joi, 10 iulie 2025

ARISTIDE DEMETRIAD (1872-1930)


 

Aristide Demetriade - PortreteDEMETRIADE, Aristide. Actor și regizor. Cetățean de onoare al orașului Beiuș. S-a născut în 10 iulie 1872 în satul Valea Raței, comuna Murgești, județul Buzău, după alte surse la Dumitrești, Râmnicu Sărat județul Vrancea, la aceeași dată. A încetat din viață în 21 februarie 1930 la București, pe scenă, jucând în piesa Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan.

Și-a petrecut copilăria și adolescența în Dumitrești, locuind cu familia sa, tatăl său fiind arendașul unei moșii din zonă.

A studiat Facultatea de Drept și Conservatorul de Artă din București, avându-l profesor pe Ștefan Vellescu. S-a angajat ulterior la Teatrul Național din București, unde a rămas până la moarte.

Un actor cu bogate resurse, Demetriade a interpretat cu patos romantic și cu o deosebită virtute, reușind întruchiparea fiecărui personaj în rolurile principale din piesele Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hașdeu, Despot Vodă  de Vasile Alecsandri, Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan, Hamlet și Iuliu Cezar de W. Shakespeare, Ruy Blas de Victor Hugo, Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan ș.a.

A fost unul din pionierii filmului românesc. În 18 septembrie 1911, la București are loc premiera filmului Amor fatal, regia fiind semnată de Grigore Brezeanu. Este primul film românesc de ficțiune. Marchează începutul unei perioade de efervescență cinematografică în România. În 21 octombrie, un grup de actori fruntași ai Teatrului Național din București (Aristide Demetriade, Ion Brezeanu, Constantin Nottara, Petre Liciu) cere sprijin direcției teatrului, pentru realizarea unei activități cinematografice constante. În 7 noiembrie, în spectacolul Înșir'te, mărgărite, de Victor Eftimiu, sunt utilizate episoade filmate (regia Grigore Brezeanu, Aristide Demetriade). În lunile ce urmează, o aprinsă polemică pe tema relațiilor teatru-cinema, provocată de spectacolul Teatrului Național, depășește cazul în discuție, permițând o trecere în revistă a pozițiilor privind noua artă.

În 1 septembrie 1912 la București are loc premiera filmului istoric Independența României. Filmul este cea mai semnificativă realizare a cinematografiei românești în epoca începuturilor. Anunțat de publicitate ca „film de mare artă și senzație patriotică, în care e reconstituit întreg războiul  româno-ruso-turc din 1877-1878“, filmul se vrea o cronică a evenimentelor istorice, o evocare fidelă a acestora și, totodată, o punere în imagini cinematografice a literaturii și plasticii românești legate de acest eveniment.

Autorul cărții În căutarea filmului pierdut, istoricul de film Tudor Caranfil ne spune că autorul scenariului este Aristide Demetriade care pleacă de la textul lui Petre Liciu, retușat de Constantin Nottara - „se constată imediat că, spre deosebire de Liciu, care relatează acțiunea, Demetriade o pune în scenă! S-ar putea spune că cel dintâi așterne scenariul literar al filmului, iar cel de-al doilea pe cel regizoral” -  și împreună cu Grigore Brezeanu, abil producător care se ocupă de afacere, acesta antrenând și pe cel de al treilea „factor”, finanțatorul proiectului, în persoana senatorului Leon Popescu, moșier și proprietar al Teatrului liric (o sală în Piața Walter Mărăcineanu) au pornit la drum. Începuturile fiind făcute, tânărul regizor Grigore Brezeanu împreună cu actorul Aristide Demetriade, Vasile Toneanu, Constantin Nottara și Ion Brezeanu, tatăl regizorului, au inițiat un proiect – ei constituindu-se într-o asociație de artiști ai Teatrului Nottara, ca să poată duce la final proiectul  cu privire la filmul Independența României.

Grigore Brezeanu a căutat mijloacele materiale pentru temerara întreprindere, atrăgând de partea lor oameni cu stare, senatori ca Leon Popescu, moșier și proprietar al Teatrului Liric (sala din strada Walter Mărăcineanu), acesta donând bani, angajând un operator francez, improvizând de asemenea o sală în Curtea Teatrului Mic, la realizarea filmului participând peste 40 000 de persoane, scenariul aparținând celor de mai sus menționați, regia Grigore Brezeanu în colaborare cu Aristide Demetriade, imaginea Franck Daniau. Distribuția a fost următoarea: Aristide Demetriade – domnitorul Carol I, Constantin Nottara – Osman Pașa, Aurel Atonosescu – Peneș Curcanul, Ion Niculescu – Mihail Kogălniceanu, Ion Dumitrescu – generalul Cernat, Ion Miriesescu – Carol Davila, Pepi Machauer – Țarul Rusiei, Ghiță Popescu – generalul Arion, Constantin Orologea – Mitropolitul, Jeni Mataxa Dora – Rodica și Constanța Demetriade – soția lui Carol. Filmul a reprezentat o prestigioasă realizare a societății producătoare „Filmul de Artă Leon M. Popescu“. După premieră, filmul a rulat 22 de zile neîntrerupt la cinematograful Eforiei, „efectul la public fiind, după toate mărturiile, triumfal”. Aristizza Romanescu scrie că presa vremii a primit cu entuziasm prima mare producție cinematografică românescă, iar publicul de asemenea vibra.

Din nefericire, după numai un an de la premiera filmului încetează din viață Leon Popescu, moșierul și sponsorul, cât și regizorul Grigore Brezeanu, lovit de o boală mintală la numai 28 de ani. 

Nici Aristide Demetriade n-a mai făcut film vreodată… într-adevăr a rămas văduvă ideea. Peste câțiva ani, într-o mohorâtă seară de februarie, pe când, în rolul lui Zefir din Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan, oferea iubitei sale o floare înroșită în sânge, s-a prăbușit pe scenă înmărmurind asistența Dar, așa cum spune zicala „viața e o scenă și noi suntem actorii ei”, spectacolul trebuia să continue. Așa că tânărul actor Vasile Crețoiu a preluat rolul și la dus până la capăt, ca într-un omagiu post-mortem adus celui abia trecut în lumea celor drepți. Cel care a spus ca nimeni altul: „A fi sau a nu fi...” intrase în legendă”.

Aristide Demetriade și Beiușul

Relația Aristide Demetriade – Beiuș a fost una foarte specială. Aristide Demetriade a efectuat, între anii 1923-1926, mai multe turnee la Beiuș, ocazie cu care s-a atașat de oamenii din oraș dar și de primarul Nerva Traian Cosma.

În această perioadă scena teatrală din Beiuş a fost dominată, fără discuţie, de bucureşteni, şi mai precis de personalitatea actorului Aristide Demetriade. Societar al Teatrului Naţional, exponent de marcă al modalităţii de interpretare supusă retoricului, el ajunge o vedetă pe plan local, dând şi numele teatrului inaugurat în decembrie 1923. Cetăţean de onoare al oraşului, Demetriade a dat viaţă unor personaje memorabile pentru cetăţenii Beiuşului: Vlaicu Vodă, Hamlet, doctorul din spectacolul Taifun.

Era atașat de Beiuș și oamenii săi, ceea ce face ca în anul 1925 să se înregistreze o donaţie masivă şi valoroasă din partea artistului Teatrului Naţional din Bucureşti, Aristide N. Demetriade. Acesta iniţiază o colectă publică în beneficiul Liceului de fete din Beiuş, al cărei rezultat a fost adunarea unui număr însemnat de cărţi, pe care le expediază pe adresa şcolii beiuşene. Astfel biblioteca profesorală primeşte 295 de volume, care valorau la vremea respectivă 4220,55 lei, iar cea a elevelor 105 volume, în valoare de 759,20 lei. Totodată, el personal, oferă în beneficiul bibliotecii liceului suma de 1000 lei. În urma iniţiativei şi a apelului lansat de marele artist şi Cercul studenţesc Doljan oferă ambelor biblioteci 101 de volume, iar Casa Şcoalelor contribuie cu 6 volume în beneficiul elevelor. Nu a fost singurul gest de generozitate al artistului Aristide Demetriade faţă de beiuşeni, el oferind în decembrie 1924, în ajunul sărbătorilor de iarnă, suma de 2000 lei, pentru ajutorarea nevoiaşilor din localitate. Afinitate faţă de oamenii din mica aşezare din vestul ţării, se datorează faptului că acesta i-a cunoscut nemijlocit, cu ocazia turneelor teatrale efectuate aici în intervalul 1923-1926. Primirea entuziasmată şi legăturile trainice în timp între actor şi orăşelul transilvan au fost consemnate emoţionant într-un interviu datând de la începutul anului 1930. Atunci marele actor afirma: „... cea mai plină şi temeinică recompensă mi-au dat-o cetăţenii micului orăşel ardelenesc Beiuşul din Bihor, prin inimosul lor primar Nerva Traian Cosma, legând numele meu de teatrul comunal” (locuitorii oraşului i-au cinstit talentul incontestabil şi au botezat cu numele său o sală desemnată reprezentaţiilor teatrale la Hotelul Central, urmând să acorde acest nume preconizatului teatru care trebuia să se construiască aici). Demetriade a purtat şi o bogată corespondenţă cu primarul oraşului Beiuş, Nerva Traian Cosma, păstrată parţial la Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale. În semn de cinstire şi respect, oraşul i-a conferit lui Aristide Demetriade şi titlul de cetăţean de onoare al Beiuşului.

Filme cu Aristide Demetriade: - Oțelul răzbună (1913) - Radu Corbea; - Independența României (1912) - Carol I; - Înșir-te margarite (1911) - Fat-Frumos

Filme regizate de Aristide Demetriade: - Insir-te margarite (1911); - Oțelul răzbună (1913); - Scheci cu Jack Bill (1913); - Independența României (1912).

Referințe: - Ilie, Cornel, Aristide Demetriade, „Actorul care și-a dat viața pe scenă”, în: historia.ro, accesat 2 septembrie 2021, 23.47; - Vlasie, Adriana, Mardare, George, ”Despre actorul și regizorul Aristide Demetriade, care a copilărit la Dumitrești”, în: Monitorul de Vrancea, 16 martie 2018; - Gorcioveanu, Cristina, Rîpeanu, Bujor T. (coordonatori), Secolul cinematografului. Mică enciclopedie a cinematografiei universale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 42, 46; - Crăciun, Corneliu, „Viata artistică în presa interbelică din Beiuş”, în: Crisia, nr. XXI, Oradea, 2004, p.  – Călușer, Iudita, „Biblioteca Liceului român unit de fete din Beiuş 1896-1948”, în: Crisia, nr. XXXIV, Oradea, 2004, p. 187-188; - Caranfil, Tudor, În căutarea filmului pierdut, Editura meridiane, București, 1988, p. 61-106.  (S. S.)