ELEONORA URSU (1943-2012)

URSU, Eleonora . Profesor. Instructor cu munca culturală la Casa Armatei Beiuș. Sa născut în 24 august 1943 la Beiuș. A încetat din viață în 13 octombrie 2012 în Beiuș, fiind înmormântată în Cimitirul din Deal. 

A absolvit Școala medie în anul 1961 apoi a urmat Institutul Pedagogic din Oradea, Facultatea de istorie-geografie, absolvit în 1969. În 1980 a absolvit facultatea de geografie la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj. 

După absolvirea Institutului Pedagogic din Oradea a funcționat între anii 1969 – 1975 instructor cultural la UM 01334 Beiuș și Casa Armatei Beiuș. Între anii 1975 – 1980 a fost instructor la Casa Pionierilor Beiuș, la cercul de etnografie și filatelie, iar din 1980 până în 1999, profesor la Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș. 

În anul 1999 se pensionează. A fost căsătorită cu colonelul Ion Ursu, având împreună doi copii: Dana și Dan. 

În anul 1982 devine profesor gradul I. A participat cu elevii la expoziții naționale de filatelie (medalia de argint - Iași, 1976; argint și bronz - Alba-Iulia 1977; argint și mențiuni - Târgoviște 1978). A fost membru în Comisii de Admitere la Facultatea de Studii Economice, Universitatea Timișoara. A publicat: Beiușul, populație și așezare, Beiușul, ieri și azi, Mituri și legende din Munții Apuseni (2003), articole în „Crișana”, „Crișana Plus”, „Adevărul de Cluj” etc.

LA MULȚI ANI, ZOLI BOLDIȘ!

 

 

BOLDIȘ, Ioan Zoltan**. locotenent colonel (r), șeful Muzicii Militare a Garnizoanei Beiuș. 

S-a născut la data de 26 august 1946, fiul lui Ioan și Maria Boldiș. Tatăl, de meserie cizmar, a lucrat ca muncitor la fabrica de încălțăminte ”D. Gherea” din Oradea. Pe lângă meseria de cizmar, din anii de ucenicie, a învăţat să cânte la flaut, urmând apoi cursurile Școlii Populare de Arte din Oradea, tot la flaut. A activat ca flautist în orchestra școlii, în formațiile artistice și muzicale ale întreprinderii. Mama casnică. La vârsta de 7 ani a fost înscris la Școala Populară de Arte din Oradea, la cursul de vioară al profesorului Boda Oskar. Clasele I–VII, la Școala medie nr 4, clasa a VIII-a de liceu, la Liceul nr 4 din Oradea, clasele IX–XII (1960–1965) a urmat la Școala de muzica din Cluj, specialitate Vioară la clasa profesorului Palocsai Zsigmond. În 1960 a absolvit Școala Populară de Arte. În septembrie 1965 este admis la Școala Militară de Muzică București. 

Absolvă școala la 15 august 1968, este înaintat la gradul de locotenent fiind repartizat funcția de Șef al Muzicii Militare a Regimentului 23 Mecanizat Beiuș. Pe lângă sarcinile de serviciu specifice funcției în care a fost încadrat  (organizarea,  prezentarea și conducerea de concerte de fanfară, spectacole de muzică populară și ușoară cu echipele artistice ale unităţii și ale Casei Armatei), a colaborat cu mai multe instituții de învățământ, unități economice și de cultură din orașul Beiuș: 1970 – 1972 profesor de chitară la secția din Beiuș a Școlii Populare de Arte Oradea;  profesor de chitară, vioară, pian la cursurile de specialitate organizate de Casa Armatei, Casa de Cultură, Universitatea Populară Beiuș. Colaborări artistice în calitate de instrumentist, vioară, chitară bas, chitară armonie, pian, cu formațiile artistice ale Casei de Cultură, Coop. Muncitorul, Spitalul orășenesc, Fabrica de mobilă Beiuș.

În 30 decembrie 1971 a fost avansat la gradul de locotenent major, iar în 30 decembrie 1975 a fost avansat la gradul de căpitan. Datorită faptului că funcția de încadrare era de căpitan, nu a putut fi avansat în gradul următor. ”În 1981 - examenul de maior la Inspectoratul Muzicilor Militare. Comisie mare de 11 ofițeri superiori pentru 2 căpitani candidați (Cpt. Cătană Ștefan de la muzica din Sulina și Cpt. Boldiș Zoltan de la muzica din Beiuș). Rezultatul - Admis cu calificativul de FB pentru ambii candidați. În martie 1992, după 17  ani de ”CĂPITĂNIE”, am fost mutat la ordin, la Inspectoratul Muzicilor Militare, la biroul ”Repertoriu și arhivă muzicală”, funcție de maior, astfel că la data de 30 iunie 1992 am fost avansat la gradul de maior. Negăsind locuință și serviciu pentru soție, am solicitat sa fiu mutat la cerere înapoi la Beiuș.”

Din 1995, când s-a desființat Muzica Militară, până în 30 iulie 1996 a fost ofițer 3 la biroul de cultură și pregătire psihologică a personalului unității. În 30 iulie 1996 a fost trecut in rezervă cu grad de maior. Ulterior, avansat (în rezervă) la gradul de locotenent colonel. 

Referiri: Interviu, 18 octombrie 2019.  (S. S.)

 

LA MULȚI ANI, MARIA SIDEA!

 

 SIDEA, Maria**.   Interpret de muzică populară. S-a născut în 20 august 1954 în localitatea Sitani, fiind fiica mai mare a lui Teodor Sidea (Văsălie Savului) și a Măriei Sidea (Maria Picuțului).

A urmat cursurile școlii primare din satul Sitani. După absolvirea Școlii Generale Pomezeu, în anul 1969, fără voia părinților, a urmat o școală de meserii, pe care a absolvit-o în anul 1971.

În același an s-a angajat la Întreprinderea de încălțăminte ”Arta” din Oradea, unde a găsit un colectiv de oameni serioși și pricepuți care au contribuit la formarea sa profesională, ajungând de la funcția de simplu muncitor la cea de maistru, apoi tehnician și, mai apoi, șef de birou. Fiind dornică de a se perfecționa, în anul 1978 a absolvit Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș și Școala Tehnică de Maiștri la Grupul Școlar Tehnic M.I.U. Oradea. 

Ajungând în Oradea, unde îi lipseau viața de la țară, hora satului, sărbătorile pascale, sărbătorile Crăciunului, a căutat un loc care să-i aducă aminte oarecum de satul său, și așa a ajuns să activeze în Ansamblul Folcloric „Lioara”. La început ca dansatoare iar după aceea, participând la Festivalul-concurs „Mândru-i cântecu-n Bihor”, unde s-a clasat pe locul I, și-a câștigat calitatea de solistă vocală. Au urmat alte și alte concursuri la nivel local și național, alte și alte premii și diplome, care au dus în cele din urmă la participarea sa la preselecția pentru concursul „Floarea din grădină” organizat de Televiziunea Română, concurs pe care l-a câștigat în anul 1977, cu  un repertoriu ales din vatra sa natală. Maria Sidea a debutat la Radio, în anul 1976, când a realizat primele înregistrări, împreună cu orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii, dirijată de maestrul George Vancu. Au urmat înregistrări la Radio și Electrecord, iar mai târziu, după 1990, în studiouri private. Maria Sidea cântă în cel mai curat stil bihorean, respectând valorile tradiţionale, prin melodie, prin text şi, nu în ultimul rând, prin elementele specifice costumului popular.  Tânăra interpretă de atunci impresiona prin prezență scenică și distincție, prin eleganța și rafinamentul interpretării, dar, mai ales, prin ineditul și autenticitatea pe care cântecele promovate de ea le respirau. Ea venea cu graiul și cu cântecul de acasă, de la hora din sat, de la seceriș sau de la întorsul fânului, din singurătățile sau șezătorile în care spiritul se interiorizează sau se revarsă într-o explozie de voie-bună și șagă. Cu cântecul Mariei Sidea veneau în preajma noastră părinții și satul, feciorii și fetele din sat, întreg universul de trăiri ale acestora, setea de viață, viața însăși! Cântecul doinit, cântecul propriu-zis sau cel de joc, cultivate cu precădere de Maria Sidea, au ceva din dulceața, din mierea aurie a amurgului, ceva din inefabilul existenței multimilenare a unui neam cu toate rădăcinile trainic înfipte în pământul munților și dealurilor carpatine, plin de înțelepciune și îngăduință, grav și șăgalnic în același timp. “Talentul necultivat se risipește, dar eu am avut șansa de a fi remarcată, ajutată și îndrumată de oameni cu dăruire pentru folclor precum Marioara Murărescu, Simona Patraulea, Sorin Grigorescu, Alexandru Fabian, Emilia Comișel și mulți, mulți alții. Pentru activitatea mea în domeniul interpretării și promovării cântecului popular bihorean, în februarie 2010, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național mi-a acordat „DIPLOMA DE EXCELENȚĂ”. Niciodată în viață nu m-am slujit de cântec, ci l-am slujit, nefăcând din interpretarea acestuia o meserie. Întotdeauna m-am considerat un rapsod, încercând să păstrez cântecul neamului meu așa cum a fost dintotdeauna, având un respect deosebit pentru înțelepciunea și filozofia țăranului român. Poalele împăturate. zadia cu cipcă. cârpa de păr. spăcelul și cojocul, parte a costumului tradițional bihorean, le-am purtat și le voi purta cu mândrie”. “Se spune că la Bobotează, când umblă popa cu crucea, în satele comunei Pomezeu, pentru a vorbi și a cânta frumos, copiilor Ii se dă să bea câteva picături de apă sfințită din ...țângalău” de argint. Cred și eu, cu toată tăria, că, în ziua Botezului Domnului, Măriei Sidea i-a fost atât de sete, încât a băut toată apa din preaplinul clopoțelului divin”.[1]

Referiri: - La mulţi ani, Maria Sidea! în: ”Crișana”, Oradea, 19 August 2006; - Moisa, Gabriel, Fazecaș, Gruia, Marta, Doru, Parasca, Crăciun, Monografia Comunei Pomezeu, Editura Duran's, Oradea, 2010. p. 222-224; - Degău, Ioan, Cântecul de după cântec, Editura Primus, Oradea, 2010, p. 154-157. (S. S.)

---

[1] Parasca, Crăciun. în: Moisa, Gabriel. Fazecaș, Gruia, Marta, Doru, Parasca, Crăciun, Monografia Comunei Pomezeu, Editura Duran's, Oradea, 2010, p. 226.

CRISTIAN GAȚU - 80 DE ANI! LA MULȚI ANI!

 

 

Foto: Wikipedia

GAȚU, Cristian ***. General de brigadă. Campion Mondial la handbal. Beiușean prin căsătorie. A făcut parte din lotul național de handbal a României, ca ofițer M.Ap.N., membru al clubului Steaua.   A fost numit ”magicianul semicercurilor”, cel mai tehnic handbalist al tuturor timpurilor. Cetățean de onoare al municipiului Beiuș.

S-a născut în data de 20 august 1945, în București.

A urmat cursurile Liceului Mihai Viteazul din Bucureşti şi este absolvent al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti. Fiu al reputatului gazetar sportiv din anii '40-'50 al secolului trecut, Petre Gațu, campionul mondial de mai târziu a debutat în sport la echipa de fotbal "Tânărul Dinamovist", în anul 1953. Conform adevarul.ro, în tinerețe a fost și vicecampion național la șah.

Prima întâlnire cu handbalul sa produs ceva mai târziu, în 1958. Așa descrie Cristian Gațu întâlnirea cu handbalul: ” Vine iarna sfârșitului de an, când activitatea de fotbal era întreruptă (nu era Spania, Italia, Turcia, în schimb era zăpada câte cuprinse). răcit. A doua zi, m-am dus și eu și am jucat fotbal, și a patra zi zi, apare profesorul, când fotbalul era în toi, nu oprește și nu dă o minge de handbal și nu pune să jucăm. Mi-a fost rușine să ies de pe teren și am rămas!”. Cristian Gațu avea să înnobileze jocul cu mingea mică prin grația sa deosebită, pusă în slujba unei echipe de excepție nu doar a handbalului, ci și a sportului românesc. Goran, Mihai Marinescu, Werner Stockl, sau Radu Voina . ” Constelația de valori sa format în timp. Noi am fost o adevărată echipă. Când se vorbește de o echipă astăzi, se vorbește destul de strâmb. Pentru că o echipă nu vrea doar Cristina Neagu, de exemplu. Pentru că un jucător aceștia nu poate câștiga de unul singur sau competiție sportiv-un sport colectiv. menține și azi .”

În 1963, Gațu a renunțat definitiv la fotbal, dedicându-se în totalitate handbalului, sport în care a avut o carieră strălucitoare. După ce a trecut pe la Rapid şi Ştiinţa Bucureşti, a fost legitimat la Steaua, unde cunoaşte adevărata consacrare. Sub îndrumarea lui Ioan Knust Ghermănescu, a reuşit să se impună mai întâi la echipa de club, cu care a cucerit zece titluri de campion, apoi şi în echipa naţională, al cărei conducător de joc a fost mai bine unui deceniu. Palmaresul lui Cristian Gaţu este impresionant. " Magicianul semicercului ", cum era supranumit, a jucat de 212 ori în tricoul naționalei României, cucerind de două ori titlul mondial - Paris (1970) și Berlin (1974). Este dublu medaliat la Jocurile Olimpice, argint în 1976, la Montreal, și bronz, în 1972, la Munchen. Mai are în panoplia sa o medalie de bronz, cucerită la Campionatul Mondial din 1967 și o medalie de aur, obținută la Campionatul Mondial Universitar din 1969. Tot la nivel internațional, a câștigat cu Steaua, în 1977, Cupa Campionilor Europeni. În 1983, a revenit la clubul Steaua ca instructor la... sporturi nautice, iar între 1984 și 1989 a îndeplinit funcția de vicepreședinte al grupării din Ghencea. Retras din handbal, după o experiență de antrenor-jucător în Italia, la Polisportiva Follonica, Cristian Gațu a revenit la clubul Steaua, unde a ocupat mai multe funcții în anii '80, punându-și în valoare calităților de lider, dobândite pe teren. Astfel, și el a avut o mică contribuție la marele succes al echipei de fotbal a Stelei, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, organizând diferite turnee în Italia, pe baza relațiilor de vânzare. Între 1989-1990, a fost şef al secţiei de fotbal la Steaua, apoi, între 1990-1991, şeful instruirii sportive şi vicepreşedinte. A fost secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului (1991-1993). Între 1993-1997, sa aflat la comanda Facultăţii Militare de Educaţie Fizică. A fost Comandant al Clubului Sportiv al Armatei (1997-1998), iar între 1996-2002, a fost vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român. Cristian Gațu a fost președintele Federației Române de Handbal timp de 18 ani (1996-2014). A fost distins cu ordine și medalii. Din 1970 este maestru emerit al sportului, iar în 2000 ia fost acordat Ordinul naţional "Serviciul Credincios" în grad de ofiţer. În anul 2007 avea gradul de colonel în rezervă și a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea) în retragere. Din 17 martie 2006 este Cetățean de Onoare al Municipiului București. [1] În 1972 sa căsătorie cu beiușeanca Tamara Craiovan, fiica lui Ion Craiovan, fostul președinte al Filialei de vânătoare Beiuș. ”... am făcut cununia civilă într-o luni, pentru că duminică avusesem meci Steaua-Dinamo. Cununia religioasă am făcut-o sâmbăta, la Beiuş, de unde e soţia.       Am făcut nuntă frumoasă, cum e pe la noi, m-am culcat, a doua zi m-am trezit, mi-am luat bagajele și am plecat în cantonament. M-am mai văzut cu ea peste șase luni .”

Sa implicat în dezvoltarea sportului beiușean, a sprijinit înființarea echipei de handbal a Colegiului Național ”Samuil Vulcan”.

Referiri : - Un interviu cu Cristian Gaţu - (născut în zodia leului 20 august). În: ”Crișana”, 6 august 2010; - Interviu monument cu Cristian Gaţu! Dă cărţile pe faţă: "M-am umilit la uşa lui Oprescu pentru a salva Oltchimul!" » Cine a fost mai bun: Gheorghe Tadici sau Radu Voina?, în: Gazeta sporturilor, 24 noiembrie 2014; - Dohi, Marina, Cristian Gațu, la 73 de ani. În 1974 a fost desemnat cel mai bun jucător din lume, În: ”Click”, 20 august 2018 - Socol, Bogdan . Cristian Gațu, liderul generației de aur a handbalului românesc . În: ”Elita României”, 9 mai 2019 (https://elitaromaniei.ro/cristian-gatu-liderul-generației-de-aur-a-handbalului-romanesc/, accesat în 16 octombrie 2019, ora 11.45).   (NSO)

 

---

[1] „Adevărul”, 17 martie 2006.

DORU DIN ALBEȘTI (1964 - 2021)

 

 

BUDA, Dorin (Doru din Albești) ****.   S-a născut în 20 august 1964 în satul Albești, unde va reveni peste ani. A încetat din viață în 1 noiembrie 2021 la Oradea.

Urmează școala primară în Oradea, gimnaziul la Coșdeni, după care, între 1979-1982 urmează cursurile unui liceu industrial și ale unei școli profesionale în Oradea. Între 1982-1983 urmează Școala de Șoferi Profesioniști din Ștei, după care efectuează stagiul militar la Oradea și Petroșani. Primele apariții pe scenă au loc în anii de gimnaziu, când - la serbările școlare sau la fazele locale ale „Cântării României” - cânta solo voce, în special la Căminul Cultural din Coșdeni. Tot aici, duminica, se organiza ”higheghe” [1]cu participarea unor lăutari vestiți:  Cula Voarii (Cionca Nicolae) din Albești, Văsălie Tilții, Aurelu Draii din Pocola, Puștiu din Hidiș, Coari din Tinca, Miți din Tulca, Ștefan și Macuci din Șoimi etc. Talent înnăscut, ajunge într-un timp relativ scurt, să țină piept „maeștrilor sacri”, iar la Oradea, la liceul industrial, este cooptat într-un taraf cu care va participa la „Cântarea României”, dar și la spectacolul local și în județ, tânărul Dorin Buda ajungând să cânte cu Florica Duma, Florica Zaha, Maria Sidea, Florica Ungur etc., ceea ce l-a ambiționat să progreseze în tehnica interpretativă, dar și să-și sporească zestrea repertorială. Așa că, în paralel cu liceul și școala profesională, va urma și cursurile Școlii Populare de Arte Oradea, cu orchestra căreia și solo, va participa la numeroase festivaluri și spectacole în județ și în țară.  Doru din Albești a fost angajat la SC Turism SA Băile Felix, la Restaurantul Poienița, ca instrumentist, seară de seară, vioara sa (dulce sau cu goarnă) descrețind frunțile unui numeros public. A fost căsătorit, iar cei doi copii, rodul căsătoriei, muzicieni, îi calcă pe urme - și ca talent, și ca dragoste pentru folclor și muzica populară.

Referiri : Degău, Ioan, Blaga, Miron, Cântecul de după cântec , vol. III, Editura Primus, Oradea, 2013, p. 232-233.   (ID)

 

---

[1] Higheghe: 1.- instrument muzical, vioară cu goarnă; 2.- horă sătească, bal, unde se cânta la higheghe.

OLIMPIA MARTINOV (1940 - 2009)

 

MARTINOV, Olimpia ***. Profesor. Sa născut în 15 august 1940, în Cioroiu, județul Olt. A încetat din viață în 2009, în Beiuș. Este înmormântată alături de soțul său, Milan Martinov , în Cimitirul din Deal.    

A urmat Liceul de fete din Caracal, județul Olt, iar apoi Facultatea de Filologie, secția română-germană la Timișoara, între anii 1957-1962. A fost repartizată profesor de limba și literatura română la Casa de Copii Beiuș (1962-1976), apoi, din 1976, a predat la Liceul Industrial Beiuș. Periodic a predat limba germană la Liceul ”Samuil Vulcan” și Liceul Pedagogic Beiuș. 

Referiri : - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor -dicţionar sentimental, Vol. 1… p. 572. -   Rif, Teodor, Apostolatul unui dascăl – Milan Martinov – în: ”Luna cinstirii”, Foaie editată de Primăria Oraşului Beiuş, An. 7, Aprilie 2000, p. 5; - Dărăbăneanu, Ioan, Catedra Cimitirului din Deal , Beiuș, 2013, p. 153-156.      (II, SS)

 

MARIA PAULINA CUCEU

 

CUCEU, Maria, Paulina **. Cercetător științific dr. Director al Institutului „Arhiva de Folclor a Academiei Române”. S-a născut în Cărăsău, Bihor, în 12 august 1947, într-o familie de intelectuali (tatăl, dascălul de țară Dumitru Colțea, fiind unul dintre cei mai importanți culgători de folclor din Bihor). A fost căsătorită cu prof. univ. Ion Cuceu (1941 - 2023) și are două fiice.

Studiile și le începe în satul natal, le continuă la Beiuș (Liceul ”Samuil Vulcan”, 1961-1965), pentru a și le desăvârși la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Filologie, secția Limba și literatura română (1965-1970), din Cluj-Napoca. În orașul de Someș, în aceeași perioadă, a urmat cursuri de etnografie.

După absolvirea facultăților, a avut un parcurs profesional ascendent, grație unei pregătiri și unor activități de profund impact științific: profesor în învățământul preuniversitar (1970-1974), asistent universitar (1974-1986) la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”), filologia Științelor principale la Centrul etnicesc, de Secție Sociografică și Socială. (1986-1990), cercetător științific principal III, apoi II și I la Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române” (din 1990). În anul 1997 a obținut titlul de doctor în filologie, cu o lucrare de etnografie și folclor. Din 2011 este director institut la Arhiva de Folclor   a Academiei Române până în anul 2020.

Activitatea științifică a Mariei Cuceu se compune din 28 de studii, articole și recenzii, 35 de comunicări științifice, unele la conferințe și congrese peste hotare, 6 manuale de limba română pentru studenții străini (în colaborare), domnia-sa fiind autor sau coautor la alte 19 volume, în special de folclor și etnografie. Între aceste contribuții de reală valoare științifică și pedagogică, să le remarcăm pe cele închinate unor realități din zona Beiușului, zona căreia Maria Cuceu a rămas „credincioasă" prin bună parte a activității sale: colaborarea la Antologie de cultură populară bihoreană (Oradea, 1970); Folclor literar din Bihor (1974); studiile: Terminologie agricolă din bazinul mijlociu al Crișului Negru ; Nume topic culese din câteva sate din depresiunea Șoimi-Tinca ; Obiceiuri agrare în Bihor ; Contribuții la cercetarea obiceiurilor din Nimăiești-Bihor etc. îngrijește lucrarea: Cărăsău. Monografia unui sat de pe Crișul Negru , însoțită de o culgere de folclor a tatălui său, Dumitru Colțea.

Scrieri : Ritualul agrar al cununii la seceriş, Cluj-Napoca , Presa Universitară Clujeană, 2003;   Ion Cuceu, Maria Cuceu, Vechi obiceiuri agrare româneşti, I , Tipologie şi corpus de texte, Bucureşti, Minerva, 1988;   Ion Cuceu, Ion Şeuleanu, Maria Cuceu, Anamaria Petrean. Un cântec ritual de nuntă din Bihor . Cluj, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, 2005; Ion Cuceu, Maria Cuceu, Ritualuri agrare româneşti, I, Pluguşorul înspaţiul românesc extracarpatic, Studiu introductiv şi corpus de texte , Cluj-Napoca,EFES, 2007; Ion Cuceu, Ion Şeulean, Maria Cuceu, Anamaria Lisovschi, Ritualurile de nuntă din Transilvania III. Orațiile de nuntă , EFES, 2007; Ion Cuceu, Ion Şeuleanu, Maria Cuceu, Anamaria Lisovschi, Ritualurile de nuntă din Transilvania III. Cântece rituale din Transilvania (istorică) , Cluj-Napoca, EFES; Ion Cuceu, Maria Cuceu, Ritualuri agrare româneşti, II, Oraţii după colind în spaţiul românesc intracarpatic, Studiu introductiv şi corpus de texte, 2008; Ion Cuceu, Maria Cuceu, Anamaria Lisovschi, Ion Şeuleanu, Ritualuri de nuntă în Transilvania. Strigături ceremoniale de nuntă (Din Arhiva de Folclor a Academiei Române), Cluj-Napoca, EFES, 2009

Referiri : - Degău, Ioan, Brânda, Nicolae, (coordonatori), Igna, Ioan, Beiușul și lumea lui. Studiu monografic. Vol. IV , Editura Primus, Oradea, 2009, p. 865   (II   SS)

 

ION ILIESCU (1930 - 2025) LA BEIUȘ LA ÎNCEPUT DE MILENIU

 

Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România – d. 5 august 2025, București, România) a fost un politician român, care a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989–1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992–1996 și 2000–2004. Între 1996–2000 și 2004–2008 a fost senator din partea PSD. A fost președinte de onoare al PSD. (Wikipedia)

Ion Iliescu a fost președintele României între 1989 - 1996 și 2000 - 2004. 

Clipul pe care îl postez, reprezintă filmarea integrală a vizitei lui Ion Iliescu la Beiuș, în timpul campaniei electorale, cu această ocazie ne putem da seama și ne putem privi în ochi, cine eram la început de mileniu. Clipul durează o oră și un minut, dar merită urmărit. Nu urmăresc nici un avantaj, prin postarea acestui clip, doresc doar să restitui Beiușului o fărâmă de memorie.

LA MULȚI ANI, FANE DOCHIȚOIU!

    

DOCHIȚOIU, Ștefan. 

Plutonier adjutant. Instrumentist percuție, acordeon, orgă.

S-a născut în 7 august 1961 în comuna Săucești, județul Bacău, fiul lui Neculai și Catinca, țărani agricultori.

A absolvit școala generală în localitatea Schineni în 1976, iar apoi a urmat la Școala Militară de Muzică „Iacob Mureșianu” din București, pe care a absolvit-o în 1981. A fost pensionat pe caz de boala până în 1985 când a fost reactivat și repartizat la UM 01334 Beiuș, în 23 august 1985.

A funcţionat ca muzicant instrumentist în Fanfara UM 01334 Beiuş până în 1993, când a fost mutat instructor cultural artistic la UM 01343Z Salonta, unitate care, în 1995 a devenit 01177. A fost trecut în rezervă și pensionat în anul 2000, ca urmare a desființării unității.

A cântat cu formația Integral. A participat activ la activităţile la Casa Armatei, înființând în 1989 formația Ideal (Ștefan Dochițoiu, Costel Macavei, Adrian Govor, Gabriel Safrany), susținând concerte în unitatea militară, la Cercul Militar precum și în Ștei și alte localități din Țara Beiușului.

Formația Integral în 1988. De la stânga la dreapta: Gavril Safrany, Cornel Doble, Nicu Vesa, Ștefan Dochițoiu