marți, 8 aprilie 2025

FESTIVAL DE PRICESNE CÂNTAȚI DOMNULUI CÂNTARE NOUĂ, Ediția a XV-a, Roșia 2025.

 Duminică, 6 aprilie 2025, la Biserica Ortodoxă din localitatea Roșia s-a desfășurat FESTIVALUL DE PRICESNE „CÂNTAȚI DOMNULUI, CÂNTARE NOUĂ”, Ediția a XV-a, organizat de Primăria Comunei Roșia, Biserica Ortodoxă Roșia, Inspectoratul școlar județean, Școala gimnazială nr. 1 Roșia, cu binecuvântarea episcopului ortodox al Oradiei, PS Sofronie. 

Participarea a fost impresionantă - elevi din 19 localități: Roșia, Căbești, Remetea, Beiuș, Beznea, Bratca, Vărășeni, Remeți, Bulz, Câmpani, Ștei, Nucet, Pietroasa, Finiș, Răbăgani, Dobrești, Sâmbăta, Rieni, și Beățușercaia. S-au interpretat pricesne în grup sau individual. 

De remarcat participarea Corului Asociației Avram Iancu Beiuș, dar și a grupului Asociației Lioara din Beiuș, denumit, desigur, tot Lioara. 

Ca în fiecare an, evenimentul a adus împreună elevi, profesori, directori de școli, reprezentanți ai Consiliului Local și credincioși care, după participarea la Sfânta Liturghie, au trăit momente de bucurie duhovnicească.

Primăria Comunei Roșia, a fost reprezentată de primarul Remus Moțiu, și a a susținut financiar organizarea festivalului, colaborând strâns cu coordonatorii evenimentelor: prof. Valentina Silaghi, prof. Irina Ușvat și prof. Florentin Ciuhandu.

Felicitări organizatorilor și un gând frumos pentru directoarea Școlii gimnaziale nr. 1 Roșia, Vali Silaghi și părintele paroh Dorel Haiduc! 

GALERIE FOTO (Ioan Curpaș, Vali Silaghi și pagina Facebook a Școlii gimnaziale Roșia)