vineri, 29 martie 2019

MIRCEA FLONTA

FLONTA, Mircea: Filosof, Profesor Emerit Doctor.  S-a născut la 1 aprilie 1932 în comuna Supurul de Sus, judeţul Satu Mare. Studii secundare la Arad, Beiuş şi Satu Mare. Doctor în filozofie, profesor universitar. Desfăşoară activitate didactică şi de cercetare în teoria cunoaşterii, filosofia ştiinţei, filosofia limbajului, filosofia analitică şi cercetarea kantiană. Autor a circa 110 lucrări publicate în ţară şi străinătate. Traducător în limba română a operei unor filosofi şi gânditori clasici şi contemporani: David Hume, Kant, Einstein etc. Distins cu Premiul “Simion Bărnuţiu” al Academiei Române. Membru al Senatului Universităţii Bucureşti (1990). Din 13 mai 1992 este membru corespondent al Academiei Române. Este preşedintele Fundaţiei “Cultura Europeană” constituită în Bucureşti în 1994.

Scrieri:
1975 Adevăruri necesare? Studiu monografic asupra analicităţii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi   Enciclopedică, 262 p.
1985 Perspectivă filosofică şi raţiune ştiinţifică, Presupoziţii filosofice în ştiinţa exactă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 392 p.
1994 a   Cognitio. O introducere critică în problema cunoaşterii, Bucureşti, Editura All, 199 p.
1994 b   Imagini ale ştiinţei, Bucureşti, Editura Academiei Române, 240 p.
1998 a   Cum recunoaştem pasărea Minervei? Reflecţii asupra percepţiei filosofiei în cultura românească, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 280 p.
1998 b   Cunoaştere şi analiză. Volum omagial Mircea Flonta, Bucureşti, Editura All, 263 p.
2005 Kant în lumea lui şi în cea de azi. Zece studii kantiene,Iaşi, Polirom, 313 p.
Gânditorul singuratec.  Critica şi practica filosofici la Ludwig Wittgenstein, Humanitas, 2008, 391 p.
Cognitio.  O introducere critică în problema cunoaşterii, ediţia a doua revizuită şi adăugită, Editura All, 2008, 236 p.

Referinţe: -Sala, Marius. Introducere în etimologia limbii române.  Bucureşti,   Editura Univers Enciclopedic, 1999.  (Etymologica 2)
Flonta, M.; 74
Vasilescu, Stelian.- Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1. Oradea, Editura Iosif Vulcan, 2002.


joi, 21 martie 2019

ȘCOLARII DIN CĂBEȘTI AU REVISTĂ - SCRISĂ CHIAR DE EI


   Azi, 21 martie, începând cu ora 12.30, la Școala Gimnazială nr. 1.  Căbești a avut loc o acțiune în cadrul ”Săptămânii europene a alfabetizării media”, mai concret, lansarea revistei școlii. 


      
Au participat directorul școlii - prof. Călin Gheorghe Ardelean, prof. Gheorghe Marinel David precum și un număr de copii din ciclul gimnazial, autorii revistei.
Revista se numește ”Primii pași” - caiet de educație și creație școlărească. Pe format A4, revista conține o serie de articole scrise de cadrele didactice dar și de micii școlari jurnaliști căbeșteni.
         În deschiderea activității, prof. Călin Gheorghe Ardelean a felicitat copii și cadrele didactice implicate și  a explicat copiilor importanța mijloacelor de informare în masă și i-a felicitat pentru reușita lor. 
       Au urmat discuții, conduse de prof. Gheorghe Marinel David care, printre altele, le-a explicat copiilor că fiecare poate deveni un viitor jurnalist. Fiecare mic jurnalist a primit un exemplar al revistei dar și câte un notes și un pix, pe care să le folosească în viitoarea lor activitate de jurnalistică școlară. În discuții s-a subliniat necesitatea publicării pe viitor a creațiilor literare dar și a unor articole despre istoria localității. Micii jurnaliști au fost asigurați de sprijin ferm în activitatea lor ulterioară.
       Azi, razele soarelui de primăvară au strălucit pe fețele fericite ale micilor jurnaliști căbeșteni: Boța Raluca, Benchiș Vanesa, Lezeu Andreea, Blaj Teodora Florentina, Bogdan Paula, Cabău Alexandru, Lezeu Alisia, Ușvat Adela și Iancu Teodora. 
       

Simion SUCIU

GALERIE FOTO























miercuri, 20 martie 2019

Prof. Univ. Dr. CORNEL CRIȘAN (1894 1958)



CRIŞAN, Cornel . S-a născut la 18 martie 1894 în Beiuş – A decedat la 23 ianuarierie 1958 la Cluj. Medic. Profesor Universitar Dr.
Şcoala primară şi studii secundare le-a urmat în Beiuş. În anul şcolar 1913 – 1914 început facultatea de medicină la Budapesta. Datorită izbucnirii primului război mondial, în 1914 și-a încetat studiile. În același an, a fost mobilizat și trimis la frontul italian. Aproape la sfârșitul războiului, în 1918, a fost demobilizat și a revenit în țară. A făcut, apoi, parte din Garda Națională a României. A participat, în calitate de delegat la Marea Adunare Națională din Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918 [13].Începând cu 1920 și-a continuat studiile la Facultatea de Medicină din Cluj. În același an, a fost numit asistent la Institutul de Histologie și Embriologie, care făcea parte din Facultatea de Științe din Cluj. A absolvit studiile în anul 1923. Între anii 1924 și 1925, obținând o bursă Rockefeller, și-a dezvoltat tehnica și cunoștințele științifice histologice și embriolo-logice la Institutul de Anatomie și Histologie al Facultății de Medicină din Heidelberg, avându-i îndrumători pe profesorii Erich Kallius și Herman Hoepke. În 1925 a obținut titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie. În anul 1948 a devenit Doctor în Științe Medicale.  În 1955 a primit Ordinul Muncii clasa a treia. După absolvire a îmbrățișat cariera universitară. A fost profesor universitar din anul 1942 la Catedra de histologie şi embriologie a Facultăţii de Medicină din Cluj. Coautor, împreună cu Ion Drăgoi, al primului manual complet de histologie din ţară.
Referiri: - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit… p. 258; Dan Cristian Bârsu - A parallel between two important Romanian histologists  of twentieth century: Alexandru Ţupa (1886–1956) and Cornel Crişan (1895–1958) https://www.researchgate.net  .  
(I. I.  S.S.)

miercuri, 9 ianuarie 2019

Dr. Marțian Ioan Horge


HORGE,  Marţian Ioan**: Medic oftalmolog, doctor în ştiinţe medicale: Născut la 9 ianuarie 1940 în Bunteşti, judeţul Bihor. Şcoala primară şi elementară în localitatea natală. Studii secundare la  Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş terminate în anul 1956. Absolvă Institutul de Medicină şi Farmacie Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală în 1962. Este încadrat la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Între anii 1974-1976 a fost trimis de Ministerul Sănătăţii în Maroc. În anul 1982 se transferă la Spitalul Militar Central din Cluj-Napoca unde până la pensionare este şeful secţiei de oftalmologie. Aici, în acest spital operează peste 15.000 de bolnavi proveniţi din toată ţara. S-a specializat în Oftalmologie (1971), iar în 1979 obţine gradul de medic primar oftalmolog. În anul 1981 ia doctoratul în ştiinţe medicale cu teza: “Studii asupra transplantelor repetate de cornee”. Este autor şi coautor la 34 lucrări şi studii publicate în reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare, şi a peste 130 de comunicări ştiinţifice la diverse conferinţe, congrese, reuniuni de specialitate din ţară şi de peste hotare. Face specializare în Germania, Olanda pe tehnici chirurgicale moderne. Desfăşoară o bogată activitate de cercetare în domeniile: chirurgia corneei, chirurgia cataractei, chirurgia glaucomului.
Referiri: - Dicţionarul specialiştilor. Un “who’s who” în ştiinţa şi tehnica românească… p. 169; - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni… p. 263. (S. S.)

sâmbătă, 29 decembrie 2018

ȘTEFAN MUSTA


MUSTA, Ştefan: “ Între personalităţile ştiinţifice de excepţie ale şcolii româneşti se numără şi bănăţeanul Ştefan Musta, care vede lumina zilei la 29 decembrie 1903 în judeţul Torontal, comuna Marghita Mare (Iugoslavia); urmează liceul la Vârşeţ şi Timişoara (C. D. Loga), apoi Facultatea de matematică la Cluj-Napoca, pe care o absolvă cu “distincţie”. E numit asistent universitar la aceeaşi universitate, la catedra de teoria funcţiilor a prof. univ. Aurel Anghelescu. În acelaşi an şi-a dat examenul de capacitate în învăţământul secundar la Bucureşti, preşedintele comisiei fiind marele matematician Gheorghe Ţiţeica. La acest examen profesorul Ştefan Musta a reuşit în mod strălucit cu media 9,04 (Plai Românesc, nr. 1, 1978, Beiuş, p. 36). Din motive familiale, în 1929 se mută profesor la Oradea, la Liceul comercial “Partenie Cosma”, dar dorinţa lui fierbinte era să muncească la un liceu teoretic, unde spiritul său caută o dezvoltare şi o satisfacţie în domenii ca geometria, trigonometria, analiza matematică. Aşa ajunge la cerere la renumitul liceu Samuil Vulcan din Beiuş, unde va munci 18 ani (1930-1948), ridicând şcoala de matematică beiuşană şi transilvăneană la culmi de invidiat pe plan naţional şi european. Înfiinţează aici o societate de matematică cu colaborări la Revista de matematică din Timişoara, Bucureşti, Craiova - tradiţie ce s-a moştenit şi la urmaşii săi- profesorii Ardeleanu şi Olea etc. de care autorul acestor rânduri a beneficiat. De la şcoala marelui profesor Musta s-au lansat o pleiadă de viitori academicieni şi profesori universitari, ingineri şi economişti de excepţie - acad. Mircea Maliţa, acad. Ioan Anton. prof, univ. dr. Ioan Desabata, prof. univ. dr. Aurel Coţiu. Marţian Murgu, Gh. Pele, V. Popa şi mulţi, mulţi alţii şi în alte domenii: medicină, justiţie, diplomaţie etc. (G. Hădăreanu, Torţe arzânde... p. 277). Elevii profesorului Musta obţin premii naţionale de matematică la concursurile “Spiru Haret”, “Traian Lalescu”, “Eduard Goursat” ş. a. Într-o telegramă a Politehnicii din Timişoara (adresa nr. 7398/27 noiembrie 1943) către conducerea Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş se spune , printre altele: “domnule director, cu multă satisfacţie, am constatat că şi anul acesta elevii Liceului din Beiuş s-au prezentat foarte bine. Văr rugăm să transmiteţi domnului profesor Musta pentru meritele sale didactice şi pentru pasiunea ce o depune la pregătirea elevilor săi, felicitările noastre” (Plai românesc... p. 37). Din 1949 se transferă la Oradea în învăţământul liceal şi secundar, până în 1968 când, prin pensionare se stabileşte la Bucureşti (între anii 1956-1957 a fost redactor principal la Editura didactică şi pedagogică din Bucureşti)...” A încetat din viață în anul 1987, la Bucureşti, lăsând prin testament, ca moştenire, valoroasa lui bibliotecă Liceului Samuil Vulcan ( 792 vol. și 117 periodice (reviste), preponderent științifice - matematică (Registrul Fond documentar, nr. inv. 281-1072, respectiv 1073– 1189). Dintre contribuţiile sale ştiinţifice remarcăm: “Funcţia gama în domeniul real şi complex”, “Podara elipsei”, “Funcţii hiperbolice”, “Clase de resturi”, “Asupra unor polinoame... limite, ... propoziţii a lui Gauss... numărului <<e>> etc. (Petrişanu, Ioan C.  În Biharia când bat clopotele. Vol. 1. Oameni şi vremuri...  Beiuş, Editura Buna Vestire, 1998, p. 61-62). (I. I., S.S.)