Iată, viața preotului - profesor Theodor Bulcu descrisă în necrologul publicat în revista Ravasul anul VII, Cluj, nr. 4 - 5, aprilie - mai de către episcopul Dr. Constantin Pavel:
”Astăzi, când virtuţile se
pierd printre interese şi faptele printre
vorbe, e îndoit de dureroasă
pierderea bărbaţilor buni, paşnici şi devotaţi
muncei şi idealului, căruia
şi-au închinat toţi paşii vieţii lor. —
Moartea profesorului Teodor
Bulcu, întâmplată în vrâsta cristalizată
a bărbăţiei, a sfaturilor bune
şi înţelepte, chiar acum în vremea, când
şcoalele noastre au aşa mare
trebuinţă de dascăli tari în credinţă şi
hotărâţi în convingeri, pe
cari nimic şi nimenea să nu-i poată ademeni,
este o grea lovitură pentru
mult încercatele scoale din Beiuş.
Teotor Bulcu a fost înainte de
toate un profesor devotat, de o
inteligenţă distinsă şi
disciplinată; a fost un bărbat credincios, treaz şi
cumpănit în toate faptele, în
toate planurile şi aspiraţiile sale, pe cari
numai In muncă şi prin muncă
le-a urmărit. N'a vânat după situaţii
n'a căutat după stele în rîpă,
ci a stat totdeauna cu râvnă vrednică
de un dascăl şl preot român,
la postul, la care a ajuns în urma împrejurărilor şi a talentului său.
Născut în 2 Iunie 1859 în
Siria, fruntaşa comună din comitatul
Aradului, Teodor Bulcu, ca
băiat deja înaintat în vrâstă fu adus la şcoalele,
din Beiuş, unde în 1881
termină studiile gimnaziale. Cursurile teologice
le-a făcut In seminarul
catolic al primatelui din Strigon. In 1885 absolvând S. Teologie, un an de zile
se susţinu ca educator la câteva familii
din Beiuş. In anul următor
1886 fii denumit de administrator în Băiţă.
Doi ani de zile munceşte în
aceasta mică şi sărăcăcioasă comună cu
un zel vrednic de o soarte mai
bună. Teodor Bulcu însă era convins,
că soartea şi propăşirea unui
popor nu atârnă delà faptul, ca toţi să
fie în posturi înalte şi
conducătoare, ci delà felul şi vrednicia, cu care
fieştecare cărturar român î-şi
împlineşte datorinţa, în postul la care a
ajuns. — In cazul acesta
preotul şi învăţătorul din cel mai mic şi
mai ascuns sătuleţ de codru,
chiar aşa de folositori şi însemnaţi factori
sunt în viaţa şi organizmul
unui popor, ca şi cel mai înalt archiereu
ori bărbat de stat. Sau nu
vedem de atâtea ori, că nepotrivindu-se
şi neslugind bine un singur
şurub la maşinărie, stă roata cea mar e în
loc. — tn zilele noastre, în
veacul al XX, fieştecare om atât preţueşte
cât munceşte.
Şi cine ştie câtă putere de
muncă îndelungată şi câte fapte de
adevărat eroism săvârşesc zi
de zi dascălii delà şcoalele noastre, şi
preoţimea rurală, lumina
poporului nostru, dar acestea, mare parte, se
„Răvaşul" 261
pierd în amurgul îndepărtării
şi în necunoscuta viaţă delà sate, ear ei
cinstiţii şi vrednicii băeşi
ai culturei noastre, se sting şi pier bieţii
fără nume!
Cu ce cucernică şi scumpă
amintire î-mi povestea rectorul Bulcu
cum şi-a arangiat parohia şi
cum muncea din 300 de zloţi la an şi
încă mai avea şi de cheltuială
pentru o carte şi un ziar românesc .
Drept că mai târziu, ca rector
al internatului «Pavelean», casa lui era
o adevărată casină. Ca preot
delà sate se înscrie la facultatea de litere
din Viena. Aici în Băiţă
(Rézbánya), studiază el, particular, filozofia. In
1888 toamna e denu nit
profesor la gimnaziul din Beiuş, unde ca bărbat
deja în vrâstă trece esamenele
şi cenzura de profesor.
In anul şcolar 1891 /2
deschizându-se internatul «Pavelean» fundatorul
acestui institut de creştere
şi adăpostire al tinerime! române, marele
arhiereu şi Mecenate Mihail
Pavel, pe Teodor Bulcu îl denumeşte de
vicerector şi totodată de
conducătorul disciplinei şi a gospodăriei. Şi
Bulcu a răspuns întru toate
aşteptărilor şi marilor speranţe, cu cari
atât neuitatul întemeietor,
cât şi lumea românească urmărf a aranjarea
organizarea şi conducerea
noului aşezământ de creştere şi lumină. —
In calitatea aceasta a fost
distins încă în 1894 cu brâu roşu şi
chiemat asesor în sfatul
diecezan, iar în urmă denumit şi constituit de
rector al aceluiaş internat.
Teodor Bulcu Insă nu s'a
Împăcat CL: cercul îngust al vieţii de
provinţă. — Dragostea lui
pentru progres şi setea de cunoştinţe II făcură un călător pasionat. — Deja ca
student tn teologie, cu toiagul
in mână şi cu dorul de a vedea
şi esperia tn inimă, a cutrierat el
mai toate ţinuturile locuite
de români din patrie. —
Ca profesor şi conducător al
internatului ti trebuiau orizonturi
mai largi. Cerca mărimea
rostului omenesc; ti plăcea să cunoască civilizaţiile străine, să-Ie compare
între ele cu toate mulţumirile, strălucirile şi nevoile lor. Vacanţele de
sărbători şi cele de vară le petrecea
în voiaj. După munca dăscăliei
se odihnea — călătorind. — In pedagogia modernă călătoriilor de studii li-se dă
loc între cele mai importante mijloace de educaţie. — Călătoria e o şcoală.
Diferitele popoare, ţări, oraşe, caractere şi obiceiuri sunt mai buni dascăli,
ca mulţi
bărbaţi, cari au în cărunţit
la catedră. —
Teodor Bulcu cunoştea şi
admira progresul culturei apusene şi
vorbia cu înduioşare de
mărimea, de pe vremuri, a Orientului. — A
călătorit în mai multe rânduri
prin Italia, Sviţera, Franţa şi Germania. A fost prin Hollanda, Belgia şi Anglia.
Impresiile şi cunoştinţele
câştigate prin Italia, In această mândră*
ţară a visurilor şi a artelor,
unde fieştecare oraş — nu numai Roma,
262 «Răvaşul «
— tţi vorbeşte tn neperitoare
opere de artă, le-a descris tn 1898, în
cartea: «Schiţe din /ta/ia».
Vara anului 18-95 a petrecut-o
în Orient, cutrierând România,
Bulgaria, Turcia şi Grecia,
unde, mai ales la Constantinopol şi Athena,
a stat săptămâni întregi. —
Reîntorcându-se din acest drum se pune
pe lucru şi în 1899 scoate a
doua scriere întitulată: Amintiri din
Grecia. Aceste două mari note
de drum, nu sunt numai nişte impresii
prinse pe îndelete, ci sunt
adevărate studii, scrise într'o românească
nepretenţioasă, dar bună şi
sigură.
A mai scris încă o mulţime de
scrisori din călătoriile sale prin.
Sviţera şi Austria, mai ale s
din Karlsbad şi Marienbad, unde în anii
din urmă în toată vara
petrecea 2—3 săptămâni; — s'au publicat în
o Familia» lui Vulcan.
Anul trecut — deşi pierduse
mult din vioiciunea pentru călătorii,
totuşi mai făcurăm împreună un
drum lung şi obositor prin Scandinavi a
Reîntorcându-ne, delà Hamburg,
după un popas de două zile, o
luă oblu spre Karlsbad.
— Văd şi simţesc, că deja
călătoriile nu-s pentru mine — î-mi
zicea mereu. Şi cu oareşcare
presimţire î-şi luă un duios rămas
bun. —
Băile delà Karlsbad încâtva 11
mai restaurară. Veni acasă şi cu
începutul anului şcolar î-şi
reluă iar firul muncei întrelăsate, dar frica
de ivirea boalei peste care
trecuse odată, îl făcea tot mai retras, tot
mai abătut. Prin Decemvrie iar
îl mai atinse un mic atac de créer in
urma căruia vacanţa de Crăciun
o petrecu în Riviera Austriacă, la
Abazzia. Dar medicii şi clima
primăvăratică puţin îi ajutară. La 3 luni
dupăce veni acasă, în 22
April, la 2 din noapte, un nemilos atac de
apoplexie îl repuse.
Teodor Bulcu n'a fost numai un
profesor devotat chiemării sale,
ci a fost şi un preot bun şi
zelos. Când mai scăpa de ocupaţiile zilnice,
nu era praznic ori prilej mai
ales, că să nu meargă în mijlocul poporului delà sate. Şi cuvântător cu multă
uşurinţă de vorbă, practic şi
plin de poveţe cum era, cu
grai deschis în pilde şi asămănări potrivite cu priceperea poporului, a făcut,
ca credincioşii din parochiile învecinate să vorbească cu multă dragoste şi să
ţină în minte ani de-a
rândul, cele ce li-a spus la
Crăciun ori la Paşti: «Domnul Bulcu delà
Seminar».
Om eşit din popor a iubit mult
poporul. Ştia bine, că nădejdea
noastră şi tot viitorul nostru
stă în ţărănimea română. — Astăzi ea
'singură mai poartă pecetea
neamului nostru. Poporul este depozitaru
vitalităţii noastre şi
garanta, că vom trăi şi în viitor, ca Români. —
»Rävasul« 263
Câţi băeţi delà sate veniau
pela începutul anului şcolar la interna t
cu străicuţa In spate şi In ea
3 cărţi ce le căpătaser ă delà dascălul
din sat! îi vedeam stând pe
coridoarele internatului. întrebându-i dacă
au pe cineva aici, t-mi
spuneau, că i-au trimis părintele delà ei din
sat aici la „domnul Bulcu la
seminar." Mergeam cu ei la dânsul. Băeţij
îi spuneau cum îi chiamă, iar
el începea a căuta prin registre, de sunt
primiţi ori, ba. —
— D-le rector — îi ziceam eu
—n u căutaţi prin cărţi! priviţi la ei
în ochi —
— Dar bine, băeţi, aveţi voi
ceva scrisoare delà Orade ? —
— D-le rector—îl întrerupeam —
nu-i destulă scrisoare, nu-i deajuns document sărăcia şi ochii lor schinteitori
de inteligenţă? —
— D'apoi băeţi, vă veţi purta
voi bine şi o să învăţaţi ?
— Da — mă rog — ne vom purta
şi vom învăţa!
Şi atunci mă punea pe mine
să-le fac scrisori la Orade pentru
internat de mai era loc, ori
pentru „masa studenţilor" întemeiată de
Uustritatea Sa D-l Episcop Dr.
Radr.
Drept dovadă a inimei sal e
cuprinzătoare de iubire de neam şi
biserică, din avutul său
câştigat în răspândirea luminei româneşti, a
făcut un stipendiu pentru un
băiat în internatul „Pavelean." Iar biblioteca
sa mare şi bogată, ca şi care
la puţini cărturari români mai vezi, a
testat-o deasemenea
„Internatului." —
A mai făcut o fundaţiune
pentru Biserica şi şcoala din Siria, întru
pomenirea sa. —
*
Acesta a fost Teodor Bulcu şi
astfel şi-a luat răma s bun delà
neamul şi biserica, care l'a
crescut. Ce pildă grăitoare pentru mulţi
cărturari români, crescuţi de
asemene a din avutul, mult puţin, a\
bisericei române şi al şcoalelor
noastre, şi cari nici In viaţă, nici pe
patul de moarte nu-să mai
gândesc, ca în oareşcare chip să-şi aducă
aminte de greutăţite şi
lipsele şcoalei şi bisericei, cărora le poate mulţumi
tot ceea ce sunt şi ce au. —
Trăind o viaţă muncitoare şi
senină, pe care nici un gând ori ambiţie nesăbuită n'a tulburat-o, om deprins
să respecteze şi să fie respectat,
Teodor Bulcu, în 24 April din
anul acesta s'a mutat la cele veşnice
petrecut de lacrimile tuturor
prietinilor şi cunoscuţilor şi de marea jale
a tinerimei delà şcoalele din
Beiuş.
Dumnezeul Părinţilor noştri,
să-i facă parte de răsplată, cu drepţii
şi adevăraţi fii ai neamului
şi bisericei române.
Dr. C. Pavel.”
