joi, 26 septembrie 2019

VIORICA FLINTAȘU

FLINTAŞU, Viorica. Interpretă a cântecului popular. S-a născut la 15 septembrie 1942 în Braşov, părinții săi fiind refugiați la Brașov, în perioada 1940 - 1944, când a fost ocupat Ardealul de Nord. Tatăl său, Pașcu, a fost olar iar mama sa, Ileana, cosea și țesea ștergare cu alesături.  S-a născut într-o familie cu cinci copii, unul dintre frați fiind regretatul poet Gheorghe Pituț , un alt frate este preotul paroh ortodox din Beiuș, părintele Ioan Pituț. Urmează școala primară în Săliște de Beiuș, localitatea de baştină a părinţilor, iar gimnaziul în Budureasa. Studii secundare la Bucureşti. În anul 1956 se mută împreună cu părinţii la Beiuş. După finalizarea studiilor a lucrat ca bibliotecar în comunele Criştior, Rieni şi Dobreşti. În această perioadă este solistă vocală a tarafului de pe lângă Casa de cultură din oraşul Ştei (fost Dr. Petru Groza), unde se face remarcată, debutul fiind în anul 1960. În anul 1963 se stabileşte în Bucureşti, desfăşurând activitate de amator în formaţia folclorică a Casei de cultură "Nicolae Bălcescu, Ansamblul artistic al Tineretului, Casa de cultură a studenţilor. Se căsătorește în anul 1964.  În anul 1966 debutează la radio cu Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii dirijată de George Vancu, înregistrând  primele zece cântece. În acelaşi an îi apare la "Electrecord" primul disc vinil. Un real sprijin l-au constituit sfaturile si indrumarile primite din partea unui reputat folclorist, profesorul Tiberiu Alexandru. Tot în acest an apare pentru prima dată la televiziune. Din 1967 și până în prezent colaborează cu Ansamblul Tineretului din București.În perioada 1967-1970 a fost solista Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii George Enescu (dirijori Ionel Budisteanu, Nicu Stănescu și Florian Economu)având colegi pe Maria Lătărețu, Ioana Radu, Angela Moldovan, Emil Gavriș, Ion Luican, Angela Moldovan si Lucreția Ciobanu. De regulă, spectacolele aveau loc duminica, la Ateneul Român. În perioada 1970 – 1975 a fost angajată la Ansamblul Artistic „Doina” al Armatei Bucuresti dar a colaborat si cu mari ansambluri folclorice și orchestre din țară, alături de care a participat la turnee, atât în țară cât și în străinătate - Israel, Danemarca, Norvegia, Rusia, Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Italia, Olanda, Belgia etc.  Din 1975 este artist liber profesionist. Este o prezenţă permanentă la radio şi televiziune. Un loc însemnat îl ocupă spectacolele de la sala de concerte de la Radio "Mihail Jora", susținute alături de excelenta orchestra de muzică populară a Societătii Române de Radio, condusă de maestrul Paraschiv Oprea. Palmaresul său însumează peste 200 de cântece înregistrate 17 discuri vinil, casete audio ori CD-uri cu cântece populare din Ţara Beiuşului. În 2000 este primită în Academia Artelor Tradiționale.

Distincții
În anul 2001 a devenit Cetățean de onoare al municipiului București.
În 2003, în cadrul spectacolului„500 de ani de atestare documentară'' primaria din Ștei-Bihor (acolo unde a cântat pentru prima oară pe scenă), i-a acordat Diploma de Excelență.
In 2003, i se acordă diploma "Pro Meritis", de catre Direcția pentru Cultură Bihor.
Diplome de excelență acordate de: Primăria Beiuş, Societatea Română de Radiodifuziune, Prefectura Botoşani, Direcţia pentru Cultură Suceava.
În anul 2008 a devenit Cetățean de onoare al municipiului Beiuș (HCL 29/26.03.2008)
Scrieri
Din iubire pentru cântec. Editura Semne. București, 2015
Referiri:- Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni…  p. 261; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor… p. 505; Crișana. 15 octombrie 2009; Polina Gheorghe - Viorica Flintașu, Radio România Antena Satelor; Loredana Ionaș - La mulți ani, Viorica Flintașu! - O viață închinată melosului popular, Revista Agero; Claudiu Ionescu - Horitoarea dintre Dealurile Beiușului. Formula AS - anul 2004, numărul 605; Viaţa ca un cântec - Viorica Flintaşu- de Radu Potoran. Crișana. 31 ianuarie 2019

Simion SUCIU