciordaş Ciurdariu, În: Crişana tradiţională, VII. Pagini de istorie, etnografie şi folclor , Editura Primus. Oradea, 2016. p. 9-20; - Monografia Almanah a Crişanei , Tipografia Diecezană. Oradea, 1936. pag. 380; - Ciurdariu Ciordaș, Ovidiu. ”Notă privind activitatea de la Berlin în cadrul Legației Române în legătură cu arbitrajul de la Viena”, în: Degău , Ioan (coordonator). Iancu, Diana. ”Contribuţii la cunoaşterea activităţilor lui Ovid Ciordaş Ciurda riu” În: Crişana tradiţională, VII. Pagini de istorie, etnografie și folclor , Editura Primus, Oradea, 2016. pag. 26 . (ID)