LA MULȚI ANI, VIOREL FAUR!
FAUR, Viorel **. Profesor universitar emerit dr. Istoric. Senator în Parlamentul României. Născut la 3 martie 1941. Originar dintr-o familie de țărani săraci (Nicolae și Floare), a văzut lumina zilei la moara (pe apă) din comuna Dumbrăvani ( cam la jumătate distanţă între vidicul Beiuşului şi vidicul Coului ). A pornit pe drumurile vieții, înfruntând toate vicisitudinile, care n-au fost puține (este destul să amintim că tatăl său a intrat, ca național-țărănist, încă din 1946, în mișcarea de rezistență anticomunistă, fiind condamnat de Tribunalul Poporului din Cluj, alături de alți 12 compatrioți, la închisoare și a ajuns la Poarta Albă. A urmat cursurile școlii primare în satele: Săud (cls. I), Poieni de Jos (clasele a II-a și a III-a) și Seghiște (clasa a IV-a) iar gimnaziul la Câmpani. A fost obligat să urmeze cursurile Școlii Generale din Câmpanii de Jos, cu toate că era o școală generală în satul Ștei, mai aproape, dar nu a f...