PAȘCU BOLCAȘ

BOLCAŞ, Paşcu**/****: Preot, profesor, publicist. S-a  născut în  1897, în Pocola, jud. Bihor.  A încetat din viaţă la 22 septembrie 1948 în  Oradea. A urmat cursurile primare în Pocola, liceul în Beiuş şi teologia ortodoxă română la Arad. După luarea  calificaţiei ca preot a fost hirotonit pentru parohia Pocola unde serveşte până în anul 1922 când a fost numit profesor suplinitor de religie la Şcoala Normală de fete din Beiuş. Un an mai târziu şi-a luat  capacitatea  de profesor, examen susţinut la Universitatea din Cluj. În 1926 a fost numit profesor provizoriu la aceeaşi şcoală până în anul 1931 când devine profesor definitiv. După definitivare cere şi obţine transferul la Liceul de băieţi “Samuil Vulcan” unde a predat până la pensionare. A fost pentru o scurtă perioadă de timp şi profesor catihet la şcolile beiuşene.

A slujit altarul la biserica din Beiuș în perioada anilor 1925-1936. „In parohia a Il-a din Beiuş a fost ales preot, cu totalitatea voturilor, în 3 Mai, părintele Paşcu Bolcaş profesor de religie în acel oraş. Felici­tările sincere, şi spor la muncă rodnică pentru întă­rirea religiei şi neamului nostru”. (Biserica și școala. Revistă bisericească, școlară, literară și economică. Anul XLlX. Arad, 24 Mai 1925. Nr. 21).

 Colaborează cu articole şi studii la Beiuşul, Calendarul Episcopiei de Oradea, Ecoul, Gazeta de Vest, Legea Românească, Tribuna, la mai multe almanahuri şi calendare din ţară. Ajunge protopop al Beiușului iar apoi consilier referent bisericesc al Episcopiei din Oradea. (Calendarul Creştinului – 1949. Anul XXVIII. Editura Episcopiei Ortodoxe Române, Oradea, pg. 151)  

Scrieri: - Vrednicia mamelor.   În:  Rânduri (Beiuş).  An. 2, nr. 10, 11, 12,  iun., iul., aug. 1936, p. 5-7; - + Dr. Gavril Cosma.   În:  Legea Românească (Beiuş). An. 23, Nr. 6 – 7, 15 mart. - 1 apr.  1943 p. 47 – 48; - Eroismul fără păreche al soldatului român.  În:  Legea Românească (Beiuş). An. 20, nr. 16, 15 aug. 1942, p. 142; - Porunca ceasului de faţă.  În:  Legea Românească (Beiuş). An. 23, Nr. 4, 15 febr. 1943, p. 25 – 26; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 40; - Iisus  “Fiul  Omului”.  În:  Legea Românească  (Oradea). An. 28, Nr. 8 – 9, 30 apr. 1948, p. 52 – 53; - Fondul de ajutor reciproc.  În: Legea Românească (Oradea). An. 28, Nr. 11, 1 iun. 1948, p. 71.

Referiri: Bradu, Ioan.  Poeţi şi prozatori bihoreni… - Două pierderi dureroase: Ic.  Stavr. Dr. Şt. Munteanu – Prot. Paşcu Bolcaş.   În:  Legea Românească (Oradea). An. 28, Nr. 19 – 20, 1 oct. 1948, p. 115 – 117; - Prohodirea părintelui Paşcu Bolcaş.  În:  Lege Românească (Oradea). An. 28, Nr. 19 – 20, 1 oct. 1948, p. 119 – 122; - Tripon, A.  Almanahul Crişanei. Judeţul Bihor…  p. 373.    (I. I., S.S.)

Pruna

         E toamna. Şi ca întotdeauna, oamenii culeg recolta. Mai bună, mai slabă, cum au mers ploile. Desigur, e perioada când se recoltează fructele - mere, pere, piersici, prune... Compoturi, gemuri, pălincă...

Ah, da! Prune.

Chestia asta cu prunele îmi aduce aminte de o întâmplare relativ hazlie. Odată, cineva dintr-o familie a cumpărat un prun şi l-a plantat. A crescut prunul, a trecut un an, doi , trei dar nu se grăbea să dea şi rod. Într-o primăvară, gazda prunului îi spuse: „ Prunule, dacă nici anul acesta nu faci rod, la toamnă te tai!” Bietul prun, probabil că a înţeles mesajul şi a dat câteva flori iar mai târziu chiar a făcut o prună. Doamne, câtă bucurie. Toţi aveau grijă de pom – l-au săpat, l-au îngrijit şi, de câte ori treceau pe lîngă el se uitau dacă pruna este la locul ei. Ba chiar îşi dăduseră în grijă să nu cumva să îndrăznească cineva să mănânce pruna. Şi uite-aşa veni şi toamna iar într-o zi, după ce au servit masa, tatăl, mama, fiul şi nora au mers... să culeagă pruna. Apoi au tăiat-o în patru şi fiecare s-a bucurat de savoarea fructului, a primului fruct făcut de prun. Satisfacţia a fost maximă, înştiinţati fiind cunoscuţii şi toate neamurile care ştiau „istoria” prunei. Şi-am încălecat pe-o şa...

Eh, n-am încălecat încă. Povestea asta are un tâlc. În urmă cu mulţi, mulţi ani (vreo 26), un popor a plantat livadă. Livada dădea rod în fiecare an dar toamna nu mai rămânea nimic de cules – cineva fura prunele. Şi stau şi mă gândesc – cine naiba ne fură prunele? 

Şi tot gândindu-mă am avut o revelaţie - nu cumva am pus hoţii paznici la livadă? Nu cumva am pus hoţii paznici la hoţi? Nu cumva ipocrizia a ajuns la cote maxime? 

Aşa să fie?

La mulţi ani, Ioan Dărăbăneanu!

DĂRĂBĂNEANU, Ioan (J)**/***: Profesor, om de cultură, publicist. S-a născut la 8 septembrie 1942 în localitatea Rapoltul Mare, judeţul Hunedoara. Gimnaziul şi studii secundare la Beiuş. Studii superioare la Facultatea de Biologie-Geografie a Universităţii din Cluj încheiate în anul 1965. După absolvire între anii 1965 – 1968 este profesor la Casa Pionierilor din Beiuş, între 1968 şi 1975 profesor la Şcoala Medie nr. 2 ( Liceul pedagogic “Nicolae Bolcaş”). 
Din anul 1975 este profesor de biologie la Colegiul Naţional “Samuil Vulcan” din Beiuş. Desfăşoară o bogată activitate didactică, ştiinţifică şi culturală. A participat la peste 60 de reuniuni ştiinţifice organizate pe plan local, judeţean sau la nivel de ţară. “În 1989 a obţinut la faza naţională de Comunicări ştiinţifice a cadrelor didactice locul I cu lucrarea experimentală “Caietul elevului pentru diriginţie, autocunoaştere şi autoeducaţie”. A participat la organizarea a 11 tabere de ecologie ( dintre care 7 la nivel naţional n. n.)… Este organizatorul şi coordonatorul unui experiment unic pe plan naţional “Învăţământul preuniversitar cu profil de ecologie-montanologie (1991 – 1996) (Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…  p. 314). 
În 2013 îi apare, cu sprijinul Primăriei Beiuş, Parohiei Greco-Catolice Beiuş şi al Fundaţiei Culturale „Samuil Vulcan” Beiuş, volumul "Catedra Cimitirului din Deal". 
În cele 200 de pagini sunt puse în lumină atât personalităţile începutului de secol XX din învăţământul beiuşean, nume demne şi de cărţile de istorie (cum ar fi Vasile Ştefănică, Ion Buteanu, Ioan Buşiţia, Niculiţă Papp, Vasile Dumbravă sau Constantin Pavel), cât şi nume contemporane cu cititorii cărţii (M. P. Bruckental, Constantin Duma Suceveanu, Francisc Matei, Mihai Dalea, Constantin Nenciulescu, Titu Ilaş, Florian Ban, Sabin Indrei, Milan Martinov, Ioan Zaha, Elena Şipoş, Gavril Hădăreanu sau Mircea Arion). Nu lipsesc nici dascăli beiuşeni dispăruţi mai recent, dintre care îi amintesc aici pe Ioan Pop, Cornelia Sabău, Ioan Mărculescu, Ana Maria Scurtu sau Monica Bărbatu. 
Sunt 75 de nume în „Catedra Cimitirului Din Deal”. 75 de nume adunate în şase ani de muncă asiduă. Însă, există şi profesori care nu au fost amintiţi, din cauze pe care autorul şi le asumă – uitare nevinovată, lipsă de informaţii sau, în unele cazuri, statutul de tristă amintire în memoria colectivă a beiuşenilor a persoanei respective.
Cu toate acestea, „Catedra Cimitirului Din Deal” este, pe lângă un elegant şi romanţat omagiu colegial (care, din nefericire, se va actualiza continuu), şi un gest deosebit de necesar adus memoriei colective a unui Beiuş condamnat la veşnică nostalgie după vremurile bune. Şi după oamenii săi buni. (Lucian Cremeneanu)

BUD TIT (24 decembrie 1846 - 19 august 1917)

BUD, Tit**: Preot, vicar episcopal, folclorist, publicist. S-a născut la 24 decembrie 1846 în Şugatag. Jud. Maramureş – Se stinge din viaţă la 18 august 1917 ( ? ) Urmează şcoala primară în localitatea natală, studii secundare la Ungvar şi Beiuş. Urmând tradiţia familiei face studii de teologie la Gherla. După terminarea studiilor  funcţionează capelan la Ieud, apoi la Episcopia de Gherla, de aici, la cerere pleacă în satul natal unde desfăşoară o importantă activitate în spiritul ridicării economice şi culturale a locuitorilor din acea parte de ţară. Este revizor diecezan, preşedinte al Reuniunii docenţilor români din Maramureş , vicepreşedinte al  Asociaţiunii pentru cultura poporului român din Maramureş  funcţii din care a contribuit din plin la dezvoltarea învăţământului, a impulsionat cercetările de folclor în Maramureş şi a studiilor de istorie bisericească. A scris şi publicat îndreptare pentru preoţi, prelucrări de cuvântări funerare. De un interes aparte s-au bucurat şi se bucură lucrările lui referitoare la istoria parohiilor şi mănăstirilor din Maramureş. A făcut traduceri din literatura universală, cu predilecţie cea franceză: Adrien Gabrielly. De unde nu este reîntoarcere, o poveste de Alfonse Daudet şi alte câteva povestiri. Colaborează la numeroase reviste printre care:  Amicul familiei, Familia,  Gutinul,  Revista de critică literară, Transilvania, în Familia şi Gutinul fiind o prezenţă permanentă. Influenţat, probabil, de chestionarul lui Nicolae Densuşianu, la care răspunde, iniţiază şi se plasează în fruntea unei largi acţiuni de culegere a folclorului. In acest sens publică un apel în Gutinul  reprodus apoi şi de Familia şi Amicul familiei. 

Scrieri: - Disertaţiuni despre episcopii şi vicarii români din Maramureş.  Gherla, Tipografia Diecezană, 1891; - Viaţa sfinţilor. Gherla, Tipografia Diecezană, 1897; - Insemnări şi date despre înfiinţarea parohiei greco-catolice române din Sighetul Marmaţiei. Gherla, Tipografia Diecezană, 1905; - Poezii populare din Maramureş. Bucureşti, Editura Academiei Române, 1908; - Date istorice despre protopopiatele parohiile şi mănăstirile române din Maramureş din timpurile vechi până în anul 1911. Gherla, Tipografia Diecezană, 1911. - Sighetul Marmaţiei.   În:  Gazeta Transilvaniei (Braşov). An. 71, Număr jubiliar, iunie 1908, p. 40.

Referiri:  - Bianu, I. Culegerea de poezii populare din Maramureş de vicarul Tit Bud.  In: Analele Societăţii Academice Române. Partea administrativă. Tomul 30, 1907 – 1908, fascicolul 1; - Bârlea, Ovidiu. Istoria folcloristicii româneşti… - Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc. Vol. 1. 1800-1891… nr. 69,4687, 6587; - Hodoş, Eneea. Tit Bud. Poezii populare din Maramureş.  În:  Luceafărul (Budapesta). An. 8, Nr. 4, 1909; - [Tit Bud].  In:  Căminul nostru (Sighetul Marmaţiei). An. 1, Nr. 3-4, 1924; -  Pop, D. Folcloristica Maramureşului. Bucureşti, Editura Minerva, 1971; 41). - Biserica şi reşedinţa vicarului din Sighet. Vicarul Tit Bud din Sighet.   În:  Luceafărul (Budapesta). An. 4, nr. 3, 1 feb. 1905, p. 66-67. - Bud, Tit. Disertaţiuni despre episcopii şi vicarii români din Maramureş.  Gherla, Tipografia Diecezană, 1891. -Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900...  p. 127. - Fanache, V.  “Gând românesc” şi epoca sa literară. Studiu şi bibliografie… - Gheţie, Ion.  Începuturile scrisului în limba română. Contribuţii filologice şi lingvistice… p. 162. - Marina, Mihai. Maramureş. Portrete şi medalioane.  Cluj-Napoca, Editura Dragoş Vodă, 1998. - Triteanu, Mihail. Luceafărul 1902-1920. Indice bibliografic analitic… p. 2510, 3947, 4818.( Foto: Wikipedia)     (I. O-I.)

LAZAR CERESCU

CERESCU, Lazăr** (Numele iniţial este Merce, înfiat Cureş): Profesor de matematică, autor de aforisme și romane. S-a născut la 14 august 1940 în Ghigişeni, judeţul Bihor. Şcoala primară şi gimnaziul în Ştei. Studii secundare la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş , întrerupte  în 1954 când trece la Şcoala profesională de mecanici agricoli Salonta, pe care o termină în 1957. Termină studiile secundare în 1961 în oraşul Ştei ( pe atunci oraş Dr. Petru Groza). Studii superioare la Facultatea de Matematică din Timişoara ( 1965 ). Director al Caminului Cultural din Carpinet (1961-1962). Profesor de matematică în localitatea natală (1965-2000). Preocupări literare. Debuteaza la 25 martie 1971 in "Tribuna" cu un fragment din romanul "Neamurile" (Umbra lui Leibniz) - apreciat de D. R. Popescu şi Dan Rebreanu, intr-un numar festiv pentru debutanti cu prilejul implinirii unui secol de la debutul scriitorului Ioan Slavici. Au urmat colaborări la revistele "Orizont", "Familia", "Steaua" şi "Arca", dar şi cu ziarele judeţene, printre care "Crişana", "Crişana plus" şi "Realitatea bihoreană". Debutul editorial s-a produs în 1994, cu "Dicţionar de sentimente" - aforisme, urmat de alte câteva asemenea volume: "Far în portul iubirii", "Constelaţii", "Călătorii în cuvânt", "Lumi paralele" şi "Cuibul cu înţelepciune". În plus, a publicat ciclul "Neamurile", cuprinzând cinci romane. În 2002, Lazăr Cerescu a primit diploma de excelenţă din partea Primăriei oraşului Ştei, pentru ca, în anul următor, să fie numit cetăţean de onoare al aceleaşi urbe.         Membru al Academiei de Stiinte, Literatura si Arte din Oradea. În prezent, Lazăr Cerescu este scriitor profesionist, membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Arad, începând din 2003.

Aprecieri:

"Proza lui Lazar Cerescu, vibranta, de un autentic realism ardelenesc, aduce poezia locurilor natale, natura si fantasmul ei, ambitionand sa devina si o fresca sociala a anilor 1944-1960. Romanul sau "Neamurile", inspirat din biografia unui copil de tarani, trecut prin diverse medii, supus la diverse influente, ajuns, in final, un intelectual, onest". (Ion Arieseanu)

"Aforismele lui Lazar Cerescu sunt, in buna parte, cugetari si observatii, ca la toata lumea. Dar cele mai multe - si poate si cele mai reusite - sunt, de fapt, imagini. Lazar Cerescu isi scrie aforismele pe principiul poemului intr-un vers, pe principiul contragerii supreme intr-o imagine. Aforismele sunt poezia lui". (Al. Cistelecan)

Aforisme:

"Concert. Cade ploaia pe claviatura ierbii".

"Constelatii. Caravane de camile in desertul cerului".

"Cantecul pasarilor. Samanta in tarana zorilor".

"Dezghet. Din fulger, picura trasnetul".

"Florile. Zambetul prelungit al pamantului".

"Alfabetul cunoasterii incepe cu silaba om".

Volume: - Far în portul iubirii (1998); - Consultaţii (1999); - Călătorii în cuvânt  (2000); - Lumi paralele  (2000); Dictionar de sentimente, Constelatii, Calatorii in cuvant, Aforisme Lirice, Cuibul cu intelepciune. Este autorul romanelor:  - Neamurile: (I – Neamurile, II – Patimă şi iubire - 1999, III, Nunta - 2000, IV - Muntele, V - Dansul mirilor.)

Referiri: - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni… p. 256; -Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor…  p. 243, http://draganesti.ro/. 

(I.I., S.S.)