(Povestire de Dorel Pietrăreanu)
Au venit băieţii în stagiu. Pe atunci, în anii ’80, elevii din anul trei de şcoală militară mergeau la unităţi, căte două luni, pentru practică, în calitate de comandanţi de plutoane. Teoria ca teoria, dar practica...
Printre cei veniţi, erau şi doi fraţi gemeni: Cristi şi Dan. Chipeşi foc! Cu greu îi puteai deosebi, atât de bine semănau. Unul dintre ei, Cristi, a fost repartizat la mine. Ne-am împrietenit de la început: Dorel-Cristi, Cristi-Dorel. Dimineaţa la program, la instrucţie, totul a fost ok. În după-amiaza aceleiaşi zile, eram la sala de specialitate la pregătirea programului pentru a doua zi. Mai discutam, ca băieţii, ce mai e prin Şcoală pe la Sibiu, cine a mai venit, cine a plecat, ce lectori mai are, pe cine are comandanţi etc. Discuţii obişnuite. Şi eu abia terminasem şcoala militară de doi ani. Eu îi spuneam cam care este viaţa pe la noi, prin unitate, cam ce are de făcut şi mă străduiam să nu-l sperii din prima zi.
-Dorele, am văzut aici în unitate, o tipă frumoasă, înaltă, brunetă! Cine este?
M-am uitat lung la Cristi. Se pare că până atunci eu îi vorbisem aiurea despre probleme profesionale, iar el:
-O cunoşti? Îmi faci şi mie cunoştinţă cu ea? mă întrebă din nou Cristi.
-Da, Cristi, ştiu despre cine vorbeşti! O să ţi-o prezint!
Cu această promisiune smulsă, Cristi continuă conştiincios să-şi facă temele pentru a doua zi. Dar, aşa cum se spune, e “cineva sus, care are grijă şi le aranjează pe toate”!!!
După ce am terminat de discutat detaliile privind pregătirea programului pentru a doua zi, am plecat cu Cristi către clădirea Comandamentului. Eram pe platou şi nu mai ştiu ce tot îi spuneam, când (parcă şi acum!) îl aud pe Cristi:
-Dorele, uite-o pe fata aceea frumoasă, vine spre noi. Să nu uiţi să mă prezinţi şi pe mine!
M-am uitat şi am văzut că, de pe alee, pe platoul unităţi intra fata aceea înaltă, frumoasă, brunetă despre care îmi tot spusese Cristi. Am zâmbit a râde. Când a ajuns în dreptul nostru:
-Sărut-mâna! am zis.
-Sărut-mâna! a zis şi Cristi, dându-mi cu cotul, adică “Vezi, nu uita ce te-am rugat!”
-Sonia, dragă, îţi prezint pe elevul sergent Cristi, care a fost repartizat la mine, la pluton, pentru stagiu! Cristi, îţi prezint pe soţia mea, Sonia!
În acel moment, Cristi a trecut de la extaz la agonie; să facă infarct, nu altceva! Fizic, i-a dispărut culoarea. Era străveziu, săracul! A încercat să bâiguie ceva, dar nu mai avea aer. Am stat vreo două minute de vorbă. Vorba vine, că el, Cristi, nu a rostit nici un cuvânt!
Văzând că s-a pierdut aşa, am încercat să dreg busuiocul, cumva. I-am luat pe amândoi şi am pornit pe alee. I-am povestit Soniei, de faţă cu Cristi, despre ceea ce mă rugase el doar cu o oră înainte. Am recunoscut sincer, de faţă cu ei, că am fost cam cinic, dar o aşa fază nu se putea rata. Regizată să fi fost şi nu ieşea aşa…
Cristi are un dezvoltat şimţ al umorului. Ne-am reamintit despre această întâmplare şi atunci când, peste douăzeci de ani, el a venit la Bruxelles, la o activitate, iar eu şi Sonia eram acolo la post, la NATO.
Suntem în continuare foarte buni prieteni. S-a cam supărat când s-a căsătorit Crina, fiica noastră, şi nu el şi Liliana – soţia lui – au fost naşi! Şi noi ne-am dorit, dar…
Despre Cristi veţi mai citi în cartea mea pentru că, peste ani, am fost colegi în domeniul relaţiilor militare internaţionale, iar în unele dintre povestiri el este unul dintre personaje, alături de alţi prieteni.
La începutul anului 2008, Cristi a trecut în rezervă şi a devenit directorul tehnic al unui mare şi foarte important spital din Bucureşti.
Pe Dan, fratele lui geamăn, l-am revăzut în 2006, la o activitate undeva într-o ţară din Balcani, într-o capitală încărcată de istorie, unde el era ataşat militar. Fireşte, am discutat cu el şi cu Flori, soţia lui, despre această întâmplare. Acum, Dan este ataşat militar într-o ţară din nordul Europei.
Mă revăd cu Cristi destul de des. Merg în vizită la el la spital, la o cafea (nu la vizită medicală!!!) şi mai depănăm amintiri.
Avem ce povesti!
