Nu stiu cum se face
dar anul acesta am avut parte de multe plecari... Ceea ce nu-mi doream sa scriu
e musai s-o fac - a plecat dintre noi scriitorul, publicistul, traducatorul,
omul Romulus Vulpescu. De azi suntem mai saraci si mai tristi (de parca nu ne-ar
fi de-ajuns cata tristete inghitim)...
Romulus Vulpescu a fost bihorean
de-al nostru, nascut in data de 5 aprilie 1933, la Oradea. De altfel, cand scriitorul avea 53 de
ani am avut norocul sa-l cunosc personal, la Casa Armatei din Oradea. Nici nu stiu cum au zburat anii si
iata, azi, scriu despre plecarea sa.
Sincere condoleante
Doamnei Ileana Vulpescu si Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
"M-am împăcat mai demult cu gîndul inexorabilei plecări obşteşti,
deşi un alt gînd, poate-acelaşi, nu-mi dă pace, stîrnindu-mi neliniştea:
viitorul limbii române. Mă tulbură destinul ei legat de veşnicia
acestui neam binecuvîntat de Pronie. Strădaniile mele, scrisul
îndeosebi, au avut (mărturisit sau nu) doar un ţel: glorificarea limbii
naţionale, bun patrimonial ce mi-a îmbogăţit existenţa - într-un fel
trag nădejde pilduitor şi pentru alţi împătimiţi de aceeaşi dragoste.
Căci am învăţat să-mi exprim gîndul şi gîndurile graţie unor dascăli
iluştri de la care am deprins-o: atît barzii populari anonimi cît şi
scriitori clasici şi contemporani, cu toţii rude ale mele din marea
familie de creatori ai cuvîntului românesc scris şi rostit. Dînşii mi-au
sădit în suflet sentimentul patriei şi sensul eternităţii ei."
Romulus Vulpescu - Jurnalul Naţional, 4 aprilie 2009
Romulus Vulpescu - În fiecare zi
În fiecare zi, ne
batem joc
De pasari, de
iubire si de mare,
Si nu bagam de seama
ca, în loc,
Ramîne un desert de
disperare.
Ne amageste lenea
unui vis
Pe care-l anulam
cu-o sovaire;
Ne reculegem
într-un cerc închis
Ce nu permite
ochilor s-admire;
Ne rasucim pe-un
asternut posac,
Însingurati în doi,
din lasitate,
Mintindu-ne cu guri
care prefac
În zgura sarutarile
uzate;
Ne pomenim prea goi
într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de
joasa treapta trista:
Prea sceptici si
prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca
dragostea exista.
În fiecare zi, ne
batem joc
De pasari, de
iubire si de mare,
Si nu bagam de
seama ca, în loc,
Ramîne un deşert de
disperare.
***
