COLEGIUL NAŢIONAL SAMUIL VULCAN - 186 DE ANI DE LA ÎNFIINŢARE

Colegiul Național „Samuil Vulcan”  Beiuș  a fost fondat prin actul din 6 octombrie 1828 și și-a deschis porțile pe data de 1 noiembrie 1828. 

Primul corp

Primul corp, cel de o parte și alta a porții din dreptul Bisericii din centru, al Colegiul, situat în municipiul Beiuș, județul Bihor, a fost contruit între 1826-1827 din fondurile proprii ale ctitorului,episcopul greco-catolic, Samuil Vulcan.  

Corpul Internatului pavelian

Între 1834-1835 acesta a fost prelungit și ambele parți supraetajate (imobilul construit de episcopul Vulcan ajungând la 36 de încăperi). La ctitoria vulcaniană s-au adăugat, de către episcopul Mihail Pavel, rând pe rând între 1887-1888, corpul de o parte și alta a celei de-a doua poartă, tot între 1887-1888 de-a lungul afluentului Crișul Negru,Vale Nimăieștilor, corpul Internatului pavelian (prelungit ulterior între 1891-1892). 
Tot episcopul Pavel ridică la 1888 (ca sala provizorie de gimnastică peste care între 1914-1920 episcopul Demetriu Radu mai adaugă două nivele) ceea ce astăzi este demisolul internatului iar între 1899-1900 istorica sală de festivități și sport. 
Ultima componentă este construită de episcopul Valeriu Traian Frențiu între 1939-1941. Privită de sus ctitoria celor patru seamănă cu ω (litera omega mic).

Bustul lui Samuil Vulcan din curtea 
interioara. In spate sala de sport 
veche, in dreapta, corpul construit 
de ep. Valeriu Traian Frentiu

În actul de fondare, gimnaziul de la Beiuș era gimnaziu de patru clase, iar la 5 februarie 1835 este completat la șase clase (gimnasium maius). În anii școlari 1851/52 – clasa a VII-a, 1852/53 – clasa a VIII-a, iar în vara lui 1853 este organizat primul examen de Bacalaureat la gimnaziul din Beiuș. În perioada 1828 – 1851, limba de predare era limba latină. În 1851 s-a introdus limba română ca limbă de predare, iar în 1854, regimul habsburgic a impus ca majoritatea obiectelor de învățământ să fie predate în limba germană, aceasta devenind în 1860 obligatorie pentru toate obiectele. În 1875, regimul dualist austro-ungar a impus obligatoriu limba maghiară pentru obiectele istorie și geografie. Liceul de la Beiuș este prima unitate școlară din învățământul preuniversitar care a dat țării, dintr-o singură clasă, trei academicieni: Marius Sala, Mircea Flonta și Lazăr Dragoș. De asemenea, a fost prima unitate de învățământ din județul Bihor care a primit titlul de Colegiu Național (1 martie 1998). 
Sursa text: Wikipedia 
 

110 ani de la stingerea din viaţă a lui IONIŢĂ BĂDESCU - SCIPIONE

BĂDESCU Ioniţă Scipione. (Pseudonime: I. Bagyai, Răstolțeanu): Scriitor, gazetar S-a născut la 15 mai 1847 în Răştolţ, Jud. Sălaj – Se sfârşeşte din viaţă la 4 octombrie 1904 la Botoşani. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, studiile secundare la Oradea, Blaj şi Beiuş unde termină în anul 1867, coleg fiind cu Miron Pompiliu. Îşi începe studiile superioare la Universitatea din Budapesta, de unde, probabil din motive politice, este nevoit să plece la Bucureşti iar de aici la Iaşi unde urmează şi termină Facultatea de Litere şi Filozofie şi Academia Comercială. Devine membru al Junimii încă din vremea studenţiei ieşene. Se împrieteneşte cu Eminescu încă de la Blaj. In 1874 în urma unui scandal politic, este nevoit să plece temporar la Viena. Aici a devenit membru al societăţii Orientul. A lucrat  în redacţiile ziarelor Curierul de Iaşi, Pressa, Trompeta Carpaţilor şi mai târziu la Timpul alături de M. Eminescu, I. L. Caragiale şi Ioan Slavici. A întemeiat şi condus Noul Curier Român (1871 – 1873) şi Curierul român (1886 – 1904). Ca şi prietenul său Eminescu, a fost revizor şcolar în judeţele Neamţ, Suceava, Botoşani şi Dorohoi şi director al Şcolii Normale din Galaţi. Se stabileşte ca funcţionar în Botoşani. Poet încă din timpul liceului debutând din 1864 în revista Aurora română din Pesta. A colaborat în special cu versuri dar şi cu culegeri de folclor şi alte genuri la: Albina, Calendar pentru toţi românii, Calendarul “Progresului”, Calendarul “României libere”, Concordia, Convorbiri literare, Curierul român, Dioriile Bbihorului Familia, Foaia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina, Noul Curir românu, Globul, Pressa, Priveghitoarea, Românul, Trompeta Carpaţilor etc. fiind înregistrate până la această dată 51 de asemenea colaborări. Debutează editorial în annul 1868 cu volumul “Poezii”  care însumează versuri scrise pe durata a patru ani “Aflat sub influenţa lui D. Bolintineanu B. a preluat de la acesta numai elementele manieriste, pe care le-a degradat, inventând cuvinte, abuzând de neologisme greşit folosite şi de diminutive” (Dicţionarul literaturii române…). In Curierul român îşi publică majoritatea versurilor care, însă se menţin la un ton minor. Încă din 1864 începe să culeagă folclor, iar în vara anului 1869 realizează această activitate sistematic primind  însărcinarea de la societatea Orientul alături de Miron Pompiliu şi N. Droc – Barcianu, axându-se în special pe folclor din Ardeal.

 

                                          

Trompetele răsună

Trompetele răsună
          Prin munți și prin câmpii,
Românii toți se-adună
          Cu sutele de mii...
Un glas pe toți îi chiamă: e glasul neatârnării...
Ei teamă n-au de nimeni: Trăiască Oastea Țării!

Trompetele răsună
          Prin munți și prin câmpii,
Românii toți se-adună
          Cu sutele de mii...
Un gând pe toți îi duce: pe-a crucii sfântă lege
Să jure și să strige: Trăiască-al Țării Rege !

Trompetele răsună
          Prin munți și prin câmpii,
Românii toți se-adună
          Cu sutele de mii...
Un dor pe toți îi poartă: să-și vază iar moșia
Unită, mare, mândră... Trăiască România!

Redăm mai jos un material postat pe site-ul Bibliotecii Judeţene şi preluat din ziarul „Drum nou”, aprilie 1957, in care se vorbeşte despre cărturarul sălăjean. „Remarcabil om de cultură din Transilvania secolului trecut, Ioniţă Scipione Bădescu a contribuit la luminarea maselor strălucind in publicistica vremii, activand cu dragoste pentru promovarea literaturii alături de marii scriitori ai vremii. Ionita Scipione Bădescu a văzut lumina zilei in satul Răstolţul Mare din judeţul Sălaj. Rămas orfan de timpuriu, işi face studiile secundare la liceul din Beiuş şi Oradea. Inceputurile sale literare datează din vremea cand era elev al Şcolii Orădene. In Pesta publică primele poezii. Activează cu insufleţire in cadrul „Societăţii de lectură din Oradea”, distingandu-se ca traducător şi autor de poezii originale. In mai 1866, poezia „Adio către Ardeal” publicată in revista „Familia” a lui Iosif Vulcan, asigură debutul lui Bădescu. In acelaşi an ii apar şi alte poezii: „Sigiliul negru”, „Un suspin in zori”, „Trei buchete”. In 1866 – 1867, pe cand era elev in clasa a VIII-a de liceu la Blaj, este amintit ca membru de onoare al „Societăţii de lectură orădene”. In 1867 işi ia bacalaureatul la Beiuş. In timpul studiilor la Blaj, Bădescu il cunoaşte personal pe Mihai Eminescu, de care il va lega o prietenie stransă pană la sfarşitul vieţii marelui poet. In 1867 işi incepe studiile universitare. In această perioadă colaborează la revistele „Familia” şi „Concordia” şi traduce mult din limba romană in limba maghiară şi invers. In 1868 vede lumina tiparului primul volum intitulat „Poezii” unde, pe langă poezii originale, există şi traduceri, mai ales din Petöfi. De fapt, se pare că poeziile sale sunt scrise sub influenţa scriitorilor maghiari Petöfi Sándor şi Vörösmarty, ale căror scrieri se potriveau năzuinţelor şi concepţiilor lui Bădescu. In 1869, Bădescu se stabileşte in Bucureşti, unde continuă să studieze literele şi filozofia. Aici colaborează la „Romanul”, „Foaia societăţii pentru literatura romană”, „Trompeta Carpaţilor”, „Timpul”.
Lipsit de mijloace materiale, Bădescu intră redactor la ziarul „Timpul”, unde lucrează alături de Eminescu şi Caragiale. Bădescu părăseşte Bucureştiul şi se intoarce in Transilvania ca trimis al Societăţii Culturale „Orientul”, pentru a culege „poporane” de la „Romanimea de dincoace de Carpaţi” şi pe care, o parte, le publică mai tarziu, in 1869, in „Convorbiri literare”. In 1870 se stabileşte la Iaşi, iar din 1871 lucrează la „Curierul de la Iaşi” şi „Noul curier roman”. Aici işi ia licenţa in litere şi filozofie. In 1874 pleacă la Viena, de unde revine in 1878. In 1881 ocupă postul de revizor şcolar al judeţului Neamţ, iar mai tarziu, pentru Botoşani şi Dorohoi. După o activitate importantă in acest domeniu, in 1866 işi fondează propriul ziar „Curierul roman”, in coloanele căruia atacă cu curaj marile probleme ale vremii sale.
Incepand cu 17 aprilie 1887 Bădescu işi petrece serile in tovărăşia prietenului său Eminescu. I.S. Bădescu depune mari eforturi pentru a-l ajuta pe Eminescu in acei ani grei pentru marele poet. In 20 iunie 1889, in articolul publicat in „Curierul Roman” intitulat „La moartea lui Mihai Eminescu”, Bădescu invocă figura genialului poet a cărui moarte l-a impresionat profund. La 29 iunie 1889, publică, in acelaşi ziar, articolul „O protestare”, in care face mărturisiri in legătură cu amiciţia ce l-a legat de M. Eminescu.
Incepand cu anul 1901, Ioniţă Scipione Bădescu lipseşte tot mai mult din viaţa publică, fiind suferind la Bucureşti. In 1902 revine la Botoşani unde se stinge din viaţă la 4 octombrie 1904. . http://www.napocanews.ro

Scrieri: - Poezii. Pesta, Tipografia Noseda, 1868; - Coroana României.  Bucureşti, Tipografia Thiel şi Weis, 1881; - Armatei române.  În:  Presa (Bucureşti). An. 11, 1878, p. 211; - Februariu.   În:  Românul (Bucureşti).  An. 13, nr. 10-11, febr. 1869; - Doine ostăşeşti din patria lui Dragoş.  În:  Foaia Societăţii pentru literatură şi cultură română în Bucovina (Cernăuţi).  An. 5, nr. 6-12, 1869; - Impresiuni de la Cluj.  În:  Curierul român (Botoşani).  An. 12, 1897; - Nălucire. În: Curierul român (Botoşani).  An. 8, 1893, p. 1-2;  - O amintire. În: Noul Curier Român (Iaşi).  An. 1, nr. 8, 1872; - Poezii populare din Maramureş.  În:  Trompeta Carpaţilor (Bucureşti).  Nr. 14, 1876, p. 1242; - Poezii populare din patria lui Dragoş.  În:  Noul Curier Român (Iaşi).  An. 2, nr. 44, 1872; - [Reginei Elisabeta].   În:  Calendarul “României libere”...  (Bucureşti), 1883, p. 49; - Unei zâne între zâne.  În:  Curierul român (Botoşani).  An. 3, nr. 7. 1888; - Marş.  În:  Calendar pentru toţi românii (Bucureşti), 1882, p. 58; - Nora.  În:  Curierul român (Botoşani). An. 12, nr. 13, 1898, p. 45-46.

Referiri: - Bălan, Nicolae. Un prieten al lui Eminescu: Scipione Bădescu.  In:  Limba  şi literatura (Bucureşti).  Nr. 9, 1965; - Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc. Vol. 1. 1800-1891… nr. 124, 185, 4592, 4609, 4610-4614, 5218; - Bogdan-Duică, Gheorghe. Scipione Bădescu şi  geneza Geniului pustiu.  In:  Buletinul “Mihai Eminescu” (Bucureşti). An. 1, Nr. 7, 1931, p. 101 – 109; - Călinescu, George. Viaţa lui Mihai Eminescu… p. 263, 302, 303, 307, 315; - Ioniţă Scipione Bădescu.  In:  Cercul literar “Orientul”  In:  Albina Pindului (Bucureşti – Craiova). Nr. 2, 16 – 30 iun. 1869; - Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900… p. 84 – 85; - Hădăreanu, Gavril. Torţe arzânde în Ţara Beiuşului… p. 604 – 605; - Iorga, Nicolae. Istoria literaturii româneşti contemporane. Vol. 2. [Vol. 1]. Crearea reformei (1867 – 1890)… p. 44, 115, 172, 431; - Iorga, Nicolae. Istoria literaturii româneşti în veacul al  XIX – lea. Vol. 3.  De la 1821 înainte… p. 263, 332, 353;  - Iorga, Nicolae. Orizonturile mele. O viaţă aşa cum a fost… p. 60, 61, 116, 123; - Macedonski, Alexandru. Conferinţa ţinută în sala Ateneului asupra mişcărei literare din cei din urmă decenii…, la 8 martie 1878.  In:  Pressa (Bucureşti), Nr. 11, 1878, p. 61–62; - Maiorescu, Titu. Insemnări zilnice. Bucureşti, Editura Soccec, 1937, p. 221; - Negruzi, Iacob. Dicţionarul “Junimea”.  În:  Convorbiri literare (Iaşi), nr. 56, mart. 1924; - Negruzi, Iacob. Scrisori către I. Pascariu 1874.  In:  Studii şi documente literare. Vol. 5 (Bucureşti), 1934 – 1944, p. 155; - Opriş, Traian. Ţara Silvaniei – tradiţie şi perspectivă.  In:  Îndrumător bisericesc misionar şi patriotic (Oradea). 1984, p. 99, 100; - Pavel, Constantin. Miron Pompiliu. Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1930, p. 11; - Petrariu, I. B. Observaţiuni critice asupra poeziilor lui Ioniţă Bădescu.  In:  Albina (Pesta). An. 1, Nr. 3, 1868, p. 75, 76; - Pop, V. Gr. Conspect asupra literaturii române şi scriitorilor ei de la început şi până astăzi în ordine cronologică. Vol. 2, 1876; - Potoran, E. Poeţii Bihorului. Oradea, 1934; - Presa românească din Transilvania în preajma şi în timpul războiului pentru independenţa de stat a României (1876-1878).   În:  Crisia (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 147-175; -Faur, Viorel. Cultura românilor din Bihor… p. 53, 55, 58, 158; - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni… p. 397; - Şardin, Vl. Din trecutul Botoşanilor. Figuri dispărute. Botoşani, 1929; - Şora, Gheorghe. Din legăturile lui Titu Maiorescu cu scriitorii din Transilvania şi Banat.  În:  Crisia (Oradea). An. 10, 1980, p. 592, 593; - Vartolomei, V. Mărturii culturale bihorene. Oradea, 1944; - Zaciu, Mircea, Papahagi, Marian şi Aurel Sasu. Dicţionarul scriitorilor români. A – C.

(I. I., S.S.)

PERSONALITĂŢI BEIUŞENE - FRANCISC HOSSU - LONGIN

preluare www.bcucluj.ro

HOSSU-LONGIN, Francisc**: Jurist, om politic, publicist, memorialist. S-a născut la 2 octombrie 1847, în localitatea  Zam, jud. Hunedoara - A încetat din viaţă la 12 februarie 1935 fiind înmormântat în Băseşti, jud. Sălaj. Descendent al unei vechi familii de nobili români din Ţara Chioarului (Cetăţii de Piatră) -  fiul lui Mihai Lupu Hossu, functionar, si al Luizei sau Aloizei (n. Pandak). Şcoala primară a făcut-o în Deva, studiile secundare la Beiuş, Cluj şi Orăştie, iar cele superioare la Facultatea de Drept din Pesta (între 1868 si 1872). Membru al Societăţii Culturale Româneşti “Iulia” din Cluj şi “Petru Maior” din Pesta. Pentru atitudinea sa naţională a fost închis la Vac (Ungaria). Avocat în Deva. S-a căsătorit cu Elena, fiica renumitului om politic George Pop de Băseşti. Membru în Comitetul Central al PNR. Căsătorit cu Elena fiica lui Gheorghe Pop de Băseşti. „A participat la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român, din 1881, fiind ales secretar şi apoi membru în comitet. A înfiinţat un club electoral român în Deva şi a fost cel care a iniţiat mari demonstraţii de protest împotriva legilor de maghiarizare a învăţământului, legi votate de parlamentul din Budapesta în anii 1879, 1883 şi 1907. A fost unul dintre apărătorii memorandiştilor în procesul acestora din mai 1894. Între  anii 1895 şi 1899 a fost director al Despărţământului Deva al ASTREI, desfăşurând o vastă activitate pe teren cultural şi economic alături de românii hunedoreni, obţinând rezultate deosebite. La 7 noiembrie 1918 a fost ales membru în Consiliul Naţional Român din Deva şi delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Aici a fost ales ca membru în Marele Sfat Naţional al Transilvaniei. După moartea socrului său, Gheorghe Pop de Băseşti, în 1919, s-a stabilit la Băseşti şi s-a retras din viaţa politică. A decedat în 1935 la Băseşti unde este şi înmormântat.” (http://www.dacoromania-alba.ro/nr23/luptatori.htm) La 12 octombrie 1932 este distins cu ordinul Ferdinand, în grad de comandor. A publicat în cele mai importante periodice din Braşov, Sibiu, Arad, Cluj, Bucureşti etc. A lucrat în redacţiile revistelor Familia şi Gura satului în care îşi şi publică unele dintre creaţii, semnând uneori cu pseudonimul Letiţia. A mai colaborat la periodicele Calicul, Gazeta literară, Gazeta Transilvaniei, Transilvania. Între anii 1923 şi 1932, la o vârstă înaintată  scrie Amintiri din viaţa mea, consacrate biografiei sale, referindu-se mai mult la copilărie, la anii de şcoală.

preluare www.referatele.com

”Ele se referă mai ales la anii copilăriei şi ai tinereţii (1850-l872), capitolul final, privitor la pribegia din 1916, situându-se cu totul in afara planului fundamental al textului. Amintirile sunt interesante nu atât prin informatiile exacte cu privire la anumite evenimente (deşi pot fi exploatate si sub acest aspect), cât prin recrearea ambianţei şi prin mărturia pe care o oferă despre procesul de formare a conştiinţei unui intelectual transilvănean din secolul trecut (XIX, n.n.). Stilul este de o deplină simplitate, fară nici o autocomplacere sau dulcegarie. Autorul crede in valoarea pedagogică a faptului în sine, a experienţei de viatp câştigată personal sau imaginată în deplină libertate, pe baza unor informaţii comunicate cu detaşare şi obiectivitate. Francisc Hossu Longin se numara printre acei memorialişti care-şi acceptă copilăria şi adolescenţa şi, deşi ar fi avut motive s-o facă, nu pozează  nici un moment în victimă a destinului sau a oamenilor. Peste Amintirile sale pluteşte o uşoara nostalgie creată de sentimentul trecerii vremii, dar mai ales un zâmbet împăcat, seninatatea celui care s-a detaşat, prin timp si prin intelepciune, de impresiile prea acute, deşi n-a uitat nimic din conturul întâmplărilor şi-i vede încă, cu precizie, pe oamenii care l-au legat de ele.” (www. referatele.com) Manuscrisul predat Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj fiind publicat în anul 1975  de Editura Dacia din Cluj-Napoca sub îngrijirea şi "text stabilit, introducere, note şi glosar de Georgeta Antonescu". Memoriile "reconstituie, fără pretenţii literare, dar cu savoarea autenticităţii, moravuri şi întâmplări caracteristice vieţii transilvănene din a doua jumătate a veacului trecut [sec, 19. I. I.], oferind şi un interesant material istoric". (Zaciu, Mircea, Papahagi, Marian şi Sasu, Aurel. Dicţionarul scriitorilor români D-L  Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998, p. 541-542).

Scrieri: Amintiri din viaţa mea.  Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1975; - Chiuiture poporale.   În:  Familia (Oradea). An. 5, nr. 1869, p. 291-292, 343, 487, 607, -  Nedei’a. Datină romana de pe Câmpulu-ponei.   În:  Amicul poporului (Pesta). An. 2, 1868, p. 114. - Nedei’a. Datina romana de pe Câmpulu-ponei.    În:  Familia (Oradea). An. 5, nr. , 1869, p. 158-199.  -  Ospeţiulu fecioriloru. O datină  romană de pe Campulu-panei.   În:  Amicul poporului ( Pesta).   An, 2, 1868, p. 61. - Siera de Sân Vasâiu (Datina poporală).   În:  Familia (Oradea). An. 4, nr.   , 1868, p. 532.

Referiri: Achim, Al. În: Gazeta ilustrată. Nr. 5, 1934; - Antonescu, N. În: Steaua (Cluj). Nr. 4, 1975; - Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc. Vol. 1. 18OO-1891… nr. 2179, 2180, 5201; - Iorga, Nicolae. Oameni care au fost. Vol. 3. Bucureşti, 1936; - Mureşianu, A. A. În:  Carpaţii (Braşov). Nr. 894, 1927; - Fanache, V.  “Gând românesc” şi epoca sa literară. Studiu şi bibliografie…  nr. 1106 - Iancu, Gheorghe.  Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)… :p. 236. - Matei, Pamfil.  Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) şi rolul ei în cultura naţională…  p. 264, 277; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8… p. (8) 239, 240; - Polverejan, Şerban şi Cordoş, Nicolae. Mişcarea memorandistă în documente (1885-1897)… p. 103, 106, 108, 166, 168, 169, 183, 186, 209, 210, 231, 232, 233, 234, 236, 237, 240, 243, 244, 268, 269, 274, 286, 287, 334, 343. (I. I., S.S.)

Personalităţi beiuşene - Iudita Căluşer

CĂLUŞER, Iudita. Cercetător ştiinţific, muzeograf. S-a născut la 29 septembrie 1949 în Oradea. Clasele elementare le-a făcut în Beiuş unde familia sa se-a mutat. Tot aici îşi face şi studiile secundare la Liceul “Samuil Vulcan”. Studiile superioare le-a urmat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Cluj. După terminarea studiilor superioare s-a încadrat muzeograf şi cercetător la secţia de istorie a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. Publică numeroase articole, studii, comunicări şi documente referitoare, în special la istoria modernă şi contemporană a Bihorului, a Ţării Beiuşului, în diverse reviste de specialitate din ţară si aproape în fiecare număr al anuarului “Crisia” al Muzeului Ţării Crişurilor. A participat şi participă cu comunicări ştiinţifice şi referate la numeroase sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane şi alte activităţi specifice organizate pe plan local şi naţional.

Iată câteva titluri: - Un moment semnificativ din relaţiile stabilite între şcolile româneşti din Blaj, Beiuş şi Năsăud în contextul luptei pentru dezvoltarea învăţământului românesc.  În:  Crisia (Oradea). An. 8, Nr. 8, 1978; –Un document inedit despre ecoul Unirii din 1859 în Bihor.  În:  Crisia (Oradea). An. 11, nr. 11, 1981; - Biblioteca Liceului din Beiuş (1835 – 1845). ( în colaborare).  În:  Crisia (Oradea). An. 12, Nr. 12, 1982; –Biblioteca profesorului Teodor Roşiu de la Beiuş (1841 – 1894) (În colaborare).  În:   Crisia (Oradea). An. 19, Nr. 19, 1989. - Din istoricul Băilor Tinca.  În:  Crisia (Oradea). An, 19, Nr. 19, 1989; –– Repere documentare privind Asociaţia de ajutor a lucrătorilor de la manufactura de fier de la Vaşcău (1834 – 1912) ( În colaborare).  În:  Crisia (Oradea). An. 20, Nr. 20, 1990; etc. Căluşer, Iudita şi Mălinaş, Constantin.   Informaţii documentare inedite privind reconstituirea bibliotecii liceului din Beiuş (1850-1890).   În:   Crisia (Oradea). An. 16, nr. 16, 1986, p. 147-157

Referiri: - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 21, 29, 39, 122;  - Faur, Viorel. Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)…  p. 10; - Hădăreanu, Gavril. Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş şi unirea Transilvaniei cu România.  În:  Îndrumător bisericesc misionar  şi patriotic (Oradea). An. 5, nr. 5, 1988, p. 22-26, p. 23. (I. I.)

La multi ani, Iudita Căluşer!!!

Personalităţi beiuşene - prof. Marius Boldor

BOLDOR, Marius. Profesor, animator cultural, militant politic. S-a născut în Beiuş la 15 septembrie 1943 – A încetat din viaţă la 28 februarie 1999  în Beiuş. "Când Colegiul Naţional Samuil Vulcan Beiuş se pregătea să întâmpine luna martie ca primă lună a primăverii, venea prin casele noastre vestea trecerii la cele veşnice a dragului nostru Marius, obligându-ne să împletim mărţişoarele cu lacrimi pentru că încă un dascăl al ALMEI MATER, aflat în activitate, îşi părăsea pe neaşteptate colegii, elevii, catedra. Totul se petrecuse  în mai puţin de o oră în ultima zi din februarie, când regretatul nostru coleg se pregătea să urmărească “Actualităţile” TV. Şi… Doamne, câte ar mai fi avut de transmis discipolilor săi în legătură cu limba şi cultura română şi germană. Profesorul Marius Boldor şi-a făcut studiile primare şi secundare în Beiuş la Liceul “Samuil Vulcan”, cele superioare le-a frecventat la Universitatea din Timişoara, urmând, în cadrul ei, Facultatea de litere secţia română-germană pe care a terminat-o în 1967. După doi ani şi jumătate de activitate didactică desfăşurată la şcoala din Uileacu de Beiuş este transferat în interesul învăţământului, în mijlocul anului şcolar, în 24 ianuarie 1970, la Liceul “Samuil Vulcan” pe care-l absolvise ca elev premiant al clasei în 1961. A fost foarte ataşat de această citadelă de cultură în care s-a consumat şi a ars ca o lumânare vreme de aproape trei decenii, până în seara de 28 februarie 1999, când lumânarea s-a stins pentru totdeauna, lăsând în urmă doar amintirea prin care dascălul va trăi în memoria noastră şi a elevilor săi… Dar dascălii nu mor niciodată. Ei trăiesc mereu prin caracterele pe care le-au format şi modelat. De acolo de sus, din lumea celor drepţi, vor continua să constituie modele pentru cei ale căror destine şi împliniri umane le-au făurit. Aceştia vor transmite urmaşilor lor ceva din ceea ce au învăţat de la ei. Şi aşa vor rămâne întotdeauna vii".  ( Rif, Teodor. Stejarii mor în picioare.  În:  Luna cinstirii. Foaie scoasă de Primăria Oraşului Beiuş. An. 6, aprilie 1999, p. 7).

Referiri: - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia…  p. 122;  - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…    p. 537.