Ah, da! Prune.
Chestia asta cu prunele îmi aduce aminte de o întâmplare relativ hazlie. Odată, cineva dintr-o familie a cumpărat un prun şi l-a plantat. A crescut prunul, a trecut un an, doi , trei dar nu se grăbea să dea şi rod. Într-o primăvară, gazda prunului îi spuse: „ Prunule, dacă nici anul acesta nu faci rod, la toamnă te tai!” Bietul prun, probabil că a înţeles mesajul şi a dat câteva flori iar mai târziu chiar a făcut o prună. Doamne, câtă bucurie. Toţi aveau grijă de pom – l-au săpat, l-au îngrijit şi, de câte ori treceau pe lîngă el se uitau dacă pruna este la locul ei. Ba chiar îşi dăduseră în grijă să nu cumva să îndrăznească cineva să mănânce pruna. Şi uite-aşa veni şi toamna iar într-o zi, după ce au servit masa, tatăl, mama, fiul şi nora au mers... să culeagă pruna. Apoi au tăiat-o în patru şi fiecare s-a bucurat de savoarea fructului, a primului fruct făcut de prun. Satisfacţia a fost maximă, înştiinţati fiind cunoscuţii şi toate neamurile care ştiau „istoria” prunei. Şi-am încălecat pe-o şa...
Eh, n-am încălecat încă. Povestea asta are un tâlc. În urmă cu mulţi, mulţi ani (vreo 26), un popor a plantat livadă. Livada dădea rod în fiecare an dar toamna nu mai rămânea nimic de cules – cineva fura prunele. Şi stau şi mă gândesc – cine naiba ne fură prunele?
Şi tot gândindu-mă am avut o revelaţie - nu cumva am pus hoţii paznici la livadă? Nu cumva am pus hoţii paznici la hoţi? Nu cumva ipocrizia a ajuns la cote maxime?
Aşa să fie?
