VULCAN,
Samuil
Episcop. Întemeietorul Liceului Românesc
din Beiuș. S-a născut in 1 august 1758 în Blaj-sat (satul Veza, azi încorporat
în orașul Blaj), ”din părinți cetatieni
plugari, carii nu erau atàtu de avuti, ca sè-i fi potutu dá ajutoriu de spese
pentru mai bun’a
lui inaintare in crescere; ci
densulu se sustienea numai din harnici’a si sirguinti’a sa”. A încetat din viață la 25 decembrie 1839.
Urmează liceul din Blaj, apoi
filosofia la Oradea, iar teologia la Viena, la seminarul „Sf. Barbara". A
fost un elev eminent, ”…odata fiindu
studinte in clasele mai inalte, merse a casa, vitregulu seu l’a
manatu la cósa in robota, unde intrandu si elu in lungulu sâru alu cosasiloru,
spre norocirea lui veni diregatoriulu domnescu alu Episcopului din Blasiu si
cautandu peste cosasi, vediù pre acestu tèneru zolindu-se, intre ceialalti
robotasi cà nu scie cosi, merse la densulu lu-iutrebà, cine este? Dupa ce-i
spuse tenerulu, dise: Tu nu scii cosi. — „Me voiu invetiá” — fu respunsulu. – „Cum
esti clasificatu?”
intrebà diregatoriulu? — „Eminentu!” respunse. Atunci diregatoriulu incepù a
vorbi latinesce cu densule, si limb’a lui
curgandu pre clasic’a
latinia, i dise: „Pune tu fiule cós’a acea diosu, cà nu
e de tine.” — „Ce voiu face?” intrebà tenerulu, „Cine va implini robot’a
vitregului meu, din care causa eu de multe ori lipsescu si de la prelegeri
pentru robota?” – “Du-te fetulu meu, cà eu, ca vitregulu teu sè nu te póta
maná, i iertu tóta robot’a anului acestui’a, si tu te du la Dragosiu Episcopulu
Oradiei – mari, cà-ci acolo e lipsa de asia teneri, si intra in teologia, cà te
vei ferici!”
La întoarcerea în eparhie,
episcopul Dragoş îl hirotoneşte preot. ”Este
chemat apoi din nou la Viena şi numit prefect de studii la seminarul unde
înainte fusese student; de aici trece la seminarul din Agria, apoi la cel din
Lemberg, unde ajunge vicerector. Ales canonic în 1788, el rămâne tot la
Lemberg până la 1792, când se desfiinţează acest institut. În anul 1806 a fost
numit, iar în 1807 hirotonit episcop la Blaj, de către acelaşi Bob (episcopul
Ioan Bob – n.n.), care îl hirotonise şi
pe înaintaşul său, vlădica Dărăbanth (Ignatie Darabant – n.n.)”. La vârsta de 30 ani a fost
numit canonic la Oradea, până în anul 1806 ajungând la rangul de canonic
lector. La 25 octombrie 1806 a fost numit episcop diecezan. A fost hirotonit la
7 iunie 1807 şi instalat în funcţia de episcop de Oradea la 11 iunie 1807.
Samuil Vulcan a terminat construcţia catedralei greco-catolice Sf. Nicolae din
Oradea, începută de predecesorul sau, episcopul Ignatie Darabant.
Tot el a înfiinţat
gimnaziul greco-catolic din Beiuş. Prin acest aşezământ, Beiuşul devenea a doua
localitate din Transilvania, după Blaj, care avea o şcoală medie românească. ”
Primii vlădici dela Oradea
Mare - Moise Dragoş (1776-1787) şi Ignatie Darabant' (1788-1805) - au dus cu ei
spiritul din şcolile Blajului, iar al treilea episcop, nemuritorul Samuil
Vulcan (1806-1839) - blăjan şi după naştere - a dus cu sine nu numai spiritul
şcolilor unde a crescut, ci a făcut ca aceste şcoli să renaseă, în o nouă
ediţie, la poalele munţilor Bihariei, în Beiuşul episcopiei sale. Pe
frontispiciul școalelor zidite de el, cu o cheltuială enormă pe acele vremi
(160 mii fl.), el lăsa să se pună inscripţia: Iuventuti huius provinciae.
Dar nu numai din provincia Bihorului, ci şi din Banat, Sătmar şi până şi din
Maramureş alergau fii de iobagi sau nobili români la aceste izvoare dătătoare
de viaţă naţională. Ba mai mult, el face ca şi tovarăşul său întru episcopie şi
bătrâneţe, Ioan Bob dela Blaj, să aducă prin un circular la cunoştinţa clerului
şi a poporului român din Ardeal, marele eveniment al deschiderii gimnaziului
din Beiuş. Iată ce cetim în protocolul prezidial din 1829, scris de mâna canonicului
secretar a latere, Ioan Lemeni, privitor la deschiderea acestor scoli: „Şi
iarăş: Acelaş înălţat (guvern) în 31 Iulie a. c. nrul 6873 porunceşte a se
vesti: Pre cum prin Măria Sa Prea Cinstitul şi Prea Sfinţitul Domn Episcop
Samuil Vulcan la Beiuş s'au rădicat Scoale latineşti, Gymnasium, prin înălţatul
împărat întărit, unde fieştecare îşi poate da pruncii la învăţătură, cu aceeaş
rânduială care să pofteşte şi în celelalte scoale Gymnasialiceşti". Ţinta
şcolilor din Beiuş a fost aceeaşi caşi a celor din Blaj: să fie „întru folosul
şi cultura naţiunei române, lipsite cu
totul de ajutor şi cultură...", după cum sună actul de fondare din 6
Octomvrie 1828”. Liceul
(prima unitate de învățământ din județul Bihor care a primit titlul de Colegiu
Național – 1 martie 1998) există şi în zilele noastre, purtând numele
intemeietorului sau, „Samuil Vulcan”. A fost construit în perioada 1826-1827,
din fonduri proprii ale episcopului, și și-a deschis porțile pe data de 1
noiembrie 1828. În actul de fondare, gimnaziul de la Beiuș era gimnaziu de
patru clase, iar la 5 februarie 1835 este completat la șase clase (gimnasium
maius). În anii școlari 1851/52 – clasa a VII-a, 1852/53 – clasa a VIII-a, iar
în vara lui 1853 este organizat primul examen de Bacalaureat la gimnaziul din
Beiuș. În perioada 1828 – 1851, limba de predare a fost limba latină. În 1851
s-a introdus limba română ca limbă de predare. În 1854 Curtea de la Viena a
impus ca majoritatea obiectelor de învățământ să fie predate în limba germană,
aceasta devenind în 1860 obligatorie pentru toate obiectele. În 1875 Ministerul
Învățământului de la Budapesta a impus predarea disciplinelor istorie și
geografie în limba maghiară. ”Samuil
Vulcan, datorită obârşiei şi experienţei de vieaţă prin care a trecut, va crede
cu tărie într'un viitor mai luminos al neamului său şi pentru înfăptuirea lui
înţelege să lupte. În aceste sforţări pentru vremuri mai bune el nu mai
bătătoreşte vechile drumuri. Politica tradiţională românească de credinţă faţă
de împăratul din Viena, din partea căruia se credea că poate să ne vină tot
binele, o depăşeşte. Primatului politic, fără un suport adânc în masele largi
ale poporului, el îl opune pe cel al culturii, menit să pregătească pe cel
dintâi. Visa o ridicare a naţiunii sale prin carte şi prin aceasta făurirea
unui crez suprem de luptă pentru libertate.”
”Da! Într'adevăr Vulcan a prins momentul, a fost vizionarul, omul care a
făcut istorie, a cărui glorie creşte zi de zi, a cărui figură şi nume an de an
se sapă, se toarnă, ca o scumpă efigie în inimile alor noui şi noui elevi,
făclieri ceşi aprind torţele sufletelor lor, din candela cea aprinso, în
veci neuitatul episcop, pe malul Crişului Negru”.
Pe lângă eforturile pe care
le-a depus pentru ridicarea culturală a românilor transilvăneni, episcopul
Samuil Vulcan a fost mereu preocupat si de mortalitatea foarte ridicată din
rândul populaţiei, precum şi de nenumăratele boli infecto-contagioase care
bântuiau zona, în epocă. Astfel, s-a străduit să combată variola, pledând între
anii 1814 -1816 pentru introducerea vaccinului antivariolic. Pentru a
eficientiza şi mai mult lupta împotriva variolei, a scris şi a tipărit la
Oradea o broşură intitulată “Despre
vărsatul de vacă”. Cea mai importantă lucrare a episcopului, dedicată
luptei împotriva bolilor care bântuiau la acea vreme, este volumul cu peste 500
pini intitulat “Tratat despre vindecarea
morburilor poporului de la ţară”. A susţinut financiar şi moral tipărirea “Lexiconului
românesc-latinesc-unguresc-nemţesc”, apărut la Buda în anul 1825.
Samuil Vulcan s-a stins din
viata la varsta de 81 de ani, la Oradea.
