FRANCISC HUBIC 1883-1947

 

HUBIC, Francisc**/***. Profesor. Preot. Compozitor. Dirijor. S-a născut în Nyirabrany (actualmente în Ungaria), comitatul Bihor, la 21 octombrie 1883, fiul lui Ioan Hubic și Iuliana Hubic, născută Pop-Gal. A încetat din viață în 14 noiembrie 1947. Urmează şcoala primară în localitatea natală, studiile secundare la Beiuş unde urmează studii de muzică  cu prof. Ioan Buşiţia, apoi studiază la Liszt Ferenc Zenemuveszti Foiskola din Budapesta. Urmează şi Facultatea de litere şi Institutul de educaţie fizică din cadrul Universității Regale din Budapesta, obținând licenţa în anul 1910 ”și tot în Capitala Ungariei, „Academia de Muzică” (inteligenţa rară şi talentul au făcut să încheie într-un an studiile pentru patru ani). Printre profesorii de mare valoare l-a avut pe Bartok Bela, dar toţi l-au remarcat şi, la absolvire, Mihailovics Odon, preşedintele Comisiei pentru diploma de absolvire, l-a felicitat: „Te felicit! Ceea ce ai realizat dumneata să ştii că se întâmplă foarte rar la noi”.

La absolvirea studiilor este numit profesor suplinitor la Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş, apoi titular definitiv, funcţionând în Beiuş până în anul 1924, când este transferat la Academia  teologică din Oradea. În 7 ianuarie 1915 a fost hirotonit și s-a căsătorit cu Eugenia Radu. Din 1924 până în 1940 a fost dirijor al corului "Unirea" din Oradea; Corul „Unirea” a concertat la Oradea, în tot Ardealul şi în Europa: la Budapesta, Veneţia, Florenţa, Assisi, Padova şi Roma. În 1933, la 3 octombrie, Părintele Hubic şi corul său au fost primiţi de Papa Pius al XI-lea, în „Sala Ducati”. Între anii 1925-1940 şi 1945-1947 a fost director al Consiliului Societăţii artiştilor de muzică şi artă dramatică din Oradea. În anul 1925 a încercat să întemeieze o școală de muzică la Oradea, dar a reușit abia în 1945, când a întemeiat „Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică”, care a funcţionat ca „Şcoala de Arte Frumoase”, devenind „Şcoala Populară de Artă”, iar, din 1990, „Şcoala de Arte Francisc Hubic”. În perioada 1940-1945 a fost profesor la Academia teologică din Blaj, din 1945 revenind în aceeaşi calitate la Oradea. Francisc Hubic a refuzat să ocupe o catedră la academiile de muzică din București și Cluj, drept pentru care a rămas la Oradea. Peste tot pe unde l-au purtat paşii profesiei a desfăşurat o bogată activitate artistică, muzicală. A efectuat turnee în străinătate fiind mai mult prezent în Cehoslovacia, Italia şi Ungaria.  A colaborat cu diverse scrieri la presa locală. Regele Carol I şi Regele Ferdinand i-au recunoscut valoarea, i-au acordat diplome iar Regele Mihai I l-a distins cu „Ordinul Coroana României”, cu grad de ofiţer.

Compoziţii:  - Coruri mixte în forme poporale;  - Liturghie pentru voci bărbăteşti;  - Liturghia pentru voci mixte. 1912; - Liturghia (pentru) voci mixte şi orchestră;  - Niceta;  - Psalmi pentru cor mixt; - Vecernia pentru voci mixte. - Discurs la jubileul de 40 de ani de activitate şcolară a directorului V. Ştefănica.    În:  ”Anuarul...  1921/1922”.

Referințe:  - Faur, Viorel, Din istoricul vieţii muzicale beiuşene (1866-1918),    în:  ”Crisia” (Oradea). An. 6, nr. 6, 1976, p. 89-119, p. 90; - Faur, Viorel, Pagini din lupta poporului din sudul Bihorului pentru afirmarea culturală (activitatea Despărţământului beiușean al Astrei între anii 1898-1918), în:  ”Crisia” (Oradea), An. 8, nr. 8, 1978, p. 433-492, p. 451, 457; - Hădăreanu, Gavril, Torţe arzânde în Ţara Beiuşului, Beiuş, Editura Buna Vestire, 1995; - - Tripon, Aurel.  Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană. Oradea, 1936. p. 468; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor… p. 165; - Bălaș, Otilia, Francisc Hubic, preot și compozitor, (https://www.egco.ro/2017/10/21/francisc-hubic-preot-si-compozitor/, accesat în 16 august 2019, ora 12.17). (I. I. S.S.)

PAUL PAPP (1851-1902)

PAPP, Paul*/**/***  Avocat. S-a născut în anul 1851 la Beiuș. A încetat din viață la 7 septembrie 1902. A fost fiul pilarului Ioan Papp și nepotul protopopului Paul Papp din Beiuș. ”Protopopul Paul Papp, odată, cu sabia în mână și îmbrăcat în costumul de nemeș a trebuit să se așeze în ușa bisericii ortodoxe din Beiuș, pentru a o apăra în contra catolicilor, cari voiau să ia jumătate din ea pentru cimitir.” Paul Papp a urmat liceul în Beiuș. A fost coleg de școală cu Coriolan Brediceanu și Ignatie Papp și cu doi ani în urma lui Vasile Mangra și Atanasie Tuducescu. Paralel cu clasa V—VI a terminat și școala comercială germană a lui Ioan Roser din Budapesta. In anul 1868, ca elev în cl. VIII în Beiuș, a rupt steagul maghiar comandat de colegul său Eder pentru serbarea câmpenească a școlarilor. A fost eliminat din liceu cu dreptul de a da examen particular la liceul premonstratens din Oradea. La acest liceu a trecut cu success examenul de maturitate în luna iunie 1868. Tot în acest an s-a înscris la Academia de Drept din Oradea, luând în anul 1870 absolutorul. În anul 1871 a fost ales pretor în Beiuș iar în 1872 se mută în Arad, ca avocat stagier, unde se împrietenește cu Nicolae Oncu și Roman Ciorogariu. În 1875 se întoarce la Beiuș, lucrează în cancelaria lui Partenie Cosma. E ales de notar al comitetului parohial în locul lui Partenie Cosma mutat la Sibiu. Tot în 1875 își deschide un birou propriu advocațial. ”Atitudinile sale româneşti se caracterisează minunat prin aceea, că şi atunci când eră judecător, purtă presidentia comitetului parohial şi-şi dădeă pe fiul său la şcoala confesională, şi nu la cea de stat. Iar la 1886, când profesorul de origine bihorean, Miron Pompiliu, refugiat în România de atunci, întorsese, a fost găzduit de Paul Papp, din a căruia casă ospitalieră l-au smuls jandarmii, pentru a-l duce la închisoare. Aceste se întâmplaseră pe urma denunţului din partea prim-pretorelui uniet, renegatul Gheorghe Domşa. Urmarea eră să fie : detaşarea judecătorului Paul Papp în loc străin, ceece l-a determinat să dimisioneze şi săşi reia advocatura. În aceasta calitate a avut apoi deplină libertate de acţiune, în viata politică şi culturală şi mai ales în slujba Bisericii ortodoxe, în toate corpora{iunile aceştia : la parohie, protopopiat, eparhie şi la congresele nationale-bisericeşti. A stăruit, cu multă râvnă şi résultat, pentru consolidarea economică-fundatională a comunităţii bisericeşti din Beiuş, la constituirea fundațiunilor locale „Nicolae Cristea“, „Dimitrie Negreanu“, şi în calitatea de chivernisitor al fundaţiei „Zsiga“ dela Beiuş. In acest sens remarcăm, la dânsul şi la Dr. Giorgiu Popa în anul 1884, gândul comun, de a constitui şi la Vaşcou o fundatiune culturală-bisericească, din averea rămasă după Tănase Coroiu” însă nu au reușit deoarece averea a fost acaparată de de ungurul Kullos Lajos, prin căsătorie. În Beiuș a fost membru activ în toate corporatiunile bisericești locale. împreună că Dr. G. Cosma, Demetriu Negreanu, Dr. C. Popoviciu și Nicolae Cristea, lucrează din răsputeri pentru înființarea internatului, ortodox de băieți și sporirea „Fundațiunei Jiga“ din Beiuș. În primul senat al internatului, Paul Papp e ales membru sub preșidentia lui Demetriu Negreanu și alături de Dr. G. Cosma, Vasile Papp protopop, Nicolae Diamandi, Nicolae Cristea și Dr. C. Popoviciu. Pe teren politic, Paul Papp a fost un membru marcant al partidului naționalist. ”A fost un român şi ortodox convins şi militant, resolut şi jertfitor, energic şi neînfrânt; o minte clară şi un suflet deschis, ca şi întreaga sa fiinţă şi înfăţişare. Pubă, că a murit prea din vreme, la vârsta d’abia de 51 ani (1902)”.

Referințe: - Ciuhandu, Gheorghe. Dr. Georgiu Popa un om de școală și cultură (1841-1897). Editura autorului. Arad, 1934. P. 111-112; - Neș Teodor. Oameni din Bihor 1848-1918. Vol. 1. Editura Aureo. Oradea, 2018. P. 354-358.  (S.S.)

---

[

Episcopul MIRON ROMANUL 1828-1898

       

ROMANUL, Miron (Roman, Moise) ** preot, episcop. S-a născut în Ţara Beiuşului în localitatea Mizieş, la 3 km de Beiuș, la 23  august 1828 dintr-o familie de ţărani, în matricolă fiind trecut “Anul 1828 August 26 s-au născutu prunculu parte bărbătească în luna lui Augustu 23 de zile, a anului celui mai susu pusu. Tatăl pruncului Roman George şi mama Ana, locuitori în Mizieş s-au botezatu şi s-au unsu cu Sf. Miru prin mine Teodor Balint parohului bisericii hramului sfintei înălţare a Domnului care se află la satulu Mizieş... şi s-au dat în sf. botez pruncului numele de Moise... “[1] A încetat din viață la 6 octombrie 1898 în Sibiu fiind înmormântat cu mari onoruri la 8/20 octombrie 1898.

Şcoala primară o face în satul natal, studii secundare la Beiuş şi Oradea, unde face clasele de filozofie la arhigimnaziul premonstratens iar cele superioare de teologie  la Arad între 1846-1849. Îndeplineşte mai multe funcţii eclesiastice: printre care funcţionar, vicenotar, notar consistorial iar mai apoi în arhiva şi cancelaria consistorială. În anul 1857 este numit profesor la Institutul Teologic din Arad, unde funcţionează timp de 12 ani. Se călugăreşte la mănăstirea Hodoş-Bodrog cu numele de Miron. Tot în anul 1857 este hirotonit diacon, în 1858 proto-diacon, în 1862 sincel, în 1864 protosincel. În 1868 este membru în primul Congres naţional bisericesc din Sibiu în care se pun bazele Statutului Organic. În anul 1870 e ales vicar de Oradea, iar în 1871 este ridicat la demnitatea de arhimandrit. Din 12/24 noiembrie 1873 este ales episcop de Arad, instalarea oficială făcându-se la 3 februarie 1874. După numirea lui Procopie Ivaciovici, cel care urmase lui Şaguna în scaunul de mitropolit al Ardealului, ca Patriarh la Carloviţ, la  12 noiembrie  1874, Miron Romanul fu ales mitropolit al Ardealului. “În calitate de Mitropolit, Miron Romanul prezidează toate congresele naţionale bisericeşti din Sibiu, remarcându-se prin cuvântările sale sobre şi tactul deosebit cu care condus şedinţele. În 1879, conduce în Viena delegaţia română compusă din arhierei şi deputaţi sinodali, prezentând Tronului o “Reprezentaţiune” contra legii prin care se obliga limba maghiară în şcolile primare. În 1881, printr-o adresă cere guvernului maghiar să recunoască bisericii ortodoxe rangul şi cinstea cuvenită între celelalte confesiuni. În 1883, în Casa Magnaţilor, vorbeşte contra legii de organizare a învăţământului secundar... În 1895, ia atitudine contra legilor politice bisericeşti. În 1897 protestează contra maghiarizării numelor de comune...”[2] La 10 apr. 1896 a dat un "circular" prin care îndemna clerul și credincioșii să nu ia parte la serbările "milenare" ungare. A ramas memorabilă pastorala mitropolitului Miron dată cu această ocazie, adică la o mie de ani de la așezarea ungurilor în Câmpia Panonică, în care arată că românii transilvăneni nu pot participa la această sărbătorire, dată fiind situația nedreaptă în care erau ținuți.  Îndeplineşte şi unele funcţii politice. Este preşedintele Partidei Române dinm Arad, fruntaş al Partidului Naţional Român, deputat în Parlamentul de la Budapesta din 1869. Între 1869 şi 1870 îl găsim inspector şcolar în Comitatul Caraş-Severin. Este patronul Reuniunii Femeilor Române din Sibiu. Este ctitorul tipografiei şi clădirii internatului Institutului Teologic din Sibiu. Se apleacă şi asupra scrisului colaborând la: “Concordia” a fostului său profesor de la Beiuş - Sigismund Papp, la “Albina” lui Vincenţiu Babeş, la “Federaţiunea” lui Alexandru Roman, “Telegraful Român” şi la ziarul maghiar “Alfold". Elaborează mai multe manuale pentru studenţii teologi.

In anul 2008, cu ocazia implinirii a 180 de ani de la nastere, la inițiativa strănepotului mitropolitului, Mircea Roman, in fața bisericii din Mizieș a fost dezvelit și sfințit bustul lui Miron Romanul al Ardealului.

               Referințe: - Bălan, Ştefan şi Mihăilescu, Nicolae Şt. Istoria ştiinţei şi tehnicii în România… p.  1861/157; - Faur, Viorel şi Ştefănescu, Barbu. Un important document despre realităţile etno-folclorice bihorene de la sfârşitul secolului al XIX-lea.    În:   Biharea (Oradea). An. 10, nr. 10, 1982, p. 229-265, p. 253; - George Bariţ şi contemporanii săi. Vol. 2.  Bucureşti, Editura Minerva, 1975, p. 186, 187-188, 235, 237, 241, 242, 243, 246, 262, 263,  371; - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni…  p. 266; - Roman R. Ciorogariu, episcopul Orăzii.  Oradea, Tipografia Diecezană, 1926, p. 60; - Tripon, A.  Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană. Oradea, 1936.… p. 331; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1… p. 392

---

[1] Neş, Teodor. Oameni din Bihor 1848-1918. Biblioteca revistei Familia. Oradea,  2006. p. 318.

[2] Neş, Teodor. Oameni din Bihor 1848-1918. Biblioteca revistei Familia. Oradea,  2006. p. p. 322-323.

VASILE SERE

 

                SERE, VASILE gazetar. S-a născut în 17 august 1934 în comuna Rieni (sat Cucueni). După ce absolvă clasele elementare în satul natal și la Ștei, urmează liceul la Oradea („Gojdu", 1964). După absolvirea liceului urmează Facultatea de Ziaristică de la București,pe care o absolvă în anul 1968. A fost 44 de ani gazetarul sportiv al „Crișanei". A luptat pentru moralitatea în sport. Zeci de ani a însoțit sportivii bihoreni (mai ales fotbaliștii) în deplasările lor în țară și în turneele din din străinătate, scriind, cu obiectivitate (de aici și multe „conflicte" cu conducători sportivi") despre cele petrecute pe teren și în „culise". Are doi copii - Șerban  și Simona. În luna august 2010 i-a încetat din viață soția.[1]

Referințe: - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor 1940-2000- dicționar sentimental. Vol. I. Editura Iosif Vulcan. Oradea, 2002. P. 488; - Crișana. Oradea, 27 august 2010.  

---

[1] Crișana. Oradea, 27 august 2010.

LA MULȚI ANI, IOAN COHUȚ

COHUȚ, Ioan**  Hidrogeolog. S-a născut la data de 3 august 1936, în comuna Sâmbăta, județul Bihor, tatăl Ioan polițist, mama Floare, casnică. Urmează școala primară la Beiuș (unde familia se refugiază în perioada 1940-1945), apoi Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea (1946 - 1953). Este absolvent al Facultății de Geologie - Geografie, secția Hidrologie, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, promoția 1959. După patru ani lucrați ca hidrogeolog la Direcția Apelor Bihor, va activa - timp de 12 ani - la Trustul Miner Oradea ca inginer principal, responsabil cu lucrările de asecare și drenare a apelor din minele de cărbune din nord-vestul țării. începând cu anul 1975 se dedică integral cercetării și promovării resurselor geotermale, puse în evidență de amplele lucrări de cercetare geologică finanțate de la bugetul statului. Activează - până în 1980 - ca specialist la Consiliul Popular al Județului Bihor (perioadă în care a beneficiat de burse de specializare în geotermie în Islanda și Statele Unite oferite de O.N.U.). în perioada 1980-1985 a coordonat activitatea de foraj și exploatare a sondelor geotermale din vestul României, iar în următorii zece ani conduce o grupă de cercetare-proiectare pentru ape geotermale (pendinte de Institutul de Geologie și Geofizică București), care a elaborat studii de exploatare pentru majoritatea zăcămintelor geotermale din țară. Din anul 1995 a activat ca cercetător principal la Centrul Național de Geotermalism de pe lângă Universitatea din Oradea până în anul pensionarii 2002. A participat activ la înființarea, în anul 1991, a Asociației Române de Geotermalism (A.R.G.) și apoi - în 1992 - la afilierea acesteia la Asociația Internațională de Geotermalism; A funcționat ca președinte al ARG în perioada 1991- 2007 si ca membru al Board-ului asociației mondiale în perioada 1994-2001. A participat - și a prezentat lucrări - la congresele mondiale din Hawai 1990, Florența 1995, Japonia 2000 și Antalya 2005, precum și la conferințele europene din Islanda 1992, Franța 1994, Elveția 1999 și Ungaria 2004. A publicat peste 30 de articole de specialitate, fiind coautor la trei volume din domeniul geotermalismului. în perioada 1995-2005 a fost director executiv la S.C. Geofluid S.A., firma mixtă franco-română care a elaborat studii și proiecte, din care șase pentru parteneri străini.

Referințe: - Bradu, Mircea. Stanik Istvan. Monografia județului Bihor. Vol. III. Oameni din Bihor. Editura Arca, Editura Universității din Oradea. Oradea, 2010. P. 91-92.