S-a născut la 23 aprilie 1875 în comuna Roşia, judeţul Bihor, tatăl său fiind preot în localitate. A încetat din viață la Vața de Jos, județul Hunedoara în 29 aprilie 1947, având vârsta de 72 de ani și 6 zile. Este de subliniat faptul că preoții din familia Ciuhandu au păstorit în Roșia timp de 128 de ani, din 1871 până în 1999 când se pensionează ultimul reprezentant al familiei ( Petru, n. 1918, care a oficiat în biserica din Roșia timp de peste 50 de ani).
Urmând educația primită în familie și în școala beiușeană, Gheorghe Ciuhandu a fost un luptător pe tărâm cultural și politic, apărând limba și școlile românești de tendință de maghiarizare. A fost participant activ la pregătirea și desfășurarea acțiunilor în vederea realizării idealului național al românilor, Marea Unire. A fost membru al Congresului Naţional Bisericesc al Adunării Eparhiale Arad şi conducătorul Asociaţiei Clerului Ortodox Român din Transilvania. În 30 mai 1946 a fost primit membru de onoare al Academiei Române. Este de menționat că Gheorghe Ciuhandu a fost preocupat și de cartea veche românească, carte îndeobște cu caracter religios, cercetările lui materializându-se într-o seamă de articole și cărți, și de aceea majoritatea celor care se ocupă de cartea românească veche, printre care Florian Dudaș, Constantin Mălinaș, Atanasie Popa, fac dese trimiteri la Gheorghe Ciuhandu. A cercetat cu atenţie şi a scris mult despre biserica ortodoxă din Crişana şi istoria românilor din acest ţinut istoric.
Publică peste 60 de volum , majoritatea de istorie bisericească a Aradului şi Bihorului printre care: - Şcoala noastră poporală şi culturală , 1918; - Împreunarea bisericilor ortodoxe române din România Mare și raportul Bisericii cu statul , 1919; - Reorganizarea Mitropoliei Ardelene , 1920; - Urme vechi de cultură în Bihor , 1921; - La instalarea PS Părintelui Roman R. Ciorogariu, episcopul Orăzii Mari, 1921; - Schisma românească sau unirea cu Roma , 1921; - Papism și ortodoxism în Ardeal profir și cunună de spini , 1922; - Puncte de orientare în cestiunea unificării administrative bisericeşti , 1922; - Români ortodocși, români uniți sau două organizații bisericești românești din Ardeal , 1922;
- Reorganizarea centrelor ierarhice și unificarea bisericească , 1923; - Unirea și întoarcerea Galșei la ortodoxie , 1924;
- Românii din Câmpia Ardealului de acum două veacuri. Cu un discurs istoric până la 1752 și însemnări istorico-politice ulterioare , 1924; - Urgia unionistă din judeţul Arad şi reacţiunea ortodoxă , 1924; - Propaganda catolică maghiară de la Macău în coasta diecezei ortodoxe a Ardealului (1815-1864), 1926; - Dezbinarea religioasă a românilor ardeleni: Falsificarea credinţei şi a istoriei , 1927; - Patronatul eclesiastic ungar în raportul cu drepturile statului român. Studiu istorico-statistic şi politic-bisericesc , 1928; - Cum sa făcut unirea cu Roma în Ohaba Forgaci (Banat); - Descrierea unor siluiri și fraude , 1929; - Doi Ioanovici pe tronul episcopesc ortodox de Arad , 1929; - Călugării Sofronie și Visarion și mucenicii ortodoxiei din Ardeal , 1932; - Cărţile de afurisenie sau de blestem din Ardeal , 1932; - Bogomilismul și românii , 1933; - Rânduiala sfintei mărturisiri la români. Însemnări rituale. Cu două anexe: ritualul sârbesc (1524) și românesc (1681), 1933; - Dr. Giorgiu Popa - un om de şcoală şi cultură , 1934; - Schiţă din trecutul românilor arădeni din veacul al XVIII-lea , 1934; - Din viața lui Nestor Ioanovici episcopul Aradului 1767-1830 , 1935; - Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Raţ. Pagini mai ales din istoria românilor crişeni , 1935; - Câteva momente din trecutul Episcopiei Aradului 1767-1830) , 1936. Colaborează cu peste 200 de articole la diverse periodice dintre care: ”Beiuşul” (Beiuş), ”Biserica Ortodoxă Română” (Bucureşti), ”Biserica şi şcoala” (Arad), ”Candela” (Caransebeş), ”Cele Trei Crişuri” (Oradea), ”Legea Teologică” ), ”Rebiută” (Oradea) Românească ”Românul” (Bucureşti), ”Telegraful Român” (Sibiu), ”Tribuna” (Sibiu), ”Tribuna poporului” (Arad) etc.
Referiri: -
Enciclopedia istoriografiei româneşti … p. 99; - Dudaș, Florian, Manuscrisele realizate după “Cazania lui Varlaam” descoperite în vestul Transilvaniei , în:
”Crisia” (Oradea), An. 10, nr. 10, 1980, p. 65-68, p. 67; - Mărgineanu, Ion, Oameni din Munţii Apuseni … p. 257; - Mihoc, Blaga, Valenţele emancipării , Blaj, editura Logos '94, 2004, p. 67; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor… p. 7; Neagu, Mihai Răzvan, ”Studenți din comitatul Bihor la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1875-1918)”, în: Crisia , XLVII, Oradea, 2017, p. 132-137.
(II, SS)