DEMETRIADE,
Aristide.
Actor și regizor. Cetățean de onoare al orașului Beiuș. S-a născut în 10 iulie
1872 în satul Valea Raței, comuna Murgești, județul Buzău, după alte surse la
Dumitrești, Râmnicu Sărat județul Vrancea, la aceeași dată. A încetat din viață
în 21 februarie 1930 la București, pe scenă, jucând în piesa Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan.
Și-a petrecut
copilăria și adolescența în Dumitrești, locuind cu familia sa, tatăl său fiind
arendașul unei moșii din zonă.
A studiat Facultatea
de Drept și Conservatorul de Artă din București, avându-l profesor pe Ștefan
Vellescu. S-a angajat ulterior la Teatrul Național din București, unde a rămas
până la moarte.
Un actor cu
bogate resurse, Demetriade a interpretat cu patos romantic și cu o deosebită
virtute, reușind întruchiparea fiecărui personaj în rolurile principale din
piesele Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hașdeu, Despot Vodă de Vasile Alecsandri, Trandafirii roșii
de Zaharia Bârsan, Hamlet și Iuliu Cezar de W. Shakespeare,
Ruy Blas de Victor Hugo, Trandafirii
roșii de Zaharia Bârsan
ș.a.
A fost unul din
pionierii filmului românesc. În 18 septembrie 1911, la București are loc
premiera filmului Amor fatal, regia fiind semnată de Grigore Brezeanu.
Este primul film românesc de ficțiune. Marchează începutul unei perioade de
efervescență cinematografică în România. În 21 octombrie, un grup de actori
fruntași ai Teatrului Național din București (Aristide Demetriade, Ion
Brezeanu, Constantin Nottara, Petre Liciu) cere sprijin direcției teatrului,
pentru realizarea unei activități cinematografice constante. În 7 noiembrie, în
spectacolul Înșir'te, mărgărite, de Victor Eftimiu, sunt utilizate
episoade filmate (regia Grigore Brezeanu, Aristide Demetriade). În lunile ce
urmează, o aprinsă polemică pe tema relațiilor teatru-cinema, provocată de
spectacolul Teatrului Național, depășește cazul în discuție, permițând o
trecere în revistă a pozițiilor privind noua artă.
În 1 septembrie
1912 la București are loc premiera filmului istoric Independența României.
Filmul este cea mai semnificativă realizare a cinematografiei românești în
epoca începuturilor. Anunțat de publicitate ca „film de mare artă și
senzație patriotică, în care e reconstituit întreg războiul româno-ruso-turc din 1877-1878“, filmul
se vrea o cronică a evenimentelor istorice, o evocare fidelă a acestora și,
totodată, o punere în imagini cinematografice a literaturii și plasticii
românești legate de acest eveniment.
Autorul cărții În
căutarea filmului pierdut, istoricul de film Tudor Caranfil ne spune că
autorul scenariului este Aristide Demetriade care pleacă de la textul lui Petre
Liciu, retușat de Constantin Nottara - „se constată imediat că, spre
deosebire de Liciu, care relatează acțiunea, Demetriade o pune în
scenă! S-ar putea spune că cel dintâi așterne scenariul literar al
filmului, iar cel de-al doilea pe cel regizoral” - și împreună cu Grigore Brezeanu, abil
producător care se ocupă de afacere, acesta antrenând și pe cel de al treilea
„factor”, finanțatorul proiectului, în persoana senatorului Leon Popescu,
moșier și proprietar al Teatrului liric (o sală în Piața Walter Mărăcineanu) au
pornit la drum. Începuturile fiind făcute, tânărul regizor Grigore Brezeanu
împreună cu actorul Aristide Demetriade, Vasile Toneanu, Constantin Nottara și
Ion Brezeanu, tatăl regizorului, au inițiat un proiect – ei constituindu-se
într-o asociație de artiști ai Teatrului Nottara, ca să poată duce la final
proiectul cu privire la filmul Independența
României.
Grigore Brezeanu
a căutat mijloacele materiale pentru temerara întreprindere, atrăgând de partea
lor oameni cu stare, senatori ca Leon Popescu, moșier și proprietar al
Teatrului Liric (sala din strada Walter Mărăcineanu), acesta donând bani,
angajând un operator francez, improvizând de asemenea o sală în Curtea
Teatrului Mic, la realizarea filmului participând peste 40 000 de persoane,
scenariul aparținând celor de mai sus menționați, regia Grigore Brezeanu în
colaborare cu Aristide Demetriade, imaginea Franck Daniau. Distribuția a fost următoarea: Aristide
Demetriade – domnitorul Carol I, Constantin Nottara – Osman Pașa, Aurel
Atonosescu – Peneș Curcanul, Ion Niculescu – Mihail Kogălniceanu, Ion
Dumitrescu – generalul Cernat, Ion Miriesescu – Carol Davila, Pepi Machauer – Țarul
Rusiei, Ghiță Popescu – generalul Arion, Constantin Orologea – Mitropolitul,
Jeni Mataxa Dora – Rodica și Constanța Demetriade – soția lui Carol. Filmul a
reprezentat o prestigioasă realizare a societății producătoare „Filmul
de Artă Leon M. Popescu“. După premieră, filmul a rulat 22 de zile neîntrerupt
la cinematograful Eforiei, „efectul la public fiind, după toate mărturiile,
triumfal”. Aristizza Romanescu scrie că presa vremii a primit cu entuziasm
prima mare producție cinematografică românescă, iar publicul de asemenea vibra.
Din nefericire,
după numai un an de la premiera filmului încetează din viață Leon Popescu,
moșierul și sponsorul, cât și regizorul Grigore Brezeanu, lovit de o boală
mintală la numai 28 de ani.
„Nici Aristide Demetriade n-a mai făcut film vreodată…
într-adevăr a rămas văduvă ideea. Peste câțiva ani, într-o mohorâtă seară de
februarie, pe când, în rolul lui Zefir din Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan,
oferea iubitei sale o floare înroșită în sânge, s-a prăbușit pe scenă
înmărmurind asistența… Dar, așa cum spune zicala „viața e o scenă și noi
suntem actorii ei”, spectacolul trebuia să continue. Așa că tânărul actor
Vasile Crețoiu a preluat rolul și la dus până la capăt, ca într-un omagiu
post-mortem adus celui abia trecut în lumea celor drepți. Cel care a spus ca
nimeni altul: „A fi sau a nu fi...” intrase în legendă”.
Aristide Demetriade și Beiușul
Relația Aristide
Demetriade – Beiuș a fost una foarte specială. Aristide Demetriade a efectuat,
între anii 1923-1926, mai multe turnee la Beiuș, ocazie cu care s-a atașat de
oamenii din oraș dar și de primarul Nerva Traian Cosma.
În această
perioadă scena teatrală din Beiuş a fost dominată, fără discuţie, de bucureşteni,
şi mai precis de personalitatea actorului Aristide Demetriade. Societar al
Teatrului Naţional, exponent de marcă al modalităţii de interpretare supusă
retoricului, el ajunge o vedetă pe plan local, dând şi numele teatrului
inaugurat în decembrie 1923. Cetăţean de onoare al oraşului, Demetriade a dat
viaţă unor personaje memorabile pentru cetăţenii Beiuşului: Vlaicu Vodă,
Hamlet, doctorul din spectacolul Taifun.
Era atașat de Beiuș și oamenii săi, ceea ce face ca în anul
1925 să se înregistreze o donaţie masivă şi valoroasă din partea artistului Teatrului
Naţional din Bucureşti, Aristide N. Demetriade. Acesta iniţiază o colectă
publică în beneficiul Liceului de fete din Beiuş, al cărei rezultat a fost
adunarea unui număr însemnat de cărţi, pe care le expediază pe adresa şcolii beiuşene.
Astfel biblioteca profesorală primeşte 295 de volume, care valorau la vremea
respectivă 4220,55 lei, iar cea a elevelor 105 volume, în valoare de 759,20 lei.
Totodată, el personal, oferă în beneficiul bibliotecii liceului suma de 1000
lei. În urma iniţiativei şi a apelului lansat de marele artist şi Cercul
studenţesc Doljan oferă ambelor biblioteci 101 de volume, iar Casa Şcoalelor
contribuie cu 6 volume în beneficiul elevelor. Nu a fost singurul gest de
generozitate al artistului Aristide Demetriade faţă de beiuşeni, el oferind în
decembrie 1924, în ajunul sărbătorilor de iarnă, suma de 2000 lei, pentru
ajutorarea nevoiaşilor din localitate. Afinitate faţă de oamenii din mica
aşezare din vestul ţării, se datorează faptului că acesta i-a cunoscut
nemijlocit, cu ocazia turneelor teatrale efectuate aici în intervalul
1923-1926. Primirea
entuziasmată şi legăturile trainice în timp între actor şi orăşelul transilvan
au fost consemnate emoţionant într-un interviu datând de la începutul anului
1930. Atunci marele actor afirma: „... cea mai plină şi temeinică recompensă
mi-au dat-o cetăţenii micului orăşel ardelenesc Beiuşul din Bihor, prin
inimosul lor primar Nerva Traian Cosma, legând numele meu de teatrul comunal”
(locuitorii oraşului i-au cinstit
talentul incontestabil şi au botezat cu numele său o sală desemnată reprezentaţiilor
teatrale la Hotelul Central, urmând să acorde acest nume preconizatului teatru
care trebuia să se construiască aici). Demetriade a purtat şi o bogată
corespondenţă cu primarul oraşului Beiuş, Nerva Traian Cosma, păstrată parţial
la Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale. În semn de cinstire şi respect,
oraşul i-a conferit lui Aristide Demetriade şi titlul de cetăţean de onoare al Beiuşului.
Filme
cu Aristide Demetriade: - Oțelul răzbună (1913) - Radu Corbea;
- Independența României (1912) - Carol I; - Înșir-te margarite
(1911) - Fat-Frumos
Filme
regizate de Aristide Demetriade: - Insir-te margarite (1911); - Oțelul
răzbună (1913); - Scheci cu Jack Bill (1913); - Independența
României (1912).
Referințe: - Ilie, Cornel,
Aristide Demetriade, „Actorul care și-a dat viața pe scenă”, în: historia.ro, accesat 2 septembrie
2021, 23.47; - Vlasie, Adriana, Mardare, George, ”Despre actorul și regizorul
Aristide Demetriade, care a copilărit la Dumitrești”, în: Monitorul de Vrancea, 16 martie 2018; -
Gorcioveanu, Cristina, Rîpeanu, Bujor T. (coordonatori), Secolul
cinematografului. Mică enciclopedie a cinematografiei universale, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1989, p. 42, 46; - Crăciun, Corneliu, „Viata artistică în presa
interbelică din Beiuş”, în: Crisia, nr. XXI, Oradea, 2004, p. – Călușer, Iudita, „Biblioteca Liceului român
unit de fete din Beiuş 1896-1948”, în: Crisia, nr. XXXIV, Oradea, 2004, p.
187-188; - Caranfil, Tudor, În căutarea filmului pierdut, Editura meridiane,
București, 1988, p. 61-106. (S. S.)
